sâmbătă, 29 iunie 2013

Eu pun sub semnul întrebării „reforma” lui Ponta. Ar fi absolut necesară, dar depinde cum se va face.

Lovit de „sistem”, Victor Ponta reacționează. Nu cum este obișnuită administrația publică: se recunoaște vinovăția, se caută un vinovat de la execuție, se arată cu degetul în direcția compartimentului implicat, șeful acestuia și sigur șeful șefului primesc o atenționare, se caută (eventual) riscurile pentru sistem dacă se ia o măsură sau alta și se propune o măsură care să compenseze „supărarea” premierului însă care să protejeze sistemul. Nu de alta, dar în sistem „sunt ai noștri”, abia „selectați și promovați”. Au de unde înlocui, „are balta pește”.

Reacția lui Ponta are continuitate. Au trecut trei zile, nu mai spun de ore, acuși-acuși trec trei săptămâni, în toamnă trec trei luni iar Ponta o ține „gaia-mațu”: reformă și reformă. Treabă serioasă. Spaimă cât încape. Cum va fi ? Cine lucrează la proiectul de reformă ? Nu de alta, dar obișnuința sistemului este să „se repare singur”. Rezultatul este umflarea lui birocratică. Nu știu dacă Ponta sau cei care îl asistă în demers cunoaște însă el lucrează cu „numere mari”, în timp scurt pe când sistemul are „cunoașterea” lucrului cu „numere mici”, în timp, cu răbdare și parșivenie. Sistemul este birocrația însăși. Sistemul funcționăresc a fost construit ca un organism independent și s-a comportat în timp în acest sens. Indiferent cine a venit la conducerea țării a găsit un sistem care a avut capacitatea să se apere, să reacționeze, că continue să crească numeric și funcțional folosind toate resursele legale pe care puterea i le-a pus la dispoziție. Puterile zilelor trecute nu au făcut decât să răspundă favorabil cererilor sistemului funcționăresc. Iar sistemul funcționăresc a știut ce să ceară. A cerut garanții legale, a primit. A cerut guvernul eficiență, a primit unele soluții, unele rezolvări spectaculoase fără însă ca acestea să reprezinte rezolvarea pe fond a fenomenelor sociale. Guvernele s-au mulțumit cu puțin, au mimat „fericirea”, au primit aplauzele românilor ahtiați după numerele de circ politic oferite de angajații sistemului duși „la tăiere” în media can-can-istă însă nici unul dintre actorii străini sistemului nu au observat că, de fapt, după fiecare „comedie”, sistemul a rămas neatins.

Ascultam aseară pe ministrul Daniel Barbu. Am fost atent. Foarte atent. Ministrul a vorbit despre o altfel de gândire a sistemului. A vorbit despre un transfer al responsabilității motivării funcționarilor prin salarizare de la nivel central către structurile funcționărești. Fiecare structură primește o anvelopă salarială în care se va încadra pe parcursul unui an. Se stabilește un salariu minim și unul maxim. Conceptul este apocaliptic. Dacă este real. Pentru că un astfel de concept obligă la modificarea severă a unui număr foarte mare de legi, începând cu statutul funcționarilor publici, continuând cu legile privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice locale și centrale, cu legile privind regimul salarizării funcționarilor publici ... un coșmar. Practic, se va ajunge la evaluarea fiecărei funcții publice funcție de atribuțiile instituției în care respectiva funcție publică este cerută. Nu este exclus să se ajungă la o evaluare a activităților fiecărei funcții publice, a documentelor pe care funcționarul public le are de întocmit funcție de necesitatea acestora, de utilitatea lor etc. Dacă se va merge în această direcție cu o severă corecție a statutului funcționarilor publici atunci putem spune că se va face reformă. Încerc să îmi imaginez volumul de muncă: legi modificate - guvern, comisii parlamentare, parlament, președinție, CCR ... -, regulamente de organizare și funcționare ale fiecărei instituții potrivit cu noile reglementări (ROF), regulamente de ordine interioară (ROI) pentru că modificările vor impune noi raporturi sociale și funcționale în fiecare instituție, noi fișe ale posturilor, noi atribuții (zic eu, substanțial revizuite astfel încât să se elimine subiectivismul „patriotic” și să se dea credit eficienței sociale a funcției publice în cauză) stabilite prin fișa posturilor, noi organigrame și încadrări pe funcții pentru realizarea punctajului în vederea încadrării în limitele de salarizare, noi condiții pentru ocuparea funcției publice etc. Înclin să cred că în jur de 500.000 de oameni vor trebui să lucreze pentru această reformă. Unii mai mult, alții mai puțin. Va merge Ponta până la capăt ? Aceasta este întrebarea. În caz că nu, atunci Ponta va avea parte de cel mai usturător eșec din viața lui. Pe de altă parte, dacă Ponta se va lăsa „condus” de specialiștii sistemului, dacă din plictiseală sau comoditate le va accepta unele „idei”, reforma este sortită eșecului. Pentru că specialiștii vor face și pe dracu'n patru să protejeze sistemul, chiar cu riscul de a pierde, temporar, un număr mare de funcții publice care permit, azi, existența unor structuri cu titluri pompoase și bine remunerate fără ca respectivele structuri să facă și treaba pentru care au fost înființate. Bine, nu cred că reforma va ține mult timp. După foarte puțin timp vor apare, ca un tsunami, cereri de înființare a unor noi compartimente de lucru, necesități de angajare, compartimentele se vor transforma în birouri, birourile în servicii, serviciile în direcții, direcțiile în direcții generale, direcțiile generale în inspectorate sau agenții autonome și, uite așa, se va reveni la starea de acum.

Pentru funcționarii de acum se anunță vremuri grele. Au mai fost astfel de momente, pe timpul CDR, pe timpul lui Năstase. Au fost coborâte funcțiile de conducere cu o treaptă, au fost reduse efectivele din structuri, au scăzut salariile însă nu au fost reduse atribuțiile, volumul de muncă a rămas același. Cunosc fenomenul. Unii au răbdat și au arătat că timpul de lucru s-a mărit pe persoană cu consecințe dramatice. Starea de sănătate a personalului forțat să lucreze zilnic mai mult și în condiții de stres a scăzut, au apărut din ce în ce mai multe ieșiri din sistem pentru motive de sănătate, au fost și evenimente cu persoane care au decedat „la locul de muncă” din cauza oboselii astfel că s-a revenit, forțat, la un sistem umflat, birocratic. Asta pentru că nu s-a renunțat la atribuții funcționale pe funcția publică absolut inutile. Pentru că fiecare șef numit politic a avut chef de alte și alte cereri către funcționarii publici din sistem care s-au adăugat cererilor anterioare. Nimeni nu avea curajul să reformeze și atribuțiile funcției publice. Nu legea era respectată, totul se făcea după cum vor mușchii noului șef. Nici un funcționar public nu putea să reproșeze pentru că putea fi acuzat de insubordonare.

Dacă și reforma lui Ponta de acum va urma „calea” reformelor anterioare, atunci ar fi bine să se oprească.

Niciun comentariu: