Cenzura PSD la SRR

COMUNICAT DE PRESĂ AL MEMBRULUI CA AL SRR ALEXANDRU MURARU: CENZURA DECLANȘATĂ DE GEORGICĂ SEVERIN LA SRR ATINGE FAZA PARANOIA. SITUAȚIA SALARIAȚILOR DIN SRR DEVINE INSUPORTABILĂ!

Într-un ritm accelerat, concomitent (evident) cu apropierea alegerilor, cenzura declanșată de dl Georgică-Severin, președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune, atinge faza paranoia, a răfuielilor și a deciziilor samavolnice!

În urma solicitărilor de informații a unui coleg, membru CA, Dl Severin a emis astăzi un „Avertisment” (in atasament: https://goo.gl/kvb1iU) prin care interzice salariaților SRR să ia legătura cu membrii Consiliului de Administrație al SRR, organism numit de Parlamentul României! Prin acest act, Dl Severin se substituie Parlamentului și încearcă obstrucționarea activității membrilor CA.

Dl Severin nu face altceva decât să pună presiuni inacceptabile pe salariații și pe jurnaliștii din SRR, obligându-i la tăcere, pentru ca aceștia să nu poată reclama abuzurile, controlul editorial, directivele politice sau arbitrariul din interiorul radioului public.

Această formă de intimidare grosolană, de a interzicere a dialogului între membrii Consiliului de Administrație și salariați vine pe fondul unei alte măsuri care are în spate intenții dintre cele mai nocive și clare: formarea unei comisii care să verifice acordarea orelor suplimentare din 2016 până în prezent. Aceasta în condițiile în care, se știe în SRR, studiourile teritoriale sunt vizate spre a fi decapitate în perioada următoare. Ori o asemenea comisie ar fi pretextul și alibiul perfect pentru a declanșa asaltul final asupra acestora!

De asemenea, se urmărește înlocuirea dlui Florin Brușten, secretarul coordonator al studiourilor teritoriale, jurnalist în SRR de aproape 30 de ani, și care deține această poziție de răspundere din 2005!

Această sarabandă de decizii arbitrare, de răfuieli, de intimidări, de disimulare a misiunii esențiale a SRR, este inacceptabilă și ea pune radioul public în cea mai ingrată poziție din ultimii ani! Această situație compromite credibilitatea SRR și aruncă SRR în arena presei controlate politic.

Dl Georgică Severin are deja, după un an și jumătate, un bilanț catastrofal la conducerea SRR: nerușinarea propagată public prin cheltuielile exorbitante din fonduri publice la sindrofii și cursuri pe tot mapamondul, prăbușirea audiențelor, colaborările editoriale cu oameni din zona PSD, lipsa oricăror proiecte de anvergură pentru dezvoltarea SRR, ducerea atmosferei din interiorul SRR într-un climat sovietic.

Reflexele ceaușiste ale dlui Severin îl fac total incompatibil cu această demnitate, de a conduce SRR, cel mai mare și mai prestigios trust media din România.

Solicit public dlui Severin retragerea imediată a acestui document și prezentarea de scuze publice salariaților și membrilor CA. Fac, de asemenea, un apel către toții salariații SRR de a ignora acest avertisment, complet abuziv, nelegal și paranoic!

Alexandru Muraru,
Membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune

Președintele veghează la respectarea Constituției

Decizia CCR nr. 358/2018 face carieră. Urgentează problema spinoasă a definirii „puterii judecătorești”, așa cum este ea prevăzută în art. 1 alin. (4) din Constituție și a stabilirii limitelor fiecărei puteri în stat în parte pentru a se asigura „separația și echilibrul puterilor” în mod real.

De asemenea, tot această decizie a CCR obligă la interpretarea corectă a prevederii constituționale potrivit căreia „președintele veghează la respectarea Constituției”. Pentru că eu am propria părere așa cum mulți alții au părerile lor. Ceea ce este normal.

În art. 80 alin. (2) din Constituție, cel care conține această prevedere, această „veghe” are un rol determinant în comportamentul Președintelui, umple, ca să spun așa, conținutul puterii constituționale pentru că îi conferă Președintelui rolul de mediator între puterile statului - legislativă, executivă și judecătorească.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

3. Tranz. tranzitiv - A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DEX 2009

Să punem într-o oarecare ordine autoritățile publice, pentru că se pare, după cum observ, sunt scoase din „joc” anumite instituții.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

Sub aspect juridic, DEX ne spune că „autoritate” înseamnă „putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare” (sensul nr. 2 din definiție). Să nu ne jucăm cu vorbele!

Curtea Constituțională este o autoritate publică. Una din multele autorități publice care are menirea de a supraveghea respectarea Constituției de către puterile statului: legislativă, executivă și judecătorească. Dar rolul Curții Constituționale este restrâns la constatarea constituționalității legilor emise de Parlament și la constatarea conflictului constituțional între puterile statului, care sunt definite în Constituie. După interpretarea mea, art. 80 alin. (2) din Constituție îl situează pe Președintele României deasupra celorlalte puteri, când este vorba despre activitatea de „veghe la respectarea Constituției”. Chiar și deasupra Curții Constituționale! Dubiul Președintelui României asupra unei decizii a Curții Constituționale îl obligă pe acesta să apeleze la poporul român care este „suveranul”! El fiind ales de popor și nu de partidele politice! Decizia poporului în urma unui referendum consultativ va trebui să fie pusă obligatoriu în operă de Parlamentul României și respectată de Curtea Constituțională. Chiar și de ea, după ce Constituția va fi modificată corespunzător.

Deocamdată, CCR a făcut o speculare a unei prevederi constituționale - apendicele din art. 132 alin. (1) din Cosntituție - care spune că „(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” Toată demonstrația CCR se sprijină pe acest apendic constituțional și mai ales pe niște prevederi legale pe care, până la urmă, le obligă să se adapteze (prin modificarea lor în Parlament) acestei interpretări în favoarea „autorității ministrului justiției asupra procurorilor”. Ce este foarte grav, CCR desființează rolul CSM într-o problemă sensibilă: apărarea independenței justiției. Ei bine, CCR a avut orbul găinilor atunci când s-a decis să dea această decizie. Nu a mai văzut în Constituție alte prevederi, la fel de imperative.

La art. 133 din Constituție, este definit rolul CSM: (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

În următoarele paragrafe ale articolului, se arată componența acestuia: este format din judecători și procurori! Ca atare, termenul „justiție” potrivit prevederilor constituționale cuprinde atât judecătorii care înfăptuiesc justiția - art. 126 alin. (1) „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” - dar și procurorii care reprezintă „interesele generale ale societății și apără ordinea de drept” - art. 131 alin. (1) din Constituție. Toți se supun prevederii generale a art. 124 alin. (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii și
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, din Constituție.

Ei bine, aceste prevederi constituționale, la fel de imperative ca prevederea art. 132 alin (1) care dă autoritate ministrului justiției față de procurori, au fost date la o parte de către judecătorii CCR! Iar asta duce la o modificare grosolană a ordinii de drept. Mai mult, într-o decizie anterioară, CCR în altă compunere „politică” a observat corect că procurorii fac parte din „autoritatea judecătorească” (nici nu era greu de observat, Capitolul VI din Constituție vorbește despre instanțele de judecată, parchete, judecători, procurori și CSM) care reprezintă puterea judecătorească și că ministrul justiției este parte a puterii executive. Acum au întors-o ca la Ploiești și și-au negat propria jurisprudență pentru a face față unei cereri politice evidente: destituirea din funcție a unui procuror care nu mai place unor lideri politici! Demersurile fiind făcute de un membru al executivului!

Este evident că suntem în fața unei porcării politice comisă de judecătorii CCR!

Au încălcat principiile „separației și echilibrului puterilor în stat” prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituție, au negat componența „justiției” - din judecători și procurori” -, au dat unui ministru politic, aparținând puterii executive, puterea de a dispune de cariera unor membri aparținând altei puteri a statului, puterii judecătorești.

Am citit și declarații strict juridice. Oamenii își fac treaba. Dar aici avem mai mult decât atât. Suntem în fața unei modificări dramatice a ordinii constituționale!

Președintele României este om politic. Este absolut normal și chiar obligatoriu. El face politică. Dar el nu aparține unei formațiuni politice parlamentare sau neparlamentare. Constituția îl obligă să părăsească partidul din care face parte după alegerea de către popor în această demnitate.

Ministrul justiției este om politic, la rândul lui, subordonat politic și profesional (subliniez „profesional”) partidului politic care dă Guvernul. Chiar dacă el este adus pe funcție din postura de „tehnician”. El participă la realizarea unui program politic de o anumită culoare politică. Este un om politic de o anumită culoare politică determinată de „solidaritatea membrilor guvernului”.

Președintele Iohannis a observat perfect care îi este rolul și locul în această problemă spinoasă. După părerea mea, nu a fost un conflict de natură constituțională între Președintele României și ministrul justiției din Guvernul Dăncilă, mi se pare absurdă o astfel de pretenție, este un conflict juridic de natură constituțională între executiv și puterea judecătorească. Acesta este adevărul! Curtea Constituțională ar fi trebuit să respingă sesizarea ministrului justiției ca inadmisibilă. CCR trebuia să observe toate articolele relevante din Constituție și să constate care sunt limitele constituționale ale ministrului justiției ca „autoritate față de procurori” și care sunt limitele „Consiliului Superior al Magistraturii” ca apărător al „independenței justiției”. Pentru că aici suntem în fața unei evidente acțiuni administrative cu implicații majore (cerere de revocare din funcție) asupra independenței unui procuror!

Întrebările pe care Președintele României le observă că apar în urma acestei decizii ciudate a CCR se cuvine a fi clarificate. Faptul că vor urma consultări cu toți actorii vieții sociale din România și nu este exclus ca cetățenii să fie chemați să se pronunțe asupra independenței justiției dar și asupra compunerii CCR - mai rămânem la membri politici sau mergem către specialiști ai dreptului, către magistrați -, nu poate fi decât un lucru bun. Eu o consider ca fiind un moment în care, potrivit vorbei populare, „rupem coada pisicii”.

Eu sper să fie și momentul în care cetățenii țării vor înțelege că absenteismul de la vot, ne poate duce către dictatură. CCR tocmai a făcut dovada că este dispus să sprijine instaurarea dictaturii în România, iar componența politică a CCR este una din cauzele majore ale acestui comportament.

Infractorul Liviu Dragnea și modelul său, venezueleanul Nicolas Maduro

Agerpres. Venezuela: Maduro vrea ca opozanții să fie judecați pentru "trădare"

„Președintele venezuelean Nicolas Maduro a cerut vineri judecarea pentru "trădare de patrie" a mai multor lideri ai opoziției pe care îi acuză că au contribuit la adoptarea de către Statele Unite a sancțiunilor împotriva Venezuelei, informează AFP.”

„El l-a citat în special pe Julio Borges, președinte al parlamentului, singura instituție venezueleană controlată de opoziție. Noua Adunare Constituantă și-a atribuit singură cea mai mare parte a puterilor parlamentului.”

Maduro a schimbat tot. A luat atribuțiile Parlamentului și le-a dat unei Adunări Constituante fidelă lui. A demis de la conducerea Justiției tot ce nu i s-a supus.

Autorii unei mișcări asemănătoare sunt cei de alături. Nu sunt în poză Tăriceanu, Băsescu și Hunor care, se pare, agrează „mișcarea”. Fiecare cu interesul lui.

Agerpres. Dragnea: Sunt forțe politice, și nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică

Seamănă al naibii de mult cu „mai avansatul în reforme” Nicolas Maduro !

„Sunt forțe politice, și nu numai politice, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică și cea legitimă. Și consecințele acestei vreri nelegitime sunt vizibile. Sunt scandalurile montate aproape zilnic împotriva noastră, împotriva noastră ca grup și împotriva noastră ca persoane. Poate că încă nu ne-am dezmeticit complet, dar ar fi cazul să ne dezmeticim, ar fi timpul să ne dezmeticim. Oriunde ne uităm azi în societatea românească se dau lupte. Sunt multe de clarificat în toate domeniile, dar cele mai multe se pare sunt de clarificat în politic", a spus Dragnea, la Școala de vară a Organizației de Femei Social Democrate (OFSD).

Dușmanul a fost identificat. Sunt ceilalți, cei care nu au votat PSD și ALDE (hai să îi bag și pe cei de la ALDE, pentru că se declară „liberali” care susțin un astfel de „democrat” ca infractorul Liviu Dragnea).

„E o luptă politică incorectă, este de fapt o luptă nelegitimă pentru putere. Este lupta celor care n-au câștigat-o și care o vor într-un mod nelegitim contra celor care au câștigat-o și care vor să o folosească pentru dezvoltarea acestei țări. Este lupta lor împotriva noastră, ca să nu ne mai complicăm și nici să ne ascundem. Și vă întreb: De ce ar trebui să cedeze PSD puterea? De ce ar trebui PSD să cedeze ceea ce a câștigat în decembrie 2016? De ce să cedăm dreptul nostru de a îndrepta ceea ce este strâmb, de ce să cedăm dreptul de a îndrepta nedreptățile făcute până acum românilor și care se fac și în continuare? De ce să renunțăm la ocazia de a dezvolta țara doar pentru că unora le e teamă să-și piardă posturile sau mandatele? Doar că unora nu le convine că începe să li se tragă economia subterană de sub ei? Doar pentru că nu le convine ca domnia bunului plac și sentimentul de injustiție să înceteze? Doar pentru că suntem de părere că e prea puțină democrație într-o țară care este sătulă de teroare și de injustiție socială? Eu nu vreau să renunțăm. Și vreau să fiți lângă mine, ba dimpotrivă, vreau să ducem până la capăt, până la ultimul cuvânt, ce am promis în campania electorală”

Este bine să înțelegem corect afirmațiile „venezueleanului” de la București. Nu îi ia în calcul pe absenteiștii din decembrie 2016 ! Îi ia în calcul doar pe cei care au fost la vot și nu au votat cu PSD. Cei care au „rămas cu buzele umflate” în urma votului ! Cei care nu au fost la vot sunt văzuți, cumva, ca aliați. Prin absența lor au creditat guvernarea PSD-ALDE. Ca atare, când vorbește despre „lupta nelegitimă pentru putere” se referă strict la cei care nu au votat pentru PSD: „este lupta celor care n-au câștigat-o”. El are în spate votul celor care au votat PSD dar și dar și pe cei care au absentat de la vot, a celor peste 60% dintre cetățenii români cu drept de vot care, spun ei, nu au avut cu cine vota ! Se pare că au devenit, între timp, suportul public pentru măsurile pe care PSD și ALDE le iau pentru decapitarea Justiției, subordonarea acuzatorilor publici - procurorii -, și reformarea societății „pentru binele ei”. Nu guvernarea ! Să fim atenți la cuvinte ! Nu și-au propus să guverneze în condițiile constituționale și legale ci și-au propus să schimbe, din temelii organizarea și funcționarea societății. Practic, să  facă ce a făcut Nicolas Maduro în Venezuela, ce fac alți dictatori în alte țări ale lumii !

„Și trebuie să fim conștienți de asta. Nu încercăm doar să creștem o economie și să respectăm un deficit, astea sunt numai cifre, vrem să salvăm o țară, să vindecăm o națiune. România trebuie vindecată, trebuie ca fiecare procent de creștere economică să se simtă imediat în buzunarele românilor, să retezăm de la rădăcină un sistem care vrea să mențină nedezvoltarea, să aducem lucrurile în matca lor firească, să aducem instituțiile în poziția lor legitimă, constituțională și societatea noastră în pace și normalitate. (...) Trebuie să muncim și ca mai mulți români să revină în țară, vreau ca mai mulți români care au bagajele făcute să se apuce de despachetat și să dăm tot ceea ce am promis, indiferent cât va fi de greu. (...) Sincer, nu știu dacă vom învinge, dar ce știu sigur este că nu vom da niciun pas înapoi”

Mare atenție ! Cine a stricat România de trebuie vindecată ? Cine este la putere, parlamentară și administrativă din 2012 încoace ? Nu tot PSD ? Chiar nu putem sesiza faptul că PSD a creat, cu majoritățile parlamentare aproape permanente, o stare a României pe care PSD condus de infractorul Liviu Dragnea vrea să o schimbe pentru că ... nu îi mai place ! Își dă singur o nouă „moțiune de cenzură” ?

Infractorul Liviu Dragnea a luat-o pe urmele lui Nicolas Maduro. Cu măsurile „de reformă” a Justiției propuse de Tudorel Toader vom ajunge să vedem cum va cere ministrului public să fie judecați opozanții politici pentru „trădare”, pentru că „duc o luptă nelegitimă pentru putere” ! Iar de aici și pentru că susțin integrarea României mai mult în Uniunea Europeană și o convergență a României cu celelalte state membre ale NATO pentru protecția Europei contra tendinței unor lideri politici de a retrasa granițele statelor europene.

O marotă ne umple de coșmaruri. Un guvern stabil !

Băsescu are fixul lui. Un guvern stabil. Cu scopurile lui, evident. Acum, Ponta și aliații lui cântă aceeași „melodie”. Cu scopuri și interese proprii. Jurnaliștii și analiștii politici arondați lui Băsescu și Ponta interpretează aceeași melodie. În funcție de comanda politică. Ici colo, câte un „independent”, fie jurnalist fie analist (provenit de regulă dintre jurnaliști) se alătură corului. Este nevoie de un guvern stabil. Toți, dar absolut toți acceptă călcarea în picioare a statului de drept și a democrației pentru marota guvernului stabil. Cretini. Dacă nu bandiți.

Ce este un guvern stabil ? Este cumva unul care are miniștrii numiți pe funcții ? Nu. Evident nu. Dacă un guvern ar fi stabil doar pentru că are miniștri „omologați”, atunci ne-am duce naibii. Mereu și mereu am avea guverne instabile. Mereu și mereu vor fi miniștri care se vor schimba, mereu și mereu vom avea interimari, mereu și mereu structura guvernului se va schimba funcție de interesele puterii politice. Mereu și mereu vom avea guverne mai „grase” sau mai „slabe”. Nici o instabilitate. Pentru că stabilitatea unui guvern nu este dată de miniștrii care au fost desemnați în fruntea ministerelor ci de legislația pe care ministerele o aplică, de personalul ministerelor care aplică respectiva legislație, de personalul ministerelor din funcțiile de nivel III în jos, adică de personalul operativ/executiv și nu de cel politic. Ceilalți reprezentanți, cei politici, pot fi proști ca noaptea, influența lor în activitatea ministerelor este nesemnificativă, cel puțin pe termen mediu și lung. Iar de apar greșeli sau abuzuri în funcționarea unor ministere, avem soluția contenciosului administrativ care permite corecta soluționare a cauzei administrative și corectarea de către funcționarii ministerului în cauză a deciziei administrative.

Joaca asta cu „guvernul stabil” este doar o joacă politică. Băsescu vrea să arate lumii cine sunt vinovații. Ponta vrea să arate lumii cine sunt merituoșii. Propagandiștii ambelor tabere vor să arate lumii „cine ține cu partea pozitivă” a politicii. Așa-zișii independenți își dau cu presupusul pentru a fi băgați în seamă.

Instalarea guvernului Ponta III este de fapt un atentat la democrație. Este o tâlhărie politică. Victor Ponta și ai lui au apelat la șantaj, corupție, folosirea forței, trădare. Socialiștii de la DCNews au aflat din surse ale PSD că Băsescu a fost amenințat de PSD că va fi suspendat din funcție dacă nu semnează decretele de numire ale miniștrilor PSD. Că vezi doamne, PSD ar obține ușor majoritatea de 2/3 în Parlament pentru a suspenda, încă odată pe Băsescu. Probabil prin șantajul asupra PNL pe care ar putea să îl acuze că s-a dat cu Băsescu dacă nu este de acord cu suspendarea. Astfel, PNL de frica alegătorilor ar fi acceptat să facă jocul PSD. Democrație la cel mai înalt nivel, ce naiba !

Suntem în fața instaurării unei noi dictaturi. Victor Ponta joacă mai murdar decât Băsescu. O fi inventat Băsescu jocul murdar în politică, l-a inventat însă a fost depășit. Victor Ponta i-a luat locul. Nefericirea noastră este aceea că UDMR este, azi, aliatul PSD în instaurarea dictaturii. UDMR a sprijinit pe Traian Băsescu să instaureze dictatura băsesciană iar azi a trecut de partea PSD și a lui Victor Ponta pentru trecerea României la o nouă dictatură. Dictatura Pontistă.

Încă mai sper la decizia CCR pentru întoarcerea la democrație. Poate își amintește și Băsescu că România este stat democratic și nu o dictatură. Se spune că de vină nu este cel care cere ci cel care acceptă. Azi, Traian Băsescu este cel care în numele nostru, al tuturor, în calitate de garant al aplicării normelor Constituției, acceptă instaurarea dictaturii socialiste sub conducerea lui Victor Ponta cu sprijinul popularilor europeni de la UDMR.

Dacă CCR nu constată încălcarea prevederilor Constituției de către Victor Ponta, noua majoritate parlamentară și Traian Băsescu nu suntem departe de invalidarea statului de drept. Și Hitler a ajuns la putere în Germania folosindu-se de normele legale de cucerire a puterii. Nu este o diferență prea mare între ce face Victor Ponta și ce a făcut Hitler.

Avem guvern. Cu proceduri neconstituționale, ca urmare a unei negocieri politice de tip mafiot.

Înainte de a mă lăsa impresionat de articolele scrise de alții, trebuie să scriu cam ce cred eu că s-a întâmplat.

Ieri, Băsescu a ajuns la concluzia că poziția lui față de forța politică construită de PSD și UDMR este mai slabă așa că a convenit la o nouă tâlhărie. Să încheie o convenție mafiotă cu Ponta. Ca să se salveze în fața electoratului băsescian, Băsescu anunță că Ponta va prezenta, prin angajarea răspunderii de către noul guvern în Parlament, un nou program de guvernare astfel că investirea noului guvern să capete nuanță de constituționalitate. Ponta spune ca Băsescu în prima fază ca mai apoi să afirme, după ce și-a văzut sacii în căruță, că el va prezenta Parlamentului același program cu unele corecturi.

O primă observație. Băsescu se substituie Curții Constituționale în soluționarea unei cauze de neconstituționalitate. Fiind o cerere adresată CCR de către un grup de peste 50 de parlamentari, orice acțiune administrativă în cauză trebuia oprită. Prin acțiunea lui de ieri, Băsescu dă o soluție în cauză peste capul CCR, o încălcare flagrantă a principiului de drept potrivit căruia până la soluționarea unei cauze de natură juridică, părțile se opresc din acțiune. Ei bine, Băsescu este una dintre părțile care trebuiau să se abțină de la a face ceva ce nu este clarificat. Nu era nici o grabă. Guvernul Ponta II avea interimari care puteau activa încă 3-4 zile fără nici o problemă la ministerele unde erau arondați.

Sunt convins că Băsescu și Ponta au „oamenii lor” la CCR, printre judecători sau persoane care au acces la ședințele de analiză a cererii de constatare a constituționalității. Ieri, de dimineață, judecătorii curții au luat la interpretat cererea PDL. După câteva ore, au ajuns probabil la o concluzie. Comună. Probabil, fiecare parte interesată a comunicat „stăpânului” care ar fi soluția de compromis. Având informația la îndemână, Băsescu și Ponta au trecut la negocieri directe. Faptul că Băsescu a acceptat investirea miniștrilor și Ponta a acceptat să „prezinte unele corecturi pe programul existent” îmi dă senzația că CCR va decide că noul guvern trebuie să aibă programul lui. Referirea lui Ponta la art. 114 din Constituție ne arată că este vorba despre un nou program și nu de un program corectat. Numai că Băsescu trebuia să aștepte decizia CCR și să constate că aprobarea guvernului în Parlament fără aprobarea și a programului de guvernare nu a fost constituțională așa că procedura trebuia refăcută. Nu a așteptat, iar gestul lui este unul pur și simplu neconstituțional.

De aici reies și alte considerente. Din moment ce CCR va decide că guvernul trebuie să aibă un nou program, în considerarea noii structuri politice a guvernului și a noii majorități parlamentare - ideea desprinsă tocmai din aranjamentul dintre Băsescu și Ponta -, înseamnă că am asistat la investire a unui nou guvern, de fapt. Înseamnă că Băsescu a acceptat, forțat, nominalizarea lui Ponta pentru formarea unui nou guvern. Faptul că Băsescu a acceptat încălcarea Constituției și a abuzurilor constituționale săvârșite de Victor Ponta la formarea și investirea noului guvern este de o gravitate fără precedent.

S-a instituit o procedură peste prevederile constituționale. Scriam zilele trecute că practic, Constituția permite o situație extremă. Un premier își poate scoate de la guvernare propriul partid dacă își formează o altă majoritate. După cum au acționat Băsescu și Ponta acum, după cum se deduce că va judeca CCR, înseamnă că la această premieră de investire a unui nou guvern urmează să asistăm și la premiera în care, de exemplu Ponta, își formează o nouă majoritate cu ajutorul altor formațiuni politice din Parlament, scoate PSD de la guvernare, se duce în fața Parlamentului cu noii miniștri și un program de guvernare în care schimbă niște cuvinte, este votat iar Președintele îi investește miniștrii fără nici un fel de jenă. Astfel, anulăm parte din scopul alegerilor legislative. Cel care pune mâna pe funcția de prim-ministru are libertatea să facă câte guverne vrea, cu cine vrea, când vrea. Este practic o confiscare a puterii politice de către o persoană sau un grup de persoane în interes privat. De aici la dictatură nu este mult.

Este evident, din ce în ce mai mult, că avem nevoie fie de o Constituție sever amendată fie de o nouă Constituție. Astfel de situații trebuiesc tratate cu mai mult discernământ și normate astfel încât calea spre dictatură să fie oprită. Orice guvern care își schimbă coloratura politică trebuie demis. De drept. Ruperea unei alianțe de guvernare trebuie să ducă, obligatoriu, la demiterea guvernului în funcțiune. Este mai aproape de spiritul democratic decât ce au făcut acum Băsescu și Ponta.

Astăzi, asistăm practic la predarea unei ștafete. Băsescu i-a predat lui Ponta puterea în interiorul unei dictaturi personale. Cu acest precedent de formare și numire a unui guvern nu vom mai avea siguranța zilei de mâine.

Ponta se joacă cu unitatea USL. Vrea să renunțe la obiectivul de bază „Jos Băsescu !”.

Anul acesta devine, încet-încet, un an de foc. Victor Ponta, de capul lui sau în urma unor decizii „ascunse” ale PSD, încearcă „cusătura” USL. Rezistă sau nu ?!

Amănuntele sunt cunoscute de toată lumea. Interpretările sunt proprii fiecărui cititor de informație politică. Concluziile diferă funcție de interese. Sunt sigur că unele concluzii vor fi „reevaluate” funcție de interese. Așa că ... mă limtez la concluziile mele.

Plec de la un principu la care am apelat și în viața activă: ascunderea gunoiului sub preș nu rezolvă problema. Mai mult, procedeul se încadrează la categoria „cauze care favorizează producerea faptelor reprobabile”. Gunoiul, consecință a consumului sau a actelor umane (indiferent care ar fi acelea), trebuie acceptat ca atare și eliminat prin procedurile stabilite pentru a nu cauza un deranjament celorlalți. Fie vecini buni sau mai puțin buni.

Suntem în mediul politic. Suntem într-o alianță care s-a construit pe limite inferioare și superioare de compromis politic. Social-democrația nu se poate manifesta de la „A” la „Z”, în forma ei pură pentru că intră în contradicție cu liberalismul. Liberalismul, la rândul lui, nu se poate manifesta deplin. Alianța s-a construit eliminând, în cunoștință de cauză, vârfurile, inferioare și superioare, ale social-democrației și liberalismului. În ultimul timp însă, Victor Ponta aduce din ce în ce mai des în discuție cele convenite. Vrea să obțină de la liberali o cedare la angajamentele asumate atât în contractul politic al USL cât mai ales în angajamentele asumate față de populația care a adus USL la guvernare.

Nu cred că ultimele ieșiri ale lui Ponta sunt o reacție la criticile PNL cu privire la desemnarea procurorilor șefi de la parchete. Nu cred pentru că declarațiile lui Ponta sunt însoțite de acțiuni ale miniștrilor PSD, cum este Niță, care a găsit o formă de subvenționare a termocentralelor și mineritului prin luarea abuzivă a banilor necesari de la populație. Socialism în stare pură. Nu cred  deoarece există acel pârdalnic acord de coabitare între Băsescu și Ponta care, după aranjamentul cu procurorii, vine cu renunțarea la sloganul „Jos Băsescu !”, care, spune Ponta în fața alor lui, poate fi un slogan și nu un obiectiv politic. La aceasta se adaugă o măsură propusă liberalilor în stil băsescian: impozitarea suplimentară cu 10% a veniturilor peste 1000 euro.

Cea mai gravă (toate sunt deosebit de grave !) este cea care reflectă renunțarea la obiectivele formării alianței USL și ale campaniilor electorale din anul 2012. „Jos Băsescu !” nu este doar un slogan. Este o sinteză a unor obiective politice. Este, pe de altă parte, angajamentul luat de USL că va reface România distrusă de un regim totalitar și corupt. Că va readuce statul în limitele sale sociale, că statul va fi al cetățenilor și nu al unor speculanți politici. Este cererea majoră a populației care a ieșit în stradă în 2011-2012.  „Jos Băsescu !” este sinteza tuturor obiectivelor politice ale USL în acest mandat. Nu este vorba despre omul Traian Băsescu. Este vorba despre un regim politic tiranic, în care serviciile speciale, procuraturile, instanțele de judecată, ministerele și organizațiile civile arondate au instaurat și promovat toate ingredientele regimurilor totalitare. Românii au fost atenționați că România nu le mai aparține, că statul nu este al lor, că dacă nu le convine pot pleca în țările lumii să își trăiască soarta. „Jos Băsescu !” înseamnă eliminarea tuturor acestora.

PSD dorește să continue politicile lui Băsescu. PSD nu mai dorește alianța cu PNL. Asta înțeleg eu din ultimele manifestări ale lui Victor Ponta.

Dar suntem doar la început. Este prematur, consider eu, ca PNL să accepte ruptura de PSD, să facă primul pas pentru separare. Înclin să cred că în această perioadă de confuzie mulți oameni vor acuza PNL pentru părăsirea USL. De aceea cred că PNL trebuie să rămână în USL și să se opună ferm derapajelor PSD, indiferent dacă sunt enunțate de Ponta sau miniștrii PSD.

Dacă nu sunt bani la buget, Ponta trebuie să opteze pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale. Fără milă. Iar cheltuieli aiurea sunt. Niță își face minister cu cheltuieli care pot fi evitate. Din nefericire, Niță este tipul de „manager” care își hrănește orgoliile și interesele proprii decât să rezolve probleme ale guvernării țării.

Undeva, în adâncul sufletului, am avut o mare îndoială față de PSD. Văd că îndoiala își primește confirmările. PSD-ul lui Adrian Năstase a renăscut sub conducerea lui Ponta. Suntem pe cale a înlocui dictatură lui Băsescu cu dictatura PSD sub Ponta. Elevul lui Năstase.

Atacul lui Pleșu

Elegant, cu stil și cu multă bunăvoință față de cei în cauză, oferind la final soluția, Andrei Pleșu atacă folosirea sintagmei „dictatura lui Băsescu”. În Adevărul, în articolul „Proprietatea termenilor”.

Nu îi atacă pe cei de rând, prostimea incultă, postacii care îl înjură pe net, niște nimeni care ajung să vorbească pe la microfoanele televiziunilor. Nu. Îi atacă direct pe cei care au o anume notorietate, care sunt confirmați ca valori intelectuale. Nu îi numește, cu nume și prenume dar dă exemple suficient de lămuritoare, în special pentru cei care sunt la curent cu informația publică.

În urma atacului se desprinde concluzia că cei care folosesc sintagma sunt vinovați de abuz lingvistic, de o rea-credință grosolană, de jignire adusă victimelor reale ale dictaturilor de prin lume, de sprijinire, în final, a lui Băsescu prin victimizarea acestuia.

Mișcarea este inteligentă. Ia un adevăr care nu poate fi ascuns, îl pune în lumina reflectoarelor, face o combinație între analiza gramaticală și politică a termenilor folosiți, nu neagă lui Băsescu vinovăția însă transferă rezultatele guvernării băsesciene în cârca criticilor acestuia. În final rezultă că destructurarea democrației în România este vina exclusivă a criticilor lui Băsescu.

Andrei Pleșu exagerează, chiar dacă tonul și limbajul articolului vrea să fie un semnal de alarmă asupra limbajului folosit cu privire la Băsescu. Exagerează prin aceea că neagă conținutul real al termenului „dictatură”. Duce rezultatul către forma extremă constatată în timp acolo unde dictatura politică a devenit violentă. Neagă dictatura non-violentă, cum este de exemplu, încă, dictatura băsesciană.

Iau de pe wikipedia definiția:

Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.

Spre deosebire de democrație, în dictaturi nu există alegeri libere, nici opoziție recunoscută de către putere.

Andrei Pleșu nu vrea să vadă esența noțiunii de dictatură: regimul politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică. Iar aici avem exemple, suficiente.

Băsescu, din postura de Președinte al României, interpretează Constituția nu la limita ei ci în contra spiritului ei. Desemnarea premierului, formarea unei majorități artificiale în Parlament pentru a aduce și menține la putere o anume formațiune politică, mimarea consultărilor politice cu partidele de opoziție, intervenția în viața de partid a PD-L și recomandările date opozanților politici de a nu își numi lideri pe care el, Traian Băsescu, nu îi agrează etc.

Băsescu, în calitatea informală de ”șef al executivului” rescrie mereu programul de guvernare și stabilește, cu echipele de consilieri de la Cotroceni, prioritățile momentului. Impune adoptarea unor acte normative în formele pe care el le agrează (aici nu este vorba despre priceperea lui în materiile normate ci despre obligațiile pe care și le asumă față de terți - împreună cu Mugur Isărescu !). Rezultatul ? Cel cunoscut. Învățământul, sănătatea, munca, ordinea publică, justiția sunt schimbate din temelii. Primele acțiuni au fost de destructurare a acestor sisteme ca mai apoi să le modifice după cum crede el de cuviință.

Iar societatea care se opune acestor manevre brutale, inumane, nu are nici un control asupra puterii politice construite prin fraudă electorală. Legea privind pensiile unice a fost adoptată prin fraudă evidentă. Roberta Anastase este autoarea. Forța politică a PD-L, prin Guvernul Boc fără număr, abuzează de ordonanțe și ordonanțe de urgență aducând țara în situație excepțională, în starea de urgență, în starea în care dialogul între societate și puterea politică nu mai poate avea loc. Mai rămâne să fie instaurată legea marțială.

Cu ultimele alegeri fraudate grosolan, cu instituții publice de forță subordonate politicului - Curtea Constituțională, Ministerul Public, serviciile de informații, MAI, ANAF - confirmăm definiția „dictaturii” întru-totul.

Dictaturile nu țin cont de drepturile omului. Tăierea pensiilor și salariilor bugetarilor și desființarea pensiilor ocupaționale sunt un exemplu mai mult decât elocvent. Refuzul Guvernului de a executa hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile este un alt exemplu semnificativ.

În concluzie, tot în fața unei dictaturi suntem. Da, este adevărat, armata nu a fost scoasă pe străzi, poliția și jandarmeria nu trage în manifestanți, oamenii nu ajung după gratii pentru un cuvânt ostil lui Băsescu. Dar, nici pe timpul lui Ceaușescu nu se întâmplau astfel de lucruri mereu. Eu sunt unul dintre cei pățiți și pot confirma faptul că am dat declarații la „organele de specialitate” timp de trei luni, am cam stat pe loc profesional, dar nu am ajuns după gratii. Asta până pe 19 decembrie 1989. Atunci am stat cu soldatul la ușă trei zile, împușcarea lui Ceaușescu fiind actul meu de eliberare. În fine, nici pe timpul lui Ceaușescu cei care spuneau de rău despre dictator nu ajungeau mereu după gratii.

Andrei Pleșu aduce ca exemple de dictatură momentele de final ale acesteia, când starea conflictuală devine extremă și nu starea de zi cu zi. La noi încă se merge pe varianta soft a dictaturii. Procurorii aserviți puterii inventează dosare penale adversarilor politici. Pleșu nu le vede. Nu vede bine ?

Nu sunt dintre cei care cad pe spate când aude de nume sonore în societate. Apreciez pe omul de cultură Pleșu însă am oroare de ceea ce face omul Pleșu atunci când își apără sinecurile.

Prin referirile lui exacte, Pleșu atacă în special pe Andrei Marga. Marga este cel care compară regimul băsescian și pe Băsescu cu hitlerismul și Hitler. Semnificativ, nu ?!

O seară în Piața Universității

Aseară am fost în Piață. Tot așa îmbrăcat, am împărțit flyere, am pus lumânări, am discutat cu niște persoane despre viața de acum și cea de atunci, am socializat.

Există o confuzie, întreținută de tot felul de „vuvuzele” portocalii, cu privire la fenomenul „Piața Universității”. Sigur, fără a nega cumva rolul și locul lui Ion Iliescu atunci trebuie să vedem cu ochii larg deschiși ziua de azi. Atunci exista pericolul ca Ion Iliescu să ducă societatea românească din nou în comunism. Un „comunism de omenie”, de parcă ar putea exista așa ceva. Comunismul, ca politică de guvernare este frate de sânge cu fascismul și nazismul. Toate au rădăcinile adânc băgate în seva național-socialismului. Fenomenul „Piața Universității” a fost reacția societății civile la aceste intenții iar scopul acțiunii a fost enunțat de cei din piață prin susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.

Punctul 8
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte (...)".

Revin asupra unei idei mai vechi expusă de mine într-un articol anterior și anume că Ion Iliescu nu mai poate fi acum subiectul unei acțiuni de contestare. Dacă ar fi îndeplinit în aceste zile o funcție de demnitate publică cu atribuții de decizie asupra vieții noastre, da. Dar este doar un particular. Rămâne vinovat pentru multe și cumplite acte antinaționale săvârșite în perioadele în care a avut putere de decizie ca Președinte al României dar azi, când suntem victimele unor acțiuni politice și administrative similare celor aplicate de regimul comunist al lui Ceaușescu începând cu anii 1980, subiectul contestării trebuie să fie cel care dispune, discreționar, de drepturile și libertățile noastre, cel care consideră că este dreptul lui de a umbla fără jenă în buzunarele noastre, cel care conduce direct și autoritar un Guvern de marionete portocalii în defavoarea întregii nații însă în beneficiul familiei sale și a apropiaților săi. Azi este la putere tot un lustrabil, potrivit punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, Traian Băsescu. Individul a fost și una și alta. Și activist și ofițer de securitate. Nu mai spun de Emil Boc dar și de alții din această guvernare portocalie. Presa a dat suficiente date cu privire la trecutul lor. Pentru că părerile în aceste probleme sunt împărțite, am dreptul să mă susțin cu părerile celor care gândesc la fel ca mine. De aceea recomand o altă opinie, a lui Marian Sultănoiu, în ziarul „Gândul” : Iliescu, golanii vechi și noi.

Pentru că noi, cei care susținem „Mișcarea Violet”, mișcare civică îndreptată împotriva „noului Ceaușescu, noului Iliescu” - Traian Băsescu -, am înțeles că Traian Băsescu este marea problemă a României așa cum a fost Ion Iliescu atunci, în 1990, ne-am hotărât să participăm la campania de sensibilizare a opiniei publice asupra pericolului real care ne grevează existența prin acceptarea acestui activist comunist și securist la putere, ne-am concentrat acțiunile pentru a arăta adevărata față a dictatorului de la Cotroceni. Și suntem activi și în mediul virtual și în piața publică acolo unde putem fi văzuți de oameni, acolo unde putem fi întrebați asupra susținerilor noastre acolo unde din discuții în contradictoriu se poate ajunge la un punct de vedere comun. Știm că există mulți oameni care gândesc ca noi. În mediul virtual și nu numai au pornit și se desfășoară campanii care au ca scop opoziția față de regimul autoritar și nedrept al partidului-stat, PD-L, al aliaților acestuia, al personalităților care susțin aberațiile de guvernare ale acestui „nou Ceaușescu”. Dar sunt insuficiente aceste acțiuni. Fără dezbaterea problemelor în agora, fără confruntarea de idei care să genereze poziții comune și ca o consecință acțiuni comune, nu se realizează mare lucru.

Noi am fost în piață. Am făcut o cruce din lumânări în amintirea victimelor mineriadei din 1990. Victime atât ale minerilor dar, în special, victime ale securității ceaușiste și miliției folosite de puterea iliesciană împotriva populației nemulțumite. Le-am aprins ziua, ne-am retras un timp și, revenind, le-am văzut reaprinse de cei care au trecut pe acolo. Alte persoane au văzut acțiunea, și-au cumpărat lumânări și le-au pus, aprinse, printre cele puse de noi. Aceste gesturi au un cuvânt care le definește - solidaritate.



Astăzi are loc și se manifestă cu violență, o altă mineriadă. Puterea portocalie nu a mai adus mineri ci își aduce în sprijin puterile statului, autoritățile de stat care pot, într-un fel sau altul să propage programul de teroare băsescian împotriva poporului român. Parlamentarii PD-L înfrățiți în nesimțire și ură față de români cu cei ai UDMR, sprijiniți de cei ai partidului nou înființat care are ca temei și liant trădarea și încălcarea jurământului - UNPR -, cei ai minorităților naționale altele decât cea maghiară care una au declarat și susținut și alta votează, liderul lor Pambucian făcând echilibristică filosofică și economică în emisiunile televizate cot la cot cu cei ai PD-L. Curtea Constituțională a României a devenit, deocamdată, loc de aranjamente politice prin intervențiile lui Traian Băsescu în numirile pe funcții și „indicațiile prețioase” ale acestuia - la fel ca ale lui Ceaușescu -, care pun în sarcina CCR „bunul mers al economiei” băsesciene, o economie a sărăciei bazată pe jaful practicat de PD-L asupra resurselor financiare și nu numai ale țării. Ministerul Public și serviciile fac liste, la Prefecturile județene se fac liste, Poliția Română face liste, Jandarmeria face liste ... iar în liste sunt protestatarii, funcționari publici, pensionari, oameni de afaceri care nu sunt de acord cu modul în care guvernarea băsesciană distruge țara. Statul polițienesc ceaușist a murit, trăiască statul polițienesc băsescian !

Da, noi, românii, îl deranjăm pe dictatorul Traian Băsescu pus, prin votul unor români, din nou, în fruntea țării. Îl deranjăm pentru că ne apărăm drepturile, pentru că vrem democrație și nu mai vrem dictatură, pentru că viața noastră și a celor apropiați nouă ne este mai dragă decât politica lui care are ca rezultat, previzibil, mizeria și sărăcia, ura și infracțiunea, moartea și boala.



Actualizare:

Epistolepentruzeus a adunat imaginile din pasaj. Este foarte interesantă „lectura” lor.

Fără respect. Nu am pentru Jerzy Buzek.

Președinte al Parlamentului European, din partea Popularilor Europeni. Individul a dovedit, în România, că are sângele „portocaliu”. Prin afirmațiile sale a insultat întregul popor român.

Iau declarația idiotului de la Realitatea Tv.

„Sprijin programul curajos al premierului Emil Boc cu privire la măsurile economice. Este dureros, dar ar putea fi foarte folositor (folositor ? Ce înțelegi tu panaramă populistă prin folositor ? Și, nota bene, ar putea fi ! ). Criza este un moment potrivit pentru a face lucrurile necesare, nu pe cele convenabile. Măsuri similare sunt luate în prezent de multe state UE. Am fost în Grecia şi programul economic al Greciei este foarte asemănător cu cel românesc", a declarat Buzek la Palatul Victoria, după întrevederea cu premierul Emil Boc.

Preşedintele Parlamentului European s-a declarat convins că, peste câţiva ani, românii vor fi mândri de ceea ce s-a realizat şi că autorităţile române acţionează în folosul cetăţenilor”.

Ultima afirmație a papagalului popular european este de un cinism atroce. Care români ? Cei care iau dat votul lui Băsescu, cei care trăiesc din stipendiile de partid ? Cei care lucrează, pe salarii de mizerie la patronii pedelisți și udemeriști ? Peste câți ani ? Sau este speranța cretinului popular că între timp vor fi murit suficienți protestatari anti-portocalii pentru ca România să devină o dictatură ?!

Să înțeleg că popularii europeni ne recomandă să acceptăm dictatura băsesciană. Niște cretini.