Știința dreptului pentru proști în varianta lui Eugen Nicolicea

Comisia Juridică condusă de Eugen Nicolicea a mai „judecat” o cauză. Dosarul „Belina” are finalitate. Rovana Plumb nu este vinovată. Așa a decretat Comisia. Mai mult, Comisia nu doar „a judecat” ci a și apărat pe Rovana Plumb în cauză. Ca atare, Comisia a închis cauza. Justiția nu are de cât să dea mărunt din buze că nu va putea judeca ce s-a întâmplat în cauza „Belina”. Eugen Nicolicea, juristul de talie internațională și chiar stelară, a clarificat problema. Insula Belina nu mai există, brațul Pavel „a murit de moarte bună” și s-a transformat în niște „lăculețe”, așa că această cauză nu mai există, nu mai există nici vinovăție și nici vinovați. Punct ! Dacă așa spune Parlamentul României, așa este. Chiar așa, de ce om mai avea nevoie de Justiție ?

Eugen Nicolicea exploatează la maxim puterea dată de majoritatea parlamentară.

Problema nu este cum arată astăzi insula Belina și brațul Pavel, problema este la respectarea legii. Mai mult, imaginile arată lucrări de blocare a curgerii apei pe cuveta brațului Pavel ! Când au fost făcute ? Cine le-a aprobat ? Legea apelor are reglementări în acest sens și chiar interzice astfel de amenajări !

Tot legea apelor face referire la faptul că pentru administrarea apelor din România se aplică prevederile acestei legi dar și a legilor speciale în situația în care respectivele ape sunt folosite în comun cu alte state. Adică, dacă pe ele trece o linie de frontieră ! Iar pe Dunăre, în respectivul sector,  avem frontieră comună cu Bulgaria.

Comunicatul DNA nu are treabă cu „cercetarea” făcută de Eugen Nicolicea și echipa de „specialiști” care l-a asista. Acuzarea este simplă: transferul dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea legii, modificarea codurilor de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel pentru a le scoate din albia minoră a Dunării și a favoriza un transfer al dreptului de proprietate publică. Cum este insula Belina sau cum nu mai este, nu este treaba DNA. Este treaba Guvernului prin ministerul specializat care, pe baza unei documentații tehnice adecvate, trebuie să stabilească un nou cod de clasificație pentru insulă și braț. Există un document oficial care descrie traseul Dunării și face o clasificare a fiecărui element de topometrie de pe parcursul Dunării. Apele române au dreptul de a face constatări și a propune modificări ale codurilor de clasificație. Dar acum este o modificare făcută pentru un anume scop, iar asta a născut, pe bună dreptate, suspiciunea că este în cauză un interes ascuns.

Chiar mă întreb. Cum naiba cei de la Apele române nu au constatat că până acum schimbarea clasificației ? Mă mai întreb. Când au început lucrările pentru blocarea Canalului Pavel ? Se vede că a apărut un dig care îl rupe în două.  Nu este o colmatare, este o lucrare de infrastructură. Apoi a apărut, natural dar și cu ajutor, o colmatare la intrarea din amonte în aval pe braț. Înseamnă că s-au executat, cu intenție, lucrări pregătitoare cu mult timp înainte pentru a scoate Insula Belina și Canalul Pavel din albia minoră a Dunării.

Dar legea este lege. Au făcut „amenajările” în teren, posibil cu încălcarea legii, dar au uitat să constituie comisia de experți care să constate modificarea de teren și să umble la clasificare. Iar DNA acuză încălcarea legii la emiterea actelor normative. Singurii care pot face lumină în cauză sunt judecătorii. Nu parlamentarii.

Votul, este un drept dar și o obligație.

Văd că au apărut, exact la timp (?!), propovăduitorii absenteismului la vot. Libertarienii, ONG-iști de omenie, „somități” jurnalistice, analiști sictiriți de neșansa vieții, tot felul de aplaudaci „spânzurați” de funia păpușarului pentru care au un adevărat cult al personalității.

Toți au interese. Unii au un interes particular, alții au unul generic. Și unii și alții sunt, că vor sau nu, susținuți de statul pe care îl neagă. Fie că sunt plătiți să nege statul, fie sunt plătiți să critice statul. Statul le asigură existența și pâinica de pe masă. Dacă statul român nu ar exista, ei ar fi niște neica nimeni scormonitori prin gunoaiele lăsate în afara casei de către cei care au avut mai multe oportunități în viață, care au acceptat să caute „în lume” succesul și bunăstarea. Dar despre aceștia, mai pe larg în articolele de pe blog. Mă mâncă buricul deștelor.

Exercitarea votului este un drept. Constituțional, pentru că altfel, cei mai puternici ar găsi modalitatea să te împiedice să îți exprimi o preferință politică. Atenție, alegerile sunt politice, toate. Pentru că doar prin alegeri politice putem să ne exprimăm preferințele privind viitorul nostru, al copiilor noștri, al nepoților. Doar prin intermediul partidelor politice putem avea o proiecție a viitorului către care să mergem. Iar partidele politice nu sunt altceva decât organizații ale cetățenilor care aleg o ideologie politică pe care să o urmeze, să o corecteze atunci când nu mai este suficientă zilelor noastre, să o folosească pentru a ajunge să o aplice prin cucerirea puterii politice.

Exercitarea votului este și o obligație. Nu există drept fără a exista și obligația corelativă. Prin exercitarea votului previi instaurarea unor sisteme de putere corupte. Îți aperi propria viață, aperi viitorul copiilor și al nepoților, îți aperi familia.

Cele două caracteristici ale exercitării votului sunt fundamentale pentru definirea democrației într-un stat. Cu cât participă mai mulți cetățeni la vot, cu atât un stat este mai democratic. Cu cât participarea cetățenilor la vot este mai slabă, cu atât democrația în acea țară este mai slabă. Din această cauză avem „șocurile” politice din aceste zile. Ajung la putere extremiștii, ONG-iștii, apar disfuncțiile grave în interiorul sistemelor sociale ale statului (sănătatea, învățământul, sistemul de pensii, sistemul asigurărilor sociale de stat, ordinea publică etc.). Ajung la putere partidele corupte sau partidele care își propun desființarea statului sau chiar schimbarea ordinii în stat (cum este Uniunea Salvați Bucureștiul moșită de Alina Mungiu Pippidi cu ONG-urile păstorite de ea, uniune care promovează sub „pălăria” luptei anti-corupție înlocuirea partidelor politice cu ONG-urile, acțiune neconstituțională !). Ajung la putere aventurierii care după ce au făcut câte ceva în viață vor să încerce și devenirea politică.

Dacă îți respecți propria viață, dacă îți respecți familia, dacă îți respecți neamurile, prietenii și cunoscuții, mergi la vot să le asiguri un viitor mai bun.

De ce faci o facultate ? Ca să ai o diplomă !

Publicația „Lumea Justiției” vine cu o statistică îngrijorătoare. La examenele de intrare în avocatură o parte dintre universitățile din țară nu au nici un reușit. Este un rezultat comunicat de UNBR, oficial. Îți pui întrebarea: de ce au mai făcut facultatea cei foarte mulți care au urmat cursurile, la zi, ale respectivelor facultăți ? Atât cei care au apucat locuri subvenționate cât și cei care și-au plătit studiile.

Nu vorbesc despre cei care au o profesie de bază, pe care o practică și care au parcurs studiile universitare pentru o mai bună cunoaștere a aspectelor profesiei. Vorbesc despre cei la început de drum.

Să spunem că urmează să vedem ce vor comunica și celelalte profesii juridice. Dacă vor comunica ceva. Câți au intrat în activitatea notarială, câți au ales și reușit să intre în formele de pregătire instituțională pentru a deveni procurori sau judecători. Posibil că o parte dintre absolvenți vor căuta să se încadreze la instituții publice care au locuri libere de consilieri juridici sau chiar la entități private care au nevoie de juriști pentru activitățile interne. Totuși, între numărul de absolvenți și cei care reușesc să se integreze într-o activitate profesională este o diferență mult prea mare.

O altă informație, peste care am dat cu ceva timp în urmă, spunea că numărul de absolvenți de medicină este de câteva ori mai mare decât posibilitățile de angajare. Producem medici pe bandă rulantă. Numărul străinilor este nesemnificativ. Unde merg acești medici tineri ? Unii aleg jurnalismul, alții se reprofilează ca politologi (la concurență cu absolvenții de teologie) alții ... naiba știe.

Poate că cei care se ocupă de învățământ ar trebui să mai facă niște calcule. De exemplu, pentru instituțiile de stat care au mișcări de personal să aibă un număr de locuri care să satisfacă aceste necesități, număr de locuri finanțat de la buget. Se poate adăuga un procent de 10-15% pentru „rezervă”. La fel și bursele. Acestea trebuiesc date celor care urmează să asigure necesarul la stat. Mediul privat, poate face și el cereri și să achite studiile celor care urmează să ajungă să le satisfacă necesitățile de personal. Pot avea sistemul lor de burse pentru cei care au încheiat contract cu ei. În rest, cei care vor să urmeze o facultate să o facă pe banii lor. Este evident că este vorba despre competiție aici. Vor câștiga cei mai bine pregătiți. La absolvirea facultăților, cei care au fost subvenționați de stat și au ocupat locurile plătite de stat să aibă obligația să se încadreze acolo unde statul are nevoie. Cei care au contract cu privații să meargă la cei care le-au plătit studiile. În caz de refuz, sancțiunea (este absolut necesară) să fie obligarea de a plăti studiile. Astfel va fi mai multă „ordine” și se va limita, prin strictețe, corupția în sistem.

Pentru mine, știrea este deranjantă. Peste 60% din absolvenții de drept să nu fie capabili să finalizeze, prin angajarea într-o profesie, studiile făcute ? Câți dintre ei au beneficiat de sprijinul statului ? De ce au fost sprijiniți ? Pentru că statul este slab. De aia !

Drept sau obligatie ?

Citesc presa, ma uit la Tv la stiri, urmaresc emisiunile in care politicienii se expun cu idei, se contreaza, isi arata umorile si satisfactiile, fac gargara cu pioneze. Rar, pe ici pe colo, apare cate o persoana care vorbeste corect. Corect din punctul de vedere al legii, al Constitutiei, al sistemului democratic. Ceilalti, multi dintre ei cu titulaturi pompoase de "analisti" politici, sunt departe de realitatea ceruta de Constitutie. Nu la mai cord credit, cand ii vad butonez pana la emisiunile despre animale, constructii, bucatarii sau chiar la unele desene animate care, pe langa faptul ca sunt mai antrenante, nu mint atat de grosier ca analistii, ziaristii si politicienii Boda, Turcescu, CTP, Hurezeanu, Chireac, Buda, Sever Voinescu, Elena Udrea, Cezar Preda, Hoara, Videanu, Berceanu si altii.

Reprezentantii PD-L in emisiuni dau din clanta (pentru ca ceea ce fac nu se poate numi altfel) despre dreptul Presedintelui Romaniei de a desemna un premier, dupa cum vrea el. Ca acest drept este scris in Constitutie. Moderatorii Tv, persoane presupus educate, instruite, lasa blasfemia sa se manifeste in toata hidosenia ei. Politicienii de la alte partide incearca timid sa contracareze insa fara a fi convingatori. Ma intreb, ce cauta ei in politica ? Cu rare exceptii, mai toti politicienii sunt aerieni cand este vorba sa apere tocmai ce au jurat: democratia.

Se pune intrebarea: este un drept sau este o obligatie ?

Ca sa putem trece mai departe, sa vedem intai ce inseamna "drept", conform dictionarului si cu referire la actiunile umane.

Drept are mai multe intelesuri. Pe de o parte, este vorba despre actiunea umana: care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; intemeiat, just, cinstit, bun etc. In sens adverbial, notiunea arata ca este in conformitate cu dreptatea, just; in conformitate cu adevarul, adevarat; corect. Nu merg mai departe pentru ca nu are relevanta pentru analiza celelalte sensuri.

Daca observam, cu buna credinta, notiunea se refera la persoana. La actele si faptele unei persoane. Notiunea de "drept" exista si in cazul functiilor publice insa, numai ca o exceptie expres prevazuta de lege pentru a asigura necesitatea functiei publice respective. Daca notiunea de drept in cazul persoanei fizice sau a persoanei juridice de drept privat este mai larga, aproape nelimitata, interdictiile legale fiind relativ putine pentru a permite libertatea de manifestare, in cazul functiei publice dreptul este limitat sever si este codificat in atributele legale ale functiei respective.

Ca atare, folosirea notiunii de "drept al Presedintelui" este total aiurea. Presedintele este o functie publica care nu are drepturi in sensul dat de portocalii si sustinatorii acestora. Dreptul functiei publice nu se confunda cu dreptul persoanei fizice care indeplineste functia publica. Are insa obligatii stabilite prin atributii legale (constitutie, lege, HG etc.).

Stiu ca pot veni cu abureli juridice unii precum Boc, Buda, Stanomir sau alti "juristi" pedelisti, cum ca acesta ar fi un "drept subiectiv al Presedintelui" posibil ca urmare a dreptului obiectiv dedus din atributiile constitutionale ale acestuia. Usor ca nu dau turcii. Juridic acesta nu este un drept subiectiv. Nu are cum intra la drept al functiei publice, in sensul de a fi o prerogativa a persoanei juridice de drept public de a pretinde anumitor persoane (fizice sau juridice), subecte pasive ale acelorasi raporturi, de a efectua o prestatie pozitiva sau negativa si in toate cazurile de a se abtine de la orice actiune de natura a afecta facultatile sau prerogativele respective. In cazul de fata, persoana pasiva este Presedintele Romaniei care indeplineste un act formal, desemnarea, subiectul activ fiind Parlamentul care are decizia finala: admite sau respinge desemnarea. Este evident faptul ca se incearca o aburire "constitutionala" a celor care au notiuni insuficiente de drept, in general, si de drept constitutional, in particular (normal din moment ce fiecare om are alte preocupari si specialitati). Daca este sa ne referim la drepturi subiective ale persoanei juridice cu titulatura Presedintele Romaniei atunci trebuie sa mergem in alta parte, cum ar fi faptul ca este mediator intre puterile statului sau ca reprezinta statul in relatiile Romaniei cu alte state. Aici, dreptul subiectiv de reprezentare se impleteste cu obligatia de a reprezenta statul roman cu respectarea pozitie statului in relatia cu statul respectiv stabilita de Parlament. Restul nu sunt drepturi. Sunt obligatii.

Da, se cuvine a arata ca Presedintele Romaniei este o persoana. Nu este o bucata de lemn, o bucata de fier, o bucata de beton. Este o persoana si acea persoana are niste drepturi, ca oricare persoana care indeplineste o functie publica. Are drepturi dar are si restrictii legale in exercitarea unor drepturi constitutionale. Dar drepturile lui se refera la salariul pe care il primeste, la concediul de odihna pentru recuperarea in urma muncii in functia publica, la asistenta medicala gratuita, la asigurarea de sanatate, la alte forme de asigurare, la concedii de studii sau medicale etc. Astea sunt drepturile persoanei care indeplineste functia publica de Presedinte al Romaniei. Atributiile functionale nu mai sunt drepturi. Sunt obligatii.

Obligatie este ceea ce i se impune cuiva; datorie, sarcina. Sa nu le confundam cu "dreptul" unei persoane, asa cum se incearca in ultimele zile sa ne abureasca ziarele si televiziunile.

Sa mergem sa ne ajutam de textul constitutional in discutie:

Art. 103 (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.

Dupa cum se observa, nu exista nici un cuvant in text care ar permite Presedintelui Romaniei sa faca sau sa nu faca desemnarea, functie de cum considera el. Ca atare, daca Presedintele Romaniei nu are varianta, nu are o alternativa la actiunea prevazuta de Constitutie inseamna ca nu are un drept ci are o obligatie. Daca ar fi avut un drept, atunci Constitutia continea o expresie lamuritoare sau, se introducea cuvantul "poate": poate desemna un candidat, poate consulta partidul sau partidele.

Mai mult, daca ar fi avut un drept, Constitutia prevedea simplu: Presedintele Romaniei numeste primul-ministru. De asemenea, in Constitutie nu ar mai fi fost prevazut rolul Parlamentului in aprobarea cabinetului si a progarmului de guvernare. Poate ca s-ar fi prevazut un rol consultativ al Parlamentului din moment ce Presedintele tarii ar fi avut un drept in numirea premeirului.

Este clar ca toata gargara cu pioneze, toate laturile aruncate in media cu "dreptul" lui Traian Basescu de a desemna un premier dupa cum vrea muschii lui sunt politicianisme de doi bani. Mai mult, din ultimele lui declaratii este evident ca a confundat atributul/obligatia constitutionala cu "dreptul" personal:

Traian Basescu

Klaus Johannis nu a fost una din optiunile mele pentru ca stiu foarte bine oamenii care au stabilit ca el va fi candidatul. Si acestia se numesc: Voiculescu, Hrebenciuc, Ion Iliescu, Mircea Geoana, Crin Antonescu, Marko Bela. Daca acesta este premierul pe care si-l doresc ei, nu poate fi si premierul pe care-l accept eu. Au mizat pe naivitatea domnului Johannis, pe care vreau sa stiti ca-l respect ca primar.

De fapt, cei care vor citi interviul dat de Traian Basescu lui Dan Tapalaga se vor edifica. Omul Traian Basescu si-a transferat dorintele functiei pe care o indeplineste.

Iar asta se numeste dictatura !

O lectie despre stat, democratie si drept.

La tinta: statul de drept.

Aduc in fata celor care nu au citit sentinta civila nr. 2873 a Sectiei a VIII de contencios administrativ si fiscal din Curtea de Apel Bucuresti, atat de mediatizata, prin consecinta insa nepomenita prin motivarea instantei de a ajunge la sentinta. Eu pun accentul pe motivarea instantei.

Poate nu spune multe pentru majoritatea cititorilor si a ramas sub forma "stirii" despre cum a fost sanctionat Pogea de CAB, pentru ca a refuzat sa dea salariile integrale judecatorilor. Este si asta important insa eu cred ca are la fel de mare importanta, daca nu chiar mai multa, modul cum au gandit judecatorii aceasta cauza. Acesta este scopul postarii. Sa vedem cum au gandit judecatorii.

Intre parti - reclamant ICCJ si parat MFP - s-a dus o lupta privind respectarea si aplicarea legii in vigoare, folosindu-se ca arme intelegerea notiunilor prevazute in art. 2 alin. (1) lit. n) si j) din Legea nr. 554/2004, actualizata, privind contenciosul administrativ, in special cu privire la "excesul de putere" si "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere".

Hai sa le avem in fata ochilor pentru o mai usoara parcurgere a spetei:

- lit. j) refuz nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile;
- lit. n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor;

In fapt, ICCJ a inaintat MFP o solicitare de deschidere de credite pentru luna iulie 2009, la fel cum a facut si in lunile anterioare, la care MFP a raspuns prin inapoierea cererii cu recomandarea ca ICCJ sa reanalizeze cererea astfel incat sa nu fie incalcate prevederile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Raspunsul MFP este complet aiurea. Din titlu se observa ca respectiva OUG se refera la plata unor sume care rezulta din titluri executorii la care statul este obligat, adica la niste abuzuri comise de Stat anterior si la care Statul intelege sa isi corecteze atitudinea prin plata la care a fost supus insa o esaloneaza in timp pentru ca nu are bani. OUG 71/2009 nu are nici o treaba cu salarizarea lunara a functionarilor publici. Iar motivarea actului normativ din preambul este mai mult decat edificatoare.

Aiureala MFP a primit o replica pe masura din partea inatantei. Pun mai jos "o lectie despre stat, democratie si drept" data noua de instanta care a judecat cauza. Am scos din text cele pasaje care nu au relevanta pentru scopul postarii. Am mai facut unele aranjamente in text pentru a scoate in evidenta"lectia despre stat, democratie si drept".

"Curtea apreciaza ca suntem in prezenta unui refuz nejustificat de solutionare a cererii reclamantei, in raport de argumentele care vor fi expuse in continuare.

In primul rand, trebuie reamintit faptul ca, in prezent, principiul legalitatii a devenit un principiu fundamental al tuturor sistemelor de drept, constand in respectarea intocmai a legii de catre destinatarii ei: cetatenii si statul.

In sistemul juridic romanesc, principiul legalitatii este reglementat in art. 1 alin. 5 si art. 16 alin. 2 din Constitutie.

Astfel, primul text constitutional precizeaza faptul ca, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Pe de alta parte, al doilea text cuprins in Legea fundamentala arata ca nimeni nu este mai presus de lege.

In plus, art. 1 alin. 3 din Constitutie statueaza ca Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.

Este esential ca principiul preeminentei dreptului sa faca parte integranta din cultura administrativa. Intr-un stat democratic, preeminenta dreptului apare ca un raspuns la nevoia de legitimitate, ea fiind necesara pentru exercitiul puterii publice. O buna administrare nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc de materializare a preeminentei dreptului in viata cotidiana.

Aceasta regula fundamentala de ordin constitutional se caracterizeaza prin urmatoarele elemente esentiale:

- orice persoana - fizica sau juridica - este supusa legii;

- orice persoana trebuie sa poata lua cunostinta de drepturile si obligatiile sale prevazute de lege;

- respectarea legii de catre orice persoana poate sa fie controlata de catre judecatori, care sunt independenti in exercitiul functiei lor, iar deciziile judiciare pot fi urmate de executare.

In cazul actelor administrative, legalitatea inseamna recunoasterea caracterului valabil al actelor si al efectelor lor pana in momentul anularii, in baza prezumtiei de legalitate. Chiar daca beneficiaza de putere discretionara, autoritatile publice nu pot ignora legea, a carei organizare a executarii si executare in concret trebuie sa o realizeze.

In instrumentele juridice europene, legalitatea este privita ca un principiu al bunei administrari.

Aceasta conceptie se regaseste in Recomandarea CM/Rec(2007)7 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adresata statelor membre ale Consiliului Europei, cu privire la buna administrare - adoptata la 20.06.2007. Art.2 din aceasta recomandare se refera la principiul legalitatii si are urmatoarea formulare:

"(1) Administratiile publice actioneaza in vederea respectarii legalitatii. Ele nu pot lua nicio masura arbitrara, chiar in exercitarea unei puteri discretionare.

(2) Ele respecta ansamblul regulilor de drept intern si international si principiile generale de drept, care le reglementeaza organizarea, functionarea si activitatea.

(3) Ele actioneaza in conformitate cu regulile de competenta si de procedura impuse de dispozitiile care le reglementeaza activitatea.

(4) Ele isi exercita puterile pentru motivele de fapt si de drept care le justifica utilizarea si in scopul pentru care aceste puteri le-au fost atribuite".

Una din conditiile de legalitate a actelor administrative se refera la faptul ca acestea trebuie sa fie emise pe baza si in executarea legii.

De altfel, definitia legala a actului administrativ se regaseste in art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificata: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Cu alte cuvinte, intre actele administrative si lege exista un raport de subordonare.

Pe linia acestor considerente teoretice se inscrie si practica Curtii Constitutionale din tara noastra, a carei jurisprudenta apara principiul legalitatii, care trebuie sa guverneze activitatea administratiei publice.

In mod constant, instanta romana de contencios constitutional a reafirmat ca legalitatea trebuie sa stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept.

In acelasi sens, practica administrativa si judiciara la nivel national si european a demonstrat ca exigenta domniei legii guverneaza intreaga activitate a autoritatilor publice.

In conceptia Legii contenciosului administrativ din tara noastra, prin refuz nejustificat de a solutiona o cerere se intelege exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile (art. 2 alin. 11it. i).

In plus, in raport de prevederile art. 2 alin. 2 din legea anterior amintita, refuzul nejustificat este calificat ca act administrativ asimilat.

Pe de alta parte, art. 8 alin. (1) ultima teza din reglementarea anterior aratata consacra posibilitatea contestarii refuzului nejustificat la instanta de contencios administrativ, de catre cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim.

In acest context, trebuie amintit faptul ca notiunea de exces de putere a fost explicitata de art. 2 alin.(l) lit. n) din Legea nr.554/2004, modificata.

Astfel, prin exces de putere se intelege exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice, prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Limitele dreptului de apreciere din partea administratiei publice sunt date tocmai de limitele drepturilor cetatenilor, prevazute de Constitutie si de lege. Unde incepe dreptul cetateanului, se incheie dreptul de apreciere al administratiei.

Prin urmare, chiar daca legiuitorul utilizeaza sintagme ce semnifica puterea discretionara a administratiei (de pilda: "poate", "are voie" ." ar trebui"), aceasta nu poate fi interpretata ca o libertate in afara legii, ci una in limitele acesteia.

Insa, putem fi in prezenta unui raspuns, care incearca sa dea o aparenta juridica unui comportament ilegal, abuziv al autoritatii. Desigur, administratia publica trebuie sa raspunda conform realitatii faptice, prin raportare la lege, cu respectarea drepturilor omului, astfel cum au fost reglementate de Constitutie si de lege. De altfel, asa cum am aratat anterior, si actul administrativ asimilat trebuie sa fie emis pe baza legii si in executarea acesteia. De exemplu, refuzul de a solutiona cererea, in ceea ce priveste substanta solicitarii, nu poate fi considerat un act administrativ asimilat justificat, atata vreme cat textele invocate, ca temei legal al refuzului, fie nu se aplica deloc in cauza, fie se aplica, prin corelare cu alte texte, care sunt trecute sub tacere.

De altfel, nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este refuz nejustificat; refuzul are caracter nejustificat numai cand se intemeiaza pe excesul de putere. Pentru a fi vorba de un refuz nejustificat, pe de o parte, trebuie sa fim in prezenta unei comunicari exprese a pozitiei autoritatii publice, careia i s-a adresat cererea, deci, in prezenta unei veritabile notificari, iar pe de alta parte, refuzul de a solutiona favorabil cererea trebuie sa se bazeze pe depasirea limitelor de apreciere, adica pe exces de putere.

De asemenea, putem afirma ca, fata de principiul consacrat de art. 16 alin. (2) din Constitutie, nu este de conceput exercitarea dreptului de apreciere in afara legii.

In concluzie, din lecturarea definitiei legale a refuzului nejustificat, putem remarca faptul ca trebuie sa existe, in primul rand, o manifestare expresa a autoritatii publice, in sensul exprimarii refuzului de a solutiona favorabil cererea, iar, in cele din urma, acest refuz sa denote un exces de putere.

Asa cum s-a relevat in doctrina de specialitate, refuzul, in sine, este asimilat actului administrativ, indiferent la ce se refera; ramane apoi de discutat daca este si nejustificat si daca "vatama un drept recunoscut de lege."

In speta de fata, asa cum s-a relevat anterior, autoritatea parata si-a motivat refuzul de a deschide creditele bugetare pe incidenta prevederilor O.U.G. nr. 71/2009.

In concret, paratul sustine ca, "intrucat cele doua sporuri sunt drepturi salariale obtinute de personalul din sistemul judiciar prin hotarari judecatoresti si nu sunt prevazute de legislatia in vigoare, plata acestora se suspenda in cursul anului 2009, urmand ca plata lunara a sporurilor sa se reia incepand cu anul 2010, in conditiile mentinerii legislatiei actuale."

O asemenea argumentatie echivaleaza, in realitate, cu negarea dreptului la cele doua sporuri aflate in discutie, ceea ce nu poate fi primit.

Pe de alta parte, paratul arata ca "sumele acumulate pana la data de 31.12.2009 vor fi acordate in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009".

Asadar, paratul considera ca aceasta creanta, invocata de partea adversa, nu este certa, lichida si exigibila, ceea ce nu are corespondent in realitatea faptica.

In plus, paratul apreciaza ca solicitarea de deschidere de credite bugetare nr. 376/2009, pentru luna iulie a anului curent, la titlul "cheltuieli de personal", in suma de 5.500.000 lei, inregistrata la Ministerul Finantelor Publice cu nr. 294.129/2009, "nu este insotita de acte justificative, din care sa reiasa clar drepturile salariale ce urmeaza a fi achitate, astfel incat sa nu fie incalcate prevederile O.U.G. nr. 71/200911o

Curtea apreciaza ca dispozitiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente in cauza de fata, pentru motivele ce vor fi relevate in continuare.

In primul rand, ordonanta in discutie, asa cum se arata chiar in titulatura sa, se refera la plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Preambulul acestui act normativ face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrarii in vigoare a ordonantei.

Cu alte cuvinte, este vorba despre titlurile executorii emise anterior datei de 18.06.2009, cand ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial, sub nr. 416.

Pe acest aspect, mai trebuie amintite dispozitiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicata, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, potrivit carora ordonantele de urgenta ale Guvernului intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, sub conditia depunerii lor prealabile la Camera competenta sa fie sesizata, daca in cuprinsul lor nu este prevazuta o data ulterioara.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede faptul ca platile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenta prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 76/2009, si a dispozitiilor ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 se executa cu respectarea prevederilor art. 1 si 2.

In cauza dedusa judecatii, nu se poate pune problema incidentei art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care mentioneaza faptul ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31.12.2009, se va realiza dupa o procedura de executare in perioada 2010-2012.

Un argument in acest sens il constituie faptul ca, din intregul material probator administrat in speta, rezulta ca este vorba de deschiderea creditelor bugetare pentru plata salariilor pe luna iunie 2009, deci, si pentru o perioada anterioara intrarii in vigoare a acestei ordonante.

Mai mult decat atat, chiar daca s-ar accepta punctul de vedere al autoritatii parate, in sensul ca cele doua sporuri salariale isi au originea in hotarari judecatoresti devenite titluri executorii, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.

Art. 15 alin. 2 din Constitutie consacra principiul neretroactivitatii legii, aratand ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Se cuvine a preciza faptul ca securitatea juridica impune neaplicarea regulilor de drept unor situatii existente inainte de momentul emiterii actului.

Desigur, este important ca acele constrangeri care incadreaza activitatea umana sa fie cunoscute inainte, pentru ca fiecare persoana sa poata aprecia, in cunostinta de cauza, oportunitatea de a actiona.

In practica instantelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscuta ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui si actelor administrative.

Trebuie subliniat faptul ca interdictia retroactivitatii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci conditioneaza insasi legalitatea acestor acte.

In speta, instanta de contencios administrativ constata ca este in prezenta unei aplicari retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o norma cu putere de lege. Aceasta situatie conduce la incalcarea principiului constitutional anterior individualizat.

Ca atare, actul administrativ asimilat, dedus controlului de legalitate al instantei competente, a fost emis cu incalcarea principiului analizat.

De altfel, principiul neretroactivitatii isi gaseste justificarea in necesitatea de a asigura o securitate indispensabila relatiilor juridice existente intre autoritatea publica si persoanele administrate.

Un alt considerent teoretic este acela ca persoana administrata, care si-a adaptat comportamentul in functie de lege, trebuie sa aiba posibilitatea de a se baza, in mod legitim, pe mentinerea situatiei de drept (increderea legitima).

In consecinta, in raport de cele anterior prezentate, o norma de drept nu poate actiona in mod retroactiv.

In alta ordine de idei, instanta constitutionala a precizat ca principiul stabilitatii raporturilor juridice, desi nu este in mod expres consacrat de Constitutia Romaniei, se deduce atat din prevederile art. 1 alin. 3, cat si din Preambulul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa (decizia Curtii Constitutionale nr. 404 din 10.04.2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 347 din 6.05.2008).

Pe de alta parte, Curtea constata ca este vorba despre o creanta actuala, certa si exigibila, in discutie fiind salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 intregului personal al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu toate componentele sale, asa cum este individualizat in art. 155 din Codul muncii si O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.

Plata salariului trebuie sa se realizeze conform dreptului comun in materie, si anume:

- art. 156 din Codul muncii - salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor;

- art. 161 alin. (1) din Codul muncii - salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz;

- art. 161 alin. (4) din Codul muncii - intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului;

- art. 164 alin. (1) din Codul muncii - nici o retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege;

- art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicata - drepturile salariale ale judecatorilor si procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decat in cazurile prevazute de prezenta lege; salarizarea judecatorilor si procurorilor se stabileste prin lege speciala.

Cu alte cuvinte, in raport de toate textele legale incidente, anterior individualizate, plata salariilor nu poate fi blocata, amanata sau esalonata de nici o autoritate publica in alte conditii decat cele prevazute de dispozitiile legale in vigoare.

De asemenea, Curtea apreciaza ca este nejustificat si argumentul paratului, in sensul ca reclamanta nu a anexat la cererea de deschidere de credite bugetare documente justificative, din care sa reiasa clar drepturile salariale ce urmeaza a fi achitate, astfel incat sa nu fie incalcate prevederile O.U.G. nr. 71/2009.

Astfel, reclamanta a depus pentru plata salariului pe luna iunie 2009 documente justificative similare celor prezentate in lunile anterioare ale anului curent, cu incadrarea in limita creditelor bugetare aprobate si conform destinatiei stabilite a sumelor respective, fapt confirmat, de altfel, prin viza de control financiar preventiv din 29.06.2009, aplicata pe Repartizarea creditelor deschise pe categorii de cheltuieli.

Ca atare, Curtea constata ca au fost respectate intocmai dispozitiile art. 12, art. 14 alin. (3), art. 22 alin. (1) si art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.

Viza de control financiar preventiv din 29.06.2009 echivaleaza cu acceptarea inaplicabilitatii prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 la cazul de fata, data fiind imprejurarea ca Ministerul Finantelor Publice si-a dat acordul pentru deschiderea creditelor bugetare, in limita solicitata si pentru destinatia achitarii salariilor cuvenite personalului reclamantei, dupa intrarea in vigoare a ordonantei in discutie.

In fine, viza anterior aratata recunoaste legalitatea cuantumului sumelor indicate in cererea de deschidere a creditelor bugetare, in conditiile in care a fost vorba de acelasi cuantum si aceeasi compunere a salariului cu cea din perioada ianuarie - iunie 2009.

In alt registru de idei, fiecare stat are obligatia de a furniza resursele necesare pentru ca magistratura sa se achite in mod normal de functiunile sale, obligatie care semnifica si existenta securitatii financiare a magistratului, privita ca o componenta a garantiei independentei.

Astfel, statele sunt obligate sa garanteze prin lege durata mandatului, independenta, securitatea, remuneratia, conditiile de serviciu, varsta de pensionare, criteriile de promovare a judecatorilor in functie de competenta, integritate si experienta.

Independenta judecatoreasca trebuie sa fie asigurata la nivel constitutional sau legislativ, precum si in practica de fiecare zi, in fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Prin urmare, fiecare stat are obligatia sa preia principiile fundamentale privind statutul judecatorului existente in Carta Europeana a Statutului Judecatorului si sa le insereze in actele normative interne cu cea mai inalta forta juridica, constitutie sau un alt act juridic cu forta juridica superioara, cum ar fi legea, in functie de supletea sistemelor legislative in cauza si tot astfel sa reglementeze dispozitiile legale care vizeaza statutul judecatorului sau puterea judiciara.

Procedand in acest fel, statelor li se interzice sa modifice statutul judecatorilor sau reguli ale puterii judecatoresti prin proceduri simplificate sau prin acte juridice cu forta juridica inferioara, ceea ce constituie si o garantie a respectarii lor.

In acelasi timp, Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri a Statelor membre privitoare la independenta, eficacitatea si rolul judecatorilor, adoptata la 13.10.1994, precizeaza faptul ca mandatul si remunerarea judecatorilor trebuie sa fie garantate prin lege (principiul L, pct. 2, lit. a, pct.ii).

Tot astfel, Carta Europeana a Statutului Judecatorului arata ca remuneratia si protectia sociala a judecatorului se exercita in raport de un nivel fixat, in asa fel incat sa ii protejeze de presiunile care sunt de natura sa ii influenteze deciziile (principiul 6, pct. 6.1).

Asa cum am relevat anterior, prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, legiuitorul roman a statuat ca drepturile salariale ale judecatorilor si procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decat in cazurile prevazute de prezenta lege.

Prin urmare, desi statul roman s-a conformat recomandarilor internationale in materie, prin adresa contestata, autoritatea publica parata s-a manifestat cu exces de putere, atunci cand a refuzat deschiderea creditelor bugetare pentru plata salariilor personalului reclamantei pe luna iunie 2009, cu incalcarea textelor anterior individualizate.

Curtea apreciaza ca se cuvine a releva in speta de fata faptul ca un element necesar al statului de drept este reprezentat de drepturile cetatenilor, in principal dreptul la un recurs eficace in materie civila, avand semnificatia modalitatii in care cetateanul poate exercita un control asupra actelor statului.

In cauza, parata a actionat cu exces de putere, intrucat si-a exercitat dreptul de apreciere prin incalcarea dreptului personalului Inaltei Curti la plata salariului cuvenit pe luna iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate in carnetele de munca si in actele de stabilire a drepturilor.

De asemenea, Curtea apreciaza ca, in cauza de fata, suntem in prezenta unor drepturi dobandite - dreptul la salariul in cuantumul consfintit in carnetul de munca.

Obligatia autoritatilor statului de a proteja drepturile dobandite deriva din principiul securitatii juridice.

Ca principiu obiectiv, securitatea juridica impune mentinerea unei situatii juridice existente.

In consecinta, pentru toate argumentele de fapt si de drept anterior expuse, in raport de prevederile art. 1, art. 8 alin. 1 si art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificata, instanta va admite cererea si va dispune anularea adresei nr. 294.512 din iulie 2009 si va obliga paratul sa deschida creditele bugetare pentru luna iulie 2009, in cadrul capitolului 61.01 - .Autoritati judecatoresti", Titlul - "Cheltuieli de personal", conform solicitarii reclamantei Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Fiind vorba despre o hotarare privind plata salariilor, in temeiul art. 278 pct. 1 C.pr.civ. raportat la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, hotararea este executorie de drept.

In temeiul art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/20041 instanta va dispune ca executarea prezentei hotarari sa se faca in termen de o zi de la pronuntare.

Este evident ca noi, muritorii de rand, avem un folos din cunoasterea modului cum "a gandit" instanta CAB speta, cum si-a motivat deciziile si, mai ales, cum are de gand, in continuare, sa judece cauzele de contencios in care noi, persoane fizice sau juridice, avem probleme cu abuzurile statului basescian, precum si a oricarei forme de guvernare abuziva cum este aceasta. Pentru ca este evident ca abuzurile administratiei basesciene reprezinta o forma de aplicare a principiilor de organizare si functionare ale statului de drept basescian, portocaliu si rosu.

De fapt, toate instantele care au sectii de contencios administrativ au sau vor avea acelasi discurs despre buna administrare, dreptul cetateanului superior dreptului administratiei, stat de drept etc.

Cu o astfel de gandire la nivelul celei de a III-a puteri in stat simt ca pericolul instaurarii dictaturii basesciene se indeparteaza. Daca instantele isi vor indeplini rolul de aparatori ai statului de drept noua ne va fi mai bine.