DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN ȘI ALE LIDERULUI SENATORILOR PNL, FLORIN CÎȚU, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL – 01 APRILIE 2019
Ludovic Orban
Vreau să anunț că vom da în judecată Partidul Social Democrat pentru o mizerie inimaginabilă pe care a comis-o folosind Poșta Română.
Încep prin a vă prezenta, este o comunicare din partea președintelui sindicatului liber din Poșta Română, domnul Brătianu, către filialele sindicatului liber din Poșta Română în care anunță că s-a luat decizia în Comitetul Executiv al sindicatului liber din Poșta Română, să încheie un protocol cu PSD.
Prețul transformării Poștei Române de către Dragnea și liderul din sindicatul liber din Poșta Română, Brătianu, este cuprins în această comunicare în care domnul Brătianu spune că trebuie să încheie acest protocol cu PSD pentru că va fi promovat un act normativ pentru introducerea personalului de distribuire pedestră și a celui care lucrează în program permanent de noapte și în categoria personalului ce lucrează în condiții speciale.
Să motivezi niște reglementări care pot fi considerate normale în condițiile dificultății muncii pe care o practică factorii poștali și să transformi această posibilă reglementare în sprijinul angajaților din Poșta Română într-o formă de mită pe care o dă PSD prin intermediul lui Brătianu către angajații Poștei Române, deja frizează penalul. Și alte angajamente și promisiuni, se angajează reprezentanții SLPR să participe prin reprezentanții săi la întâlniri și la dezbaterile candidaților PSD. Se angajează să ridice, în numele comunităților locale, probleme către conducerea PSD privitor la aceste probleme. Deci, acest protocol arată, practic, transformarea sindicatului din Poșta Română și a Poștei Române, într-o filială a PSD, lucru pe care noi nu putem să îl acceptăm.
Vreau să știți ce se întâmplă astăzi, mâine, poimâine. Factorii poștali sunt obligați ca odată cu distribuirea pensiei să înmâneze către fiecare pensionar, această mizerie ordinară, această fițuică imundă, plină de minciuni gogonate, care este dovada cea mai clară că, de fapt, partidul de guvernământ s-a transformat într-o mașinărie de dezinformare și de aruncare pe piață a unor minciuni inimaginabile despre PNL și evident, despre porcăriile pe care le fac ei.
Deci, repet, fiecare factor poștal este obligat, sub semnul amenințării pierderii locului de muncă, să distribuie această porcărie, această mizerie produsă de creierele bolnave ale liderilor PSD, care arată disperarea și ruperea de realitate a acestor derbedei politici care au pierdut orice urmă de normalitate și de bun simț în acțiunea publică.
În cursul acestei fițuici imunde sunt pomenite niște mizerii inimaginabile care nu au nicio legătură cu realitatea, că PNL vrea reducerea salariului minim pe economie, o minciună gogonată. PNL vrea creșterea salariului minim pe economie dar în urma unei negocieri între patronate și sindicate. De asemenea, spune o mizerie care este ceva care frizează o ticăloșie maximă, că PNL vrea să oprească toate ajutoarele pentru pensionari, pentru bolnavii de cancer și pentru alte categorii vulnerabile. O asemenea minciună, nu a îndrăznit nimeni, niciodată să spună despre PNL.
PNL, ca parte a PPE susține proiectul, unul dintre cele mai importante proiecte ale candidatului popular la președinția Comisiei Europene, Manfred Weber, care este o unire a întregii cercetări la nivel european pentru combaterea cancerului.
Cum să spui o asemenea mizerie? Cum să-ți bați joc de niște oameni care se află în suferință aruncând asemenea minciuni gogonate despre adversarii tăi politici? În continuare, îmi este greu să vă spun toate porcăriile și toate minciunile care sunt prezente în această fițuică, la adresa PNL.
Culmea culmilor, spune că PNL a votat împotriva majorării alocațiilor pentru copii. Adică, nemernicii care s-au opus amendamentului PNL de majorare a alocațiilor pentru copii, îndrăznesc să trimită către toți cetățenii români minciuna că, Partidul Național Liberal s-a opus majorării alocațiilor pentru copii, în condițiile în care ei au votat împotriva amendamentului și din cauza lor nu s-au majorat alocațiile începând cu luna martie, adică, mai precis, PSD a furat o alocație majorată pentru copil, alocația pe luna martie, ori tu să trimiți o asemenea minciună, dar pe ce lume trăiesc acești oameni care nu mai au niciun fel de legătură cu realitatea, care își imaginează că românii mai pot să înghită minciunile nenorocite pe care le scornesc, care sunt împotriva evidenței și împotriva realității și împotriva adevărului.
Vom da în judecată Partidul Social Democrat pentru această mizerie și de asemenea, studiem baza legală, să vedem în ce condiții Poșta Română s-a transformat într-un instrument de manipulare pus la dispoziția PSD-ului. Poșta Română trebuie să servească cetățenii români, trebuie să servească pensionarii și să le ducă acasă pensii, nu să le ducă mizeriile PSD-ului scornite în laboratoarele de dezinformare, care nu fac altceva decât să distrugă orice urmă de normalitate în societatea românească, iar în cazul în care găsim baze legale, vom acționa în judecată, inclusiv conducerea Poștei Române, și dacă avem informații că liderii de sindicat forțează angajații din Poșta Română să distribuie astfel de gunoaie în precampania electorală, îi vom acționa în judecată și pe ei.
A doua temă pe care vreau să o abordez este cea legată de dezastrul provocat de actualul Guvern în comunitățile locale. Al doilea an consecutiv, bugetele locale sunt literalmente jefuite. Se apropie momentul bilanțului, după ce s-a finalizat procedura de distribuire a veniturilor către bugetele locale și din ce în ce mai mulți primari, inclusiv primari ai partidului de guvernământ sunt în pragul revoltei, pentru că își dau seama că Legea bugetului de stat a aruncat în aer bugetele locale și a distrus capacitatea bugetelor locale de a asigura buna funcționare a serviciilor publice, a distrus literalmente capacitatea de a genera noi proiecte de investiții și dezvoltare, mai mult decât atât, distribuirea resurselor către bugetele locale pune în pericol realizarea proiectelor cu finanțare europeană și realizarea proiectelor din cadrul național de dezvoltare locală.
Sunt foarte multe localități care în urma jafului făcut de PSD, sunt în situația în care este pusă sub semnul întrebării, inclusiv capacitatea de a putea plăti la timp indemnizațiile către persoanele cu dizabilități și de asemenea, indemnizațiile către asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități. Jaful provocat în bugetele locale este fără proporții și riscă să arunce în aer capacitatea autorităților locale de a putea asigura dezvoltarea comunităților pe care le conduc și de a putea asigura servicii fundamentale necesare în funcționarea autorităților locale.
Închei prin a vă comunica că Biroul Executiv, la propunerea mea, a luat decizia de a nu mai transmite niciun reprezentant din partea Partidului Național Liberal la emisiunea moderată de Mihai Gâdea, până nu își cere scuze public Partidului Național Liberal, pentru jignirea grosolană , pentru comportamentul total necivilizat și contrar bunului simț și prevederilor legale pe care le-a avut față de purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionel Dancă.
De asemenea, am mandatat Comisia juridică și Comisia de cultură a Partidului Național Liberal, să facă sesizare către Consiliul Național al Audiovizualului, în care să transmită solicitarea noastră de sancționare a postului pentru comportamentul ilegal și neobiectiv, contrar oricărei deontologii jurnalistice pe care le-a avut Mihai Gâdea, nu numai în emisiunea față de Ionel Dancă, ci în general, în atitudinea față de reprezentanții Partidului Național Liberal care au participat până astăzi la emisiunile moderate de el.
Florin Cîțu
După cum știți, săptămâna aceasta depunem o moțiune simplă împotriva Ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Este o moțiune simplă pe care Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a aprobat-o acum o săptămână și o vom depune miercuri la Plenul de la Senat. Este o moțiune prin care am cerut și opinia cetățenilor pentru că știm că de fiecare dată când Partidul Național Liberal cere o explicație de la Ministrul Finanțelor Publice, primim înjurături și orice altceva în afară de explicații. Să vedem dacă de această dată, Ministrul Finanțelor Publice, are curajul să se adreseze astfel și cetățenilor României.
În al doilea rând, după cum știți, exista o cutumă ca în fiecare lună, pe 25 ale lunii, să fie publicată execuția bugetară pentru luna anterioară. Suntem, astăzi în data de 1 aprilie, iar Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, este primul ministrul care nu a mai respectat această cutumă. Este clar, din punctul nostru de vedere, că gaura care trebuie acoperită, prin măsluirea datelor la execuția bugetară, este atât de mare încât în fiecare lună, angajații, funcționarii din Ministerul Finanțelor Publice au nevoie din ce, în ce mai mult timp pentru a ascunde această gaură. La început au fost două zile, trei zile, acum, deja suntem la aproape zece zile de când trebuia să fie publicată și încă nu avem această execuție bugetară. Nu cred că se mai îndoiește nimeni din România, astăzi, că informațiile pe care le publică Ministerul Finanțelor publice nu sunt reale, sunt date măsluite și așa cum am promis de foarte multe ori, în primele zile de guvernare vom arăta situația reală a economiei și cei care au ascuns aceste lucruri 2 ani de zile, vor răspunde personal pentru acest lucru.
Astăzi, la Senat, avem pe Ordinea de zi Legea pentru aprobarea Ordonanței plafoanelor la bugetul de stat, Partidul Național Liberal va vota împotriva împotriva acestei legi. În primul rând, pentru că încalcă Tratatul de Stabilitate și Creștere, Ministerul Finanțelor Publice recunoaște că are două obligații, prin tratate, un deficit cash de 3% și un deficit structural de 1%, dar decide să respecte doar unul dintre Tratate. Din punctul nostru de vedere, toate legile trebuiesc respectate în România, mai ales că Tratatele sunt în Constituție.
Al doilea proiect de lege, pe ordinea de zi, astăzi, la Senat este legea care se referă la repatrierea aurului. În Comisie am reușit să scot două inepții din acel proiect scris de oameni care nu au nicio legătură cu finanțele. S-a revenit la forma administrarea rezervelor internaționale, pentru că nu există altfel de rezerve decât internaționale și al doilea lucru, am scos acea referire la a scoate venitul din tranzacționarea din activități speculative, pentru că era foarte periculos și până la urmă au înțeles inițiatorii că este periculos să lași în mâna unui Guvernator, oricare ar fi el, tranzacționarea valutei în scop de a face venituri sau profit, dar în același timp, așa cum este scrisă legea, o intervenție directă asupra modului în care este administrată politica monetară și bineînțeles, Partidul Național Liberal votează împotriva acestei legi.
În ultimul rând, Ordonanța 114, nu am întâlnit de când a apărut noua formă și sunt multe lucruri de spus acolo, dar din punctul meu de vedere, cel mai nociv element este acel alineat 7 din articolul 86 sau 87, care reintroduce în România, Comitetul Central de Planificare. În România, astăzi, prin această Ordonanță în vigoare, Guvernul dă ținte de creștere unor companii private. Arată ca o semi-naționalizare a acestor companii pentru că, efectiv, elimină politica comercială, independentă a acestor companii. Guvernul dă trei ținte prin hotărârile de Guvern, anual, deci nu este ceva care se întâmplă doar o singura dată, anual Guvernul decide cu cât să crească activele, creditarea acestor companii către sectorul privat, decide asupra marjei acestor companii și decide asupra dobânzii de referință. Toate acestei trei lucruri, care trebuie să fie decise de piață sau de politica comercială ale acestor companii. În România, astăzi, prin acest alineat, a fost reintrodus Comitetul Central de Planificare și este echivalentul unei semi-naționalizări a acestor bănci pentru că această constrângere este mult prea dură ca aceste companii să poată să ia decizii independente de această constrângere.
Vom încerca, bineînțeles, atunci când vine legea în Parlament, să eliminăm aceste aberații, nu sunt sigur că putem, dar vom propune avocaților să găsească soluții, poate putem să atacam în contencios administrativ, până atunci, acest lucru este mult prea nociv de aceea am spus că această Ordonanță, chiar dacă s-a scos acea referință la ROBOR, prin introducerea acestui alineat devine mult mai nocivă pentru că constrânge prea mult modul în care aceste companii pot să își desfășoare activitatea.
Vă mulțumesc!
(Voiam să vă întrebăm legat de aceea problemă cu Poșta Română dacă veți sesiza și AEP și BEC pe această temă?)
Ludovic Orban
Deocamdată am luat decizia de a da în judecată PSD. Cu siguranță vom sesiza toate instituțiile care au atribuții în domeniu, inclusiv AEP-ul, dacă va fi necesar, dar vă repet, ticăloșia maximă constă în obligarea factorilor poștali de a distribui împreună cu pensia, vă repet, această mizerie, această infecție. Adică, aia care au tăiat pensiile și în 2018 și în 2019, PSD, profită de un moment în care părinții și bunicii noștri își primesc pensia, că să fie obligați să înghită toate minciunile și toate gogomăniile servite de PSD. Este inadmisibil, nu se poate accepta într-o societate normală ca Posta Română, care e o societate de stat, să se transforme într-un agent al dezinformării, să se transforme într-un instrument politic al partidului de guvernământ. În momentul în care acceptăm așa ceva, înseamnă că ne putem aștepta PSD, mâine, să condiționeze plata pensiilor de votul pe care îl dau oamenii la alegeri. Este de neacceptat un asemenea comportament și cu siguranță vom folosi toate pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a sancționa inclusiv conducerea Poștei Române.
(Avem moțiuni simple, astăzi o primă dezbatere pe cea privind Transporturile. Mizați cumva și pe sprijinul celor de la USR? În ultima perioadă, reprezentanți ai acestui partid v-au criticat pe dv. și pe reprezentanții PNL, pentru faptul că nu v-ați consultat pe această temă și cu ei)
PNL are deplina libertate de a iniția orice procedură parlamentară, cu siguranță în orice procedură parlamentară împotriva PSD-ALDE și împotriva acestui Guvern, contăm pe susținerea oricărui partid din opoziție. Le-aș sugera să își consume energia pentru a ataca PSD pentru orice atac împotriva PNL care este forța politică ce are capacitatea de a bate PSD, orice atac împotriva PNL, de fapt, face servicii PSD.
( A existat o inițiativă și a celor de la USR de a face o Comisie de anchetă pentru OUG114, un demers pe care l-au inițiat fără sprijinul dumneavoastră, întrebarea era, am văzut în trecut că ați colaborat în Parlament pentru astfel de demersuri dacă vom mai vedea o astfel de colaborare și în viitor?)
Cu siguranță, când va ajunge în Plen proiectul de hotărâre privind înființarea Comisiei de anchetă, vom susține proiectul. Acum nu este în mod obligatoriu ca fiecare procedură demarată să fie realizată de toți. Este dreptul fiecărui partid de a iniția astfel de proceduri și noi nu am protestat în niciun fel pentru faptul că ei au inițiat o procedură care ni se pare și nouă corectă.
( Este mai eficientă o opoziție unită în lupta cu PSD?)
Este eficientă o opoziție dură, eficientă, o opoziție care să nu facă niciun compromis cu PSD-ul și o opoziție care, până la urmă, să ducă la o înfrângere a PSD în alegeri. Opoziție pe care o face PNL cu vârf și îndesat.
( Vedeți o colaborare și cu celelalte partide și cu președintele care tocmai a anunțat referendumul și spune din nou că PSD își dorește amnistie și grațiere pentru corupți, practic este nevoie de o unitate pentru ca acest lucru să nu se întâmple.)
Nu trebuie să ne întrebați pe noi, PNL a anunțat încă din primul moment ca va fi alături de președintele Iohannis și că vom face campanie alături de președintele Iohannis pentru a duce la succesul acestui referendum.
Mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu