Se afișează postările cu eticheta Zoe Petre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zoe Petre. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 iulie 2011

Limbajul politicienilor

Ieri, alaltăieri, zilele trecute, azi chiar, se vorbește intens despre limbajul politicienilor. Incriminații sunt cei de la vârf. Traian Băsescu este primul. Nu sunt uitați Victor Ponta și Crin Antonescu. Sunt uitați Emil Boc și cei ce compun adunătura de la guvernare.

Băsescu este forfecat pentru declarația, șocantă pentru mulți, făcută în fața pupinilor Cristoriu și Turcescu la un post Tv de care nu știe multă lume. Băsescu a atacat istoria românilor, istorie recunoscută oficial de toate celelalte state ale lumii, așa cum a fost ea. Așa este predată în mai toată lumea în școli, universități iar istoricii de pretutindeni lucrează cu valorile recunoscute pentru a pune în ordine oamenii și faptele lor. Băsescu nu a ajuns la așa ceva. Nici nu avea cum ști din moment ce s-a născut în casa unui ultranaționalist adept al curentului antonescian, mai ales după ce a fost adus în Armata română pentru a completa deficitul de cadre generat de epurarea ofițerilor români absolvenți ai școlilor regale de arme de la 1954. Băsescu senior a fost trecut în rezervă de pe postul de secretar al organizației de pază a PCR din Batalionul de infanterie marină de la Babadag, probabil cu gradul de maior sau locotenent-colonel. „Studiile istorice” de acasă i-au fost completate de profesorii avuți la Institutul de marină din Constanța, în primii doi ani, perioadă care acoperea și stagiul militar, dar și de instruirea primită de la oficialii securității care i-au fost aproape de-a lungul întregii lui cariere. Concluzia este una simplă. Băsescu este un produs idiot al școlii românești, așa cum singur a afirmat la un moment dat.

A face comparație între limbajul folosit de Băsescu și limbajul folosit de adversarii lui politici este cam mult. Este o mare diferență intre limbaje. Eu unul o fac și văd că, încet-încet, o fac și alții.

Scriu aceste rânduri stimulat de Dna Zoe Petre. Distinsa doamnă ne atrage atenția pe fb asupra unui articol bun, foarte bun, apărut în Adevărul sub semnătura lui Radu Călin Cristea. Merită citit.

Revin cu o legătură spre juridice.ro, unde este prezentat protestul CSM față de afirmațiile, iresponsabile spun eu, ale lui Traian Băsescu cu privire la activitatea Justiției. Oamenii au dreptate. Băsescu, nu. Nici sluga lui, Predoiu, mult-lăudatul ministru al justiției.

vineri, 14 ianuarie 2011

Înțelepciunea dnei Petre

Dna Zoe Petre are o postare pe blogul său superbă. O preiau și o pun aici pentru a ajuta pe cei care ajung pe la mine, însă nu merg pe blogul distinsei doamne, să citească și să guste, dacă pot să spun așa, o cugetare înțeleaptă.

„Amintiri din copilărie

Fiindcă trebuie să scriu un text despre Churchill și România, m-am gîndit aseară la acest personaj și mi-am adus aminte de Memoriile lui - una dintre lecturile preferate ale tatălui meu. Eram încă naivă cînd le-am citit, dar îmi amintesc perfect cît m-a impresionat senzația aproape fiizică de suferință amestecată cu umor cu care scrie el despre constrîngerile alianței cu Rusia lui Stalin.

Publiciștii Germaniei lui Hitler, și chiar acesta personal, nu au încetat să cheme Marea Britanie la o alianță "naturală" cu Reichul, și să tune/fulgere împotriva trădării taberei anticomuniste de către englezi. Dacă era după o mulțime de babe de ambe sexe care jelesc la căpătîiul PNL acum, Hitler ar fi cîștigat războiul, iar Anglia ar fi ajuns, Albion ca Zăpada, prizonieră a nazismului anti-comunist”.

Pentru mine această postare este superbă. Sper să vă placă și vouă, să vă pună pe gânduri și, mai ales, să acceptați faptul că lupta împotriva lui Băsescu și a dictaturii instaurată de acesta necesită arme și mijloace de neacceptat în vremuri normale.

miercuri, 19 mai 2010

În ton cu ziua de azi.

Citind, am ajuns la dna. Zoe Petre. Ne propune un blog. „Pro Atitudine”. Articolul ne vorbește despre obediență și disperare. Sunt de acord.

Este de comentat. Este deranjant de adevărat.

joi, 29 aprilie 2010

Idei pentru o Constituție nouă


Câteva zile voi fi plecat. Azi are loc o primă întâlnire la Hotelul Intercontinental a grupului care urmează să se constituie într-o comisie pentru o nouă Constituție, comunică Lilick. Regret că nu pot merge însă îmi propun să particip la celelalte întâlniri.

De la dna Zoe Petre iau materialul de mai jos care cuprinde ideile ce vor sta la temelia noii construcții.

O Constitutie Pentru Consolidarea Democratiei - Conferinta de Presa

Eu, unul, sunt mulțumit de aceste idei. Îmi doresc să le văd puse în pagină în textul unei noi Constituții. Mai mult, sper ca făcătura băsesciană promovată de Boc și incompetenții portocalii să fie oprită. Ne ocupă timpul și ne ostilizează, unii împotriva celorlalți. Nu sunt de acord cu dictatura, nu sunt de acord cu autoritarismul, nu sunt de acord cu monocameralismul, nu vreau să ajungem să trăim în totalitarism.