Preiau de la Bogdan Dima un citat din Horia Rusu (de la moartea căruia - 29 ian. 2001 - comemorăm azi 10 ani)
“Când oamenii sunt lipsiţi de controlul asupra propriilor vieţi şi, în consecinţă, se simt lipsiţi de putere, ei doresc să se identifice cu forţa conducătoare, pentru a recăpăta un oarecare sentiment de putere. Acest mecanism psihologic a fost numit de Paul Goodman “psihologia celor lipsiţi de putere”. Adică statul ne copleşeste prin violenţă, iar noi, în schimb, îi dăm ceea ce Ayn Rand numeşte “aprobarea victimei”.
Sunt multe exemple de dat, nu luate de pe stradă ci de la persoane care, într-un fel sau altul, formează opinii. Oameni cu vocație în domeniul în care activează.
Cristi Danileț, un tânăr judecător cu darul comunicării, ales membru al CSM la ultimele alegeri, care se zbate pentru o justiție independentă, democratică, o justiție în favoarea societății ... opa ! Doar a societății ? Dar a cetățeanului ? Oare pentru ce există justiția într-o țară ? Pentru societate sau pentru cetățean ?
A pus pe blogul lui îndemnul „Să ne apărăm Justiția !”. Ideile din articol sunt corecte. Politic. Social sunt „șchioape”. Pentru că Justiția este formată din oameni care trebuie „să aibă mamă și tată” atunci când judecă cauzele cu care este investită. Chiar procedura penală - cazul care face obiectul îndemnului este în penal - obligă judecătorul să vadă persoana adusă de procurori în fața judecătorului, să o analizeze și să îi analizeze activitatea. Să vadă dacă există pericol social, nu declarativ, ci concret, pericol care se măsoară în raport cu viața și libertatea celorlalți cetățeni din comunitatea în care persoana trăiește. În cauza la care s-a iscat scandalul se întrevede tocmai lipsa judecătorului în respectarea prevederilor legal-procedurale. Este Nicolescu de la Pitești un pericol social pentru cetățenii orașului ? Se pare că nu. Este Nicolescu un pericol pentru instituțiile statului ? Se pare că nu. Poate Nicolescu să modifice „probele” reclamate de procurori în cauza care are peste 5 ani vechime ? Iar se pare că nu. Atunci, pe bună dreptate, lumea se întreabă. De ce este nevoie de arestarea preventivă pentru 29 de zile la care se adaugă ziua de reținere ?
Faptul că presa a făcut din acest caz unul la nivel național prin publicitate nu este o „crimă” asupra Justiției. Să nu uităm faptul că Justiția este, totuși, o putere în stat, nu o „domnișoară de pension” care trebuie ferită de ispitele lumii de dincolo de ziduri.
Azi, aceste atacuri s-au reluat, fata de modul de solutionare a unei cauze de la Pitesti privind un om politic. Impactul mediatic, invitatia la revolta sociala si criticile fara limite ma fac sa realizez ca acum e vorba de mult mai mult: trebuie sa aparam insasi ideea de justitie.Nu mă așteptam ca de la tânărul judecător să citesc astfel de rânduri. Băsescu și ai lui au băgat în strategia de securitate națională presa, ca factor de risc. Cristi Danileț introduce presa ca factor de risc al independenței Justiției ! Trist, dacă nu ar fi cumplit. Și, pentru a accentua parcă derapajul în care se află, mai vine cu două „perle”
Nimeni nu are voie sa conteste persoana judecatorului. Ce face in timpul liber, cu cine se intalneste, unde locuieste, cati copii are, unde lucreaza sotul – atat timp cat aceste aspecte nu sunt menite a influenta modul in care isi indeplineste atributiile de serviciu.Prima idee este greșită. Judecătorul este om și trăiește în societate. Este adevărat că fiecare judecător, luat ca individ, reprezintă puterea judecătorească, fiind investit cu „imperium”. Este singura persoană din societate care are acest atribut dat prin lege. Este singurul care poate interpreta fapta concetățeanului prin prisma legii și singurul care poate decide dacă acea faptă se cuvine a fi sancționată penal, civil, administrativ sau disciplinar, executarea deciziei lui fiind dată, ca obligație, organelor de stat desemnate să aplice, chiar cu forța. Apoi, să nu uităm faptul că judecătorul nu este ales de cetățenii din comunitatea care constituie zona de competență a instanței judecătorești de care acesta aparține, ci este numit, este impus, de alții, poate ostili acelei comunități, indiferent că oamenii din respectiva comunitate îl cunosc sau nu, îl apreciază sau nu, îl respectă sau nu.
Nimeni nu poate critica solutia judecatorului pe baza unor speculatii. Datul cu parerea despre ce probe s-ar afla in dosar sau cat de cumsecade ori nu ar fi partile din dosare sunt doar impresie artistica menita a creste ratingul in media.
Aici nu sunt de acord cu tânărul judecător Cristi Danileț. Exagerează.
A doua formulare este corectă pe fond, dar incorectă în modul de aplicare. Oricare proces este public. Excepțiile sunt bine definite, să zicem. Dar în cazul de față avem rechizitoriul procurorului de caz care fabulează. Am mai scris despre literatura SF a procurorilor. Exemplele date de avocații lui Nicolescu nu au fost contrazise de procurori. Faptul că rechizitoriul procurorilor naște contestații trebuia să îi aducă pe procurori în fața cetățenilor cu motivările care au stat la baza cererii lor de arestare preventivă a învinuitului Nicolescu. Sunt dintre cei care susțin că actul de justiție nu trebuie făcut pentru că există o lege, oarecare, care prevede niște sancțiuni. El trebuie făcut ca o necesitate pentru apărarea drepturilor și libertăților civile ale cetățenilor. A separa de necesitățile comunității actul de justiție înseamnă a merge către dictatură. Inclusiv o dictatură a procurorilor și judecătorilor. Iar aici, tânărul judecător dă „cu bâta'n baltă”.
Societatea, incluzând aici de la simpli cetățeni la politicieni sau funcționari, are dreptul și spun eu și obligația de a face chiar speculații, nu doar a aduce critici, cu privire la soluțiile alese de procurori în diferite cauze, la soluțiile și deciziile judecătorilor. Dacă nu facem așa ceva vom rămâne „încremeniți în proiect”. Critica cetățenească are rolul de a sancționa pe cei care îndeplinesc funcții publice. Critica are rolul de a semnala părțile bune și cele mai puțin bune din activitatea fiecărui cetățean care, la un moment dat, îndeplinește o funcție de stat, că este funcționar public sau judecător, că este parlamentar sau guvernant etc. Iar cazul în discuție a stârnit critici dure cu privire la activitatea unor procurori și a unei judecătoare care s-a remarcat prin decizii prin care a lipsit de libertate persoane după cum au cerut procurorii. Este cam prea mult. Iar coincidențele sunt prea multe și prea evidente pentru a nu trage concluzia că la instanța de judecată de la Pitești funcționează, organizat, un grup format din procurori și judecători care se comporta ca o grupare mafiotă.
M-a deranjat această postare a lui Cristi Danileț pe blogul său. Este trist faptul că nu este singurul care judecă așa. Și mai trist este faptul că politicienii profită de acest comportament „enclavist” al unor magistrați (judecători și procurori) și duc Justiția în sfera politicului. Nu este locul ei acolo.
Am pus citatul din Horia Rusu la început pentru a atrage atenția asupra faptului că tăcerea, în acest caz, ar fi confirmat „aprobarea victimei”. Trebuie să ne opunem. Trebuie să spunem puterilor statului că cei care decid, inclusiv în privința libertății unui concetățean suntem noi, judecătorul și procurorul fiind doar reprezentanții noștri în puterea judecătorească. Dacă puterea judecătorească vrea să devină o enclavă, atunci noi, prin reprezentanții noștri legali, trebuie să adoptăm alte legi de organizare și funcționare a justiției, alte proceduri privind cercetarea/ urmărirea/ acțiunea penală, trebuie să schimbăm modul în care îi alegem pe cei care devin procurori sau judecători. Iar modul în care ajung unii dintre noi în aceste demnități este defect. Foarte defect. Iar Băsescu a făcut dovada, în anii lui de mandat prezidențial a modului în care nu trebuie populată Justiția cu persoane incapabile să săvârșească actul de justiție. Nu doar cunoștințele de drept și de procedură trebuie să stea la baza numirii în justiție, ci și calitatea umană a viitorilor judecători și procurori. Iar aici stăm rău. Foarte rău.
Actualizare:
Ieri, Curtea de Apel din Pitești a admis recursul avocaților apărării. Nicolescu va fi judecat în stare de libertate. S-a ajuns la normal. Interesant este faptul că „probele” procurorului DNA au fost pur și simplu desființate în instanță. Nu considerate nerelevante, ci pur și simplu desființate. Mai pe românește, probele erau fantasmagorii.
Faptul că un complet din 3 (trei) judecători au dat o altă soluție în cauza în care un judecător „DNA” a dispus arestarea preventivă ar fi ceva normal, într-o societate democratică. Dar aici este evident că judecătoarea „DNA” a comis un abuz. Normal, acum, ar trebui ca CSM să deschidă o acțiune de inspecție asupra respectivei judecătoare și să constate (este aproape evident) că a acționat împotriva legii, împotriva prevederilor constituționale, împotriva tratatelor internaționale la care România este parte, în special împotriva celor care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ar trebui ca tânărul judecător Cristi Danileț să își facă „mea culpa” și să încerce să iasă din sfera de influență portocalie în care a intrat, se pare, de curând, împreună cu „Societatea pentru Justiție” - SoJust.