Mircea Diaconu a afirmat cu mult timp în urmă că își depune candidatura ca independent la europarlamentare pentru a finaliza procesul de incompatibilitate în care a intrat în urmă cu niște ani. Pentru că am urmărit cu atenție declarațiile lui, am înțeles că urmărește o clarificare pe fond a celebrului art. 25 din legea privind incompatibilitățile mai ales sub aspectul sancțiunii complementare a interdicției de a mai candida timp de 3 (trei) ani pentru o funcție eligibilă.
Sunt de acord cu el aici. Sancțiunea complementară este complet aiurea. Este un abuz. Susțin acest lucru indiferent ce vor susține sau afirma alții. Indiferent de ce vor susține unele instanțe de judecată. Pentru că incompatibilitatea este doar o stare socială, are scopul de a împiedica o persoană să ocupe două funcții sociale în același timp pentru a preveni, de exemplu, comiterea unor acte și fapte de abuz. Din moment ce din funcția de senator nu poți comite un act legislativ, de unul singur, în favoarea unui teatru (cazul lui Mircea Diaconu), nu există nici posibilitatea comiterii unui abuz. Pe de altă parte, sunt împotriva definirii ca incompatibile a unor funcții publice cu cea deputat sau senator, consilier local sau județean. Dimpotrivă, consider că în Parlament dar și în consiliile județene sau locale trebuie să ajungă persoane care pot activa și în viața societății, pe funcții publice sau private, astfel că activitatea de legiuitor să se împletească cu activitatea socială, respectiva persoană ducând în procesul de legiferare interesele celor care lucrează în acel domeniu de activitate.
Candidatura i-a fost respinsă. Era de așteptat. Constat că judecătorii de la BEC au refuzat să facă interpretarea legii corect. Consider că erau obligați să o facă, pentru rostul lor acolo este tocmai de a citi legea și a-i da o interpretare în sensul aplicării ei. Au ales a doua cale. Calea contestării deciziei lor la Tribunalul București iar în cazul în care Tribunalul menține decizia BEC, contestarea să meargă în apel la Curtea de Apel București.
Să revin la celebrul art. 25 din Legea 176/2010, cea cu incompatibilitățile. Este vorba despre alin. (2) care stabilește existența a două stări. Una a funcționarului numit și alta a demnitarului ales.
„
(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.
Prima stare este specificată în formularea „
Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate”. A doua stare este precizată în formularea „
Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă”.
La prima categorie de persoane, legea prevede o interdicție generală de a ocupa o funcție publică sau o demnitate publică numită
cu excepția celor electorale, deci nu îi este interzisă candidatura și participarea la alegeri. Pentru orice funcție sau demnitate publică eligibilă. O sancțiune există iar sancțiunea complementară nu își mai are rostul. Sancțiunea complementară este ca un act de răzbunare „colectiv”. Este practic un caz de dublă sancționare. Dacă incompatibilitatea sau conflictul de interese s-ar fi materializat într-o faptă penală, funcția sau demnitatea publică fiind folosite pentru favorizarea persoanei în comiterea de infracțiuni atunci da, pot avea o interdicție complementară de a mai ocupa acea poziție timp de un număr de ani pentru a nu îi mai da ocazia comiterii altor infracțiuni după ispășirea pedepsei principale. Culmea este că sancțiunea complementară a interdicției de a mai ocupa funcția sau demnitatea publică este anulată, potrivit legii, în cazul în care candidează pentru un loc eligibil !
La persoanele care au ocupat o funcție sau demnitate eligibilă apare interdicția de a mai ocupa
aceeași funcție de la încetarea mandatului (atenție ! De la încetarea mandatului !) sau de la constatarea stării de incompatibilitate (administrativă sau judecătorească).
Dacă Mircea Diaconu a fost sincer în declarațiile anterioare, va contesta decizia BEC pentru a merge la Tribunal. Acolo va putea, având un avocat competent, să motiveze și să arate cum este interpretată legea în mod corect. Va putea introduce și o acțiune, pe timpul procesului, de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 în ipoteza sa, având ca motivare tocmai interpretarea ANI și a BEC a prevederilor acestui articol. Dacă Justiția din România are ochelari de cal, atunci va putea merge la CEDO cu mult succes.
De la primele ieșiri publice la Antena 3 ale lui Mircea Diaconu asta am înțeles că vrea să facă. Tot acolo a precizat că și-a dat demisia din PNL tocmai pentru a putea acționa în acest sens, alegerile europarlamentare fiind un foarte bun prilej pentru a duce problema interpretării art. 25 în fața instanței de judecată. Este evident că altfel o altă acțiune făcută fără „scop”, în afara existenței unor alegeri, ar fi fost respinsă de instanță. Asta am înțeles eu de la Mircea Diaconu și mă aștept să acționeze în acest sens.
Acțiunea lui este în beneficiul tuturor cetățenilor români. Nu este o vorbă mare. Este o realitate. Legea 176/2010 este în sine o sumă de abuzuri, la care se adaugă interpretarea abuzivă a ANI, a procurorilor și a unor judecători. Menținerea ei în vigoare fără nici o modificare de către partidele politice parlamentare aflate la putere ne arată că acele partide politice sunt mulțumite pentru că prin această lege își pot controla adversarii politici. Fiind la putere pot controla ANI, pot controla procurorii și pot influența judecătorii astfel că pot prin intermediul legii elimina adversarii politici potenți exact la momentul în care au nevoie. Constatarea stării de incompatibilitate se va face mereu și mereu la momentul la care sancțiunea complementară să fie în vigoare la alegeri sau pe timpul guvernării adversarilor politici. ICCJ a confirmat influența politică de curând, scoțând din starea de incompatibilitate pe Ecaterina Andronescu, rector al Politehnicii din București. Culmea este că directorul unui teatru public poate fi incompatibil cu funcția de senator iar un rector de universitate nu !
Este anormal. Eu consider că rectorii, decanii de facultăți, directorii de teatre (publice sau private) precum și alte funcții de interes public nu trebuie tratate ca „funcții publice de autoritate”. De acord că o funcție de „șef” al unei autorități publice în afara celei de ministru este incompatibilă. Mă refer doar la instituțiile publice cu competențe de autoritate într-un domeniu sau altul, independente de Guvern sau aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului. Doar la acestea trebuie să se constate incompatibilitatea. Nu la directorii de teatru.
Nu am încredere în PSD, PDL, PMP sper însă că juriștii PNL să aibă sânge în instalații și să își propună să curețe această lege de neghină. O astfel de lege ne face de râs. Nu trăim într-o societate liberă, trăim într-o societate a bunului plac politic, o societate a abuzurilor. În loc să favorizeze viața socială, o astfel de lege o împiedică. Pe mâna unor persoane dominate de sentimente negative, o astfel de lege poate distruge o țară. Iar la ANI, la Ministerul Public și chiar la instanțele de judecată se află oameni care nu au nimic a face cu normalitatea.
