Secuii și Unirea din 1918. Discursul baronului Joseph (Iosif) Fay, deputat secui în Parlamentul României

Parlamentul întrunit la Ateneul Român

Profit de postarea pe Facebooc a deputatului PNL Florin Roman. El pune discursul rostit de deputatul secui baron Joseph (Iosif) Fay cu privire la așteptările secuilor de la Unirea cea Mare. Discursul a fost preluat din „Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 41/1919-1920“.

„Dlor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).

„Partea ce mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“.

Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă. Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatiţuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastă naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputaţi, de multe secole - 1500 (sic) de ani - secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfa tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.

„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“

Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa ca funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie. (Aplauze)

Domnilor deputaţi prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului. (Aplauze)

Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate.
După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor. D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-şi susţină institutele de cultura cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere.

Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale. (Aplauze)

Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze) D-lor deputaţi, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veţi întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună.

Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate)

Nicolae Iorga pe la 1920

„Secuii în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români“

După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga. 

„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere”.

***

Am mai parcurs niște materiale și am ajuns la constatarea că asistăm, de pe la 1990 încoace, la un proces îndelungat al maghiarimii de „recapturare” a vorbitorilor de limbă maghiară în aria de influență a Budapestei. Cei care au fost mai înclinați să urmărească viața cetățenilor români de etnie maghiară pot confirma sau nu faptul că UDMR a obținut o mare victorie politică prin „acordul” dat de politicienii români din FSN-ul anilor 1990-1992 de a nu se interveni în județele cu populație majoritar maghiară sau vorbitoare de limbă maghiară fără acordul UDMR. Ba chiar că „românii nu vor schimba componența etnică a acestor județe și comunități”! Iar de la Budapesta s-a poruncit ca toți vorbitorii de limbă maghiară să fie sub influența UDMR. Au „capturat” pe secui, s-au dus peste munte să îi „captureze” pe ceangăi etc.

Momeala a fost „cetățenia maghiară”, oferită cu multă larghețe de Budapesta. Momeala a prins. Maghiarimea „română” a fost mult mai preocupată să dezvolte statul maghiar decât să participe la dezvoltarea statului român! Iar acum, UDMR cere autonomia teritorială, parlament propriu, guvern propriu, președinte al autonomiei, legi proprii ... Sunt aproape de realizarea obiectivului: dezmembrarea României!

Maghiarii vor să ocupe teritorii după modelul rușilor.

Mediafax (aici). ”Focuri de veghe” aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea ”Ţinutului Secuiesc”.

Acțiunea este anticonstituțională. Nu trebuie să mă mire. Este încă o acțiune pentru ocuparea unei părți a teritoriului statului român și stabilirea unei alte administrații decât cea a statului. Istoria este chemată în ajutor în speranța că cei care văd ce fac maghiarii nu se uită cu atenție la istoria României și a Ungariei, de bună seamă. Este încă o acțiune de destabilizare a statului român cu concursul declarat sau nu al altor state.

Statul maghiar are o contribuție directă pentru că finanțează organizațiile maghiarilor care organizează aceste acțiuni. Având în vedere „dragostea” mare dintre ruși și unguri, mai ales când este vorba despre România dar și despre alte state unde trăiesc comunități maghiare - Ucraina, Slovacia, Serbia -, nu pot trece cu vederea posibilitatea ca rușii să fie, din umbră, susținători ai destabilizării României. Au toate motivele, mai ales în ultima perioadă. Scutul de la Deveselu stă ca un pai în ochii strategilor de la Moscova. Ca o curiozitate (și nu prea !), campania anti-NATO a Moscovei este însoțită de mișcări destabilizatoare în statele țintă. În cazul nostru, al României, „himera” ținutului secuiesc este o componentă de bază, pe lângă acțiunile unor organizații zis civice care luptă cu pieptul dezgolit pentru pace și natură, pentru „păstrarea” unor valori care nu mai au valoare sau pentru blocarea unor acțiuni statale pentru folosirea, în interes național, a resurselor existente fie pe sol fie în subsolul țării.

Maghiarii sau secuii care se declară maghiari au aprins focuri pentru delimitarea „ținutului secuiesc”. Proclamația difuzată cu ocazia acțiunii mi-a atras atenția cu următorul text:

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. (…) Vrem să dispunem de dreptul nostru la autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ţinutului Secuiesc în cadrul statului român! Ţinem la hotarele Ţinutului Secuiesc compus din opt scaune şi 153 municipalităţi secuieşti, hotare care vor fi definitivate prin referendumuri locale”.

Este normal că m-am dus la „istorie”, să văd mai bine ce și cum. Wikipedia are o pagină cu „Ținutul secuiesc” (aici). Este evident că nu a fost scrisă de un român ci de unul care știe limba română sau a fost tradusă (din limba maghiară) de unul care știe limba română, textul și nu conținutul fiind edificator. Ca să dau unele exemple:

„Fauna regiunii este extrem de variat ...”,

„Cea mai întinsă de pădure din municipiul Târgu Mureș ...”

etc.

Există și contradicții de fond. În prezentarea etniei, pentru ziua de astăzi, se spune că secuii sunt „subgrup etnic maghiar”. Când se ajunge la pomenirea istorică a secuilor, textul este mai mult decât clar:

„Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[17] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței sudest-transilvane nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei”.

Secuii au fost „popor asociat maghiarilor” ! Deci, nu maghiari, nici măcar ca subgrup etnic maghiar !

Aflați în serviciul militar al regilor maghiari, secuii au fost colonizați pe teritoriul de graniță al regatului maghiar care stăpânea Principatul Transilvaniei, în sud-estul teritoriului cucerit prin forța armelor. Colonizarea nu presupune împroprietărirea ci punerea la dispoziție a unui teritoriu pentru nevoile de trai ale unei populații.

Istoric, secuii nu sunt proprietarii teritoriului în care au fost colonizați ci uzufructuari. Împărțirea lor pe „scaune secuiești” este o împărțire administrativă cu caracter juridic, secuii având dreptul la propriile instanțe de judecată și la propria administrație comunală. Este evident că secuii erau altceva decât maghiarii. Faptul că au vorbit limba maghiară și că au combinat-o în timp cu limba vorbită de ei nu îi face maghiari. Sunt tot „popor asociat”.

„Scaunele secuiești și desființarea lor în 1876

Cele șase Scaune Secuieşti (în afara Scaunului Arieș): Scaunul Mureș, Scaunul Odorhei (Tileagd), Scaunul Ciuc, Scaunul Sepsi, Scaunul Chizd și Scaunul Orbai. Cele trei din urmă s-au unit sub nume de "Trei Scaune".
Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[25] Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în maghiară gyepű) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvaniei.

Scaunele secuiești au fost unitățile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV-lea. În 1867 autoritățile maghiare de la Budapesta au decis desființarea scaunelor secuiești, iar în locul lor au fost înființate patru comitate (vármegyék).

Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, prevedea ca "Scaunele secuiești" să fie una din cele 15 „țări” alcătuitoare ale confederației.

Scaunele secuiești, existente până în 1876, se întindeau pe mare parte din actualele teritorii ale județelor Covasna și Harghita, precum și în partea de mijloc a actualului județ Mureș; în afara acestei zone, scaunele secuiești cuprindeau și câteva localități din județele Alba și Cluj (între Turda și Vințu de Sus, care țineau în trecut de Scaunul Secuiesc al Arieșului), trei comune din județul Neamț (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean și Dămuc) și o comună din județul Bacău (Ghimeș-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din 1968 în cele două județe moldovene.

Scaunele secuiești, inițial șapte la număr, apoi cinci (prin constituirea celor Trei Scaune în unul singur), au fost desființate în anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, în sensul extinderii organizării comitatelor la nivelul întregii țări. Teritoriul fostelor scaune secuiești nu are în prezent un statut administrativ deosebit de mulțimea de ținuturi istorice românești, deci are administrație publică de tip județean”.

Câteva constatări:

1. Secuii au locuit pe diferite teritorii, pe măsură ce Imperiul Austro-Ungar își extindea granițele prin acțiuni militare. Locul unde au rămas să trăiască astăzi este limita maximă de extindere a Imperiului. Ca atare, ei nu sunt proprietari ai teritoriului, proprietatea fiind a împăratului Austriei sau a regelui Ungariei. În fond, a statului care îi folosea ca oaste de graniță.

2. Scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar în 1876. Dreptul secuilor la auto-determinare nu există în decursul istoriei. Ce fac secuii/maghiarii astăzi este o interpretare abuzivă a istoriei și a drepturilor pe care o populație le are asupra teritoriului locuit. Faptul că scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar este o dovadă clară a lipsei acestora de autonomie. Nu au avut-o. Ca exemplu, împotrivirea lor la formarea regimentelor grănicerești ale Imperiului Austro-Ungar a fost înnăbușită în sânge de armata austro-ungară. Este pomenit „masacrul de la Siculeni”, din 1764 unde „istoricul” care a scris pagina de pe Wikipedia nu pomenește decât de armata austriacă, evident cu scopul de a scoate maghiarii din cauză.

3. Cât timp Regatul Maghiar a fost pașalâc turcesc, Principatul Transilvaniei a fost autonom. Secuii au fost „grănicerii” principatului și nu ai regatului maghiar.

4. Unirea Transilvaniei cu Regatul României îi prinde pe secui ca populație etnică de sine stătătoare, la fel ca sașii, nu de etnie maghiară.

Ce se întâmplă astăzi este o încercare a guvernului de la Budapesta de a dezgropa morții și de a destabiliza România. Cu sprijin de la Moscova, evident.

Secuii sunt, așa cum au fost de-a lungul istoriei, doar niște instrumente ale politicii Budapestei și nu exclud niște încurajări de pe la Viena.

Ce cer secuii acum este aberant ! Desființarea scaunelor secuiești a fost hotărâtă și realizată de Regatul Ungar în 1976 și nu de Regatul Român sau de România. Nu s-au împotrivit pentru că statutul lor în Regatul Maghiar era acela de coloni, de soldați cu simbrie care aveau dreptul să folosească teritoriul pe care au fost dispuși pentru a trăi. Puteau fi scoși din teritoriul respectiv și duși în alt teritoriu în funcție de interesele Ungariei. Abia după unirea Transilvaniei, a Bucovinei și a Crișanei cu România secuii au fost considerați populație conlocuitoare. Abia după acest moment istoric au devenit sedentari.

Istoria, chiar cea scrisă de maghiari, nu le este favorabilă. Ce fac acum politicienii maghiari și cei care încă se mai declară secui este o acțiune în forță pentru destabilizarea statului român. Unirea Transilvaniei cu România a schimbat definitiv situația administrativă a teritoriilor. Sunt proprietate a statului român și nu pot fi preluate, prin nici un fel de acțiune, de către o populație conlocuitoare indiferent cum se va numi ea. Cu atât mai puțin maghiarii.

Tot istoric avem și niște repere clare. Maghiarimea din România, din noul stat român, nu a recunoscut autoritatea statului român. Unirea Transilvaniei cu Regatul României are un moment în care maghiarii au jurat credință statului Maghiar, devenit sub Bella Kun republică socialistă. Nu am citit că secuii să fi jurat credință statului maghiar. Ucrainenii nu au mai votat unirea cu România, s-au retras, în 1918.

Cumva, statul român va trebui să stopeze, prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, apetența unor politicieni care își doresc să devină „făuritori de țară”. Tot ce fac politicienii maghiari este împotriva mersului istoriei în Europa. Sunt, evident, agenți ai unei puteri străine rămasă ca mentalitate în evul mediu.

Motivarea unui maghiar că teritoriile cucerite sunt ale cuceritorului pică. Cuceritorul nu mai există, cel puțin în teritoriul care este spațiul administrativ al României. România este azi stăpânul teritoriului. Fostul cuceritor a fost învins. Să stea în banca lui. Nu mai are drepturi. Dacă nu îi place, se poate recoloniza în teritorii din afara României.

Vona Gabor ... „duceţi un joc politic antimaghiar de nivel scăzut”.

Președintele partidului naționalist maghiar JOBBIK, Vona Gabor, a calificat astfel intervențiile publice ale lui Traian Băsescu și Victor Ponta ca urmare a manifestației destul de violente de la Târgu Mureș la care a participat nu doar Vona Gabor și membri ai organizațiilor naționalist extremiste din Ungaria și „prietenii” lor din România ci și lideri ai organizațiilor politice separatiste din Belgia și Spania (catalanii și bascii).

Susținerea autonomiei ținutului „secuiesc” de către un politician străin nu este de trecut cu vederea de către nimeni. Așa cum nu este de trecut cu vederea susținerea oricărei autonomii etnice sau politice în interiorul oricărui stat european. Avem niște convenții internaționale clare, respectate până mai dăunăzi ( cazul fostei Jugoslavii și mai apoi al provinciei Kosovo, cazul fostei Cehoslovacii). Nu detaliez aici ce și cum la fiecare caz în parte, punctez doar părerea mea că în cazul fostei Jugoslavii s-a comis un abuz istoric iar în cazul Cehislovaciei a fost o convenție pașnică de separare, cu motivări istorice. Chiar dacă Croația a realizat o serie de documentare cu privire la istoria Croației, la un moment dat, Croația a aparținut regatului Ungar ca mai apoi să devină parte a federației Jugoslave unde era la anii 1930. Era regatul Sârbo-Croat cu care Regatul României a încheiat unele documente internaționale.

Eu, ca român, consider răspunsul lui Vona Gabor o obrăznicie. Ținutul secuiesc nu a existat, secuii nu sunt nativi ai acestui pământ, sunt coloniști. Secuii sunt, istoric, o populație militarizată care a avut un regim juridic de populație mobilă, dependentă față de Imperiul Austro-Ungar pentru serviciul militar la frontieră. La fel au fost și sașii. Medieval, obiceiul era ca unele comunități distincte să execute un serviciu la frontierele statale beneficiind de anumite facilități fiscale față de statul medieval căruia îi apăra granițele. Secuii, la fel ca sașii, au avut beneficiul păstrării organizării „tribale”, al unui teritoriu pus la dispoziție pentru a satisface nevoile de trai ale familiilor de secui, au avut judecători proprii (în stilul staborului țigănesc), al propriilor conducători civili doar sub aspect militar fiind în subordinea unui conducător numit de Imperiul Austro-Ungar. Teritoriul pus la dispoziție nu era proprietatea secuilor, ei aveau numai un drept de folosință, beneficiind de roadele acestuia. Mai mult, secuii ar fi putut fi mutați în alte teritorii, cu aceleași sarcini militare cum au primit în sud-estul Transilvaniei. Față de realitatea istorică, dorințele actuale ale „secuilor” sunt absolut ieșite din normal. Scaunele secuiești, forma lor de organizare obștească, au fost doar în curbura Carpaților, pe o adâncime teritorială mică de la linia de frontieră, nu pe toată întinderea actualelor județe Mureș, Covasna și Harghita. Afirmația mea este logică având în vedere tradiția cu privire la așezările de graniță și scopul comunităților militarizate de la granițele statelor medievale și mai apoi a statelor moderne. Astfel de comunități, cu un regim juridic diferit de comunitățile din restul țării, au fost și în Țara Românească și în Moldova.

Eu, ca român, constat că politicienii maghiari din Ungaria și unii cetățeni români de etnie maghiară din România vor să obțină, prin forță, un teritoriu care mie îmi aparține, ca cetățean al statului român. Proprietatea privată asupra unui teren are limitele ei. Proprietarul nu poate înstrăina terenul de teritoriul administrativ de care aparține. Teritoriul în care trăiesc „secuii” aparține statului român, titlul de proprietate privat îi conferă doar dreptul de a-l exploata în exclusivitate în interes propriu beneficiind de dreptul de a transmite proprietatea și beneficiile ei prin vânzare unor terți sau ca moștenire unor rude. În cazul în care proprietarul nu are moștenitori, terenul revine statului român care îl introduce în proprietatea privată a statului în vederea folosirii lui ulterioare potrivit destinației sale stabilite prin lege (teren agricol, teren pentru cultura silvică etc.). Din aceste considerente, autonomia pe care o solicită maghiarii asupra acestui teritoriu este un abuz, este o formă de agresiune asupra mea ca cetățean, nu doar asupra statului român.

Formularea obraznică a acestui străin, Vona Gabor, induce ideea că a fi antimaghiar este ceva josnic, nedemn. Se înșeală. În această speță, a fi antimaghiar este chiar o obligație. Invadatorilor și celor care vor să îți ia cu japca proprietatea li s-a răspuns cu sabia și glonțul de-a lungul istoriei. Convențiile internaționale actuale au ca scop evitarea conflictelor armate, recomandă dialogul în disputele dintre state însă nu acordă unor populații în afara teritoriului lor recunoscut potrivit dreptului internațional un drept asupra teritoriilor din alte state. Chiar dacă în acele teritorii locuiesc comunități de oameni care aparțin etnic de limba și cultura respectivelor state.

Să fie clar. Dacă Ungaria încurajează agresiunile politice ale cetățenilor săi împotriva mea, ca cetățean și a statului meu eu devin antimaghiar. Concetățenilor mei de etnie maghiară le spun să nu întindă coarda. Pentru reîntregirea teritoriului României s-au purtat războaie. Noi am învins după sacrificii imense. Statele lumii ne-au dat dreptate. Tratatele internaționale încheiate după cele două războaie mondiale din secolul trecut au consfințit și recunoscut că actualul teritoriu este de drept al României fără nici o clauză privind dreptul altor comunități etnice asupra unei părți din el.

Partidul JOBBIK nu poate fi interzis în România. Vona Gabor are aici dreptate. Dar personalități ale partidului care aflate pe teritoriul României au susținut sau susțin destrămarea teritorială a țării pot fi declarate ca persoane indezirabile. Și nu doar ale partidului JOBBIK ci și alte personalități din Ungaria. Iar etnicilor maghiari din România trebuie să li se aplice legea. Îndemnul și acțiunile la autonomie teritorială atacă inalienabilitatea teritorială a României și suveranitatea ei. Pentru astfel de acte și fapte sunt prevederi legale de sancționare. Nu mai trebui să umblăm cu mănuși. Nu îi convine Europei că ne apărăm teritoriul și ființa națională, treaba ei. România nu încalcă nici un acord internațional când își apără statul de drept.