luni, 3 octombrie 2011

La cort sau la ... copertină

Sâmbătă, de la 11.00 la 14.00 am fost la „cort”, în spatele magazinului Unirea, mai la stradă, pe gangul ce duce la intrarea Carrefour. O copertină cu acoperiș albastru, o măsuță și un scaun. Pliante cu scrisoarea concetățeanului nostru, din Sectorul 3, Crin Antonescu, către locuitorii sectorului, în care îi îndeamnă să cunoască și să aprecieze pe Florin Alexe, tânărul liberal, președinte al filialei PNL din Sectorul 3, președinte al TNL și una dintre propunerile noastre pentru primăria Sectorului 3. O broșurică cu viziunea PNL Sector 3 cu privire la sectorul nostru și care este viitorul pe care liberalii îl văd pentru dezvoltarea sectorului și un tabel cu inițiativa PNL Sector 3 de înființare a unui spital generalist în sector în care să funcționeze și o maternitate.

Acțiunea este abia la început, nici „cortul” nu era dotat cu un banner care să stimuleze privirea trecătorilor, nici pliantele nu erau foarte atrăgătoare, în sensul că folosirea doar a culorii albastre, o culoare rece, nu stimulează curiozitatea. Abia cei care au dorit lămuriri au înțeles despre ce este vorba și au fost de acord cu inițiativa însă ... majoritatea nu erau din sector și nu aveau un interes imediat pentru susținerea, prin semnătură, a inițiativei. O doamnă, cu copii (două fete) a cerut mai multe detalii și, normal, am ajuns la discuții despre învățământ combinate cu cele despre sănătate și necesitatea de a se administra o localitate în funcție de necesitățile populației, necesități cerute de aceasta și nu impuse de un atotștiutor lider politic. Doamna a semnat cu plăcere și cu speranța că ideea se va materializa, în viitor, după ce guvernarea dezastruoasă a PD-L și haita politică care îl acompaniază va pleca de la putere, după ce legislația va fi modificată în ideea de a pune în valoare inițiativa cetățenească și autoritatea locală ... Sunt multe de spus.

Normal că am avut timp de meditație. Am meditat. Miercurea trecută am avut ca invitat pe Adrian Năstase. Colegii mei au pus pe blogul Clubului înregistrările de la eveniment. Unii au scris imediat. Eu am gândit. Am încercat să îl văd pe A. Năstase altfel decât s-a prezentat el. Să îl înțeleg „printre rânduri”. Cumva am ajuns la niște concluzii.

Adrian Năstase declară, postând pe blogul său, că s-a simțit bine în compania noastră, i-a plăcut și speră că evenimentul se va repeta. Adevărul este că s-a comportat excelent. A avut grijă să evite situațiile de conflict ce ar fi putut apare în urma „interogatoriului” la care a fost supus, a tratat cu grijă fiecare întrebare și a fost suficient de deschis atunci când a răspuns. Dovada faptului că a agreat întâlnirea cu o parte dintre cei care au scris împotriva lui ani de zile pe forumurile ziarelor este că a discutat cu noi aproape 3 ore și jumătate. Mult. Cred că este printre cele mai lungi, ca timp, întâlniri pe care le-am avut. Pentru că am avut ce discuta. Pe de o parte întrebările colegilor mei liberali (și nu numai), pe de alta dorința lui de a clarifica și motiva, acolo unde a simțit nevoia, aspecte ale acțiunilor lui individuale, statale, politice etc.

Ei bine, aceste clarificări mă determină să nu devin un susținător al lui Adrian Năstase. Este departe, totuși, de gândirea liberală. Ambițios, are unele judecăți care îl apropie, cumva, de Traian Băsescu și alții asemenea lor. A acționat pe timpul cât a guvernat, și nu regretă acum, în totalitate, deciziile pe care le-a luat, în funcție de cum a considerat el că ar trebui făcut sau cum erau interesele PSD la acel moment. Nici o diferență față de modul de gândire și acțiune a lui Băsescu și PD-L. Nu necesitățile comunităților locale care formează România au fost la baza deciziilor luate de Guvernul Năstase ci vrerea premierului Năstase și, de foarte multe ori, ale Președintelui Ion Iliescu. Iar aceste „vreri” aveau în spate interesele private ale liderilor locali ai PSD. Acesta este adevărul rezultat în urma unei discuții foarte sincere și directe. Dacă sunt urmărite cu atenție răspunsurile date de Adrian Năstase la întrebări și se dau la o parte farmecul vorbitorului, mimica și tonul agreabil, se vede omul puternic hotărât să impună interlocutorilor ideile lui. Se vede, uneori profesorul care agrează doar unele concepte nu și pe cele care au alți autori. Cel mai bine se observă acest lucru la discuția cu privire la Constituție. Nu admite că aceasta are prevederi care permit interpretări abuzive și că ar cam trebui completată pe ici pe colo, prin părțile pe care însăși Constituție le admite. În rest, Adrian Năstase este un politician pragmatic care știe să facă diferența între măsuri utile la un moment dat chiar dacă este posibil să fie calificate de analiștii cu greutate ca fiind de dreapta și măsuri populiste, cum sunt cele luate de Guvernul de tristă amintire Boc. Cu umor, Adrian Năstase a calificat Guvernul Boc de extremă stângă fără a greși cu ceva.

Discuția cu Adrian Năstase a fost miercuri. Joi, am participat, tot la Cafeneaua liberală, la ședința Grupului Seniorilor Liberali din Sectorul 3 unde am stabilit cum vom desfășura campania pentru înființarea spitalului generalist din sector și ne-am dat cu părerea despre „Gazeta Sectorului 3”, publicație PNL, ce urmează să apară de mâine, marți, într-un format agreabil, color, ce va conține materiale de informare despre sector și liberalii sectorului și va avea și două interviuri ce au fost luate lui Mircea Diaconu și Florin Alexe, propunerile PNL pentru o eventuală desemnare a acestora în calitate de candidați ai USL pentru primăria sectorului.

Sub conducerea lui Florin Alexe s-a desfășurat ședința pe filială unde am fost informați despre activitatea conducerii PNL S3 în săptămâna ce trecu și activitățile pe care urmează să le desfășurăm în următoarea săptămână, adică cea de acum. Interesant, Florin Alexe (consilier la capitală) ne-a informat despre modul în care Consiliul General al Capitalei era să se afle pentru a treia oară în ilegalitate, majoritatea PD-L+PRM+PNG care nu doreau discutarea unor proiecte de interes general au boicotat alegerea președintelui de ședință. Dacă nu se finaliza actul formal, exista posibilitatea dizolvării Consiliului general potrivit legii. Comportamentul pedeliștilor și a aliaților lor este total anapoda. Nu au treabă cu interesul comunității pe care o reprezintă. De fapt, se poate pune cu temei întrebarea : ei mai reprezintă pe cineva ?

După ce și Cristian Tudorache (consilier la sector, și vice PNL la capitală) ne-a informat despre modul cum s-a desfășurat ședința și la Sectorul 3, comparând cu ce se petrece în Parlament, am ajuns la concluzia că cei din PD-L se comportă la fel peste tot. Se confirmă astfel faptul că PD-L își urmărește, în actul de guvernare și administrare a localităților interesul de partid și averea publică pe care încearcă să o ciuntească în interes personal.

Este obligatoriu ca noi, împreună cu toți cei care doresc îndepărtarea de la putere a PD-L și a mafioților afiliați lor, în cadrul USL, să facem tot ce este omenește posibil pentru ca aceștia să nu mai ajungă la putere și să facem demersurile legale necesare pentru tragerea lor la răspundere civilă sau penală, după caz. Crin Antonescu a atras deja atenția, la Suceava, că trebuie să ne radicalizăm. Iar Victor Ponta a anunțat deja că există intenția ca dosarele închise de procurorii aserviți puterii băsesciene, ce privesc notabilități ca Gheorghe Flutur să fie redeschise după ce USL preia puterea. Nu se mai poate. Ori noi, ori ei !

4 comentarii:

ADRIAN spunea...

Si totusi care e senzatia de la cort? Pulsul strazii nu cred ca e prea incurajator nu-i asa?

Cu Nastase am avut aceeasi senzatie in legatura cu constitutia. I-am si spus pe blog la postarea cu pricina ca nu m-a convins.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

De ce mă întărâți ? Majoritatea celor care au trecut pe la cort nu erau din S3. Așa că obiectivul campaniei ... nu cred că va fi atins acolo.

ADRIAN spunea...

N-am vrut sa intarat ... s-o dreg cu o nota de optimism? Poate ca toti aia veniti la cort erau rudele celor din S3 pe care se pregateau sa-i viziteze si pe care o sa-i toace la cap cu informatiile din fluturasii primiti ...

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Ei ... nici chiar așa de optimist ! Mai moderat dacă se poate. Unii chiar au proferat cuvinte „frumoase” despre liberali. Așa că ...

Era prima zi de campanie (puțin cam forțată sub aspectul cerințelor), fără prea multe pregătiri anterioare. O preluare a corturilor de la campania OFL. Să vedem de mâine ce va fi.