Agerpres. Comunicat al PÎCCJ (aici). S-a extins urmărirea penală in personam față de unele persoane care au fost membri ai Comisiei de Fond Funciar al Comunei Nana și care „... nu au îndeplinit acte sau au îndeplinit acte în mod defectuos în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate de mai multe persoane, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate contrar dispozițiilor legale”. Au fost identificate „135 acte materiale” !
Treaba se îngroașă. Se complică, a naibii de mult.
De la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate în fals, toate actele materiale devin nule, de drept. Ca atare, vor fi nule și actele de cumpărare ale lui Băsescu. Cel puțin pentru porțiunile de teren care au fost obținute cu încălcarea gravă a dreptului de proprietate.
Băsescu nu are vină aici. El este de bună credință însă nu poate fi proprietarul unui teren care i-a fost vândut de un proprietar fals. Este de așteptat ca instanța de judecată să anuleze actele de proprietate false și să dispună refacerea dreptului de proprietate în mod real. Nu este exclus ca Băsescu să încheie ulterior acte de vânzare-cumpărare cu proprietarii de drept însă va avea de tras pentru recuperarea sumelor de bani de la cel de la care a cumpărat.
Nu ar strica ca procurorii să ia la puricat mai toate comunele și orașele pentru a descoperi mârșăviile comise de aceste comisii locale. Ar face mulți oameni fericiți. Ar intra la pușcărie mulți ticăloși.
Se afișează postările cu eticheta dreptul de proprietate. Afișați toate postările

vineri, 4 iulie 2014
marți, 9 aprilie 2013
Retrocedările spre soluția convenită cu CEDO.
Agerpres. „Ponta: Textul Legii retrocedărilor a fost convenit cu CEDO; miercuri Guvernul iniţiază procedura angajării răspunderii”.
"S-au întors colegii mei de la Strasbourg şi miercuri venim în Guvern şi ne angajăm răspunderea pentru Legea retrocedărilor", a afirmat Victor Ponta, la România TV.
Dreptul de proprietate a fost mereu și mereu fracturat și faultat. Legea română a fost aplicată cu fervoare, de unii judecători, motiv pentru multe și copleșitoare procese la CEDO până când CEDO s-a săturat să tot corecteze instanțele românești și a cerut imperativ statului român să rezolve odată pentru totdeauna problema dreptului de proprietate cu aplicare în cauzele retrocedărilor.
Negată sau nu, de către politicieni, legea va fi aplicată cu garanția dată de informația că CEDO și-a dat acordul cu privire la construcția ei. Asta înseamnă că hotărârile instanțelor vor fi în litera și spiritul acestei legi și nu a bunului plac politic. Evident, legea va fi contestată, în toate formele, inclusiv la Curtea Constituțională, de cei care au „cumpărat” drepturile succesorale sperând să obțină beneficii uriașe în urma complicității cu politicienii locali.
Guvernarea USL intră în zona paradoxului. Retrocedările și reconstituirile drepturilor de proprietate au fost cumplit afectate de liderii politici care au fost și Președinți ai României: Ion Iliescu și Traian Băsescu. Amândoi au fost pe aceeași linie de conduită cu privire la retrocedarea proprietăților succesorilor de drept. Amândoi au calificat dreptul de proprietate ca „un moft”. Victor Ponta, ca urmaș al lui Ion Iliescu la conducerea PSD are șansa istorică să repare, pentru imaginea PSD, abordarea comunistoidă a acestui partid cu privire la dreptul de proprietate.
Această problemă a României este una de fond. O problemă care privește fondul democrației în România. Sper ca acum să fie rezolvată. O lege acceptată de CEDO în materie „albește” o „gaură neagră” a democrației în România. Având în vedere că majoritatea instanțelor românești au manifestat voința de a aplica, în cauzele deduse judecății, cu precădere, dreptul internațional în materie în contradictoriu cu legislația română nereformată, înclin să cred că soluția aleasă de Guvernul USL va fi salutată cu multă satisfacție.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)