Convulsii

Pământul se mișcă. Din ce în ce mai mult. Undeva, în adâncuri, s-a adunat magma și caută locuri pe unde să iasă, altele decât cele cunoscute de noi, oamenii, în scurta perioadă istorică în care am devenit „evoluați”. Pământul face ce a făcut de la nașterea lui din praful stelar primordial. Se mișcă și se răcește. Luna se depărtează anual, centimetru cu centimetru, astfel că, undeva, în timp, mișcarea de rotație a pământului se va încetini la rândul ei și planeta va deveni o planetă oarecare. Fără viața pe care noi o vedem acum. Asta înainte de a fi devorat de Soare, la apusul vieții acestuia.

Perioada de „liniște” a Pământului se apropie de sfârșit. Unii spun că suntem în întârziere cu glaciațiunea. Am depășit suta de mii de ani de la ultima glaciațiune. Londra este încă locuibilă și nu este acoperită de gheață. Ba, mai mult, pe termen scurt se prevede o încălzire a planetei. Cei care promovează apocalipsa încălzirii o pun pe seama oamenilor. Greșit, după mine. Vulcanii Islandei au aruncat în atmosferă cenușă și gaz toxic într-un an mai mult decât toată industria mondială într-o sută de ani. Suntem mici însă suntem „cocoși”. Iar pe lângă vulcanii de suprafață beneficiem și de activitatea seismică suboceanică. Sumatra, acum Japonia, mâine ?

Pământul își vede de ale lui. Intensificarea activității pământului se măsoară mereu și ne spune că vor urma mișcări mai severe. Cataclisme, așa cum le numim noi, vor apare ici și colo. Vom sări în ajutor. Dar și noi provocăm cataclisme. Adăugăm la ce ne aduce natura propriile noastre ambiții și orgolii.

În lumea arabă se văd roadele „importului” cultural din alte țări. Internetul, drepturile și libertățile civile, mașinile, aparatura, mâncarea ... Arabii vor mai multă libertate. Tradiționalismul impus de liderii arabi se fisurează. Arabii au plecat din țările lor și au devenit cetățeni ai statelor care le permit să se manifeste și altfel decât societățile din care provin. Au dat de libertate. O duc „acasă” cu fiecare ocazie în care merg la rude sau atunci când vorbesc la telefon cu rudele. La arabi „acasă” au venit să lucreze străinii. Altă cultură, altă educație, altă informație. A apărut șansa schimbărilor iar tinerii arabi nu o refuză. Mișcările sociale din lumea arabă sunt rezultatul schimbului cultural cu „occidentul”.

Libia era, alături de Egipt, o țară considerată „sigură”. Regimul autoritar al lui Gaddafi nu arăta că poate fi slab. Este. Înțelepții spun că acolo unde este puterea este și slăbiciunea. Gaddafi va sfârși cumplit. Cei care îl vor „executa” sunt cei din apropierea lui. Aceia au văzut că pot lua puterea. Gaddafi este bătrân iar „occidentul” are nevoie de un alt „conducător” care să aibă controlul asupra petrolului libian. De aceea s-a apelat la occidentali pentru a da un ajutor armat mișcării libiene care dorește schimbarea. Iar occidentalii cu interese în zonă se mișcă. Repede. Chiar foarte repede. Franța este mai interesată. Italia ar vrea dar nu prea poate. Germania știe că nu este treaba ei și va acționa pe latura economică, blocând, o perioadă, relațiile cu Libia. SUA vin și ele pentru că nu vor să lase Franța să ia tot caimacul. Rusia și China nu îl mai creditează pe Gaddafi, spre dezamăgirea acestuia. România are o poziție ... aiurea.

România arată încă o dată că are o politică externă catastrofală. Da, România este o catastrofă în politica externă. România a părăsit interesul național pentru a promova interesul particular al unui mic dictator est-european. Traian Băsescu. Asemănarea între Băsescu și Gaddafi este din ce în ce mai evidentă. În Libia, Gaddafi vorbește despre el și bunăstarea lui ca o condiție a bunăstării poporului. În România, Băsescu cere bunăstare pentru el pentru a avea și poporul. Gaddafi se folosește de mercenari pentru a lovi în propriul popor. Băsescu are și el mercenarii lui, pedeliștii, femeiștii, bancherii ... De aceea cred că România este, cumva, pe lista țărilor în care vor avea loc convulsii sociale severe. Va exploda mămăliga. Iar ajutorul va veni tot de la „occidentali”. Poate Franța ?

Ideatic au loc convulsii severe. Nostalgicii politicilor de „mână forte”, chipurile „de dreapta”, promovează, isteric, sfârșitul „statului social”. Mă întreb, ca omul, ce înțeleg ei prin „statul social” ? Din câte înțeleg eu din lectura materialelor lor ei doresc ca statul să nu îi mai protejeze pe cei care din cauza sistemului de stat ajung în situații dificile. Vor astfel înghețarea unor statute sociale. Unii, cei care au ajuns acum stăpâni să fie protejați prin pârghiile statului să rămână stăpâni. Cei care nu au ajuns stăpâni să rămână slugi. Iar astea sunt măsuri de dreapta ! Oribil. Iar pentru asta promovează atacuri asupra „comuniștilor” sindicaliști, politici, sociali etc.

Lumea a intrat din nou într-o eră de convulsii severe. Pe de o parte Pământul se convulsionează, așa cum îi stă lui bine, pe de alta noi oamenii. Unii vor câștiga. Alții vor pierde. Este o luptă de supraviețuire. Evoluția omenirii către statele sociale, o condiție a existenței statelor ca formațiuni politico-sociale, are o sincopă. Demența așa-ziselor mișcări de dreapta. La conducerea lor este marea finanță internațională. Sincopa va produce pierderi umane majore. Dar va duce și la reașezarea marii finanțe pe alte scheme de funcționare. Societățile vor sancționa marea finanță și îi vor arăta că locul ei este doar în sfera prestatorilor de servicii și nu de conducere a omenirii. Drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor nu mai pot fi călcate în picioare de niște oarecare.

Eu văd că în Libia are loc o luptă în trei. Pe de o parte Gaddafi care s-a dorit partener al marii finanțe internaționale de pe poziția de forță a unui șef de stat. De altă parte sunt interesele marii finanțe exprimată de occidentalii care intervin cu forțe armate. Ultimii, încă idealiști, libienii care vor libertate. Deși sunt mai slab înarmați ei vor câștiga. Vor câștiga pentru că fără ei, libienii producători și consumatori de bunuri și servicii nu pot exista nici dictatorii de stat și nici marea finanță.

Mișcările sociale mari cu care ne gratulează acest început de secol se aseamănă cu mișcările scoarței pământului. Se încalecă „plăcile culturale”. Au loc cutremure. Se pierd vieți. Se produc distrugeri de bunuri și chiar de state. Jugoslavia este un exemplu. Și mai sunt.

Am o detașare privind la ele. Dar trebuie să mă poziționez, atât timp cât trăiesc, de o parte sau alta. Eu aleg poziția celor care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ca obligație socială a fiecărui membru al societății și ca obligație primordială a statului în care trăiesc.