Am ajuns la concluzia că sunt un radical. Am niște idei de la care nu mă abat. Sunt aproape, da, aproape de ideile liberale, puțin prea la dreapta uneori și destul de ciudat mai către centru în alte situații. Sunt ale mele și nu îmi doresc schimbarea lor. Sunt „pe calapodul” construit de mine.
Eu îmi doresc un stat puternic, liberal, cu instituții care să fie în slujba mea, a cetățeanului și nu împotriva mea. Pentru că azi am senzația că instituțiile noastre publice sunt împotriva mea, a cetățeanului, am hotărât să le judec. Știu, sunt sigur că există tot felul de „atotcunoscători” care îmi vor atrage atenția că a judeca instituțiile noastre publice, începând de la puterile statului până la ultimul polițist de pe stradă este „contra spiritului democratic”, radicalismul din mine îmi spune că trebuie să o fac.
Și o voi face.
O voi face fără a mă sprijini pe părerile altora. O voi face fără a avea ca motiv ce a spus altul. Nu mai am timp, fizic și nici răbdarea necesară, să mă duc după „X” sau „Y” să văd ce spune și cum „combate”. Nu mai am nici plăcerea de a citi părerile contrare ale „analiștilor patriei”. Mă voi referi, pe cât posibil, la sisteme și instituții.
Azi am ce am cu Justiția. Cu niște ani în urmă m-am exprimat în sensul că avem nevoie de o definire, constituțională dacă se poate, a Justiției. Cine este această a treia putere în stat numită Justiția ? În Constituție se vorbește despre „Autoritatea judecătorească”, care, după mintea mea, este doar o componentă a „puterii publice” numită Justiție. Am citit și auzit niște păreri ale unor onorabili universitari care separau „puterea” Justiției, considerând că „Autoritatea judecătorească” se manifestă ca putere a Justiției doar prin secțiile de contencios administrativ și fiscal, celelalte atribute ale autorității judecătorești, în domeniul civil, penal și comercial fiind doar parte a unui serviciu public. Două părți aflate în litigiu se prezintă în fața unui judecător care, urmând procedurile prevăzute de lege în cauza respectivă, hotărăște cine are dreptate, câtă dreptate are, cum se revine la starea anterioară producerii actului nedrept etc. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere.
Nu sunt de acord pentru că în fapt, toate puterile statului se găsesc în exercițiul unui serviciu public. Îndiferent că sunt alese prin vot sau numite de cei care au puterea de a dispune, potrivit legii. În esența, Justiția ar fi acea putere a statului care este chemată să soluționeze cauzele aflate în divergență între persoanele fizice sau juridice, indiferent de cauza care duce la divergență. Prin legile noastre, capacitatea de a soluționa cauzele în divergență este dată și unor organe administrative, în final însă, persoana nemulțumită se va adresa totuși Justiției. Având în vedere faptul că Justiția este singura care are capacitatea de a soluționa litigiile între persoane, ea este o putere. Este, adevărat, numai că noi, prin Parlament și Guvern, prin alte instituții ale statului investite cu diferite atribuții, nu vrem ca ea să fie o putere independentă. De aceea am înființat diferite instituții „măscărici” cum ar fi Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii etc. Prin unele reglementări ale acestor instituții măscărici am subordonat actul de justiție interesului politic. Anii din urmă au confirmat această cumplită realitate. La CCR avem „judecători constituționali” aleși politic cu competența „cumplită” de a decide inclusiv asupra modului în care trebuie soluționată o cauză. Rolul judecătorului a dispărut. Judecătorul de azi este obligat prin lege să „hotărască” copy-paste după cum dictează niște habarniști ajunși „judecători constituționali”. Acestea nu mai sunt hotărâri judecătorești. CSM, altă panaramă legală, își „crează atribuții” în urma unor ședințe de plen, în afara cadrului constituțional. Iar CCR este de acord. Corb la corb nu-și scoate ochii.
Interesul politic, pervers și nedrept față de noi, cetățenii, are intenția, prin revizuirea Constituției, să păstreze această stare de fapt. Vom avea în continuare o Justiție care seamănă mai degrabă cu câinele legat de căruța nomadului decât cu atelajul în sine. Vom avea în continuare o Justiție de fațadă, o Justiție „copy-paste”, o justiție care nu se va adresa cetățenilor ci intereselor politicienilor.
Poate că va trebui să schimbăm politicienii. Nu cu cei din vest, se pare că sunt mai corupți decât ai noștri, ci cu alții dintre noi capabili să înțeleagă libertatea și demnitatea umană așa cum este ea construită de natură.
Ca cetățean sunt obligat, cred eu, să apreciez hotărârile instanțelor de judecată și deciziile CCR. Sunt obligat. Pentru că cei care iau hotărâri judecătorești și decizii constituționale sunt în serviciul meu. Democratic, domnilor analiști, este ca eu, cetățeanul, să apreciez, periodic, comportamentul și profesionalismul celor care lucrează pentru mine. Democratic este ca eu să cer politicienilor cărora le dau votul să schimbe, prin lege, acolo unde „angajații” mei comit abuzuri. Vreau să definiți Justiția, vreau să limitați strict, atribuțiile CCR, vreau ca la CCR să ajungă judecători și nu procurori, să ajungă univeristari cu ani grei la catedrele de drept nu tot felul de pomanagii care nu își pot confirma titlurile universitare, vreau ca acest CSM să rămâne doar un organ administrativ de control al angajaților din justiție, vreau ca procurorii să fie ce sunt de fapt - agenți guvernamentali - și nu magistrați. Vreau să părăsim socialismul sovietic și devenim o țară reală, o țară a cetățenilor României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu