Modulul Philae fost părăsit pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Rosetta încetează misiunea.

Se apropie de sfârșit una dintre cele mai interesante misiuni spațiale. Iau știrea de la Agerpres, deși sunt sigur că de mă mai zbat puțin, voi afla aceleași date și din alte surse.

Cei care au organizat misiunea, cei care au așteptat 10 ani de zile pentru ca Rosetta să ajungă la cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, au mult mai multe informații decât au agențiile de știri. Printre ele, unele sunt chiar năucitoare.

Numai dacă ne uităm la datele din acest calup de informație ne dăm seama că informațiile strânse de „harnicul robot Philae” au fost esențiale.

Analiza datelor culese și transmise de modulul robotizat Philae de la suprafața cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko în scurtul interval de timp în care a putut comunica cu sonda Rosetta, aflată pe orbita cometei, dezvăluie existența pe cometă a unor structuri și caracteristici neașteptate, printre care și a 16 tipuri de molecule organice, cărămizile de bază ale vieții, dintre care 4 tipuri observate în premieră pe un astfel de corp cosmic. Aceste noi informații contribuie substanțial la înțelegerea cometelor, acești martori ai nașterii sistemului nostru solar în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Cele 16 tipuri de molecule organice descoperite se împart în șase clase, printre care alcooli și amine. Dintre cele patru molecule organice descoperite în premieră pe cometă fac parte metilul și acetona, ingrediente ale unor molecule mai complexe fără de care nu ar putea exista viață: zaharurile și aminoacizii.

Este evident că alte informații privesc cometa în sine, numai că informațiile despre moleculele organice fac mai toți banii. Teoria vieții care a venit din cosmos are un nou suport. Nu doar alcooli și amine ci și zaharuri și aminoacizi.

Au ! Ce viață grea pentru creaționiști !

Și totuși, rămân la vechea mea dilemă. Cum s-au construit aceste molecule organice ? S-au format în condițiile frigului spațial așa, pur și simplu, fără nici un impuls ?

Tot legat de formarea lor, acum se acceptă faptul că sistemul nostru solar este urmașul altui sistem solar, probabil ceva mai mare din moment ce cosmologii afirmă că soarele ar mai avea patru frați, aruncați la niște ani lumină depărtare. Ba, chiar ar mai fi un frate, „întunecat”, în galaxia noastră stelele perechi fiind regula singurătatea solară fiind excepția. Nu cumva aceste molecule organice s-au format pe timpul precedentului sistem solar ? Bine, cometa are o vechime de 4,6 miliarde de ani, la fel ca întreg sistemul solar dar dacă ea a preluat resturi de la defunctul sistem solar, iar printre acele resturi ar fi și moleculele organice descoperite de Philae ? Nu cumva pe cometa 67P sunt particule mai vechi decât sistemul solar ? Dacă sunt pe cometă, nu cumva ar trebui să fie și pe Pământ ?

La naiba ! Vin întrebările ca nebunele. Dacă pe cometă s-a descoperit moleculele organice, înseamnă că ele ar trebui să fie și pe Lună, pe Marte, evident că au fost și pe Terra. Pe Terra însă, moleculele organice au dat de apă lichidă și au profitat din plin pentru a deveni utile. Așa a părut viața. În loc de Adam și Eva poate că ar trebui să construim o poveste a întâlnirii dintre o moleculă de aminoacid și una de zahăr. Pfiu ! Ba și una de alcool. Ce mama naibii, doar se face petrecere la nuntă.

Și totuși ... glicina. Cometele au adus aminoacizii pe Pământ.

În 2006, indicii de glicină s-au găsit în probele aduse pe Pământ de la cometa Wild-2 de misiunea Stardust NASA. Au apărut imediat comentariile negative, teoria contaminării terestre a dominat și totul a rămas sub semnul întrebării.

Au trecut 10 ani și ocazia perfectă a oferit răspunsul mult așteptat. Rosetta a identificat, de mai multe ori glicina în praful cometei 67P / Churyumov-Gerasimenko. A plutit în praful ei, praf încălzit de razele Soarelui, glicina trecând la starea gazoasă. De acum putem vorbi de „cărămida vieții” venită din cosmos cu ajutorul cometelor care au „vizitat” Pământul.

Cometa 67P / Churyumov-Gerasimenko conține ingredientele care permit apariția vieții.

O poveste frumoasă, bănuită de mult timp însă acum confirmată, poate fără nici o reținere să fie spusă. Aminoacizii sunt compuși organici biologic importanți care conțin carbon, oxigen, hidrogen și azot, și formează baza de proteine. Formează „cărămizile vieții”.

Eu nu am de unde ști însă aștept explicațiile specialiștilor. Unde se formează aceste „cărămizi ale vieții” ? Cum ajung aceste elemente chimice „primare” să se unească pentru a forma aminoacizii ? Din ce am putut cunoaște, oxigenul, carbonul și azotul se formează atunci când mor stelele, cele cam de mărimea Soarelui, când presiunile imense ale exploziei finale forțează formarea elementelor din Tabelul lui Mendeleev superioare hidrogenului. Normal că oxigenul, carbonul și azotul sunt formate în toate stelele care mor, chiar dacă în funcție de mărimea lor formează fierul, iridiul, plumbul, aurul, argintul și multe alte elemente.

Mă gândesc dacă nu cumva aminoacizii s-au format în alte condiții, cu mult înainte de formarea sistemului nostru solar. Pentru că Soarele nostru s-a format ca urmare a dispariției unui alt sistem solar mult mai mare, un soare uriaș în urma căruia s-au născut cel puțin alte patru sisteme solare mai „mititele”, cum este al nostru. De aici apare și ipoteza că Pământul este doar gazda cea mai bună pentru aminoacizi în evoluția lor pentru a da naștere vieții. Cel puțin a vieții pe care o cunoaștem aici, pe Pământ. Nu este exclus să fie și alte forme de viață, pe alte planete sau sateliți mari în alte sisteme solare. Așa cum nu este exclus ca un alt tip de aminoacizi să aibă la bază siliciul în locul carbonului. În fine. Deja mi se agită neuronii. Undeva, într-un fundal, este o poveste imens de frumoasă care, din nefericire, nu este prea clară. Lipsa de cunoștințe pentru a contura povestea este deranjantă.

Nu vreau să fiu nedrept cu prietena noastră, Luna. Fără ea, fără tulburarea produsă de atracția ei asupra oceanelor lumii, astăzi nu am fi existat. Ea a creat uriașele maree care au adus în permanență pe uscat elementele nutritive care au permis bacteriilor să existe în „băltoace”. Fără ea, astăzi Pământul s-ar fi rotit ca bezmeticul, ziua ar fi avut în jur de câteva ore - pe undeva am citit și posibil chiar vizionat un documentar în care se vorbea despre ziua de 16 ore în Paleozoic și chiar mai încoace. Ea a calmat Pământul având rol de frână. Îl are și acum, chiar dacă se îndepărtează cu 3,4 cm pe an de Pământ. Acum „alergăm” cu 1600 km pe oră în jurul axei pământului. Luna merge mai încet. Este ca o frână trasă. Tot Luna este merituoasa care nu a permis Pământului să se învârtă alandala, așa cum o pățește săracul Marte.

Acum trebuie să o iau încet. Să nu mă grăbesc. Totuși, nu am pace. Cum s-au format aminoacizii care sunt găsiți pe comete ? De unde vin cometele ? Unele sunt „locale” altele însă, sunt venite din alte sisteme solare, unele vecine altele mai îndepărtate. Viața pe pământ a apărut abia după ce Pământul s-a mai răcit iar vaporii de apă din atmosferă au putut să se condenseze și să ocupe spațiile goale dintre încrețiturile crustei. Ar fi interesant de văzut dacă există o diferență între cometele „locale” și cometele „din vecini”. Nu cumva aminoacizii sunt pe cometele „din vecini” ? Iar dacă mai apare și o astfel de realitate, ne dăm dracului !