Pentru Traian Băsescu strugurii se acresc din ce în ce mai mult

Era imposibil ca Traian Băsescu să nu atace vizita Președintelui Klaus Iohannis în SUA și dialogul acestuia cu Președintele Donald Trump. A comis atacul, este public, este la Agerpres.

Băsescu califică vizita în stilul  caracteristic:

A fost o vizită de reconfirmare a relației bilaterale, nimic mai mult, nici istorică, o vizită de rutină. A fost o vizită în care România nu și-a atins câteva obiective. (...) Nimic despre Balcanii de Vest, care sunt un butoi cu pulbere(...). Nimic despre Republica Moldova, nimic despre Turcia. A nu vorbi despre Turcia, cu care ești riveran la Marea Neagră, cu care ești în proximitate de securitate, cu care ai o relație tradițională și bună, este o mare eroare, mai ales că perspectiva arată că s-ar putea, la un moment dat, România să devină o alternativă pentru bazele militare din Turcia — s-ar putea. Să nu vorbești despre Siria — avem opt ani de când le spunem americanilor, oameni buni, vreți să rupem Siria sau nu

Acolo, un fleac ! Nimic de reținut.

Părerea lui. Părerea unui om care, în exercitarea mandatului de Președinte al României, a ajuns să meargă pe borduri, doar-doar îl prind fotografii alături de „mai marii lumii”. Natura lui conflictuală îl face incapabil să vadă mai mult decât propriul interes mânat de o vanitate ieșită din comun.

Când și unde să vorbească despre aceste state Traian Băsescu ? La conferința de presă ? A vorbi despre interesul tău pentru ele, potrivit viziunii tale de politică externă, ar fi însemnat să ratăm o mare șansă de a ne prezenta propriile interese ! Pe de altă parte tu, Traian Băsescu, oferi o viziune absolut limitată asupra rolului și locului României în Uniunea Europeană, NATO și parteneriatele strategice la care este parte.

O altă abordare, mult mai aproape de adevăr, o are Cristian Diaconescu la „cursdeguvernare”. Este o abordare a specialistului care știe bine lecțiile diplomației și știe care sunt sau pot fi urgențele în relațiile cu SUA.

Cristian Diaconescu oferă câteva exemple de interpretare.

1. De ce România și de ce acum ?

Lista cererilor de vizită este lungă. Prezenta Presedintelui Romaniei in SUA a facut obiectul analizei in marile capitale ale lumii. “De ce Romania, de ce acum, ce doreste Presedintele Trump sa comunice ?”

2. Reconfirmarea importantei Parteneriatului Strategic: eram chiar atât de siguri că noua Administrație se va implica la fel ? 

O întrebare care stă pe buzele multor șefi de stat și de guvern. O întrebare care a frământat, evident, diplomația română la fel cum a preocupat și NATO sau UE. Iar Donald Trump a dat mesajul așteptat. A dat declarațiile formale așteptate.

Presedintele Trump, asa cum a anuntat in campania electorala, a initiat un proces decizional prin care noua Administratie s-a detasat cat mai categoric posibil de toate angajamentele, mai ales cele externe, asumate de fosta Administratie.

Deci, o re-confirmare a  Parteneriatului Strategic era esentiala inclusiv cu valoare de semnal pentru Romania si regiunea in care ne aflam.

În cadrul Parteneriatului strategic România-SUA sunt incluse dialogul politic, securitatea, economia, contacte inter-umane, stiinta, tehnologie, cercetare, educatie si cultura, deci practic toate temele pe care un stat preocupat de viitorul sau le doreste a fi angajate in relatiile bilaterale  cu o super-putere.

Privind această realitate, citind ce a spus Traian Băsescu, te întrebi dacă nu cumva individul a uitat ce a fost ?! Sau, nu cumva, atunci când era Președintele României a fost incapabil să înțeleagă politica înaltă ? De aceea avem astăzi o imagine absolut deranjantă când comparăm pe fostul Președinte Traian Băsescu cu actualul Președinte Klaus Iohannis. La Traian Băsescu vedem că a preferat „găinăriile de politică externă”, „bișnițăreala” iar la Klaus Iohannis observăm că preferă politica la înalt nivel, cu abordări ce securizează viitorul țării astfel încât România să fie capabilă să fie o forță locală, regională.

3. Nationalizarea politicii externe si urmarirea stricta a interesului SUA chiar in ceea ce priveste contributia la NATO nu mai reprezinta nici un secret pentru cei care sunt interesati. Presedintele Trump este categoric in acest sens. Dar in legatura cu Romania “ramane cum s-a stabilit”.

Aici avem marea realizare. Președintele Klaus Iohannis a fost suficient de convingător în mesajele pe care le-a transmis la Casa Albă dar și în discuțiile private cu Donald Trump și celelalte oficialități americane, în special Rex Tillerson, încât să obțină continuarea, neschimbată, a relațiilor România-SUA în baza parteneriatului strategic.

Nu este intamplator faptul ca la conferinta de presa din Rose Garden Presedintele Trump a inceput prin a multumi Romaniei (si era un gest cat se poate de sincer !!) pentru contributia in lupta anti-terorista, prin structurile de informatii dar si pentru participarea militara, foarte profesionista, la “coalitiile de vointa ” in Afganistan, Iraq sau Balcani.

Concretizarea acestui dialog va fi inteles in timp, dar este evident ca si noua Administratie pastreaza aceasi evaluare pozitiva, responsabila, privind eforturile si pretul platit de  Romania in lupta impotriva amenintarilor la adresa securitatii globale.

4. Garanții de securitate pe termen lung pentru România: desființarea oricărui dubiu față de articolul 5

Este interesant ca in contextul prezentei Presedintelui Romaniei in SUA a fost reiterata mult asteptata confirmare a atasamentului Administratie americane fata de Art V al Tratatului de la Washington. Nici nu se putea altfel.

Să comparăm, trebuie, analiza (destul de sumară) lui Cristian Diaconescu cu „obiectivele”, la o astfel de vizită, ale lui Traian Băsescu. Ție îți arde cămașa pe tine dar ai treabă cu „Gigel” de la sute de km depărtare care strigă că vrea cu Rusia !

Acest Traian Băsescu devine din ce în ce mai penibil. La fel și presa care îi preia vorbele și acțiunile și le publică sub forma unor „adevăruri fundamentale”. Cum îi turcu'i și pistolul !

Băsescu își valorifică mandatele de Președinte prin Mișcarea Populară

Evenimentele se succed cu repeziciune. Pe 23 martie, convenția PDL impune președinția lui Blaga. Pe 6 aprilie, spune Blaga, vor fi aleși ceilalți conducători ai PDL. Elena Udrea, nemulțumită și rănită în orgoliul de „primă doamnă a PDL”, a contestat constant decizia convenției. La un moment dat a renunțat la contestații, nu înainte de a primi „indicația” prețioasă a lui Blaga: cine nu respectă deciziile partidului, pleacă. Așa că, Udrea a decis că nu mai pleacă și rămâne un simplu membru al partidului pentru a lupta contra USL. Hodoronc-tronc fleoșc. Numai că, decizia lui Udrea este puțin ciudată. De ce a luat această decizie ? Păi, simplu. Băsescu însuși ne-a spus aseară, la B1 (emisiunea lui Turcescu), care ar fi cauza: dacă Udrea ar fi câștigat, imaginea lui publică ar fi avut de suferit. Ca să vezi minune. Dar nu este. Este o concluzie trasă de pupincuriștii lui Băsescu de la Cotroceni, preluată de Băsescu și lansată la Turcescu. Iar concluzia a venit după ce Udrea a început să piardă, sever, din sprijinul celor care au susținut-o la convenție. Toți primarii „majori” ai PDL au afirmat că nu părăsesc partidul (normal, pentru că ar pierde primăriile iar alegerile locale anticipate ar fi dus la instalarea pe tronurile de primari a unor candidați ai USL !). Parlamentarii PDL sunt dependenți de primarii PDL și baronii locali. Udrea ... nu este printre ei. Au zis baronii locali că nu pleacă din partid, hop și Udrea nu a mai avut susținători. Simplu.

Am crezut, la fel ca mulți alții, că Udrea este „vârful de lance” al unei acțiuni băsesciene de înființare a unui nou partid, cu orientare declarată de dreapta (?!), pe care Băsescu să îl conducă din umbră, în vederea obținerii supremației pe partea dreaptă a scenei politice în lupta cu PNL. Nu este așa. Din ce se vede în media, se pare că vom ajunge la concluzia că Udrea a candidat pentru satisfacerea orgoliului propriu, susținerea ei de către Băsescu fiind o încercare disperată de a împiedica ascensiunea lui Blaga și revenirea, prin acesta, la conducerea PDL a „dinozaurilor PD”. Înclin să cred că Udrea, ca urmare a luptei din convenția PDL, a intrat în categoria „perdanților”. Iar lui Băsescu nu îi plac perdanții. Lui Băsescu îi plac doar câștigătorii. Mai puțin Blaga. Dacă însă Blaga va obține mai mult pentru PDL decât a lăsat Boc și Băsescu (acel sub 20% de la parlamentare este „creația” lor exclusivă, Blaga urmând să amplifice în public imaginea dezastrului în partid cauzat de Băsescu și Boc alături de Udrea și alții), nu este exclus ca, în viitor, Băsescu să îl curteze pe Blaga și să îl accepte ca partener. Părerea mea.

Băsescu a contraatacat pierderea PDL (alegerea lui Blaga a fost o despărțire de Băsescu, fără nici o discuție, fără însă ca lui Băsescu să îi fie închisă ușa partidului, semnalul pedeleprelor fiind acela că poate coabita cu ei dar nu din postura de șef, ci de partener egal, ceea ce lui Băsescu nu îi place) prin înființarea Fundației Mișcarea Populară. O recunoaște, nonșalant, la Turcescu în emisiune:

„Da, a fost ideea mea să lansăm o astfel de fundație. Dar nu voi avea nicio contribuție la conducerea ei, nu voi fi nici măcar în bord, deși legea îmi permite, dar voi veghea și o voi încuraja să existe. La conducerea ei se va afla un om de prestigiu, probabil din lume culturală sau chiar jurnalistică. Eu nu mai am nevoie de niciun beneficiu politic, vreau doar ca cei 56% de oameni care n-au votat să aibă un loc de manifestare”, a spus Traian Băsescu.

Nu exclude posibilitatea ca peste un an, doi sau trei ani această fundație să se transforme în partid politic.

„Nu exclud acest lucru, dar nu vreau ca fundația să fie un buffer pentru partidele politice. Dacă se va transforma în partid eu voi pleca. Această fundație n-are decât peste un an, peste doi, peste trei să se transforme în partid, dacă va fi ceea ce vor românii. În acel moment misiunea mea va fi încheiată și voi pleca”.

Ce înțeleg eu de aici. În primul rând, Băsescu vrea să atragă pe cei care nu vor să aibă a face cu partidele politice. Indiferent de opțiunile lor (ținta o constituie cei 56% din cei care nu au venit la vot). Practic, vrea să atragă în politică pe cei care nu o fac. Având în vedere că la conducerea Fundației vrea o personalitate a societății civile, probabil din lumea culturală (Pleșu, Patapievici, Tismăneanu, Liiceanu, Mihăieși etc. ?) sau jurnalistică (Pora, Lupea, Turcescu, Marian, Cartianu etc. ?), Băsescu a pus ochii pe ONG-urile care l-au susținut și pe sateliții acestora. Având în vedere că Fundația se va transforma în partid politic, se pare că imediat după alegerile prezidențiale din 2014, evident că va încerca să preia dintre parlamentarii și aleșii locali de la toate formațiunile politice care au „orientări de dreapta”: PDL, Forța Civică, PNȚ-CD Pavelescu, Noua Republică, PNL ... Băsescu își pune pielea la bătaie. De fapt, după convenția PDL, nu mai are altă alternativă. Pentru că nu acceptă compromisul.

Este evident că primii înscriși în fundație vor fi consilierii lui care, după prezidențialele din 2014, vor părăsi Administrația Prezidențială. Diaconescu, Lăzăroiu, Chifu ... vor forma nucleul dur al fundației și al viitorului partid Mișcarea Populară. Băsescu spune că se retrage. Se retrage pe dracu. Nu se retrage pentru că va fi „momeala” pentru atragerea în fundație (și apoi în partid) a celor care l-au susținut fără a putea face politică: procurori, judecători, avocați, funcționari publici, polițiști, jandarmi, securiști etc. Normal, unii dintre aceștia vor părăsi magistratura acuzând politizarea Justiției sau vor ieși la pensie. Este evident că există o proiecție de personal care justifică nașterea și evoluția fundației. Fostul procuror Cristian Diaconescu are încă legături strânse cu foștii colegi din procuraturi, cu cei din Ministerul Afacerilor Externe, cu cei de la interne. Ca să dau doar un exemplu. Nu mai spun de media băsistă plină de doritori să se înscrie pe listele fundației. Experiența lui Dan Diaconescu (în direct) a dat ideea „salvatoare”. Prin cooptarea jurnaliștilor, Băsescu se bazează pe o mediatizare agresivă a Fundației și obiectivelor politice a acesteia. Pentru că oricine analizează obiectivele Fundației distinge cu ușurință faptul că obiectivele sunt pur politice. Ele se găsesc pe site-ul lui Cristian Diaconescu:


„- modernizarea României
- păstrarea orientării proeuropene și proatlantice ca unica soluție pentru România
- reforma constituțională
- stimularea clasei de mijloc
- locuri de muncă pentru tineret
- criterii de integritate pentru o clasă politică adaptată la valorile Uniunii Europene
- reformarea sistemului de educație orientat spre performanță
- stat de drept eficient bazat pe principii constituționale solide
- promovarea culturii românești precum și stimularea afirmării tinerelor talente
- stimularea elaborării unor strategii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei IT și a turismului prin consultarea categoriilor profesionale specializate
- dialog continu cu românii care trăiesc în afara granițelor precum și identificarea oportunităților pentru încurajarea acestora de a reveni acasă
- strategii vizând încurajarea tinerilor care au studiat în străinătate pentru a-și pune competențele în slujba României
În actele constitutive ale fundatiei vor fi enuntate o serie de programe si strategii care vizeaza dezvoltarea societatii romanesti, in ansamblu, cu accent pe oferirea de oportunitati pentru clasa mijlocie si tineret, ca principale forte motrice pentru progresul tarii noastre”.


Eu cred că toate aceste obiective vor avea la bază analizele și proiecțiile la care au lucrat consilierii lui Băsescu pe timpul cât au fost la Cotroceni. Practic, majoritatea documentelor Fundației sunt deja făcute, au girul lui Băsescu, au fost mediatizate constant în media, au fost dezbătute și susținute mediatic de presa pupin-băsistă, au fost analizate și aprobate de ONG-urile compuse din pupin-băsiști etc.

Va avea succes Băsescu ? Ei bine, înclin să cred că da. Nu mare sau foarte mare, însă de va reuși să atragă niște „civili” cu notorietate alături de el, atragerea unor politicieni oportuniști va fi floare la ureche. Cât de mare va fi partidul Mișcarea Populară ? El speră că mai mare decât PP-DD la parlamentarele de anul trecut. Numai că va trebui să reușească să formeze un nucleu suficient de mare din „civilii” care sunt țința principală. De nu va reuși, Mișcarea Populară nu se va transforma în partid. Cred că va urmări, prin sondaje, să vadă unde se va situa la popularitate mișcarea. De va ajunge la 10% (ceea ce este mult), se va transforma în partid și va încerca să încurajeze migrația de la celelalte formațiuni politice. Oricare ar fi ele. Parlamentari să iasă. Așa cum a „guvernat” cu un PDL format din peste 50% din FSN-iști, se poate guverna și în continuare cu politicieni socialiști convertiți la creștin-democrație. Ce naiba, Cristian Diaconescu este un exemplu concludent. Dacă Mișcarea Populară va avea succes, nu este exclus ca „infamul” PDL să aibă opțiunea, în viitor, de a se unifica cu respectiva mișcare. Ar putea și partidulețele lui MRU și Pavelescu să adere. Cu voie sau fără. Voința lor va fi nerelevantă.

După ce am clocit cele de mai sus, înclin să cred că Udrea și susținătorii ei pot primi sarcina de a menține vie, în interiorul PDL, dragostea față de Băsescu. Când va fi să fie, Udrea și susținătorii (care se pot înmulți între timp), plus primarii pedelepre la final de mandat, înaintea alegerilor locale, vor trece la Mișcarea Populară băsesciană forțând PDL să se rupă sau să adere (prin absorbție) la respectiva mișcare.

Băsescu lucrează tare. Cozi de topor la dispoziție are în PDL, urmează să aflăm dacă are și în celelalte partide. Cel mai probabil putem presupune azi că are și în PNL. Dintre pedeleprele care au aderat la PNL în timpul din urmă, dintre cei care nu agrează actuala conducere a PNL (de ce nu Chiliman și Moisescu plus suținătorii ?!), plus alții de prin țară pe care noi nu îi știm încă. Așa că, treaba se complică. Nu doar PDL va trebui să fie una din țintele politice, acum trebuie tratat cu mare atenție și această fundație băsesciană. Mai ales dacă la ea vor adera cei pe care Băsescu i-a indicat la B1 al lui Turcescu. Este de luptat. Hidra băsesciană are niște capete tăiate însă se pare că îi cresc altele. Nu este timpul să băgăm săbiile în teacă.

Participarea la Consiliul European naște băsescieni.

Cristian Diaconescu s-a făcut de „cacao” prin intervenția în cauza reprezentării României la Consiliul European. Și la aceea din 23 mai și la celelalte. Cu toate referirile lui la Constituție și la Tratatul de la Lisabona a luat-o pe arătură. Intervenția lui o iau de acolo unde o găsesc foarte repede atunci când caut ceva în apărarea lui Traian Băsescu. De la Evenimentul Zilei.

S-a băgat în seamă și Augustin Zăgrean. Președintele CCR fost consilier juridic la o fabrică, pupin al lui Băsescu care, în prima formulare, pronunță corect regula Consiliului, pentru ca după aceea să o ia razna, la fel ca eruditul Cristian Diaconescu. Iau știrea tot de la Evenimentul Zilei.

Treaba este mai clară decât se dezbate acum în presă, în special la Tv.

„Consiliul European are un rol dublu - stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale şi abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt nivel” se arată pe site-ul Uniunii Europene. Și acum să fac o mică legătură. Consiliul European are sarcina să rezolve acele probleme care nu se rezolvă la nivelul Consiliului Uniunii Europene, constituit din miniștrii de ramură pentru domeniile de interes ale UE. economie, justiție și afaceri interne, adoptarea legislației UE (împreună cu Parlamentul European), adoptarea bugetului UE ... Pentru că din Consiliul Uniunii Europene fac parte miniștrii de ramură din fiecare stat membru, este logică formularea că din Consiliul European fac parte „șefii de stat sau de guvern din fiecare stat membru”. Formularea este fără echivoc. Șefii sunt cei care fac parte, adică cei care au capacitatea de a decide după interesul național al fiecărui stat.

Să revenim puțin la noi în țară. Noi nu avem „șef de stat”, avem însă „șef de guvern”. Este evident că după problematica Consiliului European nu este vorba despre reprezentarea României în fața unui stat străin ci de reprezentarea unui stat membru în relația cu celelalte state membre în cadrul politicilor comune în domeniul economic, social, ordine publică comunitară, sănătate etc. Nu este vorba despre relațiile internaționale ale statelor membre, nu este vorba despre politicile de apărare, nu este vorba despre cooperarea internațională pentru combaterea terorismului, nu este vorba despre acele instituții ale statului care au legătură directă cu atribuțiile funcționale ale Președintelui României.

Cristian Diaconescu face o curvăsărie pomenind de art. 107 din Constituție care prevede că „Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia ...” și spunând că  din acest articol nu reiese că Primul-ministru ar reprezenta țara. Da, nu reprezintă țara însă avem un alt articol constituțional care ne spune că „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”. Este art. 102 alin. (1) din Constituție. Ca să vezi. Primul-ministru conduce Guvernul care asigură realizarea politicii externe a țării ! Adică, mai pe șleau, Primul-ministru este „șeful”. Președintele României nu este șef. Nu are cum. Potrivit Constituției, Primul-ministru exercită conducerea generală a administrației publice. Atunci, ce conduce Traian Băsescu ? Aaaaa, un logan. Da. Conduce ceva.

Dacă legăm prevederile Tratatului de la Lisabona cu privire la Consiliul European, atunci este evident că acolo trebuie să meargă acel demnitar al statului român care este „șef”, adică conduce statul, adică administrația publică cea care în urma deciziilor de la Consiliu ia măsuri de aplicare a lor în sensul convenit de statele membre și devin prin decizia Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European acte normative obligatorii pentru toate statele. Și, pentru a completa competențele celor doi demnitari, dar și a instituțiilor pe care le reprezintă, este bine să ne uităm și la art. 148 alin. (5) din Constituție care prevede că „Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor normative cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene”. Aha. Tot Guvernul, tot Primul-ministru, fără Președintele României. Și, pentru a pune la punct totul, la art. 102 se prevede că totul se face „... potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament ...”. Iar la programul de guvernare Traian Băsescu nu are nici o contribuție, nu are ce vorbi, nu are ce cârâi. Este normal că la Consiliul European trebuie să meargă cel care are în responsabilitate un program de guvernare și nu cel care freacă țiparul la Cotroceni.

Este suficient. Dacă Traian Băsescu se încăpățânează să meargă în locul lui Victor Ponta la ședința Consiliului înseamnă că își asumă programul de guvernare al USL ? Sau, nu cumva, va înțelege el altceva de acolo și va veni pentru a faulta guvernul ? Normal, susținătorii handicapați ai băsescului au intrat deja în delir, pur și simplu nu mai știu să citească un text constituțional, nu mai au capacitatea de a pune două texte unul lângă altul și a le compara.

Gata. M-am prin. Traian Băsescu vrea să meargă la ședința Consiliului să îl reprezinte pe Victor Ponta. Nu poate fi altă explicație logică. Iar de va fi nevoie îl va suna pe Ponta să îl întrebe dacă poate adopta o poziție față de o problemă sau alta, dacă nu cumva încalcă programul de guvernare acceptat de Parlament.

M-am inselat.

M-am inselat. Cristian Diaconescu a plecat din PSD si va ramane, se pare, bun plecat. Zvonistica il duce la PD-L dupa o nesemnificativa trecere prin antecamera Oprea.

Alt pesedist detestabil, pentru mine, Marian Sarbu, isi negociaza ramanerea in PSD. Nu mi-a placut tipul, nu imi place si nici nu cred ca imi va place vreodata. S-au adunat prea multe nemultumiri de-a lungul timpului. In fine. Dupa cate se pare si Sarbu se va alatura PD-L. Ii ofera functia de ministru si ii da posibilitatea de a continua sa produca raul in domeniul muncii pe care l-a inceput ca ministru PSD cu ani in urma.

Geoana santajeaza partidul iar Nastase ii raspunde. Urat. Dar era de asteptat.

Gata cu PSD. I-am dat suficienta atentie pentru a arata ca stiu de existenta acestui partid. Nu este pentru mine.