Parafarea Acordului de Asociere între UE și R. Moldova.

Ziarul „Timpul”.

„Procedura este efectuată de negociatorii şefi din partea Moldovei pentru asocierea cu UE - ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, şi viceministrul economiei, Octavian Calmâc, alături de negociatorii şefi din partea UE. Este vorba şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, şi  negociatorul şef asupra creării Zonei de Comerţ Liber din partea Comisiei Europene, Luc Devigne”.

Sunt 900 de pagini, este treabă de câteva ore bune. Câte 4 semnături pe fiecare pagină. Este și semnalul că negociatorii au terminat partea tehnică a procedurii. Înseamnă că toate textele au fost convenite și că devin obligatorii de la momentul în care sunt aprobate/asumate potrivit procedurilor interne ale părților contractante. Să vedem, în viitor, cum va fi procedura de aprobare a acordului potrivit legilor din R. Moldova. Dinspre partea UE, la fel, voi urmări procedura de aprobare a acordului.

Acordul naște obligații juridice internaționale atât pentru UE cât și pentru R. Moldova. Va fi ca la noi. Am îndeplinit obligația „x”, UE a îndeplinit obligația „y”. CE va avea un birou la Chișinău care va monitoriza ferm toate obligațiile asumate de R. Moldova și va evolua realizările prin comisii (cu membri destul de exagerați în pretenții, unii chiar nesinceri). Dar tot răul înspre bine.

Noi, România, va trebui să ne depunem ofertele la CE pentru asistența ce se acordă R. Moldova pentru îndeplinirea cerințelor Acordului. Noi am primit asistență, substanțială, de la Germania, Franța, Spania, Olanda, Suedia, Danemarca ... Acum este rândul nostru să întărim asistența ce se acordă R. Moldova. Iar dacă guvernele celor două state vor avea în vedere întregirea țării într-un timp din viitor, nu ar strica ca asistența României să fie axată pe domeniile cele mai sensibile ale viitoarei reîntregiri. Normal ar fi ca asistența să fie însoțită de contracte economice care să permită R. Moldova să capete mai multă independență energetică față de Rusia (o soluție ar fi chiar parteneriatul nostru privat cu China ce tocmai „a prins glas”), iar despre dezvoltarea accelerată a infrastructurii dintre România și Moldova nici nu se mai pune problema. Este o treabă urgentă care are prioritate.

Ucraina este în dilemă. UE sau CSI ?!

Anunțată ca o victorie de parcurs, participarea Ucrainei la semnarea acordului de la Vilnius de aprofundare a relațiilor cu UE a primit un „NU” din partea Rusiei și o conformare din partea Guvernului lui Azarov. Confirmarea a fost întărită de Parlamentul Ucrainei care a respins legile ce permiteau transferul Iuliei Timoșencu în vest pentru tratament.

Pentru unii este bucurie, pentru alții este îngrijorare. Populația din Ucraina este împărțită în pro-UE și pro-CSI. Pro-europenii au reacționat la anunțul Guvernului Azarov. În Parlament, opoziția adună semnături pentru demiterea guvernului Azarov. În localitățile ucrainene au loc manifestații de protest și sunt speranțe, din partea inițiatorilor, că acestea se vor amplifica. Statele UE care au sprijinit „parcursul european al Ucrainei” își manifestă „regretul”. Cred că Polonia este cea mai afectată, Polonia fiind țara care a depus cele mai multe eforturi pentru ca Ucraina să intre în UE. Și România are un interes major în acest sens. Întreruperea procesului de aderare al Ucrainei la UE nu este de bun augur. Ucraina este a doua țară ca mărime din Europa, după Rusia, are a doua armată ca mărime în Europa după Rusia, are o politică agresivă față de vecini.

Guvernul Azarov a motivat decizia de suspendare a procesului de aderare deoarece dorește ca Ucraina să primească despăgubiri de la UE pentru pierderile ce le va suferi în relația economică cu statele CSI atunci când se va supune deciziilor Uniunii Europene cu privire la economie și comerț cu statele terțe. Este un punct de vedere care are un sâmbure de adevăr. Mai ales că mare parte din comerțul Ucrainei se face cu Rusia. Dacă mă gândesc mai bine, ajung la concluzia că abia acum Ucraina recunoaște că produsele ei nu îndeplinesc condițiile de calitate cerute de standardele UE și că nu are încredere în viitorul acestor produse pe piața UE. În plus, refuză, cumva, să importe din UE anumite produse și servicii pe care le importă azi din Rusia și celelalte state CSI. În fond, Ucraina refuză, cumva, o pierdere de identitate culturală legată de industrie și comerț construită în ani lungi în cadrul fostei URSS.

Nu știu acum dacă Guvernul Azarov va reuși să își ducă la bun sfârșit intenția. Ambasadorul Ucrainei la București, pro-european, a afirmat că decizia Guvernului Azarov nu este încă aprobată de Președintele Ucrainei. Această afirmație este corectă. Semiprezidențialismul ucrainean este mai accentuat ca cel român, Președintele Ucrainei având posibilitatea să dispună Guvernului luarea unei decizii politice. Să vedem ce va face. Unele semnale însă îmi dau de gândit. Aderarea Ucrainei la UE nu îi așterne acesteia covorul roșu. Favoritismele în UE nu sunt la fel de „bănoase” ca favoritismele din CSI. În UE nu îți dă nimeni de pomană, în CSI primești - resurse mai ieftine și o protecție militară complementară de la Rusia, una dintre marile puteri militare ale lumii. UE nu oferă așa ceva. Mai mult, Ucraina nu poate adera nici la NATO. Opoziția Rusiei poate duce la o confruntare militară ce nu este de dorit de nimeni. O Ucraină „europeană” va intra, aproape obligatoriu, sub umbrela de protecție a NATO. Din moment ce Ucraina nu poate dezvolta parteneriatul cu NATO nici nu poate deveni parte a UE. Ar fi un oximoron. Stat membru UE cu protecție militară rusă ! Ca la nebuni ! Nu se poate așa ceva. De aceea Ucraina nu poate adera la UE până nu rezolvă această dilemă. Mai mult, UE merge, în prezent, către integrarea politică, cu suport pe integrarea economică și comercială. Ucraina este departe de a accepta așa ceva. Ar rămâne doar o asociere a Ucrainei la UE pe modelul statelor SEE însă o astfel de idee este cam năstrușnică. Ucrainei îi rămâne, după datele din prezent, doar varianța unor acorduri cu UE în domeniul economic și comercial într-un sens mai larg fără însă a se ajunge la o uniune vamală și consulară.

În anii 2000-2003 oficialii ucraineni se lăudau că ei sunt pregătiți, întru-totul, să adere la UE. Folosind ca imagine plastică o căruță cu bidivii înhămați la ea, ei afirmau că față de România, Ucraina are bidivii mai mari și mai puternici, chiar dacă mai înceți la plecare însă mai harnici după ce căruța purcede la drum. Așa că, spuneau ei, căruța ucraineană în UE va goni mai repede decât căruța românească. Azi, văd că ucrainenii și-au supraevaluat „căruța”. O fi ea puternică însă caii nu vor către vest ci către est. În mod natural acolo vor merge.

Deciziile ucrainenilor obligă statele europene de la frontierele lor să ia măsuri suplimentare pentru securizarea frontierelor. Pentru România, apare obligația de a sprijini R. Moldova care va semna Acordul de la Vilnius, ca etapă a procesului de aderare. România va primi sarcina de la celelalte state europene de a acorda asistență R. Moldova pentru securizarea frontierelor. Moldovenii la rândul lor, vor trebui să preia reglementările europene în materia securizării frontierelor în relațiile cu Ucraina. La fel cum a făcut România. Aici este vorba despre mulți bani atât pentru realizarea securizării cât și mai apoi pentru menținerea ei. În mod obligatoriu, România va trebui să își dezvolte infrastructura rutieră și feroviară pentru a accelera integrarea europeană a R. Moldova. Podurile de peste Prut și șoselele, autostrăzile, calea ferată etc. Nu este exclus ca râul Prut să fie introdus într-un proiect de amenajare pentru a asigura navigabilitatea lui până spre Iași, astfel încât pe ambele maluri să poată fi construite porturi care să permită ieșirea la Marea Neagră a mărfurilor produse pe ambele maluri ale Prutului.

Decizia Ucrainei modifică harta politică a Europei de est. O Ucraină integrată în sistemul rus de relații internaționale pune statele vecine acesteia în „prima linie a frontului”. Iar această realitate trebuie tratată cu multă, multă seriozitate. La frontiera cu Ucraina a României va reveni Rusia. Cu toate problemele ce le presupune o astfel de vecinătate. În plus, R. Moldova se îndepărtează de speranța soluționării „dosarului Transnistria”. Rusia își va păstra armata acolo sprijinită de Ucraina. Sunt sigur că analiștii guvernamentali au început deja să revadă scenariile lucrate anterior. Se adaugă multe elemente de risc. Situațiile conflictuale cu Ucraina se vor acutiza. Pentru că Ucraina are fobia retrocedărilor de teritorii cu toate statele vecine. Cu România, cu Polonia, cu Ungaria, cu Slovacia ... Proiecția României privind recunoașterea minorității române din Ucraina și valorificarea moștenirii culturale a acesteia pică. NU se va renunța la ea însă nu trebuie să uităm cum a „clarificat” Putin problema minorităților naționale în Rusia. Este mai mult ca sigur că Ucraina va părăsi linia europeană în această materie și va prelua modelul rus. Aplicat modelul ca în Rusia, sunt slabe speranțe că populația română din Ucraina va mai exista în viitor. Acapararea teritoriilor românești va fi finalizată prin dispariția populației băștinașe ca urmare a politicii guvernamentale ucrainene.

Ucraina devine o mare problemă pentru noi. Politica ucraineană se face cu tupeu, în forță, cu dispreț față de interlocutor, în cea mai bună tradiție sovietică. Ucraina a reușit, ani de zile, să ducă de nas Uniunea Europeană. Statele UE au vrut să se lase înșelate alergând după cai verzi pe pereți să le ia potcoavele. Ucraina este Rusia de vest. Chiar dacă ucrainenii neagă acest lucru pentru a-și întări identitatea națională diferită de Rusia. Chiar dacă Ucraina va semna acordul de la Vilnius, până la urmă, acesta nu va însemna mare lucru. Pentru Ucraina nu are viitor. Nu poți naviga, mereu, cu curul în două luntre.

R. Moldova spre UE. Iurie Leancă spune la Bruxelles ce urmăresc ei în relația cu România

Presa română a evidențiat reușita moldovenilor în procesul de aderare la UE. Există posibilitatea ca din anul 2015 cetățenii R. Moldova posesori ai pașapoartelor biometrice să nu mai aibă nevoie de vize pentru intrarea în UE. Este o realizare, R. Moldova fiind statul candidat din grupul cu Ucraina și Georgia care și-a făcut toate temele de parcurs.

Treabă bună însă ea este doar o consecință a activității de până acum.

Primul-ministru moldovean, Iurie Leancă, a profitat de prilej - la conferința de presă în prezența lui Barroso și a lui Ponta - și a arătat, vorbind în limba română - ca o demonstrație a apartenenței moldovenilor la valorile culturale europene prin limbă (limbă oficială a UE, așa cum a accentuat) și cultură comună cu cea română -, că Moldova își dorește enorm de mult să se întegreze în UE pomenind și de preocupările pentru proiectele comune cu România (ziarul „Timpul” din R. Moldova):

- gazoductul Iași-Ungheni, aflat în grafic;

- infrastructura de transport a energiei electrice;

- insfrastructura rutieră și feroviară cu accent pe refacerea podurilor de peste Prut din perioada antebelică.

Ei bine, eu nu am auzit de la guvernanții noștri despre aceste proiecte. Dacă este vorba despre infrastructura rutieră și feroviară atunci este evident că în strategia națională a infrstructurii rutiere și feroviare a României ar trebui să se găsească aceste elemente de legătură cu R. Moldova dar și legăturile necesare între podurile de peste Prut și restul țării. Am înțeles că autostrada care va traversa Moldova de la nord la sud va avea și o componentă care va pleca de la Bacău la Brașov însă nu există, deocamdată, posibilitatea unei autostrăzi de transport Iași-Târgu Mureș, așa cum se cere de mult timp. Din moment ce se va dezvolta infrastructura rutieră și feroviară cu R. Moldova, din moment ce R. Moldova va avea liberalizat regimul vamal cu UE (similar cu al nostru) atunci se cuvine ca noi să construim pe teritoriul nostru infrastructura necesară să deblocăm circulația mărfurilor dinspre R. Moldova și restul țării iar de aici spre UE.

Acordul ce urmează a fi semnat la Vilnius de R. Moldova și Ucraina va avea influență pozitivă și în proiecțiile strategice ale României, în special în conexiunile ce se vor face cu privire la sistemele energetice cu aceste două țări și cu celelalte state ale UE, în conexiunile pe infrastructura rutieră și feroviară. Și R. Moldova și Ucraina vor trece la sistemul european al ecartamentului pe calea ferată, se vor face conexiuni ale autostrăzilor destinate transportului de marfă, se vor dezvolta legăturile regionale astfel încât se vor asigura toate condițiile pentru ca economiile celor trei state să își asigure complementaritatea. Normal că se va accentua concurența.

Ei bine, suntem în perioada în care ne integrăm cu Bulgaria și Ungaria. Este timpul să accelerăm programele de integrare cu R. Moldova și Ucraina țări care asigură oportunitatea de a ne adresa unei piețe de peste 50 mil. locuitori cu obiceiuri și gusturi comune. Ceea ce este foartem foarte bine. Minte să avem !