Scrisoarea a II-a. Parodie.

Prin bunăvoința autorului, col. (r) Ilie Bâtcă, postez parodia după „Scrisoarea II”. Îi mulțumesc pentru mail și pentru promisiunea de a-mi trimite și parodia după „Scrisoarea III”.

Până atunci, lectură plăcută.

Nu trec mai departe fără a-mi provoca o bună prietenă ! La competiție, desigur. Pentru că, fără discuție, prietena mea are condei.

SCRISOAREA II
(după Mihai Eminescu)

De ce tastele-mi stătură neatinse zile-ntregi?
De ce n-am mai scris o frază despre cei ce ne fac legi?
De ce-n astă perioadă nu am mai muncit pe brânci
Şi n-am scos la imprimantă măcar o coală A 5?

Dacă tu ai şti povestea astei vieţi cu care lupt,
Ai vedea că am subiecte, tastele chiar de-aş fi rupt,
Căci mă-ntreb de-şi are rostul Jurământul către Ţară,
Ca s-ajung la bătrâneţe de ruşine şi ocară
Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte,
Dragul meu, Armata, astăzi, nu mai e ce-a fost nainte!

Noi am fost, la vremea noastră, acel soi de "buni la toate",
Şi să-i apărăm hotarul, şi să-i dăm Ţării bucate,
Viaţa toţi ne-am dedicat-o unui nobil, măreţ ţel,
Să ne facem datoria către Ţară sub Drapel.

Vai, tot mai gândesc la anii când mergeam în aplicaţii,
La slănina din fasolea împărţită cu soldaţii,
La nesomnul din puterea nopţilor de iarnă, grele,
Aşternut având deasupra cerul presărat cu stele,
La duminicile-n care făceam muncă nenormată,
La prima garsonieră primită de la Armată,
La nopţile petrecute cu recruţii în cazarmă,
La bidonul şi gamela nelipsite la alarmă,
La Godin-ul din birou-mi, pentru care n-aveam lemne,
La servicii ordonate şi la desele consemne,
La concedii de odihnă amânate sine die,
Soaţa nefăcând din asta chiar o mare tragedie,
La canalele ce astăzi nu mai sunt nici loc de scaldă
Şi la praful de cărbune înghiţit în câte-o haldă,
La tarlale nesfârşite, cultivate cu porumb,
La Canal şi la fascine ancorate de-un pociumb,
La creioanele tocite prin tot felul de-academii,
La copii ce, doar în poză, i-am văzut primindu-şi premii,
La mizerele burdufuri ataşate-ntre vagoane,
Locul meu pentru naveta dintre două garnizoane.

Am sperat că toate-acestea îmi vor fi recunoscute,
Că mi-am clădit cariera pe onoare şi virtute,
Însă tu îmi vei răspunde că vorbesc de o himeră,
C-am ales, din multe alte, doar această carieră
Care, astăzi, din păcate, de batjocură-a ajuns
Pentru unul ce în fruntea românimii a fost uns.

Parcă-l văd pe marinarul ameţit de pe covertă,
Stabilind parcursul navei, cu gândirea lui incertă,
Dar, vai, nava se scufundă, comandată de-un matroz
Care vede viitorul, prin pahar privindu-l, roz
Parcă-mi văd concetăţenii, precum vitele, în cală
Neîndrăznind să-l debarce la o proximă escală.

Parcă văd fotomodelul, fostă star pe o copertă,
Ajunsă-n Divanul Ţării, în mişmaşuri, o expertă,
Scoţând voturi, la nevoie, de la un pârât de plen,
Mai ceva ca Iosefini, albii iepuri din joben,
Ignorând pe deputaţii opoziţiei din Forum,
Trece legile duduia, durând-o în coc de cvorum.

Nu contează că hoţia-i o văzu întreaga ţară,
Căci bătută e în cuie legea asta unitară,
Condamnând la sărăcie pensionari - milioane -,
După cum, azi, pedeliştii marinarului au toane.

De ce nu voi, pentru mine, sau să scriu pentru mărire?
Sunt scârbit peste măsură de atâta nesimţire
Şi, sătul de umilinţa ce-o trăim în vremi nefaste,
Cum să las gândul să zboare şi să-i dau formă din taste?

Azi, când ţara-n două taberi împărţită e - în robi
Şi-mbuibaţi - şi are-n frunte-i o liotă de neghiobi
Ce se-nchină, ca la idol, făcând mare pe-un pitic,
Aş putea, la imprimantă, tonerul pe ei să stric?

Când îşi nalţă piedestale pe minciună şi sperjur
Şi din viaţă-şi fac cu toţii un perpetuum sejur,
Când, în ţara sărăcită, nimeni nu mai mişcă-n front,
Aş putea eu, cu P.C.-ul, să le-aduc vreun afront?

De-oi urma să scriu vreodată despre vremurile-aceste,
Mulţi vor crede adevărul spus de mine o poveste,
De-aceea, de azi-nainte, poţi să nu mă mai întrebi
De ce tasta nu m-abate cu ispita-i de la trebi,
De ce n-am pornit P.C.-ul atâta amar de zile,
De ce scot din imprimantă doar imaculate file...

Colonel (r.) Ilie Bâtcă

Păi ... poți să zici că nu-i așa ?!

Desființarea granițelor ?

Sintagma din titlu a fost lansată de maghiarii din UDMR, cu ani în urmă, când își susțineau „europenismul” și cereau partenerilor politici din Parlamentul României unele și altele. Sintagma a mai fost folosită, periodic, de alți incompetenți politici, în special din PD-L, partidul stat, dar și de Băsescu. Nu mai spun despre faptul că măsurile pe care le ia MAI cu privire la frontierele României cu statele membre Schengen sunt ostile statului român.

Mă consider, încă, o persoană care are expertiză în această materie. Din acest motiv sunt deosebit de deranjat de promovarea, în media, a unor formulări tâmpite, fie de către politicienii incompetenți fie de jurnaliștii idioți.

În revista Capital a apărut acest articol. Are doi autori: Mirona Hrițcu și Răzvan Amariei. Nu îi cunosc. Sunt tineri ? Sunt „maturi” ? Au o oarecare pregătire ? Știu ceva despre viață ? Despre statul român și despre piața comună europeană ? Nu cunosc. Văd însă că folosesc cu nonșalanță, condamnabilă, formulări de genul ”Desființarea de facto a frontierelor cu Ungaria și Bulgaria le va face viața mai ușoară transportatorilor și turiștilor, însă ar putea aduce și o creștere a criminalității și a imigrației ilegale”.

În primul rând, intrarea în spațiul Schengen nu presupune renunțarea statelor membre la identitatea lor de stat. Național (cei care au acest atribut), unitar, indivizibil, independent. Iar pentru a înțelege acest lucru, cei care vorbesc sau scriu despre subiect ar trebui să știe ce este cu Acordul de la Schengen și Convenția de aplicare a Acordului.

Uniunea Europeană este o uniune economică. Mai puțin politică. Economică, pur și simplu. La bază sunt mai multe tratate, cel mai important devenind, cu timpul, Tratatul de constituire a Comunității Europene (TCE) redefinit, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona ((art.2 alin. (1)), în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Citind preambulul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene se vede, cu ușurință, că unul din scopurile acestuia este acela de a „elimina barierele care divizează europa”, bariere economice, financiare, sociale, de limbă ... între acestea având un loc aparte barierele „vamale”. Aici este vorba, concret, despre eliminarea controlului la trecerea frontierei pentru asigurarea unei mai rapide circulații în spațiul comunitar a persoanelor, mărfurilor, bunurilor și valorilor aparținând Statelor Membre UE. Atât. Nu mai mult. Pentru cei care au interes, lectura tratatului oferă și mai multe răspunsuri la întrebările pe care și le pun.

Formularea „idioată” a jurnaliștilor de la Capital înseamnă, nici mai mult și nici mai puțin, desființarea statului român. Pentru că prima condiție a existenței unui stat sunt frontierele sale recunoscute de statele vecine și de alte state. Fără frontiere, un stat nu există. Există comunități înființate pe criterii etnice care au „guverne”, au instituții publice (școli, spitale, poliție, armate etc.) dar nu sunt state pentru că nu li se recunosc frontierele naționale de către vecini. Palestinienii, kurzii etc.

Acordul Schengen este o covenție a Statelor Membre UE la care au aderat și alte state europene care nu sunt membre (Norvegia, Elveția) prin care se facilitează trecerea frontierelor naționale prin eliminarea controalelor la frontiera internă și întărirea (excesivă uneori), a controlului la frontierele externe ale statelor membre. Una dintre facilitățile importante ale Acordului Schengen este îmbunătățirea comunicării între organele de control la frontieră din toate statele membre, prin Sistemul de Informații Schengen. Mai mult, după înființarea Serviciului „Frontex”, cu sediul la Varșovia, se urmărește o dezvoltare a cooperării instituționale între statele membre prin desfășurarea unor acțiuni comune pentru combaterea riscurilor la spațiul comunitar. Tot prin acest serviciu, unele cheltuieli operaționale se transferă de la statele membre la Comisia Europeană, pentru că, de exemplu, supravegherea satelitară a unor zone adiacente spațiului Schengen este în interesul tuturor statelor membre și nu doar al unui stat, oarecare.

Nu mă mai extind în explicații, dar mă deranjează enorm tâmpeniile aruncate în media de niște cretini cu pretenții de politicieni sau jurnaliști.

Dezbateri pentru o nouă Constituție

Azi am fost la dezbatere. A patra. La două ... am absentat. A doua și a treia. Motivat.

Lilick a prezentat, în detaliu, evenimentul. Voi face și eu la fel, urmând ca unele aspecte ale dezbaterii de azi să fie tratate de mine în postările ulterioare. Am mai promis eu, în alte rânduri, că voi face și voi drege așa că ... mare lucru o nouă promisiune ?

Watch live streaming video from soim at livestream.com

De la problemele constituției s-a ajuns la problemele instituțiilor statului. S-a ajuns până la amănunte, la elemente de funcționare ale acestor instituții, că este vorba despre instante, că este vorba despre parchete, că este vorba despre Curtea Constituțională sau CSM. Nu mai spun despre faptul că Victor Alistar a mers și mai departe făcând referire la norme din diferite acte normative care viciază buna desfășurare a instituțiilor statului care sunt chemate să contribuie la actul de justiție.

Într-o formulare simplificată, legea este o convenție. Între noi, cetățenii, cu privire la comportarea noastră față de un fenomen, o situație aparte, un comportament în societate etc. Și constituția este o convenție, prin care noi stabilim cum arată statul în care trăim, care sunt instituțiile de care avem nevoie, care le sunt funcțiile și, acolo unde cădem de acord, care din aceste instituții au putere și care nu. O discuție, la nivelul unui grup de inițiativă - este cazul grupului constituit de Fundația „Horia Rusu” -, are rolul de a identifica eventualele disfuncții ale constituției în vigoare și a găsi acele cuvinte care, puse în propoziții, să poată deveni norme constituționale. Normal, nu grupul de inițiativă este cel care „va da” o nouă constituție. Acest rol aparține Parlamentului care va forma o adunare constituantă, care va finaliza textul propus (vor fi mai multe proiecte și amendamente), îl va propune cetățenilor prin intermediul unui referendum și, de va trece, noua constituție va intra în vigoare. În acest grup vorbim despre o constituție „liberală”, o constituție care pune în centrul preocupării statutului cetățeanul și nu organele statului.

O sinteză a discuțiilor preiau de la Lilick. Ele sunt și pe site fundației.

Fundaţia Horia Rusu - a IV-a dezbatere

Sinteza nu cuprinde și acele aspecte la care eu vreau să fac referire într-un viitor apropiat. Sunt însă aspecte foarte interesante care pot duce la dezbateri chiar în rândul celor care nu au pregătire juridică, oameni care însă pot pune întrebări și cere răspunsuri din poziția de cetățeni beneficiari ai convențiilor statului român (de la constituție la legi, ordonanțe, hotărâri de guvern, ordine de miniștri etc.).

Acum, mă opresc aici. Mâine ... vom vedea.

„Peneș cu arcanul”

Primesc un mail. De la Victor, fost coleg de liceu. Pensionar militar, cu pensie „nesimțită”. La fel ca mine, la fel ca alții peste 100.000 de români. O prelucrare după „Peneș curcanul”, de Vasile Alecsandri. Intră în categoria „umorul la români în vremuri de restriște”.

Autorul, tot un rezervist, are, de la mine, tot respectul pentru reușită.

PENES...


Pe drumul de costişă ce duce către NATO,
În gândul lui, sergentul zicea c-a-mbulinat-o,
De-o fi să sune goarna, să plece la război,
Că-i sunt dotaţi colegii, cu puşti, din doi în doi,
Aceşti pifani destoinici, mărşăluind cuminţi,
Precum, odinioară, părinţii de părinţi.
........................................................................................
Apare premierul, semeţ ca un pandur,
Privind spre militarii de foame rupţi în cur
Şi inima în pieptu-i bătea, mai să i-l spargă,
Văzând pe Gabi Oprea pe o mârţoagă şargă
Şi mult se minunează şi nici că-i vine-a crede
Când stele, cu toptanul, pe umerii lui vede,
Cascheta-i era spartă, tunica descusută
Şi-avea mai scurţi nădragii cu douăşcinci la sută,
Lăsând în văzul lumii o gheată scâlciată,
Dar fruntea lui teşită părea încoronată
Cu străluciri de stele primite de pomană,
În scurta-i carieră, de-acest distins Izmană,
Căci bietul om, slab, palid, abia mai poate duce
Opt stele ce, pe umeri, ca soarele străluce.
Se miră Cabinetul, iar premierul, bravul,
Se-nclină la ministru (precum îi e năravul)
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, Găbiţă?”
„Vin tocmai de la Şefu`.” „Şi cum e dânsul? „Criţă.”
„Dar aste stele multe, cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar şeful dumitale, doar nu le-oi fi furat.”
„Şi pentru care fapte?” „Ştiu eu... Cică drept plată
Că am trădat partidul, dar asta prima dată,
Şi am venit la dânsul, cu trădători, cu tot.”
„Dar ce rang ai, Găbiţă?” „Am rang de... mafiot!”

... Discursul de rigoare sfârşindu-l, premierul
Dă încă o dovadă că nu-i lipseşte flerul,
Făcând el spre miniştri un semn cât mai discret,
De-o parte-i şi de alta, întregul Cabinet
Zâmbeşte, la comandă, şi dau toţi cu piciorul
În Oastea umilită, precum întreg poporul...

Peneş cu arcanul
Pentru conformitate,

Colonel (r.) Ilie Bâtcă

Folclorul nu iartă. Memoria populară va reține despre Băsescu și guvernarea mafioților pedelisto-udemeriști că au dus țara de râpă.

Erată

Autorul îmi atrage atenția că parodia este după poezia „Sergentul”. Îmi asum greșeala.

Fătuloiu și mita „televizată”

Dan Valentin Fătuloiu. M-am întâlnit odată cu el, pe când eram în activitate. Venise la PFR să propună un protocol al MAI cu MP. Poliția de frontieră urma să cerceteze cauzele aflate în zona ei de competență, stabilite de lege în sarcina polițiștilor iar poliția în afara acestei zone. Erau fricțiuni severe între noi și polițiști. Unii procurori dădeau cauzele, în special pe droguri, polițiștilor de frontieră iar polițiștii considerau că le sunt „încălcate drepturile profesionale”.

Era seară. Destul de târziu. Fătuloiu era în biroul adjunctului șefului inspectoratului general. Civil. Dispus la negocieri. Am fost chemat să văd textul protocolului făcut de poliție și să fac propuneri. Am lucrat rapid, pe loc, corecturile le-am făcut la calculatorul meu, noi am semnat și ștampilat, Fătuloiu s-a dus la IGPR și au făcut același lucru, peste două-trei zile procurorii de la MP au semnat și ei.

Protocolul a fost un lucru bun. Treaba a mers mai bine. Nu il bănuiam pe atunci, pe Fătuloiu, de alte-alea. Mai târziu, de prin cotloanele „secrete” ale MAI, au început să apară „știri”. Fătuloiu era într-o gașcă care lupta contra altor găști. In cadrul Poliției dar și în cadrul ministerului. Faptul că era „pedist” era, de asemenea, o „știre”. Dacă vin pedeii la putere, Fătuloiu va crește. Dar se avea bine și cu pesedeii. Timpul a confirmat valabilitatea „știrii”.

În scandalurile din MAI, Fătuloiu avea partea lui. Creșterea lui profesională avea la bază clientelismul. Omul a dat. Fără nici un fel de discuție. A dat la greu cui trebuie pentru a ajunge sus. A ajuns unde a vrut și a dat, în continuare. La fel ca ministrul izmenar de la apărare, Gabriel Oprea. Același tip de om.

Tentativa de mită televizată aflată în prim-planul media de azi are toate ingredientele pentru o știre de senzație. Dar clarifică și multe alte probleme.

Mituitorul dă celui care primește. Mituitorul nu merge la întâmplare. Studiază terenul, studiază persoana care poate interveni, studiază legăturile acestuia cu mediul în care vrea să se intervină. Mituitorul alege momentul și locul transferului de bunuri, de comun acord cu mituitul (se are în vedere siguranța afacerii și siguranța celor care participă la acțiune). Mituitorul își ia măsuri de siguranța la fel cum își ia și cel care acceptă mita.

Evenimentul de iese din tipar. La o primă vedere. Momentul și locul transferului de bunuri a fost prost ales sau a fost deconspirat. De cine ? În cauză există un terț. Cine este acela ?

Jurnaliștii de investigație dau niște informații interesante. Fătuloiu a făcut un auto-denunț, cu două luni în urmă. Dar și „mituitorul”, Cătălin Chelu, a făcut unul ! Na poznă ! Treaba începe să pută. Desfășurarea „evenimentului” îmi confirmă lucrătura.

În „ziua plății”, „mituitorul” și asociatul său sunt opriți în trafic. Erau la volanul a două mașini „bengoase”, aveau asupra lor actele a două case (toate ?) și o sumă mare de bani. Fătuloiu este cel care declară în fața presei cu ce ar fi trebuit el să fie mituit. O singură declarație. Cu 50.000 euro (erau la prietenul „mituitorului”), două mașini (erau în circulație !), două case (actele erau în mașini). De ce două case ? Unde au fost construite ? Când s-a început construirea lor sau dacă erau deja construite ce legătură ar fi între Fătuloiu și ai lui și localitățile în care sunt înregistrate cele două case. De ce două mașini ? De același tip. Albe. Iar trebuie mers la Fătuloiu și ai lui, familia sau grupuri de interese. Există legături între aceste bunuri și Fătuloiu, sub aspectul locațiilor ?

Mituitorul nu recunoaște. Ce este prost ? Dar este reținut de DIICOT, pentru 24 de ore sub acuzația de „dare de mită și cumpărare de influență”. Dar, de dat nu a dat. Încă. Actul de dare de mită nu s-a produs, „tentativa” fiind „împiedicată” de oamenii legii. Oricum, procurorii vor avea de lucru dacă sunt porniți să facă din această mituire un succes. ”Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ...” prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal trebuiesc dovedite, nu prin reținerea unor mașini în trafic ci prin recunoașterea făptuitorului.

Cred, sincer, că acest individ descurcăreț, Chelu, a ajuns la ananghie datorită altor acțiuni. Mai cred că s-a adresat lui Fătuloiu să fie ajutat cunoscându-se, mai ales în mediul interlopilor, faptul că polițistul are legături strânse cu o parte dintre procurori. Și nu numai. Bașca sprijinul politic cotrocenist de care beneficiază individul, la fel de bine cunoscut. Iar bomboana pe colivă este faptul că se știe, sau se prezumă, că individul este dispus la „cadouri”. Nu pot crede că acest Chelu a mers în orb, la plesneală. Din câți indivizi cu „relații” la procurori sunt în țara asta a ales pe unul care îi oferea garanții. Și sunt convins că în primele faze ale relațiilor dintre cei doi au existat aceste garanții. Faptul că jucăria s-a stricat ... pe ultima sută de metri ... mă duce cu gândul la faptul că s-a aflat, de alții (niște „terți” interesați), că Fătuloiu a fost atenționat că se știe de manevra lui și că pentru gloria băsesciană se cuvine a face un „sacrificiu” dând în gât pe mituitor (mai ales un grangure din topul miliardarilor, categoria „oligarh”).

Ce va fi, vom vedea. Deocamdată avem doar declarațiile unei singure părți. Fătuloiu. Mare lucru de nu cumva valoarea mitei și compunerea acesteia nu a fost convenită cu mult timp în urmă (ce naiba, un milion de euro în mașini bengoase și case nu se realizează bătând din palme !), cât o fi Chelu de miliardar ! Eu merg pe varianta „terțului” intervenient în cauză, terț în solda altei părți a baricadei politice din PD-L. Așa simt eu. Pentru că nu cred în mustrările de conștiință ale lui Fătuloiu și nici în civismul vreunui polițist din jurul acestuia. Ce naiba, ce să caute civismul cetățeanului funcționar public în condițiile guvernării portocalii în perioada căreia servilismul și obiediența către „mărețul” premier Boc și al său partid sunt singurele „valori” care duc la funcția publică și succesul „în afaceri”.

Dacă Fătuloiu s-a auto-denunțat cu două luni în urmă, înseamnă că „afacerea” curgea de mai mult timp. Se construiau casele și mașinile erau comandate la furnizor ... Acum două luni se pare că Fătuloiu a fost „anunțat” că se știe ! Fătuloiu a făcut, în aceste două luni, acte de supunere către cotrocenist în mod direct. În această cheie trebuie văzută și intervenția lui la Piatra Neamț ! Lista lui Fătuloiu este comandată de la Cotroceni.

Chelu va avea avocații lui. Să vedem ce va ajunge, când și cum în fața instanțelor de judecată și, mai ales, dacă va fi și care va fi sentința. Până atunci, vom asista, cel puțin câteva zile, la o nouă piesă din „concertul” Justiția televizată.

Statul abuziv. Portocaliu.

Statul portocaliu, sub conducerea părții zicese „de dreapta” a FSN, practică jaful la drumul mare. Metoda era practicată și pe timpul FSN „de stânga”, până în 2004, atunci când prin alte acte normative, în special prin legea bugetului, Năstase și gașca pesedistă amâna plata unor drepturi salariale sau obținute în urma unor procese cu hotărâri definitive și irevocabile împotriva statului rău platnic.

Prin Gheorghe Gerghina, MF propune parlamentarilor să fie aprobată eșalonarea plăților drepturilor bănești câștigate de diferite persoane în instanțe până în 2014 (?!).

Între timp, instanțele de judecată dau hotărâri definitive și irevocabile în favoarea altor și altor români cărora statul băsescian le-a umblat la buzunar. Creanțele statului băsescian se adună deasupra viitorului guvern, indiferent de coloratura acestuia, ca norii de furtună.

În caz că statul hămesit are de recuperat creanțe, unele inventate peste noapte, de la persoanele fizice și juridice (altele decât marii datornici cu capital de stat sau majoritar de stat - de fapt „găurile negre” ale economiei românești) pune haita de funcționari publici ai MF care fac dovada „credinței” față de PD-L și premierul manechin Emil Boc să execute, cum-necum, pe „datornici”. Acum vor să inventeze o „poliție” a ANAF, dovadă a disperării și neputinței, a proastei guvernări.

În caz că statul hămesit este dator, vrea să anuleze datoriile către cetățeni și firmele care au lucrat pentru „stat” fie prin legi (care pică într-o veselie pentru constituționalitate) fie prin amânarea acestora până după terminarea mandatului jefuitorilor portocalii.

Datoria publică a statului devine imensă. Pe măsură ce datoria publică a statului se mărește, sărăcia populației și incapacitatea de plată a firmelor ce nu au fost distruse prin impozitul forfetar se adâncește. Iar propagandiștii portocalii, în frunte cu incompetentul Boc, declamă cu seninătate că ceea ce au făcut era absolut necesar și că România este pe drumul bun ?!

În timp ce noi simțim cum ne cuprinde disperarea, de la BNR glasuiește Mugur Isărescu, mult lăudatul „tehnocrat” care consideră că de va fi schimbat Boc, atunci să fie numit un alt premier care „să continue” politica dusă de acesta.

Prin ceea ce au făcut și fac actualii guvernanți, obligă viitoarea guvernare, indiferent de coloratură, să se ocupe în exclusivitate de transferul resurselor ce vor fi atrase la buget către buzunare păgubite ale contribuabililor români. Iar dezvoltarea țării ... va rămâne un vis frumos.

Ăștia sunt mai răi decât comuniștii. Zilele trecute, un mic investitor cu o prăvălie de la care am luat pâine, declara revoltat că Ceaușescu a fost de mii de ori mai bun ca Băsescu ! Ceaușescu „a construit” iar Băsescu a distrus ! Când în percepția celui care și-a investit banii într-o afacere apar astfel de comparații, înseamnă că am ajuns rău de tot.

Guvernarea PD-L + UDMR devine, pe zi ce trece, cea mai nocivă. Trist este că mâine, dacă nu chiar de azi, vom merge cu comparația în timp mult mai înainte de 1989, ne ducem, încet dar sigur, spre anii 1965 !

Petiția pentru demiterea Robertei Anastase

Deputații PNL au inițiativa unei petiții on-line pentru demiterea sinistrei manechine cocoțată în fotoliul de Președinte al Camerei Deputaților.

Semnarea petiției se poate face aici.


Textul acesteia este cel de mai jos:

„După 20 de ani de la Revoluţie, democraţia şi statul de drept sunt batjocorite de către PD-L.

Camera Deputaţilor este condusă prin minciună şi furt.

Roberta Anastase, preşedintele acestei instituţii, al treilea om în stat, săvârşeşte abuzuri după abuzuri, încălcând Constituţia şi legea de funcţionare a Camerei Deputaţilor, iar actuala majoritate parlamentară PD-L-UDMR face zid în jurul ei, girându-i toate aceste ilegalităţi.

Furtul de la votul pe legea pensiilor nu este singura ilegalitate. Este cea mai cunoscută datorită mediatizării subiectului.

Roberta Anastase este o recidivistă patentată. Astfel:

1. Fură voturi, iar în cazul adoptării Legii pensiilor este cu atât mai grav cu cât numărul persoanelor prejudiciate este de ordinul milioanelor;

2. Protejează corupţii PD-L – La dezbaterea raportului Udrea a blocat lucrările Camerei Deputaţilor pentru a o feri pe aceasta de trimiterea în judecată;

3. Măsluieşte voturi atunci când deputaţii PD-L chiulesc de la şedinţă când se votează legi importante. De exemplu: modificarea statutului funcţionarilor publici, pentru a da banii ţării pe mâna clientelei politice pedeliste;

4. Nesocoteşte voinţa electoratului şi încurajează corupţia politică, ajutând la crearea de partide politice în Parlament deşi nu au participat la alegeri.

Pentru toate aceste fapte foarte grave care reprezintă un atentat asupra democraţiei, noi, deputaţii liberali cerem demiterea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Nu acceptăm în fruntea Camerei Deputaţilor, o persoană care, deşi fură, nu plăteşte pentru fapta sa, ca orice cetăţean.

Semnează pentru ca hoţii să plece!

Eu, cetăţean român, nu vreau să fiu reprezentat de un hoţ!”

Poate semna oricare român care se simte trădat de portocalia Roberta Anastase în funcția de Președinte al Camerei Deputaților.

Petiția va arăta câți dintre noi, românii, simt, cu adevărat, dorința de a trăi într-un stat democratic.

Varianta cu PD-L !?

La Hunedoara, Crin Antonescu a făcut următoarea apreciere:


"Nu exclud o variantă (de guvern - n.r.) cu PDL. PDL se exlude singur de la orice construcţie serioasă de tip guvernamental, atât timp cât nu înţelege că preşedintele are treburile şi prerogativele lui şi Guvernul are treburile şi prerogativele lui. Dacă PDL nu înţelege că trebuie să-şi asume această responsabilitate şi nu să fie doar o slugă a lui Traian Băsescu, atunci se condamnă să nu poată face parte dintr-o formulă de guvern responsabilă".

Preiau textul de la Ev.Z, oficiosul cotrocenist.

Am auzit știrea la RTv. Inițial, am rămas șocat. Postul Tv nu detalia. Comunica doar că Antonescu nu excludea o variantă de Guvern cu PD-L cu motivul că ... anul 2010 speră să fie ultimul an în care PNL nu participă la guvernare.

Citind textul în întregime, de la Ev.Z., m-am mai liniștit. Nu de tot, pentru că pentru mine, ca persoană liberă, orice colaborare cu membrii PD-L este interzisă. Mi-au devenit dușmani din moment ce îmi atacă existența. Dar ... în fine, să mă limitez doar la textul anunțului.

Participarea PNL la o variantă de guvernare cu PD-L este condiționată de ruperea PD-L de Traian Băsescu. Practic, enunțul invită PD-L la delimitarea de Traian Băsescu și excluderea din actul de guvernare a „deciziilor” cotroceniste. Practic, izolarea lui Traian Băsescu la Cotroceni așa cum a fost pe timpul Guvernului Tăriceanu.

În timp ce postam mi-am amintit de discursul lui Crin Antonescu la moțiunea de cenzură când, cu intenție (se recunoaște de unii analiști și comentatori politici), acesta a exclus, cumva, din critica adusă PD-L pe Vasile Blaga ! În această situație, PD-L de care a vorbit ieri la Hunedoara este cel în care Vasile Blaga conduce. Un mesaj către partea din PD-L care și-a mai păstrat rațiunea ?

Dar asta înseamnă că la masa negocierilor cu PNL nu au loc Boc, Udrea, Berceanu, Videanu, toată trupa stolojenistă, Falcă și alți pitpalaci trădători.

Enunțul lui Antonescu pune pe jar PSD. Reacția lui Ponta și a altor pesediști de frunte este justificată. Împotriva campaniei duse de Antene și Realitatea Tv de „promovare” a PSD/Ponta ca vârful de lance al opoziției, PNL fiind intenționat plasat ca „a doua vioară”, o notă de culoare în „masa” social-democrată, Crin Antonescu destramă mitul unei viitoare alianțe „cu cățel și purcel” între „colosul” PSD și „minorul” PNL. Enunțul arată preferința PNL către cei care înclină să creadă că liberalismul în politica dâmbovițeană nu este un moft, ci o necesitate istorică.

Iar se cuvine a preciza că enunțul exclude, din capul locului, populismul băsescian și dictatura pedelisto-udemeristă.

Acest enunț va trebui să fie urmat de un altul în care Crin Antonescu să arate cu claritate că PNL urmărește să corecteze, împreună cu acea parte a PD-L către care s-a adresat, gravele măsuri antinaționale luate de guvernul Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu.

Evoluția Justiției în România

Îmi place de Cristi Danileț, ales membru al CSM în zilele trecute. La juridice.ro am găsit un extras dintr-un interviu dat de tânărul judecător celor de la „Academia Cațavencu”. Preiau doar o fărâmă din el, pentru a motiva titlul. Aranjez puțin textul pentru a evidenția ideile.

„Rep.: Nu eşti eroul unei iluzii, că poţi schimba ceva din interior?

C.D.: S-au schimbat multe din interior, începînd cu 2003, cînd unii magistraţi au început să mişte în front.

CSM era un apendice al Ministerului Justiţiei, ministrul hotăra cine să fie şef şi folosea pentru intimidare serviciul secret SIPA.

Ministrul avea în subordine inspecţia şi decapita instanţe după voia sa.

La un moment dat, ministrul chiar putea să ordone procurorilor să înceapă urmărirea penală. Şefii dădeau dosare naşpa magistraţilor incomozi şi uşoare prietenilor lor.

Pe atunci ne întîlneam pe ascuns cu cei de la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.

Cînd am dat în judecată prima dată ministerul pentru drepturi salariale restante, am fost chemaţi la şefi în birouri să ne spună să ne retragem acţiunile, că am supărat ministerul. Am zîmbit amar cînd i-am văzut apoi ajunşi pe la instanţa supremă sau chiar în CSM…

Ei, astea toate au început să se schimbe:

- în 2004, CSM s-a separat de MJ, Inspecţia a trecut la CSM,

- în 2005 legile au prevăzut că trebuie să dai concurs pentru a deveni şef şi împărţirea dosarelor a devenit aleatorie,

- în 2006 ni s-au mărit salariile şi a fost desfiinţată SIPA,

- în 2007 am primit toţi internet şi au apărut primele blog-uri de magistraţi,

- în 2009 am avut curajul să protestăm oprind activitatea,

- în 2010 alegerile pentru CSM au fost libere din toate punctele de vedere”.

Se poate observa ușor că reformele, principale, au avut loc pe timpul guvernării liberale. Iar se observă, ușor, că protestele magistraților au început pe timpul guvernării pedelepriste !

Am impresia că puterea actuală dorește revenirea la ce a fost în anii „de glorie” a totalitarismului iliescian.

Cred însă, cu toată convingerea, că magistrații vor reuși să reziste presiunilor băsesciene și drumul către „statul de drept” nu va mai cunoaște „ocolișuri”.

Corneliu Coposu

La 11 noiembrie 1995 s-a stins din viață cel care a intrat în istoria post-decembristă ca cel mai aprig apărător al democrației în România. Corneliu Coposu. Omul care a reînregistrat, juridic, PNȚ, ca partid politic român. Adversarul cel mai înverșunat al FSN, cel mai vocal, cel mai hotărât să determine pe români să renunțe la destinul lor legat de neo-comunismul iliescian.

Sunt liberal, pe atunci susțineam aripa tânără a PNL, iar discuțiile cele mai aprige le aveam cu colegii susținători ai PNȚ. Eram puțini liberali și țărăniști față de cei mai mulți care erau feseniști. Corneliu Coposu era modelul lor, al țărăniștilor. Noi, liberalii, aveam alte modele, fie din istoria PNL de dinainte de al doilea Război, fie dintre liberalii „dovediți” după 1989.

Chiar de nu sunt un fan Corneliu Coposu, trebuie să recunosc faptul că puținii ani de după '89 în care acesta a activat politic au fost importanți pentru mine în sensul înțelegerii democrației.

Azi, liberalii, îl comemorează. La statuia „seniorului”. Există un program al TNL, va participa și Varujan Vosganian care va ține și o scurtă cuvântare. Mă gândesc să merg și eu și să pun o floare. O manifestare de respect față de cel care a marcat, profund, viața politică și socială a țării în primii ani ai libertății. Programul începe la ora 12.30. Alexandru, Lilick, Varujan Vosganian și alții vorbesc despre eveniment.

Moratoriul

În primul rând, am net-ul de la Romtelecom în aer. Acum sunt pe Vodafone. Merge mai încet. Azi mă duc la Romtelecom să văd când repară defecțiunea.

Este una din situațiile excepționale, probabil, în care furnizorul de internet are o problemă și lucrează pentru remedierea ei. Potrivit contractului încheiat, noi, beneficiarii, acordăm un moratoriu furnizorului serviciului, acesta urmând a începe achitarea obligației contractuale în momentul în care starea excepțională încetează.

Diplomatic, moratoriul presupune o amânare a îndeplinirii obligațiilor de către o parte contractantă. În general, și în diplomație este vorba despre moratoriul asupra plăților externe, sau moratoriul de război - amânarea îndeplinirii unor obligații interne și/sau internaționale datorate situației excepționale provocată de război.

Băsescu a venit și cere, de la tribuna Parlamentului, având auditoriul format exclusiv din aliați, partidelor politice un moratoriu politic. Concret, Băsescu cere opoziției să renuțe la lupta politică din Parlament și la angajamentele asumate de aceasta față de membrii partidelor lor și față de votanții lor pentru a vota, favorabil, proiectele de lege prin care populația României devine, cu acte în regulă, un popor de boschetari.

Economic, tonul este dat de Mugur Isărescu, devenit, brusc, călăul poporului român, în dorința lui disperată de a realiza obiective de politică economică pe timpul vieții lui în fruntea BNR. Orgoliul și vanitatea acestui contabil cu staif din fruntea BNR a găsit în Traian Băsescu și gașca care îl susține politic perechea de care avea nevoie pentru a duce visul la împlinire. Am ajuns în situația în care la BNR se calculează un curs de schimb fascistoid. Pe lângă cursurile normale, compararea puterii economice a diferitelor valute, se calculează un alt curs, sinistru, al puterii economice cu viața omului. Un om este egal cu un leu. Dacă moneda leu suferă, atunci trebuie să mai reducem din oameni. Pentru că BNR nu poate acționa în mod direct a apelat la Traian Băsescu și gașca lui de troglodiți care cer, acum, opoziției, să accepte „deprecierea” accelerată a vieții oamenilor din România. Scopul final este sugrumarea consumului, dispariția clasei de mijloc și moartea unor oameni care au ajuns din cauza politicilor portocalii în condiția umilitoare de asistați social. Visul lui Isărescu este acompaniat de visul lui Băsescu. Iar acesta se traduce prin distrugerea statului român din temelii pentru a putea „clădi” un alt stat, după chipul și asemănarea sa. Un stat nedemocratic, cu o populație aservită intereselor politice băsesciene, umilă și umilită, nevolnică, dependentă de „bunăvoința” stăpânului cotrocenist.

Reacția PNL, prin vocea lui Crin Antonescu, este normală. Revenirea la parlamentarism este singura soluție viabilă acum. Este normală și reacția celorlalte formațiuni de opoziție, PSD și PC. În orice construcție viitoare trebuie să fie exclusă „contribuția” lui Traian Băsescu și a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu.

Preiau din „Gândul” aceste citate:

"Domnul preşedinte a vorbit azi în semiparlament din nou despre interesul naţional, despre normalitate şi despre dificultăţile prin care trece România. Într-adevăr România se află într-o situaţie grea şi fiecare partid politic are obligaţia de a căuta formule prin care să punem capăt acestei stări de lucruri. În legătură cu interesul naţional avem evident un alt înţeles decât domnul Băsescu care confundă în mod repetat şi foarte grav interesul naţional cu interesul politic personal al domniei sale şi al camarilei care îl înconjoară, şi al PDl pe care-l conduce".

El a ţinut să sublinieze faptul că, în ciuda aerului pe care-l afişează, "Traian Băsescu e un om politic slab care numai controlează nimic în afare eventual de conducerile serviciilor speciale, e un om politic care numai controlează nici propriul partid, nici propria majoritate, după cum s-a văzut în repetate rânduri foarte clar".

"De aceea nu de la Traian Băsescu şi nu împreună cu Traian Băsescu se pot găsi soluţiile şi răspunsurile pentru criza românească şi că, vrem nu vrem, că ne iubim sau nu, de la partidele politice parlamentare care prin votul cetăţenilor îi reprezintă astăzi pe aceştia în Parlament. Credem că e neapărat necesar ca reprezentanţii acestor partide să ne aşezăm la masă şi să discutăm cu toată seriozitatea şi responsabilitatea care sunt marile probleme ale României şi să găsim răspunsurile care se pot da”.

Moratoriul cerut de Băsescu este, de fapt, un strigăt de disperare. Interesul personal al „derbedeului” de la Cotroceni, dar și al aliatului Mugur Isărescu de la BNR, este pe cale să nu mai aibă finalitate. Celor doi le este teamă că lucrarea lor nu va reuși și, mai ales, că mâine, după ce vom scăpa de portocalizare, vor fi chemați să dea seamă. Mai ales în fața opiniei publice, cea care contează până la urmă. În memoria românilor vor rămâne ca doi călăi ai neamului. Se vor alătura lui Nicolae Ceaușescu și nemernicilor care au asuprit poporul român până în '89.

Băsescu poate să își bage moratoriul cerut în fund. De este conceput, de slugoii consilieri cotroceniști, îl poate folosi ca hârtie igienică. La fel cum a făcut cu Constituția țării de când a ajuns pe tronul de la Cotroceni.

A murit un Om. Un mare OM.

Sunt mâhnit. A murit Adrian Păunescu. Iar eu sunt un admirator al poetului. Unul din marii poeți ai României.

În afara politicii, în afara luptei pentru resurse, în afara intereselor meschine există omenia. Solidaritatea oamenilor.

Emisiunile posturilor Tv au fost meschine. Meschini au fost și cei care, cu tupeu nemăsurat, au „recunoscut” în Adrian Păunescu marele poet și patriot însă au aplaudat, frenetic, și i-au reproșat cu aspră măsură orientarea de stânga și, mai ales, ardoarea cu care își spunea „crezul”. Sunt cei care susțin fițuica numită, popular, „Raportul Tismăneanu”, de condamnare a comunismului unde, din miile de torționari, unii la conducerea țării acum, au ales să pună poetul Păunescu, ca exemplu „negativ”.



Acesta este omagiul meu pentru Păunescu, unul din miile de omagii sincere aduse memoriei mareului poet și patriot care a fost Adrian Păunescu. Pentru el și familia lui sunt un necunoscut. El, pentru mine și ai mei, este o parte a tinereții și a culturii noastre.

Să-i fie țărâna usoară !