Paul Păcuraru și Ilie Morega au fost trimiși în judecată de DNA pentru presupuse fapte de corupție. Azi am citit, pe Mediafax, că aceștia au fost achitați în 3 mai, de Inalta Curte de Casație și Justiție, procurorii făcând recurs la completul de cinci judecători. Nu știu soluția din recurs, găsesc însă interesante observațiile judecătorilor din dispozitivul hotărârii de achitare.
Este evident că procurorii nu au avut probe. Convorbirile telefonice au fost interpretate de procurori ca fiind premergătoare unor acțiuni viitoare de corupție, judecătorii dând însă altă interpretare.
Concluzia judecătorilor a fost că discuțiile au fost preponderent politice, că fiul lui Păcuraru este rupt de context, că angajările politice în funcții publice nu sunt interzise de lege chiar dacă din punct de vedere moral nu sunt corecte, pentru că nu se ține seama de competența reală a celui numit în funcția respectivă, că în cauza dedusă judecății nu există corupție.
Meteahna este veche. Toate partidele au practicat-o. De aceea este imoral, azi, ca PNL și PSD să îi critice pe cei din PD-L care au dus această meteahnă pe culmile abuzului. Nu este nevoie să faci de mai multe ori un abuz pentru a-l condamna, este suficient unul.
DNA-ul PD-L a dus la instanță o meteahnă pe care PD-L o are și o promovează cu agresivitate. După ce pleacă PD-L de la guvernare, Morar și procurorii lui au gata dosarele cu miniștrii PD-L aflați în astfel de situații ?
Un comentariu:
Salut.Vreau sa te felicit pentru ca incurajezi campaniile ecologice. Am vazut ca ai pe blogul tau bannerul de la Umbrela Verde.
Intr-o lume din ce in ce mai poluata, fiecare campanie ecologica conteaza. Noi incurajam recilclarea, reducerea poluarii, folosirea responsabila a resurselor, plantarea copacilor, depozitarea in siguranta a substantelor chimice si curatenia spatiilor verzi. Dintre toate acestea, ne axam pe incurajarea plantarii copacilor pentru ca ne dorim ca fiecare persoana sa aiba “copacul sau“. Prima campanie de plantare se numeste “Parcul Izvor prinde radacini“.
Daca iti doresti ca in Romania sa fie plantati mai multi copaci, dar nu ai timp sa plantezi unul, poti sa ne sustii prin oricare dintre variantele de mai jos:
1) Redactarea unui articol informativ care are legatura cu copacii sau ecologia.
2) Publicarea unui articol pe blogul tau in care sa vorbesti despre campania noastra.
3) Adaugarea unui link/banner pe blogul tau.
Daca adaugi pe blogul tau unul dintre cele 10 bannere de pe acesata pagina vei primi in schimb un link la sectiunea “Sustinatori” si vei aparea aleator pe prima pagina in sectiunea “Bloguri Partenere”.
Daca doresti sa apari permanent (pe prima pagina) la sectiunea “Ne sustin”, trebuie sa participi la una dintre campanile noastre de voluntariat sau sa donezi bani pentru plantarea unui copac (9 lei).
Aceasta campanie este apolitica si este realizata de un grup de tineri care isi doresc sa schimbe mentalitatea celor care neglijeaza mediul incojurator. Participa si tu!
Trimiteți un comentariu