Atentate peste atentate. Autoritățile ocolesc fondul problemei.

Ieri a avut loc la Munchen. Agerpres preia declarațiile oficialilor germani, le pune, și nu comentează. Restul presei face ce poate, prin interpretarea evenimentului. Fiecare cu politica postului.

Oficial, agresorul este un tânăr „germano-iranian”, locuitor de mulți ani a orașului Munchen, nu se cunoaște motivul pentru care a acționat așa. Ca să fiu sincer, eu cred că se va construi un motiv în cadrul poliției germane pentru a se evita o stare conflictuală între populația germană nativă și populația germană imigrantă.

Tânărul s-a sinucis, spune poliția, după ce a fost rănit de un polițist.

Înaintea acestui act de agresiune extremă, un alt atac s-a produs în Germania, tot de către o singură persoană, un imigrant minor în evidență ca afgan dar bănuit că ar fi fost din Pakistan care a dat cu toporul oamenii dintr-un tren. A fost ucis de poliție în timp ce ataca un polițist.

Minorul era venit în Germania din primăvara lui 2015, a fost plasat la o familie germană care l-a găzduit pentru a-l educa și încadra în societatea germană. S-a descoperit că minorul a planificat actul terorist, avea și un filmuleț postat pe net în care arăta ce urmează să facă.

Avem două cazuri în Germania în care agresorii au mai multe puncte în comun. Sunt tineri. Cel de la tren avea 17 ani, cel de ieri avea 18. Sun hotărâți să ucidă pe cei din jur, fără a face distincție. Posibil să fie amândoi credincioși islamici. Aștept confirmarea de la autoritățile germane. Pentru germano-iranian. Pentru primul a fost clar.

Partidul Verzilor din Germania a acuzat poliția că l-a ucis pe tânărul afgan în loc să îl prindă în viață. Aștept ca Partidul Verzilor să acuze poliția germană că a „hăituit” pe tânărul germano-iranian până când acesta s-a sinucis. Germanii consideră că imigrația nu are treabă cu atentatele. Treaba lor. Treaba mea este că imigranții islamici care au primit rezidență în Germania au dreptul să ajungă la noi liberi și nestingheriți pentru a comite „acte violente” de aceeași factură iar autoritățile române vor fi sfătuite să fie „corecte politic” și să nu spună că religia islamică i-a împins pe atentatori să comită crimele. Ci, posibil anumite boli psihice nedetectate la timp.

În Franța, înainte de tentativa de crimă din trenul german, în Departamentul Hautes-Alpi, un marocan a înjunghiat o femeie de 47 de ani și pe cele trei fete ale acesteia, din care cea mică (se pare de 8 ani !) are o rană urâtă la plămâni, pentru că soțul femeii înjunghiate s-a scărpinat la inghinali pe stradă și a fost văzut de soția marocanului.

Mai înainte, la Nisa, un franco-tunisian a intrat cu camionul de 19 tone în mulțimea adunată să vadă focurile de artificii. Numărul victimelor este mare.

În toate aceste cazuri este vorba despre agresori de religie islamică. Toți au primit regim de rezidență în Franța și Germania. Cercetările polițienești confirmă, pe măsură ce trece timpul, că acțiunile sunt, în general, pregătite din timp.

Ministrul francez de interne declară, depășit de situație, că ei, în Franța, ar trebui să se obișnuiască cu actele teroriste, pentru că atacatorii singuratici nu pot fi combătuți. În Germania, un oficial german a afirmat că nu pot pune câte un polițist în fiecare vagon de tren pentru a preveni atacurile de tip terorist.

De ce nu merg la sursă ? De ce continuă să alimenteze sursa teroristă prin acceptul imigrației din spațiul islamic ? Pentru corectitudine politică ? Pentru că așa recomandă unii și alții ?

În SUA au loc crime peste crime. Multe dintre ele au fundament religios islamic. Altele au fundament etnic.  Populația de culoare vrea să se răzbune pe stat și ucide fie polițiști, cu predilecție, fie albi. Acolo există un amalgam de „libertăți” care apărate pervers de „avocați ai morții” se ajunge la victime umane. Oameni nevinovați, uciși pentru că politicienii se țin cu dinții de multiculturalism și corectitudine politică. Nu putem să ne plângem că în Europa nu avem „avocați ai morții”. Îi avem. În Franța, în Belgia, în Olanda, în Germania sunt foarte activi. Este grotesc să vezi cum teroriștii sunt declarați victime ale sistemului penitenciar, sunt declarați victime ale hăituirii polițienești, este grotesc să vezi cum partide politice de nișă cer cu insistență ridicarea unor stări legale de protecție sporită a populației la Paris în timp ce la Nisa sunt uciși oameni. Nu unul sau doi, ci 84 de oameni și sunt răniți aproape 300 ! Este absurd să vezi cum sunt acuzate forțele de ordine care supraveghează liniile de comunicare ale eventualilor agresor și să constați mai târziu că folosind acele linii agresorii au putut comunica și pregăti în ascuns actele teroriste.

La un moment dat te întrebi. Cine sunt de fapt agresorii societății ? Cine sunt cei care pregătesc terenul pentru ca teroriștii să obțină maximum de efect în morți și răniți ?! Cine sunt cei care vor ca statul să nu mai fie capabil să protejeze populația ?! Cu ce scop ?

Corectitudinea politică între gargara cu pioneze și realitatea politică.

Federația Rusă a preluat un teritoriu de la Ucraina în urma unui act de voință al populației acelui teritoriu. Este vorba despre Republica Autonomă Crimeea care are o scurtă istorie agitată în relația cu Ucraina la teritoriul căreia a aderat în 1992. A fost o aderare în temeiul dreptului unui stat de a dispune de propriul teritoriu. Acum, în 2014, același stat vrea altceva.

Juridic, suntem în fața unui caz de drept internațional, unde subiectele sunt statele. Particularitatea în dreptul internațional cu privire la drepturile și obligațiile statelor este aceea că nu există norme, ca în dreptul intern al fiecărui stat, pentru că normele ar presupune și existența unei puteri supra-statele care să dețină instrumentele de forță necesare pentru a sancționa statul care le încalcă. Fiind doar recomandări, s-a convenit asupra constituirii unui Consiliu de Securitate compus din marile puteri ale lumii care au reprezentanți permanenți și care beneficiază de dreptul de veto și alte state, care își trimit reprezentanții prin rotație. În fapt, Consiliul de Securitate al ONU este cel care constată că au fost încălcate principiile de drept internațional. Constatarea urmată de o rezoluție ca act juridic de drept internațional permite statelor interesate inițierea unor acțiuni militare sau de altă natură ca măsuri sancționatorii împotriva statului sau statelor agresoare.

Consiliul de Securitate nu a putut obține o condamnare a Rusiei pentru acțiuni ostile cu caracter militar și politic asupra Ucrainei pentru că Rusia, cea acuzată, a opus dreptul ei de veto. China s-a abținut de la vot. Abținerea Chinei are semnificația că nu este de acord nici cu punctul de vedere exprimat de SUA, Marea Britanie și Franța dar nici cu punctul de vedere al Rusiei. Din acest motiv nu avem o condamnare a ONU, în numele tuturor statelor membre ONU, a actului „abuziv” al Rusiei.

Urmare a acestei situații, ne aflăm în fața unei poziționări internaționale pe sfere de influență. De o parte, SUA cu aliații ei din NATO și din alte alianțe militare încheiate în Pacific sau în alte părți ale lumii, de partea cealaltă Rusia și aliații ei din Uniunea Vamală euro-asiatică plus statele care au declarat SUA și aliații acestora ca adversari. China și aliații ei se țin deoparte, chiar dacă declarațiile lor politice pot lăsa impresia că recomandă „dialogul”.

Principiile Cartei ONU lasă loc de o interpretare duală însă sunt fără echivoc în sub-înțelesul lor. Celelalte state nu au obligația să apere un alt stat aflat în conflict cu o altă entitate internațională. Intervenția internațională este o posibilitate condiționată de mulți factori. Pentru că apărarea altui stat, în afara declarațiilor politice, presupune capacități cu caracter deosebit: putere economică capabilă să susțină un conflict militar, alianțe politice și militare, capacitate militară dezvoltată, mijloace de transport etc. Nu trebuie uitat și faptul că este absolut necesar acceptul unei majorități semnificative a populației acelui stat pentru sprijinul militar. În plus, când este vorba despre state cu o anume istorie, așa cum este Ucraina, interpretările inițiale se pot transforma radical pe parcursul unei eventuale intervenții militare de sprijin.

Să spunem că NATO va interveni militar în sprijinul Ucrainei. O parte a populației va aplauda, o altă parte a populației Ucrainei va fi împotrivă. O particularitate a „părților” este aceea că se numără cu milioanele de persoane. Rușii formează 17,3% din populație iar vorbitorii de limbă rusă, ca limbă maternă, sunt 29,6%. Vorbim despre o treime din populația de 45 mil. persoane din Ucraina. În plus, o altă parte a populației etnic ucrainene este pentru rămânerea Ucrainei în sfera de influență a Rusiei. O intervenție a NATO (SUA și UE) ar aduce mai degrabă imaginea unei acțiuni armate de cucerire a unui teritoriu și nu de sprijin. De aceea este puțin probabil ca o astfel de intervenție să aibă loc.

O altă particularitate a dreptului internațional este aceea că statele lumii trebuie să fie capabile să beneficieze de principiile de drept internațional cu referire la drepturile și obligațiile statelor. Iar Ucraina nu este capabilă. Este neputincioasă. Este roasă de „boli de stat”. Pornind de la regimurile politice și până la demografie, de la organizarea administrativă și până la capacitatea militară și de asigurare a securității interne și internaționale. Ucraina s-a situat, singură, între două forțe mondiale relativ stabile. UE cu componenta militară NATO și Federația Rusă cu componenta economică și militară a Uniunii Vamale euro-asiatice. Ucraina s-a vrut și cu unii și cu alții. A vrut să beneficieze de beneficiile din ambele părți. A pierdut timpul aiurea. Dacă se îndrepta ferm către NATO, atunci când a semnat PfP, azi era sub umbrela NATO. Au trecut aproape 15 ani de atunci. Între timp, Rusia și-a rezolvat problemele interne, a început să redevină producătoare de tehnică și tehnologie militară înaltă, și-a reorganizat forțele armate, le-a asigurat dotarea și și-a refăcut sistemele logistice. În plus, Rusia și-a deschis frontierele investițiilor din UE ba chiar a devenit un mare investitor în statele UE. Consecința este că state ale UE se împotrivesc ferm unei intervenții militare a NATO dar și unor sancțiuni economice împotriva Rusiei. Concluzia: Rusia are capacitatea de a interpreta dual principiile dreptului internațional cu privire la obligațiile statelor.

Noi, românii, vom urma, vrem sau nu, politica UE și a NATO cu privire la Rusia și faptele ei de arme pe plan internațional. Este obligatoriu acest comportament. El ne garantează securitatea ca stat și apărarea în fața vecinului Rusia devenit cam belicos. Față de Ucraina, noi avem „umbrelă”. Inclusiv atomică. Asta nu ne scutește de obligația, ca stat, să ne dezvoltăm economic, militar și să nu ne corectăm deficitul demografic. Garanțiile oferite de apartenența la UE și NATO obligă la coparticipare. Iar coparticiparea impune la modernizarea forțelor armate române, dotarea lor cu armament și tehnică modernă, asigurarea lor logistică pentru a face față unei perioade cât mai mari de conflict armat, disponibilitatea logistică și operațională pentru a contribui la eforturile militare ale alianței. Ca să ai, trebuie să dai.

Îmi par ciudate declarațiile unora și altora, comentariile unora și altora. Sunt prea sentimentale. Iar unele sunt idioate de-a binelea. Populația din statele membre ale UE trebuie lămurită, odată și o dată, că uneori este nevoie de un comportament care nu are nimic a face cu tâmpenia vehiculată persuasiv privind „corectitudinea politică”. Teoria „corectitudinii politice” este pentru mințile slabe, este pentru a preveni opoziția din partea populației față de anumite comportamente de putere. Este pentru gargaragii din universități și pentru politologii care vorbesc aiurea. Nu există corectitudine politică în relațiile dintre statele puternice. Doar intre statele slabe, nici acolo întotdeauna. Scopul scuză mijloacele este mai aproape de corectitudinea politică decât toate tâmpeniile vehiculate de unii și de alții. Noi condamnăm Rusia pentru acaparare de teritoriu. Suntem corecți politic pentru că ne exprimăm ca adversar. Peste jumătate din populația Ucrainei și aproape 90% din populația Crimeii spun că nu este așa. Iar ei sunt cei implicați. Unde este corectitudinea politică aici ? Cine este corect politic ? Noi sau ei ?

La est avem, ca întotdeauna, o putere care crește iar. Rusia. Tot la est avem interese majore, ca națiune, peste frontierele actuale. Populația română din R. Moldova și populația română din Ucraina. La fel ca noi au aceleași interese Polonia, Ungaria, Bulgaria. Toți suntem membri ai UE și NATO. Ei bine, noi trebuie să fim capabili să determinăm celelalte state membre ale UE și NATO să ne sprijine în realizarea intereselor. Noi trebuie să sprijinim ferm R. Moldova să se dezvolte economic și militar. Pentru asta însă și R. Moldova trebuie să facă pasul către UE și NATO. R. Moldova trebuie să renunțe la neutralitate și să ceară României asistența militară. Croația a cerut Ungariei să îi asigure spațiul aerian. O poate face și R. Moldova cerând asistența militară a României. Partenerii noștri NATO ar trebui să ne sprijine astfel că fără a adera imediat la NATO, R. Moldova ar primi sprijinul NATO. Să fim realiști. Ca membri ai NATO suntem o putere, pentru că la puterea noastră militară se adaugă puterea celorlalte state membre NATO în conformitate cu art. 5 al Tratatului. Să lăsăm bocetele și tânguielile neputincioase. Dacă nu facem dovada că putem să ne susținem economic și militar politica internă și externă, vom deveni victime. Să fie clar.