Se afișează postările cu eticheta DEX. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DEX. Afișați toate postările

duminică, 2 decembrie 2018

Paralelul cu democrația

Era imposibil ca Tăriceanu să nu iasă la interval cu o tâmpenie. Imposibil! Cum este lăsat să vorbească liber, cum o comite. Ca să fiu mai direct, pot spune că atunci când vorbește Tăriceanu auzim și vedem prostia în direct. Protejată prin lege, pentru că așa este în România. Parlamentarii, Tăriceanu fiind senator, au dreptul (!) să spună tâmpenii în direct sub umbrela „declarației politice”. Indiferent unde. Iar Tăriceanu nu a ratat ocazia să emită enormități la una dintre televiziunile care aduce la starea de prostie funcțională pe majoritatea celor care îi calcă pragul. Este vorba despre România Tv. Acolo este locul!

Să vedem ce a declarat ipochimenul.
”Este o agresivitate pe care în trecut nu am mai întâlnit-o, în ultimii 20 de ani. (...) Astăzi cred că ceea ce vedem şi trebuie să ne punem o întrebare corectă este cât de reprezentativă este această voce agresivă, turbulentă, cât de reprezentativa, cât de legitimă este ea, după părerea mea, nu are nicio reprezentativitate, pentru că este vorba despre un număr restrâns de cetăţeni în raport cu populaţia României, dar nici legitimitate. Legitimitatea nu poate să fie dată într-un sistem democratic decât de validarea prin alegeri”
Prostie concentrată. Densă. Halucinantă când te gândești că un astfel de prost (prost (proástă), adj. – 1. Simplu, curent, ordinar. – 2. Simplu, pur, curat. – 3. Simplu, plebeu, sărac. – 4. Ordinar, vulgar, trivial, grosolan, necioplit. – 5. Nătîng, neghiob, tont, tîmpit.) este „al doilea om în stat”! Este determinant în cea mai mare putere a statului: legislativul!

Să le luăm pe rând. Să începem cu reprezentativitatea. Evident că voi apela la DEX.
REPREZENTATÍV, -Ă, reprezentativi, -e, adj. 1. (Despre un organ sau un sistem de guvernare) Care reprezintă o colectivitate și acționează în numele ei, fiind constituit prin alegeri. 2. Care (prin însușirile sale) reprezintă, ilustrează epoca, mediul, curentul din care face parte; ilustrativ, tipic. ♦ (Substantivat, f.) Echipă care reprezintă o asociație sportivă, o țară etc. – Din fr. représentatif.
Să aplicăm la declarația lui Tăriceanu. În Piața Victoriei din București (în alte locații!) dar și în alte localități din țară se adună oameni care protestează împotriva actualei guvernări și a coaliției politice aflată la putere.

Tăriceanu le cere să facă dovada „reprezentativității”. Caraghios! Ar cam trebui să citească Constituția dar și Declarația Universală a Drepturilor Omului! Aici nu mai este corijent, este de-a dreptul repetent. Nu trece clasa de foarte multă vreme. De aceea sunt forțat de situație să îl declar prost. Omul, cetățeanul, se reprezintă pe sine însuși, cel mulțumit sau nemulțumit de cum conduc treburile țării guvernanții care, pe baza reprezentativității căpătate în urma unor alegeri, sunt la putere și lucrează sau nu în interesul întregii societăți. Guvernarea are efecte asupra tuturor cetățenilor, fie că au dat votul puterii politice aflată la guvernare, fie că nu. Practic, cetățeanu care protestează este în drept să își exprime nemulțumirea față de modul în care guvernarea se referă, are efecte asupra vieții lui!

Îi recomand prostului de Tăriceanu să recitească, cu mare atenție, art. 39 din Constituție privind libertatea întrunirilor, art. 30 din Constituție privind libertatea de exprimare, precum și alte articole care sunt conexe. Să citească, dacă nu a citit sau să recitească, dacă a citit superficial, legile care pun în aplicare aceste principii constituționale. Să ceară unor juriști de bună credință să îi explice ce este cu aceste principii. Nu îl cred capabil să le înțeleagă din moment ce la vârsta pe care o are poate debita asemenea tâmpenii. Aici, Tăriceanu este pe tărâmul metafizicii. Nu are simțurile necesare pentru a percepe realitatea democratică, este în afara cadrului realității constituționale. Are alte „competențe”, se mișcă, lejer, excesiv de lejer, în alt cadru al relațiilor sociale.

Vorbind despre reprezentativitate, să mergem și la organizații. La manifestații, la proteste, sunt prezente și organizații civice legal constituite. Legal, Tăricene! Potrivit legii, membrii acestor organizații reprezintă interesele organizațiilor din care fac parte, interese afectate de politicile publice pe care tu, Tăriceanu și aliatul tău infractorul Liviu Dragnea, le promovezi. Au reprezentativititate, Tăricene! Își apără un interes legitim! Dreptul la viață! Dreptul la dezvoltare! Dreptul la sănătate și integritate fizică și psihică! Dreptul la libertatea de exprimare! Etc.

Cât privește prezența la proteste a unor formațiuni politice, Tăricene ai nimerit nu prost ci chiar foarte prost cu declarația asta (de fapt tu declari tot timpul tâmpenii!). Ia citește tu art. 8 din Constituție! Ce scrie acolo?
Art. 8 – Pluralismul şi partidele politice
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
Tocmai tu, ca reprezentant al partidului ALDE vii și încalci, prin declarația dată, „principiile democrației”. Ai încălcat art. 8 alin. (2) ultima ipoteză din Constituție! Prostule!

Prezența reprezentanților și a membrilor unor partide politice la protestele de stradă, în piețele localităților este reprezentativă pentru organizațiile politice respective!

Este o vorbă: prostul până nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Tu, Tăricene, confirmi și reconfirmi prin declarații zicala.

Am dezbătut suficient „reprezentativitatea”. Hai să trecem la „legitimitate”. Că tot ai pomenit-o cu inconștiență.
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
Tăricene ai făcut-o de oaie. Citind ce am spus despre reprezentativitate, vei observa ușor (dacă nu ai orbul găinilor), că aceasta este definită și protejată prin normele constituționale. Fiind în Constituție iar Constituția preluând Declarația Universală a Drepturilor Omului, legile noastre și practica judiciară apără reprezentativitatea protestatarilor prin normele legii. Ca atare, și pentru mintea ta proastă ar trebui să fie ușor să înțelegi că protestele sunt legitime! Singurele condiții sunt cele prevăzute de Constituție: să se desfășoare în mod pașnic, fără arme! Iar noțiunea de „pașnic” are următorul înțeles în limba română (sper că o mai știi!):
PÁȘNIC, -Ă, pașnici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care nu tulbură și nu supără pe nimeni, care este partizan al relațiilor prietenești, armonioase și evită orice conflict; iubitor de pace, potrivnic războiului. 2. (Despre acțiuni) Care sprijină pacea, lupta pentru pace; (despre atitudini) lipsit de agresivitate. 3. (Despre un loc, un peisaj etc.) Liniștit, calm, tihnit. [Var.: (înv.) pácinic, -ă adj.] – Pace + suf. -nic.
Am evidențiat în mod expres atitudinea. Pentru că la proteste vorbim despre o acțiune pe timpul cărora participanții adoptă o atitudine. Protestele împotriva unui guvern tiranic, retrograd sunt proteste „pentru pacea”. Nu te duce cu gândul mai departe (ești capabil să spui o altă tâmpenie!), aici este vorba despre „pacea socială”! Oamenii protestează împotriva comportamentului vostru, al coaliției politice aflată la guvernare, pentru că ați distrus pacea socială, pentru că ați distrus relațiile sociale, pentru că ați împărțit societatea „în buni și răi”, pentru că prin ceea ce faceți afectați, grav, viitorul atât al celor care protestează (majoritatea persoane de vârstă medie și tineri) cât mai ales viitorul copiilor lor! Dacă nu pricepi aceste lucruri, este foarte grav.

Ești paralel cu societatea Tăricene. Poate ar fi bine să te retragi. Să faci ceea ce te pricepi. Democrația este pentru tine în spațiul metafizicii. Nu o înțelegi.

joi, 4 august 2016

O dezbatere cu „bucluc”. Amfitrionul a fost mefient la sfârșitul ei.


Invitația deputatului PNL Ovidiu Raețchi este clară cu privire la subiecte și tentantă. Mi-am comunicat intenția de participare, am primit răspunsul pozitiv de la amfitrion, m-am dus. Trei teme care promiteau dezbateri pro și contra. Eu cu legea în cap și cu orientarea ideologică a PNL privind familia. Ceilalți cu părerile lor. Unii cu păreri asemănătoare cu ale mele. Normal.

S-a discutat doar subiectul familia. Definirea ei constituțională nu a fost dezbătută juridic, o parte dintre participanți fiind membri ai Coaliției Pentru Familie care au vrut să acapareze dezbaterea și să își impună punctul sau mai bine spus punctele de vedere pe modelul „noi împotriva tuturor”. S-au așezat perechi-perechi în diferite locuri din sală și au folosit „focul încrucișat”. Cine încerca să aibă o părere, era „mitraliat” fără milă.

Merită o descriere această dezbatere pentru că este un model în societatea noastră impus de ONG-uri hotărâte să „salveze România”.

Tema era clară: familia definită constituțional. Era simplu să se apeleze la art. 48 alin.(1) din Constituție și să se dezbată pe conținutul lui juridic.
Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor
Prezentă la dezbatere, Coaliția Pentru Familie ar fi trebuit să își prezinte punctul de vedere formulat anterior:
Soți” este un termen vag și deschis interpretărilor și din acest motiv dorim revizuirea alineatului 1 al art. 48 astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
Aici este de discutat și, în mod normal, la temă, se cuvenea ca fiecare participant interesat să își exprime punctul de vedere.

O primă întrebare ar fi aceea dacă această inițiativă a CPF este corectă. Nimeni nu le contestă dreptul de inițiativă. Și-au exercitat dreptul, au niște rezultate, treaba lor. Când însă vii și ceri celorlalți să fie de acord cu tine, aceștia au dreptul (dreptul lor) să vadă dacă inițiativa ta este corectă, dacă este benefică lor și societății etc.

Eu am niște păreri care nu favorizează inițiativa și nici această Coaliție.

De exemplu, juriștii care au asistat pe membrii acestei Coaliții în demersul lor au permis (în mod nepermis, spun eu), o punere sub semnul întrebării a limbii române, a vocabularului limbii române prin declararea ca fiind confuz termenul „soți”.

În acest mod, au pus sub semnul întrebării toate actele normative din România care folosesc termenul „soți”. Nu doar norma constituțională.

Având în vedere faptul că toate actele normative române se scriu în limba română cu înțelesul termenilor folosiți potrivit prevederilor Dicționarului limbii române, intervenția acestei Coaliții devine un abuz prin afirmația că „soți este un termen vag și deschis interpretărilor”. Unde au citit ei conținutul termenului „soți” ? În ce acte normative termenul „soți” are interpretări diferite de dicționar ?

Dicționarul limbii române este clar:
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă.
Drept urmare, textul constituțional atacat de această Coaliție, nu păcătuiește cu nimic. Dacă membrii acestei coaliții ar cunoaște limba română, ar vedea că textul constituțional prevede exact ce propun ei. Din acest moment, demersul acestei Coaliții este altceva decât este clamat cu atâta violență.

Cu sarcini bine conturate (observate după ce m-am clarificat că perechile erau de fapt din același grup), membrii acestei Coaliții au început prin a impune rezultatul acțiunii lor - cele 3,5 milioane de semnături obținute pentru demersul lor -, ceilalți neavând de ales decât a se poziționa pro sau contra. Ei bine, eu mă poziționez contra acțiunii lor. M-am poziționat și la dezbatere și rămân contra acțiunii lor și acum.

Am observat că ideile de la care au plecat sunt false. Pornind de la abordarea falsă a conținutului unui cuvânt în limba română. Discursul violent al membrilor Coaliției a cuprins alte falsuri. Grosolane. Au cuprins idei jignitoare la cei prezenți dar și la partidele politice, la autoritățile locale. Toate aceste falsuri au stat, se pare, la baza acțiunii lor.

Cetățenii nu sunt reprezentați, nu au cui să se adreseze asupra problemelor importante ale vieții. Administrația publică locală nu este a lor „este a statului”, partidele politice sunt ale statului nu sunt ale cetățenilor, „Parlamentul este format din autiști” etc. Auzind astfel de minunății, am înțeles că membrii acestei coaliții au înființat ONG-uri pentru că este la modă. Mie îmi pare că suntem într-o situație ca a lui Robert Negoiță, cel care „și-a tras un doctorat” pentru că era la modă. Membrii acestei coaliții sunt la fel de pregătiți ca Robert Negoiță în susținerea unei lucrări de cercetare științifică. Negoiță este un fals „om de știință”, cei din această Coaliție sunt niște falși militanți sociali.

Citind lista ONG-urilor care formează această Coaliție, observ că este puțin cam prea mult „religioasă”.

Cred că această Coaliție este o reacție la încercările altor grupuri de a impune formalizarea homosexualității în parteneriate sociale egale cu cele naturale formate prin căsătoria între soți (la plural, ca să fie corect !). Homosexualii vor să aibă dreptul la „căsătorie”, cuplurile să fie considerate „familie”, să aibă dreptul de a adopta copii, să beneficieze de anumite drepturi rezervate prin lege pentru familiile naturale etc. Homosexualii au împotriva lor Constituția actuală, corect citită și înțeleasă, au împotrivă legile de bază ale țării, în special Codul civil. Pentru ca homosexualii să reușească în demersurile lor ar trebui schimbat conținutul unor termeni în limba română, apoi Constituția și apoi toate legile care privesc familia, proprietatea și succesiunea.

Exagerările din pozițiile exprimate de membrii Coaliției prezenți la dezbatere se cuvine a fi clarificate. Sunt insultătoare la adresa celorlalți oameni.

Dacă ar fi cunoscut și înțeles organizarea societății române, potrivit Constituției și legilor în vigoare, ar fi priceput că administrația locală este a cetățenilor și nu a Guvernului (una din marile tâmpenii promovate de grupurile „uniți salvăm”). Pentru că cetățenii aleg, periodic, conducerea administrației publice locale. Dacă ar fi citit Constituția și nu ar fi încercat să rescrie vocabularul limbii române, ar fi ajuns și la art. 8 alin (2) unde partidele politice au rolul să „definească și să exprime voința politică a cetățenilor”. Dacă ar fi citit Constituția ar fi ajuns la art. 61 alin (1) unde ar fi aflat că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român”. Dacă ar fi citit Constituția ar fi aflat că există art. 2, unde suveranitatea aparține poporului român care o exprimă prin organele sale reprezentative și că nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Construind teze false, promovând teze false, contrare prevederilor constituționale și vieții normale din țară, membrii acestei Coaliții au venit ieri și au încercat să impună suveranitatea unui grup de interese pe baza unor semnături obținute de la un număr mare de cetățeni care, în mod evident, au semnat pentru altceva decât ce este în realitate. Sunt convins că obținerea semnăturilor s-a făcut prin minciună. Cereau agresiv recunoașterea dreptului lor (?!) ca urmare a numărului de semnături strânse ! Dreptul lor de a se substitui organelor reprezentative ale poporului român, ei având pretenția că reprezintă Parlamentul care, după mintea lor este autist. Ia să ne uităm la dicționarul limbii române pe care ei nu l-au citit:
AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare
Mă tentează să afirm că indivizii de ieri erau loviți de autism. În caz contrar, indivizii de ieri încearcă o acaparare a puterii în folosul cuiva. A cui ? Încă nu știu, dar demersul lor are un rol. Are un scop. Obiectivul este undeva în zona politicului.

Încă ceva, să nu uit. Pentru că au fost în sediul unui partid politic, pentru că au distrus o dezbatere, țin să le reamintesc faptul că cititul nu doare. Cererea lor către PNL să se alăture demersului lor, cerere imperativă, agresivă, amenințătoare, ar fi trebuit precedată de citirea Statutului PNL unde este formulată următoarea idee politică:
(h) recunoaşterea rolului comunităţii şi al familiei, al tradiţiei, al culturii şi al religiei în afirmarea identităţii naţionale;
Îmi doresc ca deputatul Ovidiu Raețchi să continue cu astfel de acțiuni însă să avem și noi dreptul să oprim pe membrii acestei Coaliții să distrugă dezbaterile care pot oferi soluții interesante din partea celor interesați.

În final, să fie clar. M-am lămurit cu membrii acestei Coaliții. Demersul lor are doar rolul de a le crește notorietatea. Să nu uit. Insistau pe ideea ca PNL să fie de acord cu organizarea referendumului de revizuire a Constituției. O revizuire care să aibă în prim plan propunerea lor de modificare a art. 48 alin. (1). PNL să le confirme că este de acord și preia inițiativa lor. Hm. Dacă unii parlamentari la fel de harnici în citirea DEX-ului și a Constituției se vor alătura lor, atunci avem degeaba pe acei parlamentari.