Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu reprezentanții USR, 14.12.2018

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu reprezentanții USR

Premierul Viorica Dăncilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Uniunii Salvați România (USR), condusă de președintele acestei formațiuni politice, Dan Barna, în cadrul căreia au fost discutate unele teme de actualitate.

Întrevederea a avut loc în spiritul și ca urmare a apelurilor prim-ministrului la pace politică, dialog și consens, pe perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

”Apreciez deschiderea dumneavoastră la dialog și faptul că avem o discuție constructivă în contextul în care România va prelua și exercita Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019. Sunt om al dialogului și am convingerea că doar împreună, prin cooperare și unitate, prin dialog cu reprezentanții Opoziției și ai întregii societăți, putem avea o președinție de succes”, a subliniat prim-ministrul.

De asemenea, șeful Executivului a menționat că fiecare membru al Cabinetului s-a pregătit temeinic pentru gestionarea tematicilor europene, echipa guvernamentală și-a înțeles responsabilitățile, astfel încât în mandatul de șase luni pe care România îl va deține la Consiliul Uniunii Europene să fie închise cât mai multe din cele 257 de dosare și să progreseze dosare importante precum Brexit, cadrul financiar multianual, migrația, viitorul Europei.

Un alt subiect abordat, la solicitarea USR, s-a referit la modificarea legislației  penale și de procedură penală. În acest context, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a subliniat faptul că este în lucru la Ministerul Justiției un proiect de act normativ care are în vedere punerea în acord a legislației cu deciziile Curții Constituționale și transpunerea unor directive europene pentru care România riscă procedura de infringement. Primul-ministru a adăugat că va ține cont de toate propunerile constructive, astfel încât legislația națională să fie în acord cu reglementările europene și cu Constituția României.

La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea USR, Dan Barna, Vlad Gheorghe, Stelian Ion, Cristian Ghinea.

***

Nu mai este mult de comentat.

Comunicatul Guvernului este oficial. Poate că termenul „oficial” nu este prea bine înțeles de către susținătorii USR, poate că nici membrii USR nu înțeleg prea bine ce acțiune politică au desfășurat. Îi văd foarte activi în a lăuda acțiunea conducerii USR. Trist. Este foarte trist să vezi cum oameni cu o pregătire bună au astfel de atitudini.

Ieri la 10.30 s-a depus moțiunea de cenzură a „opoziției” PNL, USR, PMP. Tot ieri, la 11.00 delegația de mai sus condusă de Dan Barna președintele USR o vizita pe prim-ministrul Viorica Dăncilă la cererea USR!

De ce au mai semnat moțiunea de cenzură parlamentarii USR? Din moment ce au făcut această „vizită” pentru „pacea socială”, „pacea politică”, „dialog și consens”? Oare nu era suficientă tribuna Parlamentului sau acțiunile constituționale și legale de a dialoga cu Guvernul? Sunt instrumente la dispoziția partidelor parlamentare suficiente pentru a dialoga cu membrii Guvernului.

De ce-ul ăsta are în spate o dorință mai mare. USR face gesturi politice prin care să iasă în evidență. Practic distrug acțiunile opoziției la adresa acestei guvernări catastrofale pentru a ieși ei în evidență cu ceva. Să atragă susținători în vederea câștigării alegerilor ce vor veni.

Foarte bine, asta este calea lor. Și-au ales-o. Nu mai poți crede după niște acțiuni ale USR că pot fi parteneri politici! Este imposibil! Nu ai garanția respectării cuvântului dat de către ei! Peste toate, poziția lor doctrinară, chiar dacă nu este foarte mult prezentată, este una de stânga iar obiectivul lor imediat este să învingă PNL la următoarele alegeri, după cum a declarat deschis Cristian Ghinea la Adevărul.

Ce am observat cu surprindere. Eu observ mai greu. Cei mai aprigi susținători ai USR sunt foștii susținători ai lui Băsescu și a clicii lui din fostul PDL! Și-au găsit „viitorul” politic după chipul și asemănarea fostului idol (cred că și actual, dar mai după perdea!).

Fotografiile sunt de pe site-ul Guvernului.

Iordache mi se pare confuz. Are ceva în tărtăcuță, are niște obligații de partid (nu este degeaba ministru !), este la strâmtoare.

Astăzi a avut loc așa-numita, de Iordache, consultarea publică pe marginea OUG-urilor care destramă democrația în România. Agerpres vine cu mai multe calupuri de știri însă, după părerea mea, esența este alta. Nu este de esență scandalul iscat la consultare, nu este de esență faptul că niște condamnați penal au participat și au exprimat puncte de vedere în sprijinul inițiativei personale a deputatului Iordache aduse în zona puterii administrative și impuse cu sprijinul Guvernului. De esență sunt actele normative în cauză care presupun un atac virulent la adresa democrației. Acolo este esența.

50-100 de persoane într-o sală înghesuită sunt considerate de Iordache mai importante decât cei aproape sau peste 100.000 de persoane care au manifestat pe străzile din București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov, Constanța, Bacău etc.

Niște universitari de pe la niște facultăți private sunt mai importanți decât CSM, PICCJ, DIICOT, DNA. Sunt mai importanți decât organizațiile profesionale ale magistraților care au ca scop social protejarea profesiilor și a practicienilor din profesiile juridice implicate în magistratură.

Părerea unui „neica nimeni” este mai importantă pentru Iordache decât cererea Președintelui României de a retrage OUG-urile și de a urma o procedură parlamentară care să aibă valoarea unei voințe politice clar exprimate.

Am auzit tot felul de afirmații. Și de la Iordache și de la Grindeanu. Să îmi fie cu iertare, dar îmi pun serios întrebarea: diplomele de studii pe care cei doi le dețin sunt pe bune ? Au măcar jumătate din nivelul de cunoștințe presupus ca urmare a diplomei primite ?

OUG pentru grațiere este o făcătură. Ordinară. Nu rezolvă nici o situație din penitenciare. Iordache este fie surd, fie orb, fie nu poate înțelege realitatea. Președintele CEDO a constatat că în România este o problemă de structură a sistemului penitenciar care nu permite îndeplinirea condițiilor elementare de detenție, nu este o problemă de conjunctură care poate fi rezolvată, pentru moment, printr-o grațiere colectivă. Grațierea nu rezolvă problema condițiilor de detenție din penitenciare. Numărul probabil al celor care ar beneficia de grațiere nu elimină supra-aglomerarea. O reduce nesemnificativ ! Pentru că existența supra-aglomerării va fi și după această grațiere. Continuarea unor reclamații la CEDO nu este împiedicată ! Singura soluție pe termen scurt este un efort financiar prin care să fie amenajate ca închisori cu îndeplinirea standardelor CEDO imobilele puse la dispoziție de MApN. În acest an ar putea fi înființate 1-2 închisori care vor slăbi supra-aglomerarea. Nu trebuie uitat faptul că reducerea supra-aglomerării presupune personal pentru noile închisori, de la administrația închisorii la gardienii absolut necesară, cabinete medicale cu medici și asistenți etc. Cu grațierile nu se rezolvă nimic ba, mai grav, prin grațiere sunt insultate victimele grațiaților. Ce folos că avem legi dacă infractorii sunt grațiați pentru că un Guvern nu este capabil să pună la dispoziția ANP închisorile de care este nevoie ?! Pentru ce mai avem coduri și legi penale dacă toată munca polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, personalului din administrația penitenciarelor este aruncată la coșul de gunoi prin grațierea pedepselor infractorilor ?! Pentru ce mai avem legi penale dacă politica penală a PSD și ALDE presupune eliberarea infractorilor ?

M-a uimit declarația prim-ministrului Grindeanu care a susținut că grațierea era prevăzută în programul de guvernare sub sintagma „grija față de cetățeni” ! Este culmea indolenței dacă nu a prostiei. Cum adică, PSD și-a construit programul de guvernare pentru a elibera infractorii din pușcării ? Cu ceilalți cetățeni ce se va întâmpla din moment ce infractorii sunt eliberați pentru a comite alte noi infracțiuni ? A, noile victime ale infractorilor vor fi victime colaterale ale politicii penale adoptată de Guvern ? Halal Guvern !

Pentru ca ticăloșia să fie completă, inițiatorul Florin Iordache a introdus o noutate: grațierea pedepselor pentru cei care au suspendată executarea pedepsei în penitenciar. Este fabulos individul ! Grațierea este un act de clemență, cum susțin sus și tare Adrian Năstase și Rodica Stănoiu. Prin grațierea aceasta dispare actul de clemență și ajungem la un act administrativ. Pentru că nu sunt grațiați cei care au „note bune la purtare” date de administrațiile din penitenciare, clemența fiind în deplinătatea ei funcțională, ci sunt luați alandala niște infractori și eliberați pentru că odată cu ei să scape niște persoane față de care puterea politică are un anume interes. Iar grațierea pedepselor celor care au o pedeapsă cu suspendarea executării în penitenciar ne spune că există clar un interes politic și nu unul juridic.

Este mai mult decât evident că această grațiere are scopuri politice și nu salvare a penitenciarelor. Motivările cu amenzile „uriașe” pe care România le-ar primi la CEDO sunt simple fabulații. Dar,  ține la prostime sau sprijină acțiunile de manipulare ale rău-voitorilor.

Cât privește modificarea codurilor penale, este evident că suntem în fața unei grosolănii politice și o ingerință în actul de Justiție. Este evident că modificarea normei „abuzului în serviciu” se urmărește albirea dosarelor unor politicieni iar prin dezincriminarea neglijenței în serviciu sunt eliberați fără a mai fi cuprinși în grațiere, alți politicieni. De aici se vor elibera o mulțime de infractori condamnați de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu ! Aici va fi grosul eliberărilor ! Aici sunt sutele de mii de dosare care urmează a fi închise pentru că noile norme nu mai prevede abuzul ca infracțiune decât dacă îndeplinește cumulativ niște condiții ferme. Jumătate din dosarele DNA intră urgent la arhivă. Mii de șmecheri cu carnet la PSD sau ALDE se întorc curați și parfumați la locul de muncă să își reia activitatea. Dacă condamnare nu mai este, nici interdicția de a ocupa funcția publică nu mai este !

Nu este greu să înțelegi aceste lucruri. Bat la ochi. Iar Iordache o ține langa-balanga de parcă a uitat toată materia dreptului pe care spune că a parcurs-o la Craiova și la Chișinău.

O dezbatere cu „bucluc”. Amfitrionul a fost mefient la sfârșitul ei.

Invitația deputatului PNL Ovidiu Raețchi este clară cu privire la subiecte și tentantă. Mi-am comunicat intenția de participare, am primit răspunsul pozitiv de la amfitrion, m-am dus. Trei teme care promiteau dezbateri pro și contra. Eu cu legea în cap și cu orientarea ideologică a PNL privind familia. Ceilalți cu părerile lor. Unii cu păreri asemănătoare cu ale mele. Normal.

S-a discutat doar subiectul familia. Definirea ei constituțională nu a fost dezbătută juridic, o parte dintre participanți fiind membri ai Coaliției Pentru Familie care au vrut să acapareze dezbaterea și să își impună punctul sau mai bine spus punctele de vedere pe modelul „noi împotriva tuturor”. S-au așezat perechi-perechi în diferite locuri din sală și au folosit „focul încrucișat”. Cine încerca să aibă o părere, era „mitraliat” fără milă.

Merită o descriere această dezbatere pentru că este un model în societatea noastră impus de ONG-uri hotărâte să „salveze România”.

Tema era clară: familia definită constituțional. Era simplu să se apeleze la art. 48 alin.(1) din Constituție și să se dezbată pe conținutul lui juridic.

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor

Prezentă la dezbatere, Coaliția Pentru Familie ar fi trebuit să își prezinte punctul de vedere formulat anterior:

„Soți” este un termen vag și deschis interpretărilor și din acest motiv dorim revizuirea alineatului 1 al art. 48 astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

Aici este de discutat și, în mod normal, la temă, se cuvenea ca fiecare participant interesat să își exprime punctul de vedere.

O primă întrebare ar fi aceea dacă această inițiativă a CPF este corectă. Nimeni nu le contestă dreptul de inițiativă. Și-au exercitat dreptul, au niște rezultate, treaba lor. Când însă vii și ceri celorlalți să fie de acord cu tine, aceștia au dreptul (dreptul lor) să vadă dacă inițiativa ta este corectă, dacă este benefică lor și societății etc.

Eu am niște păreri care nu favorizează inițiativa și nici această Coaliție.

De exemplu, juriștii care au asistat pe membrii acestei Coaliții în demersul lor au permis (în mod nepermis, spun eu), o punere sub semnul întrebării a limbii române, a vocabularului limbii române prin declararea ca fiind confuz termenul „soți”.

În acest mod, au pus sub semnul întrebării toate actele normative din România care folosesc termenul „soți”. Nu doar norma constituțională.

Având în vedere faptul că toate actele normative române se scriu în limba română cu înțelesul termenilor folosiți potrivit prevederilor Dicționarului limbii române, intervenția acestei Coaliții devine un abuz prin afirmația că „soți este un termen vag și deschis interpretărilor”. Unde au citit ei conținutul termenului „soți” ? În ce acte normative termenul „soți” are interpretări diferite de dicționar ?

Dicționarul limbii române este clar:

SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă.

Drept urmare, textul constituțional atacat de această Coaliție, nu păcătuiește cu nimic. Dacă membrii acestei coaliții ar cunoaște limba română, ar vedea că textul constituțional prevede exact ce propun ei. Din acest moment, demersul acestei Coaliții este altceva decât este clamat cu atâta violență.

Cu sarcini bine conturate (observate după ce m-am clarificat că perechile erau de fapt din același grup), membrii acestei Coaliții au început prin a impune rezultatul acțiunii lor - cele 3,5 milioane de semnături obținute pentru demersul lor -, ceilalți neavând de ales decât a se poziționa pro sau contra. Ei bine, eu mă poziționez contra acțiunii lor. M-am poziționat și la dezbatere și rămân contra acțiunii lor și acum.

Am observat că ideile de la care au plecat sunt false. Pornind de la abordarea falsă a conținutului unui cuvânt în limba română. Discursul violent al membrilor Coaliției a cuprins alte falsuri. Grosolane. Au cuprins idei jignitoare la cei prezenți dar și la partidele politice, la autoritățile locale. Toate aceste falsuri au stat, se pare, la baza acțiunii lor.

Cetățenii nu sunt reprezentați, nu au cui să se adreseze asupra problemelor importante ale vieții. Administrația publică locală nu este a lor „este a statului”, partidele politice sunt ale statului nu sunt ale cetățenilor, „Parlamentul este format din autiști” etc. Auzind astfel de minunății, am înțeles că membrii acestei coaliții au înființat ONG-uri pentru că este la modă. Mie îmi pare că suntem într-o situație ca a lui Robert Negoiță, cel care „și-a tras un doctorat” pentru că era la modă. Membrii acestei coaliții sunt la fel de pregătiți ca Robert Negoiță în susținerea unei lucrări de cercetare științifică. Negoiță este un fals „om de știință”, cei din această Coaliție sunt niște falși militanți sociali.

Citind lista ONG-urilor care formează această Coaliție, observ că este puțin cam prea mult „religioasă”.

Cred că această Coaliție este o reacție la încercările altor grupuri de a impune formalizarea homosexualității în parteneriate sociale egale cu cele naturale formate prin căsătoria între soți (la plural, ca să fie corect !). Homosexualii vor să aibă dreptul la „căsătorie”, cuplurile să fie considerate „familie”, să aibă dreptul de a adopta copii, să beneficieze de anumite drepturi rezervate prin lege pentru familiile naturale etc. Homosexualii au împotriva lor Constituția actuală, corect citită și înțeleasă, au împotrivă legile de bază ale țării, în special Codul civil. Pentru ca homosexualii să reușească în demersurile lor ar trebui schimbat conținutul unor termeni în limba română, apoi Constituția și apoi toate legile care privesc familia, proprietatea și succesiunea.

Exagerările din pozițiile exprimate de membrii Coaliției prezenți la dezbatere se cuvine a fi clarificate. Sunt insultătoare la adresa celorlalți oameni.

Dacă ar fi cunoscut și înțeles organizarea societății române, potrivit Constituției și legilor în vigoare, ar fi priceput că administrația locală este a cetățenilor și nu a Guvernului (una din marile tâmpenii promovate de grupurile „uniți salvăm”). Pentru că cetățenii aleg, periodic, conducerea administrației publice locale. Dacă ar fi citit Constituția și nu ar fi încercat să rescrie vocabularul limbii române, ar fi ajuns și la art. 8 alin (2) unde partidele politice au rolul să „definească și să exprime voința politică a cetățenilor”. Dacă ar fi citit Constituția ar fi ajuns la art. 61 alin (1) unde ar fi aflat că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român”. Dacă ar fi citit Constituția ar fi aflat că există art. 2, unde suveranitatea aparține poporului român care o exprimă prin organele sale reprezentative și că nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Construind teze false, promovând teze false, contrare prevederilor constituționale și vieții normale din țară, membrii acestei Coaliții au venit ieri și au încercat să impună suveranitatea unui grup de interese pe baza unor semnături obținute de la un număr mare de cetățeni care, în mod evident, au semnat pentru altceva decât ce este în realitate. Sunt convins că obținerea semnăturilor s-a făcut prin minciună. Cereau agresiv recunoașterea dreptului lor (?!) ca urmare a numărului de semnături strânse ! Dreptul lor de a se substitui organelor reprezentative ale poporului român, ei având pretenția că reprezintă Parlamentul care, după mintea lor este autist. Ia să ne uităm la dicționarul limbii române pe care ei nu l-au citit:

AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare

Mă tentează să afirm că indivizii de ieri erau loviți de autism. În caz contrar, indivizii de ieri încearcă o acaparare a puterii în folosul cuiva. A cui ? Încă nu știu, dar demersul lor are un rol. Are un scop. Obiectivul este undeva în zona politicului.

Încă ceva, să nu uit. Pentru că au fost în sediul unui partid politic, pentru că au distrus o dezbatere, țin să le reamintesc faptul că cititul nu doare. Cererea lor către PNL să se alăture demersului lor, cerere imperativă, agresivă, amenințătoare, ar fi trebuit precedată de citirea Statutului PNL unde este formulată următoarea idee politică:

(h) recunoaşterea rolului comunităţii şi al familiei, al tradiţiei, al culturii şi al religiei în afirmarea identităţii naţionale;

Îmi doresc ca deputatul Ovidiu Raețchi să continue cu astfel de acțiuni însă să avem și noi dreptul să oprim pe membrii acestei Coaliții să distrugă dezbaterile care pot oferi soluții interesante din partea celor interesați.

În final, să fie clar. M-am lămurit cu membrii acestei Coaliții. Demersul lor are doar rolul de a le crește notorietatea. Să nu uit. Insistau pe ideea ca PNL să fie de acord cu organizarea referendumului de revizuire a Constituției. O revizuire care să aibă în prim plan propunerea lor de modificare a art. 48 alin. (1). PNL să le confirme că este de acord și preia inițiativa lor. Hm. Dacă unii parlamentari la fel de harnici în citirea DEX-ului și a Constituției se vor alătura lor, atunci avem degeaba pe acei parlamentari.

Internetul și securitatea cibernetică. O mare problemă !

Am citit un material (aici), intitulat „Supravegherea în masă atrage după sine autocenzura”. Autorul articolului, român de la Agerpres, a prezentat niște concluzii ale unui studiu făcut în SUA.

Eu am ajuns la concluzia mea. Autorii studiului „își doresc cum să arate internetul”, promovează idei „nobile” contrazise de realitatea cotidiană.

După ce au speculat, copios, pe fenomenul „spirala tăcerii”, după ce au fabulat idei privind exprimarea unor puncte de vedere reținute, ba chiar contrare propriei păreri - la fel cum fac jurnaliștii plătiți să scrie la comandă pentru a induce o idee -, au ajuns la un fel de concluzie:

„Elizabeth Stoycheff, profesor universitar angajat în lupta împotriva supravegherii în masă concepute în SUA, a mai atras atenția că adoptarea de către guverne, dar și de către companiile private, a tehnicilor de supraveghere online în masă subminează rolul internetului de a funcționa ca o platformă neutră pentru dezbatere liberă și onestă, arată Washington Post”.

Să îmi fie cu iertare, dar oamenii ăștia trăiesc pe Lună ! Bine, ei se referă la platforma „facebook”, în studiul lor, uitând probabil că cel care scrie pe facebook o face din proprie inițiativă, ca răspuns la postarea altuia sau pentru a provoca o discuție în cercul „de prieteni” din care face parte.

Faptul că autorii studiului fac o cercetare pe o platformă care folosește internetul și apoi duc „concluzia” la tot internetul arată clar că este vorba despre o mare acțiune de manipulare contra reglementărilor autorităților de stat care luptă, că place sau nu unora, contra folosirii internetului, a platformelor de socializare, ca instrumente pentru comiterea infracțiunilor.

Internetul este folosit nu doar pentru a purta discuții puerile, sterile sau pentru promovarea unor idei sau a unor persoane publice. Este folosit și pentru promovarea doctrinelor criminale,  pentru promovarea violenței domestice, pentru înșelăciune, pentru comiterea infracțiunilor financiare, sexuale (în special pentru atragerea copiilor în cercuri de pedofili), pentru spionaj, pentru atacarea structurilor informatice ale instituțiilor statelor lumii dar și a structurilor informatice ale companiilor private etc.

Promovarea concluziei la care a ajuns această Elizabeth Stoycheff, mai degrabă un mesaj anti-stat, este o acțiune tembelă. În primul rând nu s-a limitat doar la platforma de socializare „Facebook”, pe care a făcut experimentul, a tras concluzia pentru tot internetul.

Eu credeam că numai la noi în România sunt tâmpiți notorii (pentru noi, desigur), dar văd că și la alții se poartă prostia cu ștaif.

Am început cu știrea privind studiul americanilor. Ajung la niște concluzii, păreri, expuse la o altă activitate de aici, din România, cu privire la „securitatea cibernetică”, în cadrul conferinței „Securitate cibernetică — Amenințări. Măsuri legislative și aplicare”. Informațiile sunt aici, aici, aici ...

Și aici avem o presă de rahat, cu jurnaliști de rahat care preiau tâmpenii citite pe nu știu unde și le promovează agresiv.

„Nu există date 100% sigure și, dacă vedem creșterea din ultimii ani a atacurilor cibernetice, putem presupune că, în următorii ani, va deveni o problemă globală, nu numai a societății noastre. Ținând cont de arhitectura actuală a internetului este aproape imposibil de determinat sursa atacului. Generatorul de politici trebuie să țină cont de structura actuală a internetului și nu neapărat de cum am vrea noi să fie internetul. Toate teoriile, toate tehnicile, dacă nu sunt în concordanță cu realitatea, riscăm să facem construcții inutile și legislație care nu poate avea mare efect” - Marius Bostan, ministrul MCSI.

Florin Cosmoiu, șeful CYBERINT de la SRI afirmă franc că securitatea cibernetică depinde de fiecare cetățean care posedă un calculator, de care se folosește pentru a intra în relații cu alte persoane, care transmite și primește date și care poate produce pagube altor persoane dacă nu își întreține unealta și dacă și își protejează programele pe care le rulează. Unul care are un calculator infestat va pune în pericol pe toți ceilalți cu care intră în contact dacă și aceia au calculatoarele neprotejate.

Hai să fim realiști. Acesta este adevărul. Iar dacă îi luăm în calcul și pe cei care produc și răspândesc produse care infestează, atunci chiar avem o problemă când acceptăm tembelisme ca acelea din studiul americanilor.

„Din păcate, trebuie să ne gândim și să fim mai atenți, dar totuși cei angrenați facem destul de puțin atunci când vine vorba de securitate cibernetică. Trebuie să acționăm și trebui să creștem. Dacă urmărim niște statistici la nivel internațional vedem că numărul de calculatoare infectate cu botnet, România este unul dintre liderii mondiali (...) Promovarea culturii de securitate în România este importantă. Securitatea cibernetică depinde de fiecare dintre noi, Fiecare calculator din această țară influențează securitatea infrastructurilor cibernetice. Dacă folosim un sistem de operare 'crackuit' care nu deține update-uri sau dacă folosim sistemul de operare XP, care nu mai are niciun fel de upgrade, permanent calculatorul persoanei fizice va fi vulnerabil. Prin acel calculator pot fi infectate alte rețele. Trebuie să schimbăm mentalități. Cetățeanul trebuie să aibă încredere în Lnternet. Trebuie acționat în creșterea serviciilor online, în e-Guvernare și în e-Commerce. Plus să avem garanția că ceea comunicăm ajunge doar la destinatarul cu care comunicăm”.

Augustin Jianu, directorul-general al CERT-RO: „Nicio soluție de securitate nu ne poate proteja de amenințări 100% necunoscute. Ca să ne putem proteja, trebuie să înțelegem noile amenințări. Unul dintre scopurile legii este să cunoaștem mai întâi noile amenințări, să avem niște mecanisme prin care să ajutăm oamenii. Legea nu rezolvă problema, dar diminuează riscurile. Nu putem să securizăm 100% toate atacurile, dar putem preveni” și „Mi-am dat seama că foarte multe voci care se împotrivesc unor reglementări nu înțeleg ce este cu Legea securității cibernetice. În momentul de față, nu avem uneltele necesare prin care să putem interveni adecvat. Conceptul de răspuns la incidentele de securitate cibernetică există. În cazul în care se întâmplă un incident, putem răspunde în mod eficient. Sute de mii de servere, la nivel mondial, sunt vulnerabile. O vulnerabilitate extrem de mediatizată este 'Heartbleed', iar lumea, deși știe de ea, totuși avem sute de mii de servere la nivel mondial vulnerabile. Dacă în România am avea o Lege a securității cibernetice, această vulnerabilitate nu va exista. Companiile din România care au servere vor fi obligate să ia măsuri”.

Suntem în fața unei decizii majore. Ne maturizăm sau ne comportăm ca niște indivizi cu „țigle lipsă pe casă” ?!

Pot recunoaște faptul că eu susțin o lege a securității cibernetice dar și o lege mai bună (în sensul să dea instituțiilor statului mai multe instrumente utile !) pentru combaterea infracțiunilor care folosesc internetul, pentru combaterea terorismului, pentru contracararea „spionajului privat” - exemplul este proaspăt, Kovesi este una dintre țintele unui astfel de spionaj care afectează inclusiv securitatea națională -, etc.

Sunt convins că jurnaliștii care tot combat împotriva protecției de stat în domeniul cibernetic nu au habar ce vorbesc. Dacă nu cumva sunt plătiți, de „forțe obscure”, pentru a face așa ceva. Nu este exclus ca unii să fie plătiți. Foamea este mare.

Un interviu interesant.

Lucrețiu Tudoroiu a dat un interviu AdLittera pe care l-am urmărit cu mare interes. „Cartea, între Om și Simbol”. Ca să fiu sincer, m-am regăsit în comentariile lui despre cititorul de carte, copilul, și mai apoi tânărul fascinat de aventurile eroilor din romanele lui Joules Verne, ale lui Mihail Sadoveanu sau din broșurile cu minunatele aventuri SF apărute pe piața de carte a anilor copilăriei. Da, cartea te duce la cunoaștere, te face mai puternic și îți dă formația care te caracterizează, mai apoi, în viață. Are dreptate când spune că nu orice cunoaștere este benefică. Nu mai intru în amănunte, exemplele sunt înșirate în lungul secolelor, oameni care au ajuns la cunoaștere și au folosit-o altfel decât spre satisfacerea nevoilor comunităților din care au provenit.

Cred că urmează o discuție cu Lucrețiu pe marginea interviului dar și în spre „a scoate” din el „eroul” ce se refuză cunoașterii. De fapt, mulți dintre noi au această reținere, au această dorință ascunsă de a fi eroi însă fug de recunoașterea celor din jur. O temă de dezbatere ce se cere abordată cu prima ocazie. Eroul din noi, din fiecare dintre noi.

Dezbaterea de azi în coordonarea Fundației Horia Rusu

Azi ne-am întâlnit la Intercontinetal, la etajul 21, în Sala Fortuna. Bloggerii liberali care au putut veni. Dezbateri foarte interesante. Cu unele puncte de vedere am fost de acord, cu altele nu. Le-am considerat „intelectualiticisme” - nu căutați cuvântul pentru că a fost născut la „o țigară și o cafea” în spațiul rezervat de lângă sala de conferințe.

Lilick a pus pe blog comunicatul Fundației în urma dezbaterilor. Vor urma și poze. Preiau, integral, de la Lilick, materialul. Dar voi pune încă un material, pus pe blogul personal, de unul dintre vorbitorii cei mai apreciați. Un economist. Tânăr, prof. universitar. Bogdan Glăvan.

Sinteză:

Calitatea democraţiei în România

Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat.

Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie.
El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces.

Premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru măsurile de austeritate adoptate de guvernul său și se confruntă acum cu o moțiune de cenzură și temerea că propriul său partid îl va trăda.

Pentru a justifica reducerea salariilor și a pensiilor, președintele PDL a invocat un articol din Constituție utilizat doar în cazuri de război, lovituri de stat, pericol public sau terorism. În acest mod, Guvernul îşi declină orice responsabilitate faţă de starea economică a ţării şi se declară nepuntincios să adopte soluţii. Mai grav pare răspunsul la întrebarea: de ce mai avem nevoie de Guvern, dacă el nu poate rezolva o criză decât prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Este acesta falimentul statului?

Fundaţia Horia Rusu a invitat participanţii la dezbatere să răspundă la câteva întrebări care decurg din evenimentele ultimelor săptămâni şi care pun în discuție însăși calitatea democrației românești:
1. Cum au devenit pensionarii, şomerii, medicii şi profesorii periculoşi pentru siguranţa statului?
2. Soluţia articolului 53 din Constituţie poate fi adoptată şi în cazul unor greve de amploare sau manifestaţii împotriva autorităţilor?
3. Ce instrumente deţine individul pentru a reacţiona în faţa abuzurilor autorităţilor publice, utilizate ca forme de rezistenţă civică?
4. Este cetăţeanul suficient de educat încât să-şi reclame drepturile?
5. Cum se formează cetăţeanul pentru viaţa democratică?
6. Ce fel de stat dorim să avem?
7. Ce ne uneşte pe noi, ca români, astăzi?

Vă prezentăm o sinteză a declaraţiilor:

Dinu Zamfirescu, vicepreşedinte al Fundaţiei Horia Rusu:

Rezistenţa la opresiune este unul dintre drepturile fundamentale ale individului

Se face mare caz de articolul 53, ignorându-se, însă, un alt articol, tot din Constituţie, care este articolul 47. El spune că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la ajutor de şomaj. De fapt, noi asistăm la reducerea acestor drepturi. Voi face referire şi la un foarte vechi articol din „Declaraţia drepturilor omului”, care prevede că drepturile fundamentale ale individului sunt egalitatea, libertatea, proprietatea, securitatea, garanţia socială şi rezistenţa fată de opresiune. Asta este ceea ce trebuie să facem noi astăzi: rezistenţă la opresiune. Opresiunea iniţiată de încă actualul preşedinte, se face din ce în ce mai simţită.

Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Autorităţile ne consideră nişte potenţiali infractori

Autorităţile noastre ne mint, şi de abia acum recunosc că ne mint. Există un Ministru al Finanţelor care ar fi trebuit după ce a spus acest lucru, în secunda următoare, să-şi dea demisia dar n-a făcut-o, şi care a spus cu nonşalanţă „puteam să vă mai minţim încă şase luni de zile, dar am hotărât să nu vă mai minţim.”

Există un proiect de lege care îşi propunea să dea individului posibilitatea de a se proteja faţă de abuzurile băncilor, autorităţilor, fiscului, prin punerea sub protecţia tribunalului. A trecut de Senat, printr-un vot masiv favorabil, însă în Camera Deputaţilor este blocat, pentru că pe scrisoarea de intenţie suplimentară cu FMI-ul, la punctul 8, s-a spus că pentru asigurarea stabilităţii sistemului bancar, trebuie să se renunţe la această lege, trebuie să fie pusă în stand by, pentru că toate băncile, atât prin reprezentanţii lor cât şi prin şefii de bănci, au spus că nu-i bună legea asta acum, nu-i oportună; chiar dacă în 25 de ţări din Uniunea Europeană (din 27) există această legislaţie, în România nu-i oportună. Românul este puţin cam hoţ, şi dacă-i dăm această posibilitate să se pună sub protecţia tribunalului, el s-ar putea să escrocheze banca. Patru milioane de români, persoane fizice, sunt împrumutaţi la bancă. Toţi sunt nişte potenţiali infractori. De altfel, n-ar trebui să ne mire acest lucru, pentru că şi fiscul ne consideră pe toţi nişte potenţiali infractori.

Radu Călin Cristea, analist politic: O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte tare în ultima perioadă

Ne putem aştepta la o evoluţie cu efecte chiar mult mai rele ale acestei crize. Sărăcia, diversele forme de abrutizare, involuţia presei lipsa de cultură culturi democratică a populaţiei, toate acestea alcătuiesc un fond extrem de fecund pentru instalarea oricărui regim de la autoritarism chiar la dictatură. Să nu mergem chiar la dictatură, e greu de imaginat că se va întâmpla aşa ceva. Dar despre autoritarism se vorbeşte cu atâta nonşalanţă, chiar aseară am urmărit o emisiune şi sunt încă sub şocul ei, un fel de dialog între un jurnalist şi un politician cu o bună cotă pe piaţă şi un politician faţă de care aveam o părere foarte bună, care spuneau că autoritarismul în aceste momente ar fi salvarea democratică a României. Erau de părere că în condiţiile şi în situaţia unui popor confuz, derutat, este nevoie, cel puţin provizoriu, de o mână de fier, care să dea nişte direcţii foarte clare populaţiei, astfel încât aceasta să fie ghidonată într-o lume pe care n-o cunoaşte, de care se sperie. O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte, foarte tare în ultima perioadă.

Gheorghe Piperea: Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie. El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces

Am certitudinea că apelul la articolul 53 nu a fost o gafă a autorităţilor, ci ascunde intenţia de a-l invoca încă odată, sau de câte ori va fi nevoie, dacă vor fi mari manifestaţii de stradă sau mari proteste. E bine că guvernul ne-a atras atenţia asupra acestui articol 53. S-ar putea să ne punem întrebarea dacă acest articol 53, aşa cum este el formulat, mai merită să fie menţinut în Constituţie. Dacă nu cumva el este extrem de periculos în mâna unor autorităţi care pot să alunece către exces. Există un echivalent in Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 15. Acolo se vorbeşte despre suspendarea unor drepturi, în timp ce în articolul 53 din Constituţia României vorbeşte despre restricţia unor drepturi. Dar, cum bine se ştie, textele din CEDO sunt norme cu putere practic supraconstituţională. Ele sunt mai puternice, în anumite condiţii, decât normele constituţionale si oricum se aplică în dreptul intern. Întrebarea fundamentală este: păstrăm sau nu articolul 53 în Constituţie?

Bogdan Glăvan, analist economic: Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Aceasta este un atac la dreptul meu de proprietate

Politica guvernamentală atacă dreptul de proprietate şi vă dau două exemple: acordul cu FMI şi sistemul public de pensii. Acordul cu FMI a fost denunţat de către aproape toţi economiştii relevanţi din lume, inclusiv din România, drept un acord care instituie privilegii asupra unor categorii profesionale, sectorul bancar, pe seama celorlalţi. Nu contează câţi dintre dumneavoastră aveţi credite sau depozite la bănci, şi eu am şi depozit şi credit, câtă vreme îmi respect obligaţiile contractuale. Câtă vreme respect dreptul de proprietate al băncii, şi banca trebuie să-mi respecte mie acest drept. Nu sunt vinovat pentru criza lor. S-o suporte singuri. Câtă vreme eu am fost cumpătat, am putut să prevăd ce mă aşteaptă în viitor, să îmi planific viaţa în mod adecvat, iar alţii nu au fost cumpătaţi, nu au dat dovadă de talent antreprenorial şi au risipit, atunci să plătească. Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Acesta este un atac la dreptul meu de proprietate. Acordul cu FMI a împovărat cu peste 5000 de euro pe fiecare român care produce. Împărţiţi 20 miliarde la numărul de angajaţi din mediu privat şi aceasta este suma.

Gheorghe Piperea: Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat

În ultima vreme se foloseşte tot mai des termenul de stat eşuat, ca şi când lucrurile deja s-au întâmplat. Nu ar trebui să ne mire, pentru că premierul declara că în urmă cu două zile, atunci când şi-a asumat răspunderea în Parlament, că traversăm ce mai gravă criză din ultimii 60 de ani. Aceasta înseamnă că, în opinia lui, singura criză din seoclul al XX-lea mai gravă decât asta a fost cel de-al doilea Război Mondial. Nu am avut comunism, nu am avut Revoluţia din 1989 sau, în orice caz, le-am avut, dar nu au fost atât de grave ca lucrurile care se întâmplă acum. Criza economică este atât de gravă, încât depăşeşte, ca intensitate şi comunismul şi Revoluţia din 1989. Ceea ce ne spune, în subtext, premierul, este însă altceva: că această criză nu este neapărat din vina României, este ceva care a venit din exterior, din Occidentul care şi-a făcut de cap şi acum noi tragem ponoasele. Mai mult decât atât, ea nu are nici o legătură cu actualul guvern, ea are legătură, ci, eventual, cu guvernele anterioare, cu greaua moştenire. Curtea Constituţională, prin decizia 1414/2009, a justificat în parte, cu jumătate de gură, acea obligaţie de a sta acasă timp de 10 zile, tot articolul 53. Dar CCR spune acolo un lucru pe care autorităţile actuale nu ni-l spun: poţi apela la acest articol 53 doar o singură dată, fără să mai revii asupra lui. Pentru că dacă revii, în condiţiile în care nu ai făcut nimic pentru a depăşi criza, înseamnă că tu, autoritate publică, faci ca statul să ajungă în situaţia de stat eşuat. Faci ca economia să deraieze atât de tare, încât să ajungă în situaţie de faliment.

Ion M. Ioniţă, jurnalist: Măsurile de restrângere a drepturilor vor fi prelungite şi după 1 ianuarie 2011. Există pericolul ca articolul 53 să devină peren

Referitor la articolul 53, am încercat să aflu ce se va întâmpla după ce aceste măsuri vor intra în exerciţiu, după ce aceste drepturi vor fi restrânse. De asemenea, am încercat să vedem ce perspective sunt. Pot să vă spun că, aşa cum se gândesc lucrurile la Guvern, nu se va reveni asupra acestor restrângeri de drepturi la 1 ianuarie 2011, aşa cum s-a promis.

Nu există resurse, cel puţin pentru salarii. Aceste măsuri de restrângere vor fi prelungite.

Aşa arată, în acest moment, cel mai optimist scenariu emis de guvern. Repet, sunt scenarii de la guvern, nu inventate de opoziţie. Pentru că, în acest prim trimestru al anului 2010, economia României a continuat să se prăbuşească, suntem la -2.6 PIB faţă de anul trecut. Şi tendinţele nu sunt deloc îmbucurătoare, nu se vede nicio creştere economică, iar aceste măsuri nu vor produce niciun fel de creştere economică. În cel mai optimist scenariu al guvernului, se pare că vom avea o cădere între -1 şi 0. Situaţia este extrem de gravă şi nu spune nimeni adevărul. Populaţia nu este informată că aceste măsuri nu vor fi ridicate la 1 ianuarie 2011, aşa cum se afirmă peste tot. Art. 53 văd că va deveni peren. Ne putem aştepta ca, lucrurile degradându-se din punct de vedere economic şi democratic, atunci art.53 să devină şi mai periculos. Acestea sunt perspectivele în momentul de faţă. Eu nu cred că ceea ce se face de aici înainte se face în sensul adâncirii liberalismului, al democraţiei parlamentare, ci din contră, pentru dirijarea spre alte obiective politice .

Bogdan Glăvan, analist economic: Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii

Nu doar reducerea pensiilor cu 15 la sută este un atac la dreptul de proprietate, aş spune mai mult: sistemul public de pensii este un atac la dreptul de proprietate. Un calcul simplu: cât muncim în timpul vieţii? 40 de ani. Cotizaţia pe care o vărsăm la sistemul public de pensii, în prezent, este de o treime din venit. O treime din venit înseamnă că, după 40 de ani de muncă, ar trebui să beneficiem de 12 ani de stat acasă, cu salariul mediu pe care l-am încasat în cei 40 de ani de muncă. Deci, nu ar trebui să primim 12 ani de pensie după 40 ani de muncă, ci 12 ani de salariu . Ei bine, ce primim? Speranţa medie de viaţă în România este de 72 de ani. Primim inapoi un sfert din banii pe care i-am vărsat la sistemul public de pensii. Articolul 53 din Constituţie, în interpretarea mea de economist, face referire la un accident istoric: se spune că statul poate restrânge anumite libertăţi şi drepturi, în cazul unui accident istoric. Ei bine, criza nu este un accident istoric, nu este nici măcar precum cutremurul, care nici el nu este accident istoric. Criza economică, orice criză în general, e foarte predictibilă. Deci nu este o surpriză. A invoca articolul 53 denotă o uriaşă ignoranţă a economiei. Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii. Este evident că nu doar eu fac calculul de care v-am spus mai devreme, este evident că mulţi îl fac şi atunci nu e de mirare că avem vârsta medie de pensionare în România de 54 de ani. Nu e de mirare că avem sute de mii de persoane care ies la pensie invocând handicap, sau alte motive. De ce? Pentru că încearcă să profite de pe urma sistemului, pentru că îşi dau seama că dacă trăiesc în el până când ies la pensie şi până când mor, sunt fraieriţi, sunt păgubiţi. Li se încalcă proprietatea şi atunci se revoltă. Ei bine, un asemenea sistem ne duce în criză. Multiple astfel de sisteme ne duc în criză, astfel încât invocarea articolului 53 nu poate fi o bază pentru restrângerea drepturilor indivizilor.

Emil Constantinescu: Vina pentru ce se întâmplă acum în România aparţine elitelor intelectuale şi societăţii civile

După părerea mea, criza nu este economică, ci o criză de nervi. Desigur, în spatele crizei de nervi stă o criză morală. De această criză morală sunt responsabile elitele intelectuale şi societatea civilă. Aceasta este convingerea mea. Aceasta criză de nervi ne impiedică să gândim. Dezbaterile sunt false, pe lucruri minore, toată presa este concentrată pe dezvăluiri nesfârşite care, la un moment dat, te imunizează. Al doilea lucru grav îl constituie mentalitatea. Mentalitatea, în ceea ce priveşte acum democraţia în Romania, este mult mai proastă decât mentalitatea din 1990. Mult mai proastă şi decât cea din timpul lui Ceauşescu, pentru că atunci existau idealuri pentru care luptai, democraţia era un vis. Cine este de vină? Cetăţeanul? Nu. Unde este greşeala?La elitele intelectuale şi la societatea civilă. Mulţi membri ai elitei intelectuale, academicieni, scriitori, mi-au reproşat că, atunci când am fost preşedinte, nu am instaurat o dictatură.
Dacă acesta este nivelul elitelor intelectuale, de ce să mă plâng că poporul vrea o dictatură? Dacă aceşti oameni conduc societetea civilă şi, în discuţiile lor intime spun că trebuie să vină cineva cu o mână de fier, la ce să ne aşteptăm?

Simina Tănăsescu, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Pentru a adopta o nouă Constituţie, trebuie să stabilim câteva obiective comune, care să ne determine să acţionăm împreună

O modificare a Constituţiei sau adoptarea unei noi Constituţii nu va schimba mult sau aproape nimic, dacă problemele cu care ne confruntăm nu sunt abordate într-o altă cheie decât cea strict juridică, ori normativă. O constituţie nu e nici un panaceu, nici un factotum. Este un instrument care poate fi util, dar e un instrument costisitor şi un instrument care trebuie meritat, trebuie acceptat, dar utilizat cu parcimonie şi cu multă înţelepciune. Pentru a şti dacă prin Constituţie vom ajunge să fim mai solidari sau, dacă dimpotrivă, solidaritatea noastră va da naştere unei constituţii care să ne reflecte într-adevăr valorile, credm că ar trebui să pornim de la o introspecţie, de la o analiză foarte atentă a ceea ce ne-ar uni.

Dincolo de mentalităţi, de tradiţii, tebuie să încercăm să avem şi proiecţii şi obiective, că ne propunem ceva. Pentru a adopta o Constituţie, nu-i suficient doar să o criticăm pe cea actuala. Nu-i suficient să facem trimitere doar la ce ar putea fi valoros în trecut. Trebuie să ştim unde vrem să ajungem. Trebuie să ne stabilim câteva obiective comune, care să ne aducă pe toţi laolaltă, să ne determine să acţionăm împreună. În acest fel, ideea de revizuire a Constituţiei va avea sens.

Chiar și lectura lor este interesantă. Toate ideile expuse azi se cuvin a fi trecute prin filtrul gândirii noastre. Ne raportăm la ele sau nu ? Cum ne poziționăm față de ideile promovate de cei care propun elaborarea unei noi Constituții care să pună în centru organizării statului omul, cetățeanul, cu drepturile și libertățile lui.

Și acum voi pune postarea lui Bogdan Glăvan de pe blogul său:

Poate fi criza nu poate fi un pretext pentru restrângerea drepturilor individuale?

Astăzi am participat la dezbaterea organizată de Fundația Horia Rusu pe această temă, conferință integrată într-un proiect mai amplu prin care Fundația urmărește promovarea reformei constituționale. În acest sens, a adunat un grup de specialiști în drept – printre care prof.univ. dr. Daniel Barbu, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea și prof. univ. dr. Simina Tănăsescu – ei fiind și principalii speakeri de azi.

Din fericire dezbaterea chiar a fost o dezbatere, în sensul că mulți invitați și-au putut exprima opinia. Din moment ce am avut posibilitatea să vorbesc, am vorbit tranșant. M-am referit pe rând la importanța dreptului de proprietate, la modul în care politica distruge proprietatea privată și la problema invocării articolului 53 din Constituție. Vă redau pe scurt cele spuse.

În primul rând, ce sunt drepturile?
Drepturile individului/omului (dreptul de exprimare, dreptul de asociere etc.) deriva în esentă din dreptul de proprietate. „Nu doar că nu există drepturi ale omului care nu sunt drepturi de proprietate, dar primele iși pierd claritatea și devin obscure și vulnerabile atunci când dreptul de proprietate nu este folosit ca fundament.” (Murray Rothbard)

În al doilea rând, afectează politica guvernului dreptul de proprietate? Absolut. Unele măsuri politice îl afectează nemijlocit (este cazul acordului de împrumut cu FMI), altele în mod indirect – reducerea pensiilor nu atacă dreptul de proprietate (al pensionarilor), dar sistemul public de pensii da!

1. Acordul cu FMI. Acordul încheiat de România cu FMI îndatorează fiecare român productiv (care lucrează în mediul privat) cu aproape 5000 de euro. Acesta este preţul plătit pentru salvarea unor bancheri de la faliment, preţ pe care autorităţile l-au plătit cu ochii închişi. Acordul cu FMI și bail-out-ul băncilor încalcă dreptul de proprietate privată. Câtă vreme eu am fost cumpătat, nu m-am îndatorat – sau chiar dacă m-am îndatorat dar îmi achit obligațiile de debitor conform contractului semnat cu banca – de ce trebuie să suport pagubele provenite din lipsa de cumpătare și incapacitatea managerială a altora?

2. Reforma pensiilor. Un individ lucrează pe parcursul vieții circa 40 de ani. Contizația la sistemul de pensii este de aproape o treime din venit. Aceasta înseamnă că după 40 de ani de muncă ar trebui să primim 12 ani salariu gratis – fără să pune la socoteală dobânda care ni s-ar cuveni și care ar depăși suma cu care am cotizat. Dacă ne raportăm la speranța medie de viață de 72 de ani și ținem cont de raportul dintre pensia medie și salariul mediu (1/2), vedem că românii recuperează un sfert din banii pe care i-au plătit. Chiar dacă ne raportăm la speranța medie de viață la 65 de ani, românii (care au ajuns la pensie) recuperează jumătate din bani. Așadar, sistemul public de pensii afectează grav dreptul de proprietate.

În al treilea rând, așa cum am explicat în acest articol, invocarea articolului 53 din Constituție se bazează pe eroarea de a considera criza drept un accident istoric – ceea ce nu este. Un mare număr de economiști au anticipat criza, atât în străinătate cât și în România, economiști în general din mediul privat dar și din instituții publice (precum FMI), chiar dacă cu jumătate de gură. Criza nu este un accident istoric, ci rezultatul unor politici nesustenabile și ale unor instituții care promovează iluzia (eroare) colectivă – nu în ultimul rând este vorba de sistemul de pensii amintit mai sus. Știința economică a depășit de mult timp stadiul în care considera crizele drept fenomene inevitabile și impredictibile. Chiar dacă în economie nu putem face predicții cantitative – nu putem spune că peste 6 luni ne va lovi o criză de 6% din PIB – știința ne previne asupra efectelor încercărilor de a ignora legile economiei.

De la această dezbatere am plecat cu o surpriză plăcută și cu una neplăcută.

Surpriza neplăcută este discursul domnului profesor Daniel Barbu, care este probabil un expert în drept constituțional și un bun filozof, dar nu are calitatea de economist; în ciuda evidenței, subiectul pe care l-a abordat cu predilecție a fost cota unică de impozitare, pe care a criticat-o și despre care a spus că (1) ar fi creația oligarhiei rusești, (2) își epuizează efectele în câțiva ani și (3) nemții ar fi calculat că pentru a păstra veniturile bugetare la nivelul actual în condițiile trecerii la cota unică ar trebui să fixeze o cotă de 40%! Mi-aș fi dorit tare mult să îi testez domnului Barbu gusturile ideologice propunându-i să aleagă (ca joc mental) între actuala cotă unică și impozitarea progresivă de la 0,67% la 4%. Dar dincolo de acest răutăcism, mi-as fi dorit să îl informez că tot ce susține este pură speculație.

Surpriza plăcută a fost intervenția domnului profesor Gheorghe Piperea (are blog; pentru a vă face o impresie, citiți acest articol), un avocat specializat în insolvență, așadar mai apropiat de economie.

În încheiere să mai amintesc că la discuție a participat și fostul președinte Emil Constantinescu, care s-a declarat uimit de faptul că noi ne plângem acum de criză când, de fapt, criză adevărată a fost în 1997: când inflația era 154%, când băncile erau falimentare (aici Piperea i-a replicat absolut justificat că și acum e la fel!), când rezerva valutară era de câteva sute de milioane de dolari. Trebuia să îi spună cineva că în anul de grație 2010 pagubele sunt mult mai mari și că rezerva de 30 de miliarde a BNR nu înseamnă nimic. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că nu există soluție. Doar că soluția nu este… “profitabilă politic”.

Lectură plăcută. Mie mi-a plăcut.