sâmbătă, 2 iulie 2011

Limbajul politicienilor

Ieri, alaltăieri, zilele trecute, azi chiar, se vorbește intens despre limbajul politicienilor. Incriminații sunt cei de la vârf. Traian Băsescu este primul. Nu sunt uitați Victor Ponta și Crin Antonescu. Sunt uitați Emil Boc și cei ce compun adunătura de la guvernare.

Băsescu este forfecat pentru declarația, șocantă pentru mulți, făcută în fața pupinilor Cristoriu și Turcescu la un post Tv de care nu știe multă lume. Băsescu a atacat istoria românilor, istorie recunoscută oficial de toate celelalte state ale lumii, așa cum a fost ea. Așa este predată în mai toată lumea în școli, universități iar istoricii de pretutindeni lucrează cu valorile recunoscute pentru a pune în ordine oamenii și faptele lor. Băsescu nu a ajuns la așa ceva. Nici nu avea cum ști din moment ce s-a născut în casa unui ultranaționalist adept al curentului antonescian, mai ales după ce a fost adus în Armata română pentru a completa deficitul de cadre generat de epurarea ofițerilor români absolvenți ai școlilor regale de arme de la 1954. Băsescu senior a fost trecut în rezervă de pe postul de secretar al organizației de pază a PCR din Batalionul de infanterie marină de la Babadag, probabil cu gradul de maior sau locotenent-colonel. „Studiile istorice” de acasă i-au fost completate de profesorii avuți la Institutul de marină din Constanța, în primii doi ani, perioadă care acoperea și stagiul militar, dar și de instruirea primită de la oficialii securității care i-au fost aproape de-a lungul întregii lui cariere. Concluzia este una simplă. Băsescu este un produs idiot al școlii românești, așa cum singur a afirmat la un moment dat.

A face comparație între limbajul folosit de Băsescu și limbajul folosit de adversarii lui politici este cam mult. Este o mare diferență intre limbaje. Eu unul o fac și văd că, încet-încet, o fac și alții.

Scriu aceste rânduri stimulat de Dna Zoe Petre. Distinsa doamnă ne atrage atenția pe fb asupra unui articol bun, foarte bun, apărut în Adevărul sub semnătura lui Radu Călin Cristea. Merită citit.

Revin cu o legătură spre juridice.ro, unde este prezentat protestul CSM față de afirmațiile, iresponsabile spun eu, ale lui Traian Băsescu cu privire la activitatea Justiției. Oamenii au dreptate. Băsescu, nu. Nici sluga lui, Predoiu, mult-lăudatul ministru al justiției.

Niciun comentariu: