joi, 1 aprilie 2010

Scrisoare deschisă

Umblând prin cotidianul.ro , să văd reacțiile cititorilor la promovarea acțiunii „No Băsescu Day”, am dat peste o informarea lui @Cata. Scrisoarea deschisă a prof. dr. Mircea Ioan Bârsan adresată incompetentului Traian Băsescu, din nefericire pentru o întreagă nație, Președinte al României (cu voturi furate).


Preiau textul din „Ziua de Cluj”.

Preşedintele Colegiului Medicilor (CM) din Cluj, Mircea Bârsan, i-a adresat preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare deschisă, ca urmare a declaraţiei şefului statului, din urmă cu câteva zile, prin care cataloga 40% dintre diagnosticele medicilor români ca fiind greşite.

“Subsemnatul, prof. dr. Mircea Ioan Bârsan – Șeful Clinicii Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului Inimii «Nicolae Stancioiu» Cluj – Napoca, în calitate de medic în sistemul sanitar românesc din anul 1962, având în curând 65 de ani, vă mulţumesc dumneavoastră – preşedintele României – pentru că mi-aţi atras atenția în timp util, în prag de pensionare, că toată viaţa mea am fost un prost, poate chiar un tâmpit, exercitând profesia de medic.

Dacă nu ar fi fost făcută publică părerea dumneavoastră despre medicina română, în prostia mea aş fi vrut să continui să tratez pacienţi, să îi diagnostichez greşit şi să operez persoane sănătoase”, i-a scris Bârsan preşedintelui. Şeful medicilor clujeni îi sfătuieşte pe medicii tineri să părăsească România.

Deşi bătrân, îmi aduc aminte că, încă din vremea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, ori de câte ori ţara se afla la ananghie, se dădea vina pe doctori. în acest sens, vreau să atrag atenţia colegilor mei mai tineri să accepte miile de posturi din Anglia, Franţa, Suedia, Norvegia disponibile pentru medicii români incapabili”, îşi încheie reputatul medic scrisoarea către Băsescu. Preşedintele României a stârnit nemulţumirea medicilor români după ce luni, la dezbatere pe Legea educaţiei naţionale de la Palatul Parlamentului, a declarat că 40% dintre diagnosticele puse de medicii români sunt greşite”.

Unui om care are o boală i se prescrie o reţetă pentru o altă boală, un om care nu trebuie să fie operat este operat”, a declarat Băsescu.

Preşedintele a făcut referire şi la afirmaţiile presei franceze că medicii români nu sunt bine pregătiți
.

“Proaspetele afirmaţii venite din Franţa spun negru pe alb că medicii români sunt slab pregătiţi”, a spus Băsescu.

După “ieşirea” preşedintelui, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat prin care a anunţat că “regretă neclarităţile rezultate în urma discursului susţinut în cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educaţiei”.
Una din reacțiile la adresa „neclarităților” din discursul trogloditului de la Cotroceni.

Apropo !

Ar fi frumos ca cei care sunt în alte părți, în țară sau străinătate, să poarte însemnul „No Băsescu Day” !

Un comentariu:

Suhanea Dan spunea...

Basecu e si presedintele meu.
Ca si al tau, ca si al tuturor romanilor. A fost ales de romani. Punct. Ori vreti democratie (alegeri cu rezultatul lor) ori "Si in Iasi domnilor desi toti comerciantii sunt judani, nici un roman nu e falit" (NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societăţii enciclopedice-cooperative "Aurora economică română") Nici acesta nu-l avea presedinte pe Basescu.
Eu (in nernicia mea de postac) fac pauza de net cateva zile.
Sarbatori fericite, si domnul sa ne arate calea cea buna (chiar daca pentru noi vor fi poteci diferite - ele trebuie sa dea in acelasi drum). Smerenie si iertare.
Suhanea Dan