Se afișează postările cu eticheta Codul administrativ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Codul administrativ. Afișați toate postările

vineri, 4 mai 2018

Problemele societății sunt și problemele PNL


Biroul Executiv al PNL: Sinteza discuțiilor - ședința din 02 mai 2018

Informare privind activitățile desfășurate de membrii BEx săptămâna trecută


  • Doamna Raluca Turcan informează asupra faptului că Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins moțiunea PNL pe sănătate, dar aceasta va fi depusă din nou în această săptămână.
  • Doamna Alina Gorghiu face o scurtă informare privind sesizarea Comisiei de la Veneția de către PNL. În luna mai o delegație desemnată de comisie va veni în România, urmând ca în luna iunie să aibă loc o sesiune a Comisiei de la Veneția.
  • Domnul Ludovic Orban a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, săptămâna trecută. În cadrul acestei vizite a avut întrevederi cu oficiali europeni și reprezentanți ai Partidului Popular European. Președintele PNL a avut întâlniri cu Dara Murphy, vicepreședinte al Partidului Popular European, director de campanie pentru alegerile europene din 2019, cu secretarul general al PPE, Antonio Lopez, cu negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu președintele grupului PPE, Manfred Weber, cu comisarul pentru buget și resurse umane Günther H. Oettinger, precum și cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, cu președintele Martens Centre, Mikuláš Dzurindași cu președintele grupului PPE din Comitetul Regiunilor, Michael Schneider.
  • Domnul Florin Roman a efectuat în perioada 26 – 30 aprilie o vizită în Republica Moldova unde a avut o serie de întâlniri cu dl. Andrei Năstase, candidat pentru primăria Chișinău și cu echipa acestuia de campanie. În această perioadă a avut loc evenimentul de lansare al candidatului. 
  • Domnul Vlad Nistor informează asupra faptului că a participat, alături de doamnele Florica Cherecheș și Violeta Vijulie, la întâlnirea anuală a Institutului de Studii Populare.


Comisia specială pentru modificările la Codurile Penale


  • Comisia specială și-a reluat activitatea. Partidul Național Liberal nu va accepta niciun fel de amendament care într-un fel sau altul va slăbi puterea de luptă împotriva corupției a statului român. Codurile trebuie modificate, dar nu oricum. Există decizia Curții Constituționale care obligă actualizarea codurilor penale. 

Convocarea domnului ministru al justiției, Tudorel Toader, la “Ora Premierului”, la Senat


  • Ministrul justiției a fost convocat la “Ora Premierului”, la Senat, joi, 03 mai 2018, dar a anunțat că nu va participa, deoarece va avea loc ședința de Guvern. Urmează să participe la “Ora Premierului”, săptămâna viitoare, luni sau marți.

Prezentarea raportului trimestrial privind execuția bugetară pe primul trimestru


  • Execuția bugetară confirmă ceea ce PNL anticipase: programul de guvernare al PSD dăunează sănătăţii economiei şi, în acest moment, este limpede faptul că acest program nu a avut efecte pozitive pentru economie.
  • Dacă după ce a crescut supraacciza, a fost introdusă impozitarea contractelor part time, a fost introdus TVA defalcat, România are cel mai mare deficit bugetar care a fost observat în ultimii cinci ani este clar că ceva nu merge. Acest deficit bugetar nu vine numai din creșterea cheltuielilor, vine și din venituri mai mici.
  • În 2018, bugetul a mai câştigat 3 miliarde de lei prin faptul că nu a fost scăzut TVA de la 19% la 18%. Acest lucru a fost amânat. În acest moment, există informații că PSD trebuie să decidă dacă va creşte sau nu TVA la 20% de la mijlocul anului sau de anul următor. În acest moment, fără aceşti bani din creşterea TVA, care înseamnă în jur de 3 miliarde de lei, deficitul bugetar va depăşi 3%. Cifrele arată că economia este din ce în ce mai fragilă în perioada următoare, iar în cazul unui şoc negativ efectele vor fi dezastruoase.

Lansarea campaniei privind Pilonul II de pensii


  • Domnul Ionel Dancă prezintă calendarul derulării campaniei publice de informare și conștientizare privind intenția guvernului PSD – ALDE de desființare a Pilonului 2 de pensii administrat privat:
  • Constituirea echipelor de voluntari, până în data de 10 mai, după cum urmează:
  • Stabilirea și asigurarea participării la o sesiune de formare la sediul central al PNL a trainerilor pentru voluntari din rândul membrilor comisiilor locale de economie și mediu de afaceri;
  • Cooptarea unui număr de voluntari necesar pentru derularea campaniei, minim 50 persoane la nivelul filialei;
  • Transmiterea listelor cu datele de contact ale echipelor de voluntari la sediul central pentru constituirea bazei de date cu cei implicați în campanie.
  • Organizarea unor sesiuni de training cu echipele de voluntari în perioada 10-12 mai cu privire la materialele informative ce vor fi distribuite în cadrul campaniei.
  • Tipărirea materialelor informative ce vor fi distribuite (tiraj minim 50% din grupul țintă la nivel local) și a tabelelor pentru strângerea de semnături în cadrul campaniei până în data de 10 mai.
  • Organizarea unei conferințe de presă în data de 14 mai pentru prezentarea materialelor informative și a principalelor acțiuni de campanie.
  • Derularea campaniei în perioada 15 mai – 15 iunie după cum urmează:
  • Împărțirea pliantelor informative;
  • Strângerea de semnături în zonele urbane și peri-urbane din județ;
  • Panotaj stradal cu afișele de campanie timp de două săptămâni;
  • Flash-mob, evenimente cu public în zonele urbane corporate;
  • Derularea campaniei online de mobilizare a cetățenilor împotriva desființării Pilonului 2 și de susținere a inițiativei PNL pentru majorarea contribuției la Pilonul 2;
  • Organizarea de proteste simultane în orașele reședință de județ.

Pregătirea poziției PNL cu privire la propunerea de cod administrativ


  • Domnul Victor Paul Dobre face o informare privind propunerea de modificare a codului administrativ. Termenul de depunere a amendamentelor, la comisia specială ce patronează procedura de modificare a codului administrativ, este 15 mai.
  • Reprezentanții PNL din această comisie vor înainta Ligii Aleșilor Locali o adresa prin care să li se solicite propuneri de amendamente la Codul Administrativ. În următoarea ședință BEx se va lua o decizie privind poziția PNL referitoare la Codul Administrativ.

Probleme organizatorice


  • Domnul Gabriel Grozavu este desemnat președinte interimar al PNL Dâmbovița.
  • Domnii Răducu Filipescu, vicepreședinte regional, și Virgil Guran, vicepreședinte, vor coordona activitatea filialei PNL Dâmbovița, până la data desfășurării conferinței județene de alegeri.

Informare privind programul de excelență al Fundației Konrad Adenauer


  • Dl Alexandru Kocsis prezintă, pe scurt, programul de excelență al Fundației Konrad Adenauer.
  • Fiecare filială județeană a PNL trebuie să propună cel puțin 5 candidați, pentru fiecare modul al "Programului de Excelență în politică" organizat de Fundația Konrad Adenauer Stiftung în România.
  • Programul de Excelență în Politică este structurat în patru module a câte şase seminarii, axate pe cunoştinţe şi competenţe comune ce ţin de doctrină, leadership, viziune și comunicare politică, dar şi pe domenii de specialitate specifice şi se adresează unui număr de 20 de participanți pentru fiecare modul:
  • Politici economice și ale pieței muncii – se adresează persoanelor cu studii economice sau activitate antreprenorială.
  • Politici sociale și de sănătate – se adresează persoanelor cu profil educaţional sau experienţă în domeniul serviciilor sociale şi de sănătate.
  • Administrație publică – se adresează doar persoanelor cu experienţă în funcţii de conducere din cadrul administraţiei publice.
  • Managementul organizațiilor politice – se adresează doar persoanelor care au experienţă de coordonare a unor echipe sau activităţi în cadrul Partidului Naţional Liberal.

Desemnarea echipei care se va ocupa de evenimentul Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, de anul viitor


  • Domnul Ludovic Orban informează cu privire la întâlnirea Comitetului Regiunilor de la Bruxelles din 2019, ce va avea loc la București. Este necesară mobilizarea tuturor aleșilor locali. Dl. George Ionescu, din partea BEx și o persoană din partea LAL se vor ocupa de organizarea acestui eveniment. De asemenea, se va constitui un grup de lucru pentru desfășurarea tuturor acțiunilor legate de această întâlnire, precum și elaborarea conceptului.

Diverse


  • Doamna Angelica Fador este desemnată coordonator al Comisiei de Administraţie, ordine publică și siguranța cetățeanului a Partidului Național Liberal.
  • Domnul Robert Sighiartău propune ca pentru pregătirea zilei Partidului Național Liberal, 24 mai a.c., să se constituie o echipă care să se ocupe de un calendar de evenimente, un proiect integrat cu sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
  • Domnul Ludovic Orban propune ca echipa formată din domnii Robert Sighiartău, Ioan Balan, Ionel Dancă, Liviu Brătescu și Adrian Miuțescu să prezinte la următoarea ședință BEx un proiect privind aniversarea a 143 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, în data de 24 mai.
  • Domnul Adrian Miuțescu informează că a făcut demersuri privind închirierea Vilei Florica pentru data de 24 mai, în vederea organizării unui seminar și a altor acțiuni legate de acest eveniment.
  • Având în vedere faptul că în data de 2 Mai se sărbătorește Ziua Tineretului, dna. Mara Mareș, președintele Tineretului Național Liberal a declanșat o campanie de recrutare a tinerilor în rândul Partidului Național Liberal. 

joi, 13 aprilie 2017

Guvernul PSD a terminat Strategia Generală de descentralizare. Semne de întrebare ?

Agerpres pune două știri importante legate de descentralizare și funcționarul public.

Vice prim-ministrul Sevil Shhaideh anunță că a terminat Strategia Generală de descentralizare dar a terminat și Codul Administrativ, ce urmează a fi înaintat Guvernului spre însușire și apoi Parlamentului pentru adoptare.

Din foarte multe puncte de vedere, nu le mai enumăr, sunt de acord cu ideea descentralizării administrative dar și cu eficientizarea administrației publice, prin adaptarea rolului și funcției publice la cerințele societății.

Până la studiul strategiei și a Codului, să vedem ce își dorește Guvernul PSD (nu îi mai pomenesc pe cei de la ALDE pentru că nu au nici o valoare, în afara existenței unor persoane puse să facă sluj în Guvern și la Parlament).

În Strategia Generală de descentralizare, Sevil Shhaideh ne anunță că autoritățile locale primesc competențele de implementare, la nivel central rămânând competențele de reglementare, control și inspecție.

- Agricultură: este vizată descentralizarea implementării politicilor cu privire la amenajarea și dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale, avizele și autorizările în privința desfășurării activităților agricole;

- Culturăavizarea concesionării dării în folosință sau avizării intervențiilor la monumentele istorice de clasă B;

- Turism: oportunitatea transferului cu privire la emiterea brevetului de turism, testarea ghizilor, clasificarea structurilor de primire turistică, autorizarea plajelor turistice, avizarea documentațiilor tehnice privind construcțiile din domeniul turismului;

- Protecția Mediuluielaborarea strategilor județene în domeniu, parcurgerea procedurilor privind actualizarea, revizuirea avizelor/acordurilor/autorizațiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreținere și ecologizare a plajelor turistice;

- Sănătate: descentralizarea activităților desfășurate de direcțiile de sănătate publică, respectiv (...) încheierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie, coordonarea unităților sanitare din rețeaua autorităților locale;

- Educațiedescentralizarea activităților extrașcolare care se desfășoară în palatele copiilor sau cluburile copiilor;

- Tineretul și Sportul: descentralizarea va viza taberele școlare, cluburile școlare și cluburile sportive.

Normal, nu putea să apară și o întrebare „de jurnalist”:
Autoritățile locale au personal pregătit să se ocupe de noile competențe odată cu descentralizarea ?”
Vai ! Nu se poate ! Cum să dai competențe celor de la autoritățile locale ? Păi, ăia sunt pregătiți să dea avize ? Știu ăia carte ? Au citit ăia legea ?

Întrebarea „jurnalistului” m-a dărâmat. Noroc că stau pe canapea, altfel mă tăvăleam pe jos „de durere”.

Bine-bine, Sevil Shhaideh i-a răspuns „liniștitor”, să nu cumva să aibă „jurnalistul” vreo traumă intelectuală, că Strategia odată adoptată se va trece la pregătirea procesului de implementare, că sunt niște etape care urmează a fi parcurse, că se vor modifica niște legi etc.

Cei care activează în domeniile ce urmează a primi ceva descentralizare vor avea mai multe de spus. Trebuie însă să judecăm puțin asupra unor consecințe. Bănuiesc că există propuneri de lege ferenda în cadrul ministerelor pentru că se produc modificări structurale atât în componența ministerelor de linie cât și în componența Consiliilor județene sau a primăriilor. Din discursul lui Sevil Shhaideh trag concluzia că se știe bine ce se vrea.

Ar fi nevoie de mai multă descentralizare ? Probabil că da. Suntem pregătiți pentru această descentralizare și, evident, pentru alte descentralizări ? Eu spun că da ! Știm însă că PSD, sub toate denumirile pe care le-a avut, a susținut, constant, că nu suntem pregătiți și că trebuie să facem pași mici-mici pentru a evolua (marele maestru al tergiversărilor era, cum altfel, mătrăguna Ion Iliescu !).

Rămâne de clarificat o problemă. Mare ! Cât de liberali vor să fie pesediștii ? Nu de alta, dar infractorul Liviu Dragnea începe să semene din ce în ce mai mult cu Traian Băsescu de la anii 2004-2008 și nu este mare lucru să îi vedem pe cei din PSD trecând, peste noapte, de la socialiștii europeni la ALDE-iștii europeni ! Tot niște socialiști, dar cu mai mult liberalism „în instalații”. Sau, de ce nu, să îi vedem pe cei din PSD trecând la grupul oportuniștilor (redevin frați de sânge cu Traian Băsescu și PMP, tot luptă ei împreună împotriva Justiției și în special împotriva DNA !). Dar se vor alinia și „linei” politice promovată de Putin, Erdogan și „prietenul” Viktor Orban de la Budapesta. Mai știi ?

Codul Administrativ vine cu o noutate, ne spune Sevil Shhaideh.
Foarte important aici este acest statut al funcționarului public și o prevedere pe care noi o considerăm că va clarifica multe elemente este cea legată de răspunderea administrativă
A fost introdusă o clarificare cu privire la răspunderea administrativă, în sensul că cel care trebuie să răspundă administrativ pentru conținutul documentului este funcționarul care răspunde pentru partea tehnică sau pentru cea de legalitate, iar primarul sau președintele consiliului județean are rolul de a "investi cu autenticitate" documentul, astfel încât cetățeanul, în momentul în care primește autorizația de construire și vede că este semnătura primarului pe acest document, să știe că este emis de primăria respectivă.
Avem Strategia Generală de descentralizare dar, avem și o redistribuire a responsabilității. Aici,  sunt probleme neclare pentru mine. Primarul sau președintele Consiliului local sunt șefii administrativi ai funcționarului public sau ai consilierului juridic. În Statutul funcționarului public există o prevedere care spune că acesta poate refuza o însărcinare dacă o consideră nelegală, în scris, dacă însă șeful ierarhic insistă, o va executa pe răspunderea acestuia. În varianta prezentată de Sevil Shhaideh, funcționarul public este bun de plată. Indiferent de situație ! Dacă nu face ce spune primarul sau președintele consiliului județean, este dat afară. Dacă face și documentul emis este atacat în contencios administrativ și instituția este bună de plată, cel care plătește daunele este funcționarul public din compartimentul în care a fost dat avizul etc.

Am impresia că PSD își pregătește cu mare atenție „oștile” pentru viitoarele alegeri. Are majoritatea parlamentară necesară pentru adoptarea legilor necesare, președinții de consilii locale și primarii văd că le este apărat fundul pentru eventualele tâmpenii și că răspunderea de orice fel trece în cârca funcționarilor publici și vor apăra cu îndârjire pe binefăcătorii lor: infractorul Liviu Dragnea și PSD-ul cel „liberal”. Atenție ! Prin evitarea asumării răspunderii de către conducători, măsurile își pierd caracterul „liberal” sau „de dreapta” ! Ca să nu avem discuții !

Dacă este adevărat că și în legea salarizării unitare precum și în modificările la codul fiscal dar și în alte legi se urmărește același scop, înseamnă că unul din obiectivele OUG nr. 13/2017 devine viabil: nu constituie faptă penală adoptarea unor acte normative în Parlament, Guvern sau consiliile locale cu încălcarea legii !