Se afișează postările cu eticheta Rovana Plumb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rovana Plumb. Afișați toate postările

miercuri, 23 ianuarie 2019

Rovana Plumb și-a etalat incompetența la Bruxelles


COMUNICAT DE PRESĂ AL EUROPARLAMENTARULUI PNL DANIEL BUDA: 

ROVANA PLUMB- O PRESTAȚIE PROFUND NESATISFĂCĂTOARE ÎN COMISIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ DIN PARLAMENTUL EUROPEAN!

Dezbaterea din Comisia pentru Dezvoltare Regională a demonstrat încă o dată că rezervele exprimate asupra Președinției Rotative a Consiliului Uniunii Europene nu au fost fără suport. Deși mi-aș fi dorit să mă pot declara mulțumit după dezbaterea REGI, unde doamna Rovana Plumb a prezentat prioritățile Președinției Române, însă prestația acesteia a fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie.

România a ratat șansa de a-și sublinia prioritățile dar, în același timp, și de a-și prezenta viziunea concretă asupra proiectului european. O prezentare plină de generalități și banalități în care am vorbit despre cum trebuie să facem “să fie bine ca să nu fie rău”, o prezentare lipsită de substanță și de asumări concrete asupra noilor provocări și nevoi ale Uniunii Europene. Ajustările financiare generate de BREXIT, care au dus la tăieri de fonduri din Politica de Coeziune, criza migrației, nevoile crescânde legate de cercetare, inovare, digitalizare, creșterea rolului autorităților locale în procesul de absorbție a fondurilor europene erau teme care aveau nevoie de răspunsuri ferme.

Atât eu, cât și colegii mei am adresat întrebări concrete legate de simplificarea procedurilor dar și de schimbarea regulilor în timpul jocului, așa cum a fost de exemplu în România când, prin Ordonanța 114/2018, s-au schimbat autoritățile de implementare, transferând competențe de la o autoritate la alta, fără a exista personalul necesar pentru implementarea corectă și la timp a acestor proiecte.

Fără răspuns au rămas și aspectele legate de opinia Președinției Române față de macrocondiționalități, ratele de cofinanțare sau regula N+3, care se dorește a fi dusă la N+2 de către Comisia Europeană. În mod paradoxal, deși România a ales ca motto al Președinției “Coeziune, o valoare europeană”, Politica de Coeziune nu este tratată într-un capitol aparte și este menționată alături de alte priorități în cadrul “Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate și conectivitate”.

Deși îmi doresc o președinție de succes a României, rezervele sunt incomensurabile, în condițiile în care actuala guvernare nu reușește să atragă fonduri europene în proiectele majore de infrastructură ale României. Este greu să faci figură bună în exterior, câtă vreme la tine acasă mizeria economică, socială și morală este ridicată la rang de virtute.

Daniel Buda,
Europarlamentar PNL

marți, 9 octombrie 2018

Nu mai accept insultele din partea Guvernului României

Comisarul european Corina Crețu a răbufnit. S-a săturat să fie arătată cu degetul de proprii colegi din PSD aflați, din nefericire la guvernare în aceste zile. Ea se zbate iar colegii de partid de la transporturi, Lucian Șova, și de la fonduri europene, Rovana Plumb, își ascund incompetența arătând cu degetul către Comisia Europeană.

Ei au făcut și au dres dar, în urma „dresului” lor, nu rămâne nimic. Vorbe goale.

Corina Crețu vrea să pună lucrurile la punct. Adevărul supără, în general se evită spunerea lui dacă există șansa ca neregulile să fie corectate. Din moment ce Corina Crețu spune lucrurilor pe nume, cu subiect și predicat, suntem în fața incapacității guvernanților români ai PSD și ALDE de a se încadra în normele general admise pentru atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea țării. Nu știu să facă acest lucru sau nu au interesul să facă așa ceva! Cred că „interesul”, în special interesul unor persoane anume, este cel care dictează politica guvernamentală a PSD și ALDE. Vom afla până la urmă despre ce este vorba. Pentru ziua de astăzi, eu cred că Guvernul nu are bani. Abia reușește să se împrumute de pe piața bancară internațională (cu dobânzi mari!) pentru a plăti salariile din sistemul de stat mărite „demonstrativ”, pensiile și ajutoarele sociale. Nu are banii cu care să mai și construiască drumuri, căi ferate să facă investițiile necesare bunului mers al economiei.
„După cum știți, de când am devenit comisar european pentru politică regională, am încercat să ajut cu rata de absorbție pentru regiunile mai puțin dezvoltate. În cazul României, am făcut eforturi extraordinare, în sensul că am fazat foarte multe proiecte în valoare de trei miliarde de euro, practic am degrevat bugetul național de trei miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduți
S-au pierdut 2 miliarde de euro, din păcate în domeniul cel mai vulnerabil și cel mai necesar pentru România, cel al transporturilor. Pentru perioada 2014 - 2020 facem eforturi supraomenești să evităm dezangajările de fonduri”
 „Chiar vreau să vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României față de munca pe care o fac”

În prezent există în analiza Comisiei „un singur proiect major, proiectul de metrou Otopeni - Gara de Nord”. „În rest așteptăm Craiova - Pitești, Târgu Mureș - Iași, Podul de la Brăila. Autoritățile române sunt cele care au solicitat schimbarea programului de infrastructură mare, dânșii ne-au dat niște deadline-uri care au fost deja depășite cu mult, la metrou angajat sub semnătură că vor depune în decembrie acest proiect de metrou, ne aflăm în noiembrie 2018 și nu-l avem depus la finanțare”, și-a continuat comisarul european acuzațiile la adresa guvernului de la București.”
Pentru Târgu Mureș - Iași în primul rând este o prioritate a Comisiei Europene, și o spun cu toată sinceritatea, de aici, de pe podiumul Comisiei Europene, avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova, de Europa centrală și de est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare pentru aceste studii de fezabilitate”
Daniel Buda, europarlamentar PNL:

Avertismentul transmis astăzi de către Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, care a declarat ferm că nu mai acceptă insultele din partea Guvernului României faţă de munca sa, ar trebui să îi trezească la realitate pe cei mai incompetenţi miniştri din istoria post-decembristă, Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb şi ministrul Transporturilor, Lucian Şova. De mai bine de un an şi jumătate, cei doi miniştri nu au fost în stare să transmită la Bruxelles proiecte de infrastructură care să poată fi finanţate din fonduri europene, punând astfel România în situaţia de a-i fi dezangajate o serie de fonduri.

Din 2016 avem cele mai incompetențe guverne ale României. Toate plecate greșit pe un program de guvernare fantezist, inventat de niște persoane certate cu legea din PSD și susținut de alte persoane cu comportament dubios din ALDE. Ca să fim foarte corecți cu noi înșine, putem pune acești 4 ani de mandat al PSD - 2016-2020 -, la capitolul „ani pierduți”! Fără nici o reținere. Pentru cei care s-au lăcomit la sumele de bani care le-ar veni în plus la salarii și pensii vine decontul. O viitoare guvernare nu va fi de acord să continue plăți din „averi fictive”. Va lăsa piața să regleze diformitățile produse de aceste guvernări PSD-ALDE, cu consecințele neplăcute pentru cei care îi sprijină astăzi.

Idioții de la guvernare nu au capacitatea să înțeleagă că drumurile, calea ferată, transporturile aeriene și navale dau viață oricărei economii la nivel național dar și la nivel internațional.

miercuri, 18 octombrie 2017

Halucinantul Varujan Vosganian

Faptele care sunt puse în sarcina doamnei Rovana Plumb sunt exclusiv decizii de natură politică şi ele nu au niciun fel de dimensiune penală, nu pot fi calificate ca infracţiuni şi, în consecinţă, nu pot constitui un temei pentru o cercetare penală. Colegii mei vor vota după propria conştiinţă, dar la mine, inutil să vă mai spun, după această pledoarie, cum voi vota, adică împotriva declanşării unei cercetări penale

Corb la corb nu-și scoate ochii ! Aceasta este interpretarea corectă a demersului lui Vosganian de la tribuna Parlamentului înainte de votul pentru cererea procurorilor de începere a urmăririi penale „in personam” pentru Rovana Plumb.

Nu Varujane, nu tu, parlamentarul, ai competența să stabilești dacă o faptă comisă de un ministru este de natură politică sau penală. Gargara ta cu pioneze este o agresiune clară la Constituție. Mai citește Constituția. Singurii investiți cu atributul de a apăra interesele generale ale societății sunt procurorii din Ministerul Public iar judecătorii care compun instanțele de judecată sunt singurii care au dreptul să stabilească dacă există sau nu vinovăție. Declarația ta este un atentat la independența justiției. Elimini justiția din procesul democratic. Împiedici, prin cele ce afirmi, prin atragerea altora de partea ta, prin votul tău exercitarea puterii de către a treia putere a statului, puterea judecătorească. Tu, cel mult, pot să te opui unei cereri a procurorilor dacă parlamentarul care este și ministru sau fost ministru este acuzat pentru votul dat în Parlament. Sau pentru o declarație politică. Dar în nici un caz nu ai dreptul să judeci aspectul penal al unui act administrativ ! Indiferent dacă este interpretat ca măsură politică, oportunitate politică sau cum vrei tu să îi spui.

Și încă ceva, Vosganiene. Deciziile politice pot fi considerate infracțiuni dacă au ca urmare încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, dacă au ca urmare pagube aduse avuției naționale, dacă au ca urmare proasta administrare a societății, dacă au ca urmare îmbogățirea fără just temei sau dacă sunt fapte de corupție sau asimilate faptelor de corupție. Nicăieri în lege nu există o exonerare de răspunderea juridică (că este penală, civilă sau administrativă) decizia politică !

El, Varujan Vosganian, este în situația celui care a comis o faptă de natură penală ca ministru, când a pus cetățenii țării să plătească diferența de preț a gazelor consumate de fabricile chimice ale lui Ion Nicolae sporind astfel averea acestuia de 10 ori (de la 100 mil euro la 1 mld de euro !), bașca a dus în în afara granițelor, la cumpărătorii străini a produselor chimice subvenționate din buzunarul cetățenilor, o mare parte din banii care ar fi trebuit să devină o resursă a bugetului de stat. O stenogramă de pe timpul guvernării Tăriceanu a consemnat remarca acestuia că prin ce propune Vosganian este subvenționat practic PIB-ul altor state ! Vosganian a declarat că „astfel” sunt protejate vreo 6.000 de locuri de muncă ! Atât de protejate au fost că Nicolae a închis fabricile când nu a mai obținut profitul dorit.

Varujan Vosganian se ascunde de răspunderea penală în Parlament. PNL i-a cerut să părăsească partidul. A fost dat afară. S-a dus la ALDE și a obținut un nou mandat de parlamentar. Iar ALDE, care are mai mulți astfel de parlamentari cu probleme penale dar și membri cu mai puțină vizibilitate, s-a aliat cu PSD pentru că doar PSD are practica politică de a se opune Justiției când aceasta cere ca cei care au comis fapte penale să se prezinte în fața instanțelor de judecată pentru a le stabili vinovăția și pedeapsa sau pentru a fi achitați.

Se vorbește mult despre persoanele cu probleme penale din Parlament care faultează democrația constituțională. Din nefericire, în Parlament sunt și persoane ca acest Varujan Vosganian care reprezintă intelectualitatea dar care are un comportament cu nimic diferit de al infractorilor. Poate va cere un „Premiu Nobel” și pentru „creația infracțională parlamentară”, nu doar pentru cărțile scrise.

Pentru un Parlament curat, este nevoie de prezența la vot

Ieri a fost repetată „marțea neagră”. În Parlament. Acolo unde 184 de parlamentari ai PSD, ALDE, UDMR și ce s-a mai găsit dispus să accepte compromisul compromițător au votat împotrivă săvârșirii actului de justiție în cazul ministrului Rovana Plumb.

Au fost doar 99 de voturi pentru cererea procurorilor de începere a urmăririi penale. Dintre aceștia, 69 sunt parlamentarii PNL.

Președintele Ludovic Orban (PNL) a exprimat, alături de mulți alți colegi din PNL și în acord cu punctele de vedere ale altor politicieni dar și a unor membri ai societății civile dezacordul față de modul în care puterea politică PSD-ALDE susținută puternic de UDMR și grupul minorităților naționale înțeleg să aplice democrația.

  •  ”o majoritate parlamentară nocivă” ia decizii ”împotriva interesului general al României” şi spunând că ”dacă nu se mai doreşte un Parlament dominat de frăţia corupţilor, este necesară prezenţa la vot”.
  • O majoritate parlamentară nocivă, condusă de lideri certaţi cu legea, ia decizii împotriva interesului general al României. Deputaţii PSD, ALDE, UDMR nu mai acceptă ca vreun coleg de-al lor să fie nici măcar cercetat penal. Orice demers al justiţiei este blocat în Parlament, care se substituie celor abilitaţi de Constituţie şi de lege să decidă dacă cineva este sau nu vinovat. Unul dintre puţinele puncte negative rămase în rapoartele din cadrul MCV este tocmai împiedicarea de către majoritatea parlamentară a derulării anchetelor penale. Şi exact asta face în continuare coaliţia anti-justiţie. Adică ne condamnă pe toţi românii la menţinerea acestui statut deloc onorant pentru noi”, a scris Ludovic Orban pe Facebook
  • ”Cred că oamenii trebuie să facă diferenţa între noi, care am votat sistematic, la vedere, toate solicitările justiţiei şi cei care le blochează constant. Dacă nu se mai doreste un Parlament dominat de frăţia corupţilor, este necesară prezenţa la vot şi acordarea votului către cei corecţi”

Democrația în România este la pat, bolnavă. Abia supraviețuiește. Actele politice și administrative care corespund principiilor democrației abia se mai văd, anemice, în uriașa masă de acte și fapte antidemocratice comise de membrii puterii politice și a aliaților lor.

Nu doar în Parlament se produce, constant, derapajul de la democrația constituțională, ci și la Curtea Constituțională unde Valer Dorneanu se comportă ca un vătaf pe moșie. Unde s-a format o majoritate care susține comportamentul huliganic al politicienilor puterii din Parlament prin decizii care încep să se bată cap în cap cu litera și spiritul Constituției.

Pentru a nu mai fi în această stare, începând cu viitoarele alegeri ba chiar și la alegerile parțiale care urmează să aibă loc trebuie ca partidele care au creat haosul în democrație să fie învinse de cetățeni. Cu PSD, cu ALDE nu se mai poate continua. În caz contrar, Parlamentul viitor va fi dominat de infractori și de indivizi certați cu legea. Mai rău decât este acum.

marți, 17 octombrie 2017

Știința dreptului pentru proști în varianta lui Eugen Nicolicea


Comisia Juridică condusă de Eugen Nicolicea a mai „judecat” o cauză. Dosarul „Belina” are finalitate. Rovana Plumb nu este vinovată. Așa a decretat Comisia. Mai mult, Comisia nu doar „a judecat” ci a și apărat pe Rovana Plumb în cauză. Ca atare, Comisia a închis cauza. Justiția nu are de cât să dea mărunt din buze că nu va putea judeca ce s-a întâmplat în cauza „Belina”. Eugen Nicolicea, juristul de talie internațională și chiar stelară, a clarificat problema. Insula Belina nu mai există, brațul Pavel „a murit de moarte bună” și s-a transformat în niște „lăculețe”, așa că această cauză nu mai există, nu mai există nici vinovăție și nici vinovați. Punct ! Dacă așa spune Parlamentul României, așa este. Chiar așa, de ce om mai avea nevoie de Justiție ?

Eugen Nicolicea exploatează la maxim puterea dată de majoritatea parlamentară.

Problema nu este cum arată astăzi insula Belina și brațul Pavel, problema este la respectarea legii. Mai mult, imaginile arată lucrări de blocare a curgerii apei pe cuveta brațului Pavel ! Când au fost făcute ? Cine le-a aprobat ? Legea apelor are reglementări în acest sens și chiar interzice astfel de amenajări !

Tot legea apelor face referire la faptul că pentru administrarea apelor din România se aplică prevederile acestei legi dar și a legilor speciale în situația în care respectivele ape sunt folosite în comun cu alte state. Adică, dacă pe ele trece o linie de frontieră ! Iar pe Dunăre, în respectivul sector,  avem frontieră comună cu Bulgaria.

Comunicatul DNA nu are treabă cu „cercetarea” făcută de Eugen Nicolicea și echipa de „specialiști” care l-a asista. Acuzarea este simplă: transferul dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea legii, modificarea codurilor de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel pentru a le scoate din albia minoră a Dunării și a favoriza un transfer al dreptului de proprietate publică. Cum este insula Belina sau cum nu mai este, nu este treaba DNA. Este treaba Guvernului prin ministerul specializat care, pe baza unei documentații tehnice adecvate, trebuie să stabilească un nou cod de clasificație pentru insulă și braț. Există un document oficial care descrie traseul Dunării și face o clasificare a fiecărui element de topometrie de pe parcursul Dunării. Apele române au dreptul de a face constatări și a propune modificări ale codurilor de clasificație. Dar acum este o modificare făcută pentru un anume scop, iar asta a născut, pe bună dreptate, suspiciunea că este în cauză un interes ascuns.

Chiar mă întreb. Cum naiba cei de la Apele române nu au constatat că până acum schimbarea clasificației ? Mă mai întreb. Când au început lucrările pentru blocarea Canalului Pavel ? Se vede că a apărut un dig care îl rupe în două.  Nu este o colmatare, este o lucrare de infrastructură. Apoi a apărut, natural dar și cu ajutor, o colmatare la intrarea din amonte în aval pe braț. Înseamnă că s-au executat, cu intenție, lucrări pregătitoare cu mult timp înainte pentru a scoate Insula Belina și Canalul Pavel din albia minoră a Dunării.

Dar legea este lege. Au făcut „amenajările” în teren, posibil cu încălcarea legii, dar au uitat să constituie comisia de experți care să constate modificarea de teren și să umble la clasificare. Iar DNA acuză încălcarea legii la emiterea actelor normative. Singurii care pot face lumină în cauză sunt judecătorii. Nu parlamentarii.


vineri, 22 septembrie 2017

Buba a crăpat de tot. Se curăță „puroiul”


DNA ne satisface curiozitate. Acum știm despre ce este vorba. Putem să legăm enorm de multe acțiuni ale DNA din ultimul timp dar, mai ales, ale „dușmanilor” DNA și în special asupra Laurei Codruța Kovesi. La mijloc a fost „marea disperare”.

Ușurel că „nu dau turcii”!

Zilele trecute, pe la DNA a trecut Victor Viorel Ponta. Fost prim-ministru la data faptelor pomenite în comunicatul de astăzi al DNA (pe care îl voi pune mai jos). Presei, VV Ponta i-a spus că a fost întrebat cu privire la modul cum au fost emise niște HG-uri. Ei bine, este vorba despre HG-urile despre care face vorbire DNA în comunicat. Iar aceste acte normative terțiare au avut rolul de a „fenta” Constituția și legile țării pentru a se ajunge la o aparență de legalitate pentru un jaf ordinar. Nu l-a dat în gât pe infractorul Dragnea, a ajutat procurorii să afle adevărul. Bravo lui! Băiat bun. Nu știu cât îl ajută. Pentru că cele semnalate de DNA cu privire la cele două HG-uri buclucașe ar fi trebuit să fie văzute și de Secretariatul General al Guvernului care, așa cum spune legea, este „portița” prin care se ajunge la prim-ministru. Iar Ponta era în noiembrie 2013 prim-ministrul României. Era prim-ministrul României și în 2014 când CJ Teleorman a încheiat alte și alte matrapazlâcuri care au dus la „împroprietărirea” unei societăți comerciale devenită „privată” cu teritorii care aparțin de domeniul public al statului! Cum bine știm deja cu toții, „Tel Drum” este beneficiara. Iar la „Tel Drum” nu știm cine este proprietarul! Unii spun că infractorul Dragnea. Eu mai aștept.

Acum trebuie să înțelegem de ce eforturile de a o elimina pe Laura Codruța Kovesi au adunat politicieni, procurori - cei de la Inspecția Judiciară și din organizațiile profesionale ale magistraților -, judecători - de la organizațiile profesionale ale judecătorilor dar și de la CSM -, tehnocrați - cum este Toader Tudorel ministru al Justiției -, analiști, juriști, astrologi, numerologi etc. Acum trebuie să înțelegem marea disperare a infractorului Liviu Dragnea și a inculpatului CAP Tăriceanu.

22 septembrie 2017 
Nr. 906/VIII/3 

COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017 (pe care îl voi pune în continuare!), ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale față de următorii suspecți

SEVIL SHHAIDEH, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
IONELA STOIAN ( fostă VASILE), director în cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
GHEORGHIU MARIANA SANDA, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
GUȘĂ RODICA, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, cu intenție sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
DIACONU ALEXANDRINA ANDUȚA, registrator-șef în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

În același dosar, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de PLUMB ROVANA, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale.

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia: 

În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate H.G. 943/2013 act cu caracter individual și HG 858/2013 act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din:
- Constituției României,  
- Legea apelor 107/1996,  
- Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, 
- O.U.G. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române" 
- Legea 115/1999 a responsabilității ministeriale 
- Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.  

Prin aceste fapte a fost prejudiciat patrimoniul statului și au fost vătămate interesele Administrației Naționale "Apele Române". 

Totodată, au fost efectuate notări în cărțile funciare ale celor două imobile (insula Belina și brațul Pavel) cu încălcarea dispozițiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere și pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menționate.

În susținerea acestor demersuri, persoane cu funcții de decizie din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administrația Națională "Apele Române" și Consiliul Județean Teleorman au servit intereselor unei societăți particulare, încălcând dispoziții prevăzute în mai multe legi.

Concret, 

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca", la data de 26 iulie 2013, Consiliul Județean Teleorman a înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P), o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Națională „APELE ROMANE", în proprietatea publică a județului Teleorman și administrarea Consiliului județean Teleorman.

La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au atras atenția că scoaterea din domeniul public al statului și din administrarea “Apelor Române” a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.

În aceste condiții, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparența că Insula Belina și Brațul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparțin domeniului public al statului aflate în administrarea “Apelor Române”, astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern.

Astfel, în ședința de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenența acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparența că trecerea lor în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern.

Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripțiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor Publice.

Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție, a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative.

La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale „APELE ROMANE", în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Prin modalitatea de adoptare a acestei hotărâri de guvern au fost încălcate prevederile Constituției României, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 și cu O.U.G. 107/2002, având în vedere că insula Belina și Brațul Pavel fac parte din albia minoră a Dunării, astfel încât nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publică. De asemenea, au fost încălcate o serie de dispoziții ce reglementează normele de tehnică legislativă, aspect semnalat în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, în perioada premergătoare adoptării hotărârii.
Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condițiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh și-a însușit în totalitate conținutul notei de fundamentare și a proiectului de hotărâre de guvern, a inițiat și a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfințea transmiterea unor părți din imobilele Insula Belina și Brațul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.

La rândul său, suspecta Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la M.D.R.A.P. -Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.

De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private. 

Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române și această societate comercială.

Astfel, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Gușă Rodica și Diaconu Alexandrina Anduța, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au acționat astfel încât să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată.

Faptele descrise mai sus au determinat obținerea unui avantaj patrimonial de către Consiliul Județean Teleorman, respectiv dreptul de proprietate și dreptul de administrare asupra unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel.

Totodată a fost cauzat un prejudiciu statului român, precum și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale A.N.A.R. prin lipsirea de dreptul de administrare asupra celor două bunuri.

Un aspect relevant este că, prin forma finală a HG 943/2013 se renunță la exprimarea “pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca", ceea ce reprezenta motivul inițial invocat pentru trecerea către Consiliul Județean Teleorman a celor 2 obiective.
Apare în schimb o sintagmă mai generală și anume “în vederea reabilitării și valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina -Brațul Pavel”. 

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.  

Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a inițiat și promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a trecerii Insulei Belina și a Brațului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției cu privire la forța juridică a actului normativ.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Și acum pun celălalt comunicat, din luna iulie 2014 la care face referire DNA

13 iulie 2017 
Nr. 716/VIII/3 

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții:

GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al CJ Teleorman și IORDAN NELA DORICA, la data faptei inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,

DUMITRESCU MIRCEA, la data faptei administrator public al județului Teleorman, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia: 

În luna ianuarie 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuț, în calitate de președinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispozițiile legislației primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială și o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha).

Concret, aceste contracte au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani (la prețuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună și 3.988 lei/lună, toate fără TVA), fără organizarea unei licitații și fără inițierea și parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu județean.

Scopul acestora era darea suprafețelor respective în folosința temporară a locatarului pentru creșterea peștelui în regim natural, fără furajare, pentru pescuit sportiv și agrement, interzicându-se desfășurarea oricăror altor activități.

Contractele respective au făcut obiectul controlului financiar preventiv, viza fiind acordată în aceeași zi, 16 ianuarie 2014, de către suspecta Iordan Nela Dorica, inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, în condițiile în care aceasta cunoștea modalitatea de încheiere a acelor documente.
Prin aceste demersuri a fost cauzată o vătămare a intereselor publice, legitime ale CJ Teleorman, totodată, fiind obținut un folos necuvenit de către beneficiarii contractelor, reprezentat de dobândirea imobilelor respective.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Buba s-a spart de tot. Cu grijă față de „pacient”, în cazul acesta societatea românească, DNA curăță pe lângă „sursa de infecție”. La urmă va apare „alb-gălbui” cel care a stat mereu în planul II dar care a fost de fapt beneficiarul. 

Avem nevoie de mai mult DNA. Cum spunea un finanțist cunoscut, trebuie să umblăm la ADN-ul societății pentru că altfel nu avem cum evolua.