marți, 8 iunie 2010

Justiția urmează a fi transformată din putere a statului în slugă a baronului de Cotroceni

Pentru că am scris acest text ascultând Simfonia a 9 -a, recomand citirea lui așa cum a fost scris.

















Justiția. O mare grijă pentru mine, ca cetățean. Urmăresc, atât cât pot și încerc să promovez independența Justiției în România. Este singura putere a statului care poate, potrivit statutului său desprins din Constituție, din legi, din obligațiile internaționale asumate de statul român, să stopeze abuzurile administrativului, să corecteze normele greșit concepute, să păzească societatea de cei care îi tulbură viața, să dea valoare drepturilor și libertăților fundamentale înscrise în Constituție astfel încât orice rezident al statului român să aibă convingerea că România este stat de drept.

Judecătorul Cristi Danileț ne vorbește, pe blogul său, despre o demisie din sistem. O demisie protest a unui judecător român împotriva abuzurilor statului (a reprezentaților lui actuali) care nu își mai îndeplinește rolul pentru care a fost înființat. Concluzia la care ajunge Cristi Danileț este cumplită:

In realitate, presiunile care cel putin de anul trecut se pun asupra sistemului judiciar sunt cu bataie mult mai lunga si mult mai profunda. Clasa politica vrea sa inspaimante si apoi sa conduca sistemul judiciar – e tactica de decenii, insa acum e mult mai evidenta. Si, odata controlata justitia, pe fondul celebrului de acum art 53 din Constitutie, statul de drept devine doar o sintagma in cartile de istorie”.

Clasa politică, nu toate partidele politice ci doar clasa politică de la putere, alianța toxică formată din PD-L, UDMR, UNPR și reprezentanții minorităților naționale alta decât cea maghiară de care nu sunt străini cei din PSD - care au avut rolul lor nociv în acțiunile de sabotare și subordonare a Justiției, chiar dacă acum, prin Victor Ponta și alți reprezentanți se „dau fete mari” -, își dorește cu disperare să împiedice Justiția în acțiunea ei constituțională de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Toate măsurile luate în 2009 de Guvernul siniștrilor Băsescu-Boc-Udrea-Predoiu, precum și măsurile din acest an, urmăresc să ia cetățenilor țării un drept constituțional: accesul liber la Justiție. „Întemnițând” Justiția, puterea politică actuală trimite, de fapt, cetățenii României la un „zid”, al plângerii. Ne putem plânge dar nu vom mai avea dreptatea pe pământul țării. Va trebui să o căutăm departe, peste hotare, acolo unde omul este încă apreciat ca fiind valoarea supremă a oricărei societăți.

Scrisoarea de demisie a Judecătorului Florin Niță este suficient de explicită în sensul celor arătate mai sus. Mai mult, după ce actul demisiei va împlini finalitatea prevăzută de lege, Florin Niță ne va aduce la cunoștință și alte acte și fapte care au dus la gestul său, acum fiind ținut de „obligația de rezervă” cerută de codul deontologic al magistraților.

În fine, se cuvine a pune o parte din textul acestei scrisori adresată „Statului Român” pentru a susține cele afirmate mai sus.

„Am considerat întotdeauna că partea de la mijlocul jurământului referitoare la „apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoaneieste cea mai importantă, toate celelalte aspecte referitoare la „respectarea Consituţiei şi legilor ţării” sau îndeplinirea atribuţiilor „cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire” fiind indicate ca mijloace pentru a realiza acest scop.

Însă acum nu mai poate fi vorba de a „apăra drepturile … fundamentale” ale fiecărui cetăţean deoarece reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă nu mai permit judecătorului aceasta.

Reprezentanții tăi înţeleg să nu respecte hotărâri judecătoreşti irevocabile ce apără drepturile fundamentale, să emită legislaţie în mod vădit contrară drepturilor omului, cu ignorarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să împiedice buna funcţionare a justiției, obligând astfel judecătorii să nu-şi respecte jurămintele.

S-ar putea spune că judecătorul este cel ce trebuie să respecte jurământul iar nu celelate puteri, însă nu trebuie să uităm că şi reprezentanții tăi, Stat Român, au jurăminte depuse (respectarea acestor jurăminte va fi analizată într-o altă scrisoare deschisă, după eliberarea din funcţie şi înlăturarea obligaţiei de rezervă specifică magistraţilor)

iar o hotărâre judecătorească apără inutil un drept fundamental atât timp cât cei ce trebuie să asigure punerea în aplicare a hotărârii nu o fac iar în plus solicită judecătorilor să încalce jurământul privind obligaţia de a judeca „fără părtinire” ameninţând direct sau indirect judecătorii ce dau soluţii contrare opiniilor acestor reprezentanţi ai Statului.

Astfel, degeaba încearcă un profesor sau un pensionar să-şi câştige anumite drepturi în instanţă din partea unui judecător ce-şi respectă jurământul, atât timp cât reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă au puterea de a emite legi sau ordonanţe ce practic înlătură de la aplicare aceste drepturi sau le întârzie, le eşalonează atât de mult încât cetăţeanul să nu mai fie practic interesat de aceste drepturi sau macăr să nu mai aibă nicio bucurie atunci când le dobândeşte”.

Astea sunt probleme grave. Foarte grave. În protestele noastre „colorate sindical” uităm de problemele de fond pe care actuala putere le crează. Iar dacă se confirmă faptul că PSD „cumpără proteste” (?!), atunci situația este cu mult mai gravă. Cu Justiție independentă și puternică acțiunile demenților portocalii+verzi+alte coloraturi ar putea fi anulate. De aceea se cuvine ca noi, cei care am înțeles că azi tăcerea nu mai este de aur, că zicala „capul plecat sabia nu'l taie” și alte asemenea nu mai sunt de actualitate, să facem tot ce putem pentru a arăta cumplita față a politicii băsesciene de instaurare a statului dictatorial.

Un comentariu:

Soim Press spunea...

Articol preluat.