COMUNICAT DE PRESĂ AL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL A IMPUS ADOPTAREA UNOR AMENDAMENTE LA LEGEA OFFSHORE PRIN CARE DEVINE POSIBILĂ EXPLOATAREA GAZELOR NATURALE DIN MAREA NEAGRĂ IAR GAZUL ROMÂNESC VA AJUNGE ÎN CASELE ROMÂNILOR
În pofida încercărilor disperate ale liderilor PSD și ALDE de a se folosi de resursele naturale ale României pentru negocieri personale în genunchi, parlamentarii Partidului Național Liberal au reușit să obțină votul majorității din Camera Deputaților pentru ca modificarea Legii privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră să aducă beneficii pentru toți românii, conform cererii de reexaminare formulată de Președintele României, Klaus Iohannis.
Potrivit amendamentelor depuse de Partidul Național Liberal și adoptate astăzi de plenul Camerei Deputaților, se garantează un cadru legal și fiscal stabil pentru investitori, se asigură o justă împărțire a câștigurilor financiare între investitori și statul român iar beneficiile exploatării acestor resurse vor fi folosite pentru a îmbunătăți viața a milioane de români.
Partidul Național Liberal a propus ca veniturile suplimentare obținute din exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră să fie folosite pentru ca gazul românesc să ajungă în casele românilor pentru încălzirea locuințelor din mediul rural și pentru a scădea factura la întreținere a apartamentelor racordate la sisteme centralizate de încălzire.
Astfel, câștigurile provenite din exploatările offshore vor finanța trei axe prioritare de investiții: înființarea, extinderea și racordarea populației la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, modernizarea CET-urilor și dezvoltarea de noi capacități de producere a energie termice în sistem centralizat de termoficare precum și pentru relansarea industriei petrochimice.
Este o bătălie importantă pe care Partidul Național Liberal a dus-o împotriva intereselor obscure ale lui Liviu Dragnea care a înțeles să negocieze pe cont propriu zăcămintele de gaze ale României. Însă, ca urmare a cererii de reexaminare a Președintelui Klaus Iohannis, prin amendamentele Partidului Național Liberal, gazele naturale din Marea Neagră vor fi folosite în beneficiul românilor.
Ludovic Orban,
Președintele PNL
Se afișează postările cu eticheta legea offshore. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legea offshore. Afișați toate postările
miercuri, 24 octombrie 2018
luni, 8 octombrie 2018
Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL, 08 octombrie 2018
Declarațiile președintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL, 08 octombrie 2018
Bună ziua!
Partidul Național Liberal condamnă bătaia de joc a guvernanților față de Legea offshore, față de investitorii implicați în explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaz natural de la Marea Neagră, condamnă bătaia de joc față de cetățenii români și modul în care Guvernul și majoritatea guvernamentală își bat joc de resursele naturale de care beneficiază România.
Este inadmisibil ca unicul interlocutor al investitorilor să fie o persoană care nu are nicio calitate oficială în Guvern, Guvernul să fie complet absent în aceste negocieri iar Liviu Dragnea să fie cel care taie și spânzură, care hotărăște cum trebuie să arate un proiect de lege fundamental pentru România și care se sucește de la o zi la alta în privința conținutului acestei legi.
Obiectivul PNL prin această lege este unul foarte simplu, să existe o justă împărţire a câştigurilor între statul român şi investitori, această investiție să se realizeze și să înceapă exploatarea gazelor naturale din acest zăcământ iar resursele şi câştigurile statutului român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră să fie utilizate în beneficiul românilor prin intermediul susținerii amendamentelor depuse de PNL la Legea offshore, și anume, utilizarea resurselor financiare pentru trei axe de dezvoltare.
Prima este susținerea înființării de distribuții de gaz natural pe raza localităților unde nu există astfel de distribuții de gaz natural, mai precis gazul românesc să ajungă în casele românilor și să crească confortul și nivelul de civilizație al cetățenilor români care astăzi nu beneficiază de gaz natural și se încălzesc cu lemn de foc din ce în ce mai scump, ca în urmă cu o sută de ani.
A doua axă este cea a susținerii investițiilor în industria de profil care folosește gazul natural ca și resursă pentru producție. Iar a treia axă este finanțarea modernizării CET-urilor, în sensul introducerii tehnologiilor moderne de cogenerare care pot avea efecte extrem de favorabile asupra tuturor cetățenilor români care se încălzesc în sistem centralizat, pentru că urmare a creșterii randamentului, automat scade prețul gigacaloriei și implicit va scădea prețul facturii pe care o plătește fiecare cetățean pentru încălzirea locuinței în sistem centralizat.
De asemenea, insistăm pe reluarea observațiilor președintelui României cuprinse în cererea de reexaminare și anume, justa împărțire a câștigurilor între investitori și statul român, asigurarea stabilității și predictibilității legislative și fiscale care este fundamentală pentru încrederea investitorilor în realizarea acestei investiții.
Al doilea subiect pe care l-am dezbătut și pentru care am adoptat o decizie în PNL este cel legat de decizia de a depune o moțiune împotriva ministrului Culturii, o moțiune care are câteva teme extrem de importante de atac dar motivul esențial al acestei moțiuni împotriva ministrului Culturii este bătaia de joc a Ministerului Culturii și a Guvernului în ansamblul său față de Centenarul Unirii, față de acest an aniversar, față de istoria României și modul în care, practic, actualul Guvern și partidele de guvernământ își bat joc de înaintașii noștri și își bat joc și de românii de astăzi, fără să acorde vreo importanță acestei sărbători mari a neamului românesc.
A treia temă pe care am abordat-o și pentru care am luat o decizie este cea legată de o nouă tentativă a majorității guvernamentale de a lovi democrația prin atacarea societății civile. După cum bine știți, există în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege inițiat de Pleșoianu, dacă nu mă înșel, și de alți parlamentari PSD care practic vor să distrugă bazele finanțării organizațiilor neguvernamentale din România indiferent că aceste organizații neguvernamentale sunt organizații care asigură protecția socială, protecția mediului, că sunt organizații în domeniul culturii sau în orice alt domeniu de activitate.
Nu există democrație fără o societate civilă puternică. O societate civilă puternică se bazează pe o finanțare corectă a organizațiilor neguvernamentale, se bazează pe o susținere a serviciilor publice pe care le derulează aceste organizații neguvernamentale în parteneriat cu statul. Această nouă tentativă a PSD de a distruge societatea civilă, de a pune pumnul în gură organizațiilor neguvernamentale este extrem de perversă și este făcută pe legea privind transpunerea directivelor europene privind spălarea banilor.
Ce își dorește majoritatea guvernamentală? Își dorește să introducă și organizațiile neguvernamentale, ca urmare a unei traduceri incorecte a directivei, toate organizațiile societății civile în această lege de transpunere a directivei obligând toate organizațiile neguvernamentale să facă niște raportări care sunt practic imposibil de făcut. Gândiți-vă că există multe metode de finanțare prin teledon sau prin intermediul SMS-urilor sau prin alte metode, nicio organizație nu va avea capacitatea să raporteze toate sursele de venit pe care le obține din astfel de finanțări și practic, aceste tipuri de finanțări care asigură supraviețuirea unor organizații neguvernamentale care realizează servicii publice către cetățeni va deveni practic imposibilă.
Gloria efemeră a doamnei Dăncilă și aplauzele colegilor săi din Guvern a durat foarte puțin. La ora actuală Guvernul trebuie să se așeze din nou pe scaune și să răspundă întrebărilor adresate de Comisia Europeană prin intermediul prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Se pare că expozeul doamnei Dăncilă nu a avut absolut niciun efect asupra Comisiei Europene și a instituțiilor europene, în general, iar dacă PSD-ALDE își imaginează că pot să-și permită să dezinformeze în continuare Uniunea Europeană, că pot să toarne minciuni fără niciun fel de bază în realitatea românească, cred că prin această scrisoare au primit un răspuns sever, un răspuns prin care noi credem că trebuie să înțeleagă că legislația din România, trebuie să respecte independența justiției și trebuie să fie conformă legislației la nivel european și conformă standardelor în ceea ce privește organizarea Justiției inclusă în articolul 2 din tratatul Uniunii Europene.
Ca atare, revenim cu solicitările pe care le-am formulat în mod repetat către actualul Guvern și către actuala majoritate parlamentară. Emiterea unei ordonanțe de urgență care să suspende aplicarea Legilor Justiției care au intrat în vigoare până la adoptarea punctului de vedere final de către Comisia de la Veneția pentru ca în cuprinsul acestor legi să fie cuprinse punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția, un lucru de altfel solicitat de Comisia Europeană, un lucru care a apărut în dezbaterile din Parlamentul European și care, de altfel este cuprins în MCV.
De asemenea, solicităm CCR, pentru a preveni riscul ca România să fie trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană pentru prevederi legale care sunt contrare tratatului, să trimită către Curtea de Justiție a Uniunii Europene întrebările preliminare formulate de PNL și de colegii din opoziție pe care am solicitat acestei Curți Constituționale să le transmită către Curtea de Justiție a Uniunii Europene iar pronunțarea pe sesizarea noastră la Curtea Constituțională, să fie amânată până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește întrebările preliminare care au fost formulate în sesizarea care a fost adresată Curții Constituționale.
Altfel, este din ce în ce mai clar că la nivelul Uniunii Europene atmosfera este din ce în ce mai clară de a utiliza toate pârghiile procedurale care există în tratatul și în regulamentele Uniunii Europene pentru a determina autoritățile din România să respecte toate exigențele în materie de independență a Justiției, de organizare a Puterii Judecătorești în conformitate cu normele și cu standardele de la nivel european.

marți, 2 octombrie 2018
Declarație de presă susținută de Ludovic Orban, 02 octombrie 2018
Declarație de presă susținută de președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL – 02 octombrie 2018
Partidul National Liberal face apel la coaliția majoritară să se trezească în ceasul al doisprezecelea și să înțeleagă că nu pot la nesfârșit să sfideze Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Parlamentul European, toate instituțiile de la nivel european, prin atitudinea lor vădit împotriva valorilor, normelor și principilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, prin agresiunea permanentă împotriva independenței justiției, împotriva funcționării normale a statului de drept, prin agresiunea permanentă împotriva drepturilor cetățenilor, dintre care cea mai gravă agresiune s-a produs prin reprimarea brutală a unei manifestații pașnice a peste 100.000 de mii de români, și să înțeleagă că România este stat membru al Uniunii Europene și că în această calitate Guvernul și Parlamentul, trebuie să acționeze în baza prevederilor tratatului, tratatelor Uniunii Europene, a normelor și principiilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, precum și a regulamentelor și directivelor adoptate la nivel european.
Somăm Guvernul să amâne intrarea în vigoare a Legilor justiției până la pronunțarea Comisiei de la Veneția, în plenul său, privitor la toate proiectele de acte normative pentru care a fost sesizată să își exprime punctul de vedere.
În primul rând referitor la cele două legi care sunt în momentul de față gata să intre în vigoare și care riscă să arunce în aer sistemul de justiție din România. Vă readucem aminte că există riscul ca instanțele sa fie paralizate ca urmare a faptului că s-au modificat condițiile de pensionare și există riscul ca peste 2500 de magistrații, de judecători să beneficieze de dreptul al pensie conferit prin lege. Acest lucru va afecta toate procesele aflate în curs, în care există judecători care sunt parte în complete. De asemenea riscă să restrângă accesul cetățeanului român la actul de justiție, ceea ce este o încălcare grosolană a Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor
Îi somăm să emită un act normativ, prin forma unei OUG sau adoptarea unei alte metode pentru amânarea intrării în vigoare până la pronunțarea Comisiei de la Veneția. Ținând cont de punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția în plenul său, să putem să transpunem în legislația din România aceste puncte de vedere.
Suntem într-o situație în care fiecare român riscă să sufere din cauza unei atitudini antieuropene a unor lideri politici care nu mai țin cont de nimic, care nu mai respecta nicio regula, care pun în pericol statutul de țară europeană a României, care risca sa arunce Romania la periferia Europei și riscă să creeze probleme României și fiecărui cetățean român datorită atitudinii lor profund nedemocratice și profund contrare practicilor, principiilor fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene.
Al doilea subiect la care vreau să mă refer este cel legat de noua amnistie mascată pe care o pregătește Tăriceanu și cu Dragnea.
La Tăriceanu probabil e amnistie bazată pe amnezie. Domnul Tăriceanu a semnat un proiect de lege în care vrea desecretizarea unei decizii a CSAT, care a fost dată în 2005, uitând că el era prim-ministru în perioada respectivă și că a luat parte la această decizie.
Tăriceanu și cu Dragnea au lansat un proiect de lege absolut scandalos care nu reprezintă altceva decât o altă formă de amnistie sau de grațiere mascată. Proiectul de lege exceda cadrul obișnuit prevăzut de lege, privitor la desecretizarea unor acte adoptate de autorități. Solicită prin derogare de la lege declasarea hotărârii numărul 17/2005, repet, în 2005 Tăriceanu era prim-ministru și era parte din CSAT, privind combaterea corupției fraudei spălării banilor, precum și toate documentele care conțin informații clasificate având ca temei hotărârea CSAT.
De asemenea, în acest proiect de lege, documentele prevăzute la aliniatul 1 sunt clasificate de drept fără a mai fi necesară o altă procedura, iar documentele prevăzute la articolul 1 nu mai produc efecte de orice natură începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Mai mult decât atât, documentele sunt centralizate la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Nu înțelegem de ce niște documente declasificate să stea la comisia SRI, permițându-se persoanelor interesate să vina la sediul comisiei SRI și, la cerere să poată să studieze aceste documente.
De asemenea, acest proiect de lege aberant prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept, ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute în articolul 9, au posibilitatea ca în termen de 6 luni să se adreseze instanțelor competente pentru constatarea încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit. Practic ce urmărește acest proiect de act normativ? Să fie scăpați printr-o procedură excepțională care nu are nici un temei constituțional toți aceia care au fost condamnați pentru fapte de corupție sau fapte asimilate faptelor de corupție, printr-o procedură excepțională de desecretizare pe care personal nu o înțelegem, și aici mă refer nu numai la hotărârea la care a fost parte domnul Tăriceanu ca și premier în CSAT, ci și la toate documentele aferente. Aici readuc aminte că există o decizie a Curții Constituționale în care orice persoană care se consideră prejudiciată într-un drept de o decizie a instanței, ca urmare a administrării unor probe în afara cadrului legal poate și astăzi să se adreseze printr-o cale excepțională de atac instanțelor de judecată.
De asemenea nu înțeleg de ce în conformitate cu legea, reprezentanții Guvernului în CSAT nu solicită ei ca acest CSAT să inițieze procedura de declasificare, pentru că CSAT inițiază procedura și Guvernul decide asupra acestui subiect. Deci într-un fel e competența e la ei. De ce această măsură excepțională printr-un proiect de lege care nu are o bază constituțională, să vii să demarezi o asemenea procedură care practic va arunca în aer un întreg sistem și care riscă prin temeiurile arătate în acest proiect de lege să dea accesul unor persoane care au fost condamnate la foarte multe documente, care în mod normal nu ar trebui să aibă acces, iar dacă tot sunt declasificate aceste decizii și documente nu înțeleg de ce trebuie să stai la Comisia SRI? Dintr-un motiv foarte simplu, ca PSD prin intermediul președintelui comisiei SRI să controleze practic toate procedurile care pot fi izvorâte prin acest proiect de lege, prin care le pot demara diferiți cetățeni.
Partidul Național Liberal este categoric împotriva acestei aberații legislative. Solicităm lui Tăriceanu și lui Dragnea să retragă de urgență acest act normativ care este neconstituțional și care pune sub semnul întrebării actul de justiție și care generează proceduri excepționale, care nu fac altceva decât să genereze niște situații care sunt contrare situațiilor reglementate de Constituție și legislația în vigoare și, de asemenea, să renunțe la astfel de proiecte de acte normative care nu fac altceva decât să înrăutățească și mai rău imaginea României, percepția țării noastre la nivelul Uniunii Europene și să creeze semne de întrebare suplimentare la nivelul Uniunii .
A treia temă pe care am discutat-o - Legea privind taxarea exploatărilor offshore
Readucem aminte filmul evenimentelor. Guvernul Tudose a inițiat un proiect de lege care a fost adoptat de Senat, ulterior Dragnea a schimbat acest proiect de lege inițiat de Guvernul PSD-ALDE. La Camera Deputaților l-a adus într-o formă total contrară negocierilor anterioare care au fost derulate cu partenerii externi implicați în această investiție majoră pentru România. Președintele României a solicitat reexaminarea proiectului de lege. La Senat s-a respins cererea de reexaminare și au venit cu o altă formă a legii, iar nici măcar această formă a legii nu este adoptată la Camera Deputaților în forma la care a fost adoptată de Senat. Cei de la PSD la instigarea evidentă a lui Liviu Dragnea venind cu alte amendamente care nu fac altceva decât să arunce în aer proiectul de lege, să ridice noi semne de întrebare și să creeze extrem de multe complicații în ceea ce privește derularea unei investiții de pe urma căreia România poate câștiga foarte mult.
Luând în dezbatere poziția Partidului Național Liberal față de proiectul de lege offshore punctul nostru de vedere este foarte clar. În primul rând solicitam tuturor grupurilor parlamentare să susțină amendatele Partidului Național Liberal care urmăresc ca veniturile încasate de statul român de pe urma acestei exploatări offshore să poată fi folosite în beneficiul cetățeanului pe trei axe -finanțarea proiectelor de realizare a rețelelor de distribuție în localitățile în care nu există aceste rețele de distribuție a gazului natural. Reamintesc că România care este țara prin cadrul Uniunii Europene care beneficiază probabil de cele mai mari resurse de gaz natural, nu are conectata la rețeaua de gaz decât 36% din populația României, în timp ce Ungaria de exemplu, are 92% din populația României conectată la rețeaua lor de gaze.
Este inadmisibil ca romanii să nu beneficieze de această bogăție pe care o avem împreună cu toții, să beneficieze la urma urmei de acest serviciu fundamental care asigură un nivel de civilizație și mai ales o încălzire la niște costuri care sunt competitive.
Readuc aminte că din 2012, de când PSD a împiedicat autoritățile locale să înființeze noi distribuții de gaz ca urmare a modificării legii, prețul lemnului de foc a crescut de trei, patru ori în funcție de diferite zone ale țării, ajungând să afecteze veniturile populației, mai ales a unei populații care nu are venituri peste medie, ci dimpotrivă are venituri sub medie.
A doua axă pentru finanțarea din veniturile încasate din offshore este pentru finanțarea industriei care folosește gaz natural ca și materie primă. A treia axă – modernizarea CET-urilor, prin introducerea sistemelor moderne de cogenerare și prin alimentarea cu gaz natural.
Este un amendament de bun simț prin care noi ca Partid Național Liberal încercăm să utilizăm această bogăție de care beneficiază România în beneficiul cetățenilor, în beneficiul dezvoltării economice a României și consideram că orice grup parlamentar și orice partid politic reprezentat în Parlament, dacă într-adevăr urmărește același obiectiv ca și noi trebuie să susțină aceleași amendamente.
De asemenea solicităm susținerea cererii de reexaminare formulate de către președintele României. În cazul în care nu vor fi acceptate aceste solicitări ale Partidului Național Liberal prin Legea offshore, Partidul Național Liberal nu va susține acest proiect de lege.
(Ați discutat și despre dezbaterea din Parlamntul European, inclusiv despre ceea ce s-a intâmplat aseară în Comisia LIBE?)
În ceea ce ne privește considerăm că nu este oportună o rezoluție privitoare la România. România de la 1 ianuarie preia președinția Consiliului UE. Nu credem că o rezoluție privitoare la România și mai ales o rezoluție care să pună în pericol România ca și poziție la nivelul UE poate să dăuneze exercitării președinției Consiliului UE de către România. Asta nu ne face să fim extrem de critici față de ceea ce face rău Guvernul și mai ales solicităm Guvernului să se plieze pe solicitările legitime formulate de instituțiile UE atât în ceea ce privește independența justiției cât și în ceea ce privește funcționarea statului de drept și respectarea libertăților si drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
(Dacă totuși va fi o rezoluție ce vor face europarlamentarii PNL?
Vom hotăra la momentul respectiv în funcție și de conținutul acestei rezoluții. În ceea ce ne privește pe noi, am comunicat partenerilor noștri că sigur sunt motive de îngrijorare pe care și noi le-am transmis, dar există un instrument prin care autoritățile din România, Guvernul în special și majoritatea parlamentară pot să urmeze drumul normal și anume Mecanismul de Cooperare și Verificare și că singura soluție și pentru Guvern și pentru majoritatea parlamentară este să respecte recomandările cuprinse în Mecanismul de Cooperare și Verificare nefiind necesară o altă procedură . Pe de altă parte, noi considerăm un lucru foarte simplu. Românii nu trebuie să sufere pentru prostiile și aberațiile făcute de liderii PSD și de camarila din jurul lor. Niciodată ca partid politic noi nu am afectat imaginea României și interesele fundamentale ale României pe plan european și pe plan internațional. V-aș spune așa – totul până la România și până la interesele românilor. Niciodată n-am acceptat să încercăm să obținem avantaje în bătălia politică internă aruncând cu noroi în România sau încercând să externalizăm disputele noastre politice pe plan intern. Tocmai din acest motiv i-am somat și îi îndemnăm să îi trezească pe cei din majoritatea guvernamentală și să înțeleagă faptul că nu există decât o singură cale de urmat și anume calea dialogului, calea discuțiilor deschise și sincere și respectării tuturor recomandărilor care sunt formulate de la nivelul UE, pentru că altfel nu vor avea numai ei de suferit, și dimpotrivă vor avea de suferit toți românii.
(Cum vi s-a părut discursul prim-vicepreședintelui Comisiei?)
Este un discurs pe care l-am mai auzit la vizita domniei sale în România, cu faptul că ne-am apropiat de finish în materie de MCV și de asemenea independenței justiției și plus că am început să alergăm în direcții inverse. Această metaforă a rămas în discursul prim-vicepreședintelui Comisiei Europene. Fac o mențiune foarte clară. În condițiile în care liderii PSD și ALDE l-au acuzat pe liderul grupului PPE Manfred Weber că de fapt toate declarațiile domniei sale sunt făcute într-o notă politică în care există o încercare de a ataca toate guvernele socialiste strict pe poziție politică. Le readuc aminte acestor mincinoși ordinari care mint și la Bruxelles imaginându-și că oficialii europeni nu sunt corect informați și mint și acasă când ajung, că domnul Timmeramns nu este membru în grupul PPE, și că observațiile și criticile formulate de domnul Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, au fost poate chiar mai severe decât observațiile formulate de liderul PPE de la nivelul PE. Trebuie să se trezească, să înțeleagă că drumul pe care duc România este un drum înfundat și că toate aceste atitudini antieuropene , tot acest demers sistematic făcut împotriva trendului, împotriva principiilor, valorilor și normelor care guvernează UE vor face rău fiecărui român.
(Ce riscă România în cazul în care avertismentul domnului Timmermans cu atacul în instanță din partea Comisiei Europene va deveni realitate?)
După cum bine știți există posibilitatea Comisiei Europene ca atunci când consideră că anumite prevederi legale încalcă tratatele UE, Comisia Europeană se poate adresa Curții de Justiție a UE și Curtea de Justiție a UE poate să considere că anumite prevederi legale nu sunt conforme tratatului, și care atare să suspende aplicarea lor. Noi cunoaștem această procedură și tocmai din acest motiv, chiar dacă la 303,304,317 nu am apelat la întrebările preliminare, în ceea ce privește CP și CPP, Partidul Național Liberal a solicitat Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu niște întrebări preliminare, astfel încât să evităm riscul ca anumite prevederi care pot fi considerate contrare UE să poată să fie suspendate ca urmare a unui demers a Comisiei Europene către Curtea de Justiție a UE.
Vă readuc aminte că în cadrul Comisei Europene a fost inițiată o modificare a legislației în care există riscul în cazul în care va fi adoptată ca în cazul în care nu se respectă normele fundamentale ale statului de drept prevăzute în art. 2 să existe suspendări de fonduri, din fondurile alocate fiecărei țări și în cazul în care se adoptă o astfel de reglementare vă dați seama că riscăm să pierdem miliarde de euro din cauza acestei obsesii pe care o are Dragnrea și cu Tăriceanu de a-și rezolva problemele personale prin intermediul Guvernului și Parlamentului în ciuda UE.
(Aici intră și acea sesizare a Curții Constituționale venită de la premierul Dăncilă?)
Doamna Dăncilă cred că nici nu știe ce însemnat. Nici n-am înțeles foarte bine între cine e conflictul? Între ICCJ și Parlament? Dar de ce n-au sesizat președinții celor două Camere? Au băgat-o pe doamna Dăncilă în toată povestea asta ca să nu fie din nou Dragnea și Tăriceanu păcătoșii de serviciu așa cum au fost până acum. Oricum ei au luat decizia asta. Doamna Dăncilă este acolo numai pe post de fraier care a semnat această sesizare privind conflictul între autoritățile statului. Dacă o întrebați foarte clar , cred că nici nu știe ce a însemnat. Mi se pare un apel la un arbitraj al Curții Constituționale pentru o chestiune care după părerea mea este de domeniul evidenței. În cazul în care adoptă un act normativ, actul normativ produce efecte după intrarea lui in vigoare. Majoritatea guvernamentală, Guvernul și toate instituțiile controlate de PSD se învârt în jurul acestui infractor și dorinței lui disperate de a scăpa de consecințele faptelor pe care le-a săvârșit. Nu putem accepta la nesfârșit ca România să fie blocată și aruncată înapoi din cauza acestei individ care efectiv își bate joc de România.
(Ați avut consultări cu alte grupuri parlamentare privind acea intenție de revocare a domnului Dragnea?)
Cu siguranță! Suntem în discuții. Deocamdată am depus un proiect de modificare a regulamentului. De asemenea suntem în pregătirea unui alt proiect în cazul în care modificarea regulamentului nu va fi adoptată.
(V-aș întreba despre situația negocierilor cu celelalte partide pentru acea moțiune de cenzură pe care vreți la un moment dat să o depuneți )
Suntem în discuții în continuare. Când vom avea elemente suficiente pentru a iniția demersul o vom face.
(Nu v-ați depus dosarul în cursa internă pentru alegerile europarlamentare?)
S-a încheiat procesul de depunere al candidaților. S-au înscris 49 de candidați. Pe lângă candidații care sunt cunoscuți mai demult, respectiv domnul Antonescu, domnul Blaga, și-a depus candidatura Mircea Hava, de asemenea și-au depus candidatura Siegfried Mureșan, Daniel Buda, Dan Motreanu, Falcă și o mulțime de alți candidați. Contează experiența politică administrativă, experiența în relații internaționale, calitatea proiectului depus. Este o procedură extrem de obiectivă.
(Dv. veți candida?)
Când voi lua o decizie privitoare la acest subiect o voi face publică, iar cel mai simplu mod va fi acela de a vă prezenta în urma votului din BPN care este lista candidaților Partidului Național Liberal la Parlamentul European.
(Dacă ați fi dorit să candidați bănuiesc ca ați fi respectat regulile propriului partid)
Există hotărârea Consiliului Național , există o prevedere, un articol care ii permite președintelui partidului acest lucru, dar nu cred că există vreo îndoială în privința capacității mele de a respecta criteriile impuse tuturor colegilor de a ocupa o poziție pe listă.
(Aveți doritori pentru a candida pentru alegerile europarlamentare din rândul unor primari extrem de cunoscuți care sunt apreciați pentru ceea ce au făcut în localitățile pe care le conduc. Este benefic pentru PNL să renunțe la mandatul de primar dacă vor fi aleși?)
Cu siguranță prezența lor pe listă va fi un avantaj pentru Partidul Național Liberal. Vom avea grijă ca în acele localități unde vor fi candidați care ocupă actualmente poziția de primar să susținem cel mai bun candidat care să continue proiectele primarilor care vor fi aleși.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)