După ultimele atacuri ale lui Victor Viorel Ponta la adresa Președintelui Klaus Iohannis, atacuri care nu au nici o legătură cu politica statului, cu politica partidelor, cu orice poate fi de interes pentru cetățean, urmează să vedem ce înseamnă interesul național clamat insistent de Gabriel Oprea cu partidului lui, pomenit și de Liviu Dragnea la început de interimat la PSD.
Ambii, firoscoși nevoie mare, au declarat că relația cu Președintele României este vitală pentru bunul mers al politicii și evoluției țării. Mai mult, Gabriel Oprea s-a declarat fără nici un dubiu un susținător al Președintelui Iohannis, normal, pentru apărarea interesului național.
PNL a depus o moțiune de cenzură chitită pe trimiterea în judecată a lui Victor Viorel Ponta pentru 17 infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale și fraudă fiscală. În motivare, PNL observă, pe bună dreptate, că o astfel de persoană nu poate să mai constituie o garanție pentru guvernarea țării. Falsul și uzul de fals, frauda fiscală nu sunt de colo. Apar mereu și mereu semnele de întrebare cu privire la actele și faptele unui astfel de prim-ministru. Lipsa încrederii într-un astfel de om slăbește o țară întreagă, nu poate fi evitată.
Nu ar fi nici o problemă dacă Ponta ar fi doar un deputat, acolo. Deși, deputații ar trebui să fie modele de comportament civic însă cum la noi avem aproape 100 de parlamentari condamnați, aflați în stare de judecată sau în cursul unor urmăriri penale dar și civile cu potențial penal, merg totuși pe realitatea din teren și spun fie. Este, din nefericire, primul ministru al țării, susținut politic de PSD și UNPR. Nu pomenesc de ALDE și nici de Tăriceanu ceva pentru nu au importanță. Sunt o nulitate politică cu pretenții absurde.
Care va fi poziția politicienilor celor două partide după ultimele declarații ale lui Ponta la adresa Președintelui Iohannis ?
Dacă nu îi retrag sprijinul politic, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea pot fi acuzați că susțin cele declarate de Ponta. Cu o astfel de abordare a problemei, devenită gravă, Președintele României nu mai poate avea încredere în partidele conduse de cei doi. Iar cei doi devin sperjuri.
Dacă îi retrag sprijinul politic lui Ponta și îl demit, pot avea în continuare o majoritate parlamentară cu care să impună un premier pe care îl doresc. Chiar dacă nu au acum unul la îndemână (ceea ce nu cred, sunt sigur că Dragnea a ajuns la o listă scurtă de candidați), au un timp oarecare pentru a găsi unul. Mai mult, au și timp și cred că sunt pregătiți și psihic pentru a renegocia o nouă alianță de guvernare până la terminarea actualului exercițiu parlamentar.
Până acum au dat declarații de susținere a lui Ponta. Să spunem că Ponta va rămâne premier. După moțiunea de cenzură.
Ne așteaptă, până la pronunțarea unei sentințe judecătorești de achitare sau condamnare, o stare permanentă de „război politic” dus de primul-ministru Victor Viorel Ponta contra Președintelui Klaus Iohannis, un război personal dar cu grave disfuncții la nivelul guvernării și al stabilității țării. În timp, susținătorii din țară ai celor doi vor agrava starea de conflict și ajungem iar ca pe timpul lui Băsescu.
Îmi amintesc că, doar de foarte curând, Liviu Dragnea a condamnat acea stare care a blocat aproape țara în dezvoltare. Susținând pe Ponta, Dragnea se dezice de cele spuse. Înseamnă că starea de „om serios” pe care o tot afișează este politicianistă, este pentru fraierit prostimea (pentru cei supărați pe termen să citească DEX-ul).
Având în vedere și procesul lui Ponta, va exista în permanență o preocupare a acestuia pentru propria soartă astfel că problemele guvernării vor trece în plan secund. Nu mai spun de reținerile care vor exista la nivelul tuturor ministerelor în executarea dispozițiilor primului-ministru. Nu mai spun de comportamentul funcționarilor publici și a liderilor locali care, având un prim-ministru cu sabia deasupra capului nu mai au garanția îndeplinirii promisiunilor acestuia pentru soluționarea problemelor lor.
Susținând în continuare pe Ponta, PSD și UNPR condamnă țara la stagnare. Pur și simplu.
Să spunem că vor pica moțiunea de cenzură pentru a nu da satisfacție opoziției că a demis Guvernul. Este posibil ca după moțiune, Ponta să își dea demisia pentru a face loc altui prim-ministru al acestei alianțe de guvernare după ce s-a stabilit cine va fi cel propus pentru funcție. Presupun dar nu cred. Nu există suficiente semne că PSD ar pregăti așa ceva, chiar dacă Dragnea a afirmat ferm că viitorul prim-ministru va trebui să fie tot de la PSD. Nu cred pentru că și Dragnea minte, chiar dacă vrea să pară serios.
Ei bine, toate aceste calcule și calculele au niște legături puternice cu alte evenimente în curs. Procesul lui Dragnea. Este în recurs. Pe 28 septembrie aflăm ceva. Ce, doar instanța va stabili. Rămâne condamnarea de un an cu suspendarea executării pedepsei în peniteciar primită, va fi revăzută și va primi o alta sau va fi achitat ? Sau, de ce nu, se va anunța un nou termen. Legat de acest proces, este anunțat evenimentul alegerilor în PSD. Dragnea este unul dintre candidați, încă neoficial (posibil ținut în loc de propriul proces). Dacă Dragnea va avea câștig de cauză la proces, va deveni Președintele PSD și va putea deveni prim-ministru al României în locul lui Ponta. Nu exclud această variantă de acțiune. Dacă însă Dragnea nu are câștig de cauză, atunci sigur va fi altcineva Președinte al PSD și candidatul PSD la funcția de prim-ministru. Până nu știm rezultatul procesului lui Dragnea nu avem nici o garanție a cursului evenimentelor. Ori este albă, ori este neagră.
Liviu Dragnea și Gabriel Oprea au de rezolvat o problemă gravă. Fie devin, la rândul lor, „dușmanii” Președintelui Klaus Iohannis și se alătură lui Ponta fie evită această stare și taie în carne vie pentru a reface echilibrul între puterile statului. Sunt singurii care pot da o rezolvare problemei. Pot accepta ideea opoziției la moțiunea de cenzură a PNL însă după acel moment, orice întârziere în demiterea lui Ponta de către partide îi face complici la starea de „război” între instituțiile statului. Nu uit nici comportamentul ilogic al lui Tăriceanu, individ plecat cu sorcova care atacă Justiția, Ministerul Public și pe Președintele Iohannis din postura de președinte al Senatului, constituțional, al doilea om în stat. Tot în cârca lui Dragnea și Oprea stă și acest parazit politic.
Deocamdată, recipientul cu „interesul național” dus de cei doi pare a suna a gol. Vorbele lor sunt, până acum, vorbe goale. Să vedem ce va mai fi.
Se afișează postările cu eticheta interes national. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interes national. Afișați toate postările
vineri, 25 septembrie 2015
duminică, 13 decembrie 2009
Interesul national.
De cateva zile se urla, politic, despre interesul national. Iar presa a trecut la discurs politic cu totul, cu catel si cu purcel. Parca nici un ziarist nu mai are mintea la el, parca toti ar fi contaminati de pedelism.Care este prioritatea de politica interna a momentului ? Formarea unui guvern PD-L sau respectarea unor principii democratice in relatiile dintre noi, oamenii, si prin noi intre institutii ? Fac precizarea ca respectarea principiilor democratice duce si la rezolvarea formarii unui guvern care sa administreze interesul unei majoritati parlamentare ce reprezinta, la randul ei, vointa unei majoritati electorale.
Discutiile publice sunt acaparate de obiectivul declarat al PD-L si Traian Basescu, fara doar si poate. Formarea unui guvern PD-L cu ceva in coada. Pana acum si-au manifestat disponibilitatea direct, fara nuanta, "independentii" fugari sau exclusi din alte partide parlamentare. Minoritatile au disponibilitatea necesara daca va exista o majoritate parlamentara iar UDMR conditioneaza participarea de realizarea unei majoritati parlamentare. PSD si PNL au refuzat subordonarea politica lui Traian Basescu.
Din tonul moderatorilor media razbate reprosul adus liberalilor, in special, ca urmaresc interese de partid in loc sa se sacrifice interesului national reprezentat de PD-L ! Pe la televiziunile aservite Cotrocenilor se aduc acuze directe PNL si liderilor acestuia ca saboteaza "interesul national". B1Tv si Vox News sunt campioane absolute in aruncatul cu laturi in capul liberalilor, dar nu poate fi neglijat nici Realitatea Tv care, desi pare impartial, are ca marota refuzul liberalilor de a se subordona interesului lui Traian Basescu de "a scoate tara din criza".
Cuvinte mari, acuze grave, totul insa fals. Ce vor reusi ?
Fiecare partid reprezinta interesele unei parti a populatiei. Si aici trebuie facuta o diferenta. O parte a populatiei este in varsta, pornind de la cei peste 45 de ani, cu conceptii clare despre principii si doctrine. O astfel de populatie exista in toate partidele. Populatia tinara s-a aliat unui ideal atunci cand sustine o formatiune politica sau alta. Cunostintele tinerilor se vor imbogati pe masura ce isi vor trai experienta de viata, pe masura ce valorile la care au aderat se vor confirma sau nu in viata de zi cu zi. Ultimele alegeri au adus PNL un surplus de voturi ce reprezinta un castig pentru ideea de liberalism si pentru increderea multor tineri ca au un reprezentant, Crin Antonescu, care le poate apara idealurile. Este evident ca acesti tineri sunt anti-Basescu si anti-PD-L. Ei pot reprezenta viitorul PNL daca acesta le va respecta idealul. Ca atare, PNL este pus in fata unei situatii noi, intr-un moment de criza politica. Ce va alege ? Pastrarea tinerilor care au aderat la liberalism sau participarea la o guvernare marioneta subordonata interselor lui Traian Basescu ?
Participarea la o guvernare alaturi de PD-L este vazuta de catre unii analisti politici ca o masura obligatorie pentru PNL, partid care trebuie sa isi reconfirme capacitatea de a guverna. Se aduc tot felul de calcule si calculele in ajutor. Ca Traian Basescu va fi confirmat ca Presedinte al Romaniei si ca va desemna, ca pana acum, pe cine vrea el ca premier. Ca daca nu adera acum la vointa lui Traian Basescu, liberalii isi vor pierde electoratul, in special primarii si consilierii locali care resimt prin nefinantare de la buget greutatile administrarii localitatilor si pierderea increderii localnicilor in capacitatea lor de a realiza programele pentru care au fost alesi. Daca nu gandim corect, putem lua aceste "judecati" ca valabile. Totusi, daca gandim corect, le putem considera simple alegatii politicianiste.
Toti cei care propaga ideile de mai sus fac o greseala fundamentala. Reduc democratia si interesul national la vointa unui singur om. Traian Basescu. Subordoneaza interesele unei largi majoritati populare intereselor private ale unei formatiuni politice si membrilor acesteia, PD-L. Mai direct, toti cei care promoveaza aceste idei ne cer sa acceptam o dictatura si sa ne plecam capul in fata fortei. Toti acestia sunt oameni fara coloana vertebrala, oameni pentru care notiuni ca valoare, onoare, competenta, cinste, corectitudine etc. sunt relative, dependente de rezultatul, destul de incert, al unui scrutin. Ei bine, toti acesti oameni gresesc.
Interesul national este o suma a intereselor tuturor cetatenilor si rezidentilor din tara. Da, si rezidentilor, persoane care traiesc si duc povara unui regim politic chiar daca nu au toate drepturile politice ale cetatenilor, nu au drept de vot. Interesul national este reprezentat, politic, de catre parlamentari. Din moment ce in Parlament se formeaza o majoritate, interesul national este reprezentat de vointa acelei majoritati. De aceea PD-L cumpara constiinte, cumpara "interes national" de la parlamentarii dispusi tradarii, parlamentari care nu mai reprezinta, prin tradare, interesul politic manifestat de alegatori la alegerile parlamentare. PD-L cumpara un interes national fals pentru a forma o majoritate parlamentara nereprezentativa. PD-L face un act imoral, face un act de pervertire a constiintei publice si ne cere sa respectam acest "joc politic". Fura si ne cere sa le recunoastem furtul ca act legal. Pentru ca le permite legea. De aceea trebuie sa schimbam legea astfel incat pelerinajul parlamentar sa inceteze. Din moment ce au fost alesi ca urmare a aderentei la un partid politic, parlamentarii care il parasesc trebuie sa paraseasca fotoliul parlamentar si in colegiul respectiv sa se organizeze noi alegeri. Asta este pararea mea si cred ca o astfel de masura ar reduce sever migratia politica. Stiu, pot veni unii cu ideea ca alegerile sunt partial uninominale. Da. Corect. Dar daca este inscris intr-un grup politic parlamentar, atunci inseamna ca reprezinta vointa politica a alegatorilor pentru acel grup politic ! Chiar de vom avea alegeri paralamentare o perioada de timp pana intelege fiecare om politic ca poate pierde locul in parlament daca tradeaza, acestea sunt necesare. Altfel, vom trai in fals, victime ale furtului de "interes national" de catre cei care au bani mai multi si care stapanesc institutiile publice la un moment dat. Adica vom trai ca acum !
Liberalii ar trebui sa se pastreze in linia adoptata de PNL in zilele ce trecura. La emisiunea lui Gadea, din 9 decembrie 2009, Crin Antonescu a expus conceptia PNL privind guvernarea si raporturile dintre Presedinte si Guvern.
" Crin Antonescu: Eu am vorbit şi astăzi despre disponibilitatea, dorinţa şi obligaţia PNL de a participa, dacă se poate, la rezolvarea crizei politice din România.
Rezolvarea crizei politice din România înseamnă să avem un preşedinte valid, legitim, oficial, ceea ce urmează să facă alţii, sentinţa Curţii Constituţionale într-un sens sau în altul, poate chiar un tur doi rejucat, şi în al doilea rând, să avem un guvern.
Un guvern cu depline puteri, dacă se poate cu o majoritate cât mai stabilă, cu un program adecvat realităţii.
Noi vrem să participăm la aşa ceva, numai că viziunea mea şi a colegilor mei este următoarea: puterea primului-ministru şi a guvernului nu vine de la preşedintele României, conform Constituţiei acestei ţări, oricum am citi-o. De sus în jos, de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga. Puterea acestui prim-ministru şi a acestui guvern vine de la majoritatea parlamentară. Parlamentul fiind organism suprem, reprezentativ suprem al poporului român!
Preşedintele are momente de interferenţă procedurală cu desemnarea unui prim-ministru, cu consultarea partidelor parlamentare, are anumite raporturi cu guvernul, fără îndoială. Dar, ca să folosesc un termen consacrat în folclorul politic românesc, puterea guvernului nu emană de la preşedinte, ci emană de la parlament.
Noi am ajuns să discutăm de mai bine de un an de zile ca şi cum preşedintele este cel care face mutarea decisivă în această privinţă. Adică, el vine şi spune: Negoiţă, Gâdea, Antonescu! Ăsta e primul-ministru! Ia să vedem, vreţi? Şi cei din parlament spun da sau nu. Dacă spun nu, mai departe preşedintele iar zice: tot Negoiţă, tot Gâdea! Sau nu mai e Negoiţă, e Gâdea! Nu vreţi? Nu vreţi! Bine, atunci dizolv Parlamentul!
Aceasta este accepţiunea care s-a dat şi iată că şi discuţia din timpul campaniei electorale a acceptat cumva tacit această idee, că vom avea un guvern Johannis numai dacă Traian Băsescu nu mai iese preşedinte; că vom avea un guvern Negoiţă sau pe cine vrea domnul Băsescu, dacă domnul Băsescu iese din nou preşedinte. Pe o asemenea filozofie, eu nu am ce discuta. Cu alte cuvinte, eu nu pot să pun problema să fac parte dintr-un guvern - eu ca persoană sau partidul - care îşi trage de acolo legitimitatea şi care recunoaşte preşedintele ca sursă de învestire a guvernului!"
Acest punct de vedere reprezinta un interes national, pentru membrii si simpatizantii PNL, pentru ca ofera o interpretare corecta, democratica a jocului politic. Daca la aceasta parere se asociaza si alti parlamentari, se poate ajunge la o majoritate parlamentara care sa opreasca mascarada basesciana despre interesul national.
Interesul national nu este reprezentat de cine are la un moment dat puterea, este reprezentat de majoritatea parlamentara. Ca place cuiva sau nu, acesta este adevarul.
Sper ca PNL sa ramana ferm pe aceste principii.
Sa astepam Delegatia Permanenta a PNL si sa vedem ce decizie se va lua de catre membrii acesteia. Eu sper ca hotaraea Delegatiei Permanente sa pastreze hotararea BPC si a CNEx.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
