Mizerabilii

Probele se adună. Încet, încet, imagine cu imagine, videoclip cu videoclip.

Măcelul din seara zilei de 10 august 2018 asupra populației pașnice din Piața Victoriei a fost premeditat și pregătit din timp! Imaginile de mai sus arată premeditarea și intențiile ascunse. Jandarmii din imagine „nu mai au identitate”! Contrar tuturor convențiilor internaționale, contrar legii în vigoare. Jandarmeria a ascuns, premeditat, identitatea „bătăușilor” pentru a nu putea fi identificați! Jandarmeria a planificat teroarea, suferințele, crimele împotriva cetățenilor României!

Majoritatea victimelor acestor brute, acestor animale, o constituie persoanele care nu au puterea de a răspunde unei agresiuni fizice directe: copii (au fost copii gazați), adolescenți, femei în vârstă, bătrâni! Disproporția dintre posibilitățile fizice ale celor masacrați în Piața Victoriei și jandarmii echipați cu toate mijloacele de protecție individuală, antrenați să poarte lupte corp la corp este uriașă! Singura „vină” a celor masacrați este aceea că nu sunt de partea actualei guvernări. Iar Jandarmeria Română (îmi este greu să scriu așa ceva!) a venit în Piața Victoriei „să le bage mințile în cap”. Nici o legătură cu misiunea lor legală: asigurarea și restabilirea ordinii publice. Între ce au făcut jandarmii și prevederile legii după care ar trebui ca ei să acționeze este o prăpastie uriașă! Jandarmii și-au călcat în picioare jurământul de credință față de țară. Au devenit dușmanii poporului român. Acesta este cruntul adevăr.

Aceste imagini arată adevăratele intenții ale acestei organizații de stat care începe să capete aspecte de identitate ocultă. De la Pravoslavnicul Cucoș la mai noul Sindile Teleormăneanul suntem în fața unei grosolane simulări. Nu mai avem Jandarmeria Română! O instituție de drept public a devenit „brațul înarmat” al unui partid politic. Jandarmeria a redevenit o trupă de securitate a partidului stat. Acum, este apărătoarea urmașului PCR, PSD! Vom ajunge la o nouă revoluție? Cu 76.000 de jandarmi în țară, motivați și educați să apere PSD va fi de furcă. Înarmați și înrăiți, acești noi securiști sunt capabili de orice. Pozele confirmă. Purtătorii uniformelor de mai sus au acceptat să devină „necunoscuți” pentru victimele lor! Au acceptat să încalce legile și Constituția țării. Au acceptat să devină călăi ai propriului popor! Cu astfel de oameni nu ai cum să ajungi la pace. Pentru că vor avea grijă ca tu, cel care protestezi, să „îți găsești pacea” astfel ca el și partidul pe care îl apără cu arma în mână să nu suporte rigorile legii.

Prezidențialele nu sunt doar simple alegeri !

Nebunia cuprinde România. Din noianul de vorbe aruncate de unii și de alții cam așa s-ar putea spune. În plus, nici nu știm cine este personajul politic care va intra în turul II.

PSD alături de UNPR și PC au anunțat că îl desemnează candidat pe Victor Ponta. Adunare festivă la Craiova, cu inundații catastrofale în zona comunităților oltene unde pierderile de vieți sunt cu aproximație - aproximativ două persoane ! Zicere de la ministrul polonic al internelor Gabriel Oprea.

Victor Ponta a anunțat că vrea să fie un altfel de președinte, slogan lansat de Crin Antonescu pe când trăia nesincera alianță USL. Un altfel de președinte însă ce să vezi ! Victor Ponta ne anunță, senin și zâmbăreț, că îl va copia la indigo pe Traian Băsescu. Nu vrea să fie un președinte al României ci al românilor iar de aici începe circul. Pentru că România are nevoie de un Președinte de țară nu „un președinte al săracilor”, are nevoie de un președinte care să conducă politica externă a României sub presiunea conflictului est-vest, al conflictului generat de Rusia lui Putin pentru „recucerirea” sferelor de influență ale defunctei URSS. Iar România este una dintre țările care au fost sub această sferă de influență până în 1989.

Victor Ponta nu poate garanta românilor că va fi un președinte care să le apere interesele pe plan internațional. Preocupat de mulțimea săracă și lăcomită la beneficii guvernamentale, Victor Ponta nu are cum gândi la o Românie a viitorului, nu poate gândi la performanța integrării europene, nu poate avea imaginea unei economii românești care să concureze industriile din UE, nu are viziunea progresului generat de concurență și dezvoltare științifică. Nu poate pentru că nici PSD nu mai vrea să fie ceea ce declară că este.

Surprinzător pentru oricine știe cât de cât ce înseamnă o doctrină, PSD își propune să promoveze pe Victor Ponta ca un lider nu al social-democrației ci ca pe un „liberal moderat”, ca pe un „liberal stângist”. În discursul lui Ponta apar angajamente de privatizare și promovare a politicilor liberale în economie, promisiuni de scădere a taxelor și de mărire a plajei de colectare a acestora, de realizare a unui echilibru în distribuția „bogăției bugetare”, de performanță în administrația publică etc. Apar ele însă posibilitatea ca acestea să fie realizate este nu doar incertă, este imposibilă. Victor Ponta, Președinte al României, va fi la mâna PSD și a aliaților acestuia. Victor Ponta nu poate imita până la capăt pe Traian Băsescu care domina PDL-ul aflat la putere, pentru că el este dominat de „baronii” PSD de la alegerea sa în fruntea PSD. A fost, este și va fi o marionetă. Ca organizare, PSD este o oligarhie. Cu Victor Ponta la Cotroceni, PSD va duce la nivelul statului organizarea oligarhică.

Din partea lui Ponta și a PSD putem conchide fără a apela la prea multe nuanțe că România are șansa de a deveni o copie a statului oligarhic Rus condus de Putin și magnații care îl finanțează. Mai mult, alegerea lui Ponta va apropia România de Rusia, pentru că sunt prea multe semnale din partea social-democrației europene de susținere a Rusiei în dauna altor state europene ca să nu ne punem un mare semn de întrebare cu privire la viitor. Avem antecedente în slugărnicia cu care Victor Ponta și PSD au răspuns criticilor formulate de PES și liderii acestuia pe timpul referendumului din 2012 pentru demiterea lui Băsescu. Sigur, România sub câlcâiul oligarhilor PSD nu va denunța tratatele încheiate până acum însă va adopta o poziție mai moale față de comportamentul internațional al Rusiei decât are România acum.

În curând vom afla care este contracandidatul lui Ponta din partea PNL+PDL, așa numita ACL (Alianța Creștin Liberală). Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu.

Este evident că oricare dintre cei doi se va situa la polul opus față de Victor Ponta. Ambii au avut declarații lămuritoare, după mine, privind poziția României pe plan extern dar și sub aspectul continuării democratizării țării. Față de Ponta care vrea „să schimbe tot” ! Și aici iar trebuie să fim atenți la nuanțe. Una este să „schimbi tot”, ceea ce poate însemna enorm, România putând deveni un stat diferit de cel de acum și alta este să sprijini corectarea unor rezultate nesatisfăcătoare ca urmare a unor decizii politice greșite sau pripite. Ei bine, candidatul ACL, oricare ar fi el, vine să continue ce este bine făcut și să sprijine acele modificări cerute de viață. Este o mare diferență. A, să nu uit, și Băsescu când a ajuns la Cotroceni a dorit să schimbe tot !

Ceilalți candidați anunțați până acum sunt doar de umplutură. În frunte cu Călin Popescu Tăriceanu sau Ioan Ghișe - din partea „liberală” -, Cristian Diaconescu din partea PMP. Numitorul comun al celor trei este efortul pe care îl vor face, în comun, pentru reușita candidaturii lui Victor Ponta din primul tur. Diseminarea voturilor electoratului de dreapta sau anti-PSD, anti-Ponta va sprijini candidatul PSD. Diseminarea rezultatelor dreptei este rezultatul unei politici bine articulate desfășurată de PSD. Ani și ani de zile, PSD a stimulat dezbinarea dreptei. A avut material suficient la îndemână. Persoane cu orgolii.

Dezbină și stăpânește, „divide et impera” în latină, are rezultate vizibile. Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghișe, Traian Băsescu, Elena Udrea, Cristian Diaconescu, Viorel Cataramă și mulți, mulți alții de pe lângă aceștia au devenit susținători pe față sau prin dos ai PSD. Ai unui PSD aflat, culmea, foarte aproape de un prag de jos pe care îl poate atinge cu efecte de durată în timp. Pierderea de către PSD a alegerilor prezidențiale duce la frământări majore în interiorul organizației, pentru că forma de conducere a PSD are un punct foarte slab: dominarea oligarhilor. Câștigarea alegerilor de către PSD îl va resuscita. Pe de altă parte, opoziția actuală pleacă din spate, câștigarea alegerilor o va întări, va confirma unirea dreptei însă pierderea alegerilor nu va fi un capăt de drum. Nu au puterea. Și-o doresc însă nu o exercită. Au un nivel de putere doar pe plan local, o putere volatilă, aleșii locali fiind foarte greu de păstrat dacă nu faci dovada capacității de a prelua puterea. Aici vor fi pierderi însă nu vor fi catastrofale.

Aceste alegeri nu sunt simple. Aceste alegeri pot avea consecințe pentru viitor. Prin aceste alegeri ne definim opțiunea. Preluăm modelul statului oligarhic, de tip rusesc prin victoria PSD sau continuăm cu statul democratic ?! Vedem cum sistemul oligarhic al PSD își arată fața hâdă, prin luările de poziție a diferiților lideri cu notorietate. Mazăre și Constantinescu la Constanța obțineau de la miniștrii PSD ce își doreau, s-au dat legi pentru satisfacerea dorințelor lor, Duicu la Mehedinți dicta funcții publice pentru apropiații lui, Vanghele la Sectorul 5 București, Oprișan la Vrancea, Dragnea la Teleorman etc. La fel ca pe timpul lui Adrian Năstase, bugetul țării este folosit pentru a satisface orgoliile și pretențiile oligarhilor locali, la cei ai PSD adăugându-se cei ai UDMR. Certurile între oligarhii roșii au drept consecință blocarea acțiunilor guvernamentale. Nu populația este beneficiara guvernării ! Populația este chemată să plătească bunăstarea oligarhilor. Taxe și impozite mai mari, mai multe pentru ca oligarhii PSD și ai aliaților politici să aibă de unde se îmbogăți.

Atacul lui Pleșu

Elegant, cu stil și cu multă bunăvoință față de cei în cauză, oferind la final soluția, Andrei Pleșu atacă folosirea sintagmei „dictatura lui Băsescu”. În Adevărul, în articolul „Proprietatea termenilor”.

Nu îi atacă pe cei de rând, prostimea incultă, postacii care îl înjură pe net, niște nimeni care ajung să vorbească pe la microfoanele televiziunilor. Nu. Îi atacă direct pe cei care au o anume notorietate, care sunt confirmați ca valori intelectuale. Nu îi numește, cu nume și prenume dar dă exemple suficient de lămuritoare, în special pentru cei care sunt la curent cu informația publică.

În urma atacului se desprinde concluzia că cei care folosesc sintagma sunt vinovați de abuz lingvistic, de o rea-credință grosolană, de jignire adusă victimelor reale ale dictaturilor de prin lume, de sprijinire, în final, a lui Băsescu prin victimizarea acestuia.

Mișcarea este inteligentă. Ia un adevăr care nu poate fi ascuns, îl pune în lumina reflectoarelor, face o combinație între analiza gramaticală și politică a termenilor folosiți, nu neagă lui Băsescu vinovăția însă transferă rezultatele guvernării băsesciene în cârca criticilor acestuia. În final rezultă că destructurarea democrației în România este vina exclusivă a criticilor lui Băsescu.

Andrei Pleșu exagerează, chiar dacă tonul și limbajul articolului vrea să fie un semnal de alarmă asupra limbajului folosit cu privire la Băsescu. Exagerează prin aceea că neagă conținutul real al termenului „dictatură”. Duce rezultatul către forma extremă constatată în timp acolo unde dictatura politică a devenit violentă. Neagă dictatura non-violentă, cum este de exemplu, încă, dictatura băsesciană.

Iau de pe wikipedia definiția:

Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.

Spre deosebire de democrație, în dictaturi nu există alegeri libere, nici opoziție recunoscută de către putere.

Andrei Pleșu nu vrea să vadă esența noțiunii de dictatură: regimul politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică. Iar aici avem exemple, suficiente.

Băsescu, din postura de Președinte al României, interpretează Constituția nu la limita ei ci în contra spiritului ei. Desemnarea premierului, formarea unei majorități artificiale în Parlament pentru a aduce și menține la putere o anume formațiune politică, mimarea consultărilor politice cu partidele de opoziție, intervenția în viața de partid a PD-L și recomandările date opozanților politici de a nu își numi lideri pe care el, Traian Băsescu, nu îi agrează etc.

Băsescu, în calitatea informală de ”șef al executivului” rescrie mereu programul de guvernare și stabilește, cu echipele de consilieri de la Cotroceni, prioritățile momentului. Impune adoptarea unor acte normative în formele pe care el le agrează (aici nu este vorba despre priceperea lui în materiile normate ci despre obligațiile pe care și le asumă față de terți - împreună cu Mugur Isărescu !). Rezultatul ? Cel cunoscut. Învățământul, sănătatea, munca, ordinea publică, justiția sunt schimbate din temelii. Primele acțiuni au fost de destructurare a acestor sisteme ca mai apoi să le modifice după cum crede el de cuviință.

Iar societatea care se opune acestor manevre brutale, inumane, nu are nici un control asupra puterii politice construite prin fraudă electorală. Legea privind pensiile unice a fost adoptată prin fraudă evidentă. Roberta Anastase este autoarea. Forța politică a PD-L, prin Guvernul Boc fără număr, abuzează de ordonanțe și ordonanțe de urgență aducând țara în situație excepțională, în starea de urgență, în starea în care dialogul între societate și puterea politică nu mai poate avea loc. Mai rămâne să fie instaurată legea marțială.

Cu ultimele alegeri fraudate grosolan, cu instituții publice de forță subordonate politicului - Curtea Constituțională, Ministerul Public, serviciile de informații, MAI, ANAF - confirmăm definiția „dictaturii” întru-totul.

Dictaturile nu țin cont de drepturile omului. Tăierea pensiilor și salariilor bugetarilor și desființarea pensiilor ocupaționale sunt un exemplu mai mult decât elocvent. Refuzul Guvernului de a executa hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile este un alt exemplu semnificativ.

În concluzie, tot în fața unei dictaturi suntem. Da, este adevărat, armata nu a fost scoasă pe străzi, poliția și jandarmeria nu trage în manifestanți, oamenii nu ajung după gratii pentru un cuvânt ostil lui Băsescu. Dar, nici pe timpul lui Ceaușescu nu se întâmplau astfel de lucruri mereu. Eu sunt unul dintre cei pățiți și pot confirma faptul că am dat declarații la „organele de specialitate” timp de trei luni, am cam stat pe loc profesional, dar nu am ajuns după gratii. Asta până pe 19 decembrie 1989. Atunci am stat cu soldatul la ușă trei zile, împușcarea lui Ceaușescu fiind actul meu de eliberare. În fine, nici pe timpul lui Ceaușescu cei care spuneau de rău despre dictator nu ajungeau mereu după gratii.

Andrei Pleșu aduce ca exemple de dictatură momentele de final ale acesteia, când starea conflictuală devine extremă și nu starea de zi cu zi. La noi încă se merge pe varianta soft a dictaturii. Procurorii aserviți puterii inventează dosare penale adversarilor politici. Pleșu nu le vede. Nu vede bine ?

Nu sunt dintre cei care cad pe spate când aude de nume sonore în societate. Apreciez pe omul de cultură Pleșu însă am oroare de ceea ce face omul Pleșu atunci când își apără sinecurile.

Prin referirile lui exacte, Pleșu atacă în special pe Andrei Marga. Marga este cel care compară regimul băsescian și pe Băsescu cu hitlerismul și Hitler. Semnificativ, nu ?!