vineri, 11 iunie 2010

După „tema” corupției a apărut „tema” evaziunii fiscale

Ani și ani de zile s-a bătut monedă pe combaterea corupției. Campionul anticorupției s-a dovedit a fi coruptul național, cine altul decât Traian (Țepelus) Băsescu ?! Și dăi și luptă, și dăi și luptă, neic'șorule. Dădea într'unul „țipau” trei. Așa am ajuns, ca țară, la incredibila situație în care toți cetățenii au devenit corupți mai puțin, normal, cei din PD-L. Presa era pe val. Cântând în struna „campionului” național anti-corupție descoperea, judeca și condamna pe toți cei care erau vizați prin „directivele” de la Cotroceni și/sau prin indicațiile prețioase ale stafului din Modrogan. „Fecioara” anti-corupție era pe val. Monica Macovei. Procuroarea comunistă care, pe vremurile de tristă amintire, pentru noi nu pentru ea sau „șeful” ei de la Cotroceni, emitea mandate de arestare în alb pentru uzul milițienilor care executau ordinele de la partid. PCR. Încă nu apăruse PD-L. Metoda a fost preluată odată cu instalarea la DNA a lui Morar, copil de suflet a călăului în fustă de la Ministerul Justiției.

Rezultatele se cunosc. „Marii corupți” indicați de Băsescu sunt bine. Au mai îmbătrânit ei, din motiv de trecere a anilor, au mai acumulat experiență în sălile de judecată, au devenit mai înțelepți însă nu au devenit „studenți” la pușcăriile patriei. DNA tace. Tace și toacă banii noștri în cercetări sterile. Între timp ascultă telefoanele românilor în speranța că poate-poate sare un iepuraș din pălărie și au cum justifica sumele colosale de bani pe care le toacă zi de zi. DNA a devenit o „gaură neagră” pentru bugetul de stat. Nu cunosc datele reale dar nu m-ar mira să fie la concurență cu societățile cu capital de stat sau cu firmele din energie, metalurgie, siderurgie sau de altă natură „sponsorizate” de statul portocaliu în folosul cotrocenistului șef sau a baronilor pedeliști ca Videanu, Berceanu, Udrea ... Noua „temă” națională a luat fața luptei sterile și stupide împotriva corupției. Era necesar așa ceva. De la urcarea pe tron a doua oară a lui Băsescu și numirea la Guvern a acoliților portocalii presa abundă în „descoperiri”. Corupții, cei adevărați, corupții-corupți, nu „murăturile”, sunt la PD-L ! Pedeliștii acoperă toate domeniile cu autoritate: corupția politică - cumpărarea de parlamentari, de consilieri locali, de primari etc. -, corupție economică - afacerile cu statul a membrilor de partid, în special a celor care au contribuit mai mult la campania sauronului șef, favorizarea la contractare a energie la prețul de producție în centralele hidro a unor consumatori care și-au asigurat consilierea economică sau juridică a specialiștilor cu renume pedelist cum ar fi Valeriu Stoica, Stolojan, Berceanu etc. -, corupția juridică - folosirea unor procurori puși pe funcții înalte în sistemul Ministerului Public pentru distrugerea adversarilor politici ai sauronului cotrocenist sau ai PD-L etc. Presa fidelă până mai ieri portocaliilor a luat-o razna. Ziariștii care au muncit din greu la înscăunarea și reînscăunarea lui Băsescu și promovarea PD-L și-au găsit undeva, în fundul sufletului, bruma aia de onestitate și au dat cele mai cumplite lovituri hienelor portocalii: Ridzi, Udrea, Berceanu, Blaga, Videanu ... lista este așa de lungă că nu poate fi pusă în întregime aici. Concluzia este una singură. Și înainte dar mai ales acum, PD-L a fost și este partidul în care s-au reunit majoritatea corupților din România. Ca în vorba românească: cum îi turcu'i și pistolul.

Corupția și lupta împotriva ei a murit. Nu mai este obiectiv național pedelist pentru că ar putea duce, la naiba, la moartea PD-L. Și nu acesta este scopul cotrocenistului șef. Așa că au născut „tema” evaziunii fiscale. Iar marii evazioniști au devenit ... țăranii, gospodarii ... cei care ne vând la colț de stradă sau în piețe o legătură de pătrunjel, un morcov, un buchețel de lăcrămioare, o ceapă ... Iar asta o spune finanțistul șef al portocaliilor, Sebastian Vlădescu:

„... partea ce mai grea in lupta cu acest fenomen este cea cu evaziunea fiscala marunta, cu ceea ce se intampla in piete, pe strada si diverse locuri de vanzare, in care, cetateni romani vand cantitati mici de produse. Aici este o problema legata si de educatie si de saracie.”
Iar ca „tacâmul” să fie complet, portocalii nu recunosc și refuză să aplice legislația comunitară (obiceiul lor în România, Constituția și legile românești fiind declarate proaste pentru că nu le permite furtul instituționalizat din bugetul statului). Au adoptat o ordonanță de urgență pentru combaterea evaziunii fiscale (deși avem în materie suficiente reglementări care, aplicate, ar trebui să producă efecte) care încalcă, grosolan, reglementările europene la care noi suntem parte (!) urmând a provoca procedura de infringement (o violare a dreptului aplicabil), risc asumat de guvernamentalii noștri însă nu ei vor trage ponoasele ci noi, ceilalți.

Când personalul de decizie al unei autorități se dovedește a fi incapabil să aplice propria legislație și să recunoască supremația legii în raporturile sociale între membrii societății, se impune înlocuirea acelui personal cu altul care să aibă capacitatea de exercita atributele funcției prevăzute de legile în vigoare. Pe aceeași legislație, în guvernele anterioare, s-a făcut treabă. Portocalii nu pot. De ce ? Pentru că sunt primitivi, sunt bișnițari și au cultură de contrabandiști.

Recomand materialul de aici pentru clarificare.

Prevăd un mare fâssss și aici, pe tema „evaziunii fiscale”. Se adună. Se adună cu repeziciune datele necesare pentru o imagine cât mai completă a PD-L, urmașul FSN. Pedeliștii se comportă identic ca bolșevicii din Partidul Muncitoresc Român din anii '50. Aceia au distrus, ca ex., vița de vie „nobilă” ca să pună în loc viță de vie comună (cea „nobilă” era a burghejilor !), au scos marmura de pe trotuarele din Tulcea pentru a pune granit (au înlocuit piatra „burgheză” cu piatra așa-zisă „muncitorească” etc. Ne-am întors în timp. Asta este. Doar că acum mai avem, încă, posibilitatea, de a împiedica dictatura proștilor să ne acapareze ocupe viața și să ne sugrume.

2 comentarii:

Toni spunea...

Da...
Au lăsat din cariatidele de pe Edgar Quinet, clădirea dinspre Romarta Copiilor, vis-a-vis de Capşa, unde era ICRAL-ul, acum e o agenţie, parcă Apele Române (?) doar şalul din dreptul decolteului, de zici că sunt nişte glastre de flori...
Ăştia nici decolteul nu ni-l lasă!
Aşa că: Let's fuck the bastard! Now!

Crăciun Florin spunea...

Nehaliți, disperați, ce mai ... boschetari.