Dezbaterea de azi în coordonarea Fundației Horia Rusu

Azi ne-am întâlnit la Intercontinetal, la etajul 21, în Sala Fortuna. Bloggerii liberali care au putut veni. Dezbateri foarte interesante. Cu unele puncte de vedere am fost de acord, cu altele nu. Le-am considerat „intelectualiticisme” - nu căutați cuvântul pentru că a fost născut la „o țigară și o cafea” în spațiul rezervat de lângă sala de conferințe.

Lilick a pus pe blog comunicatul Fundației în urma dezbaterilor. Vor urma și poze. Preiau, integral, de la Lilick, materialul. Dar voi pune încă un material, pus pe blogul personal, de unul dintre vorbitorii cei mai apreciați. Un economist. Tânăr, prof. universitar. Bogdan Glăvan.

Sinteză:

Calitatea democraţiei în România

Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat.

Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie.
El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces.

Premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru măsurile de austeritate adoptate de guvernul său și se confruntă acum cu o moțiune de cenzură și temerea că propriul său partid îl va trăda.

Pentru a justifica reducerea salariilor și a pensiilor, președintele PDL a invocat un articol din Constituție utilizat doar în cazuri de război, lovituri de stat, pericol public sau terorism. În acest mod, Guvernul îşi declină orice responsabilitate faţă de starea economică a ţării şi se declară nepuntincios să adopte soluţii. Mai grav pare răspunsul la întrebarea: de ce mai avem nevoie de Guvern, dacă el nu poate rezolva o criză decât prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Este acesta falimentul statului?

Fundaţia Horia Rusu a invitat participanţii la dezbatere să răspundă la câteva întrebări care decurg din evenimentele ultimelor săptămâni şi care pun în discuție însăși calitatea democrației românești:
1. Cum au devenit pensionarii, şomerii, medicii şi profesorii periculoşi pentru siguranţa statului?
2. Soluţia articolului 53 din Constituţie poate fi adoptată şi în cazul unor greve de amploare sau manifestaţii împotriva autorităţilor?
3. Ce instrumente deţine individul pentru a reacţiona în faţa abuzurilor autorităţilor publice, utilizate ca forme de rezistenţă civică?
4. Este cetăţeanul suficient de educat încât să-şi reclame drepturile?
5. Cum se formează cetăţeanul pentru viaţa democratică?
6. Ce fel de stat dorim să avem?
7. Ce ne uneşte pe noi, ca români, astăzi?

Vă prezentăm o sinteză a declaraţiilor:

Dinu Zamfirescu, vicepreşedinte al Fundaţiei Horia Rusu:

Rezistenţa la opresiune este unul dintre drepturile fundamentale ale individului

Se face mare caz de articolul 53, ignorându-se, însă, un alt articol, tot din Constituţie, care este articolul 47. El spune că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la ajutor de şomaj. De fapt, noi asistăm la reducerea acestor drepturi. Voi face referire şi la un foarte vechi articol din „Declaraţia drepturilor omului”, care prevede că drepturile fundamentale ale individului sunt egalitatea, libertatea, proprietatea, securitatea, garanţia socială şi rezistenţa fată de opresiune. Asta este ceea ce trebuie să facem noi astăzi: rezistenţă la opresiune. Opresiunea iniţiată de încă actualul preşedinte, se face din ce în ce mai simţită.

Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Autorităţile ne consideră nişte potenţiali infractori

Autorităţile noastre ne mint, şi de abia acum recunosc că ne mint. Există un Ministru al Finanţelor care ar fi trebuit după ce a spus acest lucru, în secunda următoare, să-şi dea demisia dar n-a făcut-o, şi care a spus cu nonşalanţă „puteam să vă mai minţim încă şase luni de zile, dar am hotărât să nu vă mai minţim.”

Există un proiect de lege care îşi propunea să dea individului posibilitatea de a se proteja faţă de abuzurile băncilor, autorităţilor, fiscului, prin punerea sub protecţia tribunalului. A trecut de Senat, printr-un vot masiv favorabil, însă în Camera Deputaţilor este blocat, pentru că pe scrisoarea de intenţie suplimentară cu FMI-ul, la punctul 8, s-a spus că pentru asigurarea stabilităţii sistemului bancar, trebuie să se renunţe la această lege, trebuie să fie pusă în stand by, pentru că toate băncile, atât prin reprezentanţii lor cât şi prin şefii de bănci, au spus că nu-i bună legea asta acum, nu-i oportună; chiar dacă în 25 de ţări din Uniunea Europeană (din 27) există această legislaţie, în România nu-i oportună. Românul este puţin cam hoţ, şi dacă-i dăm această posibilitate să se pună sub protecţia tribunalului, el s-ar putea să escrocheze banca. Patru milioane de români, persoane fizice, sunt împrumutaţi la bancă. Toţi sunt nişte potenţiali infractori. De altfel, n-ar trebui să ne mire acest lucru, pentru că şi fiscul ne consideră pe toţi nişte potenţiali infractori.

Radu Călin Cristea, analist politic: O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte tare în ultima perioadă

Ne putem aştepta la o evoluţie cu efecte chiar mult mai rele ale acestei crize. Sărăcia, diversele forme de abrutizare, involuţia presei lipsa de cultură culturi democratică a populaţiei, toate acestea alcătuiesc un fond extrem de fecund pentru instalarea oricărui regim de la autoritarism chiar la dictatură. Să nu mergem chiar la dictatură, e greu de imaginat că se va întâmpla aşa ceva. Dar despre autoritarism se vorbeşte cu atâta nonşalanţă, chiar aseară am urmărit o emisiune şi sunt încă sub şocul ei, un fel de dialog între un jurnalist şi un politician cu o bună cotă pe piaţă şi un politician faţă de care aveam o părere foarte bună, care spuneau că autoritarismul în aceste momente ar fi salvarea democratică a României. Erau de părere că în condiţiile şi în situaţia unui popor confuz, derutat, este nevoie, cel puţin provizoriu, de o mână de fier, care să dea nişte direcţii foarte clare populaţiei, astfel încât aceasta să fie ghidonată într-o lume pe care n-o cunoaşte, de care se sperie. O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte, foarte tare în ultima perioadă.

Gheorghe Piperea: Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie. El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces

Am certitudinea că apelul la articolul 53 nu a fost o gafă a autorităţilor, ci ascunde intenţia de a-l invoca încă odată, sau de câte ori va fi nevoie, dacă vor fi mari manifestaţii de stradă sau mari proteste. E bine că guvernul ne-a atras atenţia asupra acestui articol 53. S-ar putea să ne punem întrebarea dacă acest articol 53, aşa cum este el formulat, mai merită să fie menţinut în Constituţie. Dacă nu cumva el este extrem de periculos în mâna unor autorităţi care pot să alunece către exces. Există un echivalent in Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 15. Acolo se vorbeşte despre suspendarea unor drepturi, în timp ce în articolul 53 din Constituţia României vorbeşte despre restricţia unor drepturi. Dar, cum bine se ştie, textele din CEDO sunt norme cu putere practic supraconstituţională. Ele sunt mai puternice, în anumite condiţii, decât normele constituţionale si oricum se aplică în dreptul intern. Întrebarea fundamentală este: păstrăm sau nu articolul 53 în Constituţie?

Bogdan Glăvan, analist economic: Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Aceasta este un atac la dreptul meu de proprietate

Politica guvernamentală atacă dreptul de proprietate şi vă dau două exemple: acordul cu FMI şi sistemul public de pensii. Acordul cu FMI a fost denunţat de către aproape toţi economiştii relevanţi din lume, inclusiv din România, drept un acord care instituie privilegii asupra unor categorii profesionale, sectorul bancar, pe seama celorlalţi. Nu contează câţi dintre dumneavoastră aveţi credite sau depozite la bănci, şi eu am şi depozit şi credit, câtă vreme îmi respect obligaţiile contractuale. Câtă vreme respect dreptul de proprietate al băncii, şi banca trebuie să-mi respecte mie acest drept. Nu sunt vinovat pentru criza lor. S-o suporte singuri. Câtă vreme eu am fost cumpătat, am putut să prevăd ce mă aşteaptă în viitor, să îmi planific viaţa în mod adecvat, iar alţii nu au fost cumpătaţi, nu au dat dovadă de talent antreprenorial şi au risipit, atunci să plătească. Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Acesta este un atac la dreptul meu de proprietate. Acordul cu FMI a împovărat cu peste 5000 de euro pe fiecare român care produce. Împărţiţi 20 miliarde la numărul de angajaţi din mediu privat şi aceasta este suma.

Gheorghe Piperea: Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat

În ultima vreme se foloseşte tot mai des termenul de stat eşuat, ca şi când lucrurile deja s-au întâmplat. Nu ar trebui să ne mire, pentru că premierul declara că în urmă cu două zile, atunci când şi-a asumat răspunderea în Parlament, că traversăm ce mai gravă criză din ultimii 60 de ani. Aceasta înseamnă că, în opinia lui, singura criză din seoclul al XX-lea mai gravă decât asta a fost cel de-al doilea Război Mondial. Nu am avut comunism, nu am avut Revoluţia din 1989 sau, în orice caz, le-am avut, dar nu au fost atât de grave ca lucrurile care se întâmplă acum. Criza economică este atât de gravă, încât depăşeşte, ca intensitate şi comunismul şi Revoluţia din 1989. Ceea ce ne spune, în subtext, premierul, este însă altceva: că această criză nu este neapărat din vina României, este ceva care a venit din exterior, din Occidentul care şi-a făcut de cap şi acum noi tragem ponoasele. Mai mult decât atât, ea nu are nici o legătură cu actualul guvern, ea are legătură, ci, eventual, cu guvernele anterioare, cu greaua moştenire. Curtea Constituţională, prin decizia 1414/2009, a justificat în parte, cu jumătate de gură, acea obligaţie de a sta acasă timp de 10 zile, tot articolul 53. Dar CCR spune acolo un lucru pe care autorităţile actuale nu ni-l spun: poţi apela la acest articol 53 doar o singură dată, fără să mai revii asupra lui. Pentru că dacă revii, în condiţiile în care nu ai făcut nimic pentru a depăşi criza, înseamnă că tu, autoritate publică, faci ca statul să ajungă în situaţia de stat eşuat. Faci ca economia să deraieze atât de tare, încât să ajungă în situaţie de faliment.

Ion M. Ioniţă, jurnalist: Măsurile de restrângere a drepturilor vor fi prelungite şi după 1 ianuarie 2011. Există pericolul ca articolul 53 să devină peren

Referitor la articolul 53, am încercat să aflu ce se va întâmpla după ce aceste măsuri vor intra în exerciţiu, după ce aceste drepturi vor fi restrânse. De asemenea, am încercat să vedem ce perspective sunt. Pot să vă spun că, aşa cum se gândesc lucrurile la Guvern, nu se va reveni asupra acestor restrângeri de drepturi la 1 ianuarie 2011, aşa cum s-a promis.

Nu există resurse, cel puţin pentru salarii. Aceste măsuri de restrângere vor fi prelungite.

Aşa arată, în acest moment, cel mai optimist scenariu emis de guvern. Repet, sunt scenarii de la guvern, nu inventate de opoziţie. Pentru că, în acest prim trimestru al anului 2010, economia României a continuat să se prăbuşească, suntem la -2.6 PIB faţă de anul trecut. Şi tendinţele nu sunt deloc îmbucurătoare, nu se vede nicio creştere economică, iar aceste măsuri nu vor produce niciun fel de creştere economică. În cel mai optimist scenariu al guvernului, se pare că vom avea o cădere între -1 şi 0. Situaţia este extrem de gravă şi nu spune nimeni adevărul. Populaţia nu este informată că aceste măsuri nu vor fi ridicate la 1 ianuarie 2011, aşa cum se afirmă peste tot. Art. 53 văd că va deveni peren. Ne putem aştepta ca, lucrurile degradându-se din punct de vedere economic şi democratic, atunci art.53 să devină şi mai periculos. Acestea sunt perspectivele în momentul de faţă. Eu nu cred că ceea ce se face de aici înainte se face în sensul adâncirii liberalismului, al democraţiei parlamentare, ci din contră, pentru dirijarea spre alte obiective politice .

Bogdan Glăvan, analist economic: Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii

Nu doar reducerea pensiilor cu 15 la sută este un atac la dreptul de proprietate, aş spune mai mult: sistemul public de pensii este un atac la dreptul de proprietate. Un calcul simplu: cât muncim în timpul vieţii? 40 de ani. Cotizaţia pe care o vărsăm la sistemul public de pensii, în prezent, este de o treime din venit. O treime din venit înseamnă că, după 40 de ani de muncă, ar trebui să beneficiem de 12 ani de stat acasă, cu salariul mediu pe care l-am încasat în cei 40 de ani de muncă. Deci, nu ar trebui să primim 12 ani de pensie după 40 ani de muncă, ci 12 ani de salariu . Ei bine, ce primim? Speranţa medie de viaţă în România este de 72 de ani. Primim inapoi un sfert din banii pe care i-am vărsat la sistemul public de pensii. Articolul 53 din Constituţie, în interpretarea mea de economist, face referire la un accident istoric: se spune că statul poate restrânge anumite libertăţi şi drepturi, în cazul unui accident istoric. Ei bine, criza nu este un accident istoric, nu este nici măcar precum cutremurul, care nici el nu este accident istoric. Criza economică, orice criză în general, e foarte predictibilă. Deci nu este o surpriză. A invoca articolul 53 denotă o uriaşă ignoranţă a economiei. Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii. Este evident că nu doar eu fac calculul de care v-am spus mai devreme, este evident că mulţi îl fac şi atunci nu e de mirare că avem vârsta medie de pensionare în România de 54 de ani. Nu e de mirare că avem sute de mii de persoane care ies la pensie invocând handicap, sau alte motive. De ce? Pentru că încearcă să profite de pe urma sistemului, pentru că îşi dau seama că dacă trăiesc în el până când ies la pensie şi până când mor, sunt fraieriţi, sunt păgubiţi. Li se încalcă proprietatea şi atunci se revoltă. Ei bine, un asemenea sistem ne duce în criză. Multiple astfel de sisteme ne duc în criză, astfel încât invocarea articolului 53 nu poate fi o bază pentru restrângerea drepturilor indivizilor.

Emil Constantinescu: Vina pentru ce se întâmplă acum în România aparţine elitelor intelectuale şi societăţii civile

După părerea mea, criza nu este economică, ci o criză de nervi. Desigur, în spatele crizei de nervi stă o criză morală. De această criză morală sunt responsabile elitele intelectuale şi societatea civilă. Aceasta este convingerea mea. Aceasta criză de nervi ne impiedică să gândim. Dezbaterile sunt false, pe lucruri minore, toată presa este concentrată pe dezvăluiri nesfârşite care, la un moment dat, te imunizează. Al doilea lucru grav îl constituie mentalitatea. Mentalitatea, în ceea ce priveşte acum democraţia în Romania, este mult mai proastă decât mentalitatea din 1990. Mult mai proastă şi decât cea din timpul lui Ceauşescu, pentru că atunci existau idealuri pentru care luptai, democraţia era un vis. Cine este de vină? Cetăţeanul? Nu. Unde este greşeala?La elitele intelectuale şi la societatea civilă. Mulţi membri ai elitei intelectuale, academicieni, scriitori, mi-au reproşat că, atunci când am fost preşedinte, nu am instaurat o dictatură.
Dacă acesta este nivelul elitelor intelectuale, de ce să mă plâng că poporul vrea o dictatură? Dacă aceşti oameni conduc societetea civilă şi, în discuţiile lor intime spun că trebuie să vină cineva cu o mână de fier, la ce să ne aşteptăm?

Simina Tănăsescu, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Pentru a adopta o nouă Constituţie, trebuie să stabilim câteva obiective comune, care să ne determine să acţionăm împreună

O modificare a Constituţiei sau adoptarea unei noi Constituţii nu va schimba mult sau aproape nimic, dacă problemele cu care ne confruntăm nu sunt abordate într-o altă cheie decât cea strict juridică, ori normativă. O constituţie nu e nici un panaceu, nici un factotum. Este un instrument care poate fi util, dar e un instrument costisitor şi un instrument care trebuie meritat, trebuie acceptat, dar utilizat cu parcimonie şi cu multă înţelepciune. Pentru a şti dacă prin Constituţie vom ajunge să fim mai solidari sau, dacă dimpotrivă, solidaritatea noastră va da naştere unei constituţii care să ne reflecte într-adevăr valorile, credm că ar trebui să pornim de la o introspecţie, de la o analiză foarte atentă a ceea ce ne-ar uni.

Dincolo de mentalităţi, de tradiţii, tebuie să încercăm să avem şi proiecţii şi obiective, că ne propunem ceva. Pentru a adopta o Constituţie, nu-i suficient doar să o criticăm pe cea actuala. Nu-i suficient să facem trimitere doar la ce ar putea fi valoros în trecut. Trebuie să ştim unde vrem să ajungem. Trebuie să ne stabilim câteva obiective comune, care să ne aducă pe toţi laolaltă, să ne determine să acţionăm împreună. În acest fel, ideea de revizuire a Constituţiei va avea sens.

Chiar și lectura lor este interesantă. Toate ideile expuse azi se cuvin a fi trecute prin filtrul gândirii noastre. Ne raportăm la ele sau nu ? Cum ne poziționăm față de ideile promovate de cei care propun elaborarea unei noi Constituții care să pună în centru organizării statului omul, cetățeanul, cu drepturile și libertățile lui.

Și acum voi pune postarea lui Bogdan Glăvan de pe blogul său:

Poate fi criza nu poate fi un pretext pentru restrângerea drepturilor individuale?

Astăzi am participat la dezbaterea organizată de Fundația Horia Rusu pe această temă, conferință integrată într-un proiect mai amplu prin care Fundația urmărește promovarea reformei constituționale. În acest sens, a adunat un grup de specialiști în drept – printre care prof.univ. dr. Daniel Barbu, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea și prof. univ. dr. Simina Tănăsescu – ei fiind și principalii speakeri de azi.

Din fericire dezbaterea chiar a fost o dezbatere, în sensul că mulți invitați și-au putut exprima opinia. Din moment ce am avut posibilitatea să vorbesc, am vorbit tranșant. M-am referit pe rând la importanța dreptului de proprietate, la modul în care politica distruge proprietatea privată și la problema invocării articolului 53 din Constituție. Vă redau pe scurt cele spuse.

În primul rând, ce sunt drepturile?
Drepturile individului/omului (dreptul de exprimare, dreptul de asociere etc.) deriva în esentă din dreptul de proprietate. „Nu doar că nu există drepturi ale omului care nu sunt drepturi de proprietate, dar primele iși pierd claritatea și devin obscure și vulnerabile atunci când dreptul de proprietate nu este folosit ca fundament.” (Murray Rothbard)

În al doilea rând, afectează politica guvernului dreptul de proprietate? Absolut. Unele măsuri politice îl afectează nemijlocit (este cazul acordului de împrumut cu FMI), altele în mod indirect – reducerea pensiilor nu atacă dreptul de proprietate (al pensionarilor), dar sistemul public de pensii da!

1. Acordul cu FMI. Acordul încheiat de România cu FMI îndatorează fiecare român productiv (care lucrează în mediul privat) cu aproape 5000 de euro. Acesta este preţul plătit pentru salvarea unor bancheri de la faliment, preţ pe care autorităţile l-au plătit cu ochii închişi. Acordul cu FMI și bail-out-ul băncilor încalcă dreptul de proprietate privată. Câtă vreme eu am fost cumpătat, nu m-am îndatorat – sau chiar dacă m-am îndatorat dar îmi achit obligațiile de debitor conform contractului semnat cu banca – de ce trebuie să suport pagubele provenite din lipsa de cumpătare și incapacitatea managerială a altora?

2. Reforma pensiilor. Un individ lucrează pe parcursul vieții circa 40 de ani. Contizația la sistemul de pensii este de aproape o treime din venit. Aceasta înseamnă că după 40 de ani de muncă ar trebui să primim 12 ani salariu gratis – fără să pune la socoteală dobânda care ni s-ar cuveni și care ar depăși suma cu care am cotizat. Dacă ne raportăm la speranța medie de viață de 72 de ani și ținem cont de raportul dintre pensia medie și salariul mediu (1/2), vedem că românii recuperează un sfert din banii pe care i-au plătit. Chiar dacă ne raportăm la speranța medie de viață la 65 de ani, românii (care au ajuns la pensie) recuperează jumătate din bani. Așadar, sistemul public de pensii afectează grav dreptul de proprietate.

În al treilea rând, așa cum am explicat în acest articol, invocarea articolului 53 din Constituție se bazează pe eroarea de a considera criza drept un accident istoric – ceea ce nu este. Un mare număr de economiști au anticipat criza, atât în străinătate cât și în România, economiști în general din mediul privat dar și din instituții publice (precum FMI), chiar dacă cu jumătate de gură. Criza nu este un accident istoric, ci rezultatul unor politici nesustenabile și ale unor instituții care promovează iluzia (eroare) colectivă – nu în ultimul rând este vorba de sistemul de pensii amintit mai sus. Știința economică a depășit de mult timp stadiul în care considera crizele drept fenomene inevitabile și impredictibile. Chiar dacă în economie nu putem face predicții cantitative – nu putem spune că peste 6 luni ne va lovi o criză de 6% din PIB – știința ne previne asupra efectelor încercărilor de a ignora legile economiei.

De la această dezbatere am plecat cu o surpriză plăcută și cu una neplăcută.

Surpriza neplăcută este discursul domnului profesor Daniel Barbu, care este probabil un expert în drept constituțional și un bun filozof, dar nu are calitatea de economist; în ciuda evidenței, subiectul pe care l-a abordat cu predilecție a fost cota unică de impozitare, pe care a criticat-o și despre care a spus că (1) ar fi creația oligarhiei rusești, (2) își epuizează efectele în câțiva ani și (3) nemții ar fi calculat că pentru a păstra veniturile bugetare la nivelul actual în condițiile trecerii la cota unică ar trebui să fixeze o cotă de 40%! Mi-aș fi dorit tare mult să îi testez domnului Barbu gusturile ideologice propunându-i să aleagă (ca joc mental) între actuala cotă unică și impozitarea progresivă de la 0,67% la 4%. Dar dincolo de acest răutăcism, mi-as fi dorit să îl informez că tot ce susține este pură speculație.

Surpriza plăcută a fost intervenția domnului profesor Gheorghe Piperea (are blog; pentru a vă face o impresie, citiți acest articol), un avocat specializat în insolvență, așadar mai apropiat de economie.

În încheiere să mai amintesc că la discuție a participat și fostul președinte Emil Constantinescu, care s-a declarat uimit de faptul că noi ne plângem acum de criză când, de fapt, criză adevărată a fost în 1997: când inflația era 154%, când băncile erau falimentare (aici Piperea i-a replicat absolut justificat că și acum e la fel!), când rezerva valutară era de câteva sute de milioane de dolari. Trebuia să îi spună cineva că în anul de grație 2010 pagubele sunt mult mai mari și că rezerva de 30 de miliarde a BNR nu înseamnă nimic. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că nu există soluție. Doar că soluția nu este… “profitabilă politic”.

Lectură plăcută. Mie mi-a plăcut.