Emmanuel Macron vrea să distrugă parlamentarismul european. Manfred Weber trage un semnal de alarmă

Sean Gallup / Getty Images

Candidatul PPE la funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, a adresat parlamentarilor socialiști și liberali din grupurile S&D și Renew Europe îndemnul " ... să demonstreze că reprezintă democrația parlamentară în Europa. Ar fi tragic dacă ar pune interesul unor capitale deasupra intereselor unui nou ales puternic al Parlamentul European.”

Are dreptate. După ani și ani, după ce Parlamentul European a obținut dreptul de codecizie asupra legislației europene, după ce s-au depus eforturi susținute pentru a democratiza Uniunea Europeană în favoarea tuturor statelor membre, ducând statele „mai mici” alături de cele „mari” cu drepturi egale asupra deciziilor care privesc, de fapt, viața în viitor a cetățenilor lor, campania lui Emmanuel Macron de scoatere a Parlamentului European din sfera deciziilor asupra liderilor Uniunii Europene sau de a reduce influența acestuia până la un act formal (în sensul „semnează ca primarul”) duce Uniunea Europeană înapoi în timp la momentele în care totul era decis în cancelariile statelor fondatoare însă cu preponderență în cancelariile statelor puternice economic. Celelalte state membre ale Uniunii Europene ar avea doar calea „adeziunii” la „voința” marilor cancelarii care ar „împărți totul”. Parlamentul European ar deveni doar un loc în care popoarele care își trimit reprezentanții ar putea să își spună părerea fără însă a obține și „dreptatea” la care speră.

„Dacă într-o zi poporul european va decide să adopte o constituție sau un tratat care să spună că președintele Comisiei este ales de poporul european, atunci vom avea alegeri europene adevărate și în acel moment oricine ... poate fi ales direct dar acestea nu sunt tratatele noastre actuale." - a declarat Emmanuel Macron după summit-ul Consiliului European

Când s-a propus o Constituție a Uniunii Europene, Franța s-a opus vehement și a blocat procesul. Când în TUE s-au propus reguli de democratizare a Uniunii Europene, Franța le-a blocat. Alături de Franța au venit alte state „mai mici dependente” de relația cu Franța. Consensul nu a fost obținut. Acum Franța vrea să împartă Uniunea Europeană în „bogați și săraci”, urmând ca bogații să fie avantajați iar săracii urmând ca în decurs de câteva decenii să facă dovada că pot sta la masa bogaților.

Când s-a opus, Franța era condusă de socialiștii președintelui Hollande, Macron fiind un oficial al al socialiștilor francezi, chiar ministru în ultimii ani. Acum, Franța este condusă de Macron care i-a distrus pe socialiști pentru a forma un partid al lui, partid ce are rolul de a aduna în jurul lui Macron alte formațiuni politice de stânga sau centriste, o idee fiind și atragerea din PPE a partidelor centriste, pe lângă cele de stânga sau partidele ecologiste. Pentru a avea și „suport politic”, Macron a emis un „Mesaj către Europa”, document ce stă la baza recunoașterii „prietenilor” lui Macron și care a fost acceptat de aliații actuali ai lui Macron din Parlamentul European - ALDE, PDE/EDP, Ciudadanos, USR/PLUS etc. Politic, toți cei care au aderat la grupul Renew Europe condus de Dacian Cioloș au acceptat mesajul lui Macron care pune „Franța în primul rând” renunțând la un mesaj al propriilor națiuni. Este și cazul lui Cioloș și cei din PLUS pe care îi conduce, este și cazul USR-ului lui Barna.

Pe mine mă surprinde poziția lui Guy Verhofstatd, marele parlamentarist belgian care a cerut mereu și mereu în mandatele precedente respectarea Parlamentului European și a voinței națiunilor care și-au trimis acolo reprezentanții. Este, de departe, cea mai profundă „transformare politică” pe care o văd. Nu sunt surprins de poziția lui Cioloș și a celor de la PLUS, de poziția lui Dan Barna și a celor de la USR. Pot fi ipocrit, la fel ca mulți alții, să spun că „nu au experiența parlamentară necesară pentru a deveni buni susținători ai democrației”. Nu sunt ipocrit și declar pe propria răspundere că cei doi și partidele lor, pentru o mai bună poziționare politică europeană au ales să subordoneze interesele majore ale României în Uniunea Europeană intereselor personale ale lui Emmanuel Macron care se vrea înscris în analele franceze ca un președinte glorios la fel ca înaintașii de Gaulle, Pompidou, Napoleon al II-lea, Napoleon, Ludovic al XIV-lea etc. Nu știu cât de departe vor ajunge. Au mizat pe cartea „prietenii lui Macron” și nu pe cea a „reprezentanților României în familia popoarelor europene”. Treaba lor. Norocul nostru este că ei, acești aventurieri politici, sunt doar 8. Ceilalți europarlamentari români, cu sau fără recunoașterea „somităților” europene, vor sluji interesele României. Mai bine sau mai puțin bine dar vor fi în mod evident interesați să arate că au făcut ceva pentru România și nu pentru Franța lui Macron. Că mai există o Franță, a celorlalți europarlamentari francezi care este mai mare decât Franța lui Macron. Și care, sper eu, vor dori ca euro-parlamentarismul să nu devină un surogat al „democrației liberale europene”.