joi, 31 martie 2011

Apără Bucureștiul


Campania este în derulare. Ieri am fost la întâlnirea seniorilor liberali din Sectorul 3 unde am discutat despre campanie și nu numai.

Normal că voi participa, atât cât mă pricep, la campanie. Mi-am luat un formular pe care îl voi multiplica. 10 - 20 de copii. Voi da celor care doresc să fie voluntari câte un exemplar pentru a aduna semnături de la membrii de familie, în principal, apoi de la rude, cunoscuți, prieteni, colegi ... Familia mea va semna pe tabelul meu. Eu am semnat pe tabelul lui Tudoroiu Lucrețiu, ieri, alături de liberalii prezenți la întâlnire.

Campania pentru București are doar rolul de a semnala Primăriei Generale care este părerea bucureștenilor despre intențiile matracuței portocalii Elena Udrea. Este posibil ca scorpia portocalie să nu țină cont de faptul că bucureștenii nu sunt de acord să se întoarcă în evul mediu și să continue acțiunea legislativă în Guvern și mai apoi în Parlament unde are majoritate. Părerea bucureștenilor acum va fi un motiv suficient de puternic pentru ca imediat ce portocalii vor da colțul de la guvernare, o altă majoritate parlamentară să readucă capitala la starea de normalitate.

Starea de normalitate este descentralizarea administrativă. Descentralizare la care s-a ajuns, pentru prima oară, în anul 1925, 14 iunie, sub guvernarea liberală, prin Legea pentru unificarea administrativă. Informațiile pe care le pun aici au ca sursă, imediată, studiul lui Lucrețiu Tudoroiu iar pentru doritori blogul acestuia unde au aceleași informații.

Prin legea amintită mai sus s-au pus bazele, pentru prima dată în România, principiilor descentralizării administrative așa cum au fost formulate de Ion I.C. Brătianu, primul ministru al țării, cu ocazia dării de seamă în parlament intitulată „Activitatea corpurilor legiuitoare și a guvernului, de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1926”. Cu referire strict la legea în discuție, este o expunere de motive modernă, modernă și pentru zilele noastre:

„La alcătuirea legii de unificare administrativă s-a ținut seama de principiile cele mai democratice. În acest scop s-a căutat să se asigure:

a) libertatea dezvoltării vieții locale, singura capabilă să contribuie la armonizarea completă a sforțărilor tuturor factorilor administrativi, dintr-un oraș sau județ;

b) o descentralizare cuminte, sănătoasă, care să nu slăbească unitatea statului;

c) participarea la administrarea locală, a unui număr cât mai mare de cetățeni, reprezentanți autorizați ai tuturor ramurilor principale de activitate: învățământ, muncă, agricultură, comerț, industrie etc.;

d) executarea unui riguros control cetățenesc în aplicarea legilor;

e) alegerea consiliilor comunale și județene pe un termen mai lung, care să garanteze desăvârșirea unui program serios de muncă, întocmit de gospodarii cu adevărat pricepuți;

f) independența consiliilor comunale și județene, sustrăgându-le de la orice influență politică;

g) asigurarea resurselor financiare, prin modificarea sistemului de impozite în favoarea organizațiilor județene și comunale.”

După aproape 100 de ani suntem încă departe de a împlini principiile expuse mai sus. Fiecare dintre cei care citesc poate să vadă, fără nici o greutate, că acestea nu sunt realizabile azi, mai ales sub guvernarea portocalie băsesciană.

Legea lui Udrea vrea să desființeze, pentru București, democrația locală. Democrație care a fost stabilită prin Legea pentru Organizarea Administrației comunale a orașului București, din 7 februarie 1926. Pe atunci, Bucureștiul avea o populație peste 300.000 locuitori (!). Împărțirea pe sectoare cu personalitate juridică, cu buget propriu, care percepeau taxe, impozite și contribuții locale în beneficiul sectorului și care rezolvau problemele cu care comunitatea locală se confruntau. Ce face Udrea ? La un București de peste 7 ori mai mare duce decizia la nivel central, desființează bugetele locale și lasă la latitudinea unui consiliu municipal politizat până în prăsele dreptul de a hotărî, de exemplu, dacă cei din marginile Bucureștiului au nevoie de drumuri, canalizare, gaze, apă potabilă, infrastructură de telefonie și informatică etc.

Să apărăm Bucureștiul de cea mai cumplită „reformă” portocalie. Pentru că apărând capitala apărăm, în fapt, toate comunitățile locale. Pentru că nevoia descentralizării administrative se impune nu doar în București, ci în toate orașele mari din țară care au populație crescută și care vor mai crește datorită condițiilor naturale de dezvoltare. Constanța, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași ... vor trebui descentralizate și ele, împărțirea lor pe sectoare sau cum se vor numi descentralizările respective fiind imeprative. Dau ca exemplu Constanța. Ce treabă are Poarta 6 sau Km 5 cu investițiile imense făcute doar în Mamaia ? Sau Palas, Brătianu, Anadalchioi etc. Sunt zone în Constanța pe care le știu de aproape 40 de ani fără să văd vreo schimbare. Nici la stradă, nici la trotuare, nici la utilități. Iar cei care cunosc bine alte orașe mari din țară pot aduce exemple concrete din acele localități.

Eu cred că acțiunea pentru apărarea Bucureștiului ar trebui să aibă ca susținători, măcar on-line, și pe cei din alte localități care gândesc modern la starea țării. Distrugerea administrației descentralizate a Bucureștiului este, probabil, cireașa de pe „tortul” distrugerii naționale făcută de cel mai incompetent președinte român, Traian Băsescu, și cele mai aservite formațiuni politice intereselor clientelei politice reprezentate de guverne și investitori străini. PD-L și UDMR. La care se adaugă „patrioții” din UNPR !

11 comentarii:

sandman spunea...

Nu inteleg de ce trebuie sa vina taranca asta analfabeta ca sa faca ordine in Bucuresti? Stiu ca face parte din caruselul PDL, pus pe furat impreuna cu Cocos si cu mafia, asa ca ma voi opune atit cit pot acestui fapt.

Crăciun Florin spunea...

sandman,

„Sancționarea” Bucureștiului este o mai veche dorință a lui Băsescu și a ciracilor lui. Blaga este unul dintre cei care ar dori o astfel de modificare.

Idioata asta de Udrea nu știe nici cum funcționează acum Bucureștiul. La o emisiune Tv s-a făcut de rahat îndrugând verzi și uscate despre administrarea la sectoare ! O cretină. Ce mai.

sandman spunea...

Pai dupa cum stim, Dictachioru se razbuna pe oricine, e in natura firii lui. D-aia n-are prieteni. I-a injunghiat pe toti pe la spate, incepind cu P Roman, de care nu-mi pare rau. Ce nu inteleg e ce cauta el si cu Saftoiu in PNL. Atanasiu ce zice cind se intilneste cu ea la sedinte?

Titus Chirila spunea...

Trebuie sa dibuim neaparat serviciile straine care ne-au procopsit cu marinarul si echipajul lui. Sa fie ungurii? Sa fie rusii? Ucrainienii? Transnistrienii? Bulgarii? La cate sabotaje avem pe metru patrat de tara mi-e greu sa cred ca le scornesc singuri. Dupa cum arata Talmacel si cei din partidul lui, nici la prostie nu-i duce capul.

Crăciun Florin spunea...

sandman,

Nici eu nu știu. Săftoiu are metehnele ei. Petre Roman la fel. Sunt membri ai PNL și se pare că susțin ideea liberală la fel de bine ca ceilalți, uneori mai bine. Dar au și ei dreptul să susțină una sau alta dintre acțiunile liberalilor. Mai ales dacă au ajuns la PNL convinși de unul sau altul dintre liderii sau seniorii liberali notorii.

De exemplu, eu am ajuns la PNL prin intermediul Alinei Gorghiu și am o afinitate pentru fata asta. Cei doi este posibil să aibă ca susținători alți lideri ai PNL.

Crăciun Florin spunea...

Titus,

Zău că mă pui în dificultate. Nu am gândit așa ceva. Cred că este puțin cam exagerat. În fine.

Este evident în schimb faptul că Băsescu și șleahta au fost și mai sunt susținuți de fosta societate civilă. Pleșu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, Hurezeanu, Pippidi etc. au lucrat intens la imaginea PD (L) și a lui Băsescu în țară dar mai ales în afara ei. Faptul cel mai grav este că Băsescu și guvernul boccist au susținerea lui Isărescu și a bancherilor, bașca a cluburilor selecte de finanțiști mondiali din care face parte Isărescu și care doresc o anume „ordine mondială”. Nu serviciile secrete sunt la originea susținerilor lui Băsescu și ai lui ci bancherii. Iar ăștia sunt mai răi decât serviciile secrete ale unei țări.

Hendrix spunea...

@Cepeca Nu pot deloc sa fiu de acord cu afirmatia asta:,,Nu serviciile secrete sunt la originea susținerilor lui Băsescu și ai lui ci bancherii. Iar ăștia sunt mai răi decât serviciile secrete ale unei țări.''
In 1989 isarescu unde era? Ce functie avea? Era oare pus acolo de partid si de securitate? Incearca sa-ti dai un raspuns sincer!
Marile TUNURI s-au dat in anii 90 si ma refer la celebrele Bancorex, Agricola, Creditbank, Internationala a Religiilor, Albina, Columna. TOTI, dar absolut toti ,,bancherii'' erau securisti! Toti aveau sarcini precisE: devalizarea bancilor, scurgerea banilor in buzunarele securistilor prin credite luate de firme fantoma si nerambursate.
Am stat mult sa ma gandesc daca merita sa intervin sau nu. Eram tentat sa te las sa crezi ceea ce ai scris, dar mi-am zis ca n-ar fi corect fata de cei mai tineri care poate n-au inteles rolul ,,bancilor'' in anii 90. Vreau sa retii un singur lucru: NU BANCHERII SUNT PERICULOSI, CI SECURISTII!!! Pentru simplul motiv ca acei bancheri erau securisti. Daca ai citit ,,Mostenitorii securitatii'' a lui Marius Oprea poate ca ai intelege mai bine.
Sper ca mesajul meu sa apara si sa nu se piarda, asa cum s-a intamplat ultima data cand am postat aici.

Titus Chirila spunea...

Glumeam. Voiam doar sa zic de Boc si-ai lui ca sunt atat de tampiti incat si prostiile ar trebui sa le iasa pe dos.
Nu ma mai enervez, traim in tara in care politia poate crede sau macar da prin media ca un om se poate sinucide infigandu-si de trei ori un cutit in piept.
Referitor la bancheri, mie-mi pare ca Isarescu are propriul lui meci cu valutele si poate dom'le sa pice tara-n 14, el o stie pe-a lui, sa nu se devalorizeze leul. Daca devaloriza leul in 2009 la 4.8-5.0 lei, nu mai trebuiau reduse salariile, nu mai trebuia ridicat TVA-ul, le mai ramaneau si bani de dat la clientela politica. Toata lumea pierdea in cifre reale dar nu dadea de pamant cu mii de firme, incuraja exporturile si scadea deficitul balantei externe (cred ca asa se cheama). Dar nu se mai incadra BNR in politica monetara si pierdea tinta de trecere in 2014 la EUR. Ce sa ma mai fac. Ne comportam ca Grecia, Irlanda sau Portugalia desi noi avem un instrument de care astia nu se pot folosi: moneda nationala. Argumentul lui cu spirala inflationista nu sta in picioare, atata timp cat devalorizarea e controlata si intinsa pe o perioada mai lung ade timp.

Crăciun Florin spunea...

Hendrix,

Na poznă. Eu nu am știut că bancherii noștri sunt foști securiști, deși aserțiunea ta este, probabil, valabilă. Acum însă, la putere (din umbră) sunt bancherii. Băsescu, Boc și guvernul sunt doar instrumentele cu care aceștia își rezolvă problemele spinoase ale propriei lăcomii.

Titus,

Corect. Leul trebuia să fie lăsat liber. Putea să ajungă și la 6 lei un euro însă era mai bine pentru toți cei care au afaceri. Acum nu este bine. Piața ar fi obligat la corecții în economie. Iar corecțiile ar fi fost făcute de cei care erau direct implicați. Guvernul ar fi fost obligat la corecții în industriile în care are monopolul, în special în energie. Dar ar fi fost rău pentru imaginea publică a lui Băsescu și gașca de idioți care îl susține. Prețurile ar fi explodat, în special la energie, cu scumpirile în cascadă la toate produsele din România. Bașca restructurările de personal, șomajul etc. Practic, acum, economia și finanțele românești sunt niște falsuri dacă ne raportăm la valoarea reală a leului.

Donkeypapuas spunea...

Cred că îi jigniţi pe cei din evul mediu. Pe atunci breslele, reprezentanţii stărilor aveau un cuvânt important în administrare.

Ăştia de care vorbim acum sunt în schimb reprezentanţii tipici ai "centralismului democratic", cuvinte sub care se ascundea modul bolşevic de a dicta. Voia celor puţini, a celor câţiva "aleşi", în dipreţul nevoilor celor mulţi.

Crăciun Florin spunea...

Donkey,

Bine punctat. Centralismul democratic bolșevic este folosit de neobolșevicii băsescieni.