Zilele acestea sunt nebune. Nebune de legat. Dar cine să le lege ? Şi mai ales cum ?Mă bate gândul ca retrăim zilele mandatului lui Stolojan, din '92, cand sub lozinca "dacă un lucru trebe făcut, atunci trebe făcut", Stolo cel degrabă apucatoriu a confiscat valuta firmelor exploatând la sânge diferenţele de curs valutar în interesul statului şi în defavoarea intreprinzătorului privat. Puţini erau pe atunci. Azi, Pogea a luat o măsura "mai eficientă". I-a închis. Şi atunci, în '92, economia a fost invitată la prăbuşire pentru înalte comandamente de stat. Azi economia s-a prabuşit. Şi atunci se repetau la nesfârşit mesajele de solidaritate socială. Şi atunci erau politicieni care ne cereau sa suferim pentru statul incompetent. Pe atunci, varful de lance era Iliescu. Azi, varful de lance este Basescu. Pe atunci Iliescu a dat indicaţia preţioasă ca salariile unor categorii sociale să fie îngheţate pentru a uşura povara statului şi a menţine "echilibrul" cu salariile celor care produc în economie. Şi atunci se băgase zâzania intre salariaţii de stat şi salariaţii întreprinderilor de stat, ultimii fiind folosiţi ca masă de manevră împotriva celorlalţi, consideraţi neproductivi ! Trebuie să fim mândri. Ne-am întors în timp şi ne repetăm istoria. O istorie a incompetenţei politice într-un stat pomanagiu, un stat incompetent. Ca şi atunci, trebuie să fim mândri că am mai dat o lovitura, dureroasă, liberei iniţiative si capacităţii omului simplu de a face. Am pus în fruntea statului o gaşcă de neocomunişti care vin şi ne cer să fim mândri pentru prostia noastră. Nu este orice fel de prostie, este o prostie de nivel înalt, "european". Boc şi ai lui vin şi ne spun cu mândrie proletară ca "am învins". Obiectivele macroeconomice stabilite in Acordul cu FMI, pentru primul semestru, au fost îndeplinite. Dar cum ? Care sunt pierderile colaterale ale acestei "măreţe" realizări băsesciene ?
Viaţa ne-a demonstrat de mii şi mii de ori ca pentru atingerea unui scop înalt avem de ales între mai multe căi. Pentru asta însă trebuie să identificăm căile. Ai noştri guvernanţi nu au făcut aşa ceva. Fără ştiinţa întreprinderii şi fără conştiinţa socială au ales o cale facilă pentru guvernanţi şi catastrofală pentru societate. Ei au preluat o schemă, se pare că un model FMI, general aplicabilă. O schemă care pune în prim plan statul şi bugetul său. Nu omul şi necesităţile sale. De la o guvernare orientată pe om, aşa cum a fost guvernarea liberală condusă de Tăriceanu, o guvernare care a urmarit dezvoltarea omului şi implicarea acestuia in viaţa statului, creşterea responsabilităţii acestuia pentru propria devenire am trecut, din nou, la modelul socialist al statului ca obiectiv al guvernării. Este modelul înţeles de Basescu şi gasca lui de specialişti de taina, modelul cunoscut şi agreat de ei. Este modelul lui Voronin din R. Moldova. Este modelul aplicat in Rusia şi în China, în alte state. Este un model în care omul se pierde în marea masă a celor asistaţi şi controlaţi de organele de stat. Libera iniţiativă este sub lupa invidiei colective, a comodităţii intelectului celor care primesc şi nu au intenţia de a obţine prin propriile forţe. Nu trebuie să ne mai mire faptul că azi avem o serie de manifestări ce ne duc cu gandul la perioada grea din anii '90 când românii erau dezorientaţi de măsurile liberale luate de Guvernul Roman care a creat primele diferenţieri sociale în randul maselor, peste diferenţierile istorice, in general acceptate, între mase şi cei desemnaţi politic a fi elite. Elitele comuniste au fost acceptate mult timp dupa '89.
Ne-am întors în timp. Ne-am întors către statul pe care politicienii conunistoizi vor să il puna ca o icoană în centrul vieţii noastre uitând ca statul este doar un instrument prin care o societate numeroasă administrează, unitar, acele activităţi ce se impun a fi comune: Justiţia, învăţământul, sănătatea, apărarea, ordinea publică, politica externă etc. Astăzi, la fel ca ieri, în comunism sau pe timpul altor dictaturi, cei aflaţi în serviciul comunităţii au inversat raporturile sociale, devenind stăpânii acesteia. Ce mai, ne-am luat stăpân.
