Bună ziua!
Din păcate, previziunile noastre se adeveresc. Leul s-a prăbușit, cursul de schimb leu-euro a atins un prag istoric în care euro a ajuns 4,7 ron iar prăbușirea leului continuă. De asemenea, pe piața de energie la tranzacțiile pentru ziua următoare s-au atins maxime istorice pentru prețul energiei.
Toate aceste fenomene reprezintă de fapt, consecințe ale politicii economice dezastruoase duse de guvernele PSD- ALDE, în special datorită ultimei trăsnăi fiscale care a fost adoptată la sfârșitul anului trecut și anume, Ordonanța 114 cea care instituie suprataxe pentru activele bancare, suprataxe pentru producătorii, transportatorii, distribuitorii și furnizorii de energie, suprataxe pentru toate companiile din domeniul comunicațiilor și stabilește alte aberații care nu au nici un fel de fundament în legitățile economiei de piață.
Prăbușirea cursului de schimb este și o consecință a deficitului comercial crescând care a ajuns la aproape 15 miliarde de euro în anul 2018. Presiunea acestui deficit comercial pusă asupra leului, practic a contribuit într-o măsură semnificativă la căderea leului. Căderea leului va continua pentru că, de fapt, raportul dintre leu și euro reflectă niște date economice reale, nu cele coafate care sunt prezentate opiniei publice, care în momentul de față sunt extrem de defavorabile în aprecierea activității Guvernului.
PNL a luat decizia astăzi să demareze strângerea de semnături atât la Cameră, cât şi la Senat, în tenativa noastră de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare. Am solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare încă de acum două săptămâni. Din păcate, în timp ce România nu are buget, pe Dragnea şi pe Tăriceanu i-a durut la umbrelă, pentru că erau cu burta la soare sau pe pârtiile de schi, sau i-a durut în beţele de la schi că România nu are buget. Au refuzat convocarea sesiunii extraordinare pentru adoptarea unor acte normative fundamentale, pentru rezolvarea unor situaţii grave din societatea românească. Obiectivul convocării sesiunii extraordinare prin intermediul semnăturilor unei treimi dintre parlamentarii din Camera Deputaţilor, respectiv de la Senat, este acela de a găsi soluţii imediate pentru probleme majore care afectează societatea românească. În primul rând lipsa bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat.
În al doilea rând, solicităm respingerea în procedură de urgenţă a OUG 114, prin dezbatere parlamentară, ca un ultim semnal de alarmă pe care îl tragem către aceşti indivizi care îşi bat joc de economia românească. De asemenea, considerăm că este necesar un răspuns imediat faţă de creşterea dramatică, îngrijorătoare a fenomenului infracţional în special din cauza celor aproape 14 mii de deţinuţi care au fost eliberaţi din detenție înainte de termen, ca urmare a legii recursului compensatoriu.
Considerăm că este vital ca în cazul în care Guvernul se face că nu vede ce se întâmplă pe piața energiei, în condițiile în care Guvernul se face că nu vede care este situația în domeniul financiar-bancar, și aici mai fac o singură observație, Ministerul Finanțelor și Guvernul au încercat să se împrumute prin emiterea de titluri de stat și nu au reușit la niciuna dintre tentative să obțină toți banii solicitați, și anume 400 de milioane de ron. Asta arată clar un răspuns nu numai din partea sistemului financiar-bancar, un răspuns din partea cumpărătorilor de titluri de stat care au contribuit la finanțarea cheltuielilor bugetare până acum, că nu mai există nici un pic de încredere în Guvern, că nu mai există nici un pic de încredere în capacitatea Guvernului de a avea politici bugetare și financiare care să confere cu adevărat posibilitatea rambursării acestor bani împrumutați de pe piața financiar-bancară.
De asemenea, astăzi am luat o decizie în care solicităm oficial, în numele Biroului Executiv al PNL, ministrului Apărării să retragă de urgenţă plângerea prealabilă şi acţiunea în contencios împotriva decretului preşedintelui României de prelungire cu un an de zile a mandatului generalului Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.
Nicăieri, în nicio țară normală nu există o asemenea situație în care ministrul Apărării să pună la îndoială autoritatea și legitimitatea comenzii militare, să conteste numirea făcută constituțional și legal a comandantului militar al Armatei Române. Ministrul Apărării prin acțiunea pe care a inițiat-o riscă să lase Armata Română fără comandat militar.
De asemenea, solicităm primului-ministru, în cazul în care ministrul Apărării nu își retrage plângerea prealabilă, să propună demiterea din funcție pentru afectarea gravă a siguranței naționale și a capacității de apărare a României. Tot ce se întâmplă în zona Apărării este scandalos, niciodată nu a existat o asemenea tentativă de politizare agresivă a armatei și în general la zona Apărării cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Vă readuc aminte că secretarul de stat de la Ministerul de Interne care a coordonat acțiunea Jandarmeriei de reprimare brutală a manifestanților pașnici din 10 august, a fost numit secretar de stat la Ministerul Apărării, creând un precedent care este de neacceptat, nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 29 de ani, ca la Ministerul Apărării să fie numit secretar de stat un reprezentat al Ministerului de Interne. Mai deunăzi marele Bădălău, specialist în îmbunătățiri funciare, care face pe ministrul Economiei ce a crezut el de cuviință că dacă este președintele PSD Giurgiu poate să schimbe un general și un colonel, specialiști care reprezentau Armata în Consiliul de Administrație al ROMARM și să-i înlocuiască cu doi politruci în persoana a două doamne: președinta organizației de femei a PSD Giurgiu și fostul prefect numit de PSD la Giurgiu.
La ora actuală nicio achiziție în domeniul înzestrării militare care s-a derulat prin procedură competitivă nu este finalizată, sunt blocate s-au întârziate, repet nicio achiziție făcută prin intermediul procedurii competitive, mai mult decât atât s-a întâmplat un lucru absolut aiuristic și anume: secretarul de stat, responsabil de înzestrare, cu acordul ministrului Apărării să facă plângere la Parchet pe o procedură care este derulată chiar de Ministerul Apărării, aceasta este curată nebunie, nu s-a mai întâmplat nicăieri, în nicio țară, cum adică cei care conduc Ministerul Apărării și care sunt responsabili cu derularea procedurilor de achiziție sunt cei care reclamă existența unei ilegalități în procedurile de achiziție, înseamnă că se autoacuză sau pur și simplu au vrut să găsească un pretext ca să anuleze o licitație, ceea ce este la fel de grav. Gândiți-vă ce imagine negativă aruncă asupra Armatei Române, asupra Ministerului Apărării, asupra legalității procedurilor derulate pentru achizițiile publice în domeniul militar, o astfel de plângere care este făcută de secretarul de stat cu acordul ministrului Apărării. Pot spune fără riscul de a greșii că actuala guvernare urmărește distrugerea capacității de apărare a României și contestă autoritatea și legitimitatea conducerii militare. Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria României un fapt atât de grav, iar cred că nu putem să ne permitem, cu atât mai mult cu cât suntem țara care deține Președinția Consiliului UE, să continuăm pe această linie, iar aici decizia, după opinia mea, este foarte simplă - sa-l trimitem pe domnul Leș acasă.
În fine, am stabilit astăzi să depunem proiectul de lege privind abrogarea legii 169 privind recursul compensatoriu însoțit, de asemenea, de o serie de modificări ale Codului penal privitoare la modalitatea de eliberare înainte de termen pentru a mării, practic, durata detenției în special pentru infracțiunile comise cu violență.
Tot astăzi, Biroul Executiv a susţinut propunerea formulată de mine pentru demiterea din funcţia de preşedinte a actualului preşedinte al PNL Giurgiu pentru încălcarea gravă a deciziilor politice ale partidului şi ale poziţiilor politice ale partidului referitor la principalele teme aflate în dezbatere.
( Ministrul Justiție a anunțat că va da o Ordonanță de Urgență pe acele protocoale secrete, după decizia Curții Constituționale. Cum vedeți acest lucru?)
Nu are nicio bază în această decizie a Curții Constituționale, PSD-ALDE au o obsesie, amnistia și grațierea, neavând posibilitatea sau curajul să emită un astfel de act normativ, încearcă să ajungă la același rezultat, respectiv de amnistie și grațiere prin toate subterfugiile posibile. Să ne aducem aminte că din 2013, PSD a încercat să adopte legea amnistiei și grațierii și doar datorită opoziției Partidului Național Liberal această lege nu a fost adoptată și nici până astăzi nu este adoptată tot datorită opoziției Președintelui Iohannis și a Partidului Național Liberal. Sigur că ne este foarte dificil să influențăm deciziile la nivelul Curții Constituționale și au generat nenumărate conflicte false între autorități pentru a obține decizii ale Curții Constituționale care să le creeze diferite avantaje celor care sunt în proces, celor care au comis infracțiuni și urmează să fie condamnați și de asemenea, celor care au fost condamnați definitiv. Să vii acum să spui că dai Ordonanță de Urgență ca să-i repui în termen pe cei care au fost condamnați, mi se pare profund neconstituțional și nu are nicio bază in decizia Curții Constituționale, sigur nu am văzut încă motivația și de multe ori diavolul se ascunde în detalii. S-a văzut la mai multe motivații ale Curții Constituționale că au generat conduita diferitelor instituții, nu prin deciziile Curții, ci prin motivările pe care le-au dat, dar în conformitate cu decizia nu există niciun fel de temei pentru emiterea unei astfel de Ordonanțe de Urgență, iar cei care au fost condamnați trebuie să-și ispășească pedeapsa.
(Până la această Ordonanță vom mai avea însă un act similar pe o altă decizie a Curții Constituționale, pe completul de 5 judecători. Care credeți că ar putea să fie efectele și pericolele? )
Și aici s-au făcut cererile de revizuire referitoare la completele de 5 pentru că era vorba de completele de 5, s-au făcut cererile de revizuire în baza deciziilor. Ce Ordonanță să mai pui în temă, mai sunt unii care au scăpat , probabil din gașca lor, pe care vor să-i ajute să scape, nu pot să-mi imaginez ce altă cazuistică vor să rezolve. Repet, este tot o formă de amnistie și grațiere sau de a permite celor care au fost condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție sau similare infracțiunilor de corupție pentru a-i face scăpați.
(O Ordonanță de Urgență pe recursul compensatoriu care ar putea acumula sau nu propunerile PNL și ale USR, vedeți oportună un astfel de act normativ?
Trebuie găsită o soluție imediat la problema care există, am spus și repet, de 2 ani de zile PSD-ALDE guvernează doar pentru infractori sau pentru cei care urmează să fie condamnați, pentru pușcăriași sau pentru pușcăriabili. Au creat un fenomen social, au pus în pericol viață, integritatea și avutul personal al fiecărui cetățean român, eliberând înainte de termen aproape 14 mii de deținuți dintre care foarte mulți au recidivat și au comis infracțiuni împotriva cetățenilor români. Practic, fiecare cetățean român a fost transformat într-o posibilă victimă a infracțiunilor comise de acești indivizi eliberați strict de PSD-ALDE. Aici sunt mai multe soluții pe care le-am repetat de-a lungul timpului de mai multe ori, serviciul de probațiune așa cum era el organizat nu făcea față nici eliberărilor care erau previzionate fără adoptarea acestei legi pentru că serviciul de probațiune este acela care trebuie să se ocupe de reintegrarea socială a celor ieșiți din detenție. Ce să mai vorbim, cum să facă față unui asemenea val de eliberări. În poliție sunt mii de posturi vacante tot datorită prostiilor făcute de actualul Guvern care au modificat legea pensiilor pentru militari și în același timp le-au permis să iasă la pensie pe capete celor care îndeplineau condițiile de pensionare cu acordul expres al ministrului Carmen Dan, se știe foarte clar. Nu au făcut nimic ca să umple posturile care au fost vacantate în urma pensionărilor anticipate și la ora actuală, poliția este văduvită de efective importante și capacitatea poliție de a putea ține la respect fenomenul infracțional este diminuată drastic tot din cauza prostiilor făcute de actualul Guvern.
(Având în vedere că acel sondaj național pe care l-ați făcut pe județe, s-a finalizat, v-aș întreba dacă în opinia dumneavoastră, dar și în baza acelui sondaj, domnul Crin Antonescu îndeplinește condițiile unui loc eligibil la alegerile Europarlamentare?)
Nu o să vă pot răspunde la această întrebare, m-ați mai întrebat de-a lungul timpului, fie dumneavoastră, fie alții. Nu voi face nicio referire la niciun candidat din cei 49 de candidați care și-au depus candidatura. Fiecare are șansa lui, decizia partidului privind structura listei se va lua democratic în Biroul Politic Național, în momentul în care vom avea lista votată, o vom prezenta opiniei publice.
( Ne puteți spune dacă în cadrul acestui sondaj ați testat și numele unor personalități care nu sunt în momentul de față în Partidul Național Liberal?)
Am testat foarte multe lucruri în acest sondaj, dar nu înțeleg întrebarea.
(În momentul de față luați în considerare posibilitatea ca pe listele partidului să existe și o persoană din afara acestui partid. )
Pe lista Partidului Național Liberal pot să candideze doar membrii ai Partidului Național Liberal .
( Dacă o persoană din afara Partidului Național Liberal își depune adeziunea în perioada următoare? )
În calitate de președinte al partidului am fost mandatat de Consiliul Național să propun primul loc. Voi face această propunere la momentul potrivit.
(Cu domnul Antonescu a-ți discutat după ce a apărut această informație conform căreia domnia sa nu va fi pe un log eligibil? Pentru că spunea că aștepta această explicație.)
Această informație nu este de la mine și cred că nimeni nu putea să dea această informație pentru că nimeni nu deține această informație. Este pur si simplu o intoxicare care nu are niciun fel de fundament în realitate, deocamdată nu s-a luat niciun fel de decizie despre candidatura nimănui. Cu domnul Antonescu comunic, normal.
( După ce a apărut această informație ați mai discutat cu dânsul?)
V-am spus că am o comunicare constantă cu domnul Antonescu.
(Referitor la dreptul dumneavoastră de a numi o persoană pe primul loc, ce ne puteți spune, este dreptul dumneavoastră să veniți peste decizia BPN-ului?)
Orice candidatură trebuie aprobată de Biroul Politic Național, mi s-a rezervat dreptul de a propune.
( Dar se va supune la vot propunerea dumneavoastră?)
Cu siguranță! Orice candidat, chiar și primul candidat, cel care va fi primul pe listă, va trebui să întrunească voturile Biroului Politic Național.
( Atunci, pentru că decizia vă aparține, un candidat, membru vechi de partid ar avea în opinia dumneavoastră mai multe șanse să ocupe acest prim loc decât o persoană surpriză, să spunem?)
Vă voi comunica în momentul în care voi avea ceva relevant de comunicat.
( Mai există în momentul de față locomotive electorale în PNL?)
Cu siguranță!
( Ne puteți da un exemplu?)
Deci există locomotive electorale, sunt mii de oameni care se bucură de încredere, de respect și care îmbunătățesc imaginea partidului.
( Mă refer la acel model de candidat care în trecut a funcționat, omul care poate să aducă voturi și din afara bazei electorale al PNL, a votanților PNL tradiționali.)
În privința listei pentru Parlamentul European contează, să spun, în primul rând capacitatea unui candidat de a putea reprezenta interesele României la nivelul instituțiilor europene, care depinde de mai multe lucruri, de competența pe care o are într-un domeniu, pentru că fiecare europarlamentar își desfășoară activitatea într-o Comisie.
Dacă el este apreciat poate să influențeze deciziile, poate să dobândească poziția de raportor, poate să negocieze mecanismul tripartit de adoptare a actelor normative în cadrul mecanismului de codecizie și în general, poate să aibă o relație cu comisarul european sau comisarii europeni aferenți Comisiei din care face parte, poate să conducă Comisia din care face parte.
Pe de altă parte, trebuie să aibă o minimă experiență în relații internaționale, trebuie să aibă capacitatea de a dezvolta sistemul de relații, repet, pentru atingerea obiectivelor pe care le are România la nivel european. Deci, multe calități, decizia nu este foarte simplă dar ne apropiem de finish și pe data de 15 februarie vom anunța.
( Întâlnirea cu președintele Iohannis - săptămâna aceasta vă întâlniți sau ați stabilit un calendar lunar de întâlniri?)
Acum nu o să vă spunem chiar la fiecare întâlnire, ne vedem periodic și comunicăm. Important este că există o comunicare, există o coordonare a pozițiilor, împreună susținem tot ceea ce considerăm că este bine pentru România și cred că importanța președintelui României în perioada în care România exercită președinția Consiliului European crește foarte mult pentru că este la ora actuală, liderul român cu cea mai mare credibilitate la nivelul Uniunii Europene și practic, singurul care are capacitatea de a putea îmbunătății imaginea României, grav deteriorată de acțiunile coaliției majoritare PSD-ALDE.
De altfel, ați văzut, PNL a fost singurul partid din România care a votat mandatul pentru regulamentul care practic instituie sancțiuni financiare pentru guvernele care nu respectă prevederile articolului 2 al Tratatului privind statul de drept.
În timp ce PSD-ALDE-UDMR, europarlamentarii PSD-ALDE-UDMR au votat împotrivă, în timp ce familiile lor politice, și aici vă spun, la ALDE au fost numai două voturi împotrivă dintre care, un vot a fost al reprezentantului ALDE prezent. La socialiști, din 180 de voturi, au fost 18 voturi contra, dintre care 10 sau 11 ale PSD. Iar la UDMR, UDMR-ul a votat cum a votat FIDES. PPE, formațiunea politică din care noi facem parte a susținut acest proiect de regulament.
De ce am dat aceste informații? Pentru că am vrut să arăt foarte clar că PSD din România și ALDE din România sunt deraiați complet față de liniile politice ale formațiunilor europene din care fac parte fiind marginali, nefrecventabili și căpătând treptat, treptat statutul de paria chiar de la familiile lor politice.
(Varianta ca președintele să convoace referendumul pe Justiție în ziua alegerilor europarlamentare, evident, în funcție de decizia CCR, ar avantaja PNL?)
Deocamdată este în procedură. După ce va lua CCR o decizie, vom discuta.
(Ar avantaja PNL? În condițiile în care avem asemenea modificări operate prin OUG ...)
Eu consider că este necesar. Referendumul reprezintă forma desăvârșită a democrației și oricând se poate cere părerea cetățenilor români pe o temă importantă pentru evoluția României, această părere poate fi cerută. Depinde foarte mult de legislație, depinde de decizia CCR și depinde mai ales de situațiile care vor apărea de-a lungul campaniei pentru Parlamentul European.
( Dar ar fi recomandat ca în ziua alegerilor să se facă acest Referendum, cu alte cuvinte să fie campanii paralele pe cele două teme, Justiție și europarlamentare?)
Dacă se va face, în mod evident nu putem să-l inițiem noi, ca și partide. Dacă președintele are vreo intenție în acest domeniu sunt convins că o va comunica.
( Și va susține PNL campania?)
PNL, v-am spus, este într-un parteneriat corect, normal, care este stabilit practic prin angajamentele pe care ni le-am luat în momentul în care președintele Iohannis a câștigat funcția de președinte, fiind candidat al PNL, și cu siguranță ne coordonăm pozițiile și ne susținem reciproc.
( Ați spus că vă vedeți foarte de des cu președintele Iohannis, ce înseamnă acest lucru, vă vedeți o dată pe lună, o dată la două săptămâni, ce înseamnă foarte des?)
Ați mai pus astfel de întrebări, nu vă pot da informații.
( Chiar dvs. ați anunțat că aveți acest parteneriat, această colaborare. De ce nu putem știm cum ați stabilit că vă veți vedea de acum încolo?)
Depinde de situații, depinde de importanța momentelor, depinde de ce evenimente apar. Credeți că este așa, stabilim o întâlnire periodică? Nu este.
(Președintele v-a invitat atunci, v-a convocat la acea întâlnire sau dumneavoastră ați apelat la expertiza domniei sale?)
A fost o înțelegere comună între domnul președinte și președintele PNL. Cu siguranță că ne-a invitat președintele pentru că președintele a fost gazdă și îi mulțumim că a fost gazdă.
( Nu vă gândiți că cei de la putere vor profita de asta și vor lansa în spațiul public o eventuală suspendare a președintelui?)
Nu există nici un temei constituțional pentru a iniția procedura de suspendare dar, dacă vor să se umple de ridicol și vor să încaseze o înfrângere rușinoasă, pot să inițieze.
( Adică, dacă nu-i implicare politică cu un partid al președintelui?)
Președintele Iohannis, spre deosebire de tătucul PSD, ion Iliescu, și spre deosebire ce celălalt președinte, nu a spus niciodată: Votați cu PNL și nu s-a manifestat. Faptul că se consultă cu noi este normal, este firesc, practic suntem partidul pe care l-a condus, partidul cu care s-a prezentat în alegeri, împreună ne-am angajat pentru atingerea anumitor obiective și este normal să existe o relație mai apropiată între președintele României și PNL, cu atât mai mult cu cât, în mod evident, vor fi alegeri prezidențiale în cursul acestui an iar PNL a luat decizia în Consiliul Național de a-l sprijini pe președintele Iohannis pentru un nou mandat.
Vă mulțumim!
Si eu vă mulțumesc! Vă doresc o săptămână frumoasă!
Se afișează postările cu eticheta amnistie mascată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amnistie mascată. Afișați toate postările
luni, 21 ianuarie 2019
marți, 2 octombrie 2018
Declarație de presă susținută de Ludovic Orban, 02 octombrie 2018
Declarație de presă susținută de președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL – 02 octombrie 2018
Partidul National Liberal face apel la coaliția majoritară să se trezească în ceasul al doisprezecelea și să înțeleagă că nu pot la nesfârșit să sfideze Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Parlamentul European, toate instituțiile de la nivel european, prin atitudinea lor vădit împotriva valorilor, normelor și principilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, prin agresiunea permanentă împotriva independenței justiției, împotriva funcționării normale a statului de drept, prin agresiunea permanentă împotriva drepturilor cetățenilor, dintre care cea mai gravă agresiune s-a produs prin reprimarea brutală a unei manifestații pașnice a peste 100.000 de mii de români, și să înțeleagă că România este stat membru al Uniunii Europene și că în această calitate Guvernul și Parlamentul, trebuie să acționeze în baza prevederilor tratatului, tratatelor Uniunii Europene, a normelor și principiilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, precum și a regulamentelor și directivelor adoptate la nivel european.
Somăm Guvernul să amâne intrarea în vigoare a Legilor justiției până la pronunțarea Comisiei de la Veneția, în plenul său, privitor la toate proiectele de acte normative pentru care a fost sesizată să își exprime punctul de vedere.
În primul rând referitor la cele două legi care sunt în momentul de față gata să intre în vigoare și care riscă să arunce în aer sistemul de justiție din România. Vă readucem aminte că există riscul ca instanțele sa fie paralizate ca urmare a faptului că s-au modificat condițiile de pensionare și există riscul ca peste 2500 de magistrații, de judecători să beneficieze de dreptul al pensie conferit prin lege. Acest lucru va afecta toate procesele aflate în curs, în care există judecători care sunt parte în complete. De asemenea riscă să restrângă accesul cetățeanului român la actul de justiție, ceea ce este o încălcare grosolană a Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor
Îi somăm să emită un act normativ, prin forma unei OUG sau adoptarea unei alte metode pentru amânarea intrării în vigoare până la pronunțarea Comisiei de la Veneția. Ținând cont de punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția în plenul său, să putem să transpunem în legislația din România aceste puncte de vedere.
Suntem într-o situație în care fiecare român riscă să sufere din cauza unei atitudini antieuropene a unor lideri politici care nu mai țin cont de nimic, care nu mai respecta nicio regula, care pun în pericol statutul de țară europeană a României, care risca sa arunce Romania la periferia Europei și riscă să creeze probleme României și fiecărui cetățean român datorită atitudinii lor profund nedemocratice și profund contrare practicilor, principiilor fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene.
Al doilea subiect la care vreau să mă refer este cel legat de noua amnistie mascată pe care o pregătește Tăriceanu și cu Dragnea.
La Tăriceanu probabil e amnistie bazată pe amnezie. Domnul Tăriceanu a semnat un proiect de lege în care vrea desecretizarea unei decizii a CSAT, care a fost dată în 2005, uitând că el era prim-ministru în perioada respectivă și că a luat parte la această decizie.
Tăriceanu și cu Dragnea au lansat un proiect de lege absolut scandalos care nu reprezintă altceva decât o altă formă de amnistie sau de grațiere mascată. Proiectul de lege exceda cadrul obișnuit prevăzut de lege, privitor la desecretizarea unor acte adoptate de autorități. Solicită prin derogare de la lege declasarea hotărârii numărul 17/2005, repet, în 2005 Tăriceanu era prim-ministru și era parte din CSAT, privind combaterea corupției fraudei spălării banilor, precum și toate documentele care conțin informații clasificate având ca temei hotărârea CSAT.
De asemenea, în acest proiect de lege, documentele prevăzute la aliniatul 1 sunt clasificate de drept fără a mai fi necesară o altă procedura, iar documentele prevăzute la articolul 1 nu mai produc efecte de orice natură începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Mai mult decât atât, documentele sunt centralizate la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Nu înțelegem de ce niște documente declasificate să stea la comisia SRI, permițându-se persoanelor interesate să vina la sediul comisiei SRI și, la cerere să poată să studieze aceste documente.
De asemenea, acest proiect de lege aberant prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept, ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute în articolul 9, au posibilitatea ca în termen de 6 luni să se adreseze instanțelor competente pentru constatarea încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit. Practic ce urmărește acest proiect de act normativ? Să fie scăpați printr-o procedură excepțională care nu are nici un temei constituțional toți aceia care au fost condamnați pentru fapte de corupție sau fapte asimilate faptelor de corupție, printr-o procedură excepțională de desecretizare pe care personal nu o înțelegem, și aici mă refer nu numai la hotărârea la care a fost parte domnul Tăriceanu ca și premier în CSAT, ci și la toate documentele aferente. Aici readuc aminte că există o decizie a Curții Constituționale în care orice persoană care se consideră prejudiciată într-un drept de o decizie a instanței, ca urmare a administrării unor probe în afara cadrului legal poate și astăzi să se adreseze printr-o cale excepțională de atac instanțelor de judecată.
De asemenea nu înțeleg de ce în conformitate cu legea, reprezentanții Guvernului în CSAT nu solicită ei ca acest CSAT să inițieze procedura de declasificare, pentru că CSAT inițiază procedura și Guvernul decide asupra acestui subiect. Deci într-un fel e competența e la ei. De ce această măsură excepțională printr-un proiect de lege care nu are o bază constituțională, să vii să demarezi o asemenea procedură care practic va arunca în aer un întreg sistem și care riscă prin temeiurile arătate în acest proiect de lege să dea accesul unor persoane care au fost condamnate la foarte multe documente, care în mod normal nu ar trebui să aibă acces, iar dacă tot sunt declasificate aceste decizii și documente nu înțeleg de ce trebuie să stai la Comisia SRI? Dintr-un motiv foarte simplu, ca PSD prin intermediul președintelui comisiei SRI să controleze practic toate procedurile care pot fi izvorâte prin acest proiect de lege, prin care le pot demara diferiți cetățeni.
Partidul Național Liberal este categoric împotriva acestei aberații legislative. Solicităm lui Tăriceanu și lui Dragnea să retragă de urgență acest act normativ care este neconstituțional și care pune sub semnul întrebării actul de justiție și care generează proceduri excepționale, care nu fac altceva decât să genereze niște situații care sunt contrare situațiilor reglementate de Constituție și legislația în vigoare și, de asemenea, să renunțe la astfel de proiecte de acte normative care nu fac altceva decât să înrăutățească și mai rău imaginea României, percepția țării noastre la nivelul Uniunii Europene și să creeze semne de întrebare suplimentare la nivelul Uniunii .
A treia temă pe care am discutat-o - Legea privind taxarea exploatărilor offshore
Readucem aminte filmul evenimentelor. Guvernul Tudose a inițiat un proiect de lege care a fost adoptat de Senat, ulterior Dragnea a schimbat acest proiect de lege inițiat de Guvernul PSD-ALDE. La Camera Deputaților l-a adus într-o formă total contrară negocierilor anterioare care au fost derulate cu partenerii externi implicați în această investiție majoră pentru România. Președintele României a solicitat reexaminarea proiectului de lege. La Senat s-a respins cererea de reexaminare și au venit cu o altă formă a legii, iar nici măcar această formă a legii nu este adoptată la Camera Deputaților în forma la care a fost adoptată de Senat. Cei de la PSD la instigarea evidentă a lui Liviu Dragnea venind cu alte amendamente care nu fac altceva decât să arunce în aer proiectul de lege, să ridice noi semne de întrebare și să creeze extrem de multe complicații în ceea ce privește derularea unei investiții de pe urma căreia România poate câștiga foarte mult.
Luând în dezbatere poziția Partidului Național Liberal față de proiectul de lege offshore punctul nostru de vedere este foarte clar. În primul rând solicitam tuturor grupurilor parlamentare să susțină amendatele Partidului Național Liberal care urmăresc ca veniturile încasate de statul român de pe urma acestei exploatări offshore să poată fi folosite în beneficiul cetățeanului pe trei axe -finanțarea proiectelor de realizare a rețelelor de distribuție în localitățile în care nu există aceste rețele de distribuție a gazului natural. Reamintesc că România care este țara prin cadrul Uniunii Europene care beneficiază probabil de cele mai mari resurse de gaz natural, nu are conectata la rețeaua de gaz decât 36% din populația României, în timp ce Ungaria de exemplu, are 92% din populația României conectată la rețeaua lor de gaze.
Este inadmisibil ca romanii să nu beneficieze de această bogăție pe care o avem împreună cu toții, să beneficieze la urma urmei de acest serviciu fundamental care asigură un nivel de civilizație și mai ales o încălzire la niște costuri care sunt competitive.
Readuc aminte că din 2012, de când PSD a împiedicat autoritățile locale să înființeze noi distribuții de gaz ca urmare a modificării legii, prețul lemnului de foc a crescut de trei, patru ori în funcție de diferite zone ale țării, ajungând să afecteze veniturile populației, mai ales a unei populații care nu are venituri peste medie, ci dimpotrivă are venituri sub medie.
A doua axă pentru finanțarea din veniturile încasate din offshore este pentru finanțarea industriei care folosește gaz natural ca și materie primă. A treia axă – modernizarea CET-urilor, prin introducerea sistemelor moderne de cogenerare și prin alimentarea cu gaz natural.
Este un amendament de bun simț prin care noi ca Partid Național Liberal încercăm să utilizăm această bogăție de care beneficiază România în beneficiul cetățenilor, în beneficiul dezvoltării economice a României și consideram că orice grup parlamentar și orice partid politic reprezentat în Parlament, dacă într-adevăr urmărește același obiectiv ca și noi trebuie să susțină aceleași amendamente.
De asemenea solicităm susținerea cererii de reexaminare formulate de către președintele României. În cazul în care nu vor fi acceptate aceste solicitări ale Partidului Național Liberal prin Legea offshore, Partidul Național Liberal nu va susține acest proiect de lege.
(Ați discutat și despre dezbaterea din Parlamntul European, inclusiv despre ceea ce s-a intâmplat aseară în Comisia LIBE?)
În ceea ce ne privește considerăm că nu este oportună o rezoluție privitoare la România. România de la 1 ianuarie preia președinția Consiliului UE. Nu credem că o rezoluție privitoare la România și mai ales o rezoluție care să pună în pericol România ca și poziție la nivelul UE poate să dăuneze exercitării președinției Consiliului UE de către România. Asta nu ne face să fim extrem de critici față de ceea ce face rău Guvernul și mai ales solicităm Guvernului să se plieze pe solicitările legitime formulate de instituțiile UE atât în ceea ce privește independența justiției cât și în ceea ce privește funcționarea statului de drept și respectarea libertăților si drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
(Dacă totuși va fi o rezoluție ce vor face europarlamentarii PNL?
Vom hotăra la momentul respectiv în funcție și de conținutul acestei rezoluții. În ceea ce ne privește pe noi, am comunicat partenerilor noștri că sigur sunt motive de îngrijorare pe care și noi le-am transmis, dar există un instrument prin care autoritățile din România, Guvernul în special și majoritatea parlamentară pot să urmeze drumul normal și anume Mecanismul de Cooperare și Verificare și că singura soluție și pentru Guvern și pentru majoritatea parlamentară este să respecte recomandările cuprinse în Mecanismul de Cooperare și Verificare nefiind necesară o altă procedură . Pe de altă parte, noi considerăm un lucru foarte simplu. Românii nu trebuie să sufere pentru prostiile și aberațiile făcute de liderii PSD și de camarila din jurul lor. Niciodată ca partid politic noi nu am afectat imaginea României și interesele fundamentale ale României pe plan european și pe plan internațional. V-aș spune așa – totul până la România și până la interesele românilor. Niciodată n-am acceptat să încercăm să obținem avantaje în bătălia politică internă aruncând cu noroi în România sau încercând să externalizăm disputele noastre politice pe plan intern. Tocmai din acest motiv i-am somat și îi îndemnăm să îi trezească pe cei din majoritatea guvernamentală și să înțeleagă faptul că nu există decât o singură cale de urmat și anume calea dialogului, calea discuțiilor deschise și sincere și respectării tuturor recomandărilor care sunt formulate de la nivelul UE, pentru că altfel nu vor avea numai ei de suferit, și dimpotrivă vor avea de suferit toți românii.
(Cum vi s-a părut discursul prim-vicepreședintelui Comisiei?)
Este un discurs pe care l-am mai auzit la vizita domniei sale în România, cu faptul că ne-am apropiat de finish în materie de MCV și de asemenea independenței justiției și plus că am început să alergăm în direcții inverse. Această metaforă a rămas în discursul prim-vicepreședintelui Comisiei Europene. Fac o mențiune foarte clară. În condițiile în care liderii PSD și ALDE l-au acuzat pe liderul grupului PPE Manfred Weber că de fapt toate declarațiile domniei sale sunt făcute într-o notă politică în care există o încercare de a ataca toate guvernele socialiste strict pe poziție politică. Le readuc aminte acestor mincinoși ordinari care mint și la Bruxelles imaginându-și că oficialii europeni nu sunt corect informați și mint și acasă când ajung, că domnul Timmeramns nu este membru în grupul PPE, și că observațiile și criticile formulate de domnul Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, au fost poate chiar mai severe decât observațiile formulate de liderul PPE de la nivelul PE. Trebuie să se trezească, să înțeleagă că drumul pe care duc România este un drum înfundat și că toate aceste atitudini antieuropene , tot acest demers sistematic făcut împotriva trendului, împotriva principiilor, valorilor și normelor care guvernează UE vor face rău fiecărui român.
(Ce riscă România în cazul în care avertismentul domnului Timmermans cu atacul în instanță din partea Comisiei Europene va deveni realitate?)
După cum bine știți există posibilitatea Comisiei Europene ca atunci când consideră că anumite prevederi legale încalcă tratatele UE, Comisia Europeană se poate adresa Curții de Justiție a UE și Curtea de Justiție a UE poate să considere că anumite prevederi legale nu sunt conforme tratatului, și care atare să suspende aplicarea lor. Noi cunoaștem această procedură și tocmai din acest motiv, chiar dacă la 303,304,317 nu am apelat la întrebările preliminare, în ceea ce privește CP și CPP, Partidul Național Liberal a solicitat Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu niște întrebări preliminare, astfel încât să evităm riscul ca anumite prevederi care pot fi considerate contrare UE să poată să fie suspendate ca urmare a unui demers a Comisiei Europene către Curtea de Justiție a UE.
Vă readuc aminte că în cadrul Comisei Europene a fost inițiată o modificare a legislației în care există riscul în cazul în care va fi adoptată ca în cazul în care nu se respectă normele fundamentale ale statului de drept prevăzute în art. 2 să existe suspendări de fonduri, din fondurile alocate fiecărei țări și în cazul în care se adoptă o astfel de reglementare vă dați seama că riscăm să pierdem miliarde de euro din cauza acestei obsesii pe care o are Dragnrea și cu Tăriceanu de a-și rezolva problemele personale prin intermediul Guvernului și Parlamentului în ciuda UE.
(Aici intră și acea sesizare a Curții Constituționale venită de la premierul Dăncilă?)
Doamna Dăncilă cred că nici nu știe ce însemnat. Nici n-am înțeles foarte bine între cine e conflictul? Între ICCJ și Parlament? Dar de ce n-au sesizat președinții celor două Camere? Au băgat-o pe doamna Dăncilă în toată povestea asta ca să nu fie din nou Dragnea și Tăriceanu păcătoșii de serviciu așa cum au fost până acum. Oricum ei au luat decizia asta. Doamna Dăncilă este acolo numai pe post de fraier care a semnat această sesizare privind conflictul între autoritățile statului. Dacă o întrebați foarte clar , cred că nici nu știe ce a însemnat. Mi se pare un apel la un arbitraj al Curții Constituționale pentru o chestiune care după părerea mea este de domeniul evidenței. În cazul în care adoptă un act normativ, actul normativ produce efecte după intrarea lui in vigoare. Majoritatea guvernamentală, Guvernul și toate instituțiile controlate de PSD se învârt în jurul acestui infractor și dorinței lui disperate de a scăpa de consecințele faptelor pe care le-a săvârșit. Nu putem accepta la nesfârșit ca România să fie blocată și aruncată înapoi din cauza acestei individ care efectiv își bate joc de România.
(Ați avut consultări cu alte grupuri parlamentare privind acea intenție de revocare a domnului Dragnea?)
Cu siguranță! Suntem în discuții. Deocamdată am depus un proiect de modificare a regulamentului. De asemenea suntem în pregătirea unui alt proiect în cazul în care modificarea regulamentului nu va fi adoptată.
(V-aș întreba despre situația negocierilor cu celelalte partide pentru acea moțiune de cenzură pe care vreți la un moment dat să o depuneți )
Suntem în discuții în continuare. Când vom avea elemente suficiente pentru a iniția demersul o vom face.
(Nu v-ați depus dosarul în cursa internă pentru alegerile europarlamentare?)
S-a încheiat procesul de depunere al candidaților. S-au înscris 49 de candidați. Pe lângă candidații care sunt cunoscuți mai demult, respectiv domnul Antonescu, domnul Blaga, și-a depus candidatura Mircea Hava, de asemenea și-au depus candidatura Siegfried Mureșan, Daniel Buda, Dan Motreanu, Falcă și o mulțime de alți candidați. Contează experiența politică administrativă, experiența în relații internaționale, calitatea proiectului depus. Este o procedură extrem de obiectivă.
(Dv. veți candida?)
Când voi lua o decizie privitoare la acest subiect o voi face publică, iar cel mai simplu mod va fi acela de a vă prezenta în urma votului din BPN care este lista candidaților Partidului Național Liberal la Parlamentul European.
(Dacă ați fi dorit să candidați bănuiesc ca ați fi respectat regulile propriului partid)
Există hotărârea Consiliului Național , există o prevedere, un articol care ii permite președintelui partidului acest lucru, dar nu cred că există vreo îndoială în privința capacității mele de a respecta criteriile impuse tuturor colegilor de a ocupa o poziție pe listă.
(Aveți doritori pentru a candida pentru alegerile europarlamentare din rândul unor primari extrem de cunoscuți care sunt apreciați pentru ceea ce au făcut în localitățile pe care le conduc. Este benefic pentru PNL să renunțe la mandatul de primar dacă vor fi aleși?)
Cu siguranță prezența lor pe listă va fi un avantaj pentru Partidul Național Liberal. Vom avea grijă ca în acele localități unde vor fi candidați care ocupă actualmente poziția de primar să susținem cel mai bun candidat care să continue proiectele primarilor care vor fi aleși.
luni, 30 ianuarie 2017
Conu Tăriceanu față'n față cu Reacțiunea.
Este mai bine să citesc ce spune inculpatul Tăriceanu după ce citesc ce spune infractorul Liviu Dragnea. Nu de alta, dar am o satisfacție deosebită să văd cum se contrazice unul pe altul și amândoi guvernarea. În concluzie, este ca la balamuc. Oamenii ăștia ar fi trebuit să fie protejați de Justiție prin trimiterea la un ospiciu. Să nu mai producă rău altora și astfel să prevină producerea unui rău asupra lor.
În esență, este vorba despre minciunile aruncate în media de „marele șmecher” de Teleorman (pădurea nebună, spune o legendă). El, infractorul Liviu Dragnea, nu știe nimic despre OUG-urile promovate de Florin Iordache, pus ministru al Justiției probabil cu scopul de a le promva (fiind, vor lui Iordache, inițiativele lui legislative).
Conu Tăriceanu, vine și ne spune altceva: „Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că PSD și ALDE "au subestimat reacția sistemului" propunând ordonanțele privind grațierea și modificarea Codurilor penale”. Agerpres, concluzie la știre.
Hait ! Ce avem noi aici ? O acțiune cu premeditare ! Prin declarațiile lui, Tăriceanu devoalează șmecheria cu OUG-urile.
Ia să călătorim puțin în trecutul nostru și să vedem ce declarații s-au făcut.
Infractorul Liviu Dragnea declară cu tupeu în fața jurnaliștilor că nu știe ce este cu ordonanțele. Unii jurnaliști mai curioși descoperă că la secretariatul infractorului, o cucoană a modificat ordonanța cu grațierea în calculatorul de lângă biroul infractorului Dragnea.
Ca să scape „jupânul, șăful” de jurnaliști, conu Florin Iordache declară nazal că OUG-urile sunt inițiativele lui legislative și ajungând ministru al Justiției vrea să le promoveze din această nou demnitate. Infractorul Dragnea nu știe nimic, săracul. Este victima suspiciunilor presei, ce naiba.
Vine Tăriceanu acum și răstoarnă situația. Declară presei (oare de ce nu văd știrea așa la ceilalți ?!), legat de ordonanțe și de tevatura publică:
Este evident că în prostia lui, conu Tăriceanu nu înțelege că ne face un bine și confirmă astfel că aceste OUG-uri au un rol eminamente politic: să le albească lor dosarele și să pregătească o administrare a țării pe bază de abuzuri în serviciu așa cum le place lor. Nu supra-aglomerația din penitenciare este problema. Apărând împreună, cele două OUG-uri confirmă scopul diferit de intenția declarată. Spălarea de dosare penale a lor și a membrilor celor două partide ba, mai mult, schimbarea unui anume mod de a face administrație. Introducerea unei limite financiare înalte - de 200.000 lei -, în cazul abuzului în serviciu dar și proceduri aproape imposibil de îndeplinit pentru începerea unui proces penal, el și infractorul Dragnea au pregătit terenul pentru ca administrațiile publice locale să poate să facă ce vor mușchii lor, exemplul urmând a fi preluat și de administrațiile publice centrale. Nu mai spun de Firea de la București care deja a rupt unele contracte pe bucățele, de 30.000 euro - iar asta înseamnă că aceste modificări legislative au fost bine clocite din timp.
Mai are o temă pe care o tot promovează. Legitimitatea lor ca urmare a câștigării alegerilor. Cine urmărește Antena 3 și România Tv va observa cu ușurință că despre această legitimitate se vorbește cu insistență. Dacă nu vorbește moderatorul, apare pe bandă. Dispare de pe bandă, se referă la ea moderatorul. În spațiul de comunicare al internauților, aceeași temă este dezvoltată cu insistență. Susținătorii PSD și ALDE se consideră „insultați” pentru că nu este respectat votul dat actualei puteri. Este evident că aici suntem în fața unei acțiuni bine gândite.
În timp ce PSD și ALDE tot cer respectarea legitimității lor, atacă golănește legitimitatea Președintelui Iohannis. Nu îi mai recunosc legitimitatea obținută prin alegerile prezidențiale. Ba, inculpatul Tăriceanu afirmă cu tupeu că Iohannis își apără mandatul ! Auzi impertinență la Iohannis ! Să își apere mandatul !
Păi, ce facem cu legitimitatea rezultată din alegeri ? Pentru unii este mumă iar pentru alții este ciumă ? Băi panaramelor ! Ia, capul la fund pentru că s-a văzut că legitimitatea voastră este foarte, foarte șchioapă.
Între timp, construcția bugetului este nu dificilă, este extraordinar de dificilă pentru că infractorul Liviu Dragnea și PSD-ul lui nu aveau nici un proiect de buget făcut. Au mințit. Cum fac de obicei. Resursele sănătoase ale bugetului se duc pe pomenile electorale iar acolo unde aceste resurse ar trebui să existe și să dea „sănătate” sistemelor statului au fost băgate „credite”. Adică împrumuturi care urmează să fie angajate. Cred că este cel mai idiot buget construit de vreun guvern în România.
Marea guvernare PSD-ALDE este în curul gol. La fel cum este de goală și cutia craniană a celor care sunt băgați în față să reprezinte nedemna putere politică.

Cred că ar fi trebuit în prealabil o anumită pregătire în sens comunicațional. E un deficit pe care, eu, coparticipant în această coaliție, mi-l asum. E adevărat că nu am anticipat ceea ce a urmat: descinderea președintelui la ședința de guvern, manifestația de stradă, președintele care se duce în mijlocul participanților să-i ațâțe și continuarea acestui război. Probabil că am subestimat reacția sistemului. Deranjul e foarte mare după cum se vedeAvem o declarație plină de conținut. OUG-urile au un „prealabil” (oho !), el își asumă deficitul comunicațional (de ce ? Pentru că scoaterea lor la MOf era o urgență, bre !), nu au anticipat amploarea reacțiilor (Hopa ! Au avut anticipări dar nu au crezut că vor fi reacții atât de ample !).
Este evident că în prostia lui, conu Tăriceanu nu înțelege că ne face un bine și confirmă astfel că aceste OUG-uri au un rol eminamente politic: să le albească lor dosarele și să pregătească o administrare a țării pe bază de abuzuri în serviciu așa cum le place lor. Nu supra-aglomerația din penitenciare este problema. Apărând împreună, cele două OUG-uri confirmă scopul diferit de intenția declarată. Spălarea de dosare penale a lor și a membrilor celor două partide ba, mai mult, schimbarea unui anume mod de a face administrație. Introducerea unei limite financiare înalte - de 200.000 lei -, în cazul abuzului în serviciu dar și proceduri aproape imposibil de îndeplinit pentru începerea unui proces penal, el și infractorul Dragnea au pregătit terenul pentru ca administrațiile publice locale să poate să facă ce vor mușchii lor, exemplul urmând a fi preluat și de administrațiile publice centrale. Nu mai spun de Firea de la București care deja a rupt unele contracte pe bucățele, de 30.000 euro - iar asta înseamnă că aceste modificări legislative au fost bine clocite din timp.
Mai are o temă pe care o tot promovează. Legitimitatea lor ca urmare a câștigării alegerilor. Cine urmărește Antena 3 și România Tv va observa cu ușurință că despre această legitimitate se vorbește cu insistență. Dacă nu vorbește moderatorul, apare pe bandă. Dispare de pe bandă, se referă la ea moderatorul. În spațiul de comunicare al internauților, aceeași temă este dezvoltată cu insistență. Susținătorii PSD și ALDE se consideră „insultați” pentru că nu este respectat votul dat actualei puteri. Este evident că aici suntem în fața unei acțiuni bine gândite.
În timp ce PSD și ALDE tot cer respectarea legitimității lor, atacă golănește legitimitatea Președintelui Iohannis. Nu îi mai recunosc legitimitatea obținută prin alegerile prezidențiale. Ba, inculpatul Tăriceanu afirmă cu tupeu că Iohannis își apără mandatul ! Auzi impertinență la Iohannis ! Să își apere mandatul !
Păi, ce facem cu legitimitatea rezultată din alegeri ? Pentru unii este mumă iar pentru alții este ciumă ? Băi panaramelor ! Ia, capul la fund pentru că s-a văzut că legitimitatea voastră este foarte, foarte șchioapă.
Între timp, construcția bugetului este nu dificilă, este extraordinar de dificilă pentru că infractorul Liviu Dragnea și PSD-ul lui nu aveau nici un proiect de buget făcut. Au mințit. Cum fac de obicei. Resursele sănătoase ale bugetului se duc pe pomenile electorale iar acolo unde aceste resurse ar trebui să existe și să dea „sănătate” sistemelor statului au fost băgate „credite”. Adică împrumuturi care urmează să fie angajate. Cred că este cel mai idiot buget construit de vreun guvern în România.
Marea guvernare PSD-ALDE este în curul gol. La fel cum este de goală și cutia craniană a celor care sunt băgați în față să reprezinte nedemna putere politică.
duminică, 22 ianuarie 2017
Ce mușchii mei ! Eu când vreau să grațiez, grațiez ! Să vă intre bine'n cap !
Grațierea promisă de PSD și ALDE are puternice susțineri literar-politice, jurnalistice și chiar juridice. Totul este posibil. Ba, de ce nu, este posibil ca o parte a liberalilor să treacă de partea PSD și ALDE când este vorba să critice pe Președintele Klaus Iohannis pentru „neînțelegerea” de care dă dovadă cu privire la „actul social al grațierii”, al „clemenței” pe care un guvern o poate avea față de „oropsiții soartei” care au ajuns în detenție sau care condamnați fiind, nu au mai ajuns în detenție pentru că au primit o condamnare cu suspendare.
Pentru că, de bună seamă, condamnarea oamenilor pentru infracțiunile comise este un lucru rău, iar infracțiunile sunt în mod abuziv prevăzute în legile penale, este un abuz al guvernărilor care fac politicile penale și, de aici, este nevoie să pricepem cu toții că fiecare guvern poate avea propriile politici penale. Normal că aceste teorii, susținute de unii oameni politici de culori diferite, au mari șanse să ducă România la balamuc. Pentru că putem ajunge la situația în care un guvern vine la guvernare și își începe administrarea țării cu o grațiere colectivă, eliminarea unor infracțiuni din legile penale, scăderea severă a pedepselor pentru abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, actul de corupție pentru ca în alt an să mai vină cu o grațiere astfel încât la sfârșitul guvernării să aibă noii candidați pentru Parlament și Guvern cu dosarele curate, liberi ca pasărea cerului. Alt guvern va veni cu o întărire a politicii penale, cu o înăsprire a pedepselor pentru infracțiunile comise, cu introducerea unor noi fapte și acte „în colecția” penală și uite așa, de la o guvernare la alta, Justiția se va face că judecă iar guvernarea „milostivă” va scăpa autorii și complicii de pedeapsa penală. Până la urmă se va ajunge la concluzia că nu mai avem nevoie de Justiție. La ce mai este bună Justiția dacă scopul final al sancționării celor care comit infracțiuni nu mai este atins ?
Nu vom mai avea nevoie nici de procurori, pentru că în sistemul penal ei sunt reprezentanții intereselor generale ale societății, așa cum spune Constituția ! Din moment ce oricare guvern vine și modifică conținutul interesului general al societății, procurorii ajung să muncească ani și ani de zile degeaba la instrumentarea cauzelor penale și trimiterea în fața instanței de judecată a infractorilor. Munca lor este anulată de grațierile și amnistiile promovate de guverne. Iar aceste acte de clemență guvernamentale sunt, de fapt, sancțiuni la adresa procurorilor care au finalizat dosarele penale și a judecătorilor care au judecat și au pronunțat sentințe.
Am citit, la Agerpres, părerea infractorului Adrian Năstase (este un infractor până la reabilitare. Cum nu știu să fi fost reabilitat, rămâne infractor !).
În esență, infractorul Adrian Năstase declară că guvernul are dreptul să își facă propria „politică penală” și susține un fel de program „a doua șansă”, la fel ca Traian Băsescu !
Teoria ca teoria, practica însă ne omoară. Ce observ eu, din toată informația pusă la dispoziție de Agerpres, este că Adrian Năstase vine, pe blog, dar este ca și cum ar făcut o declarație de presă, și îi face Guvernului Grindeanu motivarea pentru promovarea celor două ordonanțe buclucașe. Mare lucru dacă Năstase nu este pe undeva prin „spatele” acestor două ordonanțe ! Măcar așa, ca unul care știe să formuleze niște motivații cât de cât juridice.
Asta nu înseamnă că dacă le spune el sunt și valabile. Până la necesitatea unor astfel de abordări și mai ales la utilitatea lor este cale lungă. Năstase face „gargară cu pioneze”. Mai exact face un fel de filosofie a dreptului, cele afirmate de el nefiind incluse în normele penale ! Prinde la cei care nu au suficiente cunoștințe juridice și care nu au citit, de exemplu, Constituția și, de ce nu, Codul penal în partea de expunere a principiilor sau chiar în partea specială.
Scopul legii penale - ca termen juridic -, este de a apăra, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.
Ca atare, sancționarea infracțiunilor este o măsură de apărare a societății împotriva celor care prin intermediul infracțiunilor pun în pericol țara, atributele ei, persoana cu drepturile și libertățile acesteia, proprietatea și ordinea de drept. Având în vedere scopul, orice gargară cu pioneze care justifică „clemența” executivului este, de fapt, o încurajare la comiterea de agresiuni împotriva valorilor apărate prin legea penală. De aceea există în Constituție art. 131 - Ministerul Public. Nu de altceva.
Nu se putea să nu dau peste Rodica Stănoiu ! Cred că era imposibil să nu apară în această conjunctură. După cum s-a exprimat la Realitatea Tv, de care a fost contactată, am și aici o bănuială. Nu de alta, dar când face ferm afirmația „Guvernul sunt eu și eu hotărăsc. Actul de clemență ține de politica penală, grațierea colectivă, nu cea individuală”, încep să înțeleg de unde vine fermitatea noii puteri politice PSD și ALDE de a susține, în contra opinie Președintelui Iohannis, a juriștilor magistrați, a populației dreptul lor de a grația și de a modifica legile penale.
Rodica Stănoiu dă ajutor infractorului Dragnea pentru a merge mai departe cu abuzul politic și legislativ prin afirmații care discreditează rolul procurorilor și capacitatea lor de a avea un punct de vedere cu privire la grațiere sau legile penale.
„Parchetul este foarte supărat că nu este consultat, dar la ce să ne așteptăm din partea celor care îi trimit acolo (pe arestați, pe condamnați ...), unde ei nu au intrat niciodată și când ajung acolo descoperă iadul din penitenciare ... tocmai ei să spună „da” unui act de clemență”.
Teoreticiana în drept (specialist în criminalistică !), care ajunsă ministru al justiției și-a „tras” un act normativ care îi conferea calitatea de magistrat (pentru a beneficia de o pensie pe măsură !), fără a fi avut această calitate vreodată, normal că vine și sprijină „șmecheriile” juridice. Având și multă cultură, recomandă celor care nu sunt de acord cu grațierea, doar celor care au mai citit la viața lor, să citească piesa „Neguțătorul din Verona” de Shakespeare, în special actul IV. Emoționant ! Bine, mai recomandă colegilor din lumea juridică să mai citească și din Filosofia penală, nu doar din codurile penale. Numai că Rodica Stănoiu o ia puțin razna.
Chiar dacă nu vrea să vorbească despre codurile penale pentru că le consideră proaste, la fel ca Adrian Năstase care le consideră o prelungire a Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Rodica Stănoiu invită, practic, juriștii, în special magistrații dar și practicienii dreptului cum ar fi avocații să pună sub semnul îndoielii normele penale chiar când este vorba despre aplicarea lor ! Cucoană ! Filosofia penală, filosofia juridică, sunt folosite la construirea codurilor penale, de exemplu, așa cum fiecare jurist care construiește un act normativ ține cont de aceste filosofii, întreabă ce orientare politică are viitoarea lege, pentru că filosofia pe care societatea o acceptă va defini standardul de viață al acesteia. Acum avem o filosofie penală: lupta cu infracționalitatea, în special cu faptele de corupție, pentru a contura un stat de drept funcțional. Poate pricepi, poate nu, dar este problema ta.
Intervențiile celor doi „corifei” în ale științei dreptului, criminalista Rodica Stănoiu și criminologul Adrian Năstase (pe undeva am citit, demult, că tânărul Năstase, absolvent de drept, a lucrat la Institutul de studii juridice fie la secția criminalistică în care era Stănoiu, fie la secția de criminologie) este pentru a da curaj grupării infracționale PSD-ALDE să se țină tari în fața opoziției lui Iohannis dar și a populației și să își exercite „dreptul” de a face ce vrea mușchii lor cu legile penale și să dea grațierea aia odată. Eu știu, grațierea aia cui naiba mai folosește ? Știu ei și asta este important.
Ce m-a șocat pe mine (recunosc, nu prea mult !) a fost să văd că la celebra Antena 3 un liberal critică pe Președintele Iohannis și afirmă că legea grațierii trebuie convenită între PSD și PNL ! Șocant ! Ceilalți invitați aveau o poziție pro Guvern normală. Lingăi și slugi. Dar un liberal ? Un parlamentar liberal care să susțină o idee chiar împotriva deciziei partidului, mai rar. Dar ce știu eu ? Poate este un PSD-ist mascat.
Astăzi au fost iar proteste în țară. La București s-a alăturat și Președintele Klaus Iohannis. Aflând lumea, rândurile protestatarilor au sporit. Faptul că Președintele Iohannis a ales să se alăture protestului le-a dat încredere celor care vor un stat de drept că pot învinge hidra comunistă care a ajuns la putere.
Să nu uit. O colegă afirmă, răspicat, că PSD este de fapt un partid conservator, nu social-democrat. Are de „conservat” avantajele la care înaintașii PSD au ajuns în societatea comunistă !

Într-un cuvânt, să avem mintea mai deschisă și să încercăm să înțelegem rolul prevenirii și pe cel al reinserției sociale, ca faze anterioare și ulterioare pedepsei. Un astfel de program s-ar putea numi 'Programul a doua șansă", afirmă Năstase, în postarea pe blog."Așa cum noul guvern a definit propria sa politică în domeniul salarizării, sau în cel al fiscalității sau..., tot așa ar trebui definită și pusă în aplicare o politică distinctă în domeniul politicii penale", a adăugat Năstase.

miercuri, 18 ianuarie 2017
Moș Tăgârță se'nvârte'n vorbe, ca ceva într-o căldare.
Păi se putea să nu iasă pe scena publică moș Tărgârță ? Nu se putea. Fiindu-i stăpânul plecat la pupat condurul împărătesc la americani, moș Tăgârță a simțit, puternic, imensa responsabilitate de a apăra „nobilele” idealuri ale infractorilor de pretutindeni.
Astăzi a cuvânta moș Tărgârță de două ori. Adânc. Sfătos. Doctrinar.
Prima lui intervenție a scos în evidență „abuzul” Președintelui Iohannis care s-a dus, pe nepusă masă, la ședința Guvernului și a impus alte decizii deși, cum explică moș Tăgârță, decizia este doar a Guvernului ! Infamie ! Încă o bilă neagră la adresa „cotropitorului străin” de la Palatul Cotroceni. Mai grav, proiectele de acte normative nu se încadrează, după mintea puțină a lui moș Tăgârță, în cele trei domenii în care o vizită a Președintelui țării la Guvern se justifică: politica externă, ordinea publică și apărare.
Măi Tăricene, degeaba ai îmbătrânit ! Tot prost ai rămas. Ordinea publică cuprinde, de nu ți-a spus cineva, ansamblul normelor care stabilesc modul de funcționare al statului de drept. Iar normele odată stabilite, sunt executate de Guvern, nu interpretate și nici modificate. Iar onor Guvernul la care Președintele a fost în vizită tocmai urma să dea drumul în stradă unui număr de aproape 2.500 de infractori, unii condamnați de foarte curând, abia băgați pa pușcărie, pentru acte și fapte cu un grad de pericol social ridicat, dovada fiind pedeapsa cu privarea de libertate, executarea pedepsei fiind stabilită în penitenciar. Peste cei aproape sau peste 2.500 de infractori urmau să fie grațiați și toți infractorii care au primit pedepse cu suspendarea executării lor în penitenciar.
Moș Tăgârță nu se lasă. Cineva, un apropiat probabil, tot vreunul care a îmbătrânit degeaba, i-a șoptit că instituția grațierii era folosită și în antichitate ! Vai ! Dar ce adânc gândește Tăriceanu !
Ieșirile de astăzi ale lui Tăriceanu au confirmat faptul că individul este dus rău cu pluta. Vorbește gura fără el. Alături are pe Vosganian care simte că procurorii nu vor să îl lase scăpat de mânăriile din 2007, când a băgat bani cu toptanul în buzunarele lui Ion Nicolae, cel cu combinatele chimice. Iar intervenția de astăzi a lui Iohannis la Guvern tocmai a blocat OUG-ul care „îmbunătățea” începerea urmăririi penale condiționând-o de plângerea prealabilă, ba chiar mai mult, denunțul făcut după trecerea unei perioade de 6 luni de la săvârșirea faptei nu mai este luat în considerare iar persoana vinovată nu mai poate fi pedepsită potrivit legii.
Chiar Tăriceanu are un interes major. Să ne amintim de procesul lui Bogdan Olteanu în care Vântu reclamă că a dat mită 2 milioane de dolari din care 1 milion a ajuns la Tăriceanu. Ei bine, denunțul în acest dosar devine apă de ploaie dacă modificarea legii penale are loc după cum au moșmodit Nicolicea, Șerban, Iordache și alte hahalere.

DNA clarifică intențiile din interiorul OUG-urilor pe care Guvernul Grindeanu trebuia să le adopte !
DNA dă un comunicat în care clarifică pentru toți cei interesați care sunt interesele din proiectele normative care urmau să fie adoptate prin Ordonanțe de urgență. Acum au rămas doar ca proiecte de legi care urmează să fie aprobate în Parlament unde autorii, cei din PSD și ALDE au o majoritate confortabilă. Nu este trecut timpul nici pentru emiterea unor ordonanțe de urgență ! Guvernul Grindeanu este dispus la acest act oricând, mai ales că cele două inițiative legislative îl spală pe infractorul Dragnea de executarea unei pedepse și îi închide dosarul penal ajuns la faza de judecată.
18 ianuarie 2017
Nr. 36/VIII/3
COMUNICAT
Cu referire la proiectele de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și pentru grațierea unor pedepse, prin intermediul a două ordonanțe de urgență ale Guvernului, Direcția Națională Anticorupție consideră că modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată.
Legislația penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societății de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârșit infracțiuni și drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate ori aflate în executarea pedepselor aplicate , însă modificările propuse ar altera acest echilibru.
La o primă analiză a proiectelor amintite, facem următoarele precizări:
MODIFICĂRI COD PENAL ȘI COD PROCEDURĂ PENALĂ
1. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu:
- Se dezincriminează faptele de abuz în serviciu care provoacă o pagubă mai mică de 200.000 lei. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.
De asemenea, prin fracționarea unor achiziții publice în mai multe contracte cu valoare sub limita de 200.000 lei împiedică tragerea la răspundere penală pentru un eventual abuz în serviciu. Totodată, faptele săvârșite în materia achizițiilor directe, al căror prag este de 30.000 euro, ar rămâne în afara răspunderii penale.
- Limitele de pedeapsă se reduc foarte mult: de la 2-7 ani la 6 luni - 3 ani, fără a se preciza care este justificarea acestor modificări.
Pedeapsa scade nejustificat de mult, scăzând în consecință și termenul de prescripție la 5 ani.
- Sintagma „îndeplinește un act contrar legii” nu clarifică în niciun fel problemele apărute după decizia Curții Constituționale a României nr.405/2016, și va ridica aceleași probleme de interpretare ca și până acum.
- Se dezincriminează faptele care cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, dacă nu se produce o pagubă materială, fiind plasate astfel în afara ilicitului penal numeroase fapte periculoase.
Spre exemplu, se dezincriminează în parte faptele ce constituie obiectul dosarului care vizează nepunerea în funcțiune a barocamerei de la unitatea de arși a unui spital și în care s-a produs vătămarea intereselor legale ale unor persoane prin imposibilitatea tratării victimelor dezastrului de la „Colectiv”.
- Sintagma „în exercitarea atribuțiilor de serviciu” e înlocuită cu „în exercitarea serviciului”. Această modificare poate constitui o problema deoarece se poate interpreta că vizează doar fapte săvârșite în timpul programului de lucru.
- Plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ca modalitate de declanșare a procesului penal, este total nepotrivită; în felul acesta, multe situații care ar trebui investigate ar putea rămâne în afara controlului justiției. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui sa formuleze plângere împotriva propriei persoane. În plus, se deschide posibilitatea retragerii plângerii prealabile, cu consecințele de rigoare.
Plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei – spre exemplu, controalele Curții de Conturi care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.
Aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile și se aplică inclusiv cauzelor în curs, astfel încât toate dosarele aflate pe rolul instanțelor având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.
2. În ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese:
- Proiectul nu lămurește sintagma „raporturi comerciale”, cum a decis Curtea Constituțională, ci elimină cu totul societățile comerciale din textul de lege. Consecința este aceea că, un funcționar va putea acorda nestingherit foloase societăților comerciale față de care acesta are sau a avut un interes.
Mai mult, Curtea Constituțională remarcase doar lipsa de previzibilitate a dispozițiilor legale și nicidecum faptul că nu s-ar justifica incriminarea acestor categorii de fapte.
3. În ceea ce privește modificările cu privire la instituția „denunțătorului”:
- modificările propuse vor îngreuna extrem de mult descoperirea faptelor de corupție săvârșite anterior lunii iulie a anului 2016, ceea ce echivalează cu o dezincriminare de facto a acestor fapte;
- În nota de fundamentare și în expunerea de motive nu e indicat nici un argument care să justifice o asemenea modificare.
- În legislația română, cauza de nepedepsire a denunțătorului pentru infracțiunile de corupție e o instituție tradițională, în vigoare în mod neîntrerupt din 1936. Întrebarea firească este: ce s-a schimbat între timp? De ce vrea Statul român sa renunțe la un instrument care s-a dovedit eficient?
În foarte puține cauze, denunțătorii anunță organele de urmărire penală imediat după consumarea infracțiunii, deoarece la acel moment sunt mulțumiți de folosul primit în schimb.
Din practică, s-a constatat că, denunțurile se înregistrează când apar neînțelegeri între participanții la infracțiune sau când aceștia doresc să profite de cauze de reducere a pedepselor. Nu se explică rațiunea pentru care se dorește protejarea celor care au luat mită si garantarea faptului că, după trecerea a 6 luni nu mai pot fi trași la răspundere.
PROIECT GRAȚIEREA UNOR PEDEPSE
1. Remarcăm faptul că, între infracțiunile grațiate se regăsesc abuzul în serviciu (sub toate formele sale) și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție.
2. În cazul evaziunii fiscale, sunt excluse de la grațiere doar cele mai simple forme de evaziune. Cele cu adevărat grave (art. 9 din L. 241/2005) sunt grațiate în totalitate, ceea ce va avea un efect negativ pentru investigarea faptelor de corupție, pentru că multe persoane cercetate pentru infracțiuni de evaziune fiscală recunosc că banii erau, de fapt, pentru o mită. Dacă aceste persoane știu că nu vor mai fi trase la răspundere pentru evaziune fiscală, nu au nici un motiv să denunțe mita.
3. Toate persoanele condamnate care au peste 60 de ani sau un copil mai mic de 5 ani în întreținere vor fi grațiate pentru jumătate de pedeapsă, indiferent de gravitatea faptei săvârșite (lista infracțiunilor excluse de la grațiere privește doar grațierea totală, nu și grațierea a jumătate din pedeapsă).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Abonați-vă la:
Postări (Atom)