Ieri s-a încheiat o etapă. Pas cu pas. Eu îi pun punct. De azi se desfășoară alta. Tot la pas.

Peste niște zile ajungem la împlinirea unui an de când societatea civilă și PNL l-au impus pe Klaus Iohannis ca Președinte al României în competiția aceleiași societăți civile și a PNL cu sistemul politic construit de PSD.

Adrian Năstase care a lăudat „inteligența” lui Ponta care a demisionat din funcția de prim-ministru a constatat, mai apoi, că situația PSD începe să devină dramatică. Cu un an în urmă, PSD avea Guvernul, Parlamentul și era pe cale să cucerească și Președinția. A pierdut Președinția, acum a pierdut Guvernul și sunt destule șanse să piardă și Parlamentul. Nu pot să nu îi dau dreptate.

Ca orice militar care se respectă, voi face o caracterizare a situației câmpului de luptă și a „inamicului”. Sunt obligat să folosesc termenul „inamic” pentru că anumite forțe politice se comportă cu mine și grupul din care fac parte ca un inamic.

România, câmpul luptei, se schimbă dramatic. Până și terenul este altul. Elementele principale de relief au rămas la locul lor, elementele de planimetrie (cele pe care le punem sau le păstrăm pe teren) sunt însă altele. România s-a schimbat, s-a dezvoltat. Terenurile agricole sunt cultivate, sunt industrii agroalimentare care participă la formarea unui alt tip de om, un om implicat în viața societății pentru că își dorește ca produsele lui să fie cumpărate și apreciate de societate iar el să aibă cu ce trăi. El și familia lui. Economia s-a schimbat și ea. La fel ca în agricultură a crescut numărul persoanelor calificate și foarte calificate. Sunt alte industrii, cu alte cerințe privind calificarea personalului, cu alte tehnologii. Sunt persoane cu altă mentalitate. Sunt persoane cu altă vârstă. Sunt persoane care resimt „chingile” ideologice ale societății noastre nu prea mult schimbate față de cele din 1990. Industria serviciilor a performat enorm. Aici sunt cele mai mari transformări sociale. Aici sunt cei mai mulți oameni evoluați, sunt oameni ai timpului lor. Alt timp față de cel al partidelor politice în care persoanele în vârstă domină.

Constituția actuală nu mai este suficientă. Imperfecțiunile ei au devenit vizibile. Românii nu mai vor imunitate pentru parlamentari, membrii guvernului, Președintele României etc. Românii vor transparență. Cei pe care îi numesc „inamici” nu vor ca schimbarea să se producă. Le este teamă. Nu sunt pregătiți, în primul rând mental, pentru transparență. „Inamicul” simte că nu mai poate dispune după cum vrea el de resursele țării. Nu mai poate veni cu „oportunitatea deciziei politice” - cum perorează senil Călin Popescu Tăriceanu și alții de prin PSD -, nu mai poate veni cu modelele vechi de conducere - cel ajuns șef este de fapt un fel de feudal, ceilalți fiind doar slugi, cazul abuzurilor comise de Gabriel Oprea devenind o emblemă a mentalității feudale în administrația publică.

Inamicul este în derută. Este un termen corect. La primele întrevederi ale politicului cu Președintele Iohannis s-a deslușit repede că există o stare de derută. Partidele, cele responsabile, au venit cu teamă. Nu au știut ce va face Iohannis. Nici unul. Au venit să tatoneze. Nu și-au luat angajamente. Se pare că singurul care s-a arătat demn de epocile trecute este ALDE, în frunte cu Tăriceanu și Constantin. S-au oferit să preia conducerea administrativă pe motiv de „responsabilitate” politică. O mentalitate primitivă pe un model depășit. Lângă Tăriceanu îl pot pune fără să greșesc pe Traian Băsescu. O surpriză a fost Liviu Dragnea. Nu s-a repezit deși are încă intenția de a face o propunere proprie însă cu nuanța „tehnocrată”. Este altceva decât obtuzitatea unui Băsescu sau Tăriceanu.

După discuțiile avute cu actorii politici și acei membri ai societății civile aleși de secretariatul Administrației Prezidențiale (nu văd nimic rău în asta !), Președintele Iohannis a pus paie pe foc. Nu multe însă de mare calitate, o calitate care reiese din capacitatea acestora de a arde încet cu temperatură ridicată. Un calup din discursul lui are inclusă direcția de viitor (aici):

„Mă voi referi prima dată la această ultimă întâlnire, care mie mi s-a părut una foarte bună. A fost foarte bună, oameni care au venit cu idei foarte bune, concepte gândite, abordări care pentru mine în această etapă sunt de un real folos. Voi prelua bună parte din aceste idei şi le voi duce înspre partidele politice. A fost evident, în discuţia cu reprezentanţii societăţii civile şi ai pieţei că aşteptările sunt multiple şi cu siguranţă toate sunt îndreptăţite, dar în această etapă putem să constatăm, am putut eu să constat încă o dată în plus că nu este nevoie de o simplă schimbare de Guvern. Este nevoie de o schimbare complexă în politica românească. Toţi, dar absolut toţi, aşteaptă să vină în faţă politicieni noi, politicieni care nu au avut nimic de-a face cu corupţia, care nu au fost urmăriţi penal, care nu au făcut afaceri dubioase, aceste lucruri sunt clare şi pot să vă spun că aceste lucruri au fost bine înţelese şi de liderii politici cu care m-am întâlnit în aceste zile”.

O primă observație. Ideile preluate de Klaus Iohannis de la societatea civilă plus ideile lui, expuse în campania electorală din 2014 vor fi puse pe masa fiecărei formațiuni politice. Ca repere. Partidele politice își vor contura proiectele în funcție de acestea, în caz contrar nu vor avea acceptul Președintelui țării. Situația asta poate duce la o confruntare între societatea civilă susținută de Președintele Klaus Iohannis - mai bine spus majoritatea ei - și partidele politice care nu vor să se reformeze și să își reformeze politicile. Situația este de așa natură încât permite Președintelui Klaus Iohannis „să facă cărțile”. Să împartă „dreptatea”. Are și „pâinea și cuțitul”. Orice încercare a unui partid politic de a forța nota și a încerca să impună altceva se va întoarce ca un bumerang împotriva acestuia. Poate nu imediat însă într-o plajă de timp foarte scurtă. Numai cine nu are mintea la el își poate închipui că nu este așa.

Înainte dar și în discursul la care mă refer, Klaus Iohannis a încurajat oamenii să iasă în stradă și să se manifeste. Este foarte important acest lucru. Mai mult, a declarat că se va duce să vorbească cu manifestanții. În mod sigur că va merge în Piața Universității însă nu este exclus să apară și între manifestanții din alte localități. Toți manifestanții trebuie tratați egal. Menținerea manifestărilor împotriva corupției, a administrației publice centrale și locale ineficiente și abuzive sunt utile proiectului lui Klaus Iohannis a forțare a clasei politice să se reformeze. În fapt, Klaus Iohannis vrea să dezvolte populației spiritul civic. Vrea ca populația să nu mai stea în expectativă și să participe prin formele prevăzute de Constituție la viața politică. Manifestațiile împotriva politicilor greșite, abuzive, corupte sunt forme populare de participare la viața politică a țării. Mulți au uitat, dacă au știut, alții nu cunosc pentru că nu i-a interesat să cunoască însă în preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului este recunoscut protestul popular împotriva proastei sau a abuzivei guvernări. Protestele din aceste zile se încadrează perfect în acest concept. Iar Klaus Iohannis îndeamnă populația către această formă de protest pentru că administrația publică centrală și locală este prizoniera proastei guvernări, a corupției, a abuzurilor de orice fel.

Klaus Iohannis a precizat și altceva. Societatea civilă nu mai vrea politicieni corupți, cercetați pentru fapte penale, care au făcut afaceri dubioase. Partidele politice au o mare problemă. În fruntea lor sunt astfel de persoane. Nu toate persoanele din fruntea partidelor sunt cu astfel de probleme însă acestea există. Sunt sigur că Președintele Iohannis va fi foarte meticulos în materie. Să nu uităm că are dreptul să aleagă persoana pe care o va desemna ca prim-ministru. Chiar dacă va desemna o persoană care are în spate o majoritate parlamentară, el va putea să aibă obiecții pe care le va prezenta publicului. Partidele care nu vor ține seama de această „recomandare” a Președintelui vor avea de înfruntat nu doar alte partide politice în Parlament ci chiar pe proprii membri sau susținători.

Alegerea unui tehnocrat și a unui guvern de tehnocrați pe un program comun al principalelor partide din Parlament are, pe termen scurt, un beneficiu pentru partide. Au timp să își facă „curățenie” în propria ogradă. La alegerile care vin cu pași grăbiți de anul viitor se vor prezenta publicului cu alte personalități.

Timpul rămas la dispoziție pentru un program politic de guvernare este prea scurt. Pe de altă parte, PSD nu mai poate continua cu lauda de sine privind guvernarea Ponta. Sunt rezultate care deși ar părea mari realizări sunt de fapt mari eșecuri. Ele se adresează viitorului pe considerente aleatorii. Toate au în vedere verbul „a face” însă nu au o marjă suficientă de manevră. Este suficient ca un indicator să o ia razna, cum s-a întâmplat în 2008, pentru ca tot eșafodajul să pice. Succesul și criza sunt strâns legate. Va fi „pace”, se ajunge la succes. Va fi „război”, se va ajunge la eșec. Partea cea mai proastă este că eșecul va fi contabilizat și suportat de populație. Ponta și ai lui vor perora tâmp că ei au vrut dar soarta crudă nu și nu. Un guvern tehnocrat va avea puterea să corecteze tâmpeniile pontiste și să repună țara pe un drum care nu mai este așa de periculos. După alegerile parlamentare, partidul care va câștiga va avea posibilitatea să își promoveze propriul program politic.

Iohannis mai urmărește ceva. Vrea ca partidele să se implice serios la reformarea Constituției, concomitent cu reformarea administrativ teritorială a țării pe criterii de dezvoltare economică. Nu pe criterii etnice. Obiectiv major, obiectiv care cere timp. Obiectiv care va fi în sarcina viitorului Parlament pe care Iohannis îl vede populat cu susținători de-ai lui. Și da, un guvern „al lui”. Așa, ca să „moară dujmanii”. Ghinion pentru ei.

Nu pot să nu vorbesc puțin, acolo, cât o firimitură. USL a fost o frumoasă promisiune politică. Astăzi am fi avut o nouă Constituție, evident mai bună, am fi avut o altă organizare administrativ teritorială, am fi avut o altă clasă politică, chiar. Am fi fost în plină transformare. Feudalismul roșu ar fi fost pe cale de dispariție. Iar Crin Antonescu ar fi fost Președintele României. Chiar dacă sunt rău acum, tot o spun: poate că tot răul este înspre bine. PSD și aliații au torpilat cumplit USL-ul, s-au lăcomit, au discreditat PNL și pe Crin Antonescu cât au putut de mult. Au săpat gropi adânci iar azi vedem cum unul câte unul, artizanii prăbușirii USL ocupă locurile din gropi. Să le fie țărâna ușoară !

Ponta a intrat în „clinciuri”. Dacă nu face o eschivă elegantă va fi KO.

Roșia Montană și canadianul „Gabriel” au parte de mari încercări. Au susținere din partea unor primari locali și a cetățenilor din respectivele comunități, nu toți, au însă și parte de opoziție organizată. În mai toată țara. Este normal. Adevărul nu iese ușor la iveală.

Pe de o parte, necesitatea de a exploata resursele din „coaja și subsolul” munților este reală. Nu te poți dezvolta fără a exploata resursele pe care le ai. Exemplul cu Japonia (pe care mi l-a dat un prieten, ieri, la o discuție) care importă resurse ca motiv să nu le exploatăm pe ale noastre nu ține. Japonia nu le are. A dezvoltat altceva pentru a avea cu ce cumpăra resursele de care are nevoie. Important este cum exploatezi acele resurse fără a pune în pericol populația zonei din punctul de vedere al vieții, beneficiind la maxim de oportunitatea exploatării pentru a ridica nivelul de trai al acelei populații.

După o zi de la ajungerea în zonă a Comisiei parlamentare „se aleg apele”. Cine crede că serviciile nu au cules date sau că alte instituții ale statului și-au pus mâinile în sân, se înșală. Contramanifestația care urmărea să arate că sunt mulți opozanți ai exploatării, oameni din zonă, are niște intruși. În număr mare. Ici-colo câte un localnic care a arătat, pe bună dreptate, că exploatarea îi dăunează. Se pare însă că majoritatea manifestanților erau „de împrumut”. Din București, din alte localități, din Ungaria și chiar din Germania. Din Rusia nimic ? Mai este timp să aflăm.

Eu cred că acolo, în Apuseni, sunt oameni care își doresc exploatarea resurselor minerale din munți și oameni care se opun. Sunt convins însă că procedeul care urmează a fi folosit este mai puțin important pentru cei care doresc exploatarea. Ei văd doar locul de muncă care va apare sau își apără actualul loc de muncă. Cei care se opun au și ei dreptate. Dacă exploatarea, în forma preconizată, le afectează modul de viață actual, atunci sunt în drept să se opună unei astfel de exploatări. Nu doar cianurarea minereului pentru a extrage aurul și argintul este o problemă (chiar una foarte serioasă dacă cianurarea nu se face printr-un procedeu cu circuit închis) ci și metoda violentă de decopertare a vârfurilor montane și excavările. O întreagă zonă va fi scoasă din circuitul vieții, umane și animale. Oamenii mai simpli, dacă pot spune așa, nu gândesc în perspectivă. Nu au fost obișnuiți cu o astfel de gândire. Însă noi avem serioase probleme cu statele vecine, în speță cu Ungaria, pentru că în tratatele cu această țară sunt prevederi care ne obligă să nu facem pe teritoriul propriu ceva care ar putea infesta sau polua mediul în țara vecină. Poluarea gravă de la Baia Mare a fost invocată de negociatorii maghiari iar noi nu am avut ce opune. Bine-bine, astfel de prevederi sunt în toate tratatele însă la negocierile cu Ungaria partenerii noștri au avut și exemplul negativ la îndemână. Cumva, Ungaria are un precedent periculos de care se poate lega. Iar proiectul RMGC tocmai că previzionează o astfel de poluare gravă cu consecințe transfrontaliere. Ca să fiu sincer, odată accidentul produs noi nu avem posibilitatea să îi oprim extinderea. Nu există mijloacele tehnice care să oprească infiltrarea toxinelor în sol, infestarea pânzelor freatice și poluarea gravă a apelor curgătoare care traversează frontiera cu Ungaria. După Ungaria va fi afectată Serbia și chiar noi și apoi bulgarii vom simți, de la Baziaș în aval, efectele poluării.

Mediafax preia o declarație a lui Ponta, legată de exploatare. Pe undeva are dreptate. Poate fi un mesaj împotriva unor investitori străini, în special a celor care gândesc exploatări asemănătoare cu ale canadianului „Gabriel”, însă poate fi și o încurajare a celor care vor să investească cu respectarea cerințelor maximale de protecție a mediului. Ponta va trebui să impună, prin legile viitoare, folosirea cianurilor (dacă altfel nu se poate) sau a altor substanțe pentru prelucrarea minereurilor în circuit închis. Nu știu cum va putea să evite spargerea și tocarea masivelor muntoase. Minele închise nu sunt nici ele o mare fericire. Cum-necum, folosirea în integralitate a rocii bogate în minereuri va duce, cumva, la dispariția formațiunilor stâncoase. Nu ne putem întoarce la mineritul din timpul dacilor.

Înclin să cred că „războiul” aurului de la Roșia Montană nu se va sfârși curând. Vor fi întotdeauna oameni care vor dori exploatarea și opozanți ai acestei exploatări. Sunt însă sigur că se va lua o decizie politică din partea lui Ponta, în special. Dacă legile care vor suferi modificări vor avea reglementări severe de protecție a mediului, RMGC se va retrage. Nu are bani pentru protecția mediului pe timpul exploatării. Refacerea mediului după terminarea exploatării este altă socoteală.

Lumea se radicalizează. Deja, radicalismul naște „monștri”. De nu se ajunge la o soluție politică convenabilă, vom ajunge la situații care nu mai pot fi controlate.

Ponta are o problemă serioasă. Dar și partidul lui, PSD. Probabil că este singur în fața tuturor. Cu excepția PSD (probabil că nu toți social-democrații), toți ceilalți parlamentari se opun proiectului RMGC și Dan Șova, ministrul „marilor proiecte”. Probabil că va lucra la o lege sau chiar la legea minelor astfel încât să satisfacă toate exigențele. Ar fi soluția cea mai bună pentru că ar fi de folos și în viitor. Ar scăpa bine din clinciurile de azi. Altfel ... PSD va fi asociat cu jaful RMGC.