Se afișează postările cu eticheta creștin-democrați. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creștin-democrați. Afișați toate postările

vineri, 3 mai 2013

Creștin-democrația de rit ortodox

Chiar dacă liderii acestei mișcări politice nu o spun cu întreaga gură, Mișcarea Populară copie, copy-paste, din ideologia creștin-democrată acele elemente care să îi dea o anume identitate. Ei nu spun că sunt purtătorii mesajelor politice ale catolicismului, nici nu pot, nu au cui, copie însă elementele de politică publică ale creștin-democraților germani.

Dar nu se pot feri, direct, de religie. De aceea, înclin să cred că vor apela la religie, masiv, în perioada următoare, în special la religia ortodoxă fără a neglija componenta ei catolică. Mă aștept ca liderii religioși ai celor două religii creștine din România să apară din ce în ce mai mult în preajma „intelectualilor” noii mișcări politice. Iar în programele publice ale mișcării să capete o mai mare consistență mesajul creștin.

„„Iniţiatorii precizează că valorile lor izvorăsc din "tradiţiile creştine şi ale Iluminismului", fiind vorba despre Individ şi Societate””. Mediafax.

Mișcarea Populară are o direcție distinctă. Apelează la „mulțimea mută”, la cei care până în prezent nu au ieșit în spațiul public cu mesaje politice în speranța că aceștia vor dori să se implice în politică de partea lui Traian Băsescu și în spațiul politic creștin-democrat. Pentru promovarea valorilor tradițional creștine la români, fie că este vorba despre ortodoxism, fie că este catolicism, fie că este o altă formă de manifestare a creștinismului. Pentru că altfel nu se poate. Nu ar avea adepți. Sunt însă intelectuali care promovează non-stop creștinismul în media, unii care ar putea ajunge în „plasa” politică băsesciană a Mișcării Populare. Pentru promovarea „iluminismului”, MP apelează la toți intelectualii.

Față de talmeș-balmeșul de la PDL, față de aiureala rudimentar-politică de la Forța Civică, Mișcarea Populară se arată mai coerentă. Culmea, o concurează abia născuta Noua Republică, a lui Neamțu, care sare ca ars când vine vorba despre MP. Normal. Prin „puterea” lui Băsescu, MP îi ia NR bazinul electoral actual și îi dinamitează accesul la cel viitor.

Teoretic, MP ar putea lua din bazinul electoral al PNL dar și al PSD. Teoretic. Creștin-democrația este un mix conservator cu social-democrație și ceva liberalism (dar nu prea mult). Are vocație de ideologie unică ce poate naște partidul unic. Preia din creștinism toate valorile morale, evidențiind individul și libertatea economică însă sub controlul statului pentru realizarea „visului omenirii”, o economie de piață sociale. Normal, în partitura MP apare „lupta împotriva comunismului” ca obiectiv major.

Dacă protestanții germani au reușit să aibă cea mai puternică creștin-democrație din Europa, de ce nu ar reuși și ortodocșii români ?

luni, 22 aprilie 2013

Misionarismul creștin-democrat al Inițiativei România Liberală

M-am hotărât să pun pe tapet unele dintre concluziile mele cu privire la România Liberală pitrocită de Bogdan Duca, ajunsă acum la maturitate prin lansarea Inițiativei România Liberală.

Pe de o parte, se cuvine a evidenția că Bogdan Duca a reușit. A reușit să se strecoare pe sub pielea unor politicieni cu potențial electoral, a ajuns consilierul unora, i-a atras de partea ideii lui despre politică, a adunat în jurul lui un grup de adepți ... s-a comportat ca un misionar catolic în „teritoriul” liberal orientat către secularism.

Nu trebuie să mire faptul că Bogdan Duca a făcut misionarism. Cine vrea să citească, găsește aici explicațiile necesare și suficiente ale acțiunilor lui. Bogdan Duca, teolog al catolicismului, a fost sau s-a autoinvestit cu misiunea de a aduce de partea creștin democrației politicieni români. De aceea nu i-a plăcut PDL, partid care nu mai place nici lui Baconschi - un alt teolog care promovează creștin democrația -, nici lui Paleologu - creștin democrat ca și Baconschi. De aceea nu îi place nici un partid „în viață” în România. Nici unul dintre ele nu practică creștin democrația. Cu ajutorul lui Dan Cristian Popescu, fostul țărănist trecut din interes la PNL și mai apoi, tot din interes, la Partidul Forța Civică, devenit „filantropul de serviciu” pentru noua doctrină politică. Cred că are în vedere și transformarea Partidului Forța Civică într-un partid creștin democrat.

Wikipedia, despre creștin democrație: „Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia”.

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică”.

Așa se explică campaniile anti-ortodoxism ale unor „epigoni” ai creștin democraților declarați în presă sau pe net. În acele campanii ortodocșii sunt asimilați „comuniștilor”, creștin democrații având „anti-comunismul” înscris în fibra lor genetică - nici nu trebuie să mire, catolicismul având în ortodoxism principalul „adversar” religios. Așa se explică de ce creștin democrații sau cei care s-au declarat apropiați de creștin democrație (chiar dacă nu au și făcut dovada), cum ar fi UDMR sau PDL, au avut sau au, încă, un mai mare număr de simpatizanți în rândul populației de credință catolică. Cu precizarea că un mare număr de catolici sau protestanți sunt membri ai altor formațiuni politice adversare creștin democrației.

Recunosc faptul că mă folosesc de numele lui Bogdan Duca pentru că am înțeles, de ceva timp, cu ce se ocupă. Nu am crezut că va avea succes. Ei bine, azi, niște liberali și foști liberali se folosesc de textele lui Duca pentru a lansa atacuri asupra PNL în formatul actual. Ce va urma ? În linie logică, va urma convertirea respectivilor liberali la creștin democrație, considerarea liberalismului tradițional ca o erezie și tratarea liberalilor care nu aderă la demența creștin democratică cu „apă și foc” pentru a scoate duhurile rele din ei. Posibil ca Bogdan Duca și alții ca el să spere la a deveni noii „episcopi” ai creștin democrației din România și să poată condamna ca eretici la democrație pe toți cei care nu aderă la aiurelile lor. Urmează să se nască, după momentul Hilton de azi, inchiziția creștin democrată.

Pentru mine situația este clară. Inițiativa România Liberală este o aiureală. Mai ales că DCP a început să deranjeze, cu ideea uniunii cu Mișcarea Populară, pe unii dintre simpatizanți. Apariția lui Mihai Răzvan Ungureanu alături de Pavelescu duce în derizoriu toată falsa recuzită de care membrii fondatori s-au folosit să atragă pe cei nelămuriți sau mai puțin pregătiți.


duminică, 14 octombrie 2012

Deficitul de 3% face „victime”. În Cehia.

Agerpres. Alegerile regionale din Cehia au dat câștig de cauză social-democraților. Popularii cehi au pierdut cumplit. Au câștigat într-o singură regiune. Bașca au scos la iveală comuniștii care au luat două regiuni. Mai au turul II pentru Senat. Nu au depășit 50% din voturi, fac turul II. Acolo este, totuși, democrație. Nu ca la noi.

Pragul de 3% pentru deficitul bugetar este considerat „vinovatul”. El a obligat la „măsuri de austeritate”. Încep să mă întreb dacă nu cumva acest prag nu este o constrângere aiurea în anumite vremuri. Nici Germania nu va fi capabilă să îl respecte, nu mai spun de Franța care ajunsese la 6% (parcă) iar despre celelalte state UE ce să mai vorbesc. Nu mă refer la orașele stat, ca Luxemburg, mă refer la țări care au un teritoriu.

Cu niște ani în urmă, puțini de fapt, Tăriceanu afirma că deficitul bugetar trebuie folosit, inteligent, pentru dezvoltare. A fost huiduit de populiștii băsescieni. Nici unii mai superficiali din PNL nu au great ideea, indivizii fiind hotărâți să facă frumos în fața „europenilor”. După mintea mea, Tăriceanu a avut și are, în continuare, dreptate. Ținta de 3% a deficitului bugetar poate fi luată în calcul de o țară dezvoltată. O țară care are infrastructură suficientă pentru răspunde principalelor necesități economice, sociale, militare, de ordine și siguranță națională. Când adopți ca boul o astfel de țintă fără a lua în calcul toate aceste necesități, duci țara de râpă. Iar cretinul de Băsescu și gașca lui tocmai asta au făcut. Au dus țara de râpă. Nu avem infrastructura necesară pentru a concura cu cu nici un stat. Nici măcar vecin. darămite cu Germania sau Franța.

Cehia a luat niște măsuri de constrângere bugetară în condițiile în care țara era mult, dar mult mai dezvoltată în infrastructură ca România. În plus este și membră a clubului euro. Însă și acolo au procedat greșit. Partidul de centru-dreapta, cum este considerat, a acționat ca Băsescu și PDL. Ce mușchii noștri. Noi suntem la putere, noi facem și dregem. Acum vor pierde. Iar pierderea va duce la alte politici. Nu este exclus ca deficitul fix de 3% să fie rediscutat, inclusiv la nivelul UE, nu mai spun de politicile interne ale statelor. A accepta 3% înseamnă a renunța la dezvoltare. Acest deficit este bun dacă mi-am rezolvat problemele, am o administrație sigură și o legislație care duce investițiile de interes național în portofoliul investitorilor privați. Nu cum a fost la noi, cu mânăriile lui Udrea, Videanu, Berceanu, Boagiu etc.

Cehia trece la social-democrație. urmează România iar în Europa se anunță vremuri grele pentru creștin democrați. Stabilitatea fiscală va fi sacrificată pentru stabilitatea socială. Pașii mai mici și constanți vor fi preferați salturilor senzaționale dorite de Merkel care se visează creatoarea celui de al IV Imperiu German.