Nu doar cred, sunt convins că „proiectul Crimeea” a fost făcut de mult. La componenta politică s-a lucrat neîncetat, de la „cucerirea independenței” față de Federația Rusă de către Ucraina lui Kucima. Din 1992. Poate chiar mai înainte, pentru că intențiile Ucrainei de a deveni independentă au fost exprimate încă de pe timpul existenței URSS. Componenta militară a avut mai multe variante. O variantă publică, cea cunoscută de întreaga lume a acordului dintre Federația Rusă și Ucraina privind baza navală de la Sevastopol pentru Rusia și Flota Rusiei de la Marea Neagră, contra gaz mai ieftin și una secretă care prevedea ocuparea Crimeii de către Rusia cu forța armată. Rusia a așteptat. A urmărit cum s-au comportat statele europene și SUA, dar și vecinii asiatici, în ultimii 20 de ani. A analizat comportamentul statelor care sunt adversarele Rusiei în fosta Jugoslavie, în Liban și Siria, în Egipt și pe continentul African, în America de Sud. A avut, constant, o singură direcție de acțiune. Acum, a combinat componenta politică cu componenta militară. Ucraina a slăbit enorm, din toate punctele de vedere. Economic, a depins de Rusia. Iar Rusia nu i-a permis să se dezvolte mai mult decât să asigure ucrainenilor o viață de subzistență. I-a preluat piețele, i-a înlocuit produsele și serviciile, a făcut dumping față de „concurentul” ucrainean. Ucraina a trebuit să își reducă permanent capacitatea de luptă. Forțele armate ucrainene sunt dependente de resursele energetice. Pe care nu le are. Degeaba are sute și mii de aeronave și tancuri, mașini de luptă ale infanteriei și nave militare. Degeaba are oamenii care le pot folosi. Din moment ce nu are cu ce le mișca, nu are muniția necesară și nici nu are capacitatea de a le întreține. O știre cu privire la flota aeriană ucraineană din Crimeea era semnificativă. Din peste 50 de aparate de luptă, doar 4 erau operative !
Rusia a cunoscut că Armata Ucrainei este eterogenă. Ucraineni, ruși, români, turco-tătari, unguri, polonezi ... O mare slăbiciune. Apoi, Rusia a știut că organizarea administrativ teritorială a Ucrainei, după modelul rusesc este o slăbiciune în sine. Autonomiile teritoriale sunt puncte slabe pentru un stat unitar. Iar Crimeea era o autonomie administrativă, autonomie la care Rusia a lucrat încă de la obținerea de către Ucraina a independenței.
Toate lipsurile statului unitar Ucraina și-au arătat acum „valoarea”. Iar Rusia a considerat că este momentul să le exploateze. Revoluția „democratică” din Ucraina a adus la guvernare un surogat de guvern, fără autoritate în teritoriu. Regiunile au căpătat o poftă imensă pentru putere. Comunitățile rusești, concentrate în regiunile din estul și sud-estul Ucrainei au creat presiuni continue asupra autorităților locale pentru declararea independenței de Kiev și alipirea la Rusia. Armata Ucrainei este incapabilă de reacție. În Crimeea, nu au ripostat „invaziei” rusești pentru că a fost net în inferioritate. Semnificativ este faptul că o parte din militarii ucraineni au trecut de partea „autorităților locale” pro-ruse, cu toată capacitatea lor. Armata rusă s-a infiltrat pe teritoriul Crimeii fără însemnele de apartenență militară și a trecut la agresarea unităților militare ucrainene care nu au putut să riposteze. Ideea din spatele acestei manevre a fost aceea că o ripostă a militarilor ucraineni ar fi putut duce la acuzarea lor că au deschis focul asupra unor „civili”, asupra propriului popor. De fapt, ucrainenii nici nu aveau cu ce riposta. Probabil că toată dotarea lor funcțională era constituită din armele de infanterie din dotarea fiecărui militar. Provocând revolte ale etnicilor ruși în regiunile din sudul Ucrainei, Rusia a împiedicat intervenția armată a unităților ucrainene dislocate în centru și nordul țării. Degeaba a plimbat Ucraina mașini cu soldați și tancuri prin Kiev și unele localități din centru țării dacă nu a fost capabilă să le ducă către zona de conflict. Pentru a nu permite Ucrainei concentrarea forțelor către Crimeea, Rusia a mutat la frontiera cu Ucraina forțe militare net superioare Armatei Ucrainei. A început aplicații. Iar aplicații la frontiera unui stat trebuie interpretate în alt mod decât o fac civilii analiști de pe la televiziuni. Aplicațiile armate au un program logistic similar cu o acțiune reală de război. Menținerea programului logistic permite forțelor armate implicate în aplicație să ducă acțiuni ofensive dincolo de teritoriul alocat desfășurării aplicației. Dincolo de frontieră.
Presiunile militare și politice ale Rusiei asupra Ucrainei au ușurat sarcina „autorităților din Crimea” de a finaliza programul rusesc care a prevăzut „consultarea democratică” a populației (majoritar rusă) prin referendum cu privire la apartenența teritorială viitoare. Rușii, majoritari, au ales Rusia. Declarațiile rușilor din Crimeea după referendum spun totul: „ne-am întors acasă !”.
Rusia face ultimii pași. Parlamentul rus cere alipirea Crimeii de Federația Rusă. Vladimir Putin vrea ca întreg demersul să îmbrace „haina democrației”. Federația Rusă va încheia un Tratat cu autoritățile din Crimeea în care să se prevadă aderarea, drepturile și obligațiile părților cu ocazia aderării ... Tratatul va fi depus la ONU, Biroul pentru tratate, astfel că el va fi opozabil „erga omnes”, tuturor subiecților de drept internațional. Recunoașterea sau nerecunoașterea de către SUA sau UE sau alte state a „reunificării Crimeii cu patria mamă” este o situație care nu pune probleme practice. După un timp, sancțiunile politice și economice de acum ale SUA și UE, de exemplu, își vor pierde din însemnătate iar timpul va fi în favoarea Rusiei. Sancțiunile politice și economice împotriva Rusiei sunt văzute de unii ca o răzbunare a neputincioșilor. Mai târziu vor fi văzute așa de întreaga lume. Pentru că aceste sancțiuni sunt superficiale. Cumplit de superficiale. Ele nu afectează Rusia cu nimic. Pentru că există o opoziție fermă a unor state europene, membre ale UE, față de sancțiunile economice ce ar fi putut fi luate asupra Rusiei. Iar Germania este liderul opozanților. Degeaba sancțiuni economice firave, ca să nu mai spun de cele politice care sunt ca o frecție la un picior de lemn, din moment ce Germania, Ungaria, Bulgaria dar și alte state vor continua colaborarea economică cu Rusia în domenii strategice, în special din domeniul energiei.
Ucraina este victima propriilor orgolii și lăcomii. Ar fi multe de spus, este evident însă că Ucraina a decăzut cumplit. Aura de stat mare a apus. Nu cred că are capacitatea de a ajunge, cândva, la ce a vrut ea să dea impresia lumii occidentale că este.
Preluarea de către Rusia a Crimeii, schimbă multe raporturi. Inclusiv pe cel al dreptului statelor asupra spațiilor marine și a resurselor submarine. Schimbarea frontierei la Marea Neagră dintre Ucraina și Rusia privează Ucraina de mare teritorială, zonă contiguă, zonă economică exclusivă. România se învecinează după finalizarea acestui act cu Rusia în zona sa economică exclusivă. Ucraina nu mai beneficiază de țărmul Crimeii în calculul dreptului ei la zona economică exclusivă. Calcul care a fost avut în vedere pe timpul desfășurării procesului de la Haga unde România a avut câștig de cauză în diferendul/litigiul cu Ucraina. Fără suprafața la Marea Neagră a Crimeii, frontierele maritime ale României cu Ucraina se cuvin a fi modificate în favoarea României !
Nu știu dacă Rusia va încerca în perioada următoare să acapareze noi teritorii de la Ucraina. Regiunile continentale ale Ucrainei cu populație majoritară rusă nu prezintă, deocamdată, un interes strategic pentru ca Rusia să mai comită un act provocator internațional. Nu este exclus însă ca Rusia să mențină în aceste regiuni, cele mai dezvoltate economic din Ucraina, o stare de conflict latent pentru ține Ucraina sub control. Astfel, Ucraina ar deveni, în ideea aderării la UE, un factor de risc major pentru UE. Chiar dacă acțiunile politice ale UE pentru sprijinul Ucrainei vor continua, ele nu mai au un viitor predictibil. Devin ineficiente. Ar fi o prostie ca UE să continue sprijinirea Ucrainei sub forma „donațiilor” cât timp nu există perspectiva ca investițiile europene nu au un răspuns corespunzător din partea Ucrainei. Să nu uităm că UE este, totuși, o piață economică și nu un „orfelinat internațional”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu