Netrebnicul premier al României, Emil Boc, a angajat răspunderea Guvernului pe Legea educației. Nimic nou. Doar că ... este o premieră politică, situația fiind complicată.
Legea educației este la comisii în Senat. În „
Expunerea de motive” a legii ce însoțește angajarea răspunderii Guvernului se acuză faptul că „...
Este evident faptul că în contextul în care adoptarea Legii Educației Naționale aflată în procedură parlamentară în Senatul României nu mai este posibilă, deoarece structura politică a comisiei de specialitate nu mai permite acest lucru...” astfel că s-a ajuns la ”...modalitatea asumării este unica posibilitate de adoptare a acestei legi”.
În textul Expunerii de motive se aduc acuzații Parlamentului, în particular Senatului, că nu au dezbătut și adoptat legea „într-un termen rezonabil”. Se mai vorbește de proiecția bugetară necesară implementării sistemului educațional prognozat începând cu anul de învățământ 2011-2012. Se face, pe 24 de pagini gargară cu pioneze pedelepriste.
De fapt, suntem în fața altui abuz al unui partid neo-fascist. PD-L. De data asta, va avea alături UDMR, cu „cățel și purcel”, pentru așa-numitele „realizări” ale legii, mult lăudate de unii și alții. Dar finalitatea nu este cea așteptată de agresorii democrației. Și această lege, alături de alte legi care au afectat grav ființa națională, va suferi severe modificări după ce Guvernul Boc XXX fie va pica, fie își va înceta mandatul.
Orice act normativ crează raporturi juridice noi între cetățeni. Dacă cetățenii, prin diferite manifestări, refuză aceste raporturi juridice, legea respectivă fie este abrogată, de conducători cu mintea întreagă, fie devine caducă prin refuzul cetățenilor de a o aplica.
În această lege există prevederi care forțează „sentimentul național”. În Transilvania sunt mii și mii de familii care moștenesc deznaționalizarea practicată de unguri pe timpul ocupației dar și tratamentul aplicat de conducătorii maghiari ai unor instituții românilor din zonă pe timpul comunismului. Să privim realitatea în față. Când românii au fost tratați ca oameni de categoria a III-a, ani și ani de zile, generații întregi, cum se poate crede că azi, când avem o brumă de democrație, când românii majoritari se pot îndrepta către partidele ce le pot apăra interesele, vor fi de acord ca prin lege, minoritarii maghiari să revină la practicile din timpul ocupației hortiste sau la practicile din timpul comunismului ?! Pentru că asta simt eu, probabil că așa cum simt eu simt mulți alți români. Iar anii de după 1989 nu ne-au dovedit faptul că ungurii s-au schimbat. Acțiunile lui Laszlo Tokes și a aliaților lui confirmă. Dar nu toti sunt așa. Unii au rămas pe aceeași poziție, alții însă au acceptat că românii de lângă ei le sunt „egali”. De aceea eu cred, în contra demonstrației de aseară a lui Valentin Stan, că în România problema trebuie tratată cu mai multă atenție din partea politicienilor, cu mai multă aplecare față de sensibilitatea cetățenilor români în relațiile cu maghiarii. Nu cu brutalitate, așa cum procedează pedeleprele băsesciene. Mai ales atunci când măsurile politice au dus la sărăcirea populației, la desființarea clasei de mijloc și la pierderea încrederii în viitorul apropiat. Acutizarea problemelor personale ale cetățenilor va duce, pe lângă creșterea exponențială a criminalității la ultranaționalism.
Ungurii, mare parte dintre ei oameni de treabă, oameni normali, oameni de nădejde, vor suporta iresponsabilitatea politică a aleșilor lor și a guvernanților portocalii. Este nedrept. Într-o României a progresului, problemele învățământului în limba maternă a tuturor minoritarilor nu ar mai fi fost o problemă. Bunăstarea duce la bunăvoință, conclucrarea pentru bunăstare duce la iertare și uitare.
Pe lângă sentimentul național afectat, această lege aduce grave atingeri corpului profesional al dascălilor români. Cei mai în măsură să arate cum îi afectează legea sunt profesorii, dascălii de la orice nivel didactic. Talmeș-balmeșul din capul orgoliosului, vanitosului și incompetentului ministru al educației, Funeriu, decredibilizează profesia de dascăl, o duce în zona „comercială” a vieții noastre iar sistemul de învățământ devine o mare întreprindere care va lucra pe principiile pieții, ale câștigului și pierderii. Deja, în toată țara, fără lege, Funeriu și gașca de incompetenți ce îl acompaniază în minister și la inspectoratele județene, aplică aceste „principii”. Învățământul nu mai este, cel puțin în prima parte a tinereții copiilor noștri, „o obligație socială” a statului care urmărește pregătirea lor pentru viață ci „un serviciu” prestat de stat funcție de posibilitățile financiare pe care un Guvern le are de a asigura funcționarea școlilor și plata dascălilor. La asta se adaugă „gluma” potrivit căreia învățământul trebuie să confere „competențe”, o invenție a unor creere bolnave care nu pot pricepe că învățământul nu poate oferi competențe ci, cel mult, un minim de cunoștințe. Competențele apar după ani de practică, după ce se completează bruma de cunoștințe acumulate în școală cu noi cunoștințe impuse de activitatea profesională de la locul de muncă.
Pe lângă cele de mai sus, mai sunt și alte „minuni” care obligă la opoziție față de această făcătură legislativă funeriană. De aceea este obligatorie moțiunea de cenzură.
Pe lângă „minunile” din lege, suntem în fața unei „fente legislative” tipică băsescienilor. Fără a verifica dacă proiectul de lege pe care a angajat răspunderea Guvernului este cel adoptat în Camera Deputaților, măcar acolo, Boc a făcut pasul. Iar pasul este făcut pe un alt proiect de lege ! Bănuiesc că este prima formă a legii, cea clocită de Funeriu și consilierii lui, lege care are, se spune, multe prevederi neconstituționale.
Cum se va vota ? Iată o întrebare. Se pare că pedeleprele și aliații lor vor folosi forma prezenței în plen însă fără a exercita votul. Aici este de discutat. Voi pleca de la o expunere a lui Emil Boc pe timpul lucrărilor Constituantei, cu referire la situația în care se ajunge prin „moțiunea provocată”. Cu aproape 10 ani în urmă, Boc și PD (pe atunci în opoziție), susțineau următoarele, propunând o altă formulare a art. 114 alin. (2) din prezent:
Actuala formulare este: „
(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113”.
Formularea propusă de Boc și PD sună așa: „
(2) După ce Guvernul vine și-și angajează răspunderea , Guvernul este demis dacă programul, proiectul de lege sau declarația de politică generală nu a fost adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor”.
Pe atunci, Boc și PD propuneau ca parlamentarii puterii să își demonstreze fidelitatea față de Guvern prin exprimarea votului și nu prin fuga de vot. Așa se vorbea atunci. Azi, pedeleprele și aliații au ales calea fugii de vot pentru că, nu este așa, „
fuga este rușinoasă însă este sănătoasă”. Pentru că de acceptă votul, atunci nu este exclus ca proprii parlamentari să voteze moțiunea.
Votul nedat, din varii motive, se consideră, tradițional, în favoarea Guvernului. Față de moțiunea de cenzură politică, unde pot încăpea tot felul de speculații, unele aiurea, moțiunea asta este specială. Vom vedea care sunt politicienii care doresc sau acceptă distrugerea învățământului românesc. Îi putem pune la panou pe cei care doresc sau acceptă distrugerea ființei naționale pentru interesele lor meschine. Iar un „vot” împotriva națiunii, pentru că acesta este mesajul politic, împune o contramăsură corespunzătoare.
Lustrația civilă și politică. Cu deputații pedeleprelor, ai UDMR, UNPR și cei ai minorităților naționale care vor face ca această lege să treacă de Parlament, indiferent de ce va spune Curtea Constituțională, nu mai trebuie să se ajungă, în viitor, la colaborare. Civilă, politică sau de oricare altă natură. Ei trebuie să devină „persoana non-grata” pentru majoritatea dintre noi. Pentru mine sunt.