marți, 25 iulie 2017
Unii se simt bine când își denigrează țara. Se simt „superiori” ...
Aici sunt de lămurit mai multe lucruri. Este vorba despre cazul „activistei” Nalan Oral, din Turcia, care s-a refugiat în Belgia și a obținut un „azil politic”. În Turcia a fost condamnată la 30 de ani de închisoare pentru apartenență la o organizație teroristă.
Nu este treaba României nici cu privire la procesul și condamnarea „teroristei” în Turcia, nici cu privire la statutul ei de refugiat din Belgia. Nu este treaba României până în momentul în care „activista/terorista” intră în contact cu legea din România. Iar la contactul cu legea din România, situația nu era în favoarea „activistei” din Belgia sau a „teroristei” din Turcia.
La controlul de frontieră, polițistul de frontieră a constatat că pe numele lui Nalan Oral există un mandat internațional de arestare emis de Interpol. Potrivit reglementărilor internaționale în vigoare, polițiștii de frontieră au reținut persoana urmărită internațional și au predat-o procurorilor. Iar aceștia au continuat procedura internațională prezentând-o instanței de judecată competente.
M-am uitat la mai multe surse. Agerpres, Mediafax, Digi24, CriticArad. Doar la CriticArad am găsit și „cauza harababurii”. Există niște informații în toate textele dar sunt viciate de „povești lacrimogene”.
Pentru clarificarea problemei, se cuvine a fi atenți la ce spune legea și ce fac autoritățile nu la preluarea fără discernământ a poveștilor și speculațiilor denigratoare.
La momentul trecerii frontierei din spațiul Schengen (din Ungaria !) în România, potrivit noilor reglementări europene în materie (!), s-a procedat la verificarea prin sondaj a persoanelor. Verificarea bazelor de date cu semnalări europene sau internaționale este obligatorie. Nalan Oral era în baza de date Interpol. Punct ! Poliția de frontieră a respectat strict procedurile tratatului internațional și ale legilor europene. Procurorul la rândul lui, în fața mandatului Interpol, a procedat în consecință, la fel și instanța de judecată competentă. Să nu uităm că suntem la data de 07.07.2017 !
Având un document belgian, autoritățile belgiene au fost informate de situație la fel ca autoritățile din Turcia. În imaginea de mai sus apare un „Atestat” al autorităților belgiene care stipulează că numita Nalal Oral beneficiază de statutul de refugiat în concordanță cu prevederile Convenției de la Geneva din 1951 și a Protocolului adițional corespunzător. Nu îl avea pe data de 07.07.2017 când s-a prezentat la punctul de trecere al frontierei ! A fost eliberat abia pe 10.07.2017 ! De aceea, declarația inadmisibilă a avocatului ei este o mare porcărie !
S-a încercat introducerea în cauză a UNHCR din România și din Belgia. Cele două instituții au declinat interesul. Nu se implică în cauze particulare. Nici nu aveau cum, aici fiind vorba despre proceduri reglementate de un tratat internațional.
Procurorul și-a retras cererea de arestare preventivă abia după ce Interpol a radiat mandatul internațional de arestare a numitei Nalal Oral !
Nu cred că a fost o cerere din partea României, România nu este parte în această cauză. Bănuiesc că a fost o cerere din partea Belgiei ! Iar dacă a fost așa, cineva fie nu și-a făcut treaba fie cineva nu trebuia să părăsească teritoriul Belgiei până la obținerea cetățeniei !
Fiind eliminată cauza intervenției autorităților de stat române, este posibil ca cererea Turciei să nu fie satisfăcută favorabil. Există, în contrapondere, autoritatea Belgiei care i-a acordat statutul de refugiat iar România va acorda prioritate acestui statut.
Nu îmi plac cei care își denigrează țara. Nu spun că este treaba lor, este și treaba mea pentru că eu trăiesc în această țară și nu am de gând să accept să fie făcut albie de porci împreună cu restul celorlalți concetățeni pentru că unii vor mai multă vizibilitate și „apreciere” pentru tăria cu care își înjură țara !
Oare jocul cui îl fac aceste persoane ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu