Citeam știrile de la Agerpres. Pașnic. Fără agresivitate. Curiozitatea m-a îndemnat să citesc declarațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu după adoptarea de către PE a unei rezoluții „privind crearea unui mecanism de sancţionare a derapajelor de la normele statului de drept, inclusiv prin îngheţarea fondurilor europene”.
Istoricul acestei rezoluții este legat, exclusiv, de partea legislativă a statelor membre ale UE. De constituții și legile adoptate de statele membre care să acopere obligațiile asumate pentru respectarea drepturilor și libertăților civile ale omului înscrise în tratatele internaționale la care statele UE sunt părți. Uniunea Europeană este una a drepturilor și libertăților civile, fără de care nu poți avea o piață liberă comună, fără de care nu poți avea libertatea de mișcare a persoanelor, bunurilor și mărfurilor etc.
Rezoluția este o interpretare mai largă a Tratatului constitutiv al Uniunii Europene, vrea să clarifice modul de interpretare a condițiilor politice de existență a Uniunii, condiții care au la bază tratatele uniunii dar și practica judiciară a instanțelor europene în urma reclamațiilor cetățenilor din statele membre privind încălcările fie ale tratatului de către statul de rezidență fie deciziile CEDO cu privire la încălcarea de către statele membre ale drepturilor și libertăților civile. Rezoluția nu impune nimic. Recomandă. Aceste recomandări sunt de fapt o sumă a soluțiilor date de instanțele internaționale cu privire la comportamentul administrativ al statelor membre. Sancțiunea propusă de Parlamentul European este cea a înghețării fondurilor europene către statul în care drepturile și libertățile civile sunt încălcate și nu anularea lor. Rezoluție este construită și acceptată de către toate statele europene în sensul de stimularea, de încurajare a respectivelor state de a urma o cale, de a evita abuzurile și voința dictatorială a conducătorilor respectivelor state, indiferent de forma de conducere. Rezoluția încurajează respectarea drepturilor și libertăților civile și astfel buna guvernare și nu este dată pentru a arăta o superioritate a Uniunii Europene față de statele membre. Sancțiunea nu este o nulitate sau o anulare a unui drept ci o suspendare a acestuia până la rezolvarea situației care a generat starea de încălcare.
Citind declarațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu am rămas șocat. Pur și simplu nu pot crede că individul a fost șef al unui serviciu de informații. Chiar îmi este groază să mă gândesc la ce ar fi putut face în acest serviciu un om cu o astfel de gândire. A fost și ministru de externe - deja mi se face pielea „de găină” -, a fost prim-ministru - noroc că a fost demis înainte de a distruge țara.
Omul este complet aiurea. Știrea Agerpres este mai jos:
„„Noi, românii, am văzut nu doar o dată în ultimii doi ani cum ura politică şi interesele personale pot provoca în foarte scurt timp efecte grave asupra unui sistem democratic pe care l-am construit cu mari eforturi. Din păcate, observăm cum deciziile politice sunt din nou dictate de interese de clan mascate sub măsuri populiste şi lozinci înşelătoare. Aceste reîntoarceri la modele de tristă amintire ne alarmează. Avem nevoie de sprijinul partenerilor europeni pentru a scoate la lumină o altă clasă politică, una care să guverneze în logica interesului public şi nu în cea a grupurilor de interese", a declarat vineri Mihai Răzvan Ungureanu, conform unui comunicat remis presei.
Potrivit acestuia, propunerea PE privind crearea unui sistem de alertă timpurie şi a unei proceduri de îngheţ a fondurilor europene va contribui în mod substanţial la evitarea încălcării ordinii de drept a Uniunii.
"Statul de drept nu este un criteriu negociabil iar orice guvernare care deviază de la aceste norme trebuie să fie supusă unor procese corective eficiente. În acest moment, fondurile nerambursabile constituie unul dintre cele mai elocvente argumente prin care guvernele naţionale pot fi stimulate să asigure respectarea normelor statului de drept. Am speranţa că această propunere va fi pusă în practică în cel mai scurt timp, prin implicarea Comisiei Europene în acest demers", a mai afirmat Ungureanu””.
În capul acestui om se zbat, se chinuie noțiuni și concepte complexe.
Individul vede România, țara în care vrea să ajungă Președinte, șef al statului, ca pe o provincie a Uniunii Europene, cu drepturi suverane limitate. Individul acesta neagă însăși conceptul de formare a Uniunii Europene. O uniune de state libere care își pun în comun piața pentru mai binele cetățenilor lor. Parlamentul European nu este al statelor ci al cetățenilor, Comisia Europeană însă este a Uniunii Europene în ansamblul său, iar Consiliul Uniunii Europene reprezintă statele. Individul acesta este confuz rău de tot. Parlamentul European nu are drept de decizie ci este co-decident. Este un co-decident împreună cu Consiliul Uniunii Europene.
Creatura asta deja vede cum România va fi sancționată de Uniunea Europeană pentru că o forță politică adversară lui ia niște măsuri de politică internă și externă contrare voinței lui sau grupării pe care o reprezintă. În esență, așa traduc eu comunicatul dat de el. Uniunea Europeană nu are altceva ce face decât să fie de acord cu protestele lui și să sancționeze statul Român pentru că nu îi face lui pe voie. Ba, mai mult, Uniunea Europeană va interveni și va cere cetățenilor români să „își schimbe clasa politică nocivă” în accepțiunea lui MRU și să îi aleagă pe cei cărora Parlamentul European le dă notă bună la purtare. Un model de intervenție am avut deja. Popularii Europeni și socialiștii europeni care au intervenit abuziv împotriva deciziilor democratice ale poporului român când a fost vorba de sancționarea dictatorului Traian Băsescu.
Este bine de știut că acest idiot care prin comunicat îmi aduce o insultă în calitate de cetățean român este parte a unei alianțe politice alături de PNȚ-CD și grupul sectar politico-religios IRL, condus de Andrei Chiliman. O alianță clonă, după modelul PSD, o clonă a fostei alianțe „D.A.”. Scârboși !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu