Obsedanta „paritate”. Una mie, una ție, una mie, una ție. Restul ? Unii ... acolo !

Devine un coșmar această „paritate”. Mai ales când vorbești despre modul de funcționare al unui partid. Pentru că acest principiu, al parității, al împărțirii egale a puterii, reflectă un adevăr cumplit: acel partid este capturat de două grupuri de interese care își împart puterea. Iar grupurile de interese respective nu au nici o doctrină care se adresează unei populații ci au interese personale. Când ai interese proprii, nu poți să activezi și pentru un interes general. Nu ai când, nu ai cum. Nu mai ești om politic !

În Constituție, la art. 8 alin. (2), se prevede că partidele politice „contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor”. Iar de aici trebuie să construim, să gândim corect pentru a satisface cerința constituțională. Un partid politic se formează cu acei cetățeni care au o voință politică comună, bazată pe principii, iar acele principii sunt, în marea lor majoritate, în Constituție. Diferența între partidele politice este în modelul de aplicare, de respectare al acestor principii dar, mai ales, în modelul de administrare al țării. Fie cu accent pe dezvoltarea economică pentru viitor, fie cu accent pe consumul resurselor existente la un moment dat.

De exemplu, PSD și ALDE au ales să permită o mai mare libertate politicienilor și funcționarilor publici în folosirea discreționară a resurselor bugetare și nu numai, existente dar și viitoare, fără a mai fi trași la răspundere penală pentru abuzul în folosirea lor în interes personal sau al unui grup. De aici ajungem la comportamentul față de populație, care poate fi doar unul de desconsiderare din moment ce având puterea politică și administrativă îți permiți să iei banii oamenilor prin taxele și impozitele prevăzute de lege (taxe și impozite pe care le poți impune prin legi, pentru că ești majoritar în Parlament !) fără să dai socoteală în fața cetățenilor față de modul lor de folosire. PSD și ALDE și-au împărțit, „frățește”, după „mărimea” lor politică, dreptul de a dispune discreționar de puterea oferită de rezultatul alegerilor.

Trist este când observi că în interiorul partidului la care ai aderat sau pentru care votezi acest principiu al parității îl face egal, sub aspectul comportamentului, PSD sau ALDE. Este cazul PNL.

Comisiile PNL care organizează alegerile sau care vor lucra pentru doctrină, pentru statut vor fi compuse din membrii PNL pe principiul parității ! Stop joc ! Cineva împarte. Cineva ia o decizie înainte de a se face alegerile. Cineva vrea să aibă controlul asupra alegerilor dar și a persoanelor care vor fi alese. Unul mie, unul ție, unul mie, unul ție. Ceilalți, niște unii pe acolo, unii sentimentali alții interesați se vor situa de o parte sau alta.

De ce să nu fie aleși membrii acestor comisii de către membrii partidului într-o formă corectă, pe baza competențelor membrilor care vor să participe la lucrările acestor comisii ? Pentru că nu mai există siguranța rezultatului convenit de grupurile care până acum au fost la conducere (cu rezultatele catastrofale evidente de până acum !). Noi am hotărât, voi acceptați sau nu. Nu vă convine, pa, alții la rând.

Din cauza acestei „parități”, dusă la extrem, PNL nu a avut o identitate politică și ca urmare nu a avut ce să prezinte cetățenilor pentru a forma în mintea lor o „voință politică” care să asigure o guvernare. Înțeleg că „obiceiul prost al parității” este menținut. Satisface orgoliile unor persoane de a deține puterea politică în interior eliminând „voința politică” liberală din ecuație. Ba, chiar de neacceptat, un partid politic național liberal își caută o doctrină ! Cum naiba vine asta ? Nu mai este partid național liberal ? Nu se mai adresează națiunii române, fără discriminare de etnie, confesiune, sex etc. și nu îi mai propune doctrina liberală de conducere a treburilor statului ? Este absurd să accepți că PNL devine un partid al doctrinelor „de dreapta” ! Atunci nu mai merită denumirea de Partid Național Liberal și trebuie să renunțe la identitatea doctrinară moștenită, la istoricul PNL, la înaintașii PNL. Ba, de ce să nu fiu foarte rău, parcă văd că acel curent social-liberal din PNL ar trebui să își pună în sala de conferințe portretele înaintașilor ca Marx, Lenin, Ceaușescu, Iliescu, Meleșcanu ... În altă încăpere să fie portretele adversarilor istorici ai PNL, ale conservatorilor și țărăniștilor ... Ba chiar și Marine Le Pen ar trebui să existe pe un perete, acolo unde vor sălășui ultra-naționaliștii care urăsc cu patimă UE, NATO și ne-creștinii. Nu mai spun de portretul lui Băsescu și a vecinului Viktor Orban, adepții oportunismului politic.

Două principii canceroase au ros PNL, l-au îndepărtat de liberalism și de „voința politică liberală” a cetățenilor pe care reclamă că îi reprezintă. Principiul „parității” și principiul „unificării dreptei”. La care nu se renunță după cum se vede din declarațiile celor care au condus PNL până acum și care vor să rămână la conducere și în continuare. Nu degeaba încep să împartă între ei, potrivit parității, membrii comisiilor, comisiile, organizațiile PNL, organizațiile speciale ale PNL, fotoliile etc.

O lume întreagă observă că în România societatea sancționează acest comportament politic. Protestatarii din Piața Victoriei promovează principii. S-au revoltat pentru că au fost încălcate principii ! Nu sunt adepții nici unui partid politic pentru că nici un partid politic nu mai promovează principiile constituționale. Presa străină, politicieni din străinătate, observă încântați cum societatea civilă din România oferă Europei un alt model al acțiunii civice, un model care exclude partidele tradiționale pentru că acestea sunt de fapt cele care au construit o societate nedreaptă mânate de interesele personale ale unor lideri. Iar PNL nu face excepție. Nu face excepție pentru că ochelarii de cal ai unor lideri nu îi lasă să vadă mai mult decât propriul interes, meschin. Din cauza ochelarilor de cal pe care îi poartă, din cauza meschinelor interese, au căutat vinovați pentru incapacitatea lor de a face politică (da, de a face politică) în altă parte: Președintele Iohannis, fostu prim-ministru Dacian Cioloș, alții. Nu se văd pe ei, nu se văd pentru că sunt îndrăgostiți de propria imagine politică construită pe „cărămizi” false.

Ce este trist, este cumplita complicitate între grupurile care se luptă pentru putere. Deși reclamă că doresc alegeri de jos în sus, ținta lor este de fapt „ștampila”. Dezgustător.

Avem un „război” ? Al doctrinelor ? Din cauza lui Marian Munteanu ?

Nu prea știu cum este în restul localităților din țară, dar aici în București se încearcă producerea unor cutremure. Luptă unii cu alții de zici că mâine este sfârșitul lumii. Totul pleacă de la momentul nominalizării lui Marian Munteanu în postura de candidat al PNL la primăria Bucureștiului.

Ca în poveste, „vrăjitoarea” aruncă în spate un pieptene și se ridică o pădure ca un zid de nepătruns. Numai că nu mai avem o singură „vrăjitoare”, au apărut mai multe, ca ciupercile după ploaie.

După o perioadă, lungă ea, ce este drept este drept, de liniște aparentă, în care se mișcau ca la balet doctrinele aflate în atenția publicului, liberalismul și socialismul, pe ici colo câte o izbucnire de creștin-democrație sau naționalism, ba chiar și o doctrină a oportunismului politic care contrazice doctrinele tradiționale clamând moartea politicilor doctrinare - Traian Băsescu este cap de afiș, nominalizarea  lui Marian Munteanu a declanșat furtuna. Au apărut combinații noi, acuze grave și pericole ce stau să cadă asupra neamului românesc.

Traian Băsescu declară că Marian Munteanu îi este indiferent, că are o înclinație către misticism cu accente legionare, aici fiind vorba de naționalism. Nu leagă, deocamdată, succesul la administrarea Capitalei de alegerea lui Munteanu, declară doar că funcția de primar general este foarte grea.  El știe că deși primarul general are un rol foarte important, munca de specialitate o fac doar specialiștii din primărie și cei din structurile de stat descentralizate. Traian Băsescu nu este în criză, cum sunt alții. Jurnaliștii lui Băsescu însă, nu stau deoparte. Sunt pe baricade și dau în toate părțile cu săgeți. Munteanu fiind o țintă. Mai degrabă, cei de la EvZ și B1Tv bagă bățul prin gard întărâtând pe alții să latre decât fiind ei lătrători.

Monica Macovei anunță apocalipsa. Este vehementă. Împroașcă cu venin, murdărește tot ce atinge. Îi mor speranțele politice, bag eu de seamă. Este, totuși, o cantitate neglijabilă din moment ce ea nu are o doctrină pe care să se sprijine ci apelează la tot felul de rezultate ale unor politici și nu la idei creatoare de politici. Neglijabilă. Nominalizarea lui Marian Munteanu a dereglat-o. Apărătorii ei au început să caute prin dedesubturile istorie pentru a scoate în evidență „iadul” pe care un om, Marian Munteanu, îl va aduce pentru București din posibila postură de primar.

Nicușor Dan este penibil. Alina Mungiu Pippidi este mai activă pentru promovarea lui, pentru apărarea lui ceea ce ne duce cu gândul că „Șordan” este doar o marionetă în mâinile sorosistei pusă pe cucerirea puterii politice prin destrămarea actualei structuri a statului de drept. Ca să fiu sincer, am impresia că Pippidi și Băsescu sunt pe aceeași baricadă, sunt adepții noii ordini mondiale, o ordine în care statele își pierd din importanță, o ordine în care deciziile majore sunt luate de puterile economice care nu mai sunt statele ci corporațiile. Este impresia mea și urmează să văd ce mai urmează. Băsescu ar cam vrea o trecere mai lină pe când Pippidi vrea o trecere bruscă.

Pippidi și-a aruncat în luptă „trupele”. Jurnaliștii sunt vârful de lance. În „România Liberă” se scoate în evidență „monstrul ideologic” ce este scos la suprafață prin nominalizarea lui Marian Munteanu. Un monstru care a reușit să facă ce nu s-a mai făcut până acum. Să pună împreună extrema dreaptă cu extrema stângă, să le uniformizeze asperitățile și să obțină ceva nou. Cred că jurnalistul Câmpeanu (parcă !), vrea să ne anunțe că aici, în România, s-a reușit realizarea celei mai noi extreme politice: o extremă stânga-dreapta iar noi nu știm. Bine, din moment ce Munteanu a reușit așa ceva, ce rost mai au curentele politice ? Bașca faptul că autorul din RL observă și ne atrage atenția că „electoratul” lui Munteanu se găsește atât în PNL - partid care are în titlu și în doctrină elementul național -, cât și în PSD - partid care și-a manifestat, foarte agresiv în 2014, adeziunea la socialismul creștin ortodox -, astfel că nu suntem de parte, prin alegerea ca primar a lui Marian Munteanu, de o societate dominată de talibanism creștin ortodox. Nașpa judecată. Dar este folosită pentru a evidenția „înțelepciunea” pragmatică a lui Pippidi care ne vrea bine mondial.

Tăriceanu este un caz aproape patologic. Cu fiecare zi, cu fiecare insucces, disperarea lui capătă accente dramatice. Sondajele de opinie nu îl ridică nici în marja de eroare a existenței politice. Chiar și cele contrafăcute nu îi asigură garanția supraviețuirii. Agresiunea lui constantă la adresa PNL este una, agresiunea lui asupra simbolului liberalismul în această perioadă istorică, asupra Președintelui de Onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus este însă cu totul și cu totul altceva. Este un atac la persoană murdar și nedemn pentru cineva care s-a chinuit ani și ani să lase impresia omului civilizat, a omului educat, a omului care știe să „poarte un papion”. Începe să se apropie din ce în ce mai mult de imaginea unui derbedeu cu bani, a unui „cocălar”.

Am mers la DEX să adun noțiunile cu terminația „-ism”. DEX-ul îmi spune că terminația „-ism” duce la doctrine, ideologii. Dintr-o dată suntem în fața unor ideologii despre care nu s-a prea vorbit.

Marian Munteanu este un creștin-ortodox convins, adept al non-violenței, după propriile declarații. Asta nu înseamnă că nu militează pentru crezul său. Într-o declarație la Mediafax afirmă că se simte obligat, de convingerile ortodoxe, să încerce să determine un ateu să renunțe la lipsa de credință și să se întoarcă pe calea dreaptă. Un rol de mesia. De aici și nu numai, Marian Munteanu este văzut ca un individ care se închipuie un fel de Mesia, că practică ortodoxismul - „Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe”, având ca model Mișcarea Legionară din perioada interbelică. Nici nu este greu să se facă astfel de asocieri din moment ce el a făcut declarații în care nu recunoaște liberalismului apetența pentru problemele sociale, necesitățile religioase ale comunității. El declară că va urma calea liberalismului în comportamentul politic în viitor, asta însă nu înseamnă că își va părăsi propria cale spirituală.

Nu a scăpat observației și criticii termenul naționalism, de care este acuzat Munteanu, tocmai de mondialiștii asociați cu Pippidi, naționalism care, de bine de rău, este curentul politic care a dus la formarea statelor, inclusiv al României. În DEX definiția este clară: „Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale”. Naționalismul practicat de partidele istorice este mai puțin criticat, pentru că de teama de a nu apărea ca partide „arhaice”, „necivilizate”, „neevoluate”, acestea nu au pedalat pe caracterul național al economiei, al vieții comunităților au tot vehiculat „exemplul pozitiv și bunele practici din statele democrate ale vestului Europei”. Ideea că PNL va reveni la abordarea interbelică a politicilor naționale deranjează. Crează spaimă. Au și de ce. PNL are o tradiție în politica națională, o politică naționalistă orientată direct către acele puncte de interes care au sprijinit formarea statului independent român. Economia, finanțele, organizarea administrativ teritorială - a nu se uita zicerea lui IC Brătianu privind ducerea către comunitățile locale a deciziei privind gospodărirea lor, descentralizarea administrativă pe care unii lideri, astăzi, o tot proclamă !

Crezul liberal din 1923 reprezintă o sinteză a acțiunilor politice liberale de până atunci care au adus Regatul României la o anume stare națională și la o anume recunoaștere internațională. Suntem în 1923, după Marea Unire a tuturor românilor !

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a scăpat ţara din ghearele hrăpăreţe ale zarafilor străini, întemeind băncile ţărăneşti şi muncitoreşti, care au pus banul Românului în mâinile Românului.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care s-a ostenit neîncetat să apere Biserica Strămoşească, păstrătoare de credinţă şi să întemeieze şi să întărească Şcoala, dătătoare de lumină, trezind poporul român, din somnul în care îl aruncase vitregia timpurilor şi purtându-l spre limanul deşteptării.

Cred în Partidul Naţional Liberal, care a stat strajă neclintită lângă averea ţării apărând-o împotriva poftelor nesăturate ale vrăjmaşilor care voiau să robească neamul prin robirea avuţiilor lui.

Dacă ne uităm la cei care azi, din cauză de Marian Munteanu, se comportă foarte agresiv cu PNL și această nominalizare, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume. Există teama că populația va achiesa la ideea națională, la ortodoxism, că globalismul promovat atât de insistent de Pippidi, Macovei, Tăriceanu și chiar o parte a celor din PSD va pica examenul istorie. Ba, ar trebui să vedem că împotriva globalismului se manifestă din ce în ce mai multe forțe politice din multe țări. Brexit-ul este una dintre forme. Britanicii nu vor să fie o parte a politicilor globale, acuzând Germania de politici invazive în problemele interne ale altor state de pe poziția de forță a celei mai puternice economii din Uniunea Europeană. Franța se opune și ea, nu trebui să ne facem că nu vedem faptul că Frontul Național obține credit din ce în ce mai mare, împotriva curentului ostil însumat al altor partide politice, organizații internaționale, europene și financiare dependente de anumite puteri politice naționale și internaționale. Putem evita extremismul naționalist, clamat cu atâta insistență de globaliști ? Da. Îl putem evita practicând un naționalism liberal care nu exclude capitalul străin, investiția străină însă care acordă relevanță capitalului autohton și economiei românești cu capital autohton.

Legat de cele de mai sus, există o motivare puternică. O țară dependentă de capitalul străin și investitorii străini este incapabilă să reziste la crize. De orice natură. Iar cele mai periculoase sunt criza alimentară, criza apei, criza energiei etc. care fără a fi foarte puternice la nivel național, fără a fi sub controlul comunităților locale dar și a guvernului, nu pot asigura strictul necesar supraviețuirii unei populații la un moment dat în cazul declanșării unei crize.

Avem mari probleme în urma politicilor globaliste practicate până în prezent. Doar 15% din capitalul românesc contribuie la exportul țării ! Terenurile agricole lucrate, foarte bine de altfel, de investitorii străini pot fi blocate la un moment dat, într-o situație de criză, pe baza dreptului de proprietate, a dreptului proprietarului de a le cultiva sau nu, de a face monocultură sau nu, de a face ce vrea mușchii lui. Astfel că există pericolul ca terenurile să nu asigure necesarul de alimente și plante tehnice necesare populației.

Cine a făcut politici de am ajuns aici ? Pentru că nu stăm de loc bine, progresul nostru fiind dependent de capitalul străin și investițiile străinilor. Nu cumva PSD cu Năstase, PNL sub Tăriceanu, PDL sub Băsescu ? Ba, la Băsescu, programul ideologic a fost influențat, după cum spune Pippidi de ea și colegii ei din SAR și GDS (partenerii „civili”).

Mie nu îmi place la Munteanu, să nu fiu mai prejos, ideea că un ateu este obligatoriu adeptul ateismului. Ateismul este o prostie. Un ateu care se respectă nu „luptă” împotriva credințelor religioase. Ar însemna să nege ceva ce nu există. O prostie. Dacă poate, se va feri de agresiunea islamismului, a ortodoxismului, a catolicismului, a protestantismului și a tot ce se termină cu „ism” ca doctrină religioasă. Dacă nu va reuși, va suferi pedeapsa capitală așa cum a suferit și până acum. Pe rug, cu capul tăiat, îngropat de viu, înecat etc. După cum au considerat „drept credincioșii” că merită omorât ateul.