Președintele veghează la respectarea Constituției

Decizia CCR nr. 358/2018 face carieră. Urgentează problema spinoasă a definirii „puterii judecătorești”, așa cum este ea prevăzută în art. 1 alin. (4) din Constituție și a stabilirii limitelor fiecărei puteri în stat în parte pentru a se asigura „separația și echilibrul puterilor” în mod real.

De asemenea, tot această decizie a CCR obligă la interpretarea corectă a prevederii constituționale potrivit căreia „președintele veghează la respectarea Constituției”. Pentru că eu am propria părere așa cum mulți alții au părerile lor. Ceea ce este normal.

În art. 80 alin. (2) din Constituție, cel care conține această prevedere, această „veghe” are un rol determinant în comportamentul Președintelui, umple, ca să spun așa, conținutul puterii constituționale pentru că îi conferă Președintelui rolul de mediator între puterile statului - legislativă, executivă și judecătorească.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

3. Tranz. tranzitiv - A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DEX 2009

Să punem într-o oarecare ordine autoritățile publice, pentru că se pare, după cum observ, sunt scoase din „joc” anumite instituții.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

Sub aspect juridic, DEX ne spune că „autoritate” înseamnă „putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare” (sensul nr. 2 din definiție). Să nu ne jucăm cu vorbele!

Curtea Constituțională este o autoritate publică. Una din multele autorități publice care are menirea de a supraveghea respectarea Constituției de către puterile statului: legislativă, executivă și judecătorească. Dar rolul Curții Constituționale este restrâns la constatarea constituționalității legilor emise de Parlament și la constatarea conflictului constituțional între puterile statului, care sunt definite în Constituie. După interpretarea mea, art. 80 alin. (2) din Constituție îl situează pe Președintele României deasupra celorlalte puteri, când este vorba despre activitatea de „veghe la respectarea Constituției”. Chiar și deasupra Curții Constituționale! Dubiul Președintelui României asupra unei decizii a Curții Constituționale îl obligă pe acesta să apeleze la poporul român care este „suveranul”! El fiind ales de popor și nu de partidele politice! Decizia poporului în urma unui referendum consultativ va trebui să fie pusă obligatoriu în operă de Parlamentul României și respectată de Curtea Constituțională. Chiar și de ea, după ce Constituția va fi modificată corespunzător.

Deocamdată, CCR a făcut o speculare a unei prevederi constituționale - apendicele din art. 132 alin. (1) din Cosntituție - care spune că „(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” Toată demonstrația CCR se sprijină pe acest apendic constituțional și mai ales pe niște prevederi legale pe care, până la urmă, le obligă să se adapteze (prin modificarea lor în Parlament) acestei interpretări în favoarea „autorității ministrului justiției asupra procurorilor”. Ce este foarte grav, CCR desființează rolul CSM într-o problemă sensibilă: apărarea independenței justiției. Ei bine, CCR a avut orbul găinilor atunci când s-a decis să dea această decizie. Nu a mai văzut în Constituție alte prevederi, la fel de imperative.

La art. 133 din Constituție, este definit rolul CSM: (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

În următoarele paragrafe ale articolului, se arată componența acestuia: este format din judecători și procurori! Ca atare, termenul „justiție” potrivit prevederilor constituționale cuprinde atât judecătorii care înfăptuiesc justiția - art. 126 alin. (1) „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” - dar și procurorii care reprezintă „interesele generale ale societății și apără ordinea de drept” - art. 131 alin. (1) din Constituție. Toți se supun prevederii generale a art. 124 alin. (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii și
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, din Constituție.

Ei bine, aceste prevederi constituționale, la fel de imperative ca prevederea art. 132 alin (1) care dă autoritate ministrului justiției față de procurori, au fost date la o parte de către judecătorii CCR! Iar asta duce la o modificare grosolană a ordinii de drept. Mai mult, într-o decizie anterioară, CCR în altă compunere „politică” a observat corect că procurorii fac parte din „autoritatea judecătorească” (nici nu era greu de observat, Capitolul VI din Constituție vorbește despre instanțele de judecată, parchete, judecători, procurori și CSM) care reprezintă puterea judecătorească și că ministrul justiției este parte a puterii executive. Acum au întors-o ca la Ploiești și și-au negat propria jurisprudență pentru a face față unei cereri politice evidente: destituirea din funcție a unui procuror care nu mai place unor lideri politici! Demersurile fiind făcute de un membru al executivului!

Este evident că suntem în fața unei porcării politice comisă de judecătorii CCR!

Au încălcat principiile „separației și echilibrului puterilor în stat” prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituție, au negat componența „justiției” - din judecători și procurori” -, au dat unui ministru politic, aparținând puterii executive, puterea de a dispune de cariera unor membri aparținând altei puteri a statului, puterii judecătorești.

Am citit și declarații strict juridice. Oamenii își fac treaba. Dar aici avem mai mult decât atât. Suntem în fața unei modificări dramatice a ordinii constituționale!

Președintele României este om politic. Este absolut normal și chiar obligatoriu. El face politică. Dar el nu aparține unei formațiuni politice parlamentare sau neparlamentare. Constituția îl obligă să părăsească partidul din care face parte după alegerea de către popor în această demnitate.

Ministrul justiției este om politic, la rândul lui, subordonat politic și profesional (subliniez „profesional”) partidului politic care dă Guvernul. Chiar dacă el este adus pe funcție din postura de „tehnician”. El participă la realizarea unui program politic de o anumită culoare politică. Este un om politic de o anumită culoare politică determinată de „solidaritatea membrilor guvernului”.

Președintele Iohannis a observat perfect care îi este rolul și locul în această problemă spinoasă. După părerea mea, nu a fost un conflict de natură constituțională între Președintele României și ministrul justiției din Guvernul Dăncilă, mi se pare absurdă o astfel de pretenție, este un conflict juridic de natură constituțională între executiv și puterea judecătorească. Acesta este adevărul! Curtea Constituțională ar fi trebuit să respingă sesizarea ministrului justiției ca inadmisibilă. CCR trebuia să observe toate articolele relevante din Constituție și să constate care sunt limitele constituționale ale ministrului justiției ca „autoritate față de procurori” și care sunt limitele „Consiliului Superior al Magistraturii” ca apărător al „independenței justiției”. Pentru că aici suntem în fața unei evidente acțiuni administrative cu implicații majore (cerere de revocare din funcție) asupra independenței unui procuror!

Întrebările pe care Președintele României le observă că apar în urma acestei decizii ciudate a CCR se cuvine a fi clarificate. Faptul că vor urma consultări cu toți actorii vieții sociale din România și nu este exclus ca cetățenii să fie chemați să se pronunțe asupra independenței justiției dar și asupra compunerii CCR - mai rămânem la membri politici sau mergem către specialiști ai dreptului, către magistrați -, nu poate fi decât un lucru bun. Eu o consider ca fiind un moment în care, potrivit vorbei populare, „rupem coada pisicii”.

Eu sper să fie și momentul în care cetățenii țării vor înțelege că absenteismul de la vot, ne poate duce către dictatură. CCR tocmai a făcut dovada că este dispus să sprijine instaurarea dictaturii în România, iar componența politică a CCR este una din cauzele majore ale acestui comportament.

Deciziile CCR privind Codul penal vor avea niște consecințe majore

Avem două decizii care nasc suspiciuni. CCR a început să fie acuzat că „apără” pe infractorul Liviu Dragnea de consecințele faptelor lui cu caracter penal.

La două infracțiuni, abuzul în serviciu și neglijența în serviciu, CCR a statutat că sintagma „îndeplinirea defectuoasă” a atribuțiunilor de serviciu este constituțională în măsura în care prin ea se înțelege „îndeplinirea cu încălcarea legii”. Astfel, funcționarul public precum și persoanele asimilate funcționarului public nu mai sunt sub autoritatea sancțiunii legii dacă încalcă o normă a unei hotărâri de guvern dată pentru „organizarea executării legii” ((art. 108 alin (2) din Constituție). În percepția actuală.

În motivarea deciziei, CCR a punctat: „sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă", din cuprinsul acestora, nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea îndatoririlor de serviciu. Astfel, Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.”

Trebuie acceptată decizia CCR pentru că este logică. Modificările trebuiesc aduse la legile care stabilesc atribuțiile funcționarilor publici (asimilați acestora), prin clarificarea răspunderii funcționarilor publici în funcție de fiecare atribuție dată prin lege lor. Nu la grămadă ci aproape post cu post. Ministru, secretar de stat, director, șef de serviciu, șef de birou, funcționar public care lucrează direct cu publicul etc. la nivelul ministerelor și instituțiilor centrale dar și la nivelul structurilor administrației publice locale.

Mi-am amintit că am fost foarte surprins când am studiat legislația Austriei și Germaniei legată de frontiere și alte domenii de interes pentru mine la acel moment. Chiar i-am întrebat pe partenerii germani și austrieci de ce au o legislație atât de stufoasă. De ce nu duc o parte dintre prevederi în legislația secundară ? Mi-au spus că la ei nu pot aplica sancțiuni penale dacă fapta nu este explicit prevăzută în lege. Nu la modul general ci în particular pentru că fiecare funcționar public are atribuții proprii pentru aplicarea legii, în funcție de organizarea instituției publice. Astfel, când exista o reclamație sau o plângere, verificarea se ducea exact la structura responsabilă de aplicare a respectivelor norme de lege. Mai mult, se ducea exact la persoana care ocupa funcția publică ce era competentă să soluționeze cauza.

Eu am senzația că nu doar la Codul penal trebuie umblat. Va trebui umblat la legile de organizare și funcționare a instituțiilor publice, la legile care stabilesc organizarea unor activități lucrative, la alte legi care au capitol privind sancțiunile penale. Vor trebuie studiate atât legile cât și HG-urile care le organizează executarea și nu este exclus ca unele norme din HG-uri să fie trecute în legile respective pentru ca unele acțiuni sau inacțiuni existente acum în HG-uri dar care afectează aplicarea legii să poată fi sancționate potrivit legii penale.

HG-urile vor sancționa doar administrativ. Și ele vor trebui completate, în amănunt, cu partea privind execuția și răspunderea iar acolo unde se impune cu sancțiunea administrativă necesară fără a înlocui răspunderea administrativă prevăzută de lege (acolo unde este cazul).

Dacă acesta este scopul CCR, atunci nu poate fi decât bine. Este în favoarea instituțiilor dar și a funcționarilor publici (asimilaților). Sunt eliminate interpretările abuzive. Este și în favoarea procurorilor și a judecătorilor, fiind mult mai ușor pentru ei să încadreze o cauză penală dacă există sau să înceteze o urmărire penală atunci când constată că fapta nu există.

Totuși, cumva trebuie ca unei instituții care are atributul de control asupra inițiativelor legislative să i se confere o mai mare autoritate pentru acceptarea sau respingerea acestora. Or fi ei parlamentarii buricul pământului dar, să recunoaștem fără reținere, tot ei sunt și la rădăcina răului în materie de legislație !

Mai ușor cu „țambalul” pe scări, jurnaliștilor ! Bușoi aduce clarificări privind opțiunile PNL București.

După apariția sondajului comandat de PNL, după unele declarații ale unor lideri PNL (făcute cu bună credință !), jurnaliștii „neamului” au început să emită judecăți de valoare. Proaste ele, după cum se va dovedi. Pentru că alte declarații ale PNL - oficiale -, confirmă susținerea pe care PNL o acordă Guvernului Cioloș și re-confirmă dorința ca miniștrii acestui Guvern sau alți demnitari ai acestui Guvern să se înscrie în PNL.

Da, este adevărat că Vasile Blaga a afirmat la Brașov, la lucrările Ligii Aleșilor Locali ai PNL, că partidul are posibilitatea să facă mai multe guverne, dacă este nevoie, că fiecare regiune a țării poate da, din rândul membrilor PNL câte un premier dar nu a exclus posibilitatea ca prim-ministrul Cioloș și miniștrii cabinetului Cioloș să continue o muncă începută și care poate fi susținută în continuare dacă PNL va câștiga alegerile. Faptul că a declarat că la ministerul de interne și la ministerul dezvoltării trebuie să ajungă un lider al PNL local, pentru că aceștia cunosc cel mai bine nevoile administrației locale, nu înseamnă nici pe departe o negare a Guvernului Cioloș.

Pun mai jos o declarație de presă a președintelui PNL București, Cristian Bușoi, dată astăzi, 26 august.

Cristian Bușoi: Obiectivul PNL sunt voturile, dar deciziile nu le luăm cu ochii doar pe sondaje, ci pe viitor

În legătură cu discuţia publică şi interpretările legate de sondajul PNL Bucureşti, este necesară o precizare: obiectivul PNL, ca al oricărui partid este obţinerea voturilor, dar asta nu înseamnă că deciziile şi strategia politică a PNL se bazează doar pe sondaje.

Ideea că PNL renunţă la colaborarea politică pentru alegeri cu tehnocraţii pentru că nu aduc suficiente voturi, este ori o înţelegere greşită a comunicării PNL din ultimele zile, ori o altă manipulare strecurată în discuţia publlică.

Ca orice partid, raţiunea de a fi a PNL, sunt voturile, dar asta nu înseamnă că nu susţinem oameni de calitate, politici sau care acum fac pasul spre politică. Am fost cu toţii dezamăgiţi şi uimiţi că oamenii au votat candidaţi compromişi ca imagine publică sau condamnaţi: cred că nu trebuie să invidiem voturile pentru condamnaţi, ci să construim pe voturi pentru oameni politici oneşti şi profesionişti. Cu cât PNL va avea încăpâţânarea şi curajul de a susţine acest fapt, cu atât vom câştiga.

PNL București are toată deschiderea ca miniştri din guvernul Cioloş să vină alături de noi.

Tatonarea zonei civice este în mod firesc parte a programului de înnoire pe care PNL l-a început încă de la locale. Asta a făcut concret PNL la alegerile locale, a adus oameni noi din zona civică, profesionişti, oameni integri, neimplicaţi politic, numai că rezultatele au fost ca la început, pentru că oricât şi-ar dori publicul politicieni noi electoratul nu votează pe cineva apărut peste noapte, indiferent cât de bine arată.

Ne confruntăm real cu o problemă: PNL este într-un proces de reformă internă şi de înnoire de resursă umană care se suprapune cu perioada de campanie şi de alegeri din acest an, nu ne va fi uşor pentru că publicul deşi cere nume noi, se orientează pragmatic spre personalităţi deja cunoscute. Dar asta nu înseamnă că PNL va renunţa proiectul de reformă şi de înnoire pe care l-a început.

Trebuie să găsim un echilibru între lideri mai cunoscuţi de partid şi mai reprezentativi pentru baza electorală tradiţională a PNL şi nume noi care pot aduce o deschidere spre zona de electorat demobilizat sau sceptic faţă de politică.

Cristian Buşoi,
Preşedinte PNL Bucureşti