Va fi un pas extrem de important. Salarizarea unitară, alături de reorganizarea administrativă completată cu prevenirea corupției.

Duminică, la ProTv, Dacian Cioloș a spus: „Ceea ce facem acum și sper eu ca săptămâna viitoare să fim în măsură să punem în dezbatere publică un prim proiect de lege a salarizării unitare. Vedem acum marjele de creștere a bugetului salarizării pe care îl avem pe următorii patru ani și cu acele marje obiectivul este să ducem salariile mai mici și dezechilibrele salariilor mai mici în sus. Salariile care deja sunt mari în unele ministere nu le vom putea crește. Nu vom putea crește toate salariile, dar vom elimina cel puțin dezechilibrele în interiorul aceleași instituții și pe cât posibil și între instituții”. Știrea o iau de la Agerpres (aici). Azi are o discuție cu ministrul muncii dar și cu Ministerul de Finanțe, pentru ca această adevărată „reformă” să aibă loc în condiții de echilibru între resurse și nevoi. Nu va fi cu măriri care să pună echilibrul bugetar în pericol însă va fi în pericol un concept periculos, aplicat până acum: fac angajări la stat și dau salarii după cum vor mușchii mei. Un concept care a făcut din șefii de instituții și departamente publice adevărați „baroni”.

Reforma anunțată pe componenta salarială a administrației are însă o foarte mare problemă. Ea trebuie tratată concomitent cu o reformă administrativă.

Cu câteva zile înainte, Vasile Dîncu „mărturisea” că în urma analizelor efectuate până la acea dată, sistemul administrației publice este deformat. Nu avem o piramidă cu baza și vârf, avem un fel de patrulater, vârful fiind la fel de numeros ca baza ! Întâi am crezut că glumește. Apoi am stat pe gânduri. Este posibil așa ceva ? Este. Urmărind deciziile și traseul lor, cunoscând modelul din interior, am ajuns la concluzia că centralizarea excesivă a fost realizată, după modelul sistemului comunist dar și al altor sisteme totalitare, pentru că cei care au condus până acum România nu au știut un alt sistem de conducere. Teama de a scăpa de sub control decizia în domeniul controlat, teama de descentralizare și neîncrederea în cei care ar fi trebuit să ia decizii la nivel local, nu mai spun de interesul politic de a avea voturi și la următoarele alegeri, a generat o încălcare în lanț a legilor în vigoare (culmea, ele există și au elemente de descentralizare), o suprapunere a competențelor și, mai grav, un control politic asupra deciziei administrative. Un exemplu elocvent este semnătura primarului pe documentele eliberate de specialiștii din diferitele domenii de activitate din primării. O absurditate însă „legală”. Practic, un primar incult, pur și simplu, are dreptul să confirme sau să infirme o decizie tehnică de specialitate.

Una din consecințele dezastruoase ale deformării sistemului administrației publice este tutelarea și mai apoi preluarea atribuțiilor structurilor de execuție din teritoriu de către structurile centrale pentru a motiva, astfel, supradimensionarea structurilor centrale. În cele mai multe cazuri, au fost inventate și documente noi, fără relevanță în actul de decizie, documente ce au presupus noi scheme de personal, noi atribuții și, normal, noi necesități de finanțare. Am ajuns astfel ca asupra unei decizii administrative să își spună cuvântul două sau mai multe persoane, toate competente potrivit legii, pe o procedură în scară, cu condiții. Cel mai mic făcea materialul de bază, un altul îl verifica și constata că este corect, următorul verifica la rândul lui și cerea lămuriri, următorul constata că toți cei de sub el și-au făcut treaba iar decizia definitivă o lua o persoană care nici nu știa unde este localitatea în care decizia își va produce efectele și nici ce importanță are decizia pentru oamenii localității.

Pentru că Cioloș vorbește despre „salarizarea unitară”, trebuie, în mod obligatoriu, să se facă concomitent cu reorganizarea administrativă. Altfel, succesul va fi efemer. Aici mai trebuie ceva.

În fața Secției pentru procurori a CSM (aici), Laura Codruța Kovesi a spus cu convingere: „Noi centralizăm toate hotărârile definitive în cazurile noastre. Ar fi important pentru noi dacă fiecare instituție publică ar analiza aceste hotărâri judecătorești, pentru a identifica vulnerabilitățile și riscurile care există în interiorul instituției și ar încerca să ia măsuri de prevenire”. Ei bine, Kovesi a pus punctul pe „i”. Hotărârile judecătorești sunt ca hârtia de turnesol în situațiile în care este evaluat modul de funcționare a administrației publice. Hotărârile judecătorești arată unde este o aplicare greșită a legii, unde interpretarea legii de către decidenții politici sau administrativi este incorectă, unde există neconcordanțe între diferitele acte administrative și lege, unde este o greșeală a persoanei care aplică legea și unde este o greșeală a altor acte normative de nivel inferior în raport cu legea etc.

Făcând o analiză corectă, urmărind eficientizarea actului administrativ și având ca scop combaterea corupției, o analiză a hotărârilor judecătorești poate ajuta la reforma administrației publice. Legislativă - corectarea legislației care crează condițiile și favorizează producerea actului de corupție -, organizatorică și procedurală. Salarizarea unitară vine apoi să stabilească valoarea muncii fiecărui participant la actul administrativ, pe o scară a valorilor care să respecte atât nevoia traiului decent dar și diferențele între diferiții actori ai administrației publice. Un fel de meritocrație aplicată.

Sunt curios cum se va sfârși această epopee. Îmi este teamă că toți au dreptate, în spațiul îngust în care activează însă nu vor avea și capacitatea de a pune împreună toate elementele pentru ca pe viitor să nu se mai ajungă la ciudățeniile de astăzi.

Este, totuși, meritorie poziția lui Dâncu. El, social-democratul, constată rezultatul politicilor social-democrate ! Sistemul pe care îl critică este pur social-democrat. Este un sistem victimă a social-democrației de cumetrie practicat de PSD în România. Exemplele sunt pe toate drumurile. DNA ne oferă zilnic exemplele proastei organizări și funcționări a administrației publice. Actele de corupție nu apar din neant. Trebuie să existe disfuncționalități majore pentru ca actele de corupție să se producă. Scara aprobărilor deciziilor administrative, de exemplu, este o condiție care favorizează actele de corupție. Talmeș-balmeșul competențelor este condiție pentru apariția actului de corupție. Peste toate, s-a instalat cariera profesională în administrația publică distorsionată de interesul politic. Onțanu, de exemplu, ajunge din fierar-betonist primar de sector și din caporal în rezervă general cu două stele ! Normal că s-a comportat ca un fierar betonist și ca un caporal. Era un banc, în armată, cu un caporal și un general. Un caporal mai „activ”, își tot întreba subordonații dacă a venit generalul. Un soldat mai „încet la minte”, aflat în post de santinelă, îl vede pe general că vine și îi atrage atenția că a încurcat-o, că îl caută caporalul. Așa am ajuns azi cu o întreagă societate. Din nefericire, caporalii au ajuns generali.

Treaba asta a mai pățit-o România. După ce au venit comuniștii la putere, armata a fost epurată de ofițerii din Aramata Regală și în loc au fost desemnați ca ofițeri indivizi fără carte. Am prins ofițeri care aveau patru clase dar au primit diplome de 7 clase pentru a deveni ofițeri superiori, am cunoscut foști ofițeri care aveai patru clase, al cunoscut comandanți de unități care, în apropierea anului de pensie, terminau liceul deși aveau absolvită Academia Militară ”Frunze” etc. FSN și urmașii lui ne-au procopsit cu următoarea generație de inculți puși la conducerea țării.

Este timpul să renunțăm la aceste „genii”, la acești „burghezi roșii” și să trecem la democrația reală. Democrația nu înseamnă să pui proștii la conducere, ci oamenii competenți.

Integru și profesionist, esența reformei în administrație. Reforma doare acolo unde a fost concepută birocratizarea administrației publice.

Agerpres (aici).

Dacian Cioloș a promis că va începe un program de modernizare a administrației publice. S-a ținut de cuvânt. Reforma în administrația publică a parcurs repede niște pași, în paralel cu codificarea conceptelor și pregătirea programelor.

Primii pași vizibili au fost la evaluarea celor din eșalonul II din ministere. După modelul folosit de CE la evaluarea candidaților pentru ocuparea funcțiilor din aparatul CE. Unii au picat, fără speranță, alții nu au mai așteptat să fie evaluați și au fugit de la locul faptei prin demisie.

Alt pas vizibil este al înlocuirii prefecților care nu corespund criteriilor de evaluare similare celor înalților funcționari publici. Și aici este o mare vânzoleală.

În ministere se lucrează la evaluarea nu doar a funcționarilor publici ci și a structurilor, la compararea atribuțiilor acestora cu prevederile legii și a necesarului de personal pentru îndeplinirea respectivelor atribuții. Jale mare. Pe baza evaluărilor făcute până în prezent dar și pe baza unui model standard privind funcția publică și retribuirea acesteia s-a ajuns la reformularea legii privind salarizarea personalului din administrația publică.  Lege construită de Rovana Plumb și „gașca” din PSD care a acompaniat-o însă ireală sub aspectul concordanței cu principiile salarizării și capacitatea statului de a susține, în actuala etapă, o astfel de salarizare.

Că se vrea sau nu, reforma începe „să afecteze” multe alte domenii, ducând la alte reevaluări, mai ales după ce instituțiile publice au început să își pună întrebări privind rolul și locul lor în mecanismul administrației publice. Mai puțini oameni, mai mult de muncă, acțiuni și operațiuni care nu își mai găsesc justificarea devenind un balast pentru funcționarii rămași. A fost absolut normal să apară reevaluări a atribuțiilor funcțiilor publice. După ce s-a aerisit zona, s-a descoperit că unele acțiuni erau pur și simplu inutile. Cei rămași, majoritatea profesioniști, au descoperit că au chiar de lucru pentru realizarea funcției publice a instituției din care fac parte. Ba, se va vedea mai târziu că ce au de făcut costă mai puțin decât au cheltuit până acum.

În cadrul reformei în administrația publică a explodat, după ce s-a deschis consultarea publică privind formularele folosite în administrația publică, numărul sesizărilor și a propunerilor cetățenilor privind reducerea birocrației. Se pare că oamenii au ce spune. Iar de se va ajunge la propuneri concrete, motivate de realitatea vieții de zi cu zi, vom avea bucuria de a vedea cum birocrația - partea ei negativă -, va avea cumplit de suferit. Toate „hârtiile” cerute aiurea au fost cerute de politicienii ajunși la putere pentru a crea „noi locuri de muncă” pentru clientela politică. Fiecare formular nou, sau un formular mai complicat, a cerut personal mai numeros. S-au umflat schemele de personal. Volumul de informație inutilă a început să concureze informația utilă. Deciziile conducerilor au devenit fragile pentru că informația prelucrată era copleșită de date absolut nerelevante.

Cioloș face un bun demers pentru funcția publică. Condiția integrității nu este suficientă pentru funcția publică. Ea trebuie însoțită de condiția competenței. Degeaba ai un funcționar integru dacă el nu știe ce trebuie să facă în funcția pe care o deține. Degeaba ai un om competent în funcția publică dacă nu este integru. Ca atare, funcționarul public va fi evaluat atât sub aspectul competenței cât și sub aspectul integrității. Aici însă, trebuie umblat la lege pentru a impune acest binom: competență și integritate. Absența uneia din ele trebuie să ducă imediat la eliminarea respectivului funcționar public din sistem. Legea trebuie să prevadă expres acest lucru pentru ca nici o acțiune la instanța de judecată a funcționarului demis să nu aibă câștig de cauză.

Cioloșmai face vorbire despre claritatea în administrație. Vorbeam mai sus despre informația nerelevantă pentru actul decizional,  informație adunată în timp datorită politizării funcției publice. Eliminarea informației nerelevante va duce și la claritate.

„Atât timp cât procedurile nu sunt clare, cât legile sunt interpretabile, un om considerat integru poate să le interpreteze într-un anumit fel și altul de lângă el o să le interpreteze în alt fel și poate chiar cel integru să fie pedepsit că le-a interpretat în felul în care a făcut-o. Și la acest lucru ne gândim, cum să facem pentru ca în administrația din România, fără să birocratizăm în intern prea mult procesul decizional administrativ, să avem proceduri cât mai clare pentru ca oamenii care, potrivit unor funcții de conducere pe care le au, trebuie să-și asume anumite decizii să poată să o facă într-un mod foarte clar și conștient”.

Am văzut o mare frământare la PSD pentru acțiunile desfășurate de Cioloș. Unii cer imperativ o moțiune de cenzură pentru căderea Guvernului Cioloș. Li se alătură „scandalizați” cei de la gruparea lui Tăriceanu, ALDE. Mai sunt și alții mai „mărunți”, cu pretenții de liberali, care se declară oripilați de „impertinența” lui Cioloș de a aborda programe de politică națională sub aspect doctrinar, programe care ar trebui lăsate, după mintea lor, la dispoziția partidelor politice care vor ajunge în Parlament la alegerile viitoare.

Înclin să cred că toți acești critici au câte ceva de apărat. Este evident că cei din PSD nu au probleme doctrinare. Au însă o adevărată rețea construită în administrația publică, rețea care este în pericol să fie destructurată, să fie făcută publică iar oamenii să afle că un număr mare de funcționari publici sunt de fapt un balast pentru instituțiile publice, că formularele pe care cetățeanu de rând trebuie să le plătească după o adevărată aventură pe la instituțiile publice sunt de fapt o frecție la un picior de lemn, că „dialogul” pe care sunt obligați să îl poarte oamenii cu diferiți funcționari la ghișee este o făcătură care justifică existența acelor funcționari dar și a altora din spetele acestora și nu pentru a le facilita rezolvarea problemelor.

Urmează legea salarizării în administrația publică. Va fi o altă golgotă de trecut. Având deja un proiect legislativ făcut de Rovana Plumb, unul aproape tembel, PSD se va opune cu disperare refacerii acestuia. PSD va fi sprijinit ferm de ALDE al lui Tăriceanu și, evident, toate celelalte curente autodeclarate liberale care încearcă să atragă susținători prin intermediul tuturor mijloacelor posibile.

Mai mult, Cioloș va fi atacat ferm pentru proiectul de reformă în integralitatea lui aflat în construcție la ministerul lui Dâncu. După discuția cu Asociația Comunelor din România, acolo unde Cioloș a expus, cu destul curaj, unele aspecte ale modernizării administrației publice, are și mai mulți dușmani. Posibilitatea desființării unor instituții publice care au devenit irelevante sub aspectul conducerii administrației locale însă „relevante” sub aspectul beneficiilor persoanelor care ocupă funcțiile publice respective, va duce la mari frământări politice. Zgomotoase chiar dacă Dâncu își va finaliza treaba până la începutul verii iar Klaus Iohannis se va considera mulțumit de lucrare. Este evident că dacă PNL îl va și asuma și îl va avea ca obiectiv politic, zbaterea politică va fi foarte tumultoasă.

Mie îmi place cum se mișcă Cioloș și Guvernul până acum. Chiar dacă unele măsuri au nevoie de mai multe clarificări, pentru a nu mai da naștere la „spaime populare”.

O aberație a administrației publice. Financiară.

Ieri, am purtat o discuție cu o doamnă tânără. Printre altele, mi-a spus că a plătit impozitul pentru locuința cumpărată anul trecut deși fostul proprietar plătise același impozit pe aceeași locuință. Când a motivat că impozitul pe locuință este deja plătit pentru anul 2014, i s-a replicat că ea este alt proprietar și ca atare este obligată să plătească impozitul.

O aberație.

Impozitul este „pe locuință” , nu pe persoana care este proprietar. Nu este impozitat proprietarul, este impozitată locuința aflată în spațiul locativ al localității.

După logica (absolut idioată) funcționarilor financiari, dacă o locuință își schimbă proprietarul de mai multe ori pe an ei sunt „în drept” să ceară impozit pe locuință de tot atâtea ori. Un impozit întreg. Este practic o formă de furt din avutul persoanei sub motivarea interpretării legii. Un abuz administrativ. Dar și o probă că la Primăria București legea este facultativă, după cum vrea mușchiul funcționarului.

Când se schimbă un proprietar, al unui imobil, între părți se încheie un contract - la notar -, în care privește atât activul cât și pasivul respectivei proprietăți. Pentru un an de zile, administrația publică poate lua doar un impozit. Dacă a fost plătit de fostul proprietar, se transferă obligația achitată către noul proprietar. Este inadmisibil ca funcționarul financiar al primăriei să mai ceară încă o plată a impozitului pentru că s-a schimbat proprietarul !

Oare câți bani obțin primăriile și statul prin astfel de abuzuri ?!

Eu pun sub semnul întrebării „reforma” lui Ponta. Ar fi absolut necesară, dar depinde cum se va face.

Lovit de „sistem”, Victor Ponta reacționează. Nu cum este obișnuită administrația publică: se recunoaște vinovăția, se caută un vinovat de la execuție, se arată cu degetul în direcția compartimentului implicat, șeful acestuia și sigur șeful șefului primesc o atenționare, se caută (eventual) riscurile pentru sistem dacă se ia o măsură sau alta și se propune o măsură care să compenseze „supărarea” premierului însă care să protejeze sistemul. Nu de alta, dar în sistem „sunt ai noștri”, abia „selectați și promovați”. Au de unde înlocui, „are balta pește”.

Reacția lui Ponta are continuitate. Au trecut trei zile, nu mai spun de ore, acuși-acuși trec trei săptămâni, în toamnă trec trei luni iar Ponta o ține „gaia-mațu”: reformă și reformă. Treabă serioasă. Spaimă cât încape. Cum va fi ? Cine lucrează la proiectul de reformă ? Nu de alta, dar obișnuința sistemului este să „se repare singur”. Rezultatul este umflarea lui birocratică. Nu știu dacă Ponta sau cei care îl asistă în demers cunoaște însă el lucrează cu „numere mari”, în timp scurt pe când sistemul are „cunoașterea” lucrului cu „numere mici”, în timp, cu răbdare și parșivenie. Sistemul este birocrația însăși. Sistemul funcționăresc a fost construit ca un organism independent și s-a comportat în timp în acest sens. Indiferent cine a venit la conducerea țării a găsit un sistem care a avut capacitatea să se apere, să reacționeze, că continue să crească numeric și funcțional folosind toate resursele legale pe care puterea i le-a pus la dispoziție. Puterile zilelor trecute nu au făcut decât să răspundă favorabil cererilor sistemului funcționăresc. Iar sistemul funcționăresc a știut ce să ceară. A cerut garanții legale, a primit. A cerut guvernul eficiență, a primit unele soluții, unele rezolvări spectaculoase fără însă ca acestea să reprezinte rezolvarea pe fond a fenomenelor sociale. Guvernele s-au mulțumit cu puțin, au mimat „fericirea”, au primit aplauzele românilor ahtiați după numerele de circ politic oferite de angajații sistemului duși „la tăiere” în media can-can-istă însă nici unul dintre actorii străini sistemului nu au observat că, de fapt, după fiecare „comedie”, sistemul a rămas neatins.

Ascultam aseară pe ministrul Daniel Barbu. Am fost atent. Foarte atent. Ministrul a vorbit despre o altfel de gândire a sistemului. A vorbit despre un transfer al responsabilității motivării funcționarilor prin salarizare de la nivel central către structurile funcționărești. Fiecare structură primește o anvelopă salarială în care se va încadra pe parcursul unui an. Se stabilește un salariu minim și unul maxim. Conceptul este apocaliptic. Dacă este real. Pentru că un astfel de concept obligă la modificarea severă a unui număr foarte mare de legi, începând cu statutul funcționarilor publici, continuând cu legile privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice locale și centrale, cu legile privind regimul salarizării funcționarilor publici ... un coșmar. Practic, se va ajunge la evaluarea fiecărei funcții publice funcție de atribuțiile instituției în care respectiva funcție publică este cerută. Nu este exclus să se ajungă la o evaluare a activităților fiecărei funcții publice, a documentelor pe care funcționarul public le are de întocmit funcție de necesitatea acestora, de utilitatea lor etc. Dacă se va merge în această direcție cu o severă corecție a statutului funcționarilor publici atunci putem spune că se va face reformă. Încerc să îmi imaginez volumul de muncă: legi modificate - guvern, comisii parlamentare, parlament, președinție, CCR ... -, regulamente de organizare și funcționare ale fiecărei instituții potrivit cu noile reglementări (ROF), regulamente de ordine interioară (ROI) pentru că modificările vor impune noi raporturi sociale și funcționale în fiecare instituție, noi fișe ale posturilor, noi atribuții (zic eu, substanțial revizuite astfel încât să se elimine subiectivismul „patriotic” și să se dea credit eficienței sociale a funcției publice în cauză) stabilite prin fișa posturilor, noi organigrame și încadrări pe funcții pentru realizarea punctajului în vederea încadrării în limitele de salarizare, noi condiții pentru ocuparea funcției publice etc. Înclin să cred că în jur de 500.000 de oameni vor trebui să lucreze pentru această reformă. Unii mai mult, alții mai puțin. Va merge Ponta până la capăt ? Aceasta este întrebarea. În caz că nu, atunci Ponta va avea parte de cel mai usturător eșec din viața lui. Pe de altă parte, dacă Ponta se va lăsa „condus” de specialiștii sistemului, dacă din plictiseală sau comoditate le va accepta unele „idei”, reforma este sortită eșecului. Pentru că specialiștii vor face și pe dracu'n patru să protejeze sistemul, chiar cu riscul de a pierde, temporar, un număr mare de funcții publice care permit, azi, existența unor structuri cu titluri pompoase și bine remunerate fără ca respectivele structuri să facă și treaba pentru care au fost înființate. Bine, nu cred că reforma va ține mult timp. După foarte puțin timp vor apare, ca un tsunami, cereri de înființare a unor noi compartimente de lucru, necesități de angajare, compartimentele se vor transforma în birouri, birourile în servicii, serviciile în direcții, direcțiile în direcții generale, direcțiile generale în inspectorate sau agenții autonome și, uite așa, se va reveni la starea de acum.

Pentru funcționarii de acum se anunță vremuri grele. Au mai fost astfel de momente, pe timpul CDR, pe timpul lui Năstase. Au fost coborâte funcțiile de conducere cu o treaptă, au fost reduse efectivele din structuri, au scăzut salariile însă nu au fost reduse atribuțiile, volumul de muncă a rămas același. Cunosc fenomenul. Unii au răbdat și au arătat că timpul de lucru s-a mărit pe persoană cu consecințe dramatice. Starea de sănătate a personalului forțat să lucreze zilnic mai mult și în condiții de stres a scăzut, au apărut din ce în ce mai multe ieșiri din sistem pentru motive de sănătate, au fost și evenimente cu persoane care au decedat „la locul de muncă” din cauza oboselii astfel că s-a revenit, forțat, la un sistem umflat, birocratic. Asta pentru că nu s-a renunțat la atribuții funcționale pe funcția publică absolut inutile. Pentru că fiecare șef numit politic a avut chef de alte și alte cereri către funcționarii publici din sistem care s-au adăugat cererilor anterioare. Nimeni nu avea curajul să reformeze și atribuțiile funcției publice. Nu legea era respectată, totul se făcea după cum vor mușchii noului șef. Nici un funcționar public nu putea să reproșeze pentru că putea fi acuzat de insubordonare.

Dacă și reforma lui Ponta de acum va urma „calea” reformelor anterioare, atunci ar fi bine să se oprească.