De marți până acum m-am gândit serios la problemă. Eu am o problemă, mare spun eu, nu văd nici o definire a Justiției ca instituție publică. De fapt, cine se uită la coana Justiție va observa, cu ușurință, că aceasta este văzută doar sub aspectul ei lucrativ, primele reglementări fiind în Constituție. Chiar dacă în art. 1 alin. (4) din Constituție se prevede că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”, mai departe nu avem o definire a Justiției ca putere. Celelalte „puteri” ale statului sunt definite clar:
- art. 61 alin. (1) - Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării;
- executivul are beneficiul organizării ca o struțo-cămilă, pe de o parte Președintele care are beneficiul art. 80 alin. (1) care spune că „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”, iar Guvernul are beneficiul art. 102 care spune că „Guvernul ... asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”.
- Ei bine, știm cine sunt cei care formează puterile legislative și executivă însă când ajungem la Justiție, Constituția ne spune că avem o autoritate judecătorească - ne trimite la partea lucrativă a actului de justiție prin art. 124 -, iar o formulare din alin. (1) al art. 126 ne spune că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. Ei bine, știm cum se realizează justiția însă nu este definită ca instituție de drept public.
Dacă la Parlament am forul suprem în organizare pe cele două Camere, care au și ședințe comune, la Președinte și la Guvern am clar definită persoana care conduce - Președintele și primul-ministru -, la Justiție am doar instituția care realizează justiție împreună cu alte instituții subordonate sub aspectul controlului judiciar. Parlamentul, prin parlamentari și Guvernu, prin primul-ministru, au drept de ințiativă legislativă (Guvernul are și beneficiul ordonanțelor cu care ocolește voința Parlamentului, măcar până își îndeplinește scopul), Justiția prin ICCJ este la mâna Guvernului, pentru că inițiativa legislativă are circuitul sinuos al acceptului ministrului Justiției și al Guvernului, celelalte intervenții fiind sub forma unor avize care nu pot controla procesul legislativ. Dacă la Președinte am un buget alocat la cererea acestuia, singurul control fiind al Parlamentului la aprobarea legii bugetului, dacă la Guvern am controlul absolut al bugetului statului la Justiție nu mai am. Justiția este tot la mâna ministerului Justiției, iar acolo, un ministru, indiferent care va fi el, va stabili, potrivit ideilor generate în biroul politic al partidului la guvernare cât va trebui să revină Justiției - aici în sensul instanțelor de judecată - și cât nu. Practic, deși este definită la art. 1 din Constituție ca putere de stat, Justiția este de fapt „fata în casă” a executivului. Anii din urmă au confirmat acest lucru, unele din situațiile cele mai evidente fiind acelea în care, în urma soluționării unor cauze, în special în contencios administrativ, prin hotărâri definitive și executorii, Guvernul în cârdășie cu Parlamentul au adoptat de urgență acte normative prin care drepturile subiective ale justițiabililor recunoscute prin hotărâri judecătorești să fie anulate (pentru viitor, normal) sau să fie întârziate în executarea lor concretă. Nu mai spun de ultima găselniță a Guvernului Boc prin care și formula executorie a hotărârilor judecătorești să fie suspendată până la calendele grecești, astfel încât până și procesul civil, judecata în esența ei să nu mai aibă finalitate. Ce contează că există art. 126 alin. (1) din Constituție care ne spune, imperativ că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție” ? Nu contează. Guvernul constituționalistului Boc a hotărât și s-a pus în aplicare un principiu nou, potrivit căruia actul de justiție se împlinește dacă este de acord executivul. Așa, ca la noi sau ca în dictaturile de tristă amintire ale secolului trecut.
Ei bine, gândurile arătate mai sus, plus altele, mă îndeamnă să fiu foarte atent cu privire la problema pe care eu o consider de bază: ce este Justiția ? Consider că se poate da o definire a ei prin lege, prin legea de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești. Mai cred că Justiția trebuie să aibă principii instituționale alături de principiile actului de justiție în sine, principii pe care mai toată lumea le cunoaște și dezbate.
Până săptămâna viitoare trebuie să fac ceva. Să văd ce va ieși. Oricum, ieri, participând la o discuție cu privire la rolul monarhiei în România modernă, la selectul Jockey Club, în prima parte a ei, mi-am formulat o serie de întrebări la care simt nevoia să caut răspunsurile cele mai potrivite. Le voi găsi, probabil în curând însă inamicul public pentru mine a devenit timpul. Iar cu timpul nu am cum să mă bat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu