SESIZAREA ADRESATĂ DE PNL AVOCATULUI POPORULUI PENTRU SESIZAREA CCR ASUPRA OUG 114/2018

DOCUMENT: SESIZAREA ADRESATĂ DE PNL AVOCATULUI POPORULUI PENTRU SESIZAREA CCR ASUPRA OUG 114/2018

Către: Avocatul Poporului
Strada George Vraca 8, București, România 010146

Subscrisul Partidul Național Liberal, cu sediul în Municipiul București, sector 1, Aleea Modrogan nr. 1, reprezentat legal prin Președinte Ludovic Orban, în temeiul art. 15 alin. 1 litera i) și în temeiul art. 16 din Legea nr. 35/1997 și în temeiul art. 32 din Legea nr. 47/1992, formulăm prezenta

PETIȚIE

Prin care vă solicităm să dispuneți sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018, pentru următoarele considerente expuse în cele ce urmează.

1. Inexistența urgenței
Semnalăm că în speță nu a existat o urgență motivată care să justifice adoptarea actului normativ, motiv pentru care apreciem că Ordonanță este neconstituțională în ansamblul său, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 (4) din Constituție.
În jurisprudența Curții Constituționale (e.g. Decizia nr. 42/2014) s-a arătat că: "necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public". De esența acesteia este caracterul obiectiv "in sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului care, in asemenea imprejurari, este constrans sa reactioneze prompt pentru apararea unui interes public pe calea ordonantei de urgenta".
Prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005[1], Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:

  existenţa unei situaţii extraordinare – situația extraordinară reprezintă o situație obiectivă, independentă de voința Guvernului, care se abate în mod semnificativ de la obișnuit și periclitează în mod cert și imediat interesul public; deși Guvernul este cel care apreciază dacă măsura ce se dorește a fi adoptată este justificată de o situație extraordinară, CCR are competența de a valida sau invalida aprecierea făcută de Guvern;
  reglementarea acesteia să nu poată fi amânată – această condiție este una distinctă de existența unei situații extraordinare, aceasta întrucât există situații extraordinare în care adoptarea de OUG să nu fie necesară tocmai pentru că obiectivul poate fi atins în procedura de legiferare obișnuită (dar mai operativă); prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007[2], CCR a confirmat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare”;
  urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
O dată cu modificarea Constituției din 2003[3], prin folosirea sintagmei „situaţie extraordinară”, legiuitorul constituant a urmărit să restrângă situațiile în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare în considerarea unor raţiuni pe care el însuşi este suveran să le determine[4]. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată”, consacrându se, astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării.
Prin aceeaşi Decizie nr. 255 din 11 mai 2005, Curtea a mai statuat că invocarea unui element de oportunitate nu satisface exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât acesta este, prin definiţie de natură subiectivă, şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate.
Prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000[5], Curtea a statuat că „posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată adopta ordonanţe de urgenţă, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult, această abilitare constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă. Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă trebuie să fie, în fiecare caz, justificată de existenţa unor situaţii excepţionale, care impun adoptarea unor reglementări urgente”.
De asemenea, prin Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006[6], Curtea a constatat că „reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă constituie, aşa cum se prevede expres în art. 115 din Constituţie, o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat”.
Se observă că prin Ordonanță, se instituie mai multe taxe, Guvernul justificând măsura prin împrejurarea că trebuie asigurate resursele financiare necesare implementării Programului de Guvernare.
Această motivare nu configurează existența unei situații extraordinare, singura în care se poate adopta o ordonanță de urgență. Așa cum am arătat, este extraordinară o situație obiectivă, independentă de voința Guvernului, care se abate în mod semnificativ de la obișnuit.

Or, în ceea ce privește prezenta ordonanță de urgență, situația invocată nu este nici pe departe independentă de voința Guvernului. Din contră, tocmai voința Guvernului (a cărei expresie este însuși Programul de Guvernare) este chiar cea care a cauzat măsurile din ordonanţă.

Mai mult decât atât, această situație putea și trebuia să fie prevăzută, neprezentând niciun element care să se abată de la obișnuit. Astfel, atunci când a propus Programul de Guvernare, Guvernul trebuia să se asigure că există resursele financiare necesare pentru implementarea sa.

Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei situații extraordinare care să justifice adoptarea unei situații de urgență, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 115 pentru adoptarea de Guvern a măsurii contestate printr-o ordonanță de urgență, iar sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este vădit întemeiată.

În privința taxei pe activele instituțiilor bancare, arătăm că prin motivarea din preambulul Ordonanței se susține că:
”Având în vedere că majorarea dobânzilor ROBOR la 3 luni și ROBOR la 6 luni afectează segmentul de populație care a utilizat această formă de finanțare, se impune instituirea unei taxe pe active datorată de instituțiile bancare,  diferențiată în funcție de depășirea unei anumite valori procentuale...”
În primul rând, populația nu este cu nimic sprijinită prin această măsură, pentru că va plăti în continuare la bănci dobânzile calculate în funcție de ROBOR ca indicator al pieței, iar ”excedentul” va fi doar preluat de stat de la bănci sub forma taxei, fără însă să se indice destinația acestor sume de bani, adică serviciile pe care, la rândul lui, statul le-ar presta pentru interesul general/public al sistemului financiar bancar. În realitate, prin instituirea taxei, consumatorii nu obțin niciun beneficiu.
În al doilea rând, deși în motivare se vorbește de ”populație”, adică de consumatori, textul este aplicabil și firmelor care sunt creditate în RON. Pentru această categorie de clienți NU EXISTĂ nicio motivare a urgenței.
• Instituirea unei noi taxe, inexistentă anterior în sistemul fiscal și în ordinea de drept, și care se face venit la bugetul de stat nu poate și nu trebuie să fie făcută prin ordonanță de urgență. Orice taxă nouă limitează drepturile fundamentale în favoarea îndatoririlor fundamentale. De aceea trebuie instituită prin lege.
Art. 139 alin. (1) din Constituţia României prevede că: „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”
Art. 56  (1) prevede că:
”Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”
Art. 115 alin. (6) din Constituție limitează puterea Guvernului de a da ordonanțe de urgență, astfel:
”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
Orice taxă  ține de domeniul fundamental al drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituție. Principalul drept fundamental afectat este dreptul instituțiilor de credit asupra creanțelor și asupra sumelor de bani încasate în temeiul creanțelor. Principala îndatorire afectată este aceea de a suporta sarcini fiscale, care nu pot fi inventate arbitrar și imprevizibil de Guvern, ci pot fi instituite doar de Parlament prin lege, cu atât mai mult cu cât sumele din această taxă se fac venit la bugetul de stat.
Totodată, Guvernul nu motivează în mod obiectiv urgența adoptării prin Ordonanță de Urgență cu privire la măsuri cum ar fi:
• Implementarea programului privind ajutor nerambursabil în cuantum de 500.000 euro pentru construcția sau înființarea unor grădinițe cu profil sportiv;
• Modificarea OUG nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor - cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor;
• Finanțarea Programului stațiuni balneare, sub forma unui ajutor de minimis în valoare de până la 200.000 euro pentru cheltuieli privind activități economice;
• Modificarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, în sensul instituirii unor taxe de licență procentuale, calculate prin raportare la cifra de afaceri a operatorului economic din anul anterior;
• Înființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții pentru finanțarea unor investiții ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în anumite domenii, fond ce reprezintă în realitate un Buget paralel, aspect de natură a eluda prevederile Constituției (art. 138 din Constituție) cu privire la bugetul de stat;
• Modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în sensul majorării forțate a capitalului social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii (modificarea art. 60 alin. 1 din Lege) precum și în sensul introducerii posibilității de transfer pe bază de cerere individuală  la sistemul public de pensii (modificarea art. 32 din Lege);
• Plafonarea prețului gazelor naturale la producător.

2. Lipsa de precizie a textului Ordonanței
Apreciem că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României precum și prevederile art. 8 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă).
În acest sens, semnalăm următoarele norme din Ordonanță, al căror text nu este clar, fluent și inteligibil și care sunt echivoce:
• Art. 1 - privind înființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții, avându-se în vedere că din normă nu rezultă regimul juridic al fondului precum și care este raportul dintre acesta și Bugetul de Stat. Mai mult, sesizăm un paralelism din punct de vedere al denumirii cu Fondul prevăzut de OUG nr. 113/2006;
• Din formularea generală privind investiții ale subdiviziunilor (e.g. Art. 1 alin. 2 ), nu se poate stabili dacă acestea se realizează în nume propriu sau în numele municipiilor și nu este corelată cu prevederile legislației adminitrației publice locale. Avem în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 53/2002;
• Utilizarea termenului „beneficiarii” fără a exista o definiție clară a acestui termen va putea genera dificultăți în aplicare, o aplicare neunitară la nivelul țării și, totodată, discriminări (în absența unor criterii clare);
• Art. 1 și art. 3 alin. (2) lit. f) utilizează termeni diferiți, respectiv proiecte de investiții și lucrări. Ulterior, tot la art. 3 se utilizează termenul obiective de investiții iar la art. 4 se utilizează termenul investiții. Folosirea a nu mai puțin de 4 termeni distincți pentru destinația fondurilor este nepermisă din punct de vedere al tehnicii legislative;
• Art. 3 alin. (4) nu prevede niciun criteriu obiectiv în baza căruia Comisia încadrează proiectele în domeniile prioritare, aspect de natură a genera arbitrariu în procesul decizional, putându-se naște dificultăți de aplicare și discriminări;
• Art. 3 alin. (5) sunt neclare având în vedere că din redactare nu rezultă cu certitudine obiectul evaluării la care se face referire, criteriile de evaluare, dacă va exista o procedură de evaluare. Totodată, nu se stabilește regimul juridic al creanței ce este supusă recuperării (de exemplu, dacă aceasta este o creanță fiscală sau nu) iar mențiunea privind aplicarea Codului de procedură fiscală nu este de natură să clarifice per se aceste aspecte;
• Art. 10 face referire la împrumuturi, în condițiile în care din cuprinsul art. 7 rezultă că o parte a sumelor acordate sunt nerambursabile;
• Există o suprapunere între art. 13 și art. 1 din Ordonanță, avându-se în vedere că UAT-urile pot obține finanțare pentru aceleași obiective atât prin Programul stațiuni balneare cât și de la Fondul reglementat de art. 1. Din această perspectivă, nu se reglementează dacă este posibil un cumul al finanțărilor, care este reglementarea aplicabilă într-o asemenea situație, etc;
• Prevederile art. 15 (2) și art. 21 (5) nu au valoare normativă, fiind simple enunțuri lipsite de relevanță;
• Prevederile art. 16 (1) sunt lipsite de claritate și, totodată, nu se indică momentul de la care pot fi depuse cererile;
• Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 16 alin. 4 indică inexistența uregnței în sensul art. 115 alin. 4 din Constituția României. Aceeași situație este aplicabilă și în cazul art. 17 din Ordonanță;
• Art. 18 și următoarele folosesc termenul „grădiniță cu profil sportiv”, termen care nu este definit în legislație și care este pe cale de consecință neclar;
• Art. 19 alin. (1) utilizează noțiunea de „grup fiscal”, noțiune ce nu este definită, fiind neclară din acest punct de vedere;
• Art. 20 alin. (2) din Ordonanță relevă din nou lipsa urgenței adoptării actului normativ, având în vedere că la acest moment, schema de ajutor de stat nu există (în mod similar cu art. 16 alin. 4 și art. 17) prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție;
• Art. 22 alin. (6) – nu este clară formularea „un tarif accesibil, conform legislatiei in domeniul ajutorului de stat, corelat cu costul standard”;
• Art. 22 alin. (7) este neclar și nu satisface cerințele minime pentru un act normativ cu putere de lege. Totodată, condiționează aplicarea Ordonanței de o viitoare Hotărâre de Guvern, aspect care contrazice existența unei urgențe, sens în care sunt încălcate și prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție. Argumentul privind lipsa urgenței este valabil și în privința art. 27 din Ordonanță;
• Art. 34 alin. (2) și (3) sunt neclare și imprevizibile, avându-se în vedere că nu se arată care este personalul la care se referă norma;
• Art. 35 alin. (2) este neclar, făcându-se vorbire despre legislația în vigoare la nivelul lunii iunie 2017, fără a se distinge la care acte normative se referă textul și la care moment din luna iunie 2017. De exemplu, este posibil ca la 30 iunie un act normativ să aibă altă formă față de 1 iunie 2017;
• Art. 42 alin. (2) nu reglementează cu suficientă precizie care va fi agentul constatator pentru faptele ce constituie contravenție potrivit art. 42 alin. (1) din Ordonanță, sens în care sunt afectate inclusiv garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil. Pe de altă parte, apreciem că nici alin. (1) al art. 42 nu îndeplinește criteriul calitativ necesar pentru o normă care instituie răspunderea contravențională;
• Art. 57 face trimitere la incidența art. 367 din Legea nr. 95/2006, articol care fusese abrogat prin art. 56 din Ordonanță, sens în care norma este neclară și soluția legislativă este una echivocă;
• Art. 62 din Ordonanță prevede majorarea capitalului social, fără a se preciza dacă operează derogări de la cadrul normativ general prevăzut de Legea nr. 31/1990;
• Art. 66 pct. 8 nu este clar întrucât nu se arată care este conduita beneficiarului ce ar atrage acordarea bonificației, nefiind asigurat standardul minim de calitate al redactării normei;
• Capitolul IV din Ordonanță este neclar în ansamblul său, avându-se în vedere că taxa impusă este condiționată de ROBOR, concept care nu este definit în legislația primară și care constituie o denumire (ce poate fi oricând schimbată) pentru „rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituțiile bancare din România.” Se observă astfel că taxa crește în funcție de media trimestrială a ROBOR (art. 87 alin. 3). Faptul că o taxă sau un impozit este condiționat de o noțiune care nu este definită în lege, contravine prevederilor art. 139 din Constituție.

3. Neconstituționalitatea prin raportare la principiul predictibilității fiscale și principiul securității juridice
Apreciem că Ordonanța este neconstituțională întrucât încalcă principiul predictibilității fiscale, principiu care se referă la certitudinea impunerii și care presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.
Prin prisma argumentelor arătate la punctul 2, se observă că Ordonanța este neclară în ansamblul său și că aceasta nu este de natură a crea o interpretare clară și unitară în practică. Prin urmare, apreciem că întreg actul normativ este neconstituțional (în ansamblu).
Jurisprudența Curții Constituționale, a CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la principiile previzibilității și accesibilității normei legale

Așa cum anticipat mai sus, noţiunea de lege include şi condiţia calitativă a previzibilităţii şi clarităţii normei legale, cum de altfel au statuat atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională.

În jurisprudența Curții Constituționale[7] s-a reținut că ”pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita.” În concret, prin decizia citată CCR a constatat că art. 348 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013 care prevede aplicarea imediată a acestor dispoziţii și pentru procedurile de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare (…) lipsesc norma legală de previzibilitate.

Lipsa de accesibilitate și previzibilitate a dispoziţiilor legale a fost sancționată spre exemplu și prin Decizia nr. 453/2008[8], în care CCR a reţinut că modificările propuse de legiuitor sunt imprecise și inadecvate, și a constatat că „în condiţiile în care prin legea criticată sunt reglementate măsuri excesive, insuficient elaborate, uneori imposibil de realizat, dar cu efect evident neconstituțional, este necesară înlăturarea acestora”.

Printr-o altă Decizie[9] recentă, CCR a reținut că lipsa de claritate si previzibilitate a normelor care guvernau o procedură de sancționare conduc la încălcarea inclusiv a art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. În considerentele Deciziei s-a mai reținut că: solutiile preconizate de un act normativ nu trebuie aplicate in mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat sa stabilească conditii, modalitati si criterii clare si precise. Prin urmare, CCR a statuat că un text normativ confuz, neclar şi imprecis, respectiv lipsit de previzibilitate, este neconstituţional, fiind contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

Principiul garantării previzibilității și accesibilității legii a fost reflectat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a statuat că norma legala trebuie sa fie suficient de accesibila si de previzibila, astfel incat sa permita cetateanului sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea[10].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice constituie o garanţie a principiului securităţii juridice[11] . Spre exemplu, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că legea trebuie să asigure un grad sporit de precizie: „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”.

În același timp, CJUE prin decizii de speță a impus ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă, evitând modificările normelor juridice și asigurând stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

De asemenea, jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene[12] a recunoscut in mod implicit necesitatea respectarii asteptarilor legitime ale cetatenilor carora li se adreseaza o reglementare legală. Spre exemplu încălcarea principiului securității juridice a fost sancționată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-381/97, Belgocodex c. Belgiei.

4. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței cu privire la taxa pe activele instituțiilor bancare
Instituirea unei noi taxe, inexistentă anterior în sistemul fiscal și în ordinea de drept, și care se face venit la bugetul de stat nu poate și nu trebuie să fie făcută prin ordonanță de urgență. Orice taxă nouă limitează drepturile fundamentale în favoarea îndatoririlor fundamentale. De aceea trebuie instituită prin lege.
Art. 139 alin. (1) din Constituţia României prevede că:
„Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”
Art. 56  (1) prevede că:
” Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”
Art. 115 alin. (6) limitează puterea Guvernului de a dat ordonanțe de urgență, astfel:
”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
Orice taxă  ține de domeniul fundamental al drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituție.
Principalul drept fundamental afectat este dreptul instituțiilor de credit asupra creanțelor și asupra sumelor de bani încasate în temeiul creanțelor. Principala îndatorire afectată este aceea de a suporta sarcini fiscale, care nu pot fi inventate arbitrar și imprevizibil de Guvern, ci pot fi instituite doar de Parlament prin lege, cu atât mai mult cu cât sumele din această taxă se fac venit la bugetul de stat.
Taxa încalcă mecanismul de funcționare a economiei de piață (art. 135 din Constituție și art. 45 – libera inițiativă)
În realitate, este o taxă pe creșterea ROBOR. Dar ROBOR este un indicator financiar care exprimă sintetic, pentru un interval de timp (3M, 6M) modul de funcționare a pieței financiar bancare, mai exact de formare a prețului creditului, prin mecanismul cererii și al ofertei. ROBOR intră în structura dobânzilor variabile la creditele acordate în lei, ca indicator de piață obiectiv. Taxa pe creșterea ROBOR este, practic, taxa asupra economiei de piață și contra  funcționării libere a pieței financiar -bancare.
Se încalcă art. 56 alin. (2) din Constituție care prevede că ”Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.” Prin ricoșeu se încalcă și dreptul de proprietate privată (art. 44 alin. 1 din Constituție)
Taxa se poate percepe de stat atunci când instituțiile sau autoritățile publice  asigură persoanelor fizice sau persoanelor juridice un anumit serviciu. O taxă nu se instituie pentru a realiza protecția socială a unei categorii a populației (cei care au credite în RON), nici pentru a sancționa abaterile de la morală, cum ar fi un pretins ”viciu al lăcomiei”.
Sarcinile fiscale (impozite, taxe) trebuie să fie juste. Asta înseamnă că orice taxă trebuie să aibă ca și corespondent un anumit serviciu public și acesta să fie identificat și conștientizat de contribuabil.
Nu în ultimul rând, din motivarea ordonanței și din denumirea taxei nu rezultă niciun serviciu  care ar fi prestat de instituțiile și autoritățile publice pentru care se instituie o asemenea taxă, ceea ce face ca taxa să fie injustă.

5. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței privind impunerea prețului prin reglementare – art. 61
Apreciem că impunerea unor prețuri printr-o reglementare nu doar că nu este o măsură urgentă ci constituie și o flagrantă încălcare a prevederilor art. 135 din Constituția României, în conformitate cu care:
 (1) Economia României este economie de piața, bazată pe libera inițiativă și concurenta.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;
c) stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul național;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.”

Apreciem în același timp că au fost încălcate și prevederile art. 148 din Constituție, cu trimitere la prevederile art. 119 din TFUE, în conformitate cu care:
„În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune, în condițiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea obiectivelor comune și conduse în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.”

În același timp, ete încălcat și art. 120 din TFUE, normă cu rang constituțional, în conformitate cu care:
„Statele membre își conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în contextul orientărilor generale menționate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre și Uniunea acționează în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119.”

De altfel, piața liberă / deschisă reprezintă un principiu al construcției europene, aspect care rezultă din întreg ansamblul normelor cuprinse în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Semnalăm că impunerea prețului prin reglementare încalcă și prevederile Directivei 2009/73/CE în ansamblu. În contextul unui preț fix, nu se mai poate vorbi despre condiții de concurență echitabile (art. 47). În același sens, este necesar a se vedea (cu titlu de exemplu) punctul 31 din preambulul Directivei.

Mai apreciem că instituirea unui preț fix obligatoriu privind vânzarea unor bunuri, reprezintă o încălcare vădită a dreptului de proprietate privată, drept ocrotit de art. 44 din Constituție precum și de art. 1 din Protocolul I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instituirea unui preț fix (prin ordonanță), mai mic decât prețul pieței libere, se traduce într-o anulare parțială a dreptului de creanță rezultat din contract. Ori, CEDO a stabilit deja în numeroase cazuri că dreptul de creanță sau speranța legitimă la un drept de creanță reprezintă bunuri în accepțiunea Convenției Europene. Norma criticată este neconstituțională, întrucât măsura adoptată nu este proporțională cu scopul urmărit iar Guvernul nu a prevăzut nicio despăgubire justă pentru operatorii economici care vor fi păgubiți.

Mai mult, arătăm că în speță era obligatorie obținerea prealabilă a avizului Consiliului Concurenței, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 123/2012 a fost recent modificată prin Legea nr. 167/2018 și Legea nr. 184/2018 iar operarea unor noi modificări prin Ordonanță de Urgență încalcă principiul securității legislative.

6. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței privind pilonul II de pensii – art. 81

Articolul 81 din Ordonanță vizează două principale măsuri extrem de toxice pentru cetățeni, respectiv:
a. Majorarea forțată a capitalului social necesar pentru administrarea unui fond de pensii (măsură care impune în mod intempestiv operatorilor economici investiții neprevăzute pănă la acest moment);
b. Instituirea posibilității unei persoane de a se transfera din Pilonul II de pensii spre sistemul public de pensii, după ce aceasta a cotizat minim 5 ani.

Apreciem că aceste măsuri, adoptate fără un studiu de impact, fără o dezbatere publică și fără o analiză prealabilă riguroasă sunt de natură a afecta un drept constituțional, respectiv dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție.

Cu titlu de exemplu, dacă sistemul privat de pensii este afectat într-o manieră semnificativă prin retragerea unor persoane din acest sistem și exercitarea opțiunii pentru cel public, un număr mare de cetățeni ar putea fi afectați prin destabilizarea sistemului privat de pensii.

7. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 66 alin. 19 din Ordonanță

Prevederile art. 66 alin. 19 din Ordonanță au în vedere stabilirea unei mase impozabile prin raportare la venituri anterioare datei intrării în vigoare a Ordonanței, aspect ce încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

8. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 71 din Ordonanță

Apreciem că stabilirea unui salariu minim pe economie pentru o anumită ramură de activitate constituie o măsură discriminatorie ce încalcă prevederile art. 16 din Constituție. Simplul fapt al apartenenței la o anumită ramură de activitate a unui lucrător, nu constituie în opinia noastră un criteriu obiectiv și suficient pentru a justifica aplicarea unui regim salarial diferit.

Cu titlu de exemplu, apreciem că este discriminator și inechitabil ca un lucrător într-o fabrică, oțelărie, etc. care prestează un nivel de muncă echivalent (ca dificultate și necesar de cunoștințe tehnice) cu cel al unui zidar sau zugrav să beneficieze de un salariu minim diferit.

Avem așadar o dublă discriminare:
• Discriminarea pozitivă a personalului angajat în construcții;
• Discriminarea negativă a persoanelor care prestează munci similare în alte sectoare economice.

Pe de altă parte, apreciem că introducerea unui salariu minim pe economie pentru o anumită ramură de activitate constituie o încălcare a prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituția României, în conformitate cu care salariul minim brut se stabilește „pe țară” și nu pe ramură.

9. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 77 din Ordonanță

Prevederile indicate sunt neconstituționale întrucât încalcă în primul rând prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție. Mai mult, prevederile sunt neconstituționale întrucât nu a fost obținut avizul prealabil al Consiliului Concurenței, introducerea unor taxe de o asemenea valoare (de ordinul miliardelor de euro) putând avea consecințe asupra climatului concurențial din piață.

10. Inexistența avizului prealabil al Consiliului Concurenței constituie un motiv de neconstituționalitate ce afectează în general toate măsurile cu impact concurențial adoptate prin Ordonanță

11. Textul contestat încalcă obligația statului de a lua măsuri în vederea asigurării unui nivel de trai decent

Analizând preambulul ordonanței, prin prisma impactului social prognozat, rezultă că emiterea acestui act normativ are în vedere implementarea Programului de Guvernare menit a crește bunăstarea cetățenilor.

Considerăm că aceste susțineri sunt lipsite de orice suport real, întrucât în contextul realităților economice și sociale, măsurile luate prin ordonanță vor plasa cetațenii într-o situație mai defavorabilă și nu invers, așa cum se pretinde, noile taxe și impozite impuse operatorilor economici urmând a se răsfrânge asupra prețurilor crescute pentru bunuri și servicii pe care cetățenii României le vor suporta in final.

12. Totodată, în plus față de aspectele mai sus arătate, vă rugăm să aveți în vedere și considerentele enunțate în cuprinsul Avizului nr. 109335/2012.2018 emis de către Ministerul Justiției (14506/20.12.2018/EOT).

03.01.2019
Partidul Național Liberal, Prin Președinte
Ludovic Orban

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.
[3] În formularea anterioară revizuirii Constituţiei, fostul art. 114 alin. (4) prevedea că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în „cazuri excepţionale”. După revizuirea Constituţiei în anul 2003, sintagma în cauză a fost înlocuită, actualul text al art. 115 alin. (4) din Constituţie prevăzând că ordonanţele de urgenţă se adoptă în „situaţii extraordinare”, ceea ce exprimă un grad şi mai mare de abatere de la obişnuit.
[4] Drd. Benke Karoly, Dezvoltări recente în jurisprudența Curții Constituționale a României în privința limitelor de care este ținut Guvernul în adoptarea Ordonanțelor de urgență.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000.
[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006.
[7] Idem
[8] Decizia nr. 453/2008  publicată în Monitorul Oficial nr. 374 din 16 mai 2008.
[9] Decizia nr. 196/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 22 aprilie 2013
[10] Hotărârea Amann împotriva Elveţiei, cauza Rotaru c/România, par. 52., 55., cauza Lupsa c. Romaniei, paragraful 32
[11] a se vedea în acest sens cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005
[12] Hotararea din 15 iulie 2004, pronuntata in Cauza C-459/02 — Willy Gerekens si Asociatia agricola Procol pentru promovarea comercializarii produselor lactate impotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 si 24, sau Hotararea din 29 iunie 2010, pronuntata in Cauza C-550/09 — Proces penal impotriva lui E. si F., paragraful 59.

PNL a sesizat Avocatul Poporului pentru neconstituționalitatea unor ordonanțe

Agerpres. Prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu a depus, în numele și pe seama PNL, o cerere de sesizare a Avocatului Poporului pentru încălcarea prevederilor constituționale la adoptarea de către Guvern a Ordonanțelor nr. 54 și nr. 55.

„PNL a depus o cerere de sesizare către Avocatul Poporului pentru Ordonanța 54, cea care se referă la școlile doctorale, și pentru Ordonanța 55, cea care se referă la plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor. Am exprimat mai multe motive în cererea de sesizare, dar în fapt domnul Liviu Dragnea, așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, a comis-o din nou. Dumnealui a convocat de la sine putere pe data de 7 august sesiune extraordinară la Camera Deputaților, Biroul permanent al Camerei Deputaților s-a întâlnit în data de 8 august, deci lucrurile din acest punct de vedere sunt clare. Ce este îngrijorător este bătaia de joc pe care o arată PSD, un partid aflat la guvernare, față de lucruri simple, legi, regulamente și Constituție”

Acțiunea PNL a fost comunicată anterior, atât de liderul opoziției, președintele Ludovic Orban (PNL) cât și de alți fruntași ai PNL.

"Adoptarea OUG 54/2017 este neconstituțională și pentru că Guvernul României a adoptat un act normativ de modificare a unui alt act normativ aflat în procedură parlamentară de legiferare, contrar dispozițiilor cuprinse în decizia CCR 1431/2010", se arată în documentul PNL, semnat de președintele partidului, Ludovic Orban.

„Așa-zisa justificare a situației excepționale invocată de către Guvern este, practic, o recunoaștere a incompetenței ministrului de resort, a Guvernului în ansamblul său în ceea ce privește elaborarea bugetului de stat. Argumentul că sursa bugetară este insuficientă nu poate și nu constituie un motiv legal pentru a adopta o OUG de restrângere a unui drept”

Corect. Când ești incapabil să guvernezi, nu te bagi în față ca râia ! Iar PSD și ALDE tocmai asta fac. Au ajuns, din nefericire, cu sprijinul absenteiștilor (peste 60% din populația cu drept de vot !), la nivelul la care incompetența lor produce dau întregii țări.

Agerpres. Victor Ciorbea glăsuiește.

„În legătură cu memoriul depus astăzi, el se referă în esență, cât am reușit să-l răsfoiesc în câteva secunde, la două OUG, 54 și 55 de anul acesta, (...) care sunt atacate pe mai multe motive și anume se invocă faptul că nu ar fi fost convocate în mod legal și constituțional cele două Camere și (...) unele elemente extrinseci, respectiv lipsa urgenței și a cazurilor excepționale care să justifice adoptarea unor OUG. Vom analiza toate aceste aspecte și vom încerca să le rezolvăm cât mai repede și cât mai constituțional, legal”

„Înainte de a ști că domnul președinte Orban vrea să-mi facă plângere penală, chiar pe data de 4 august, deci la două zile după ce m-am întors din concediu, am solicitat și de la Ministerul Finanțelor și de la Ministerul Muncii pentru că fiind ordonanță simplă nu are vreo notă de fundamentare și nu sunt prevăzute argumentele pentru care au fost adoptate acele măsuri și, de asemenea, am cerut punctul de vedere al confederațiilor patronale și sindicale reprezentative. Deja au început să ne trimită și sperăm ca nu peste multă vreme să avem aceste opinii și să ne putem pronunța”

Că Victor Ciorbea va căuta să se acopere cu hârtii, nu am nici o îndoială. Am însă o mare îndoială cu privire la moralitatea acestuia. Să fim sinceri, cine naiba mai are încredere în moralitatea „ciorbarului” Ciorbea, Avocat al Poporului ?!

Of ! Și totuși, „căruța” a pornit la drum. Abuzul PSD și ALDE este „judecat” iar statul de drept pe cale de a fi salvat.

Îmbătați de puterea la care au fost duși de absenteiștii de la votul din decembrie 2016, infractorul Liviu Dragea și inculpatul Tăriceanu au reușit să miște țara prin abuzurile la care s-au dedat.

Cel mai virulent atac la statul de drept îl constituie, fără doar și poate, nesimțita OUG nr. 13/2017 care face modificări la Codul penal. Zilele acestea, au revenit în media informații care erau active cu luni și chiar ani în urmă. Modificarea art. 297 Cod penal, era planificată de Dan Șova și Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta având misiunea de a facilita ajungerea lui Șova la Ministerul Justiției pentru a face o modificare „deșteaptă” pentru realizarea dezincriminării abuzului în serviciu. Iordache o fi fost unul dintre cei care au lucrat la acest proiect de suflet al PSD. Este evident că acest proiect de modificare a infracțiunii de abuz în serviciu a fost construit din timp. Nu a fost făcut noaptea și nici nu are cum să fie doar „opera” unui om. Ministrul Justiției, Florin Iordache este doar cel care a fost pus în funcție pentru a urma procedura stabilită în urmă cu peste 2 ani de zile pentru a avea succes. Iar infractorul Dragnea nu este străin de manevra ticăloasă, mai ales după ce el a devenit inculpat pentru instigare la abuz în serviciu !

Suntem deja în fața unor acțiuni de politică a statului împotriva unor abuzuri comise de Guvernul Grindeanu. Abuzuri susținute de o parte a Parlamentului, mai ales de majoritatea lui PSD-ALDE ! Iar acestea au fost posibile doar prin intervenția populară. Protestele cetățenești au încurajat alte puteri ale statului să își exercite atributele de putere.

Protestele au permis Președintelui Iohannis să își exercite rolul de mediator între stat și societate. Astfel, Președintele a apelat la CSM ca organism care are atributul de garant al independenței Justiției, a apelat la Avocatul Poporului și a acționat ca organism de stat pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea OUG 13/2017.

Avocatul Poporului a urmat „sfatul” Președintelui Iohannis și, după ce i-a mulțumit pentru „ajutor”, a sesizat la rândul lui Curtea Constituțională pentru constatarea neconstituționalității OUG-ului abuziv. Intervenția Avocatului Poporului poate fi accesată aici. Este destul de lungă, este tehnică, dar poate fi înțeleasă de oricine.

Avem trei sesizări la CCR. Două pe motiv de conflict constituțional între puterile statului, introduse de CSM și Președintele României și una pe motiv de neconstituționalitate cu privire la procedură dar și la conținut introdusă de Avocatul Poporului. Pe lângă acestea, avem o intervenție excelentă a Ministerului Public prin cererea Procurorului General adresat Curții de Apel București de suspendare a intrării în vigoare a OUG nr. 13/2017 pe motiv de Contencios administrativ !

Ei bine, suportul pentru revenirea la statul de drept trebuie să existe în continuare. Iar juriștii de bună credință, sunt enorm de mulți, ar trebui să face o muncă suplimentară pentru a sprijini oamenii care protestează, fie în piețele sau pe străzile orașelor, fie pe rețelele de socializare să conștientizeze că protestul lor este îndreptățit. Nu toți cei din stradă știu să citească o normă, nu au deprinderea de a privi cum norma acționează în viitor și care pot fi consecințele. Juriștii au această deprindere și ar trebui să o pună în folosul tuturor în astfel de momente.

Sunt speranțe. Puterea oferită de alegerile din decembrie 2016 PSD și ALDE este legală dar s-a alterat. Încălcările repetate ale drepturilor omului și guvernarea în interesul propriu sunt cauze care determină revolta cetățenilor. Noi avem, din scurt, un guvern și o putere devenite tiranice. Dacă sistemul democratic devine ineficient, atunci revolta este singura cale pentru a demite o astfel de putere și o astfel de guvernare.

Sluga Victor Ciorbea atacă la CCR „nedreptatea legală” privind pe infractorul Dragnea.

Presiune mare pe actuala putere. Musai, dar musai trebuie „albit” mărețul conducător infractorul Dragnea. Există ele niște prevederi legale cu privire la „albirea condamnaților”, poartă numele de „reabilitare” însă legea penală nu permite o reabilitare așa, pe nepusă masă. Trebuie să treacă un timp, acolo, pentru beneficiul reabilitării de drept sau a reabilitării judecătorești. Iar timpul nu este în pas cu dorințele și doleanțele celui mai iubit PSD-ist.

HotNews anunță că prea-plecata slugă a stăpânilor PSD, țărănistul regalist Victor Ciorbea, a decis să atace la Curtea Constituțională a României infamul art. 2 din legea 90/2001, articol care îi interzice infractorului Dragnea să preia funcția de prim-ministru.

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara, se bucura de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute in cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare.

Iar noi avem în față un condamnat penal, cu o sentință definitivă adoptată la sfârșitul lunii aprilie 2016, aflat în primul an de executare a pedepsei penale, ajuns parlamentar și președinte al Camerei Deputaților, a treia poziție în statul român, datorită unor legi slabe și lipsei de onoare a celor care i-au dat votul precum și a indivizilor care îi acordă susținere politică.

Având în vedere practica judiciară a CCR, mă aștept ca aceasta să respingă sesizarea de neconstituționalitate a Avocatului Poporului dar ... cum lumea este mare, nu este exclus să asistăm la o nefăcută.

CCR are la dispoziție, în sprijinul respingerii, și o decizie a CEDO ! Funcțiile publice nu pot fi ocupate de persoane care au comis fapte penale, ar fi o contradicție pe fond, deținătorul funcției publice fiind obligat, potrivit atribuțiilor de serviciu să aplice legea !

Singura instituție juridică care i-ar putea fi favorabilă infractorului Dragnea este instituția reabilitării. Art. 165 din Noul Cod penal prevede „reabilitarea de drept” iar art. 166 o prevede pe cea judecătorească. Doar prin reabilitare poate infractorul Dragnea să devină curat în fața societății.

REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală.

Amnistia pe care politicienii parlamentari ai PSD o tot clocesc nu îi șterge infractorului Dragnea fapta penală, răspunderea pentru fapta comisă, ea este doar o formă a „milei publice”. Îi „șterge” doar condamnarea și consecințele acesteia.

Nici reabilitarea nu îl șterge chiar de tot. Îi dă dreptul să se considere reîncadrat în societate cu drepturile depline. Adică, i-ar permite să ocupe inclusiv un post de ministru.

Slugărnicia a devenit un mod de viață. Penibil !

Parlamentul este vraiște. Unii parlamentari sunt ... varză. Unii sunt de rea-credință.

Ne ciondănim pe actele și faptele Camerelor Parlamentului și ale parlamentarilor. Ba și pe a procurorilor din Ministerul Public. În ultimul timp, legăturile dintre procurori și parlamentari devin din ce în ce mai numeroase, ca firele de sfoară dintr-un otgon. Zi de zi vedem cum otgonul se îngroașă.

Presa, varză cum este ea, neștiutoare însă combativă până la extrem, ne dezinformează ... cu grație. Își apără veniturile ilicite. Iar procurorii le cam retează sursele de finanțare.

Am cules niște prevederi de lege. Din legea privind răspunderea ministerială, am ales art. 23 din cap. Dispoziții finale. Aici este o prevedere care fie a scăpat atenției unora fie este ocolită cu bună știință. Este ocolită pentru a salva imunitatea unor mafioți aciuați în Parlament.

„Lege privind responsabilitatea ministeriala, legea 115/1999 republicata in 2007

Capitolul IV - Dispozitii finale

Art. 23 
(1) Regulile de procedura prevazute in prezenta lege se completeaza cu cele cuprinse in regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului si in Codul de procedura penala, in masura in care prezenta lege nu dispune altfel. 
(2) Urmarirea penala si judecarea fostilor membri ai Guvernului pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor, astfel cum acestea sunt prevazute de art. 7-11, se efectueaza potrivit normelor de procedura penala de drept comun. 
(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplica fostilor membri ai Guvernului in nicio situatie”.

Această lege se adresează doar membrilor guvernului aflați în exercițiul funcțiunii, procedura din această lege se aplică doar membrilor guvernului în funcție. Pentru a nu exista confuzii, art. 23 scoate de sub protecția procedurii legii pe cei care au fost miniștri în alte guverne. Cum este cazul lui Vosganian sau Borbely.

Deși avem o prevedere constituțională clară, la art. 72 alin. (2), unde se prevede că deputații și senatorii pot fi trimiși în judecată pentru fapte care nu au legătură cu voturile lor sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, condiționând de încuviințarea Camerei în cauză doar percheziția, reținerea sau arestarea parlamentarului, în Regulamentul Senatului apare o noutate: aprobarea Senatului pentru ca procurorii să înceapă urmărirea penală:

„CAPITOLUL IV STATUTUL SENATORULUI

Secţiunea 1 Imunitatea parlamentară

Art. 172

...

(4) În temeiul art.72 din Constituţia României, republicată, senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) În caz de infracţiune flagrantă, senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Senatului asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Senatul constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

(6) Cererea de autorizare a trimiterii în judecată, penală ori contravenţională, precum şi cererea de reţinere, de arestare sau de percheziţie se adresează preşedintelui Senatului de ministrul justiţiei.

...”

Este evident că acest regulament încalcă Constituția, pe care o pomenește (copy-paste) la alin. (4).

Degeaba se bucură Vosganian și Borbely că vor scăpa de urmărirea penală și că procurorii vor fi obligați să claseze dosarele lor. Regulamentul Senatului trebuie semnalat CCR ca fiind neconstituțional în aceste prevederi. Pur și simplu adaugă la Constituție ceea ce este de nepermis.

Potrivit acestui statut, Senatul României este stat în stat. Infractorii au cea mai sigură ascunzătoare. Singura lor obligație este aceea de a încropi o motivare sentimentală pentru a stoarce lacrimile colegilor care, după cum se vede, vor interzice procurorilor să tulbure zilele domoale ale infractorilor.

Să nu uităm că cei din PSD se opun, cu vehemență modificării Regulamentului, modificare cerută de PNL. 

Culmea este că în Regulamentul Camerei Deputaților nu apare aberația de la Senat !

În lumina Constituției și a legilor în vigoare, începerea urmăririi penale se poate cere doar pentru miniștrii în funcție, nu și pentru parlamentari. Foștii miniștri nu beneficiază de prevederile legii răspunderii ministeriale ci se duc, așa cum spune legea, la normele dreptului comun.

Victor Ciorbea și ordonanța buclucașă, a traseismului politic instituționalizat

Ieri am fost la „protestul” inițiat de PNL la Avocatul Poporului. Pe la 10.00 a început. Am înțeles că pe lângă noi, cei din PNL, au fost colegi de la PDL. Frumos. Bănuiesc că erau într-un grup de persoane mai în vârstă. La dispoziție erau două liste de semnături, pentru prezență. Una de la PNL Sector 3 (cam două pagini de semnături) și una de la Sectorul 2 (nu m-am uitat să văd dacă era a PNL sau a PDL).

Aproape de ora 12.00 a apărut Victor Ciorbea. A așteptat să se adune în jurul lui presa, microfoane și camere, a glăsuit calm (ciorbește) anunțând că el muncește de dimineață ! Că la ora 08.30 era deja la Parlament unde s-a întâlnit cu șefii instituțiilor pentru unele probleme (este cumva pe lângă Constituție !), că a participat la un eveniment, că el lucrează ... că se bucură de prezența atâtor tineri în fața instituției. A promis că instituția pe care o conduce se va apuca de ordonanța buclucașă de azi și că cel mai târziu lunea viitoare va da un răspuns motivat. Hm.

Anunțul lui, vizavi de întârzierea în soluționarea respectivei ordonanțe neconstituționale m-a pus pe gânduri. Ciorbea o ia avocățește, a început cu tergiversarea soluționării. Are în spate prevederile constituționale care, interpretate „ciorbește”, pot duce la tergiversarea soluționării cauzei.

La art. 58 alin. (1) din Constituție se precede că „Avocatul Poporului este numit ... pentru apărarea
drepturilor și libertăților persoanelor fizice...”. La art. 59 alin. (1), se prevede că „Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele stabilite de lege”.

Va trebui să definim, până la urmă, interesul cetățeanului lezat în drepturile și libertățile sale, în limitele stabilite de lege pentru a vedea dacă și când ar fi trebuit să intervină Avocatul Poporului, în acest caz particular al ordonanței de urgență care permite aleșilor locali să părăsească formațiunea politică pe listele căreia a candidat fără a suporta sancțiunile prevăzute de legea cadru a aleșilor locali. Dacă nu definim corect acest interes, Victor Ciorbea poate face „joc de gleznă” în favoarea PSD liniștit.

La art. 8 alin. (2) din Constituție se prevede că „Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației”.

PNL s-a prezentat săptămâna trecută la Avocatul Poporului și a depus o sesizare în numele membrilor săi - art. 51 alin. (2) din Constituție -, cu privire la neconstituționalitatea ordonanței de urgență a guvernului care lezează, prin normele impuse, interesele cetățenilor membri ai PNL (PDL, PFC), persoane fizice ((art. 58 alin. (1) din Constituție !)). Pentru a vedea în ce constă această lezare, va trebui să mergem la Decizia CCR nr. 1167/2007 unde lezarea intereselor persoanelor fizice este detaliată,  în spiritul Constituției: "Curtea a arătat, cu acel prilej, că electoratul acordă votul său unei persoane, pentru a îndeplini o funcţie publică la nivelul administraţiei locale, în considerarea programului politic al partidului din rândurile căruia face parte la momentul alegerii şi pe care această persoană urmează să îl promoveze pe perioada mandatului său de consilier local sau judeţean. Or, de vreme ce alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, înseamnă că nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat. Prin urmare, nu se mai justifică menţinerea acestuia în funcţia publică”.

Este evident faptul că ordonanța Guvernului pesedist încalcă cu intenție o normă constituțională, interpretată de CCR, ca urmare a unei alte sesizări care se opunea sancționării aleșilor locali cu pierderea demnității publice de ales în urma plecării din formațiunea politică pe listele căreia a candidat.

Având în vedere cele de mai sus, prezumând că adjuncții Avocatului Poporului „specializați pe domenii de activitate” - art. 58 alin. (1) din Constituție, ultima teză -, sunt la curent cu toate normele legale în vigoare, cu toate interpretările CCR și cu practica juridicară curentă, se cuvenea ca Victor Ciorbea în postura de Avocat al Poporului să se sesizeze din oficiu !

Nu a făcut-o. A considerat că trebuie să își plătească funcția - sinecură primită de la PSD prin întârzierea sesizării CCR sau prin nesesizarea din oficiu cu privire la actul normativ buclucaș. În condițiile în care, prin lege, ordonanțele de urgență pot fi atacate pentru neconstituționalitate doar de către Avocatul Poporului !

Nu știu ce va motiva Avocatul Poporului. Nu am încredere în PSD, în ce face PSD - ordonanța este un foarte bun exemplu de sfidare a principiilor statului democratic -, nu am încredere în „slugile” PSD - așa cum se dovedește a fi înaltul demnitar public Victor Ciorbea. Ca atare, încrederea în probitatea morală a funcționarilor din instituția Avocatului Poporului este pe ducă, se duce la naiba către Iad.

Liviu Dragnea-Ipocritul

Umblând prin DEX am găsit „caracteristicile” comportamentale ale acestui individ sub adjectivul „ipocrit”: prefăcut, fățarnic. La „prefăcut”, în DEX se detaliază: fățarnic, viclean, ipocrit. La „fățarnic” avem: lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. Pot merge din noțiune în noțiune pentru a ajunge la concluzia firească: Liviu Dragnea este o persoană dispusă să profite, fără pic de respect pentru cei din jur de poziția publică la care ajunge. Liviu Dragnea „a privatizat” funcția publică în care a ajuns ca om politic, a exploatat-o în interes privat. Al său sau al apropiaților lui.

Cu Victor Viorel Ponta-Mincinosul plecat (s-a ascuns !), Liviu Dragnea-Ipocritul a rămas să își pună în aplicarea „inițiativa” politică. Emiterea ordonanței de urgență prin care sunt suspendate pentru 45 de zile normele Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali în reglementările ce privesc sancțiunile aplicate acestora pentru nerespectarea angajamentului asumat la candidatură prin părăsirea formațiunii politice pe listele căreia a candidat.

Actul normativ impus de Liviu Dragnea-Ipocritul este un abuz. Există jurisprudență constituțională în cauză, explicită cu privire la aleșii locali. În decizia CCR nr. 1167/2007, se motivează sancțiunea legală a părăsirii partidului pe timpul mandatului de ales local astfel:

"Curtea a arătat, cu acel prilej, că electoratul acordă votul său unei persoane, pentru a îndeplini o funcţie publică la nivelul administraţiei locale, în considerarea programului politic al partidului din rândurile căruia face parte la momentul alegerii şi pe care această persoană urmează să îl promoveze pe perioada mandatului său de consilier local sau judeţean. Or, de vreme ce alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, înseamnă că nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat. Prin urmare, nu se mai justifică menţinerea acestuia în funcţia publică".

Una din motivările lui Dragnea, Ponta dar și a altor vorbitori ai PSD, se referă la faptul că „acești aleși locali au fost pe listele USL”. Corect. Numai că pe listele USL fiind ei erau, în același timp, membri ai unui partid politic, component al USL. Ca atare, în cadrul USL aleșii locali urmau linia politică a partidului din care făceau parte. Angajamentele politice față de electori ale fiecărui partid rămân în vigoare indiferent dacă alianța politică din care au făcut parte la un moment dat se rupe. Astfel că această motivare nu are susținere.

Acum, Liviu Dragnea-Ipocritul vine cu explicații mai aproape de realitate. Iau de la Agerpres (aici). În interpretarea lui și a PSD plus a aliaților din UNPR, PC, PLR și chiar UDMR (din moment ce curvele udemeriste nu protestează acum, mulțumindu-se cu anunțul inert că nu vor vota legea de aprobare a ordonanței în Parlament. Cu ce folos, din moment ce ordonanța își produce efectele imediat ?!). S-a exprimat la Antena 3, televiziunea de casă a pușcăriașului Dan Voiculescu (condamnat la 10 ani de pârnaie), televiziune care a și trecut la promovarea ideilor tâmpite fără nici un discernământ.

"Principala critică o reprezintă momentul ales. Momentul nu l-am ales noi. Momentul este impus de acțiunea samavolnică a celor de la PNL și PDL, practicată de câteva luni de zile împotriva aleșilor locali, pentru a-i forța și a-i amenința cu excluderea din partid, respectiv cu pierderea mandatului, pe de o parte dacă nu aprobă protocoalele cu PDL, pe care majoritatea în județe nu vor să le aprobe, să le susțină, pentru că le-a fost impus, nu au fost întrebați, iar pe de altă parte dacă cumva (...) votează proiecte de hotărâri pe care le inițiază un primar de la PSD sau de la UNPR sau de la PC, pentru ca nu cumva prin acel proiect de dezvoltare primarul respectiv să fie apreciat în comunitate".

Ipocritul Dragnea a scăpat „porumbelul” pe gură. Printre alte obiective urmărite prin ordonanță, PSD vrea să împiedice realizarea majorităților în consiliile locale rezultate prin fuziunea dintre PNL și PDL ! PSD vrea să împiedice fuziunea dintre PNL și PDL ! Nu se explică altfel „grija” celor din PSD de a oferi aleșilor locali din partea PNL și PDL șansa de a rămâne în funcțiile eligibile chiar dacă se opun hotărârilor propriilor partide. PSD le oferă șansa de a intra în alt partid - dacă nu vor PSD, pot alege PLR-ul lui Tăriceanu, putând spune concetățenilor că rămân „liberali” -, pot deveni independenți, astfel că în fața electorilor pot apare ca nefiind „ai PSD”, chiar dacă în comportamentul lor va fi așa. Alții pot intra în PMP-ul lui Traian Băsescu pentru a face pe față campanie Elenei Udrea la prezidențiale. Toate aceste „efecte” ale ordonanței au drept obiectiv imediat slăbirea capacității ACL (PNL+PDL) de a duce campania electorală dar și pentru a ușura, în teritoriu, slăbirea, micșorarea șanselor candidatului ACL -Klaus Iohannis - de a câștiga alegerile în fața candidatului PSD.

Nu trebuie uitat faptul că ei se bazează mult pe comportamentul aleșilor locali ai PNL la europarlamentare. Este un adevăr faptul că o parte dintre aleșii locali ai PNL, susținători ai lui Călin Popescu Tăriceanu, au acționat împotriva propriului partid pentru a forța retragerea din funcția de președinte a partidului a lui Crin Antonescu. Crin Antonescu s-a retras iar Călin Popescu Tăriceanu nu a putut pune mâna pe putere în partid așa că a plecat. Cei din PSD se tem acum că acei aleși locali, în special consilierii locali (!), pot fi demiși și înlocuiți cu alții fideli noii alianțe electorale ACL.

A doua problemă a PSD o reprezintă puterea ACL din consiliile locale. Putere care blochează „inițiativele” primarilor PSD, UNPR sau PC (oare mai sunt ?!). Puterea ACL blochează inclusiv posibilitatea primarilor PSD, UNPR și PC de a face campanie pe banii publici pentru PSD și candidatul acestuia la prezidențiale. Din moment ce „inițiativele” locale orientate către promovarea candidatului PSD vor fi blocate, campania va fi blocată !

Toți politicienii opoziției au condamnat abuzul de putere al PSD. Liviu Dragnea-Ipocritul poate inventa orice motivare pentru abuz, el este neconstituțional. Am arătat mai sus raționamentul CCR din 2007. Ordonanța PSD (ea nu poate fi calificată ca fiind a Guvernului !), urmărește un interes privat impus țării ca interes național. Actul normativ, în esența lui, se emite în interesul întregii națiuni. Este o necesitate. Acest act normativ este împotriva interesului națiunii, este un abuz politic.

Crin Antonescu a sintetizat, telefonic, la Realitatea Tv (parcă ieri) (aici), abuzul PSD:

"Această ordonanţă este o greşeală uriaşă a domnului Ponta. A început să facă greşeli foarte mari, una este menţinerea domnului Paladă în funcţia de purtător de cuvânt. Ordonanţa e o greşeală uriaşă pentru că, având în vedere maşinăria de care beneficiază Ponta în raport cu contracandidaţii săi la preşedinţie nu putea pierde decât într-un singur fel - întărind în societatea românească sentimentul că se întoarce PSD-ul de până în 2004. Printr-un act politic precum această ordonanţă, domnul Ponta a luat-o pe calea pe care poate pierde alegerile în această toamnă. E o greşeală inutilă şi neforţată. Până acum, primarii care doreau să treacă de partea guvernului în schimbul primirii alocărilor bugetare o făceau oricum. Ce l-a determinat totuşi? Natura de nereprimat a acestui PSD incorigibil şi faptul că în faţa temerilor lui Ponta şi PSD că ar pierde alegerile, arma intimidării şi a presiunii psihologice a fost scoasă la iveală".

Crin Antonescu a mai arătat, de multe ori, că PSD-ul de azi a redevenit PSD-ul lui Adrian Năstase, PSD-ul stat, PSD-ul nereformat, PSD-ul abuziv. Acum a reafirmat, a întărit cele spuse anterior: "S-a vorbit foarte mult despre ruperea USL, despre cauze şi făptaşi sau făptaş. Propaganda domnului Ponta a conchis că într-o zi Antonescu a înnebunit şi a rupt USL-ul. Azi, pentru cine vrea să gândească lucrurile la rece o să mai spun un lucru. Miza fundamentală a înţelegerii mele cu Ponta, a USL, a fost: PSD-ul din USL nu va mai face ce a făcut PSD îân România până în 2004. Un an de zile, pentru mine a devenit limpede că acest termen fundamental al înţelegerii este încălcat şi că PSD-ul condus de Ponta este acelaşi PSD de până în 2004. Chestiune pe care am socotit-o inacceptabilă".

Sunt atrăgătoare și declarațiile politice. Esența acțiunii PSD, în special a inițiatorului ei, acest Liviu Dragnea-Ipocritul este neconstituționalitatea actului normativ, abuzul incalificabil atât sub aspect social, sub aspect politic - intervenția prin lege în viața internă a altor formațiuni politice (!) -, distrugerea raporturilor de reprezentare politică și socială. Ce încredere mai poți avea într-un ales local din moment ce acesta poate profita de o lege, dată abuziv, pentru a se alătura celor de la putere ?!

Cei care vor profita de această ordonanță, aleșii locali, ar trebui excluși din orice colaborare viitoare cu partidele aflate acum în opoziție. La fel cum ar trebui exclusă, în viitor, orice colaborare cu acest partid pervers care este UDMR. Care, ce să vezi, vor susține în Parlament legea de respingere a ordonanței, dar după ce își produce efectele. Iar intrarea ordonanței pe ordinea de zi a Parlamentului poate fi întârziată până la calendele grecești cu Tăriceanu șef la Senat și Zgonea șef la Cameră.

Avem guvern. Cu proceduri neconstituționale, ca urmare a unei negocieri politice de tip mafiot.

Înainte de a mă lăsa impresionat de articolele scrise de alții, trebuie să scriu cam ce cred eu că s-a întâmplat.

Ieri, Băsescu a ajuns la concluzia că poziția lui față de forța politică construită de PSD și UDMR este mai slabă așa că a convenit la o nouă tâlhărie. Să încheie o convenție mafiotă cu Ponta. Ca să se salveze în fața electoratului băsescian, Băsescu anunță că Ponta va prezenta, prin angajarea răspunderii de către noul guvern în Parlament, un nou program de guvernare astfel că investirea noului guvern să capete nuanță de constituționalitate. Ponta spune ca Băsescu în prima fază ca mai apoi să afirme, după ce și-a văzut sacii în căruță, că el va prezenta Parlamentului același program cu unele corecturi.

O primă observație. Băsescu se substituie Curții Constituționale în soluționarea unei cauze de neconstituționalitate. Fiind o cerere adresată CCR de către un grup de peste 50 de parlamentari, orice acțiune administrativă în cauză trebuia oprită. Prin acțiunea lui de ieri, Băsescu dă o soluție în cauză peste capul CCR, o încălcare flagrantă a principiului de drept potrivit căruia până la soluționarea unei cauze de natură juridică, părțile se opresc din acțiune. Ei bine, Băsescu este una dintre părțile care trebuiau să se abțină de la a face ceva ce nu este clarificat. Nu era nici o grabă. Guvernul Ponta II avea interimari care puteau activa încă 3-4 zile fără nici o problemă la ministerele unde erau arondați.

Sunt convins că Băsescu și Ponta au „oamenii lor” la CCR, printre judecători sau persoane care au acces la ședințele de analiză a cererii de constatare a constituționalității. Ieri, de dimineață, judecătorii curții au luat la interpretat cererea PDL. După câteva ore, au ajuns probabil la o concluzie. Comună. Probabil, fiecare parte interesată a comunicat „stăpânului” care ar fi soluția de compromis. Având informația la îndemână, Băsescu și Ponta au trecut la negocieri directe. Faptul că Băsescu a acceptat investirea miniștrilor și Ponta a acceptat să „prezinte unele corecturi pe programul existent” îmi dă senzația că CCR va decide că noul guvern trebuie să aibă programul lui. Referirea lui Ponta la art. 114 din Constituție ne arată că este vorba despre un nou program și nu de un program corectat. Numai că Băsescu trebuia să aștepte decizia CCR și să constate că aprobarea guvernului în Parlament fără aprobarea și a programului de guvernare nu a fost constituțională așa că procedura trebuia refăcută. Nu a așteptat, iar gestul lui este unul pur și simplu neconstituțional.

De aici reies și alte considerente. Din moment ce CCR va decide că guvernul trebuie să aibă un nou program, în considerarea noii structuri politice a guvernului și a noii majorități parlamentare - ideea desprinsă tocmai din aranjamentul dintre Băsescu și Ponta -, înseamnă că am asistat la investire a unui nou guvern, de fapt. Înseamnă că Băsescu a acceptat, forțat, nominalizarea lui Ponta pentru formarea unui nou guvern. Faptul că Băsescu a acceptat încălcarea Constituției și a abuzurilor constituționale săvârșite de Victor Ponta la formarea și investirea noului guvern este de o gravitate fără precedent.

S-a instituit o procedură peste prevederile constituționale. Scriam zilele trecute că practic, Constituția permite o situație extremă. Un premier își poate scoate de la guvernare propriul partid dacă își formează o altă majoritate. După cum au acționat Băsescu și Ponta acum, după cum se deduce că va judeca CCR, înseamnă că la această premieră de investire a unui nou guvern urmează să asistăm și la premiera în care, de exemplu Ponta, își formează o nouă majoritate cu ajutorul altor formațiuni politice din Parlament, scoate PSD de la guvernare, se duce în fața Parlamentului cu noii miniștri și un program de guvernare în care schimbă niște cuvinte, este votat iar Președintele îi investește miniștrii fără nici un fel de jenă. Astfel, anulăm parte din scopul alegerilor legislative. Cel care pune mâna pe funcția de prim-ministru are libertatea să facă câte guverne vrea, cu cine vrea, când vrea. Este practic o confiscare a puterii politice de către o persoană sau un grup de persoane în interes privat. De aici la dictatură nu este mult.

Este evident, din ce în ce mai mult, că avem nevoie fie de o Constituție sever amendată fie de o nouă Constituție. Astfel de situații trebuiesc tratate cu mai mult discernământ și normate astfel încât calea spre dictatură să fie oprită. Orice guvern care își schimbă coloratura politică trebuie demis. De drept. Ruperea unei alianțe de guvernare trebuie să ducă, obligatoriu, la demiterea guvernului în funcțiune. Este mai aproape de spiritul democratic decât ce au făcut acum Băsescu și Ponta.

Astăzi, asistăm practic la predarea unei ștafete. Băsescu i-a predat lui Ponta puterea în interiorul unei dictaturi personale. Cu acest precedent de formare și numire a unui guvern nu vom mai avea siguranța zilei de mâine.

Băsescu trage de urechi Curtea Constituțională a României.

Panarama de la Cotroceni s-a hotărât să se dea în spectacol. Iar spectacolul este oferit de Comunicatul de presă a Președinției de azi, 21 septembrie 2013. Comunicat prin care suntem anunțați că derbedeul cotrocenist a sesizat Curtea Constituțională a României asupra neconstituționalității Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (aici).

Practic, făcând gargară cu pioneze, Băsescu contestă pragul de 30% din listele electorale permanente pentru validarea unui referendum. În condițiile în care, recomandările internaționale spun că democratic ar fi normal ca pragul să nu existe. Băsescu vrea să se revină la pragul de 50%.

Toată polologhia pusă în pagină de consilierii lui pentru a demonstra CCR ce vrea Băsescu are un singur scop: împiedicarea adoptării prin referendum a Legii de revizuire a Constituției care, va fi supusă referendumul național odată cu alegerile Prezidențiale.

Pe de altă parte, având în vedere că există deja o Decizie definitivă a CCR cu privire la această Lege, contestația lui Băsescu este, de fapt, o contestare a deciziei anterioare a Curții Constituționale. Potrivit jurisprudenței CCR, această constestație ar trebui să fie respinsă deoarece Curtea s-a pronunțat asupra problemei. Dar cum CCR ne-a obișnuit cu „minuni”, există deja un precedent al negării propriilor decizii, nu m-ar mira ca CCR să admită gargara cu pioneze a lui Băsescu. Cu 5-4, 6-3.

Am citit contestația. Pe site-ul Președinției. Este pur și simplu o înșiruire de bla, bla, bla - uri. Pune accent pe decizii anterioare ale CCR în care aceasta formula, corect, necesitatea majorității în diferite situații. Asta face și Băsescu. Ia situații diferite unde sunt prevăzute majorități. În toate situațiile, vorbim despre instituții și nu despre o întreagă națiune înscrisă în zisele liste electorale permanente. Nu poți amesteca mere cu pere însă la Băsescu nu este o problemă. Nu poți compara majoritatea din Parlament sau de la Curtea Constituțională cu majoritatea din listele electorale permanente. Mai mult, face mult vorbire despre majoritatea cu care este ales Președintele în primul tur. Însă uită de textul constituțional care vorbește de al doilea tur de scrutin unde această majoritate nu mai este impusă.

Băsescu „uită” că parlamentarii sunt obligați să fie prezenți la adoptarea unor hotărâri, judecătorii CCR sunt obligați să fie prezenți la luarea unei decizii pe când cetățenii țării nu au obligația de a fi prezenți la urna de vot.

După cum scrie Băsescu sesizarea, ar trebui ca rezultatul alegerilor parlamentare sau prezidențiale de până acum să nu fie valide. Nu au fost prezenți cetățenii, în majoritate absolută, la urnele de vot. Nici el nu a avut majoritatea absolută pentru a deveni Președintele României. În ambele cazuri, el a ieșit președinte în al doilea tur de scrutin.

Citită cu atenție, oricine constată că Băsescu a sesizat CCR ca să se afle în treabă și să dea fiori românului care nu cunoaște, nu pricepe ce este cu politica și legea.