Bistrița-Năsăud. Fulminant, paranormal, nemaivăzut, entuziast etc., etc. un Colegiu Director Județean al PNL care decide să trimită la faza finală a Congresului PNL din 17 iunie 2017 toate cele trei moțiuni ale candidaților aflați în competiție.
La o primă vedere, totul ar fi normal. La o „vedere amănunțită”, totul este o manipulare grosolană. Din condei, cum se spune.
Informații credibile vin să ne spună că situația este o FRAUDĂ. A fost sau nu a fost un CDJ al PNL în care membrii PNL să exprime opțiunea pentru una sau mai multe moțiuni ?
Președintele organizației județene a PNL, dl. Ioan Turc a convocat CDJ-ul (normal, prin BPL) dar, ce să vezi, trebuia să obțină susținerea colegilor bistrițeni pentru moțiunea lui Cristian Bușoi. Susținere afirmată vocal, în presă, prin acțiuni directe, în discuțiile cu colegii etc. Situația de la fața locului nu ar fi permis o atare performanță (să fie clar, să obțină Cristian Bușoi susținerea unui județ este o adevărată performanță !). Majoritatea membrilor PNL Bistrița-Năsăud este, se pare, de partea moțiunii lui Ludovic Orban. O mare majoritate !
S-a recurs la o măsură extremă: fraudarea.
O „păsărică-păsărea”, cip-cirip-cirip, a șoptit la mai multe urechi că o anume echipă este în mare dificultate să adune, măcar, măcar-măcar, acceptul a minim 10 CDJ-uri liberale pentru a intra în faza finală a Congresului. Voință era, putință ... sufletul ! Singura cale de realizare a obiectivului minim a rămas ... ticăloșia politică. S-a mai ticăloșit în această lună și nu este exclus să se mai ticăloșească până la realizarea obiectivului final: Cristian Bușoi să vorbească delegaților la Congres, să le spună că el este cel mai bun pentru președinția partidului. Că el este viitorul luminos etc. și bla, bla, bla.
La CDJ-ul de la Bistrița-Năsăud nu s-a votat pentru susținerea moțiunilor !
Nu au fost supuse la vot moțiunile ! La grămadă sau fiecare în parte ! Nu s-a votat !
Cum naiba apare atunci situația transmisă COCON ? Simplu. Din burtă cu ajutorul unui pix și a unui proces-verbal mincinos.
Pentru că nu putea obține votul majorității membrilor CDJ (50%+1 !), mica echipă de susținători ai lui Cristian Bușoi a apelat la pix. Ei fiind, probabil, liderii filialei !
Pentru a nu exista „supărați”, pentru a evita contestațiile, au mătrășit rezultatul din pix astfel încât toate moțiunile să aibă un CDJ favorabil. La alegerile locale sau parlamentare o astfel de acțiune ar fi caz penal !
Oare de ce o susține Cristian Bușoi că ar trebui ca PNL să o lase mai moale cu discursul pro-Justiție ?
Se afișează postările cu eticheta fraudă. Afișați toate postările

marți, 6 iunie 2017
sâmbătă, 3 iunie 2017
Campanii opuse. Eleganță vs. primitivism
Acum vreau să vorbesc despre campania de lider a lui Ludovic Orban. O campanie care se adresează tuturor celor care iubesc să fie liberi, iubesc să fie independenți, iubesc să se identifice cu liberalismul, iubesc să vadă libertatea celorlalți și să se bucure împreună de libertate.
Este o campanie de suflet pentru celălalt suflet care simte liberal.
Pot părea vorbe mari, dar când citești reacțiile unor internauți la declarațiile lui Ludovic Orban sau ale lui Cristian Bușoi vezi o diferență, vezi că există percepții diferite. Ludovic Orban este văzut ca „adevăratul liberal” pe când Cristian Bușoi este văzut ca un produs politic al unei grupări care are în spate relații speciale cu media autohtonă (dar și cu alte formațiuni politice !).
Aflat la Craiova, pentru a-și prezenta moțiunea (Agerpres), Ludovic Orban a punctat ferm asupra unei urgențe a PNL: delictul de opinie. Inexistent o perioadă, s-a insinuat în gândirea celor care au ajuns în diferitele funcții de conducere ale partidului de-a lungul anilor și a devenit un „bun câștigat”. În interiorul organizațiilor s-a permis „delictul”, dar a avut urmări. În exteriorul organizației a devenit „crimă”, sancțiunea fiind excluderea „criminalului” din partid. Astfel de „crime” au tot fost în organizații, sancțiunile pentru opinia contrară conducerii venind pe bandă rulantă. Mai mult, s-a „legiferat” în anul 2016 cu „antecedente” din 2015. Scopul „nobil”, oprirea contrelor și acuzelor între membrii fostului PNL și membrii fostului PDL, a ascuns contrele și a favorizat „cooperativele”. Cooperative care astăzi sunt în confruntare pentru susținerea candidaților la președinția partidului dar și pentru a forma elita care va înconjura candidatul câștigător.
Există, cumva, momente în anii anteriori, în care cei „temători” să fi avut un anume comportament față de Ludovic Orban sau să fi fost susținători ai introducerii „delictului de opinie” în viața PNL ?
O discuție pe Facebook a unor internauți specula faptul că alegerea lui Ludovic Orban în fruntea PNL ar fi urmată de „răzbunări”. Persoanele care purtau dialogul erau în temă cu anumite aspecte din viața internă a partidului, actul răzbunării fiind văzut ca o posibilă realitate viitoare ele fiind în măsură a alege ce vor face. O replică m-a frapat: „să vedem dacă mai ajunge” ! Dacă mai ajunge să se răzbune ! Persoanele respective au acceptat că Ludovic Orban poate ajunge președintele PNL însă aveau marea speranță că acesta va suferi o condamnare în procesul pe care îl are ca urmare a acuzației de „corupție” în urma manevrelor lui Tiberiu Urdăreanu (în particular, eu cred că a fost un aranjament făcut de persoane din PNL care au dorit cu disperare ca Ludovic Orban să nu ajungă primarul general al Capitalei ! Nu este exclus ca persoanele din PNL care îi doresc condamnarea să fi fost parte la aranjamentul murdar !). Prima instanță l-a achitat. Ei speră totuși ca instanța de apel să răstoarne achitarea și să îi dea o condamnare. Probabil că disperarea este uriașă în mintea acestor persoane !
Este evident că acest tip de persoane, probabil specializate în aranjamente murdare, au inventat o insultă la adresa lui Ludovic Orban, o insultă pe care o folosesc între ei: Ludovic Orban este „Le Pen de România” ! Cezar Preda, revoltat, a devoalat mizeria din tabăra lui Cristian Bușoi. Se pare că însuși Cristian Bușoi s-a exprimat că organizația din care face parte îl susține pe „Le Pen” !
Ludovic Orban nu a făcut referiri jignitoare la adresa colegilor cu care se află în competiție. La Craiova a arătat că el face campanie cu fiecare viitor delegat la Congres pe când „alții” se mulțumesc să ia legătura și să obțină acceptul liderilor de filiale. Este cam singura remarcă la adresa colegilor aflați în competiție.
Din cealaltă parte însă, mai ales din tabăra lui Cristian Bușoi, după cum am arătat mai sus, este o adevărată efervescență pentru denigrarea lui Ludovic Orban. Au și sprijinul unei anumite părți a presei. Culmea, o presă ancorată foarte bine în „terenul” PSD sau ALDE !
În timp ce scriam, a apărut o situație absolut jenantă pentru un partid ca PNL. La Mureș, s-a fraudat votul în Colegiul Director Județean pentru a obține Cristian Bușoi prima lui susținere județeană.
Preiau, cu voie (dar luam și fără voie !), comentariul unui prieten pe Facebook, Ion Irimia.
Denigrarea candidatului Ludovic Orban, promovarea unor mistificări grosolane - susțineri din partea unor organizații și personalități politice -, acum furtul pe față.
Ce îi mână pe cei care comit astfel de acte și fapte ? Ce le tremură ?
Cu tot furtul de la Mureș, situația cumulată la 3 iunie 2017 este următoarea:
Alegerile „preliminare” din CDJ-uri sunt eliminatorii. Ca să nu piardă intrarea în etapa finală, din lipsa susținerii din partea celor 10 CDJ-uri obligatorii prevăzute în Statutul PNL, se pare că gruparea Bușoi este dispusă să comită fapte specifice unor alegeri naționale ! Oare, de unde au căpătat astfel de deprinderi ? Or fi cerut asistență de la PSD ?

„După părerea mea, în PNL trebuie să dispară ceea ce există ca delict de opinie. Fiecare om are dreptul să se poziționeze așa cum crede, să își exprime opinia, să voteze cu orice candidat. Nu este o vină pentru nimeni că susține un anumit candidat, e dreptul fiecărui membru să aibă preferința lui. Și, dacă voi câștiga, eu care am avut de suferit de-a lungul timpului și mai ales cei care m-au susținut au avut de suferit pentru acest lucru, în niciun caz nu voi provoca niciun fel de represalii sau măsuri împotriva celor care au avut altă opțiune decât susținerea mea”Este poziția constantă a lui Ludovic Orban. De ani și ani de zile, nu doar de acum. Dar este și o teamă pentru unii lideri ai PNL dar și alți membri susținători ai acestora că Ludovic Orban „se va răzbuna”. Hm ! Aici este de săpat puțin. De ce ?
Există, cumva, momente în anii anteriori, în care cei „temători” să fi avut un anume comportament față de Ludovic Orban sau să fi fost susținători ai introducerii „delictului de opinie” în viața PNL ?
O discuție pe Facebook a unor internauți specula faptul că alegerea lui Ludovic Orban în fruntea PNL ar fi urmată de „răzbunări”. Persoanele care purtau dialogul erau în temă cu anumite aspecte din viața internă a partidului, actul răzbunării fiind văzut ca o posibilă realitate viitoare ele fiind în măsură a alege ce vor face. O replică m-a frapat: „să vedem dacă mai ajunge” ! Dacă mai ajunge să se răzbune ! Persoanele respective au acceptat că Ludovic Orban poate ajunge președintele PNL însă aveau marea speranță că acesta va suferi o condamnare în procesul pe care îl are ca urmare a acuzației de „corupție” în urma manevrelor lui Tiberiu Urdăreanu (în particular, eu cred că a fost un aranjament făcut de persoane din PNL care au dorit cu disperare ca Ludovic Orban să nu ajungă primarul general al Capitalei ! Nu este exclus ca persoanele din PNL care îi doresc condamnarea să fi fost parte la aranjamentul murdar !). Prima instanță l-a achitat. Ei speră totuși ca instanța de apel să răstoarne achitarea și să îi dea o condamnare. Probabil că disperarea este uriașă în mintea acestor persoane !
Este evident că acest tip de persoane, probabil specializate în aranjamente murdare, au inventat o insultă la adresa lui Ludovic Orban, o insultă pe care o folosesc între ei: Ludovic Orban este „Le Pen de România” ! Cezar Preda, revoltat, a devoalat mizeria din tabăra lui Cristian Bușoi. Se pare că însuși Cristian Bușoi s-a exprimat că organizația din care face parte îl susține pe „Le Pen” !
Ludovic Orban nu a făcut referiri jignitoare la adresa colegilor cu care se află în competiție. La Craiova a arătat că el face campanie cu fiecare viitor delegat la Congres pe când „alții” se mulțumesc să ia legătura și să obțină acceptul liderilor de filiale. Este cam singura remarcă la adresa colegilor aflați în competiție.
Din cealaltă parte însă, mai ales din tabăra lui Cristian Bușoi, după cum am arătat mai sus, este o adevărată efervescență pentru denigrarea lui Ludovic Orban. Au și sprijinul unei anumite părți a presei. Culmea, o presă ancorată foarte bine în „terenul” PSD sau ALDE !
În timp ce scriam, a apărut o situație absolut jenantă pentru un partid ca PNL. La Mureș, s-a fraudat votul în Colegiul Director Județean pentru a obține Cristian Bușoi prima lui susținere județeană.
Preiau, cu voie (dar luam și fără voie !), comentariul unui prieten pe Facebook, Ion Irimia.
Mai sunt doua saptamani pana la Congresul Pnl .
Trei candidati, ramasi in cursa, incearca, fiecare dupa capacitatea sa, sa atraga voturile celor 5000 de delegati.
Totusi, o prevedere statutara impune fiecarui candidat sa obtina sprijinul propriei motiuni din partea a cel putin 10 filiale, in caz contrar intervenind nevalidarea candidaturii. Voturile din filiale pot fi considerate alegeri preliminare.
Pentru multe persoane a fost evidenta pozitionarea mea in sprijinul candidatului Ludovic Orban. Nu este cazul sa explic, aici si acum, de ce.
M-am rezumat sa prezint faptele, declaratiile candidatului Ludovic Orban si m-am abtinut sa-i atac pe ceilalti candidati.
Fiecare "vinde" ce are, cum poate.
Insa "intamplarea" de la filiala Mures ma determina sa schimb un pic abordarea.
Deci..ce a fost la Mures ?După cum se vede, gruparea Bușoi are deschidere pentru orice mizerie în această campanie.
Cum era si firesc, si statutar, dupa dl Ludovic Orban, a venit randul dlui Cristian Busoi sa-si prezinte Motiunea. Pentru aceasta, au fost invitati membri din CDJ.
Asa cum, natural, nici dv,nu mergeti la un spectacol care nu va atrage, nici la prezentarea motiunii de catre dl Busoi nu s-au prezentat toti membrii CDJ, ci, in special sustinatorii si curiosii.
"Și oameni de ai lui Chirteș", cum imi spune cineva..
Si..s-a intamplat !
Nu pot spune a cui a fost ideea, dar, constandu-se ca in sala sunt in majoritate sustinatorii dlui Busoi, "cineva" a decis, brusc si instantaneu : VOT PENTRU MOTIUNI !
Evident ca, in asa imprejurare, motiunea Busoi a iesit victorioasa !
Asa se explica aceasta prima filiala "castigata" de candidatul Busoi...
Mai raman fara raspuns niste intrebari :
1-Restul membrilor din CDJ ce părere au?
2-Câți primari au fost invitati si prezenti?
3-Sedinta de vot pentru motiuni nu trebuia anuntata, in prealabil, TUTUROR membrilor CDJ ?
Nota:Cei familiarizati cu starea de spirit din judete pot evalua cam cate filiale ii vor da votul de bunavoie dlui Busoi..si ar putea constata ca i-ar putea lipsi vreo 3 filiale pentru a se califica in finala Congresului.
Si solutia rezolvarii pare a fi "metoda Mures"....
Denigrarea candidatului Ludovic Orban, promovarea unor mistificări grosolane - susțineri din partea unor organizații și personalități politice -, acum furtul pe față.
Ce îi mână pe cei care comit astfel de acte și fapte ? Ce le tremură ?
Cu tot furtul de la Mureș, situația cumulată la 3 iunie 2017 este următoarea:
Alegerile „preliminare” din CDJ-uri sunt eliminatorii. Ca să nu piardă intrarea în etapa finală, din lipsa susținerii din partea celor 10 CDJ-uri obligatorii prevăzute în Statutul PNL, se pare că gruparea Bușoi este dispusă să comită fapte specifice unor alegeri naționale ! Oare, de unde au căpătat astfel de deprinderi ? Or fi cerut asistență de la PSD ?
vineri, 25 aprilie 2014
A început campania electorală, PSD comite o nouă tâlhărie.
Asta este situația la recensământul din 2011. Populația României este în scădere. În fiecare an suntem mai puțini cu câteva zeci de mii. La referendumul din 2012, aveam această situație însă ministrul de interne de la vremea aceea dat de PSD, Ioan Rus, a refuzat să actualizeze listele electorale permanente astfel că referendumul a fost invalidat iar Traian Băsescu a fost salvat de la demitere.
Suntem în 2014. După referendum, s-a tot vorbit de actualizarea listelor electorale permanente. Ministrul de interne dat de PNL (Radu Stroie, care ulterior a fost exclus din PNL pentru „apropieri” periculoase de PSD) s-a „pliat” rapid pe calapodul intereselor PSD astfel că azi ne trezim cu liste electorale permanente neactualizate. AEP a comunicat că listele electorale permanente cuprind 18.303.915 alegători. Uluitor !
Dacă scădem din totalul de 21.316.420 de cetățeni înregistrați doar pe cei cuprinși în grupa de vârstă la 1 ianuarie 2012, adică 3.211.437 avem un total de 18.104.983 ! Din 2012 și până acum cei din această grupă nu au ajuns la maturitate pentru a vota. Dacă ne uităm și la trendul în scădere al numărului populației, în anii care au trecut am mai „pierdut” câteva zeci de mii de cetățeni. Să adunăm pe cei din grupa de vârstă 15-59 ani cu cei peste 60 ani și ajungem la un total de 18.144.412 cetățeni cu drept de vot. Iar asta doar pe date INS oficiale. Fără să luăm în calcul trendul în scădere al populației, de la 1 ianuarie 2012 până în prezent.
M-am uitat la Buletinul statistic nr. 1/2014 (aici) unde la „mișcarea naturală a populației” în 2012 și 2013 suntem mereu în scădere.
„ ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct nov dec ian
Jan Feb Mar Apr May June July Aug Sep Oct Nov Dec Jan
Persoane cu domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România / Persons with domicile or usual residence in Romania
Date absolute / Absolute data
Născuţi-vii 17913 13486 13566 14577 14848 14445 18959 19373 18212 18115 14931 14149 16553
Live-births
Decedaţi 22238 20288 22353 22164 20164 19320 19498 18515 18646 21636 20408 24034 22583
Deaths
Spor natural -4325 -6802 -8787 -7587 -5316 -4875 -539 858 -434 -3521 -5477 -9885 -6030
Natural increase
Căsătorii 3471 3840 5167 3557 8352 12154 13908 22269 13728 10745 6112 4187 3978
Marriages
Divorţuri 1289 2920 2956 2682 2834 2322 1692 2141 2034 2021 1967 2240 924
Divorces
Decedaţi sub 1 an 149 154 160 157 143 127 155 150 108 138 128 123 130
Infant deaths
Notă: Pentru lunile anului 2013 s-au luat în considerare doar numărul născuţilor-vii, născuţi în România şi numărul decedaţilor, decedaţi în România.
Note: For the months of 2013 were considered only the number of live-borns, who were born in Romania and the number of deceased persons,
who deceased in Romania.
1) Date provizorii. / Provisional data.
2) Date provizorii, calculate cu populaţia rezidentă în România. / Provisional data, calculated based on usual resident population in Romania.
3) Ratele (la 1000 locuitori) vor fi disponibile după publicarea datelor definitive ale populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2014.
The rates (per 1000 inhabitants) will be available after the publication of the usual resident population final data, on January 1, 2014.
4) La 1000 născuţi-vii. / Per 1000 live-births”.
Sporul natural al anului 2013 este -57.548 ! La care se adaugă -6030 din luna ianuarie 2014. Cum naiba să fie reală lista electorală permanentă comunicată de AEP ?!
Am mai subliniat un termen care nu a fost îndeplinit. Comunicarea datelor definitive ale populației la 1 ianuarie 2014 nu a fost făcută. Este evident faptul că această comunicare ar fi forțat guvernul Ponta II (pe atunci) să lucreze aplicat la actualizarea listelor electorale permanente. Nu a făcut-o pentru că interesul lor este să fure la alegeri. Îl are Ponta pe nașul Oprea la Interne ? Îl are. Este nașul Oprea un executant docil al finului ? Este. Vor vota și morții pentru USD (PSD+UNPR+PC) ? Vor vota ! Pentru că procedura votului cu morți a fost inventată de PSD în timpuri de mult apuse iar PSD fiind la putere nu are nici un interes să își piardă obiceiurile.
Ieri, la Baia Mare, Norica Nicolai a scos în evidență „mârlănia” USD-istă și a cerut, imperativ, lui Victor Ponta să procedeze la aplicarea legii (aici):
„În România, care are după ultimul recensământ 20 de milioane, 18 milioane votează. Asta înseamnă că Guvernul Ponta şi-a bătut joc de votul de la referendum, de cele 7,5 milioane de cetăţeni (...) S-a promis clar că se va valida recensământul, se vor face liste electorale corecte, care să nu cuprindă în situaţia de faţă peste 1,4 milioane de cetăţeni despre care nu ştim, sunt minori şi nu votează, sunt peste 18 ani şi votează, sunt în ţară sau nu sunt în ţară. Deci, toate aceste lucruri dovedesc o sfidare fără precendent şi o bătaie de joc la adresa României. Ce Guvern e ăla care nu ştie numărul populaţiei pe care o guvernează, căruia i se adresează prin politici?
Fac un apel public către domnul Ponta să procedeze - a avut doi ani de guvernare, poate l-om fi împiedicat noi cât am stat, dar de câteva luni este singur la guvernare şi putea să se adreseze corect şi onest românilor - să procedeze de urgenţă la revizuirea listelor electorale. Pentru că riscăm să avem acelaşi tip de abordare pe care l-am avut în vara lui 2012 faţă de români, şi asta înseamnă politica bătăii de joc faţă de voturile populaţiei”.
Am „pierdut” în 2012 la referendum pentru că PSD nu a dorit să „piardă din portofoliul electoral” morții. Acesta este adevărul. PSD cu Victor Ponta au preluat de la PDL cu Traian Băsescu sistemul fraudării voturilor la alegerile de orice fel. Să vedem cum va reacționa Victor Ponta. Eu cred că se va face că plouă. Cum se face acum „luptând” împotriva lui Băsescu. Prin coabitare.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)