La două infracțiuni, abuzul în serviciu și neglijența în serviciu, CCR a statutat că sintagma „îndeplinirea defectuoasă” a atribuțiunilor de serviciu este constituțională în măsura în care prin ea se înțelege „îndeplinirea cu încălcarea legii”. Astfel, funcționarul public precum și persoanele asimilate funcționarului public nu mai sunt sub autoritatea sancțiunii legii dacă încalcă o normă a unei hotărâri de guvern dată pentru „organizarea executării legii” ((art. 108 alin (2) din Constituție). În percepția actuală.
În motivarea deciziei, CCR a punctat: „sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă", din cuprinsul acestora, nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea îndatoririlor de serviciu. Astfel, Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.”
Trebuie acceptată decizia CCR pentru că este logică. Modificările trebuiesc aduse la legile care stabilesc atribuțiile funcționarilor publici (asimilați acestora), prin clarificarea răspunderii funcționarilor publici în funcție de fiecare atribuție dată prin lege lor. Nu la grămadă ci aproape post cu post. Ministru, secretar de stat, director, șef de serviciu, șef de birou, funcționar public care lucrează direct cu publicul etc. la nivelul ministerelor și instituțiilor centrale dar și la nivelul structurilor administrației publice locale.
Mi-am amintit că am fost foarte surprins când am studiat legislația Austriei și Germaniei legată de frontiere și alte domenii de interes pentru mine la acel moment. Chiar i-am întrebat pe partenerii germani și austrieci de ce au o legislație atât de stufoasă. De ce nu duc o parte dintre prevederi în legislația secundară ? Mi-au spus că la ei nu pot aplica sancțiuni penale dacă fapta nu este explicit prevăzută în lege. Nu la modul general ci în particular pentru că fiecare funcționar public are atribuții proprii pentru aplicarea legii, în funcție de organizarea instituției publice. Astfel, când exista o reclamație sau o plângere, verificarea se ducea exact la structura responsabilă de aplicare a respectivelor norme de lege. Mai mult, se ducea exact la persoana care ocupa funcția publică ce era competentă să soluționeze cauza.
Eu am senzația că nu doar la Codul penal trebuie umblat. Va trebui umblat la legile de organizare și funcționare a instituțiilor publice, la legile care stabilesc organizarea unor activități lucrative, la alte legi care au capitol privind sancțiunile penale. Vor trebuie studiate atât legile cât și HG-urile care le organizează executarea și nu este exclus ca unele norme din HG-uri să fie trecute în legile respective pentru ca unele acțiuni sau inacțiuni existente acum în HG-uri dar care afectează aplicarea legii să poată fi sancționate potrivit legii penale.
HG-urile vor sancționa doar administrativ. Și ele vor trebui completate, în amănunt, cu partea privind execuția și răspunderea iar acolo unde se impune cu sancțiunea administrativă necesară fără a înlocui răspunderea administrativă prevăzută de lege (acolo unde este cazul).
Dacă acesta este scopul CCR, atunci nu poate fi decât bine. Este în favoarea instituțiilor dar și a funcționarilor publici (asimilaților). Sunt eliminate interpretările abuzive. Este și în favoarea procurorilor și a judecătorilor, fiind mult mai ușor pentru ei să încadreze o cauză penală dacă există sau să înceteze o urmărire penală atunci când constată că fapta nu există.
Totuși, cumva trebuie ca unei instituții care are atributul de control asupra inițiativelor legislative să i se confere o mai mare autoritate pentru acceptarea sau respingerea acestora. Or fi ei parlamentarii buricul pământului dar, să recunoaștem fără reținere, tot ei sunt și la rădăcina răului în materie de legislație !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu