Președintele partidului naționalist maghiar JOBBIK, Vona Gabor, a calificat astfel intervențiile publice ale lui Traian Băsescu și Victor Ponta ca urmare a manifestației destul de violente de la Târgu Mureș la care a participat nu doar Vona Gabor și membri ai organizațiilor naționalist extremiste din Ungaria și „prietenii” lor din România ci și lideri ai organizațiilor politice separatiste din Belgia și Spania (catalanii și bascii).
Susținerea autonomiei ținutului „secuiesc” de către un politician străin nu este de trecut cu vederea de către nimeni. Așa cum nu este de trecut cu vederea susținerea oricărei autonomii etnice sau politice în interiorul oricărui stat european. Avem niște convenții internaționale clare, respectate până mai dăunăzi ( cazul fostei Jugoslavii și mai apoi al provinciei Kosovo, cazul fostei Cehoslovacii). Nu detaliez aici ce și cum la fiecare caz în parte, punctez doar părerea mea că în cazul fostei Jugoslavii s-a comis un abuz istoric iar în cazul Cehislovaciei a fost o convenție pașnică de separare, cu motivări istorice. Chiar dacă Croația a realizat o serie de documentare cu privire la istoria Croației, la un moment dat, Croația a aparținut regatului Ungar ca mai apoi să devină parte a federației Jugoslave unde era la anii 1930. Era regatul Sârbo-Croat cu care Regatul României a încheiat unele documente internaționale.
Eu, ca român, consider răspunsul lui Vona Gabor o obrăznicie. Ținutul secuiesc nu a existat, secuii nu sunt nativi ai acestui pământ, sunt coloniști. Secuii sunt, istoric, o populație militarizată care a avut un regim juridic de populație mobilă, dependentă față de Imperiul Austro-Ungar pentru serviciul militar la frontieră. La fel au fost și sașii. Medieval, obiceiul era ca unele comunități distincte să execute un serviciu la frontierele statale beneficiind de anumite facilități fiscale față de statul medieval căruia îi apăra granițele. Secuii, la fel ca sașii, au avut beneficiul păstrării organizării „tribale”, al unui teritoriu pus la dispoziție pentru a satisface nevoile de trai ale familiilor de secui, au avut judecători proprii (în stilul staborului țigănesc), al propriilor conducători civili doar sub aspect militar fiind în subordinea unui conducător numit de Imperiul Austro-Ungar. Teritoriul pus la dispoziție nu era proprietatea secuilor, ei aveau numai un drept de folosință, beneficiind de roadele acestuia. Mai mult, secuii ar fi putut fi mutați în alte teritorii, cu aceleași sarcini militare cum au primit în sud-estul Transilvaniei. Față de realitatea istorică, dorințele actuale ale „secuilor” sunt absolut ieșite din normal. Scaunele secuiești, forma lor de organizare obștească, au fost doar în curbura Carpaților, pe o adâncime teritorială mică de la linia de frontieră, nu pe toată întinderea actualelor județe Mureș, Covasna și Harghita. Afirmația mea este logică având în vedere tradiția cu privire la așezările de graniță și scopul comunităților militarizate de la granițele statelor medievale și mai apoi a statelor moderne. Astfel de comunități, cu un regim juridic diferit de comunitățile din restul țării, au fost și în Țara Românească și în Moldova.
Eu, ca român, constat că politicienii maghiari din Ungaria și unii cetățeni români de etnie maghiară din România vor să obțină, prin forță, un teritoriu care mie îmi aparține, ca cetățean al statului român. Proprietatea privată asupra unui teren are limitele ei. Proprietarul nu poate înstrăina terenul de teritoriul administrativ de care aparține. Teritoriul în care trăiesc „secuii” aparține statului român, titlul de proprietate privat îi conferă doar dreptul de a-l exploata în exclusivitate în interes propriu beneficiind de dreptul de a transmite proprietatea și beneficiile ei prin vânzare unor terți sau ca moștenire unor rude. În cazul în care proprietarul nu are moștenitori, terenul revine statului român care îl introduce în proprietatea privată a statului în vederea folosirii lui ulterioare potrivit destinației sale stabilite prin lege (teren agricol, teren pentru cultura silvică etc.). Din aceste considerente, autonomia pe care o solicită maghiarii asupra acestui teritoriu este un abuz, este o formă de agresiune asupra mea ca cetățean, nu doar asupra statului român.
Formularea obraznică a acestui străin, Vona Gabor, induce ideea că a fi antimaghiar este ceva josnic, nedemn. Se înșeală. În această speță, a fi antimaghiar este chiar o obligație. Invadatorilor și celor care vor să îți ia cu japca proprietatea li s-a răspuns cu sabia și glonțul de-a lungul istoriei. Convențiile internaționale actuale au ca scop evitarea conflictelor armate, recomandă dialogul în disputele dintre state însă nu acordă unor populații în afara teritoriului lor recunoscut potrivit dreptului internațional un drept asupra teritoriilor din alte state. Chiar dacă în acele teritorii locuiesc comunități de oameni care aparțin etnic de limba și cultura respectivelor state.
Să fie clar. Dacă Ungaria încurajează agresiunile politice ale cetățenilor săi împotriva mea, ca cetățean și a statului meu eu devin antimaghiar. Concetățenilor mei de etnie maghiară le spun să nu întindă coarda. Pentru reîntregirea teritoriului României s-au purtat războaie. Noi am învins după sacrificii imense. Statele lumii ne-au dat dreptate. Tratatele internaționale încheiate după cele două războaie mondiale din secolul trecut au consfințit și recunoscut că actualul teritoriu este de drept al României fără nici o clauză privind dreptul altor comunități etnice asupra unei părți din el.
Partidul JOBBIK nu poate fi interzis în România. Vona Gabor are aici dreptate. Dar personalități ale partidului care aflate pe teritoriul României au susținut sau susțin destrămarea teritorială a țării pot fi declarate ca persoane indezirabile. Și nu doar ale partidului JOBBIK ci și alte personalități din Ungaria. Iar etnicilor maghiari din România trebuie să li se aplice legea. Îndemnul și acțiunile la autonomie teritorială atacă inalienabilitatea teritorială a României și suveranitatea ei. Pentru astfel de acte și fapte sunt prevederi legale de sancționare. Nu mai trebui să umblăm cu mănuși. Nu îi convine Europei că ne apărăm teritoriul și ființa națională, treaba ei. România nu încalcă nici un acord internațional când își apără statul de drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu