Nuanțe.

Lumea se frământă. Se vede cu ochiul liber. Doar cine are ochii acoperiți nu vede. Iar unii ... și-au acoperit ochii.

Preiau de la Bogdan Dima un citat din Horia Rusu (de la moartea căruia - 29 ian. 2001 - comemorăm azi 10 ani)

“Când oamenii sunt lipsiţi de controlul asupra propriilor vieţi şi, în consecinţă, se simt lipsiţi de putere, ei doresc să se identifice cu forţa conducătoare, pentru a recăpăta un oarecare sentiment de putere. Acest mecanism psihologic a fost numit de Paul Goodman “psihologia celor lipsiţi de putere”. Adică statul ne copleşeste prin violenţă, iar noi, în schimb, îi dăm ceea ce Ayn Rand numeşte “aprobarea victimei”.

Sunt multe exemple de dat, nu luate de pe stradă ci de la persoane care, într-un fel sau altul, formează opinii. Oameni cu vocație în domeniul în care activează.

Cristi Danileț, un tânăr judecător cu darul comunicării, ales membru al CSM la ultimele alegeri, care se zbate pentru o justiție independentă, democratică, o justiție în favoarea societății ... opa ! Doar a societății ? Dar a cetățeanului ? Oare pentru ce există justiția într-o țară ? Pentru societate sau pentru cetățean ?

A pus pe blogul lui îndemnul „Să ne apărăm Justiția !”. Ideile din articol sunt corecte. Politic. Social sunt „șchioape”. Pentru că Justiția este formată din oameni care trebuie „să aibă mamă și tată” atunci când judecă cauzele cu care este investită. Chiar procedura penală - cazul care face obiectul îndemnului este în penal - obligă judecătorul să vadă persoana adusă de procurori în fața judecătorului, să o analizeze și să îi analizeze activitatea. Să vadă dacă există pericol social, nu declarativ, ci concret, pericol care se măsoară în raport cu viața și libertatea celorlalți cetățeni din comunitatea în care persoana trăiește. În cauza la care s-a iscat scandalul se întrevede tocmai lipsa judecătorului în respectarea prevederilor legal-procedurale. Este Nicolescu de la Pitești un pericol social pentru cetățenii orașului ? Se pare că nu. Este Nicolescu un pericol pentru instituțiile statului ? Se pare că nu. Poate Nicolescu să modifice „probele” reclamate de procurori în cauza care are peste 5 ani vechime ? Iar se pare că nu. Atunci, pe bună dreptate, lumea se întreabă. De ce este nevoie de arestarea preventivă pentru 29 de zile la care se adaugă ziua de reținere ?

Faptul că presa a făcut din acest caz unul la nivel național prin publicitate nu este o „crimă” asupra Justiției. Să nu uităm faptul că Justiția este, totuși, o putere în stat, nu o „domnișoară de pension” care trebuie ferită de ispitele lumii de dincolo de ziduri.

Azi, aceste atacuri s-au reluat, fata de modul de solutionare a unei cauze de la Pitesti privind un om politic. Impactul mediatic, invitatia la revolta sociala si criticile fara limite ma fac sa realizez ca acum e vorba de mult mai mult: trebuie sa aparam insasi ideea de justitie.

Nu mă așteptam ca de la tânărul judecător să citesc astfel de rânduri. Băsescu și ai lui au băgat în strategia de securitate națională presa, ca factor de risc. Cristi Danileț introduce presa ca factor de risc al independenței Justiției ! Trist, dacă nu ar fi cumplit. Și, pentru a accentua parcă derapajul în care se află, mai vine cu două „perle”

Nimeni nu are voie sa conteste persoana judecatorului. Ce face in timpul liber, cu cine se intalneste, unde locuieste, cati copii are, unde lucreaza sotul – atat timp cat aceste aspecte nu sunt menite a influenta modul in care isi indeplineste atributiile de serviciu.

Nimeni nu poate critica solutia judecatorului pe baza unor speculatii. Datul cu parerea despre ce probe s-ar afla in dosar sau cat de cumsecade ori nu ar fi partile din dosare sunt doar impresie artistica menita a creste ratingul in media.

Prima idee este greșită. Judecătorul este om și trăiește în societate. Este adevărat că fiecare judecător, luat ca individ, reprezintă puterea judecătorească, fiind investit cu „imperium”. Este singura persoană din societate care are acest atribut dat prin lege. Este singurul care poate interpreta fapta concetățeanului prin prisma legii și singurul care poate decide dacă acea faptă se cuvine a fi sancționată penal, civil, administrativ sau disciplinar, executarea deciziei lui fiind dată, ca obligație, organelor de stat desemnate să aplice, chiar cu forța. Apoi, să nu uităm faptul că judecătorul nu este ales de cetățenii din comunitatea care constituie zona de competență a instanței judecătorești de care acesta aparține, ci este numit, este impus, de alții, poate ostili acelei comunități, indiferent că oamenii din respectiva comunitate îl cunosc sau nu, îl apreciază sau nu, îl respectă sau nu.

Aici nu sunt de acord cu tânărul judecător Cristi Danileț. Exagerează.

A doua formulare este corectă pe fond, dar incorectă în modul de aplicare. Oricare proces este public. Excepțiile sunt bine definite, să zicem. Dar în cazul de față avem rechizitoriul procurorului de caz care fabulează. Am mai scris despre literatura SF a procurorilor. Exemplele date de avocații lui Nicolescu nu au fost contrazise de procurori. Faptul că rechizitoriul procurorilor naște contestații trebuia să îi aducă pe procurori în fața cetățenilor cu motivările care au stat la baza cererii lor de arestare preventivă a învinuitului Nicolescu. Sunt dintre cei care susțin că actul de justiție nu trebuie făcut pentru că există o lege, oarecare, care prevede niște sancțiuni. El trebuie făcut ca o necesitate pentru apărarea drepturilor și libertăților civile ale cetățenilor. A separa de necesitățile comunității actul de justiție înseamnă a merge către dictatură. Inclusiv o dictatură a procurorilor și judecătorilor. Iar aici, tânărul judecător dă „cu bâta'n baltă”.

Societatea, incluzând aici de la simpli cetățeni la politicieni sau funcționari, are dreptul și spun eu și obligația de a face chiar speculații, nu doar a aduce critici, cu privire la soluțiile alese de procurori în diferite cauze, la soluțiile și deciziile judecătorilor. Dacă nu facem așa ceva vom rămâne „încremeniți în proiect”. Critica cetățenească are rolul de a sancționa pe cei care îndeplinesc funcții publice. Critica are rolul de a semnala părțile bune și cele mai puțin bune din activitatea fiecărui cetățean care, la un moment dat, îndeplinește o funcție de stat, că este funcționar public sau judecător, că este parlamentar sau guvernant etc. Iar cazul în discuție a stârnit critici dure cu privire la activitatea unor procurori și a unei judecătoare care s-a remarcat prin decizii prin care a lipsit de libertate persoane după cum au cerut procurorii. Este cam prea mult. Iar coincidențele sunt prea multe și prea evidente pentru a nu trage concluzia că la instanța de judecată de la Pitești funcționează, organizat, un grup format din procurori și judecători care se comporta ca o grupare mafiotă.

M-a deranjat această postare a lui Cristi Danileț pe blogul său. Este trist faptul că nu este singurul care judecă așa. Și mai trist este faptul că politicienii profită de acest comportament „enclavist” al unor magistrați (judecători și procurori) și duc Justiția în sfera politicului. Nu este locul ei acolo.

Am pus citatul din Horia Rusu la început pentru a atrage atenția asupra faptului că tăcerea, în acest caz, ar fi confirmat „aprobarea victimei”. Trebuie să ne opunem. Trebuie să spunem puterilor statului că cei care decid, inclusiv în privința libertății unui concetățean suntem noi, judecătorul și procurorul fiind doar reprezentanții noștri în puterea judecătorească. Dacă puterea judecătorească vrea să devină o enclavă, atunci noi, prin reprezentanții noștri legali, trebuie să adoptăm alte legi de organizare și funcționare a justiției, alte proceduri privind cercetarea/ urmărirea/ acțiunea penală, trebuie să schimbăm modul în care îi alegem pe cei care devin procurori sau judecători. Iar modul în care ajung unii dintre noi în aceste demnități este defect. Foarte defect. Iar Băsescu a făcut dovada, în anii lui de mandat prezidențial a modului în care nu trebuie populată Justiția cu persoane incapabile să săvârșească actul de justiție. Nu doar cunoștințele de drept și de procedură trebuie să stea la baza numirii în justiție, ci și calitatea umană a viitorilor judecători și procurori. Iar aici stăm rău. Foarte rău.

Actualizare:

Ieri, Curtea de Apel din Pitești a admis recursul avocaților apărării. Nicolescu va fi judecat în stare de libertate. S-a ajuns la normal. Interesant este faptul că „probele” procurorului DNA au fost pur și simplu desființate în instanță. Nu considerate nerelevante, ci pur și simplu desființate. Mai pe românește, probele erau fantasmagorii.

Faptul că un complet din 3 (trei) judecători au dat o altă soluție în cauza în care un judecător „DNA” a dispus arestarea preventivă ar fi ceva normal, într-o societate democratică. Dar aici este evident că judecătoarea „DNA” a comis un abuz. Normal, acum, ar trebui ca CSM să deschidă o acțiune de inspecție asupra respectivei judecătoare și să constate (este aproape evident) că a acționat împotriva legii, împotriva prevederilor constituționale, împotriva tratatelor internaționale la care România este parte, în special împotriva celor care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ar trebui ca tânărul judecător Cristi Danileț să își facă „mea culpa” și să încerce să iasă din sfera de influență portocalie în care a intrat, se pare, de curând, împreună cu „Societatea pentru Justiție” - SoJust.

Demențiada.

De la ultima postare am parcurs niște etape. Importante, spun eu, în pregătirea „luptei” cu regimul mafiot Băsescu-Isărescu-Boc-Udrea.

Am urmărit, destul de atent, zbuciumul presei în scopul demascării falsului în actul de guvernare. Păreri pro și contra (mai multe contra) guvernării. Normal. Cei mai mulți sunt nemulțumiți. Dacă erau mai mulți mulțumiți, raportul era invers. Am constatat că lumea începe să înțeleagă anumite „finețuri”, dacă le pot spune așa, despre viața militarilor și polițiștilor. Este bine, chiar foarte bine. Lumea trebuie să înțeleagă că ofițerul, fie el militar sau polițist, subofițerul/agentul de poliție, este „produsul” societății în care s-a născut, a fost educat, a fost îndrumat sau trăiește. Îmbrăcând haina militară sau de polițist, copilul lui Vasile, Ion, Gheorghe nu își pierde cultura, obiceiurile, tradițiile, respectul pentru familie sau înaintași. Va avea, totuși, un plus față de cei din jur prin cunoștințele militare sau polițienești, cunoștințe cu care omul obișnuit nu are ce face. Și nici economia privată. La fel, în cazul magistraților sau al altor profesii speciale, cum ar fi pompierii.

Am participat la marșul de protest al militarilor din 24 ianuarie. M-am întâlnit cu foștii colegi, unii mai în vârstă ca mine, alții mai tineri. Unii cu grade de generali cu trei stele, alții maiori. Am vorbit și am mers, am mers și am strigat. Am văzut că suntem de acord în multe probleme. Am mai văzut că nu s-au stins nemulțumirile unora de pe timpul vieții active. Este normal. Pe cel care îți face rău, din funcția de conducere pe care o are, nu îl uiți. Am încercat să îi împac și nu am reușit. S-au evitat unii pe alții însă au fost împreună în coloana rezerviștilor și a celor în retragere, au strigat aceleași sloganuri. Vor acționa împreună statul în judecată pentru abuzurile legislative și administrative.

Guvernul își arată „mușchii”. Face un pas înapoi și zece înainte. Înainte ... spre anii 1950-1960. Între acei ani s-a epurat armata de ofițerii care au fost formați la școlile regale, locul lor fiind luat de „ofițerii” și „subofițerii” proveniți din rândurile membrilor PRM (Partidul Muncitoresc Român). În 1972, când am ajuns la unitatea de grăniceri ca tânăr absolvent, comandantul meu de companie era un maior cu 7 clase. Locțiitorul comandantului de brigadă pentru instrucție era un colonel, „absolvent” al Academiei militare ”Frunze”, din URSS, care își termina liceul pe la Isaccea/Tulcea. Tot în acei ani au fost deposedați de pensiile militare (rentele de stat) toți ofițerii care au făcut parte din Armata Română și serviciile de ordine publică și siguranță națională. Acum se întâmplă cam același lucru. Guvernul se menține pe poziția de a desființa pensia de stat a militarilor, polițiștilor și a altor categorii profesionale sub sloganul „echității sociale” . Pute cam mult a comunism. Dar la ce te poți aștepta de la securistul Traian Băsescu și utecistul Emil Boc ?

Proiectul de ordonanță de urgență emis aseară de Guvernul incompetenței naționale este o reașezare a procedurilor după care se reduce pensia militarilor și polițiștilor. Mai mult, cei care s-au bucurat, până acum că le-a crescut pensia au avut surpriza să constate că banii le vor fi luați, dacă nu în acest an, anul viitor în mod sigur.

Pensiile nu pot crește. Până și subofițerii/agenții de poliție vor constata că la calculul pensiei așa cum vrea Băsescu nu se va ajunge ca un ofițer cu vechime minimă să aibă mai puțin ca un subofițer. Doar în această lună, ianuarie 2011, s-a putut ajunge la paradoxul situației ca un subofițer să ia mai mult la pensie ca un general. Eu conchid că, potrivit noii ordonanțe de urgență a Guvernului incapabililor naționali, pensiile militarilor, polițiștilor, celor de la penitenciare, sereiștilor precum și a tuturor celorlalte categorii profesionale „luate la ochi” de comunistoizii băsescieni vor scade. Asta s-a urmărit. Mai bănuiesc că Băsescu și ai lui știu că vor pierde la instanțele române și străine însă lasă „nota de plată” viitoarelor guvernări.

Noi trebuie să găsim metoda prin care să aducem în fața instanțelor românești civile pe membrii acestui Guvern pentru a a-i pune la plată. Nu am încredere în procurorii români. Chiar dacă, să zicem, există procurori onești, sunt sigur că șefii lor nu sunt. Ca atare, orice demers în penal, împotriva actualilor mafioți băsescieni, va fi blocat pentru mulți ani încolo de morari, țuluși și alte lichele portocalizate.

Băsescu și-a spus părerea. Atât.

Ieri, la ieșirea de la cumpărături, Băsescu a fost întrebat de reporterul RTv ce părere are despre hotărârea ICCJ cu privire la pensiile militarilor. Răspunsul a fost normal. Chiar este de mirare, când este vorba despre Băsescu și acuzele aduse de acesta Justiției care, în mintea lui, prin hotărârile ce le pronunță instanțele se obstrucționează „reformarea” României.




„Nu este decât o soluție. Să fie respectată hotărârea Înaltei Curți”.

La insistența reporterului care îi atrage atenția că Guvernul a hotărât că recalcularea va merge mai departe pe temeiul Legii 119/2010, Băsescu a completat că

„Nimic în afara hotărârii Înaltei Curți nu poate funcționa”.

Nu este o declarație oficială. Este o părere a unui om chestionat la ușa magazinului pentru un sondaj de opinie. Nu are caracter obligatoriu pentru nimeni. Poate, cel mult, să creeze impresia de empatie cu militarii rezerviști, un mesaj că el este alături de ei și îi înțelege. Eroare. El este cel care a inițiat și a dirijat acest „măcel”. Iar noi știm asta.

Cum vor reacționa Boc, Oprea, Igaș ? Simplu. Vor comunica că procesul de recalculare a pensiilor se va desfășura cu respectarea hotărârii ICCJ.

Legea 119/2010 prevede cum se va executa recalcularea, cu trimitere la Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, la care se fac unele precizări cu privire la militari, polițiști etc. Mă refer aici la art. 3, 4, 5 și următoarele din lege care spun cum se calculează pensiile.

Practic, prin suspendarea HG 735/2010, se elimină obligativitatea pensionarilor militari de a cere adeverințe de venituri și să facă cererile de recalculare. Unele texte din HG suspendate sunt preluări din lege (fie Legea 119/2010, fie Legea 19/2000) însă suspendarea hotărâtă de instanță nu le atinge pe cele din lege. Așa că ... procesul va merge mai departe.

Singura acțiune concretă este acțiunea la instanța de judecată competentă potrivit Legii 119/2010, art. 7 alin (1) cu raportare la Legea 19/2000 art. 87 care stabilește că „ Decizia emisă în condițiile art. 86 alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.”

În legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii se prevede, la art. 171, că pensiile, inclusiv cele prevăzute în Legea nr. 119/2010, devin pensii în înțelesul acestei legi de la intrarea sa în vigoare. Ca atare, și contestarea deciziilor de pensionare care vin de la intrarea acestei legi în vigoare se va supune Legii 263/2010. Iar aici, legea nouă prevede la art. 149 și următoarele că procedura de contestare a deciziilor de pensionare are componenta administrativă - obligatorie - ce se soluționează în termen de 45 de zile și procedura judiciară care trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a hotărârii Comisiei de contestație competente.

Chiar dacă deciziile de pensionare sunt datate în decembrie 2010, sub imperiul Legii 119/2010, comunicarea lor s-a finalizat în 2011, sub imperiul noii legi.

Totuși, se pare că și-au lăsat (bandiții din Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu) o mică portiță. Nu au abrogat, în mod expres, Legea 119/2010, chiar dacă în finalul legii sunt abrogate „orice alte dispoziții contrare”. Dracu știe ce au în cap.

În concluzie, cei care se bucură de „părerea” lui Băsescu au șansa să fie dezamăgiți. Cumplit.

La un ceai cu politică

Azi, la orele 17.00 fix, avem întâlnire la Ceainăria Tabiet. Blogerii liberali, prietenii de pe facebook, politicieni, ziariști ... lume de lume. De data asta vine și Daniel Constantin, Președintele PC. Vom vorbi despre politică.

Invitatul nostru a comunicat presei despre întâlnire.

Actualizare:

La Lilick sunt filmulețe de la întâlnire. Cine dorește, poate să vadă o parte a discuțiilor.

Protestele militarilor

Ieri, la Constanța, au demonstrat militarii rezerviști din SCMD la care s-au alăturat (cauză comună) ceilalți rezerviști care au dorit să participe. Imaginile cu evenimentele de la Constanța au fost larg dezbătute. S-au exprimat diferite păreri și, cum este normal, au fost și poziții contrare.

Manifestația a avut și „condimente”. Un rezervist, locotenent colonel, a avut un acces de revoltă. A vrut să se exprime mai puternic. De aici, confuzii. Întâi s-a crezut că este un agitator portocaliu. Luat „cu fulgi cu tot” de jandarmi, bătut chiar de tinerii în uniformă militară care au depus jurământ de credință că vor respecta legea și în special drepturile și libertățile fundamentale ale omului, s-a aflat că bietul om era doar unul dintre rezerviștii disperați de măsurile alandala luate de guvernarea portocalie.



O primă constatare. Măsurile de „retorsiune” au fost excesive față de „pericolul social” reprezentat de bietul om. Mai mult, pentru a-și justifica acțiunea, jandarmii l-au amendat cu 500 lei, cam jumătate din pensia rămasă rezervistului după recalculare ! Eu cred că amenda va fi anulată la instanța de judecată.

A doua constatare. Rezerviștii SCMD nu au luat atitudine, imediat, față de abuzul flagrant al jandarmilor. Din momentul în care s-a văzut cum era bruscat omul cu părul alb trebuiau să acționeze, chiar să sară în sprijinul acestuia. Cu o astfel de atitudine, mâine, jandarmii vor brusca alt rezervist iar foștii colegi, chiar de vor fi de față se vor eschiva. Mie nu îmi place.

Protestele rezerviștilor sunt legitime. Statul băsescian a anulat un drept de proprietate constând în pensia de serviciu pentru militari și polițiști și a hotărât ca celor care au lucrat în aceste instituții să li se dea o pensie „civilă”, ca și cum aceștia ar fi contribuit la fondul de pensii. Ce nu înțeleg comentatorii de pe la televiziuni și din presa scrisă sau nu doresc să înțeleagă, este faptul că noțiunea de „pensie militară” conține mai mult decât cuantumul ei. Ea nu este doar „o întoarcere”, în buzunarul pensionarului a unor sume de bani plătite, potrivit legii, într-un fond din care se asigură pensiile persoanelor care îndeplinesc acest drept. Ea reprezintă și o recunoaștere, de către stat - societate, a „riscurilor activității de militar” sau „de polițist”, precum și a pierderilor de venituri ale acestora datorate invalidității, bolilor, bătrâneții, maternității sau decesului (art. 2 din legile care au fost în vigoare până acum).

Legat de riscuri, se cuvine a arăta că acestea nu privesc doar stările de pericol în care se pot afla militarii sau polițiștii în decursul carierei ci se referă, expres, la interdicțiile și incompatibilitățile stabilite de lege pentru aceste categorii socioprofesionale. Sunt prevăzute în statutele lor profesionale și în alte legi și au o contribuție majoră la diminuarea veniturilor acestora la solda sau salariul din timpul activității. Din acest motiv s-a ales, mai peste tot în lume, ca militarii, polițiștii și magistrații (care au astfel de interdicții și incompatibilități) să primească o pensie în cuantum apropiat de ultimul salariu de bază.

Beneficiind de toate drepturile și libertățile civile, analiștii din presă nu înțeleg că există oameni care, datorită profesiei, au o parte din drepturi suspendate sau diminuate, motivul fiind constituțional, exercitarea profesiei cerând o astfel de abordare. Iar pensia de serviciu vine să compenseze, prin modul în care a fost stabilită, „riscurile” arătate mai sus.

De la politică la politici.

Un foarte interesant interviu cu Vosganian pe blogul lui. Oful lui Vosganian apare din titlu: „Alegerea președintelui prin vot popular, este o piedică în calea normalizării vieții noastre politice”. De acord cu el. Și Ion Iliescu și Traian Băsescu pot fi dați ca exemple în acest sens. Primul ne-a ținut în loc 10 ani, al doilea ne prăbușește de 2 ani. Bașca tâmpeniile făcute de Băsescu pe timpul Guvernului Tăriceanu. Ultimii doi ani sunt „măsura” primitivismului băsescian. Însă, aici trebuie să fac o mică precizare, nu este singurul vinovat. El este doar vârful aisbergului. Imediat sub sunt cei din PD-L cu un puternic suport din partea lui Mugur Isărescu și gașca de șa BNR.

Pentru că nu pot să nu las plăcerea lecturii postării lui Vosganian acasă la el, pe blog, aduc în față, ca momeală doar ultima „bunătate” din interviu:

„- Spuneti-ne un banc nou cu premierul Boc

- Premierul viziteaza o gradinita. Intreaba pe un copilas: “Ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare?” Iar copilasul raspunde: “Dar dumneata?”.

Lectură plăcută.

Ca să vezi minune. Gardienii Revoluției !

Un interesant articol al lui Cristoiu în Adevărul. „Gardienii Revoluției”, adică cei identificați de noi, popular, ca fiind „intelectualii lui Băsescu” - GDS, SAR, IPP și alte alea -, s-au întors la Băsescu pentru motivul că PNL în frunte cu Crin Antonescu s-a aliat cu PC - „un titirez al lui Dan Voiculescu -, cum spune Cristoiu.

Înterpretări ar fi destule. Ce nu accept eu, deh, sunt ceva mai „taliban” în materie, este faptul că ni se impută nouă, liberalilor, că nu ne așezăm în genunchi în fața respectivilor „gardieni” și nu le acceptăm „sentințele”. Articolul m-a dus cu gândul și la Hurezeanu aseară cu Vosganian, la Mungiu Pippidi cu Crin Antonescu și la alte întâlniri între lideri liberali și tot felul de pupincuriști băsescieni.

Apropo. Nu vi se pare că s-au înmulțit întâlnirile dintre „gardienii revoluției băsesciene” și liberali ? La cererea cui ? Oricum, postul Realitatea Tv este, se pare, organizatorul evenimentelor.

SifilicaBLENOrel și „Nația de sifilitici”

Sifilica a copetat. Superb. Mie îmi place. Sper să placă tuturor.



Nație de sifilitici

Admiram de-un veac mai bine
Sifiliticu’-n supliciu
Ce ne-a spus ca Tepes vine
Sa-i inchida in ospiciu.
*
Sigur, simplu i-o fi fost;
Doar sa scrie nu-i de-ajuns.
Eminescule, esti prost?
Nici azi Tepes n-a ajuns.
*
Prevedeai sfarsitul lor
Pedepsiti apocaliptic?
Vin’ sa vezi al tau popor
Sclavul omului politic!
*
Tiganca, tampit, gaoz
Suntem noi pentru misel
Si ne scuipa cu sloboz
Ca pe tarfa la bordel.
*
Pe sarmani ni-i pretuieste
Cam la cost de o galeata
Si prin sate targuieste
10 voturi pentru fata.
*
In cearceafuri i se-arunca
Orisicui il unge bine.
Ce ii pasa lui de munca?
Ce ii pasa lui de mine?
*
Nu-l mai satura nici doliul,
Nici pactul cu saracia…
Doamneee, ustura-i… orgoliul
Ca pe tron blenoragia!
*
Din mocirla-i surazand
Prefacut, ne abureste:
Cum ne vede progresand,
Cum, de fapt, el ne iubeste…
*
Doar otrava da el moca
La romanul suveran
Si-l trimite-n Europa
La cersit ca pe-un golan.
*
Inotand in scarnavie,
Umiliti de-asa politici,
Se viseaza-o Romanie
Natie de… sifilitici!
*
Ma-mbatam cu-a ta viziune
Cand muscam glia prafoasa:
Teapa-i ultima optiune
Si pe ei cu capu’-n coasa!
*
Vin tarandu-se-n proteze
Bunii mei racnind la el,
Neamul vin sa mi-l boteze:
sifilica BLENOrel.
……………………………………..
Asta sunt si in pamant
Sa ma-ntorc de ma insel:
Eu n-o sa ajung nicicand
romanica BASEscel!

Înțelepciunea dnei Petre

Dna Zoe Petre are o postare pe blogul său superbă. O preiau și o pun aici pentru a ajuta pe cei care ajung pe la mine, însă nu merg pe blogul distinsei doamne, să citească și să guste, dacă pot să spun așa, o cugetare înțeleaptă.

„Amintiri din copilărie

Fiindcă trebuie să scriu un text despre Churchill și România, m-am gîndit aseară la acest personaj și mi-am adus aminte de Memoriile lui - una dintre lecturile preferate ale tatălui meu. Eram încă naivă cînd le-am citit, dar îmi amintesc perfect cît m-a impresionat senzația aproape fiizică de suferință amestecată cu umor cu care scrie el despre constrîngerile alianței cu Rusia lui Stalin.

Publiciștii Germaniei lui Hitler, și chiar acesta personal, nu au încetat să cheme Marea Britanie la o alianță "naturală" cu Reichul, și să tune/fulgere împotriva trădării taberei anticomuniste de către englezi. Dacă era după o mulțime de babe de ambe sexe care jelesc la căpătîiul PNL acum, Hitler ar fi cîștigat războiul, iar Anglia ar fi ajuns, Albion ca Zăpada, prizonieră a nazismului anti-comunist”.

Pentru mine această postare este superbă. Sper să vă placă și vouă, să vă pună pe gânduri și, mai ales, să acceptați faptul că lupta împotriva lui Băsescu și a dictaturii instaurată de acesta necesită arme și mijloace de neacceptat în vremuri normale.

Logică cu curul.

Imagine luată de la Adevărul

Fac precizarea, de la bun început, că ziarista de la Adevărul a preluat, din ce a dat MApN, ca fiind de bun. Părerile contrare ale celor doi pensionari sunt luate doar pentru a arăta că a fost luat și punctul de vedere contrar.

Să citim tabelul pus la dispoziție de MApN și „înghițit” pe nemestecate de către mai toți ziariștii care au tratat subiectul, indiferent de „orientarea” editorială.

Mai fac precizarea că am semnale potrivit cărora unii pensionari militari, grade mari, au primit pensia „recalculată” mărită. Gradele mici, cu unele excepții, au, la fel, pensiile mărite. Să le fie de bine. Din moment ce decizia nouă le dă o pensie mai mare iar cuantumul pensiei a fost ținta lor până în acest moment, celelalte elemente componente ale dreptului de pensionar de stat prevăzute în legile abrogate și statutele profesionale nemaifiind în atenția lor, atunci sunt oameni fericiți.

Ca să bag totuși „gaz pe foc” le reamintesc că în marea tevatură cu pensiile se vor cere clarificări, de pe acum, cu privire la alchimia „recalculărilor”.

Ia să mai termin cu introducerea și să trec la „logica cu curul” a actualilor guvernanți.

Pensionarii MApN și MAI, ca să mă refer doar la aceștia, au avut, în legile abrogate, câteva prevederi care le oferea, din partea societății prin intermediul statului (statul fiind forma de organizare a societății), o recunoaștere a activității desfășurate în conformitate cu niște indicatori.

Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat ale polițiștilor și Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat prevăd, în art. 2 că sistemele de pensii respective „ acoperă riscurile activităţii de poliţist, precum şi pierderile de venituri profesionale datorate invalidităţii, bătrâneţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului” la polițiști și „acoperă riscurile activităţii militare, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii şi decesului”, la militari. Se observă, cu ochiul liber, că sistemele respective și fructele lor - pensiile și ”alte drepturi de asigurări sociale” pendinte de cei care au pensii de stat -, nu sunt asimilate drepturilor de asigurări sociale pe temeiul cărora a fost construită Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Fac această precizare pentru că între sistemul public de pensii și sistemele de pensii ocupaționale există o diferență majoră. Banii pensionarilor în sistemul public de pensii se acumulează din contribuțiile angajaților și angajatorilor iar banii pensionarilor din sistemele de pensii ocupaționale se distribuie din bugetul de stat ca o obligație a statului față de cei care, în perioada de activitate, au îndeplinit atribuții speciale legate de apărarea, ordinea publică și securitatea statului. Dacă pensiile din sistemul public sunt rezultatul contribuțiilor salariaților și a angajatorilor, pensiile din sistemele ocupaționale (militar și polițienesc) sunt creanțe ale statului către foștii militari și polițiști, creanțe protejate prin Constituție (faptul că la Curtea Constituțională au intrat panarame portocalii care se șterg la cur cu legea fundamentală, este altă poveste).

Din acest motiv și modul de calcul al pensiei diferă. În cazul pensiilor ocupaționale la care mă refer în postare legile în cauză stabilesc un mod de calcul ce este legat de ultima soldă/salariu. Iar soldele militarilor și salariile polițiștilor au componente care diferă de salariul civil datorită unor particularități ale acestor organisme. Solda/salariul de funcție, solda/salariul de grad (miliar sau profesional), vechimea, tipul locului de muncă (normal, special, deosebit) etc. Mai mult, soldele/salariile în cauză nu pot fi negociate, ele fiind stabilite prin lege. Militarilor și polițiștilor nu le sunt aplicabile prevederile, mai favorabile, ale contractelor colective de muncă, cum este cazul multor altor salariați bugetari. Nu mai spun de salariații din mediul privat.

În general, ultima soldă sau ultimul salariu sunt cele mai mari pe care militarul/polițistul le-a avut de-a lungul întregii cariere. Ele reprezintă, întotdeauna, și o recunoaștere a unei anume poziții sociale, o confirmare a capacităților profesionale și o apreciere a contribuției pe care militarul/polițistul o are la bunul mers al unității din care face parte, în funcția pe care o exercită.

Am ajuns cu explicația unde trebuia. Vă invit la exemplele de mai sus ale MApN. Să luăm generalul căruia i s-a mărit pensia. De la 7298 la 7338 RON. Suma anterioară, 7298 RON reprezintă solda de bază a șefului statului major al Armatei. Pentru că potrivit Legii nr. 164/2001, pensia militarului nu poate fi mai mare decât solda de bază (fără sporuri și alte adausuri). Probabil că la calculul pensiei acest general a depășit 100% din această soldă, dar pensia nu putea fi mai mare așa că a fost limitată la solda de bază. Este și cazul pensiei mele, așa cum a fost calculată în baza prevederilor Legii nr. 179/2004.

Prin Legea nr. 119/2010 a fost desființată pensia de stat a militarilor/polițiștilor și s-a dispus calcularea (noțiunea de „recalculare” este greșit folosită în lege) unor pensii pentru militarii și polițiștii pensionari în temeiul Legii 19/2000 la care se adaugă un spor rezultat de Ordinul Meritul Militar în clasele pe care le are fiecare pensionar în parte (art. 5 din lege raportat la art. 11 din Legea nr. 164/2001).

Calculul pensiilor în baza Legii 19/2000 are în vedere întreaga perioadă de activitate a celor în cauză. Soldele/salariile acestora au fost mici la începutul carierei, mai mari decât media pe economie ((în special la ofițeri - eu am avut 1964 (sau în jurul sumei) lei în 1972, la o medie a anului de 1339 !), însă mult, mult mai mici decât ultima soldă/salariu. În general, din media de 35 de ani vechime, abia ultimii 1-5 ani sunt cei cu cea mai mare soldă/salariu. Nici dacă ar lua nivelul maxim al veniturilor anuale și ar face o sumă „favorabilă” din acestea, nu mai spun de media anuală raportată la punctul de pensie, nu ar putea ieși o astfel de pensie „îmbunătățită”. Este o lipsă de logică cumplită.

La fel, în cazul tuturor pensiilor „recalculate” care au crescut, se pune întrebarea logică: cum ?

Eu, unul, îmi explic prin aceea că cei de la MApN și MAI care au calculat fie au greșit fie calculul pe baza salariului mediu pe economie a favorizat pe cei care au avut solde/salarii mici în întreaga perioadă de activitate.

Exemplele date de madam Lupu de la MApN, general cu o stea, sunt lipsite de logică.

De la un militar. Rezervist.

Orice Armată îşi merită poporul !

Habar nu am de ce, dintr-o dată, toţi militarii pe care-i cunosc (şi Slavă Domnului că-i cunosc şi mă cunosc destul de mulţi) adoptă practica lamentărilor. Ca şi mine de altfel! O fi o caracteristică a educaţiei primite? Sau o fi un impuls al subconştientului nostru militar? Să ne plângem fricos-anonim şi să strigăm cu gura închisă ?


De fapt care e problema dragi colegi? Problema este că noi nu vrem să pricepem ceea ce Mugur Isărescu spunea (chiar ieri în ziarul Gândul) „franc” în faţă, ceea ce ăla pe care noi îl poreclim comandant suprem n-are „cohones” să ne spună: „Militarii au dreptate când spun că nu trebuie sacrificaţi, însă aritmetica bugetară este cinică şi nu ascultă de motivaţiile sociale”, spunea guvernatorul BNR. Tot referitor la acest subiect Mugur Isărescu dădea exemplul pensionarilor militari, “care au ieşit la pensie datorită reformelor din sistemul armatei”. El însuşi povestea cum în anul 2000, când ocupa funcţia de premier, s-a dus la Bruxelles şi oficialii NATO i-au spus că România are o armată de tip estic, care trebuie redusă drastic, şi au întrebat dacă statul este pregătit să asigure pensiile persoanelor care ies din armată. Ghiciţi care a fost răspunsul? Ţineţi cont că pe vremea aia Traian Băsescu era ministru, doamna Udrea încă nu ştia ce e aia poşetă de piele, Raluca Turcan doar ce terminase facultatea la Moscova (?) iar premierul Boc abia visa sa intre în Parlament ca deputat !


De ce vă miraţi că “cinismul” bugetar împreunat cu propaganda şi prostirea populaţiei nu vă recunosc meritele? Aşa va fi întotdeauna. Cum spunea Latinul? Dolce et decorum est Pro Patria mori! (sau mai bine spus…dulce e sa mori pentru Patrie!). Mai e ceva nou în ecuaţia asumărilor guvernamentale răsturnate peste noapte? Ce mai tura-vura! Nu vedeţi reacţiile maselor zăpăcite de atâta propagandă băsesciană? Salarii nesimţite, pensii nesimţite etc! De când nu aţi mai simţit atâta ostilitate din partea “publicului larg”? De pe 21 decembrie 1989, aşa e?


V-au vopsit în culorile cele mai negre, v-au acuzat că sunteţi principala cauză a nesimţirilor bugetare (în timp ce ei făceau afaceri de milioane direct cu bugetul) v-au acuzat de securism (în timp ce ei aveau posturi babane înainte de 1989 pe la diverse reprezentanţe externe!) şi de toate relele acestei naţii (în timp ce propriii membri de partid încasau sume fabuloase doar din participarea prin AGA şi alte Consilii de Administraţie). Le-a fost frică de Rusia şi au vrut cu tot dinadinsul în NATO, ca să se mai plimbe şi ei pe la Bruxelles. Acuma vă scuipă şi vă înjură fiindcă le cereţi să-şi ţină cuvântul promis! Pentru ei se poate, pentru voi, nu!


V-au pus în genunchi şi v-au adus pe cap diverşi şefi care-aveau singura calitate că sunt colegi de facultate, veri, fraţi, cumetri sau parteneri de afaceri cu şeful statului ori cu diverşi miniştri. Căci, în ultimii ani, obedienţa a devenit principalul criteriu de promovare şi nu competenţa. Obedienţa scabroasă, uleioasă, pupăcioasă şi umilitoare. Aţi înghiţit zâmbind tot ce-au avut ei în “planul de afaceri”: retrocedări, avansări şi tăieri de bugete. Rânjind satisfăcut, i-aţi văzut pe toţi analfabeţii şi pe toate paraşutele dându-vă lecţii de morală creştină şi de onoare militară. Aţi înghiţit gândindu-vă la familii şi la cariere. Şi-acuma vă miraţi că bătaia de joc continuă?


De ce atuncea vă miraţi că un premier “de buzunar” nu are nici în clin nici în mânecă cu Armata sau că un josnic afacerist de Ilfov se laudă că ar fi Ministru al Apărării? Asta suntem şi asta merităm! Nici măcar clasă socială nu mai suntem ci un fel de Paria! Cu avansări fără noimă, generali de carton făcuţi peste noapte doar în conformitate cu hachiţele unui preşedinte incoerent, cu o debandadă generală chiar şi în structurile de forţă ale sistemului national de apărare, la ce vă aşteptaţi? Chiar vă puneţi speranţa în Gabriel Oprea? Sau în legile ţării? Greşiţi! Nu vedeţi? Primari de sector defilând în uniformă de general, primari de comune în uniforme de marină, partide făcute peste noapte pe lângă Cercurile Militare, hectare întregi de teren ale Armatei transferate către protipendada politică, afaceri de milioane de euro pe lângă contractele de înzestrare, un dispreţ profund faţă de toate acordurile încheiate de statul român cu NATO etc. Chiar credeţi că veţi fi ascultaţi? Sunteţi naivi!


Orice popor îşi merită, cu vârf şi îndesat conducătorii şi orice Armată îşi merită poporul. Dar parcă atâta bătaie de joc la adresa militarilor eu nu am mai văzut !


Cpt.cdor (rez) ing Ovidiu Mihalache
13 ianuarie 2011

Am primit-o de la un coleg de liceu militar. O dau mai departe, cum se spune.

Un sondaj

Pe lângă curiozitatea, devenită cotidiană, cine și cum mai stă în sondaje, s-a măsurat și o primă impresie cu privire la alianța PNL cu PC. O primă impresie. Dar de aici se pleacă mai departe, în zilele, săptămânile și lunile următoare.

În sondajul CCSB de acum 3 zile, alianța dintre PNL și PC, are încrederea a 56% dintre intervievați, alți 23% fiind împotrivă. Marja de eroare anunțată de Turambar este de +/- 3,4 %. Cu toate scăderile și adunările de rigoare, peste 50% dintre cei intervievați sunt de acord cu această alianță. Acum. Dar mâine ?

Iau imaginile de la Ioșka.


Părerea bună nu presupune și votul. În fine, rămâne în sarcina liberalilor și conservatorilor ca, prin mijloacele la dispoziție (și ce mijloace !), să convingă pe cei mai mulți dintre cei care au o părere bună dar și dintre cei 21% care nu știu ce să spună sau care nu au vrut să răspundă că această alianță le va fi mai folositoare în Parlament decât PD-L și gașca de mafioți care îl înconjoară.

Sondajul s-a dus și către posibila alianță între PSD și PNL+PC.


Aici, sondorii au vrut să vadă „acordul” și nu impresia. Posibil ca intervievații să facă confuzii între impresie și acord, iar rezultatul pozitiv de 62% să fie un amalgam care, la fel ca mai sus, să nu garanteze și votul la parlamentare sau locale. Totuși este un semnal pozitiv. Foarte pozitiv.

Următoarea imagine este, spun eu, tardivă. Vorbește despre un „prezent” deja depășit. PNL și PC semnau, la data sondajului, actele iar azi sunt înregistrate la Tribunal. Din acest motiv evaluarea pentru PNL și PC, luate separat, forțează la o adunare care nu mai este reală.


Nu poți să aduni 27% ai PNL cu 3% ai PC pentru a concluziona că cele două ar avea 30% ! Întrebarea și rezultatul ei reprezintă doar impresia de acum, cele două partide fiind luate separat în evaluare.

Sondajele sunt crezute de unii, ignorate de alții și privite critic de către cei care își mănâncă pâinea din cârcoteala politică.

Turambar, sondorul CCSB cu analiza pe blog, ne prezintă evoluția partidelor noastre în imaginea alăturată. Înainte și după apocalipsa măsurilor băsesciene.


Imaginea spune ce a fost și unde s-a ajuns. Prăbușirea PD-L este mai mult decât evidentă. Totuși, pentru a fi corecți trebuie să observăm că PD-L s-a stabilizat, cumva, de prin luna noiembrie 2010, la 15% și peste. PNL cochetează cu pragul de 25%, în aceeași perioadă de timp, fără a fi legat, indubitabil, de el, iar PSD scade. După luna iulie 2010 când a ajuns aproape la 40%, PSD este într-o scădere continuă. Se pare că linia de 35% ar fi o ancoră pentru social-democrați.

Eu consider că nici una dintre formațiunile evidențiate nu trebuie să se încreadă în pragul la care a ajuns acum. Este doar o impresie de moment a repondenților la întrebările sondorilor. De la impresie la vot este cale lungă.

Mă gândesc, de exemplu, la românii sindicalizați care au votat, în draci, pe Băsescu și PD-L. Aici sunt, la loc de cinste, cei din învățământ. Apoi mă gândesc la cei din administrația publică, funcționărime care a votat cu Băsescu și PD-L pentru „avantajele” promise de aceștia în campaniile electorale. Nu trebuie excluși de aici militarii, polițiștii, medicii etc. La care se adaugă magistrații. Acum, după ce și-au pierdut salariile, pensiile, alte drepturi bănești meritate potrivit specificului locului de muncă, nu este exclus ca aceștia și familiile lor să aibă o altă opțiune la vot.

Eu cred că noua alianță de centru-dreapta, PNL/PC, trebuie să îi oferteze pe aceștia. Unii nu agrează PSD, alții nu agrează PNL sau PC. Sigur însă nu vor vota PD-L sau UNPR. Despre votanții PPR nu spun nimic. Nu știu ce să spun așa că mă abțin. Chiar dacă sondorii i-au găsit cu un start fulminant la înființare, o prăbușire la fel de fulminantă iar acum o revenire la fel. Înclin să cred că OTV nu a avut suficienți morți în perioada de prăbușire iar acum i-a găsit.

UNPR, partid la guvernare, format din „oastea de strânsură” a lui Băsescu, va rămâne, probabil, în amintirea populară ca un meteorit băsescian. Contactul cu atmosfera politică îl consumă. Arde. Pe pământ va ajunge doar nucleul dur capabil să ocupe cele 54 de locuri dintr-un autobuz.

Sondajul pune pe gânduri UDMR. Cred eu. Chiar dacă este doar un sondaj de început, pentru PNL+PC, UDMR se gândește, intens, la perioada post-băsesciană. Dar, mai ales, la proprii alegători care ar putea alege pe concurenții din secuime. Așa că udemeriștii lui Marko stau pe marginea prăpastiei și se gândesc: coborâm sau nu ? Dacă vor coborâ, alături de PD-L, nu este exclus să nu mai urce. Să rămână acolo, în groapa de gunoi a istoriei. Asta le doresc eu, acum și în viitor, ei fiind dușmanii mei alături de băsescieni.

Sondajul nu este singurul. Un sondaj CSCI, pe care l-am citit la ziare.com, are date apropiate de sondajul CCSB.

Hai să spunem că „semne bune anul are”. Da, dar cu foarte multe întrebări la care atât eu cât și mulți alții așteaptă răspunsuri.

Pentru a fi cât mai rău cu putință invit cititorii la editorialul lui Cornel Nistorescu, în Cotidianul, intitulat „Coaliții și bande”. Este interesant. Mai apoi, este bine să citim și ce a scris Varujan Vosganian pe blogul lui, unde iar sunt o mulțime de întrebări. Amândoi au îndoieli asupra viitorului pe baza lui „dacă” și „parcă”. Totuși, este mai bine să avem capacitatea de a identifica toate riscurile posibile în relația PNL cu PC și mai apoi a celor două cu PSD decât să ne lăfăim comozi în „cuibușorul de nebunii politice” construit cu atâta repeziciune. Dacă Varujan leagă viitorul PNL de acțiunea guvernamentală, Nistorescu se gândește, cu deplin temei, la actul de guvernare. Nu de alta dar exemplele date de el și altele cunoscute de noi cu privire la membrii partidelor ce se aliază, nu ne dau garanția că urmează a înlocui o bandă cu alta. Iar aici se cuvine a da dreptate lui Nistorescu care întreabă „În ce fel vor face altă politică cei din PSD, din PNL şi din PC ?”. Chiar așa ? Pentru că alianțele se fac dar despre cum vor face politica nu s-a convenit. Sunt unele vorbe spuse pe la emisiunile TV însă nu este ceva clar, așa cum a fost exprimată opțiunea pe timpul campaniei prezidențialelor din 2009.

Vom mai vorbi despre aceste mișcări politice dâmbovițene, mai ales că, dinspre partea PSD se aud unele mârâieli. Nu mai spun de mârâielile din PNL. Totuși, timpul le va rezolva pe toate.

Și, pentru a fi complet, se cuvine a arăta că pedeleprele sunt tare dezamăgite. Au înțeles că vor intra în opoziție, că anul 2011 nu le va aduce nimic bun ci, dimpotrivă, doar rău. Și zău că merită. La cât rău au făcut, merită să le fie întors.

Pensia micșorată

Mi-a venit pensia „băsesciană”, a intrat în cont. Micșorată cu 52%. Urmează să primesc și „decizia de pensionare” băsesciană și talonul. Iar eu trebuie să trec la acțiune.

Voi contacta, normal, avocații pe care îi cunosc. Probabil că voi fi contactat și de alți colegi care au primit această bucurie în vederea unei acțiuni comune. Pentru informarea colegilor de breaslă care mă vizitează pe blog voi pune ceea ce fac. Nu strică să ne consultăm.

Să fie clar, pentru mine, pedeleii și aliații lor de azi sunt dușmani. Indiferent cum îi va trata pe unii sau pe alții politicienii din PNL. Iar dușmanii pot fi tratați doar într-un singur fel.

Antonescu la RTv

La emisiunea RTv moderată de Miruna Munteanu (09.01.20100, ora 19.15), „România Politică”, s-au spus „cuvinte grele”. Trec peste partea de emisiune care l-a avut ca invitat pe sinistrul Funeriu, poate fi urmărită, destul de interesantă pentru cei care sunt în domeniul învățământului, eu pun accentul pe a doua parte a emisiunii, de la minutul 45', când invitatul a fost Crin Antonescu și când Hurezeanu a dat dovadă de calități neobișnuite. Fața pupincuristului băsescian se „colora” după cum veneau răspunsurile lui Antonescu. Alături, Iosif Boda, la fel de interesant, jubila (părerea mea).

Nu pot prelua emisiunea de la RTv, însă lincul va ajuta.

„România Politică”. Foarte interesantă.

În scripturile de la RTv, sunt preluate doar „glumițele”. De ce oare ?

Alianța PNL + PC

PNL, prin Crin Antonescu și PC prin Daniel Constantin, președinții de partide, au anunțat că au convenit să constituie o alianță de centru-dreapta. Pe undeva, acest lucru este normal iar eu unul m-am așteptat ca, la un moment dat, alianța să se înfăptuie. Îmi amintesc că în 2005, după ce PC (soluția imorală) a asigurat Alianței D.A. majoritatea care a permis investirea Guvernului Tăriceanu, deputații parlamentari ai PC în PE au lucrat, cu rezultate remarcabile, împreună cu cei ai PNL în grupul ALDE.



Evenimentul a născut, normal, „o căruță de vorbe”. De la aprecieri la critici dure, cu trecerea prin „dicționarul” insultelor a unora dintre „protestatari”.

Tonul a fost dat de presă. În special de presa aservită puterii, se știe ea, dar și presa „independentă”. Aici mă refer, în special, la Realitatea Tv și trustul media de care aparține. Pentru că asocierea Crin Antonescu/Dan Voiculescu, deși aparent „normală” în context, este totuși forțată. PC a acționat prin conducerea legală a acestuia, Daniel Constantin, președintele cu acte al acestei formațiuni politice. Pedalând cu vioiciune doar pe „partenerul” Dan Voiculescu, trustul media al lui Vântu a început să facă jocurile politice ale portocaliilor. Iar portocalii nu s-au lăsat invitați de două ori. Băsescu, paiața cotrocenistă, a atacat cel mai virulent prin formularea „Felix cu Porumbacu, Porumbelul, sau cum, cu ... nu ştiu...aaa, cu domnul Crin Antonescu, da". Prin această formulare, Băsescu vrea să inducă ideea că de fapt s-au aliat „securiștii” între ei. Și, în plus, ca un bonus, paiața nu a pierdut ocazia să afirme că PNL se duce către „stânga”, primele semne fiind date odată cu înlăturarea de la guvernare a PD în 2007 ! Afirmația vine să ajute postacii portocalii să rămână în siajul băsescian. Iar „reacțiile” nu au întârziat să apară. Intelectualii cu simbrie portocalie, de la cele mai sonore nume, cum ar fi Andrei Plesu și Mircea Cărtărescu, până la jurnaliștii iubitori de Băsescu din toate publicațiile, au scris și scriu cu „mânie proletară” împotriva noii alianțe dar, în special, împotriva alianței ce se întrevede a se realiza între PNL+PC (ACD, pe stil nou) și PSD. Presa este plină de aceste reacții.

Eu cred că această alianță este bună. Acum, pe termen foarte scurt, „deranjul” unor liberali pentru asocierea PNL cu „Felix” se poate exprima. De fapt, după părerea mea, acum vor ieși în evidență cârtițele din PNL. Iubitorii de Băsescu și PD-L își vor exprima indignarea. Indivizii uită că, de fapt, Băsescu este la rându-i unul dintre securiști, cu nimic mai prejos de Dan Voiculescu, bașca faptul că PD-L a atras și promovat foștii securiști. Eu am convingerea că PD-L este, prin excelență, partidul foștilor securiști.

Mă alătur explicațiilor date de Dan Mihalache, postate pe blogul său și preluate de Realitatea Tv. Și, pentru că tot sunt în zonă, preiau recomandarea lui Dan Mihalache spre lectura blogului lui Codrin Scutaru, unde se află o interesantă analiză a social-liberalismului.

Alianța asta și urmarea cu PSD va da mari dureri de cap lui Băsescu, avertizează PD-L că timpul trece și nu va mai avea parteneri politici, dă un semnal UDMR că vremurile frumoase ale participărilor udemeriștilor la guvernari au apus. Cu privire la UDMR, inclin să cred că în acest an și, mai cu seamă, în 2012, se va sparge. Liberalii vor merge la liberali, social-democrații se vor duce la PSD iar popularii lui Marko vor acoperi o parte din găurile din trupul PD-L pe care le dă această guvernare dezastruoasă.


Actualizare

Ziua de Constanța, din 13 februarie 2010, ziarul care, preluând de pe bloguri informații face articole de presă, aduce în discuție „colaborările” cu securitatea ale politicienilor. Titlul este, semnificativ, îndreptat spre ținta principală a portocaliilor, Crin Antonescu.: „Nume de cod Porumbacu”.

Reacția lui Antonescu la măgăria lui Băsescu mi se pare normală și de efect abia acum, după ce am văzut articolul de la Realitatea.net

Un caz patologic. Andrei Pleșu.

Sunt în 2011. Este anul în care pentru mine dar și pentru alte câteva milioane de români se va concretiza „guvernarea” băsesciană. Pentru motive diverse. Sărăcia și sărăcirea populației „lacome” care s-a imbuibat din „creditele cu buletinul”, din voința lui Mugur Isărescu cu executant Traian Băsescu, sunt principalele motive pentru care anul acesta va deveni „anul apocalipsei românilor”. Acum nu voi analiza și critica/condamna pe cei doi corifei ai apocalipsei anului 2011, deși ar cam trebui să vedem ce a făcut BNR pentru a sancționa politica de credit a băncilor care activează pe piața română, politică vădit îndreptată spre confiscarea patrimoniului celor care s-au împrumutat. Aici, statul, prin BNR, a devenit garantul jafului național prin părăsirea poziției de garant al siguranței financiare a cetățenilor României și în final, al statului român. Mai pe șleau spus, BNR a devenit parte a unui sau unor grupuri de crimă organizată în sistemul bancar. Dacă sunt indivizi care contrazic această afirmație sunt dispus să parcurgem legile în vigoare și să vedem drepturile și obligațiile BNR după lege. În orice caz, eu afirm că sistemul de monopol în sistem instaurat de BNR prin complicitatea politicienilor care s-au perindat pe la guvernare din 1990 încoace își arată „roadele” azi, când buzunarul și proprietățile românilor urmează a fi golite în urma executărilor silite. Mai fac o afirmație. Ar putea părea ca fiind „cumplită”. Românii își pierd țara. Iar exemplul este în secolul trecut când, în Palestina, evreii au cumpărat de la palestinieni terenurile astfel că la un moment dat, proprietarii evrei au cerut și obținut de la statele interesate recunoașterea statului Israel. De peste 50 de ani în zonă se poartă o luptă cumplită între cei care, din lăcomie sau nevoie și-au vândut pământul și cei care l-au cumpărat. La noi vor fi mai multe state, probabil. În Transilvania cumpărătorii au fost ungurii de peste Tisa, dincoace, sunt rușii și austriecii, colo sunt alții. Iar mie îmi pute. Eu fiind, în esență, un naționalist. Nu radical. Totuși, sunt prea multe lucruri care se leagă.

Dar să revin la Andrei Pleșu, ultimul „postac” portocaliu. Cuvântul și noțiunea „ultimul” m-a dus cu gândul la cărțile copilăriei. Prima, în ordine cronologică, ar fi „Ultimul din Undeghe”, o poveste a ultimului undeg în trăitor în imperiul roșu numit URSS. A doua ar fi „Ultimul mohican”. În prima, ultimul undeg avea, datorită „politicii URSS”, un viitor, în cea de a doua, mohicanul murea glorios. Andrei Pleșu a ales calea mohicanului. Vrea să „moară” glorios pentru „nația portocalie”.

Ce este stupid aici, ce mă deranjează în mod deosebit, este faptul că în nenumărate rânduri Andrei Pleșu a declarat că el este, fundamental, un om de stânga ! Să înțeleg că filosoful nu recunoaște sau nu înțelege declarațiile politice ale PD-L prin reprezentanții săi semnificativi ?! Să înțeleg că ori Pleșu ori pede-leprele au vederea politică confuză ? Dar dacă nu mai folosesc acest „ori” și apelez la cumulativul „și” ?! În acest caz se pare că sunt mai aproape de realitate.

Numesc ceea ce a făcut Andrei Pleșu în Adevărul filosofie de două parale. De aceea consider că reacția celor de la Cotidianul este normală. Dar ce face Pleșu în fond ? Păi face ce au făcut politrucii portocalii imediat după „evenimentul” Adrian Sobaru în Parlament. Combate politizarea evenimentului de către partidele de opoziție. De parcă, vezi Doamne, Adrian Sobaru ar fi un alienat mintal exploatat politic de către opoziția politică a iubiților, pentru Pleșu, băsescieni.

Este adevărat că, printre rânduri, Pleșu critică actuala guvernare însă mesajul care rămâne cititorului, este acela de inutilitate a actului de protest al lui Adrian Sobaru. În logica filosofică a postacului portocaliu Andrei Pleșu se cuvenea ca Adrian Sobaru să facă un memoriu la cel mai mic premier de pe mapamond din ultimul mileniu sau la paiața care ocupă, le fel de temporar ca premierul în discuție, fotoliul de președinte al României. Concluzia asta se impune mai ales că filosoful, dacă mai poate fi numit așa, formulează, la rândul lui, următoarea concluzie asupra stării financiare a „electricianului de la TVR”: „omul nu era dintre cei „catastrofați” economic” !

Nu știu dacă Pleșu este jenat de afirmațiile pe care le-a făcut. Eu însă, ca cetățean care s-a îmbrăcat cu haina liberală, haină care impune respectul omului și a libertăților fundamentale ale acestuia, una dintre libertăți fiind și aceea a dreptului de proprietate, a dreptului proprietarului de a exercita asupra proprietății sale dreptul de folosință și dreptul de dispoziție, constat că filosoful Andrei Pleșu neagă lui Adrian Sobaru, „electricianul de la TVR”, dreptul de dispoziție și dreptul de folosință asupra proprietăților sale (creanțele statului față de cetățeanul Sobaru) și consideră că statul portocaliu băsescian are „dreptul” la fel ca pe timpul comunismului lui Ceușescu, să dispună asupra persoanei și a proprietăților acesteia în virtutea unor „interese” mai presus de aceasta, cum ar fi în accepțiunea lui Mugur Isărescu, echilibrul bugetului de stat.

Reacțiile, majoritare negative, ale internauților de la Adevărul și Cotidianul, sunt semnificative. Pot fi dur în afirmația ce urmează însă am mâncărimi în buricul degetelor: Andrei Pleșu trebuia să rămână în comunism. Locul lui nu este într-o democrație. Este ca și cum ai strica orzul pe gâște.

Actualizare

Am primit, prin intermediul unui „Anonim”, o adresă unde am găsit o analiză mai bună ca a mea asupra subiectului. Alexandru Petria dezvoltă subiectul cu mai multă aplecare asupra demersului politrucului portocaliu Andrei Pleșu. Din acest motiv fac trimiterea la acest material și preiau, pentru exemplificare, o parte din text.

„Un caz de vinovatie generala” continua ideatia din „Spiritul critic in supradoza” si, asemenea unei sepii care arunca cerneala in apa, imprastie confuzia si urmareste sa acrediteze generalizarea vinovatiei colective, particularizat pe cazul Adrian Sobaru.

Nu inteleg nicicum pentru ce este de vina opozitia si presa. Ele si-au facut doar treaba, chiar cu profesionalism. Numai ca Andrei Plesu intentioneaza, prin disiparea raspunderii, sa albeasca PD-L-ul, sa abata atentia spre tinte false. Ce se intampla daca opozitia nu lua atitudine? Nu merita criticata? Dar daca presa nu relata incidentul din Parlament? Acuzand opozitia si presa pentru comportamentul lor in ce-l priveste pe Sobaru, Andrei Plesu se infunda in ridicol, condamnand de fapt niste mecanisme ale jocului democratic .