Gunther Oettinger, comisar european pentru energie, membru CDU - creștin-democrat german -, politician cu state vechi, promotor al politicilor de forță față de celelalte state europene, contestat vehement de multe ori pentru poziții absolut dubioase, atât în țară cât și în spațiul UE își permite, hahalera, să aibă aprecieri denigratoare la adresa altor state. Își permite pentru că alte state stau și înghit măgăriile Berlinului. Italia „neguvernabilă” a reacționat, presa italiană cerând demiterea individului, Cancelaria germană ieșind în grabă la presă cu „aprecierea” că Germania nici nu se gândește să susțină, cu referire la Italia, aserțiunea lui Oettinger.
Și Corlățan așteaptă explicații. Agerpres. Și eu, cetățeanu român, aștept să fiu informat de Corlățan, ministrul meu de externe, asupra explicațiilor pe care le dă Germania, Barroso sau scuzele neonazistului Oettinger. Aștept. Pe Wiki, creatura are o prezentare suficient de lămuritoare.
Mă simt deranjat de comportamentul germanilor față de noi. Mă simt deranjat profund. M-am hotărât să boicotez toate produsele germane. Din banii mei dar și pe banii altora din afara Germaniei, pe produsele și serviciile lor (unele de mântuială), Germania prosperă. Germania este autoarea marii minciuni a secolului cu austeritatea ca măsură de salvare a Europei. De fapt, salvarea băncilor germane și a altora care lucrează în cârdășie cu cele germane. La noi, sluga lui Merkel, sinistrul Traian Băsescu a făcut chiar mai mult. A adus țara în sapă de lemn pentru a face loc mai multor produse și servicii germane împiedicate cumva de dezvoltarea românească.
Aștept. Aștept mai mult demiterea neonazistului german din funcția ocupată la Comisia Europeană. Poate nu ar strica să dăm voturi negative propunerilor germane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu