O idee foarte bună. O lege a salarizării unice legată de o lege de funcționare a administrației publice.

Eliminând „gargara cu pioneze” jurnalistică și politică, să revenim la realitate. La ce înseamnă „gândire politică”, gândire ce satisface capacitatea de a guverna.

Dacian Cioloș a punctat bine. Nu poți avea doar o lege a salarizării (bugetarilor) fără a stabili cadrul în care administrația publică funcționează. Nu le poți reglementa separat. Agerpres (aici).

A punctat foarte bine ideea separării în aparatul administrației a celor care trebuie să fie profesioniștii, care asigură funcționarea acesteia, și partea celor care ocupă posturile cu mandat politic. Aceștia din urmă vor avea ca sarcină urmărirea îndeplinirii obiectivelor politice ale guvernului fără însă a intra cu schimbări în sistemul normal de funcționare al administrației publice. Practic, cei numiți politic vor constata în ce măsură politicile guvernului din care fac parte pot fi duse la îndeplinire în cadrul sistemului normal de funcționare al administrației publice. Întrevăd, ca un deziderat, că va exista „ochiul critic” suficient de matur să sprijine modificarea politicilor în așa fel încât acestea să nu perturbe bunul mers al administrației publice evitându-se astfel nașterea și evoluția tulburărilor sociale. Sper ca legea de funcționare a administrației publice să tragă liniile pe care partidele politice le-au tot reclamat până acum și să realizeze depolitizarea reală a administrației publice.

Un alt mare avantaj al legării celor două legi este al echilibrului funcțional între posturile publice exceptate de la încadrarea pe criterii politice. Vor fi departamente de lucru standard în toate ministerele și agențiile guvernamentale care se vor ocupa de exact aceleași probleme. Salarizarea va fi la fel.

Acum este un fel de harababură, de parcă funcțiile în ministere și agenții sunt la concurență. Cei care întocmesc un document la Ministerul Finanțelor Publice sunt mai bine salariați ca cei care întocmesc același document la alt minister. Ca să dau doar un exemplu. Pentru aceeași încărcătură de muncă, același efort intelectual, la un minister sau agenție guvernamentală compartimentul de lucru are 10 angajați iar la alt minister sau agenție guvernamentală există 15 deși, o analiză mai atentă ar constata că volumul de muncă poate fi satisfăcut de 5 angajați.

Pe timpul lui Adrian Năstase am văzut că la niște ministere erau servicii cu un șef de serviciu și doi angajați, ambii ocupând funcția de „șef de birou” ! Ba, erau și direcții cu 6 angajați, doi erau șefi de servicii ! O aberație ! Restul funcțiilor de pe statul de organizare erau goale însă erau finanțate de la bugetul de stat, stare care influența negativ modul în care MFP repartiza fondurile bugetare trimestriale. Pentru o direcție cu 6-7 persoane din ministerul „x” se repartizau tot atâtea fonduri ca la o direcție din alt minister cu statul adus la zi. Normal că ministerul cu „angajați lipsă” cerea și primea aprobarea ca fondurile necheltuite să fie folosite în alt scop. Trai pe vătrai. Normal că toți cei angajați pe astfel de funcții erau numiți politic, salarizarea funcției fiind un fel de sinecură. La noi, ce făceau ei era treaba unui umil compartiment de lucru în cadrul unui serviciu. În fine.

După ce am văzut această declarație îmi vine să cred că avem, abia acum, omul potrivit la locul potrivit. Depinde însă dacă parlamentarii vor fi de acord. Bănuiesc că nu toți parlamentarii primesc știrea cu plăcere. Nu este exclus să simtă că există un pericol real pentru „pilele” lor, puse în funcții administrative fără a avea însă și calitatea necesară. Voi urmări. Devine interesant. Cel puțin pentru mine. Declarațiile lui Cioloș sună a reformă profundă în administrația publică. Vor fi și satisfacții, vor și mari supărări. Va fi și presă gata să plângă pe umerii celor care nu și-au depășit nivelul de „căpușe” în administrația publică.

Eu pun sub semnul întrebării „reforma” lui Ponta. Ar fi absolut necesară, dar depinde cum se va face.

Lovit de „sistem”, Victor Ponta reacționează. Nu cum este obișnuită administrația publică: se recunoaște vinovăția, se caută un vinovat de la execuție, se arată cu degetul în direcția compartimentului implicat, șeful acestuia și sigur șeful șefului primesc o atenționare, se caută (eventual) riscurile pentru sistem dacă se ia o măsură sau alta și se propune o măsură care să compenseze „supărarea” premierului însă care să protejeze sistemul. Nu de alta, dar în sistem „sunt ai noștri”, abia „selectați și promovați”. Au de unde înlocui, „are balta pește”.

Reacția lui Ponta are continuitate. Au trecut trei zile, nu mai spun de ore, acuși-acuși trec trei săptămâni, în toamnă trec trei luni iar Ponta o ține „gaia-mațu”: reformă și reformă. Treabă serioasă. Spaimă cât încape. Cum va fi ? Cine lucrează la proiectul de reformă ? Nu de alta, dar obișnuința sistemului este să „se repare singur”. Rezultatul este umflarea lui birocratică. Nu știu dacă Ponta sau cei care îl asistă în demers cunoaște însă el lucrează cu „numere mari”, în timp scurt pe când sistemul are „cunoașterea” lucrului cu „numere mici”, în timp, cu răbdare și parșivenie. Sistemul este birocrația însăși. Sistemul funcționăresc a fost construit ca un organism independent și s-a comportat în timp în acest sens. Indiferent cine a venit la conducerea țării a găsit un sistem care a avut capacitatea să se apere, să reacționeze, că continue să crească numeric și funcțional folosind toate resursele legale pe care puterea i le-a pus la dispoziție. Puterile zilelor trecute nu au făcut decât să răspundă favorabil cererilor sistemului funcționăresc. Iar sistemul funcționăresc a știut ce să ceară. A cerut garanții legale, a primit. A cerut guvernul eficiență, a primit unele soluții, unele rezolvări spectaculoase fără însă ca acestea să reprezinte rezolvarea pe fond a fenomenelor sociale. Guvernele s-au mulțumit cu puțin, au mimat „fericirea”, au primit aplauzele românilor ahtiați după numerele de circ politic oferite de angajații sistemului duși „la tăiere” în media can-can-istă însă nici unul dintre actorii străini sistemului nu au observat că, de fapt, după fiecare „comedie”, sistemul a rămas neatins.

Ascultam aseară pe ministrul Daniel Barbu. Am fost atent. Foarte atent. Ministrul a vorbit despre o altfel de gândire a sistemului. A vorbit despre un transfer al responsabilității motivării funcționarilor prin salarizare de la nivel central către structurile funcționărești. Fiecare structură primește o anvelopă salarială în care se va încadra pe parcursul unui an. Se stabilește un salariu minim și unul maxim. Conceptul este apocaliptic. Dacă este real. Pentru că un astfel de concept obligă la modificarea severă a unui număr foarte mare de legi, începând cu statutul funcționarilor publici, continuând cu legile privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice locale și centrale, cu legile privind regimul salarizării funcționarilor publici ... un coșmar. Practic, se va ajunge la evaluarea fiecărei funcții publice funcție de atribuțiile instituției în care respectiva funcție publică este cerută. Nu este exclus să se ajungă la o evaluare a activităților fiecărei funcții publice, a documentelor pe care funcționarul public le are de întocmit funcție de necesitatea acestora, de utilitatea lor etc. Dacă se va merge în această direcție cu o severă corecție a statutului funcționarilor publici atunci putem spune că se va face reformă. Încerc să îmi imaginez volumul de muncă: legi modificate - guvern, comisii parlamentare, parlament, președinție, CCR ... -, regulamente de organizare și funcționare ale fiecărei instituții potrivit cu noile reglementări (ROF), regulamente de ordine interioară (ROI) pentru că modificările vor impune noi raporturi sociale și funcționale în fiecare instituție, noi fișe ale posturilor, noi atribuții (zic eu, substanțial revizuite astfel încât să se elimine subiectivismul „patriotic” și să se dea credit eficienței sociale a funcției publice în cauză) stabilite prin fișa posturilor, noi organigrame și încadrări pe funcții pentru realizarea punctajului în vederea încadrării în limitele de salarizare, noi condiții pentru ocuparea funcției publice etc. Înclin să cred că în jur de 500.000 de oameni vor trebui să lucreze pentru această reformă. Unii mai mult, alții mai puțin. Va merge Ponta până la capăt ? Aceasta este întrebarea. În caz că nu, atunci Ponta va avea parte de cel mai usturător eșec din viața lui. Pe de altă parte, dacă Ponta se va lăsa „condus” de specialiștii sistemului, dacă din plictiseală sau comoditate le va accepta unele „idei”, reforma este sortită eșecului. Pentru că specialiștii vor face și pe dracu'n patru să protejeze sistemul, chiar cu riscul de a pierde, temporar, un număr mare de funcții publice care permit, azi, existența unor structuri cu titluri pompoase și bine remunerate fără ca respectivele structuri să facă și treaba pentru care au fost înființate. Bine, nu cred că reforma va ține mult timp. După foarte puțin timp vor apare, ca un tsunami, cereri de înființare a unor noi compartimente de lucru, necesități de angajare, compartimentele se vor transforma în birouri, birourile în servicii, serviciile în direcții, direcțiile în direcții generale, direcțiile generale în inspectorate sau agenții autonome și, uite așa, se va reveni la starea de acum.

Pentru funcționarii de acum se anunță vremuri grele. Au mai fost astfel de momente, pe timpul CDR, pe timpul lui Năstase. Au fost coborâte funcțiile de conducere cu o treaptă, au fost reduse efectivele din structuri, au scăzut salariile însă nu au fost reduse atribuțiile, volumul de muncă a rămas același. Cunosc fenomenul. Unii au răbdat și au arătat că timpul de lucru s-a mărit pe persoană cu consecințe dramatice. Starea de sănătate a personalului forțat să lucreze zilnic mai mult și în condiții de stres a scăzut, au apărut din ce în ce mai multe ieșiri din sistem pentru motive de sănătate, au fost și evenimente cu persoane care au decedat „la locul de muncă” din cauza oboselii astfel că s-a revenit, forțat, la un sistem umflat, birocratic. Asta pentru că nu s-a renunțat la atribuții funcționale pe funcția publică absolut inutile. Pentru că fiecare șef numit politic a avut chef de alte și alte cereri către funcționarii publici din sistem care s-au adăugat cererilor anterioare. Nimeni nu avea curajul să reformeze și atribuțiile funcției publice. Nu legea era respectată, totul se făcea după cum vor mușchii noului șef. Nici un funcționar public nu putea să reproșeze pentru că putea fi acuzat de insubordonare.

Dacă și reforma lui Ponta de acum va urma „calea” reformelor anterioare, atunci ar fi bine să se oprească.

Intre doua cafele am "o caruta" de vorbe

Ieri am mers. Ceva mai mult decat de obicei. Fie m-am plimbat, prin parcul Izvor, fie am cautat sa ajung la niste puncte de interes. In Piata Natiunilor Unite stiam ca sunt curse pentru Botosani si urmaream o cursa spre Campulung Moldovenesc sa imi planific drumul catre Liceul Militar din localitate unde, in perioada 21-23 august, ne intalnim absolventii anului 1969 se ne revedem. Pana acum si-au anuntat participarea peste 110 "nasturei". Poate vor mai veni. Cine stie, pentru multi dintre noi va fi ultima revedere. Apoi am fost, tot pe jos, de acasa pana la Real. Impreuna cu sotia. Am facut cumparaturi si ne-am intors tot pe jos. Lipsa cronica de miscare si-a spus cuvantul. Dupa doua ore de mers pe jos aveam o lene in mine ceva mai puternica decat de obicei. Corpul ma tragea la somn iar eu vroiam sa citesc. A castigat corpul. Am "frunzarit" un somnulet in jur de o ora. Mai mult a fost o deranjanta lenevire in culcusul patului pentru ca nu ma lasau gandurile in pace. Si aveau dreptate. De peste tot veneau stiri, uneori bine conturate, alteori doar sub forma unor usoare si efemere baloane de sapun. Curiozitatea de a le cuprinde nu ma lasa sa imi fac somnuletul cerut de organism.

Am revenit la lecturi. Unele placute altele deranjante. Noaptea m-am culcat multumit, nemultumit, satisfacut, nesatisfacut, sictirit si dornic sa ma exprim. Dar ... nu aveam chef. Tastatura nu ma mai atragea ca in alte dati.

Azi m-am sculat hotarat sa rastorn lumea.Vise. Lenea si tastatura nu fac casa buna. Mi-am facut cafeaua, potrivit retetei casei (doua lingurite darnice de cafea, doua tablete de indulcitor, o apa bine fiarta turnata cu grija intr-o cana de ceai, peste care pun lapte). Am inceput sa lecturez. Pe ici, pe colo.

Lumea este in vacanta. Boc insa nu. El conduce tara. Vrea sau isi inchipuie. De fapt el are treaba cu PSD care nu il asculta si nici nu are de gand sa il asculte. Atunci anunta masuri. Lumea le ia de bune chiar daca ar trebui sa se uite cu mai multa atentie la posibilitatea ca Boc sa ia masurile anuntate. Angajarea (nu asumarea asa cum se foloseste in presa) raspunderii Guvernului pentru legi foarte diferite, in acelasi timp, este putin cam interzisa. Constitutia "vorbeste" in alin (1) din art. 114 despre angajarea raspunderii guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra ... unui proiect de lege ! Iar in cele anuntate de Boc sunt cam trei legi, toate "planificate" prin aceasta metoda in toamna ce bate la usa. Culmea, nu interesul national il mana pe Boc la astfel de idei ci punerea PSD la punct. Dupa cum a anuntat Boc ca vrea sa faca, se pare ca mai mult de o luna vom avea treaba doar cu sedinte comune ale Camerelor Parlamentului, angajari pompieristice ale Guvernului pe proiecte de lege care nu sunt finalizate pe deplin - lipseste conditia consultarii societatii -, asteptarea pentru a vedea daca PNL va gasi sustinatori pentru introducerea motiunii de cenzura, asteptarea sa se vada daca PSD va sustine angajarea Guvernului chiar daca in sedinta de Guvern PSD va fi impotriva (?!) si tot felul de alte asteptari.

Dintre cele 3(trei) legi pentru care Boc vrea sa angajeze raspunderea Guvernului eu vad ca prioritare doar doua. Legea privind salarizarea bugetarilor si cea a pensiilor publice. Nu pentru faptul ca s-a convenit cu FMI si CE adoptarea lor in vederea reorganizarii a doua sisteme cuprinse de bolile cronice ale clientelismului politic, ci pentru ca punerea lor in aplicare se poate face abia din anul 2010, in cel mai fericit caz. Ambele legi au efecte severe asupra bugetului de stat. Ambele legi vor avea efecte severe asupra raporturilor intre membrii societatii, intre diferitele categorii profesionale, in proiectarea carierelor profesionale, in reformularea politicilor de personal a institutiilor publice si, asa vad eu, reformularea functiei publice. Satatutul functionarilor publici precum si statutele diferitelor categorii de functionari publici cu statut special vor trebui reformulate sever. Iar aici vad eu ca trebuie redus cu severitatea numarul functiilor publice pentru acoperirea corecta a sintagmei "functionar public". Nu orice functionar din ministere, din agentii, din diferite institutii publice poate avea calitatea de functionar public. Aceasta calitate ar trebui restransa doar la acele functii publice ce presupun o decizie publica ce are caracter de opozabilitate. Adica cei care isi pun semnatura pe un document care angajeaza raspunderea statului fata de petent. Restul ar trebui sa aiba doar calitatea de functionari. Astfel, referentii nu ar mai avea calitatea de functionari pubici a fel cum nu vor mai avea aceasta calitate toti cei care ocupa functii din domeniul secretariatului, al asigurarii logistice, cei care se ocupa de domeniile comunicatiior si informaticii, cei care se ocupa de hartogaraia de la managementul resurselor umane, cei ce se ocupa de pregatirea continua si exemplele pot continua. Astazi, au calitatea de functionari publici datorita unor grade profesionale si soferii care asigura conducerea autovehiculelor demnitarilor sau paznicii acestora. Sa fim seriosi, ce fel de functionari publici pot fi acestia ! In orice caz, cele doua legi vor aduce enorm de multe modificari in constructia altor sisteme publice si, mai ales, in proiectiile viitoare privind functia publica. Va mai fi tentanta sau nu ? Daca nu va fi tentanta, atunci functionarea statului va fi pusa grav in pericol. Nu poti avea un stat eficient atunci cand functionarii sai sunt niste nulitati. Se pare ca in aceasta directie doreste coalitia actuala sa mergem. Statul minimal nu se refera la statul "prost", se refera la reducerea functiilor statului in economie. Economia trebue lasata privatilor iar statul trebuie sa urmareasca ca investitorii ce actioneaza in limitele frontierelor nationale sau in alte sisteme de drept sa aiba parte de drepturi egale si tratamente egale. Statul trebuie sa asigure libera concurenta. Atat. Are destule alte obligatii, cum ar fi cele privind Justitia, politica externa, apararea, ordinea publica, mediul, sanatatea, invatamantul etc.

Legea invatamantului nu o vad ca prioritate. Introducerea ei ca prioritate este moftul lui Basescu. Mai ales ca sunt doua sau mai multe proiecte de acte normative pe aceeasi tema in opozitie. Boc vrea sa angajeze raspunderea Guvernului pe proiectele psihoterapeutului Miclea, consilierul prezidential, pachet normativ care are destule ciudatenii constructive insa are sustinerea neconditionata a "eminentului" Basescu. Pachetul normativ prezidential are puternice urme ale unui grup universitar de initiativa de la Cluj care s-a hotarat sa isi impuna cu sprijinul lui Basescu viziunea asupra a tot ce misca in tara asta. . PSD a construit, la randul sau, un pachet normativ care are puternice urme ale grupurilor de interese adunate in jurul lui Andronescu (ostil sistemelor de invatamant private). La Parlament stau blocate de actuala putere actele normative la care alte grupuri de interese din invataman au lucrat cu sprijinul liberalilor. Practic, fiecare trage pentru grupul lui de interese, invatamantul urmand a arata ca naiba. Arata si acum la fel, dar in viitor va fi si mai ciudat. In mod evident vom avea, in continuare, puternice tendinte de a lucra la limita legii iar autonomia universitara va face restul. Restul fiind "mai putin cu legea".